Rebeliune

Citeam astazi articolul scris de prietena mea Uca.

Toti avem perioadele noastre de rebeliune, dar toti ajung sa le regrete mai tarziu, sau, alternativ, ajung sa rateze multe lucruri interesante din cauza rebeliunii. Asta din pacate se intimpla din cauza unor modele nasoale, cum ar fi celebritatile, dar nimeni nu le spune pustilor ca acele celebritati fac lucrurile respective din adins, ca un exercitiu de imagine si ca de fapt preferintele lor, ale celebritatilor, pot sa nici nu fie acelea. Oricum, acele celebritati ajung sa faca acele chestii in mare parte dupa ce s-au realizat si dupa ce, statutul lor social nu mai poate fi afectat de o rebeliune sau alta. Cu alte cuvinte, daca te tatuezi cand esti un nimeni, ajungi un puscariasi, daca te tatuezi cand esti un profesor universitar, sau cand esti un celebru cantaret, esti un profesor universitar, sau un cantaret celebru cu un tatuaj. Si nu are legatura cu dublul standard, ci pur si simplu cand esti un nimeni si mai ales necopt, deciziile le iei absolut alandala fara sa te gandesti macar o clipa la rezultate. Cand insa esti cineva, se presupune ca ai facut ceva ca sa ajungi acolo, ca procesele tale mentale s-au dezvoltat destul incat sa iei decizii coerente si cu rezultate bine stabilite, sau, alternativ, ca ai pe cineva langa tine, unu sau mai multi, care sa te consilieze (cum au majoritatea vedetelor) si pe care sa ii si asculti. Atunci se cheama ca decizia de a te tatua ai luat-o in cunostinta de cauza si cu un scop bine definit, nu asa ca ti-a venit tie pe chelie.

De fapt in asta sta totul, lumea nu prea intelege ca deciziile in viata nu trebuie luate ca pur si simplu asa vrei, ci deciziile trebuie luate cu un scop, spre atingerea unui obiectiv.

Un alt aspect al transformarilor chimice este acela ca ele nu sunt naturale, odata aplicate ele degradeaza tesutul pe care au fost aplicate. Si daca aceste transformari chimice sunt aplicate pe un tesut in transformare, cum ar fi vopseaua de par pe un par tanar, nu doar ca il distruge, ci il si opreste din maturizare, din ajungerea la maturitate, facandu-l sa se deterioreze inainte de a fi apucat macar sa traiasca. Din pacate efectele acestor transformari chimice, sau a altor decizii se vad cu mult mai tarziu in viata, iar oamenii nu isi dau seama de unde li se trage. Aud des textul "Oare de ce imi cade parul... O fi de la stres, ca sunt asa stresata"! Desigur, oi fi tu stresata, dar parul tau e si mai stresat de la toata chimicala pe care o aplicai in copilarie si adolescenta pe el.

Frumoasa lectia oferita de tata, dar din text reiese printre randuri ca nu prea a avut efect major, ci doar punctual.

Imi place totusi cand vad scriituri bune, drept urmare o sa mai urmaresc de acum blog-ul Uca-i sa vad si alte postari la fel de interesante.

Din nou despre educatie

Am mai scris despre educatie si cum ne afecteaza ea. Ajung sa ma repet, dar nu am ce face, cand observ zilnic cum ceea ce numim noi educatie se transforma intr-o bariera pentru noi.

Am doua cazuri in minte, dar nu stiu daca am timp, spatiu sa le tratez pe amindoua. Voi scrie si vad pana la final ce iese. Daca nu tratez astazi, sigur tratez al doilea caz in episodul urmator. Nu as vrea sa plictisesc auditoriu cu o postare prea lunga, deoarece ochii vigilenti sunt asupra mea.

Bolile si educatia

Suntem invatati de mici sa nu dam tot din casa, sa nu spunem nimic din familie, fiindca nu e frumos. Inafara totul trebuie sa fie floricele si pasarele pe campii, nimic nu merge rau, totul e numai lapte si miere. Nu conteaza ca tactu se imbata ca porcu si va bate si pe tine si pe ma-ta de va usuca, tu trebuie sa spui frumos ca ai ochii unflati pentru ca te-a tras curentul.

Dar asta te priveste, nu imi pasa daca iti iei bataie 24 din 24, iar tu continui sa minti ca totul e frumos, pana la urma e treaba ta, te minti pe tine.

Dar vine un moment cand ii afectezi și pe ceilalți cu educația ta sărită de pe fix. Iar acest caz, dragul meu, este cazul bolilor.

La noi este o rusine să se afle că ai vreo boală. Ai făcut râie, nu cumva să spui cuiva, că e de rușine mare, bă, dar mare. Râie fac numai nespălații și jegoșii, tu să nu spui. Vino senin ca și cum nimic nu s-a întâmplat, dă mâna cu mine, pupă-mă, ca eu nu am nicio altă treaba decât să vreau să primesc fericit microbii tăi jegoși. E drept că dacă nu dai mâna cu mine, sau nu mă pupi cum o făceai până acum, s-ar putea să intru la idei, dar decât să îmi explici care e situația, mai bine vino și comportă-te ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Exemplul cu râia este unul forțat, pentru a sublinia enormitatea acestui fapt.

Alte efecte ale acestei educatii

Rușinea față de boală implantată prin educație, se transformă într-un efect pervers. Gândindu-te despre tine că e rușinos să ai o boală, automat în mintea ta se va crea prejudecata că dacă unul are o boală, ăla e inferior ție, că, nu e așa, e rușinos să ai o boală, iar ăla, dacă a făcut-o, înseamnă că e un om de rușine care merită disprețuit. De aici, până la tâmpenia în care trăim azi, în care persoanele cu dizabilități sunt discriminate, nu a fost decât un pas.

Mai mult, citesc în ziar chiar azi, de cazul unei adoleșcente bolnavă de depresie, care 5 ani nu a spus nimic de rușine, rușine implantată evident prin educație. Părinții au aflat despre boala ei numai când copilul a comis prima tentativă de suicid. Frumos nu?

Știu că și în afară există confidențialitatea datelor, dar acolo există tocmai pentru a te lăsa pe tine să spui cât vrei și cui vrei. Nimeni nu te judecă dacă ai o boală, ba mai mult, îți acceptă unele lucruri tocmai fiindcă condiția de boală poate nu îți permite să lucrezi la parametrii normali. Totuși ei sunt educați altfel și o să revin asupra acestui lucru și în alte postări.

La noi a început să se introducă confidențialitatea datelor medicale, tocmai pentru că lumea e cretină și te judecă pe baza lor.

Ai făcut sifilis, nu ești decât un afemeiat nenorocit care umblă la curve. Nu mai contează că sifilisul are și alte căi de trasmitere și chiar pe calea de trasmitere sexuală, s-ar putea să ți-l iei fără să știi de la o prietenă care umblă ea prin alte locuri.

Mai avem și problema igienei și a regulilor de igienă. Este foarte adevărat, că în cazul ideal, trebuie să ai propriul set de căni, periuțe de dinți, tacâmuri. Dar câți dintre voi nu ați mers în vizită și nu ați băut o cafea, sau nu ați servit o prajitură, sau o masă dintr-o farfurie a gazdei și cu tacâmurile gazdei.

Ei bine, spre exemplu, chiar daca speli farfuria cu apa, chiar si cu detergent în unele cazuri, helicobacter pilori nu dispare. Asa ca simplele reguli de igienă nu te ajută. Faptul că ai spălat un fruct proaspăt cules, îl doare fix în cur pe helicobacter, sau pe alți mici germeni, pentru că ei trăiesc liniștiți în apă și alte medii mai periculoase chiar, cum ar fi mediul acid al stomacului tău.

Cum trebuie reactionat?

Din primul moment în care am știut că am infecție cu helicobacter pilori, am anunțat peste tot unde m-am dus. Astfel încât să se știe și să nu cumva să se utilizeze cana mea, tacâmurile mele. Ce a făcut gazda cu ele, nu mă privește. Și nu mi-a fost rușine să spun asta, chiar dacă printre modurile de transmitere ale lui helicobacter este fecal - oral. In felul acesta am incercat sa evit să îi infestez și pe alții ferindu-i de la o viață chinuitoare.

Pentru că da, unele boli sunt mai dure decât cele de care te temi cel mai mult. Depinde doar cum vezi lucrurile. Ti-e frica de cancer? Foarte bine, cancerul în cel mai bun caz, daccă e în fază avansată, mai trăiești câțiva ani și mori, scapi cum s-ar spune. Știu, nimeni nu vrea să moară, tuturor ne e frică de moarte, dar ea vine totuși ca o izbavire când intri în valatucul ăla.

Dar să ajungi să trăiești, probabil toată viața, adică cel puțin 40 ani de acum înainte, dacă nu se întâmplă vreun eveniment major, mâncând doar anumite lucruri, că restul îți fac rău vizibil, să nu mai poți să iei un medicament, singurele pastile admise fiind fix cele de stomac, altele făcânduți rău, să ajungi să stai cu branula în mână ca să îți faci antibiotice când ai nevoie de ele, pentru că în stomac nu mai poți să bagi așa ceva, e totuși mai crunt. Știu, o să ziceți că e bine că trăiești.

Deci sfatul meu, dacă știți că aveți o boală nenorocită, anunțați delicat să fie atenție, pentru că așltfel e posibil să îmbolnăviți oameni fără să vă dați seama. Și s-ar putea să afle de unde și bine nu o sa fie, pentru că chiar dacă nu voi l-ați infestat, asupra voastră va cădea bănuiala.

Vă mulțumesc de atenție și vă aștept la episodul următor, pentru că în ăsta nu am reușit să tratez și cealaltă temă.

Mai lasati-ma cu Basarabia pamant romanesc, mi se face scarba

S-a inflamat toată societatea moldovenească, de aici și de aiurea din cauza declarațiilor lui Radu Banciu. Eu am sărit cu grație peste ele și le-am tratat ca atare, niște declarații ale unui om înfuriat pe o anumită situație, așa cum am fost și eu când l-am văzut pe porcul ăla de prim-ministru moldovean, de mână cu porcul de prim-ministru al nostru la Antena 3 și când am auzit ce scotea pe gură. Dar când am văzut inflamarea basarabenilor și modul cum pun problema, nu pot să stau de o parte și să nu intru în luptă, pentru că se dau unii curve virgine atunci când nu e cazul. Problema atacată de mine nu e chestiunea legată de curvele din Republica Moldova, curve care există și asta e realitatea, oricine ar vrea să o nege, nu e legată de inteligența sau consumul de alcool de acolo, ci e legat de altceva, despre care o să citiți în continuare.

Context

Mai întâi să stabilim niște lucruri:

1. Sunt un român căsătorit cu o cetățeancă a Republicii Moldova;
2. Din prima informație decurg următoarele:
   1. Din anul 2000 și până acum am fost aproape în fiecare an în republica moldova, pentru perioade cuprinse între o săptămână și 3 luni;
   2. Am fost doar la Chișinău ca și destinație finală, dar pe drum, treceam cu mașina prin diferite zone.

Spun toate aceste lucruri pentru a înțelege că vorbesc în cunoștiință de cauză și nu îmi dau cu părerea ca unii, despre ce au mai citit ei în cărțile de istorie acum 40 ani.

Și acum să revenim la chestiunea principală!

Basarabia nu mai are nimic de a face cu România

Tâmpiții din România, fără să aibă habar de situația actuală, trăiesc într-un romantizm indus de cărțile de istorie, cum că vezi doamne Basarabia ar fi a României, că trebuie să ne unim, că dincolo de prut sunt români!

FALS, FALS, FALS!

Adevărul pur este că dincolo de prut nu mai sunt români, sau, cel puțin nu mulți. Dincolo de prut nu se vorbește limba română, iar eu ca român, în majoritatea ocaziilor când am fost acolo, am avut reale probleme de a mă înțelege cu lumea. Vorbesc un soi de limbaj amestecat, 3 cuvinte arhaice românești, 4 rusești. În majoritatea lor, cuvintele românești sunt folosite în expresii derivate din limba rusă. Astfel veți putea auzi cuvinte sau expresii de genul:

1. Spilce = tocuri de pantofi
2. Solfetce = servetele
3. Bline = clatite
4. A stucaturi = a zugravi

Imaginati-vă, ca români ce sunteți, că vă duceți în vizită la frații de peste prut și vă zice cineva ceva de genul:

Astă vară am stucăturit și noi... Și încă această frază e mai tradusă așa.
Sau:
Scrie mai mașcat!

Se întâlnesc peste prut, cuvinte cu început rusesc și terminație românească cum ar fi gavarește, spilce, soltfetce și altele. Se întalnesc și cuvinte romanesti cu terminație rusească (nu îmi aduc unul aminte). Frazele sunt traduse mot a mot din rusa, astfel la Chisinau puteti sa aflați următoarele: La moment, liftul nu lucrează. V-a propiați mai târziu și poate a să lucreze.

În vizitele mele pe acolo, nu am simțit niciodată cum că am fi frați, ci dimpotrivă. Eram văzut ca o posibilă sursă de bani și dacă s-ar fi putut să mă facă, să îmi smulgă cât mai mulți bani, să mă fure eventual, nu s-ar fi dat înapoi. Norocul meu este că nu eram singur și aveam rudele cu mine, că, dacă aș fi fost un simplu turist, eram mâncat de mult.

Am crezut că e o problemă cu mine și am întrebat-o pe nevasta mea cum se descurcă cu limbajul respectiv.

Nevasta mea este rusoaică, născută la Moscova și ajunsă în Republica Moldova dinîntâmplare. Cert e că, atunci când ne-am cunoscut, nu știa de loc limba română, eu fiind cel care am învățat-o această limbă. Trăiește de 14 ani în România și știe română învațată de la mine și rusa învățata în familie.

la întrebarea mea mi-a răspuns că nici ia nu înțelege acea limbă, că de preferință la Chișinău e să vorbești rusește că așa te înțelegi bine cu toata lumea.

Unde e problema?

Problema e că, dincolo de Prut, nu mai sunt români. Istoria evoluează și nu rămâne la nivelul pe care îl învățăm noi din cărți. Popoarele se combină și din combinația lor apar noi și noi popoare, distincte de popoarele inițiale. Dacă ne gândim la daci și romani, putem să vedem că în o sută și ceva de ani au format poporul român. De ce din combinația români + ruși nu ar fi rezultat un nou popor, poporul moldovean în cei peste 50 ani de ocupație rusească. Mi se pare o perioadă rezonabilă.

În plus, să nu uităm că în Basarabia s-au dus politici puternice de rusificare, au fost strămutați oameni, au fost aduși alții în loc, deci ceea ce e acum nu mai are nici vag legătură cu românii din 1940 prezenți în republica Moldova.

Dincolo de limba moldovenească vorbită cu chinuială acolo, majoritatea știu rusă, e o limbă vorbită mai bine decât româna, de ce ar trebui să considerăm români pe unii care vorbesc limba rusă mai bine ca româna? E drept că nici limba rusă nu o vorbesc perfect, asta mi-au spus-o rușii. Pentru că rușii fac mișto la greu de moldoveni și de modul cum vorbesc ei rusește. Rusească din republica moldova, e un fel de română vorbită de romii de pe la noi, pentru ruși.

Sper să înțelegeți odată pentru todeauna, dincolo de prut nu mai sunt români, nu mai e România. E un nou popor apărut în urma sincretismului poporului român cu poporul rus.

Care e problema de fapt?

Problema e că pe baza acestei false identități românești, poporul de dincolo de prut a beneficiat și beneficiază de niște facilități superbe, facilități pentru care noi plătim din banii noștrii.

1. Burse de studiu la liceu;
2. burse de studiu la facultate;
3. Redobândirea cetateniei românești (chipurile) pe niște criterii mai mult decât lesnicioase. Asta înseamnă pasaport ue pentru cetățenii Republicii Moldova și evident toate drepturile care decurg din asta.

1. În timp ce mulți studenți români se bat să intre la o facultate, moldovenii nu au decât să se prezinte și au locuri separate pentru ei.
2. În timp ce studenții români trebuie să își finanțeze singuri studiile, cetățenii moldoveni primesc bursă din partea statului român, indiferent de situație. Adică ești un student bun și ai rezultate, sau ești o curvă care umblii toată noaptea prin baruri și nici nu știi cum arată sala de curs, iar la final renunți prin anul 2, pentru statul român nu contează, el pompează bani în curul basarabenilor.

Așa că dragă române, sau românco, în timp ce copilul tău nu a prins un loc la facultate, pentru că era concurența mare și, la naiba, al tău cu media 9,23 nu a reușit să intre chiar dacă e un copil bun, un moldovean intră nestingherit la facultatea aia, unde ar fi trebuit să fie fiul tău, sau fica ta, fără prea mare concurs, doar pe baza unor interviuri și indiferent de rezultate, primește bani de la statul român să o ardă prin România. Asta, bineînțeles din banii tăi și ai mei, din banii ăia cu care poate ai fi putut să îți întreții fiul la facultate. Fii mândru, ai sponsorizat studiile unuia sau uneia, care nici măcar nu se știe dacă le va duce la capăt, dar oricum, dacă va reuși, va pleca imediat dințară și va merge afară să lucreze, iar tu, eu, vom vedea fix nimic din investitia făcută.

Nu mai amintesc de celelalte facilități oferite statului moldovean, cum ar fi energia electrică la pret preferențial și, uneori, gratis, ca ma apucă groaza.

Mai lasati-i naibi de basarabeni cu țara lor cu tot, că nu avem noi niciun beneficiu de la ei, iar ei nu ne iubesc de loc, ci dimpotrivă. Singurul lor gând când vin aici, nu e că vezi doamne, vin la patria mumă, să facă un bine acestei țări, vin aici pentru că știu ca de aici pot să plece mai ușor în alte țări. Cum s-ar spune:

Lasă bă tu român prost, că vin eu și îmi fac studiile pe banii tăi, iar la final plec și mă duc în altă parte unde să îmi fie mie mai bine, iar tu o să vezi fix o muie din banii investiți în mine.

La final, revin la disputa cu Radu Banciu. Ăla a afirmat niște lucruri, desigur că generalizările nu sunt bune, dar la procentele prezentate, generalizările se puteau face. Când studiile arată că 70% din femeile basarabence s-au prostituat cel putin odată, când OMS spune că în republica moldova se beau 21 litri de alcool pe cap de locuitor, ca 46000 oameni sunt bolnavi de alcoolism cronic din care 7000 femei, poti să tragi niște concluzii. Nu neagă nimeni că printre ăia nu sunt și oameni buni, dar frățioare, pentru a-i menaja pe ăia buni, nu pot să îi cruț pe restul. Mai mult, mulți dintre basarabeni, mai ales cei de sorginte rusească, au o ingânfare nativă în ei, ei sunt cei mai buni, iar tu ești ultimul prost, chiar dacă tu ești ăla după urma caruia ei trăiesc. Vin și fac studii aici, pe banii noștrii, se bucură te doate beneficiile, iar noi suntem proști și ei deștepți. În parte le dau dreptate, noi suntem proști că le oferim atâtea, ia să-i fi lăsat în țara aia acolo și să nu le fi oferit nimic să vedem unde mai erau moldovenii azi.

Au știut cu toții să dea năvală la beneficii, iar acum se simt ofensați. Au ajuns prin toate mijloacele aici:

1. Au plătit căsătorii cu cetățeni UE;
2. Au falsificat acte ca să obțină cetățenie românească;
3. Au venit la studii prin burse și au rămas gravide ca să obțină statut de cetățean aici;
4. Câte și mai câte alte metode pe care nu am avut timp să le cunosc.

Și atenție, asta fără să le pese cât de puțin de români și România. Românii sunt doar niște proști pe care e bine să îi mulgi de cât se poate, dar la o adică să nu își permită să zică ceva, că ce e aia, noi, moldovenii suntem cei mai deștepți, cei mai buni, e de datoria românilor practic să ne ofere toate astea, că nu e așa, noi o merităm doar fiindcă existăm.

Dar nu, noi le-am oferit totul și ei apar și au ifose de curve virgine.

Articolul ăsta l-am scris în urma citirii unui articol al unei așa zis studente moldovence în românia, la atacul lui Banciu. Stau și mă întreb, dacă România nu i-ar fi oferit domnișoarei posibilitatea să fie mândră că e studentă în România, ce ar fi făcut astăzi? Oricum, violența cu care răspunde, mă face să cred că e ca omul ăla prins cu musca pe căciulă care pune mâna.

Nu atât articolul ei mă deranjează, ci raspunsurile proștilor de români și lor li se adresează acest articol. Cei care vin cu raspunsuri de genul:

Bravo domnișoară, frumos ai zis, că nu e frumos ce a zis domnu Banciu, că Moldova e pământ românesc și români suntem cu toții.

Bă, că proști mai sunteți.

Mie mi s-a acrit de români din ăștia care sunt români numai când e bine, adică dacă au ceva de câștigat, ei sunt români, dar dacă nu, gata, sunt moldoveni, nici nu mai vor să audă de românia. Uitați-va și voi dragi români, cum, în comentarii, proștii de români vorb esc de români pe ambele maluri ale Prutului, iar moldovenii se separă clar spunând că în europa moldovenii fac și dreg, iar românii sunt hoți și nu știu ce.

Ăsta e adevărul bă, trăim cu ruda săracă atârnată de gât, rudă care dacă îi dăm e bine, dacă nu îi dăm ne înjură.

Ce mă indignează pe mine, e că tu vii în țara mea, pe banii mei și te mai dai și indignată după toate astea. Știi ce, ia du-te tu în țară la tine, trăiește aolo, pe banii tăi și fi tu indignată de acolo, pare mai real așa nu crezi? Aici, când te dai indignată pe banii mei, pari ca o curvă care după ce a supt-o vrea să pară o mare doamnă și se supără când cineva are curajul să ii spună că e o curvă. Mai mult, dacă eu plătesc un serviciu, cum ar fi bursele de studii și la nivel național constat că din cei care îmi vin, majoritatea sunt pramatii, fără chef de școală și au ales metoda asta pentru a ajunge în Europa, unde au auzit ei că se câștigă bine și ușor, cred că am dreptul, ca pe banii mei, să afirm: Majoritatea celor care vin din Republica Moldova la studii în România sunt niște oameni de nimic. Atenție, am zis majoritatea, nu toți. Că există și oameni buni printre ei, 20 - 30- hai 1000, e ok. Dar din păcate, aia care vin, majoritatea lor, sunt praf și au alte scopuri decât studiul.

Aveți aici și articolul, să vă delectați. Moldoveancă care a descoperit blogul

Ca răspuns domnisoarei zic următoarele:

Stimată domnișoara, sper să înveți la facultatea respectivă să construiești o argumentație coerentă și completă. Probabil ca la facultatea de jurnalistică până în anul doi nu se învață argumentația logică, deci pot să înțeleg că nu ești în stare să faci o argumentație logică. Sau poate știi și în mod voit ai manipulat sentimentele unor oameni. Dar dacă vreau să demonstrez că poporul moldovean jeste un popor bun, nu ajunge să dau 2 exemple, pe mine și două colege de cameră. Populația moldovei, din câte știu eu, era de vreo 4 milioane, a spune că moldovenii sunt buni, chiar dacă te bazezi pe 400 de persoane și tot nu poti spune asta. Ca să afirmi despre ceva ca este bun în totalitate, trebuie să demonstrezi că 80% din acel ceva este bun, altfel discutam vorbe. Faptul că tu și încă 10 prietene nu sunteți curve, ci faceți sex doar din plăcere, nu înseamnă că studiile OMS și ale altor organizații, care arată că 70% din femeile moldovence între anumite vârste (18 și 35 ani parcă) s-au prostituat cel puțin odată, nu ar fi corecte. Ci ceea ce spui tu, înseamnă că tu și încă 10 prietene sunteți niște fete de ispravă, bravo. Dar din pacate sunt altele 10000 care nu sunt și care abia așteaptă un cetățean străin care în schimbul unei căsătorii să le scoată din țară. Frumos este că în așteptarea cetățeanului străin care să le ofere căsătoria mult visată, ele tot încearcă cu unu cu altul, doar doar s-o indrăgosti vreunul mai puternic și le-o lua de nevastă. Deci mai pune mânuța pe logică, că, fără logică, nu ajungi departe cu jurnalistica.

O lecție de viață

Buna! Vă scriu atât de rar încât ma mir că nu m-ați părăsit deja. Nu că îmi lipsesc subiectele, ba chiar am prea multe, dar îmi lipsește timpul. M-am angrenat în atâtea încât nu știu cum o să ies din toate. Astăzi vreau să vă povestesc ceva frumos, ceva frumos la care am fost părtaș și din care cu toții avem de învățat. Postarea poate va fi mai lungă, dar vă rog mult să rezistați până la capăt, nu vreau să o sparg în mai multe, iar lectura veți vedea merită. Probabil părți din ea vor fi reluate pentru a face mai clar acel mesaj, dar nu vă bazați pe asta. Lectura va va fi plăcuta, e sub formă de narațiune, la care știți că mă pricep. Deși narată la persoana I, personajul nu sunt eu, sau nu în totalitate. Faptele mi s-au întâmplat mie totuși, dar mârșav cum sunt, i le-am pus în spate bietului personaj.

Să începem.

Bucuria de a dărui

Cândva în trecut

Vântul suflând, apa șuroind sau clipocind, zgomotul orașului, cântecul păsărelelor, toate făceau parte din viața mea cândva, îmi plăcea să le ascult și asta mă făcea mai liniștit. Observam în jurul meu totul și rețineam fiecare detaliu fiind foarte liniștit și împăcat cu mine însumi. Viața curgea lin și frumos și nimic nu părea să tulbure acest conținut zen.

Dar dintr-o dată grijile vieții veniră peste mine, mă năpădiră și am început încet, încet să devin ca toți ceilalți pe care îi vedeam în jurul meu pe stradă. Mergeam cu capul între umeri, îmbrăcat în niște haine terne în culori spălăcite și urâte, niște haine de parcă tocmai mă întorceam de la o înmormântare și mă grăbeam să ajung la alta. Mă ciocneam de oameni pe stradă, dar nu îmi luam nici măcar timpul să mă scuz, nu mi se păreau importanți, important era că trebuia să ajung din punctul A în punctul B și nimic nu mai conta, era o chestiune de viață și de moarte această ajungere. Devenisem un mecanizm, ca și celelalte mecanizme din jurul meu, gata să se ia la harță și pentru cel mai mărunt lucru. Un loc în autobuz, un loc la coadă, toate deveneau probleme internaționale la care noi, ca adevărați Putini ce suntem doream să reacționăm și să le rezolvăm violent.

O seara de decembrie

O seară feerica de decembrie, cam după moș Nicolaie. Prin manevrele unor complici "diabolici" sunt invitat în direct într-o emisiune TV, unde se prezintă cum am devenit eu un mecanizm. Toate celelalte mecanizme mă aplaudă, dorindu-și ca emisiunea aia să se termine mai repede și să plece acasă să nu mai fie nevoite să aplaude acest mecanizm care oricum nu a făcut nimic mai mult decât iei și mai e și urât pe deasupra. Emisiunea se termină cu mulțimi de promisiuni pentru mecanizmul care sunt, promisiuni care aveau să se materializeze cândva in viitor, nu se știe însă când.

În celălalt capăt al lumii, un om blând, un om care nu a uitat despre cântecul păsărelelor mă contactează și îmi spune:
"Există un centru de educație inclusivă în Buzău, v-am văzut la emisiunea tv și m-am gândit că ne-ați putea ajuta cu 13 pachețele de dulciuri pentru copiii orfani de la acest centru".
Omul credea că sunt din Buzau și că deci nu ar fi un efort prea mare să vin și eu acolo cu câteva pachețele.

Am reacționat trecât prin diverse faze, dar prin toate fazele prin care am trecut, o singură idee îmi flutura intermitent prin minte, cântecul păsărelelor, cântecul pe care nu îl mai auzisem de mult. Aș fi vrut să îl aud, dar ceea ce devenise o voință la început, ajunsese un automatizm și cântecul dispăruse. Inițial am zis să dau ignor, așa fac până la urma urmei toate mecanizmele, de ce aș fi eu diferit. Dar cântecul păsărelelor... Am răspuns și am acceptat invitația

Duminica și luni

Am început febril să caut modalități de a ajunge la Buzău, eram în partea ailaltă a țării și trebuia să ajung acolo. Am găsit tren de la Constanța la București, tren de la București la Rîmnicul Sărat unde, prin amabilitatea verișoarei mele, am rămas cazat pentru o noapte ca să pot fi a doua zi la ora 9 la serbare. Tot în Rîmnicul Sărat am făcut și cumpărăturile și tot cu amabilitatea verișoarei mele, deoarece ea m-a ajutat cu mașina să fac cumpărăturile și să le car. Am ales cu grijă dulciurile, pungile și le-am pus în căruț. Nu văzusem în viața mea atâtea lucruri la un loc într-un căruț de cumpărături (nu sunt un bogat) așa că am zis să le fac poză să le am amintire.

Drumul până acolo a avut și el savoarea lui, deoarece trenul de la Constanța la București a întârziat și era cât pe ce să pierd trenul spre Rîmnicul Sărat. Dumnezeu a vrut însă să merg spre cântecul păsărelelor și atunci când am coborât din tren, celalalt tren era fix pe linia de lângă așa că am sărit practic dintr-un tren în altul.

Marti dimineata

Am luat dulciurile, fiecare în pachețelul său și le-am pus în trei plase mai mari. Am plecat la gară, am urcat în tren, încercând să nu stroșesc dulciurile, să ajungă și ele într-o stare cât de cât ok la destinație.

Trenul a ajuns la Buzău, eram în ultimul vagon la ultima ușă, am încercat să deschid, nu se deschidea! Disperat nu știam ce să fac, un nene prezent la fața locului, mi-a luat sacoșile din mână și m-a tras după el. Am coborât pe partea cu gardul, mergând printre tren si gard, lipindu-mă cât mai mult posibil de gard ca să nu mă agațe trenul când pleacă. Vântul bătea puternic și îl puteam simți. Era o stare confuză, îmi era tare frică de situația în care mă aflam, dar mă bucuram mult că pot simți din nou, vântul! Omul din fața mea mergea repede și sigur pe el, părea că știe ce face, așa că m-am lăsat târât de el până la ieșirea din tunelul infernal. M-a scos pe un peron, mi-a înmânat bagajele și a dispărut.

Nu am apucat să îi mulșțumest, nu am apucat nimic.

Așa că om bun, oriunde ai fi, îți multumesc că m-ai ajutat să ies din tren și dintre tren și gard.

Am ieșit în gară, am făcut întrerupere pe bilet și am luat locuri la următorul tren către bucurești, unul care să îmi convină ca oră. Am urcat într-un taxi și m-am îndreptat spre centru. M-am întâlnit acolo cu omul blajin care mă contactase. Îmi făcusem o părere apriori despre acest om, părere care avea să fie dărâmată de realitate. Am crezut că atât de bun încât să caute ajutorul nu poate fi decât un om învârstă, așa că nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că omul blajin, era o scumpă mămică de aceeași vârstă cu mine cu doi copii frumoși, dar care, din păcate, dinvina crudei soarte care le știe pe ale ei, au autism amândoi.

Marti, pe la 9,Centrul de educație inclusivă

Centrul este recent înființat, iar clasa de gradiniță la care am fost eu este în majoritate cu copii cu autism și cu alte dizabilități asociate. Am intrat în clasa, m-a izbit din start atmosfera frumoasă, de sărbătoare de acolo. Un brăduț trona mândru într-un colț al clasei, jucăriile existau peste tot,iar doamna educatoare L, făcea totul pentru binele copiilor. Ne-a întâmpinat zâmbit și povestindu-ne câteva despre locul unde ne aflăm și despre copii prezenți acolo, dar și despre cei care, din vina unei varicele pârdalnice, nu erau prezenți.

marti, pe la acelaș 9, Nevinovăția copilăriei

În momentul acela, unul dintre copii, pentru a-mi atrage atenția, a trecut cu o mașinuță mare prin fața mea. Dorind poate să ne jucăm împreună. Cum sunt orb, am auzit mașinuța, dar nu am înțeles mesajul. M-am așezat la o măsuță, resimțind emoția de a fi la grădiniță. Stând pe scaun, copilul a venit la mine, m-a luat de mână și mi-a zis: "Domnu, am venit".

Copilul, în nevinovăția lui, înțelesese ceea ce eu mă chinui să explic mecanizmelor și anume că atunci când te apropi de un nevăzător e bine să îți faci cunoscută prezența. El întelesese asta fără multe explicații, prin observția proprie. Amicul meu C, copil cu autism mediu și ADHD, de fiecare dată când se apropia de mine mă anunța: "Domnu, am venit". M-am jucat împreună cu el, mi-a cântat un colind, am rugat-o pe soția să deseneze împreună cu el, dar el era foarte atras de mine, nu vroia cu soția mea. Venea mereu și îmi punea mâna pe mustață, pipăind-o, ca și cum era lucrul cel mai de preț pe care și l-ar fi dorit. L-am întrebat: "Îți place mustața mea?" "Da!" a răspuns el fericit. "Seamănă cu un cățel nu! De aia îți place". "Nu!" a răspuns el indignat. Am continuat să ne jucăm, cu el lipit de mine aproape tot timpul.

Prietenul G, unul din frumoșii copii ai omului blajin, ne-a cântat și el un colind și ne-a spus o poiezie frumoasă. Apoi s-a dus lângă soția mea și a început să deseneze un extraterestru.

Marti, nouă și juma deja, Nevinovăția unui dar

La intrare, pusesem pungile cu cadouri sub brăduț, să le împărțim la momentul potrivit. Evident că ele erau atracția copiilor acolo și mă așteptam dintr-o clipă în alta să se bage în ele și să înceapă să mănânce, nu ar fi fost o tragedie, dar erau programate pentru mai târziu.

Prietenul P, autism profund, nevorbitor cum se cheama el în termeni tehnici, s-a înfipt în pungile cu cadouri, a luat o prăjiturică Măgura prezentă acolo și a venit fuga la mine, punându-mi în mână prajiturica, fâcându-mi semne si vizuale și sonore că ar trebui să o mănânc, că e un cadou de la el. Am încercat să îi explic că e pentru el cadoul, nu pentru mine, dar nu a fost chip. Pe șest am pus prajiturica la loc, sau cel puțin așa credeam. Foarte atent, m-a observat, a tras concluzia ca nu îmi place ce mi-a dat, așa că s-a dus la pungi, a scos o prăjiturică Barney și a venit cu aceea la mine.

Am luat cadourile și le-am încuiat departe de ei, pentru a nu le mai atrage atenția până când moșul avea să le împartă. În acest timp, soția mea le desena un peisaj de iarnă. Amicul A, în brațele mamei sale, făcea semne de bucurie privind desenul și îi arăta mamei sale cele mai calde și mai frumoase dovezi de iubire. Practic a stat nedeslipit de mama sa, pupând-o și iubind-o tot timpul. Atent în jur, să nu scape ceva, dar foarte atent și cu mama sa, o dragoste de care mulți copii de mecanizme nu sunt în stare astăzi.

nouă și 40 aproape, Ce mică este lumea

Apare în peisaj și echipa televiziunii. Reporterița îl recunoaște pe C și îi spune, "Eu te-am filmat pe tine la 8 luni mă, mi-ai rupt sufletul atunci, te-as fi înfiat dacă legile nu erau așa cretine". Nu știu dacă și el a recunoscut-o, dar cert e că s-a urcat în brațele ei și a stat acolo. Nici reporterița nu părea să aibă ceva cu asta, purtându-l în brațe după ea peste tot prin clasa și vorbind cu el. S-au pupat, și-au vorbit, până când C a cerut să fie adus la mine. Eram unul lângă altul cu reporterița și C ne ținea pe amândoi de mâini și vorbea cu noi. Vorbeam si eu cu reporterița, încercând printre picături să facem o brumă de documentare pentru reportaj, dar nu era chip, atenția ne era acaparată de C.

Cealaltă jumătate de copii se duseseră la cameraman și erau călare pe el. C s-a despărțit de reporteriță și a fugit și el la cameraman, făcând curse între cameraman și mine. I-am zis baiatului să stăm unul lângă altul să nu obosească copii fugind între noi.

În tot acest timp, educatoarea L. era atentă ca niciunul dintre copii să nu se rănească, zadarnicindu-le orice tentativă de acest gen. Prezentă, pentru o ajuta în această situație deosebită, era și logopeda CA, ea explicându-mi mai multe detalii despre fiecare copil în parte. La un moment dat am întrebat-o de ce trag copii așa la mine și nu la soția mea și de ce trag la cameraman și nu la reporteriță. Răspunsul, logic de altfel, a venit: "Păi sunt sătui de prezență feminină, în schimb nu au nicio prezență masculină în jurul lor". Educatoarea L. prizând din zbor discuția intervine: "Și dacă ați știi câte își imaginează, aud împrejur, la ceilalți diverse povești și și le dezvolta pe ale lor. Să vedeți cum spun: Mama mea are o casă mare, cu o pajiște frumoasă în față, cu multe vaci și oi. Dimineața îmi dă lapte de la văcuța Mu, care e văcuța mea dragă.".

Un nod mi s-a pus în gât și m-am ținut de cana de cafea, oferită cu amabilitate, pentru a nu mi se vedea lacrimile din ochi. Deși nu mai am voie să beau cafea cu cofeina, am dus cana la gură și am sorbit pentru a masca faptul că era cât pe ce să plâng.

Nouă și cinci zeci deja, Momentul cadourilor

Am filmat interviul cu reporterița, evident cu amicul C printre picioare. Am încercat să lansez un mesaj câtre buzoieni, dacă fiecare s-ar duce și-ar alege un copil de care să aibă grijă și apoi, lunar, săptămânal, sau cât de des vor ei să se ducă cu ceva la acel copil, să îl scoată la plimbare, să se joace cu el, ar fi minunat. Nu trebuie să îl iei acasă pentru todeauna, dar poți avea grijă de el în felul asta. El nu ar mai fi al nimanui și chiar și la centru s-ar ști că cineva se interesează de copilul ăla. Uneori e nevoie de cineva să aibă grijă de ei, să le dea un medicament care, lăsat la voia soartei și a prea iubitului nostru guvern, ajunge prea târziu.

Am început să împart cadourile. C intră primul să își ia cadoul, și mă pupă energic pe amândoi obrajii. Vine AL la rând, mă pupă și el și pleacă. Revine C care mă mai pupă odată. Am crezut că mai vrea un cadou și i-am zis ca nu mai primește unul, a zis că nu mai vrea unul și m-a pupat din nou. Am injurat în gând natura mea de mecanizm care mă făcea să mă gândesc la o așa o porcărie, când de fapt copilul vroia doar să mă pupe. A venit amicul A la rând, m-a pupat și și-a luat cadoul. Și cei doi G și-au luat cadourile, mulțumindu-mi pentru ele.

Vine rândul prietenului P să își ia cadoul, mă pupă și pleaca doi pași mai încolo și lasă punga jos. Am crezut că a scăpat-o și i-o ridic să i-o pun în mânuțele lui mici. El o ia, se duce doi pași mai încolo și o lasă jos. Știind că au modul lor de a fi, l-am lăsat în pace. El a început să se uite în pungă, scoțând fiecare chestie și făcând un zgomot apreciativ (sau cel puțin așa l-am interpretat eu), omul trebuia să verifice pentru ce m-a pupat, nu?

Ora 10 fix, Finalul

Au mai urmat minute bune de joacă la centrul de educație inclusivă, C luându-ma de mână și plimbându-mă prinnsala de clasa. L-am rugat să aibă grijă să nu mă bage în vreun dulap, mi-a raspuns foarte serios că are grijă. Mi-a povestit că lui îi place să se plimbe și că își dorește mult să se plimbe. M-am lăsat pe vine lângă el și l-am întrebat: " - Tu ce vrei să te faci când vei fi mare? - Vreau să mă fac mare! - Bravo! Și eu tot aia am vrut și uite cât am ajuns... - Vrei să te faci doctor? - Da! - De ce? - Să îi vindec pe oameni, să îi fac bine - Bine, când o să fi mare o să fi un bun doctor dacă îi asculți pe cei de la centru de aici. ".

zece și ceva, fix, Nebunia soartei, cât o urăsc

Spre final, a venit un tătic, cam la 23 ani (nu știu dacă am apreciat corect, tot ce vă scriu acum sunt din aprecierile mele) cu două fetițe care semănau mult între ele încât am crezut că sunt gemene. Fetițele păreau să aibă autism profund, pentru că nu reacționau în niciun fel și în plus, după poziția corpului, păreau să aibă și ceva paralizie cerebrală. Am rămas revoltat pe soarta asta de rahat, soartă care poate oferi unui părinte de 23 ani sau pe acolo, doi copii și ambii cu dizabilități crunte, cât de crudă trebuie să fie această soartă.

Am decis atunci să plec, să nu mă ia a doua oară plânsul, nu de alta, dar dispăruse ceașca de cafea, pentru a nu o vedea copiii. Am ieșit pe hol, în treacăt m-am cunoscut și cu domnul director al centrului, urmează să mă reîntorc la domnia sa, pentru ca am ceva de discutat cu el.

Prin amabilitatea omului blajin am ajuns la gară cu mașina din dotare și m-am pregătit pentru plecare.

10:45: Întoarcerea

Stăteam în gara din Buzău, așteptând trenul de întoarcere. O fântână susura încet lângă mine, iar în ea câteva broscuțe își duceau traiul lor liniștit. Vântul bătea în rafale scurte, infiorându-mă de frig când și când. Un lucru deosebit se întâmpla însă, pe copacii din apropiere vrăbiuțele ciripeau, ciorile croncăneau, iar eu puteam să le aud din nou. Învățasem iar să fiu om și nu un mecanizm împuțit care numără zilele până la moarte. M-am suit în trenul de București multumit că puteam auzi cântecul păsărelelor din nou și sperând să nu mai dispară niciodată.

Informații suplimentare

Asta a fost oameni buni povestea personajului meu. Ce trebuie voi să înțelegeți din asta:

1. Este nevoie de voi și de ajutorul vostru pentru ca lumea să ofere șanse egale tuturor. E nevoie de șanse egale pentru toți pentru ca anumiți oameni, mai năpăstuiți să devină membrii activi și productivi ai societății. Din asistați social să poată deveni oameni care produc și nu oameni pentru care trebuie să plătim noi întreținerea lor. Până la urma urmei e un principiu simplu de economie, putem să plătim toata viața să întreținem 600000 de persoane cu handicap, sau putem, acum, prin efort susținut, să plătim puțin, iar acești oameni, mare parte din ei, să ajungă pe propriile picioare și să se întrețină singuri, asta înseamnă că vom plăti mult mai puțin.

2. La centrul din buzău, există niște fonduri alocate de guvern, dar cum guvernul în mărinimia lui ne-a catalogat pe noi, persoanele cu dizabilitați, ca irecuperabili, fondurile alea sunt puține. În acest fel, rechizitele copiilor de la centru sunt cumpărate din salariul educatoarelor. Televizorul la care copii urmăresc desene animate în sala de curs, este adus de una din educatoare de acasă, atenție, nu un televizor vechi de care nu mai are nevoie pentru ca are unul nou. Ci singurul, propriul televizor. Copiii uneori sunt fără hainuțe, nu au ciorapi, nu au maieu, chiar și chiloți uneori, pentru că nu sunt și nu e vina nimănui de la centru, ei se descurcă cu banii care le vin.

   Am fost rugat dacă pot să fac rost de un televizor, m-am gândit și eu ca un televizor cu un dvd player și muulte dvd-uri cu desene animate ar fi un cadou frumos pentru acolo, dar asta înseamnă puțin mai mulți bani față de cât îmi pot eu permite momentan. Nu înseamnă că nu o să încerc să strâng și să cumpăr așa ceva, dar va mai dura.

3. Revin cu apelul câtre voi, nu este un apel pentru mine, nu vă cer nimic pentru mine, ci pentru acei copii. De altfel nici nu trebuie să ma includeți pe mine în ecuație, vă puteți duce direct la centru cu darurile voastre, pe STR. Horticole, NR. 56, în Buzău la clasa de gradiniță.

4. Revin cu mesajul către buzoieni, ducei-vă fraților acolo măcar odată pe lună și faceți un copil fericit, nu este greu și o să aveți parte de bucurii nebanuite. Nu puteți să dăruiți nimic, nu e o problemă, puteți dărui măcar 2 ore din timpul vostru să stați cu acei copii, ei vor fi mai fericiți. Așa de mult s-au bucurat când au vazut oameni străini.

În final mulțumesc complicilor mei, fără ei nimic nu ar fi fost posibil: Mihaiela Polschi (omul blajin), sotia mea, Mihaiela Mitrea (verișoara), Camelia Csiki (care mi-a fost ca de obicei alături, promovând evenimentul și centrul de educație inclusivă), Și nu în ultimul rând mama care a completat suma de bani alocată de mine pentru acest moment și care s-a bucurat mult auzind poveștile și văzând pozele + reportajul. Poze din păcate nu vă pot pune, pentru că nu e frumos, pentru cunoscuți, dacă vor, le pot vedea la mine.

Vă ofer scuzele mele pentru eventualele greșeli de redactare, dar scriind am retrăit fiecare emoție și am încercat să o las să apară și în scriere, drept pentru care nu am mai fost atent la reguli de scriere și alte din astea, pur și simplu am scris cum mi-a venit. Acum, recitind, îmi văd eventualele greșeli, dar le las acolo, să fie totul autentic, așa cum a ieșit din emoțiile trăite. Vă mulțumesc că ați rezistat până aici și nu uitați de mesajul aflat în final, ajutați cât puteți.

Despre parazitii umani: Azi parazitul ca angajat si concluzii

Celebra serie de pasti continua cu ultimul episod astazi. Pentru cei ce lasa un coment, le voi trimite special un episod bonus, la oferta, "parazitul ca partener".

Parazitul ca angajat

In primul rand, parazitul nu va reusi niciodata sa tina un loc de munca mai mult de 2 ani, decat in cazuri foarte rare cand gazda e prea proasta sa se prinda. In scurtele rastimpuri cat va fi angajat, parazitul uman va cauta orice cale sa nu faca nimic din ce nu stie sa faca (presupunand ca stie ceva). Acele lucruri pe care le va face le va face de 4 ori mai incet, ca, nu e asa, timpul trece, leafa merge. Va continua si aici sa isi gaseasca noi si noi gazde, gazde care sa faca treburile sale.

Se ajunge la un moment dat ca activitatea parazitului sa se compuna doar din directionat task-uri catre gazde, iar el va parea atit de ocupat incat lumea va crede ca munceste. Treburile vor aparea facute si toata lumea e multumita. Parazitul nu e interesat de buna starea companiei, nu se gandeste ca acolo unde munceste, de acolo isi ia salariu de pe urma caruia traieste, el fiind interesat sa obtina el cat mai multi bani intr-un timp cat mai scurt, pentru ca stie ca nu va face fata si ca la un moment dat va zbura. De asemenea stie ca nu poate fi mai productiv si ca nu are cum sa ajute compania.

Pana atunci insa, trebuie sa adune cat mai mult pentru el. Nu se implica, nu il intereseaza cum merge compania, ba chiar se poate spune ca s-ar bucura mult sa se intimple ceva cu compania respectiva.

Este cel care gaseste motivele cele mai personale pentru a dori o marire de salariu, desi se vede clar ca in schimbul maririi de salariu nu are ce sa ofere. Va trece la fel si fel de tertipuri pentru a convinge ca merita o marire de salariu. Lucrul pe care il facea de 4 ori mai incet, pentru a trece timpul, il va face acum de 8 ori mai incet, pretextand ca nu e motivat. Nu conteaza pentru el ca valoarea muncii pe care o depune e infima si tinde la 0, pentru simplul fapt ca exista, trebuie motivat.

Concluzii despre parazitul uman

In loc de concluzii, mai scriem ceva despre el.

Fiecare dintre noi are una sau doua din cele descrise mai sus, suntem oameni si avem si bune si rele. Dar parazitul uman le poseda pe toate acestea si poate inca multe altele pe care nu am reusit sa le surprind in aceste randuri. Ce este mai interesant, e ca parazitul uman nu va recunoaste niciodata ca e un parazit uman, chiar daca i-o spui in fata. Te asculta, nu zice nimic si trece peste, ca si cum nu ai vorbit.

Interesant ca, daca va avea nevoie de tine, va veni la tine sa iti ceara nu stiu ce, chiar daca tu l-ai facut albie de porci spunandu-i ca e un parazit uman. El incearca, ca poate mai merge odata.

De altfel de asta am si scris pentru ca stiu ca, ei, parazitii, au citit aceste cuvinte cap coada si nici macar nu s-au recunoscut. Au lecturat totul bucurandu-se cum sterg pe jos cu aia, cine or fi ei.

In final va adresez un indemn voua, celor care nu sunteti paraziti. Nu mai ajutati parazitii sa traiasca, acordati ajutor doar persoanelor care conteaza si verificati bine inainte daca acele persoane merita ajutor. Din pacate nici pentru un schimb avantajos nu e bine sa faci o afacere cu un parazit, pentru ca fara sa iti dai seama vei fi parazitat.

Tu ce anume caracteristici ai observat la parazitul uman?

Despre parazitii umani: Azi facultatea si viata de zi cu zi

Am inceput ieri aceasta mini serie, dedicata pastilor. Astazi continuam cu urmatorul pasaj din aventurile parazitului uman.

Facultatea la parazitul uman

Specific familiei parazitului, precum si parazitului insusi, este faptul ca neaparat parazitul va trebui sa faca facultate. Nu conteaza de ce anume, dar va trebui sa fie una cat mai la moda si a carei denumire sa sune cat mai pompos. Fie ca e Matematica - Informatica, fie ca e Management, fie ca e Cibernetica, fie ca e Finante - Banci, ea trebuie sa sune cat mai bine, cat mai pompos, cat mai complicat, cat mai greu si sa fie la moda. Evident ca in mai toate cazurile vor fi alese universitatile unde e concurs de dosare, ca doar nu o sa se apuce parazitul sa se bage in gura lupului, desi, daca este parazitus intelectualus, e capabil de un efort sustinut pentru a trece un examen de admitere.

Indiferent pe ce cale, odata intrat la facultate, parazitul nu va mai invata nimic. El in facultate isi va dezvolta propriile metode de parazitare, le va perfectiona, le va aduce la un nivel inalt, pentru ca urmeaza o alta etapa a vietii cand va trebui sa se descurce, iar fara aceste metode, va fi praf.

Din pacate aceasta perioada va fi cea mai grea perioada a parazitului, deoarece la nivelul asta oamenii sunt greu de convins sa se lase parazitati, sunt si alti paraziti in zona, iar obtinerea de rezultate cu un minim de investitie va fi greu de obtinut. De aceea parazitul se va vedea adesea pus in situatia de a avea multe, extrem de multe restante, de a ajunge eventual prin ani de gratie, de a plati unele examene pentru a le promova, sau de a plati pe cineva, cumva sa comita o ilegalitate, sau o invarteala pentru a promova un examen.

Pe cat posibil vor incerca sa gaseasca gazde benevole, care sa le faca gratis aceste lucruri, dar nu va fi mereu posibil. Toate temele vor fi facute fie de gazde benevole, fie de oameni platiti.

De mirare este faptul ca, desi mai mereu fara bani, parazitul va gasi resurse astfel incat sa termine facultatea platind toate examenele, temele si alte indatoriri la facultate.

Repet, el nu va invata nimic in domeniul respectiv de activitate, va fi praf, pulbere fina in domeniu, iar daca prin absurd poseda niste cunostinte, acestea sunt de baza, sunt acele cunostinte pe care orice necunoscator al domeniului le poseda, sau pe care orice om, indiferent din ce domeniu, cu o pregatire minima de 2 saptamani, le-ar putea detine. In ceea ce priveste realizarea de activitati in domeniu, va fi si mai jalnic, el, marele expert, va stii doar sa faca activitati pe care orice necunoscator le poate face, fie direct, fie dupa o saptamina de instruire.

Am scos in evidenta aceste lucruri deoarece ele sunt importante si contrastante cu cele pe care le vom descrie in continuare si caracterizeaza pe deplin parazitul.

Parazitul in viata

Caracteristica dominanta va fi aceea de a cauta mereu pe cineva care sa faca treaba in locul lui. Pe moment ce evolueaza, parazitul are nevoie de din ce in ce mai multe gazde, uneori catre 3 - 4 si pentru acelas lucru, in caz ca una din ele nu e disponibila, sau defecteaza (se prinde ca e parazitata si actioneaza in consecinta).

El cere anumite lucruri ca si cum i s-ar cuveni, considerand ca iti face o onoare ca te lasa sa ii faci acel lucru. Adesea nu e constient de implicatiile gestului tau catre el, considerand ca nu ai facut mare lucru. Asta se intimpla pe de o parte din lipsa sa de informatii si de cunostinte, pe de alta parte se intimpla si din cauza ignorantei pe care o poseda vis a vis de orice.

Nu are nicio problema sa te flateze, stiind ca asa vei fi disponibil si data viitoare. Iti cere cele mai abracadabrante lucruri pentru ca lui sa ii mearga bine, uneori chiar si lucruri la limita legalului, ca nu e asa, nu ne prinde nimeni, iar daca tu tot poti comite acea mica quasi ilegalitate, de ce sa nu o comiti pentru el. Si o vei comite, ca stie sa te intoarca de asa natura incat vei face pasul. Ce vei obtine? Nimic, toata desconsideratia lui, ca esti atit de fraier incat te-a mai facut odata.

Parazitul uman are in schimb un simt al proprietatii foarte dezvoltat. Decurs din sindromul saracului, coroborat cu sindromul jucariei celei noi, acest simt al proprietatii se manifesta acerb in tot ce inseamna lucruri din apropierea parazitului. Banii lui, obiectele lui, tot ce e al lui, e al lui. Foarte greu, vei obtine ceva de la el si atunci doar daca stie ca esti una din gazdele lui care ar putea sa ii aduca un lucru inzecit indarat. Dar nici atunci nu va pregeta sa obtina ceva de la tine pe loc daca se poate. Recunosti frazele: "Eu iti dau, dar stii ca..." si urmeaza cererea. Fie ca tre sa faci un lucru pentru el, fie ca iti pretinde o suma de bani pentru a-ti imprumuta lucru, poti sa stai linistit, ca a sa cerere va fi acolo.

Nu intodeauna parazitul are gazdele necesare, drept urmare, cum a invatat in timpul facultatii, se descurca platind pe catecineva sa ii faca treaba. Acele momente insa vor fi cel mai dureroase din viata lui si va incerca sa reduca la minim acestea. Mai mereu va incerca sa scape de facut acele trebi pe care nu le poate face prin gazdele sale.

Vezi maine continuarea aventurilor parazitului uman, este foarte palpitant. Daca ti-a placut acest episod, comenteaza si poti obtine bonus, numai pentru tine, un episod special "parazitul ca partener de viata".

Despre parazitii umani - Azi Copilaria si scolarizarea

Scriu rar, pentru ca în restul timpului sunt ocupat cu munca, cand nu sunt ocupat cu munca sunt ocupat sa bolesc și uite așa timpul trece pe langa mine.

Astazi, de sfintele sarbatori de pasti, ar fi trebuit sa am un mesaj frumos, sa va urez alea, alea, dar nu as mai fi eu daca m-as scufunda in mocirla de zambete, spuse, priviri si atitudini false, toate menite sa dovedeasca celor din jurul nostru cat de buni suntem noi de 2- 3 ori pe an.

Asa ca in aceasta frumoasa zi, plina de nori si urata ca dracu (cel putin la Constanta), va servesc o postare vitriolica, plina de venin si de ura, scrisa in cei mai abjecti termeni, dar obiectiva, atit de obiectiva pe cat poate fi o postare scrisa de unul afectat zilnic de parazitii umani.

Nu, nu e vorba de ascarizi, giardia, tenie sau alti paraziti care ataca omul, ci e vorba de un alt fel de paraziti, dar si acestia ataca omul.

Scriind si tot scriind, am constatat ca postarea mea a ajuns la 13000 de semne si cum cititorul meu, unicul meu cititor adora postarile mai scurte, o voi sparge in 3. Deci in fiecare zi de pasti veti avea cate o postare din asta rea. La finalul celor 3 zile, jumatate din asa zisii mei prieteni se vor supara pe mine, ceilalti probabil ca au inca un interes puternic.

Copilaria parazitului

De cele mai multe ori parazitul uman provine din familii mediocre, parintii parazitului au studii medii si in principiu, datorita acestor studii, dupa 89 nu s-au descurcat prea bine, drept urmare nu au cu ce sa isi creasca copiii prea bine, nici din punct de vedere financiar, dar nici intelectual. Parazitul are o dezvoltare medie datorita mediului in care traieste si intelege rapid ca trebuie sa urasca pe toti cei care au realizat ceva si sa se foloseasca de acestia. Probabil in putinele ocazii de luciditate isi da seama ca nu il duce capul, asa ca intr-un fel sau altul trebuie sa traiasca.

Exista si sanse cand parazitul chiar ar putea face ceva, capul l-ar duce, dar in jurul lui i se repeta atit de mult ca este un prost si un dobitoc, incat acesta sfarseste prin a renunta la sansa lui de dezvoltare si adopta comportamentul impus, anume cel de prost si de dobitoc.

Totusi, unii paraziti nu renunta asa usor la proprietatile lor intelectuale, dar le dezvolta in cu totul alt mod, iesind de aici un stil aparte de parazit, denumit "parazitus intelectualus".

Ura dezvoltata, descrisa mai sus, incet incet dispare din nivelul constient al parazitului, ne mai fiind activa, dar ea se deplaseaza spre subconstient, actionand de acolo, parazitul ajungand sa nici nu isi dea seama ca uraste, dar actionand in concordanta cu aceasta ura.

In timpul copilariei parazitul nu primeste ce isi doreste, fie din cauza lipsurilor financiare, fie din lipsa unui bun gust al parintilor. Adesea ajunge sa fie imbracat cu haine care stau pe el de parca sunt de capatat, pe principiu ca este in crestere si sa ii vina si la anul, ca, nu e asa, nu o sa cumparam haine, incaltaminte, (scrie tu ce vrei) in fiecare an. Lucrurile alese pentru parazit de catre parintii sai vor fi dintre cele mai urate si vor fi alese dupa un singur criteriu, pretul cat mai mic.

E perioada cea mai prolifica de dezvoltare a parazitului, perioada in care 100% din timp va parazita parintii si ceilalti membrii ai familiei. In aceasta perioada de dezvoltare, parazitul va dezvolta un sindrom al jucariei noi, precum si un sindrom al saracului (daca le stiti bine, daca nu, lasati un coment si va fac postari separate cu ele, ca sa nu ne abatem de la sirul gandurilor de azi).

Scolarizarea parazitului

Parazitul, in principiu, nu se va descurca bine la scoala, va fi mereu pe la jumatatea clasei, dar nu din merite proprii. Aceasta este perioada in care, satul de primele sale gazde, constientizeaza ca are nevoie de gazde noi daca vrea sa supravietuiasca la un nivel mai avansat. Drept urmare, va cauta in jur, printre colegii sai, pe unul pe care sa il aleaga drept tinta. Pot fi una sau mai multe gazde, pentru diversele activitati pe care parazitul le are de indeplinit. De asemenea gazdele pot fi permanente sau temporare.

Parazitul are un mod aparte de a se apropia de victima, astfel incat aceasta nici nu isi da seama cand a fost parazitata si cu greu constientizeaza ca are o problema. Mesajele lui sunt de obicei frumoase, prietenesti:

• "treci pe la mine sa invatam impreuna"?
• "Ma poti ajuta putin la tema la mate"?
• "Iti dau o ciocolata daca ma ajuti cu tema la romana"!

Un caz aparte il constituie parazitus intelectualus. Acesta se va descurca bine in primii ani de scoala, pana cand mediu va reusi sa ii infranga si ultimul nivel de intelectualitate, sau pana cand intelectul lui va fi pervertit. De la clasa a v-a incolo, odata cu diversificarea materiilor scolare, parazitus intelectualus va cauta si el o gazda, sau mai multe, ca un parazit obisnuit.

Vezi maine continuarea aventurilor unui parazit uman, este foarte interesant.

Drama unui geniu in lumea normala

Cu cat stii mai multe despre un domeniu, cu atit documentarea devine mai grea. Cartile, sursele de documentare care sa iti raspunda la intrebarile tale specifice lipsesc, iar toate celelalte par sa trateze doar cazurile de baza, generale. Le citesti si pe acelea sperand ca pe ici pe colo se mai strecoara o fraza, o propozitie, un cuvant care sa nu fi fost in celelalte si care sa arunce o lumina noua asupra a ceea ce stiai, sau sa iti ofere detaliul pe care il cautai.

Dar e atit de greu, e atit de greu sa citesti iar si iar si iar aceleasi lucruri sperand ca propozitia va aparea.

Ce e mai trist, e ca nu poti merge din start pe o premisa: "la sigur ca nu e nicio propozitie din aia in nicio carte", sau "Sigur e o propozitie in cartea asta". Si uite asa, pierzi timp citind din nou despre conceptele de baza, poate, poate propozitia va fi acolo. Uneori o gasesti, alte ori nu, iar atunci dezamagirea este si mai mare.

Intr-un final, pentru ca jocul sa fie si mai cretin, vin si scriitorii de carti aiurea in tranvai, care scriu despre un domeniu sau altul ca sa se afle in treaba, cu unicul scop de a face bani si de a-si face reclama.

Marketate bine, aceste carti te atrag, te faci sa le citesti, numai ca la final sa ramai cu un gust amar ca iar ai fost pacalit, jefuit de banii tai si, in acest context, parca vezi un rost pirateriei. Macar acolo nu pierzi decat timpul cu citirea unei surse de documentare proaste.

Cum sa scrii orice despre oricine

Revin din nou, ma intorc, o iau aiurea!

Zic sa scriu ceva si pe anul acesta, sa nu stea arhiva blogului goala pe 2013.

Cum sa scrii orice despre oricine, inclusiv despre tine

Postarea de astazi are un parcurs mai lung.

Prima data am vazut postarea de la SLVC, ultima care mi-a aprins beculetul, dar mai multe postari ale ei mi-au oferit acelas sentiment de invidie.

Refularea, daca o putem numi asa, a declansat-o insa prietena mea buna (sper ca inca imi da voie sa o numesc asa) Belgianca prin postarea depe blogul Jurnal de belgia.

Cand poti sa scrii orice despre oricine

Eu nu am ajuns inca la nivelul ala sa pot scrie orice si despre orcine, inca ma bantuie frigurile rusinii, fricii.
De aia o multime de subiecte bune, sau pareri personale stau ascunse in mintea mea si probabil nu vor iesi niciodata de acolo, desi stiu sigur ca as face rating cu ele.

• Nu pot scrie orice lucru despre mine care in ochii societatii ar putea fi vazut drept reprobabil ca cine stie cine intra pe aici si citeste si decide sa nu mai colaboreze cu mine pe viitor datorita acelor lucruri.
• Nu pot scrie de exemplu ca las lucrurile in dezordine, pentru ca asa imi place mie si pentru ca in dezordinea aia eu imi gasesc lucrurile la fix si ca atunci cand mi se face curatenie in lucruri sunt pierdut ca nu mai gasesc nimic.

Si asta ar fi cea mai simpla, daca le-as scrie pe celelalte clar ar fugi toti.
Acum oricum m-am compromis pe jumate, pentru ca deja am introdus in mintea cititorului meu, unicului cititor al meu, ideea cum ca as fi o persoana ciudata, reprobabila poate.
Ma bazez pe faptul ca unicul meu cititor este o persoana deschisa si deci va reusi sa treaca peste aceste lucruri.

• Nu pot scrie parerile mele despre anumite stari de fapt, pentru ca starile alea de fapt probabil sunt traite de unii cunoscuti ai mei si in concluzie s-ar supara sa auda ca ai o parere proasta despre starea lor. Nu e vorba ca ai o parere proasta despre starea lor, dar multi asociaza starea lor cu ei insisi si deci, in concluzie, ai o parere proasta despre ei daca ai o parere proasta despre starea lor.
• Ca sa imi dau foc la chiloti dau si un exemplu, nu pot scrie ca niciodata cuplurile cu diferente mari intre parteneri, de orice natura ar fi diferentele, nu sunt sortite sa reziste, pentru ca jumate din prietenele mele cu parteneri invarsta s-ar supara (daca deja nu o fac dupa fraza asta), iar jumate din prietenii mei cu partenere mai mult dotate intelectual decat ei, sau mai inalte decat ei s-ar supara si nu vreau acest lucru.
• Nu pot scrie despre partenerii mei si colaborarile cu ei si despre eventual lucruri care nu imi plac la acestea, sau care m-au deranjat, cum nu pot scrie nici despre lucrurile care nu imi plac in ONG-ul in care lucrez, desi vreau sa ii ajut, pentru ca toti s-ar supara si ar inceta sa mai colaboreze cu mine si eu nu vreau acest lucru.

In concluzie o multime de tabuuri in scrierile mele, o multime de lucruri despre care nu pot scrie, o multime de oameni care nu suporta bine criticile si in final eu care probabil nu stiu cum sa scriu finut o critica si de aceea ma tem.

Insa exista si o multime de oameni, o multime de oameni care au ajuns la un nivel si pe care ii invidiez. Atunci cand poti scrie orice despre oricine, incluzandu-te pe tine, inseamna ca ai ajuns la un nivel superior si ca de acolo nimeni nu te mai poate atinge.
Desigur ca aici nu intra temerarii nebuni, cei care improasca si injura pe oricine, fara sa se gandeasca la urmari, chiar daca acele urmari vor fi dureroase pentru ei. Acestia sunt niste idioti si atita tot.

Teste pentru prieteni

S-ar putea spune ca sunt plin de prejudecati, dar stati cuminti, ca lucrurile devin si mai rele

unele din aceste prejudecati constituie si teste pentru prietenii mei si ma departez rapid cand vad ca unul din ei incalca tabuurile mele.

Spre exemplu, ca orice barbat imi place sa gust alcool, rare ori ma imbat, prin imbatat insemnand sa se observe o alterare intru-catva a vreunei facultati de ale mele.
Nu va inchipuiti ca ajung in halul de a nu mai merge, sau de a nu mai fi in stare sa rationez, sa tin o conversatie, sau din cauza alcoolului sa incep spun tampenii, sau sa fac tampenii.
Am regulile mele cand particip la petreceri, reguli care ma feresc de asemenea abuzuri.
Doar ca, la anumite petreceri prelungite, se observa o alterare a vocii, lucru dupa care cei din jur isi dau seama ca alcoolul a avut oarecare efect asupra mea.

Aceste momente sunt rare, dar exista.
Inca nu am reusit sa dezvolt o regula sa ma fereasca de acest efect, doar daca nu o adopt pe aia ca la fiecare petrecere, indiferent cat de lunga, sa gust doar un pahar de alcool si in rest sa trec pe apa.

Sa revin insa la teste.
Se intimpla ca in unul din aceste rare momente sa fie cu mine unul sau mai multi apropiati, sau prieteni. Unii dintre ei au o placere deosebita sa isi aduca aminte ca ai baut si ca ai baut atit incat vorbeai peltic. Ma gandesc ca daca respectivul episod nu te-a afectat prea tare, nu are sens sa amintesti de el, asa ca ma debarasez rapid de cunostintele care tin sa imi aminteasca iar si iar, de rarele mele momente de distractie.

Ipocrizie oare?

Si ajungem la final, se vede o ruptura ipocritica in textul acestei scrieri. Eu as vrea sa scriu despre lucruri ce ii privesc pe alti oameni, dar nu imi plac cei care imi povestesc despre episoadele mele. Deci in concluzie, ca sa pot aplica in continuare testul prietenilor, trebuie si eu a ma abtine sa scriu ceva despre cineva. Asa ca o sa discutam despre vreme in continuare.

Afaceri legal ilegale IV - metoda falsului profesionist

Articolul de azi mi-a fost inspirat de recentele mele experienţe, vorba aia: "omul cât trăieşte învaţă".
Am rămas uimit să descopăr lucruri pe care lumea le acceptă ca atare şi chiar pune baza pe ele, fără a se gândi în vreun fel că ar putea fi excrocaţi.

Fără a fi o metodă, episodul de astăzi arată practic o breşă importantă în legislaţia naţională.

Metoda falsului profesionist

Sunteţi pe punctul de a vrea să faceţi ceva cu dieta dumneavoastră şi vă gândiţi să apelaţi la un profesionist pentru a vă spune ce şi cum. Vă gândiţi că aţi tot auzit de nutriţionişti şi în capul dumneavoastră se produce o confuzie cu medicul de diabet şi boli de nutriţie şi metabolism aşa că mergeţi la nutriţionist ferm convinşi că staţi de vorbă cu un medic, cu cineva care a studiat 6 ani de zile şi apoi incă vreo 5 rezidenţiatul până să aibă voie să manevreze ceva din fiinţa umană.

Pe de altă parte şi ei vor să credeţi acelaş lucru, ba chiar cred că le şi place când oamenii mai simpli li se adresează cu "doamna doctor", sau "domnu doctor".

Nimic mai fals!

În românia poţi deveni nutriţionist în maxim o lună fără măcar să ai studii superioare.

Deci trebuie să facem o distincţie între medicii de diabet, boli de nutriţie şi metabolism şi aceşti, aşa numiţi de lege, tehnicieni nutriţionişti.

Nu mă credeţi? priviţi la link-ul următor şi vă convingeţi. Curs de nutritionist

Deci, conform celor de mai sus, in minim 45 de ore, maxim 90 ore devi tehnician nutriţionist şi poţi să intri în organizarea oamenilor şi să le faci praf metabolismul şi tot modul de viaţă.

Este drept că am găsit şi cursuri care durau 1080 ore, ceea ce cam înseamna un an de studiu 4 ore pe zi, dar chiar şi aşa nu mi se pare destul pentru a lăsa pe cineva să intre cu bocancii în echilibrul tău şi să se joace pe acolo.

Greşesc ei medicii cu experienţă, dar mite un absolvent de liceu care a vazut şi el trei lucruri.

Este adevărat că aceste cursuri, mă refer la cadrul general de recalificare, a fost făcut pentru cei care nu mai pot profesa meseria de bază şi vor să se recalifice, dar nu ar trebui să fie aşa!

Să ne imaginăm:
Gheorghe, ce ai fost tu toată viaţa ta?
Păi am fost instalator.
Ce studii ai?
Păi liceul.
Foarte bine! Eşti numai bun de nutriţionist!

Sunt de acord că există competenţe care se pot achiziţiona prin astfel de cursuri, acele competenţe complementare care te pot ajuta chiar să îţi dezvolţi propria meserie. Un curs de antreprenoriat nu strică nimănui, dar nu trebuie să crezi după aceea că eşti marele afacerist, un curs de comunicare nu strică nimănui, altele care nu pot sa strice există...

Dar cursuri de manager de proiect, nutriţionist, manager financiar, contabil şef, mi se par vitale atâta vreme cât tu nu ai avut legătură cu domeniile alea până atunci. a! Eşti un manager de succes, dar nu ştii cum functionează procedurile pe proiecte şi ai nevoie şi de o hârtie care să dovedească faptul că ştii să lucrezi în cazul particular al proiectelor? Foarte bine, poţi să faci un asemenea curs. Deşi, personal cred, că dacă ai o calificare largă include automat şi cazurile particulare, iar dacă nu ştii cum să acţionezi, poţi să te informezi din diverse materiale pe domeniul respectiv şi gata. Consulţi manualul Gower de project management şi ai rezolvat problema cunoştinţelor, cu practica e mai greu.

Dar a da voie unor oameni din diverse domenii, fără nicio legătură cu domeniul în cauză să facă cursuri şi să capete drept de liberă practică în domeniu respectiv asta e chiar grav.

Deci fiţi avertizaţi când vă alegeţi profesionistul în vreun domeniu.

Grav este că mulţi purced la aceste cursuri pentru a-şi justifica existenţa în continuare într-un post şi uite aşa ajungem ca necalificaţii să facă muncă de studii superioare, iar calificaţii să fie vânzători în magazine.

O să îmi ziceţi probabil că oricum dacă chiar nu ai legătură cu domeniul, nu vei face bine la examenul de final. Îmi veţi spune asta dacă nu aţi participat la vreun curs din ăla, dacă aţi fost, ştiţi că examenul final se termină printr-un examen grilă şi o probă practică, iar la proba practică de cele mai multe ori trebuie făcut un referat, sau un studiu de caz. Mai mult, cum suntem supuşi stelei fraudei, la multe din ele rezultatele corecte se dau de dinainte, astfel încât, nu e aşa, omul pe banii lui, pentru că evident aceste cursuri costă, să nu piardă diploma.

Cateva exemple grăitoare din punctul meu de vedere:

• Curs manager resurse umane
  Adică în 5 zile devi manager de resurse umane, nu contează altceva decât ce îţi predau ei acolo.
• Dar staţi aşa că lucrurile devin mai bune:
  Curs manager de proiect
  Eu, personal, după facultate am facut un master în management de proiect, am făcut 3 semestre despre acest domeniu, culminând cu susţinerea unui examen de disertaţie.
  Iar ei vin şi zic că în două săptămâni învaţă pe cineva să fie manager de proiect. Ai să fim serioşi.
  Cei drept, nu poate veni oricine la curs, ci doar cei cu studii superioare.
  Dar aş vrea să văd orice absolventă de la litere în postul de manager de proiect!
  Frăţioare, sunt de făcut calcule şi calcule financiare, calcule care, dacă nu le înţelegi rostul, eşti terminat.

Mă rog, cam atât cu episodul de astăzi, aveţi grijă pe mână cui vă lăsaţi personalitatea, persoana şi afacerile.

vegetarienii si bolile psihice

Vin şi eu cu cei doi cenţi ai mei ca să îmi pun paie în cap. Prietena mea Belgi a avut un articol tare interesant. Nu am citit şi articolul dat de ea, dar am întrezărit printre rânduri despre ce e vorba.
Acum să vă zic şi eu cum cred eu că stă treaba.

preferinte sau boli psihice?

Aşa cum spune şi Belgi, nu e frumos să te iei de preferinţele oamenilor, oricum în general nu e bine să te iei de oameni în orice situaţie ar fi. Dar, pentru că evident există un dar, asta nu înseamnă că nu poţi avea anumite consideraţii propri despre ceea ce se întâmplă. În articol se face vorbire despre regimurile vegetariene, vegan şi alte dinastea. Ei bine nu putem noi, încă, să stabilim ce e preferinţă şi ce e tulburare psihică. Nu putem să stabilim dacă ceea ce vedem noi este o tulburare psihică, sau o simplă preferinţă.

Eu cred că în lumea asta trebuie să existe un echilibru şi deci toate lucrurile trebuie să fie balansate, iar atunci când văd o atitudine extremistă, sau care tinde spre o extremă, înseamnă că echilibrul respectiv, despre care vorbeam, este dereglat şi putem deci vorbi de o dereglare. Cum adesea majoritatea deciziilor pe care le luăm vin de la psihic, putem vorbi de o dereglare psihică. Dar e doar părerea mea.

Revin, nu am nicio problemă cu oamenii vegetarieni, nu am nicio problemă cu homosexualii, nu am nicio problemă cu vegani, dar să impunem nişte limite:
Dacă eşti vegetarian foarte bine, admit încă, să zicem, că asta poate fi o preferinţă. Însă nimic nu îţi dă dreptul să impui modul tău de viaţă altora. Şi aici începe adevărata problemă.

Majoritatea oamenilor ăstora extremişti ajung în societate, sau şi mai rău ajung părinţi şi încearcă prin atitudinea lor să îşi impună modul lor de viaţă.

Cazul 1: Vegetarian scarbos

Eram într-un proiect european, proiect în care trebuia să locuiesc cu mai multe persoane, într-o echipă, într-un hotel. Evident luam masa împreună.

În echipa respectivă era unvegetarian şi distractia a început. Fără să fie întrebat, fără să se lege nimeni de viaţa lui, a început să ne întrebe:
"Dar cum puteţi bă să crăpaţi în voi hoiturile alea, că mie îmi vine să vomit când vă văd".
Ce impresie pot eu să îmi fac despre aşa ceva? Am enumerat cazul anterior ca pe un exemplu, în majoritatea cazurilor când vin în contact cu o persoană vegetariană, aceasta tinde să mă convertească la vegetarianism şi, văzând că nu reuşeşte, să înceapă să folosească texte ca cel de mai sus, calificând mâncarea mea în nişte termeni morbizi, doar doar mi s-o face scârbă.

Se poate explica acest lucru prin lumina preferinţelor? Evident că nu. Se poate explica asta prin intermediul unei tulburări psihice, sau de personalitate? Să vedem.

Om extremist, concentrat pe a-şi impune propriile "preferinţe" şi care devine semiviolent verbal când nu reuşeşte...
Cum sună?
Mie îmi aduce aminte de ceva de la cursul de psiho-pedagogie.
Trec mai departe:

Cazul 2: Parinte vegetarian criminal

O bună prietenă se căsătoreşte cu un vegetarian, ferm convinsă, ca şi restul lumii, că nu e nimic în neregulă. În ciuda avertismentelor mele de orice fel, face pasul (ştim cu toţii, iubirea e oarbă). Apare şi un copil şi tatal începe imediat să îşi impună punctul de vedere.
Urlă ori de câte ori vede că al său copil mănâncă altceva decât iarbă. Iar dacă la adulţi e treaba lor ce bagă în gură, la copii, eu cred că lucrurile stau altfel.
Acolo este clar nevoie de o dietă echilibrată pentru ca acel copil să îşi poată dezvolta toate procesele, organele, ţesuturile şi sistemele necesare.
Consider un criminal, da, am zis bine, un criminal părintele care nu oferă o dietă echilibrată copilului său.
În cazul de faţă, mama a ajuns să îi dea de mâncare pe furişi copilului, chestiile "interzise", vă întreb, asta e viaţă?

Putem să intervenim?

NU, Evident că nu. Fiecare om e liber să aleagă ce vrea pentru el. Deci atitudinea chelnerului respectiv a fost deplasată, dar oare se înşela el amarnic? Nu ştiu, că nu am citit articolul cu pricina şi nici nu îl citesc ca să nu mă enervez.

Dar am şi eu două poveşti interesante:

Chelneri plătiţi din şpagă în România

În 2008 eram prin Bucureşti, muncind ca angajat şi datorită acestui fapt am fost nevoit să locuiesc singur prin acel oraş, fără familie. Drept urmare aveam de ales între a-mi găti singur şi a mmânca prin cârciumi.
Am făcut şi una şi alta. Am avut astfel ocazia să întâlnesc oameni şi oameni. Vreau să zic că am învăţat să gătesc mâncând în cârciumi.
Comandam o anumită mâncare şi dacă îmi plăcea îl întrebam pe chelner ce e şi cum se face, iar el, dacă ştia, îmi spunea, dacă nu ştia, chema bucătarul care era mai mult decât bucuros să audă că mi-a plăcut şi să îmi spună cum a făcut, cu lux de amănunte şi secrete pe care numai din experienţă poţi să le ştii.

Întro seara eram mai mulţi la o masă, la un bar din Iancului. Am consumat de vreo 80 - 90 lei, din care consumaţia mea era de 30 lei. Învăţat cu norma, am lăsat 3 lei în plus pentru partea mea, dar ceilalţi, din diverse motive, nu au vrut să lase niciun leu. Aşa că la final singura şpagă rămasă a fost cea de 3 lei de la mine.

Într-o altă seară acelaş grup ne-am dus în acelaş bar, iar chelnerul respectiv ne-a poftit afară pentru că: "A zis patronul că la mesele de peste 80 lei se lasă cel puţin 10% bacşiş, iar voi data trecută aţi lăsat doar 3 lei, că pe mine nu mă plăteşte nimeni aici, singura leafă este ce rămâne de la clienţi". M-am enervat la vremea respectivă, am părăsit barul şi am jurat să nu mă mai întorc. După ce am revenit la sentimente mai bune m-am întors singur în bar, adică cu o fumeie.

Văzând că sunt însoţit, individul s-a abţinut, dar l-am abordat eu direct:
"Prietene, ia adu-mi o bere te rog şi vin-o să stăm puţin de vorbă".
Prietenul a venit cu berea şi a început să zică:
"Domne, vă rog să mă scuzaţi pentru data trecută, dar vă rog să mă înţelegeţi".
"Păi asta vreau, vreau să înţeleg"!
"Aici lucrăm toţi pe contract de prestări servicii, în contract scrie că singura noastră leafă este ceea ce rămâne de la clienţi, zice patronul că aşa vom fi interesaţi să îi servim bine pe clienţi".
Am rămas siderat, ştiam că românii sunt proşti, ştiam că îşi vând pielea pe nimic, ştiam de programatori angajaţi pe 700 roni, dar aşa, să munceşti pe degeaba, e chiar tare.

Chelneri care îţi dau sfaturi

De multe ori mi s-a întâmplat ca un chelner sau altul să îmi spună următorul text:
"Domnule, dacă îmi permiteţi o sugestie, nu ar trebui să mâncaţi cutare şi cutare seara, vă provoacă nu ştiu ce, mai bine gustaţi asta, sau astalaltă şi o sa fie mai bine".
Mi s-a întâmplat asta şi la oameni cu care mă vedeam prima dată şi la oameni cu care mă întâlnisem de mai multe ori, deoarece îmi făcusem la un moment dat nişte cârciumi preferate.
De curând, am fost într-o staţiune unde la micul dejun am cerut o omletă şi o cafea, iar bucătarul mi-a răspuns:
"Nu am să vă fac cafea, trebuie să aveţi grijă ce băgaţi în corp, dimineaţa e mai bine să beţi un ceai cald".
Şi gata, omul nu a vrut să îmi facă cafea, dar şi eu am fost mulţumit cu ceaiul. Când a venit la masă mâncarea, pe lângă omleta comandată şi ceai, au venit şi nişte feli de păine cu icre de casă proaspăt făcute şi eu am rămas mirat.
Mă gândeam că să vezi cât o să mă coste astea pe notă, dar am învăţat de la o vreme să nu mă mai zbat pentru probleme, le las să se întâmple şi văd eu cum ies din ele.
Vine chelnerul cu nota, icrele nu erau trecute, aveam pe notă doar omleta şi ceaiul, am plătit, am lăsat şpaga cuvenită şi am mai cerut un ceai pentru delectare.
Cum stăteam la masă, bucătarul trece pe lângă mine cu două găini vii şi un satâr şi îmi aruncă din mers.
"Am avut nişte icre foarte bune în dimineaţa asta şi m-am gândit că vreţi să le gustaţi, ajută la metabolism".
Am strigat şi eu un mulţumesc după el şi am rămas foarte bucuros să îmi savurez cel de al doilea ceai.

Concluzie despre chelneri si vegetarieni

1. Nu ştim dacă aceste chestii gen vegetarianism sunt neaparat o chestie de preferinţă, sau o tulburare psihica, ori de personalitate.
2. Ştim sigur că în momentul în care începi să te manifeşti ca un nebun, cu siguranţă nu eşti departe de nebunie, drept pentru care eu personal cred că vegetarianimul exhibitionist este o tulburare gravă;
3. Există chelneri nemulţumiţi cu slujba lor, datorită unor circumstante şi atunci e bine să înţelegem;
4. Există chelneri bine voitori care îţi dau sfaturi despre ce şi cum să mănânci;
5. Nu e neaparat ca acele sfaturi sa fie spuse într-un mod cum ne aşteptăm noi;

P.S. Am aruncat totuşi un ochi la acel post, să văd şi eu ce a zis chelnerul. Şi confirm, reacţia lui (e o ia, dar vreau să îmi păstrez personajul din postarea anterioară) e deplasată şi într-adevăr şi eu vreau să mănânc cate odată doar o salată, dar nici cu cea care a postat nu mi-e ruşine, deja se văd la ea semnele descrise de mine mai sus şi evident că lumea nu are curaj să zică şi bâlbâie politicoasă chestii neutre intrate in tagma political corectness. Mă opresc aici, că ar mai fi multe de discutat referitor la modul respectivei de a se descurca în anumite situaţii. Dacă doreşte cineva, pot să detaliez şi acest aspect că nu îmi este greu. V-am lăsat şi încercaţi să aveţi o dietă echilibrată şi plină de detoate. Nu rataţi niciun moment să simţiţi ce gust are un lucru, mai ales dacă e bun.

Despre performantele profesorilor si medicilor

Sunt trist din ce in ce mai mult in ultima vreme pentru ca din cauza foamei si a traiului prost, incercam sa gasim vinovati in toate partile, vinovati pe care sa ne aruncam neputintele noastre si sa incercam sa ne impacam cu constiinta noastra pentru ca, nu e asa, altii sunt de vina pentru traiul nostru prost.
Am auzit din ce in ce mai des oameni in jurul meu injurand otova categorii sociale intregi, bazandu-se pe prejudecati si pe unele experiente personale.
Declicul scrierii acestui articol l-a reprezentat citirea unui articol la
Vis Urat.
Il citesc pe Vis Urat, pentru ca omul are niste ganduri si niste reactii apropiate de ale mele si imi place cum le spune.
Ca orice om, fie din dorinta de a face senzatie, fie ca, evident, mai greseste, mai scapa si el putin pe alaturi si se ea fix de cine nu trebuie la gramada.
Si eu am avut necazuri cu medicii si eu am avut intalniri cu profesori absolut excrabili, dar, desi ceea ce propune si scrie el in articol suna frumos, exista totusi niste considerente practice care trebuie luate in consideratie.
Iata-le mai jos:

1. Cum stabilesti criteriile de evaluare pentru un profesor/doctor bun si unul prost?
2. Cum masori valorile reale ale indicatorilor? Adica cum vezi ca un profesor/doctor este bun sau prost?

Hai sa vedem putine puncte slabe fix in aceste doua domenii:
- Performanta ca profesor sau ca doctor nu depinde numai de mine ca individ, nu este o chestie strict sub controlul meu, ci mai depinde si de ce anume material am la modelat.
Daca eu sunt profesor bun, dar am o clasa de copii prosti, care este vina mea?
Daca eu sunt profesor prost, dar am o clasa de copii buni, care este meritul meu?
Am vazut si cazuri de profi absolut prosti, cu clase de olimpici, numai fiindca parintii si copii se preocupau, faceau meditatii and co.
Dar la olimpiada numele carui profesor aparea? Evident ca a celui de la clasa.
Iar acum chestiile astea nu ai cum sa le masori, pentru ca nu poti pune un standard.
Daca eu ca profesor am o clasa de copii putin mai slabi, sau foarte slabi si daca reusesc sa ii aduc pe toti la un nivel cat de cat ar trebui sa fiu considerat performant.
Mai performant chiar decat unul care are o clasa de copii buni si scoate olimpici, pentru ca ala nu s-a chinuit asa mult ca mine.
Maestria unui profesor se vede atunci cand si ultimul prost a inteles ceva, nu atunci cand cel care era bun devine oleaca mai bun.
Pot sa afirm chiar ca un copil bun va putea sa devina mai bun chiar si fara ajutorul unui profesor.

- Performanta, cel putin asa cum e inteleasa ea astazi, depinde de conjunctura.
Ce conteaza daca eu sunt un doctor excelent, daca nu am ocazia sa ma remarc?
Daca toata viata am lucrat la spitalul judetean constanta si am facut chestii neremarcabile (in gandirea publica), se cheama ca sunt neperformant?
Daca sunt medic oncolog, acolo unde rata de supravietuire a pacientilor este foarte mica, se cheama ca sunt neperformant?
Daca s-ar apuca toti sa faca operatii pe cord deschis, sau stiu eu ce astfel de chestii considerate dure in ochii opiniei publice, restul de treburi in medicina cine le-ar mai face?
Cred si eu ca e usor sa faci o operatie pe cord deschis atunci cand ai tot ce iti trebuie la indemana si inca o armata de doctori pe langa tine care sa faca fiecare cateceva si tu ca sef de echipa sa iesi in fata.
Dar mai greu decat sa faci o operatie pe cord deschis in conditii prielnice, este sa incerci sa faci lucruri mai putin complexe din punct de vedere medical decat operatia pe cord deschis, dar fara nicio dotare.
Sa incerci sa faci un lucru simplu atunci cand nici vata nu ai.

Datorita incercarii standardizarii in educatie a acestor lucruri, s-a ajuns la situatia in care profesorii trec copii clasa numai ca sa aiba cifra de scolarizare, pentru ca fara o cifra de scolarizare de nu stiu cat la suta, nu se mai dau bani pentru scoala/profesorul respectiv.
Acelas lucru e valabil si la universitati.
Tot datorita acestor standardizari, s-a ajuns ca profesorul sa fie mai interesat de a lucra cu elevi buni si foarte buni si sa ii lase naibii pe aia prosti, pentru ca, nu e asa, e important sa avem olimpici.
Asa ca acum la clasa se pune accentul pe lucrul cu olimpicii, iar copiii, fara nicio vina, mai putin dotati trebuie sa accepte aceasta soarta.

Din pacate, se preiau standarde din economie, de la un anumit tip de activitate si incearca sa fie translatate in educatie fara adaptare.
Se vine cu termeni gen performanta, productivitate, intr-un domeniu in care nici productivitatea nici performanta nu au cum sa fie masurate, sau cel putin nu intr-un cadru generic, deoarece variabilele care compun ecuatia performantei si a productivitatii sunt foarte multe.
Am sa scriu in articolul de maine cum chiar in economie exista astfel de activitati si modul cum sunt masurate/folosite ele.

Va multumesc ca ati citit si azi.

Divortul de o zi

Azi am citit la slvc
un articol provocare.
Divortul de o zi.
Autoarea cere pareri damelor in comentarii, iar eu lansez o leapsa (pe care nu stiu cine o sa o ia, ca am doar 2 cititori), dar zic, hai sa le aratam lor, fumeilor, ca nu ne pasa de programul lor de divort pentru o zi.
Deci cititi articolul lui slvc, iar asta este raspunsul meu.
Scrieti si voi raspunsuri cu link catre articol, ca sa combatem acest gen de idei!
Deci: Laaaa ataaaaac!

1. Aici gateste mama mai des decat nevasta, deci oricand se poate apela la mama.
In fapt eu ma trezesc la 5 dimineata, reminiscente din armata, iar sotia pe la 9. Eu la ora aia am si mancat de mult si sunt si rupt de treaba.
Ba chiar cand se trezeste ea, eu ma duc sa dorm un pic.
2. Faza cu sosetele, mi s-a raspuns asa fara sa fie vreo problema anume, iar de atunci mi-am invatat locurile si nu maiintreb pe nimeni nimic.
Dar vai si amar ce scandal iese daca imi muta cineva sosetele maro de acolo pe unde le las eu.
A zis ca sunt acolo unde le-am pus pai acolo vreau sa le gasesc.
De obicei ma apuca descaltatul de sosete cand ma uit la televizor, fiindca mi se face cald, deci le pun pe televizor.
Mi se pare chiar trendy cum arata lcd-ul meu de 81 cu sosetele maro atarnand pe el.
Si desigur, stiu unde sa le gasesc, pe televizor.
3. Eu platesc facturile aici, deci sotia nici nu stie macar cum arata facturile.
4. Cum am zis la punctele anterioare, eu ma trezesc mult mai devreme si fac cafeaua pentru mine.
Oricum nu prea imi place aia facuta de altii, eu avand reteta mea secreta de facut.
Iar cand nu imi place, sunt asa un dulce incat a treia oara nu imi mai faci, pentru ca intreb candid:
"Ce e cu pisoarca asta bai".
Ba mai mult, cum nevesti-mi ii place ceaiul foarte mult, pe la 7:30 asa, cand stiu ca mai e putin sa se trezeasca, ii pun apa de ceai pe foc, astfel incat cand se trezeste sa o gaseasca gata fiarta si numai buna de turnat peste pliculetul din cana pe care i-l pregatesc.
5. Nevasta mea rezolva asta simplu. Desi are 2 telefoane mobile, mereu cand pleaca le uita pe acasa.
Asa ca asta e un comportament normal.
Nimic nou.
6. Nevasta nu are serviciu, deci nu are unde sa se duca, deci nu are de unde sa se intoarca. De fapt in lipsa de altceva munceste pentru mine, asa ca are o zi grea si la serviciu si acasa:)
7. Nu poate sa bea nicio picatura ca adoarme.
Si gargara daca face cu alcool se ameteste, deci a invatat sa se tina departe.
Iar eu nu am de gand sa o incurajez pe calea aia, pentru ca stiu ce inseamna alcoolul si daca cineva nu il are in sange, e mai bine sa nici nu il aiba.
8. Amenintarile proferate de genul "plec la mama" nu au efect.
Mama se gaseste peste granita la Chisinau si drumurile sunt lungi si costisitoare.
Dar daca se hotaraste sa sparga asa niste bani pe drum, nu are decat, e invitata mea.
9. Celelalte amenintari si comportamente le accept, de dragul jocului erotic (se stie ca daca stai despartit o vreme, regasirea e cu atit mai inflacarata), dar daca se intrece o anumita masura considerata de mine, fac un simplu gest si tot universul se naruie si atunci lucrurile se schimba brusc la loc.
Defapt cred ca cu asta trebuia sa incep.
Resursa financiara e la mine si ca un fmi simpatic ce sunt, pot oricand sa inchid robinetu si atunci sa mai vad eu giumbuslucuri dinastea!

P.S. La faza cu plecatul la mama, chiar eu o indemn din cand in cand, ca sa mai vad si eu cum e sa fi singur:p
:)

Social networking - Pile cunostinte si relatii

Aveam o discutie cu buna mea prietena SLVC despre pile cunostinte si relatii
Am afirmat ca pile cunostinte si relatii nu este neaparat un lucru rau si ca afara se foloseste pe scara larga si se numeste “Recomandari”.
I-am promis ca povestesc despre asta intr-un articol mai amplu si iata-l.
Puteti sa il cititi si voi ceilalti, e interesant si e de invatat ceva pentru cei care vreti sa va gasiti un loc de munca.

Retea sociala sau social networking

S-au dezvoltat in randul oamenilor o multime de credinte si prejudecati, iar politicienii se folosesc de aceste lucruri pentru a ne manipula.
Ei stiu sigur ce e mai bine, ce e mai rau si ca nu neaparat unele lucruri sunt rele, ci modul de aplicare al lor este rau probabil, dar lor le convine ca noi sa credem ca totul este rau.
Pe o scara mai larga, mai generala, s-a impamantenit si credinta ca tot ce e bogat este rau si ca e naspa sa fi bogat, ca nu “mai bine sarac si cinstit”.

In sociologie, deci intr-un domeniu ridicat la rang de stiinta se studiaza ceea ce se cheama reteaua sociala a unei persoane.
Aceasta retea sociala este formata din persoanele care te cunosc si persoanele pe care le cunosti.

Avem doua tipuri de retele, retele inchise si retele deschise.
Retelele inchise sunt proaste, retelele deschise sunt bune.
Prin retea inchisa se intelege o retea in care oamenii se cunosc toti intre ei, fiecare cu fiecare.
Reteaua aceasta inchisa este proasta deoarece informatia nu circula decat in interiorul retelei, ea nu razbate afara si, mai grav, nicio informatie de afara nu intra inauntru retelei.
Retelele deschise pe de alta parte sunt bune deoarece ele presupun faptul ca nu cunosti direct pe toti cei din reteaua ta si ca unii din membri retelei tale se cunosc si cu membrii altei retele facilitand astfel comunicarea.
Conceptul de retea sociala este unul foarte larg intrebuintat la multe lucruri.
Cand ne reducem insa la domeniul profesional si la cautarea de munca, reteaua sociala se transforma in ceea ce se numeste
retea profesionala.
Sa nu confundam, nu inseamna ca daca un membru al retelei noastre sociale nu activeaza in domeniu nostru profesional, el nu mai face parte din retea.
Mi s-a intimplat adesea ca un economist sa imi aduca comenzi pe it, deci economistul respectiv face parte din reteaua mea profesionala.
Denumirea de “profesionala” arata mai de graba scopul in care folosim la un moment dat reteaua noastra sociala si nu calitatea membrilor din retea.
De asemenea putem vorbi de retele mici si retele mari.
Evident ca o retea mica este mai proasta decat o retea mare.

La ce este buna o astfel de retea?

Pai sa zicem ca Alina lucreaza la Microsoft, ea afla ca e un post disponibil si stie ca cineva din reteaua ei profesionala cauta un post de acel gen.
Atunci ea, stiind ca acea persoana din retea este un bun profesionist il va suna ii va vinde pontu si eventual va actiona ca o punte intre persoana din retea si angajator.
Presupunem ca persoana din retea e ocupata, dar la randul ei stie pe cineva si atunci il introduce pe acel cineva catre Alina, sau pur si simplu actioneaza la randul lui ca o punte intre cineva si Alina.

Deci identificam urmatoarele functii ale unei retele:
- Accesul la o informatie;
- trasmiterea de informatii;

Pentru ca Alina poate doar sa informeze persoana de existenta jobului, fara sa doreasca sa actioneze in sens invers.
Atunci persoana, informata fiind, se va pregati cu documentatia necesara castigarii jobului si se va prezenta la firma in cauza.
Insa Alina poate sa actioneze si in sens invers, sa ia informatia de la persoana din retea, eventual sa adauge o recomandare proprie scrisa sau verbala si sa prezinte la firma sa candidatura persoanei respective.

De ce poate sa functioneze asa ceva?

Foarte simplu, toti ne dorim sa lucram cu persoanele cele mai bune.
Ca sa stii daca o persoana este buna trebuie sa o cunosti.
Cel mai bine e daca cunosti acea persoana direct.
Dar intre oameni functioneaza si sistemul de incredere.
Eu il cunosc pe cutare, cutare este un profesionist bun, daca el cunoaste pe cineva si il apreciaza ca profesionist inseamna ca si acel tert trebuie sa fie o persoana buna in profesia sa.
Acest lucru se bazeaza pe premisa ca niciun profesionist bun nu ar recomanda pe un non-profesionist deoarece e numele si renumele sau la mijloc.
Pentru ca, daca se descopera ca profesionistul a recomandat un non-profesionist, atunci cel ce a fost nevoit sa accepte recomandarea va degrada pe cel ce a facut recomandarea.

Este absolut normal ca eu, daca am de facut un lucru si am nevoie de ajutor sa apelez la oamenii in care am incredere, sa apelez la cei cu care am mai lucrat si eu consider ca sunt buni, decat sa stau sa caut printre necunoscuti pe unii si altii care ar putea sa fie buni, dar ar putea sa nu fie si sa pierd timp.

Mai mult, sistemul nu lucreaza intodeauna pe principiul calitatii maxime.
Uneori prefer sa lucrez cu unu cu care am mai lucrat, chiar daca nu e cel mai b un, dar il cunosc, stiu ce poate si ce nu poate, stiu cum sa comunic cu el, stiu cum sa ma raportez la el, stiu cum sa il motivez ca sa obtin ce e mai bun de la el.
Si s-ar putea ca acest “ce e cel mai bun de la el” sa fie chiar mai mult decat as fi putut obtine cu unul de maxima performanta, dar cu care abia m-am cunoscut.
Si asta deoarece oamenilor le trebuie timp sa se acomodeze unii cu altii, sa se cunoasca, sa capete incredere unii in altii.
Mai intervine aici un factor si anume celelalte abilitati ale persoanei pe care o luam sa lucram cu ea.
Poate fi un bun profesionist in domeniul lui, dar sa fie un om execrabil in rest si atunci, cu toata performanta lui, nu imi doresc sa lucrez cu asa cineva, mai bine iau doi oameni mai neperformanti in locul celui perofrmant, dar execrabil.

Intodeauna in capitalism, angajarile se fac in aceasta ordine:

- Se cauta printre angajatii existenti daca nu poate fi promovat cineva in postul ramas vacant;
- Daca se gaseste, se promoveaza persoana respectiva, sau se muta, iar postul persoanei in cauza este scos la mezat;
- Pentru postul scos la mezat se cauta printre cunostinte, relatii daca exista vreun doritor si i se vinde pontul;
- Eventual daca sunt mai multi doritori se organizeaza o serie de eliminari pentru a alege pe cel mai bun dintre ei;
- Cu cel ramas se merge mai departe cu interviul;
- Daca s-a ajuns la o intelegere individul este angajat;
- Abia dupa ce nu s-a ajuns la o intelegere cu niciunu din cei care au fost doritori din recomandari, postul se scoate la publicitate in marele public;
- Evident ca daca unii dintre doritori la faza de eliminari s-au dovedit chiar praf, nu vor mai fi chemati;

Uneori publicarea in marele public si lucrul pe recomandari se fac in paralel.
Insa unul venit pe recomandari va fi vazut mai bine decat oricare venit prin publicitatea in marele public, pentru ca acel venit pe recomandari are o garantie in plus.
Daca vi la un astfel de job prin publicitatea din marele public, trebuie sa fi al dracu de bun ca sa poti intra.

Aceasta se intimpla atunci cand mergem la interviu si avem impresia “postul era deja dat si au facut concursul de fente”.


Asta se utilizeaza pe scara larga in afara si se utilizeaza si la noi.
Nimeni nu vede acest lucru ca pe ceva rau.
Recunoasteti mai sus descris cu rang de stiinda sistemul de pile cunostinte si relatii.

Sa desprindem o problema totusi

Sistemul de mai sus, asa cum am afirmat, este unul bun.
Insa modul de al aplica este problema, ca peste tot de altfel.
Problema consta in faptul ca unii recomanda pe oricine, nu conteaza cat de competent sau nu.
Iar ceilalti carora li se recomanda, angajeaza fara niciun test doar pe baza recomandarii.
Mai grav, dupa o luna de lucru in care se prind ca cel recomandat e praf, nu iau nicio masura de a se descotorosi de el.
Asta e problema, nu pile, cunostinte si relatii.
Pentru ca pile cunostinte si relatii e un sistem normal de lucru si de bun simt.
CUm am spus, recomandat ca metoda de lucru in sociologie si in psihologie mai ales pe partea de HR.


p.s. Daca sunteti cuminti va voi prezenta zilele urmatoare si cum sa va imbunatatiti reteaua profesionala

Despre proteste, romani si cine e de vina

Suntem in contextul actual al protestelor si mi se nasc o mie de intrebari si certitudini care imi confirma parerile mele.
Peste tot se discuta despre aceste proteste, peste tot prin internet e plin de oameni care isi dau cu parerea, e o activitate crescanda si de la ora la ora apar noi mesaje.
Ceea ce inesamna ca lumea are timp sa stea sa faca toate acestea.
Pe de alta parte toti la unison zic ca statul e de vina pentru toate problemele lor.
Sunt si care au avut intr-adevar probleme cu statu, acestia iti pot enumera punctual ce probleme au si ce vor sa se schimbe.
Dar multi dintre acestia in ciuda problemelor, trec mai departe si incearca sa isi realizeze viata in conditiile date.
Sunt ceilalti care, nu au avut o problema cu statul in viata lor, dar preiau informatii si sloganuri de la televizor si le repeta ca papagalii pentru ca nu e asa, da bine.
Eu revin si spun, cred ca ar trebui sa ne uitam fiecare daca nu cumva problemele noastre vin din cauza noastra mai intai si pe urma e de vina statu.
Acestia din urma ii recunosti repede ca iti vor spune cand ii vei intreba ce problema au cu statu:
"Politicienii sunt corupti", "Functionarii sunt corupti".
Nu ca nu ar fi adevarate aceste sintagme, dar poate tu nici nu ai ajuns la nivelu ala in care coruptia sa te afecteze.
Stiu, nu sunt drumuri calumea, stiu ca nu sunt servicii calumea, dar adevarul e ca peste tot sunt probleme si ca lumea mai se si adapteaza.
Numai ca intr-o societate ambele parti trebuie sa se achite de datoriile lor si sa aiba grija de ele.
Prin simplu fapt ca platesti niste taxe, nu inseamna ca tu nu tre sa mai faci nimic si statul face tot.

Sa le luam pe rand cele doua probleme: 1. Statu si privitu la proteste
2. Ce si cum fac oamenii care dupa vin si cer altora sa le rezolve problemele
1:
Eu nu ma uit la televizor ca ma enervez.
Ma uit dimineata sa vad rezumatu de ieri si atit.
In rest consider ca fiecare are o treaba de facut si de produs niscai bani si nu poate sa stea asa.
Cine isi permite sa faca proteste sau sa stea toata ziua sa urmareasca/discute protestele, inseamna ca chiar o duce bine.
Eu daca nu fac nimic intr-o zi chestia asta se simte in nivelul meu de trai.

Si legat de asta avem:
2:
Acum o sa fac prima generalizare din viata mea!
In mare parte avem ce meritam, cu munca nu ne rupem, la stat degeaba pe unde apucam suntem primi, ce sa ii faci.
Se mai mira unii ca au trai naspa si nu ii plateste lumea bine, cand ei la servici nu stiu decat sa stea pe Facebook si sa dea f5 si pe urma tot patronu, statu sau mai stiu eu cine e naspa ca nu ii da domne atitea bani cat ar trebui sa isi cumpere el tot ce isi doreste.
Pe de alta parte sunt patronii care habar nu au sa isi aleaga personalul si care se lasa uneori induiosati de faptul ca ala care e un lenes e un om.
Daca unu vine si zice ca iti lucreaza ca programator pe 700 lei, chiar nu iti ridici un semn de intrebare? De ce ar accepta un programator sa lucreze pe 700 lei lunar?
Dar patronul zice fericit ca a facut afacerea vietii sale.
Cand il vede cum munceste de prost, nu ia masura sa il dea afara (bine, aici nici legea nu te lasa prea mult sa actionezi, odata ce te-ai procopsit cu un angajat mori cu el de gat), dar adesea motivele sunt "hai sa nu il dau afara, ca are si el o familie si copii si oameni suntem".
Prefera multi sa urle sa strige sa te faca albie de porci crezand ca au rezolvat situatia. Adevarul e ca la un moment dat devi imun si se aplica sloganu:
Timpul trece, leafa merge noi cu spor muncim.
Apoi exista cei care accepta diverse combinatii sa se bucure de bani pe moment:
"Lasa domne, trece-mi minimu pe economie pe cartea de munca, ca nu mai apuc eu pensia".
Cand se apropie de pensie intreaba timizi:
"Dar oare eu cu ce pensie o sa ies".
Pai cu aia pe care ai acceptat-o.
In general daca nu te dezvolti, nu te descurci sa ai un salariu mai mare, nici pensia nu va fi mai mare.
Apoi iesiti in strada si spuneti ca ati muncit 40 ani si ca aveti o pensie de mizerie.
Pai daca in aia 40 ani ai muncit pe un salariu de mizerie si in plus ai si acceptat sa iti fie trecut in contract ca muncesti la juma de norma pe salariu minim pe economie numai ca sa nu dai bani la stat, de unde pensie mai mare.
Faptul ca ai muncit 40 ani nu e relevant.
Readuc in discutie o tema mai veche, faptul ca ai fost in scoala si ai invatat o multime de teorii si o multime de teorie, nu inseamna neaparat ca automat tu trebuie sa iei salariu cel mai mare.
In anul meu la facultate au fost 160 oameni din care 80 au ajuns in finalul facultatii, iar 30 au intrat in licenta din care 10 au promovat licenta cu note intre 9 si 10.
In teorie toti astia 10 suntem buni la teorie si la teorii.
Atunci in fata unui angajator ce ne diferentiaza?
E, vezi! Nu scoala aia e totu, scoala aia e baza, trebuie sa stii sa te diferentiezi de restul, sa fi tu si sa iti stii alege soarta.
Nu iti da nimeni nimic pe degeaba si adevarul este ca scoala nu se termina dupa cei 4 ani de facultate.
Scoala este o activitate permanenta pe tot parcursul vietii.

Deci, dragul meu cititor, s-ar putea ca problemele tale sa porneasca si din ceea ce alegi tu pentru tine, nu doar din cauza statului.
De altfel acest lucru se simte si in schimbarile de la stat.
Am avut 3 tipuri de guvernare pana acum:
Psd, cdr, apoi iarasi psd si apoi pdl.
Vreuna din aceste schimbari ti-a adus vreo schimbare in viata mai buna, iar dupa schimbarea regimului lucrurile au devenit mai proaste
Atunci ai probleme cu statu.
Ti-a mers la fel de prost sau mai prost, inseamna ca problemele sunt cu tine insuti.

Stiu, stiu! O sa zici ca toti sunt o apa si un pamant si ca de aia cu toti ti-a mers prost.
Poate totusi nu este asa si daca am mai lasa din gasitul de motive pentru care lucrurile or sa mearga prost si am incerca sa gasim solutii pentru noi insine, ar fi mai bine.