Cum sa scrii orice despre oricine

Revin din nou, ma intorc, o iau aiurea!

Zic sa scriu ceva si pe anul acesta, sa nu stea arhiva blogului goala pe 2013.

Cum sa scrii orice despre oricine, inclusiv despre tine

Postarea de astazi are un parcurs mai lung.

Prima data am vazut postarea de la SLVC, ultima care mi-a aprins beculetul, dar mai multe postari ale ei mi-au oferit acelas sentiment de invidie.

Refularea, daca o putem numi asa, a declansat-o insa prietena mea buna (sper ca inca imi da voie sa o numesc asa) Belgianca prin postarea depe blogul Jurnal de belgia.

Cand poti sa scrii orice despre oricine

Eu nu am ajuns inca la nivelul ala sa pot scrie orice si despre orcine, inca ma bantuie frigurile rusinii, fricii.
De aia o multime de subiecte bune, sau pareri personale stau ascunse in mintea mea si probabil nu vor iesi niciodata de acolo, desi stiu sigur ca as face rating cu ele.

• Nu pot scrie orice lucru despre mine care in ochii societatii ar putea fi vazut drept reprobabil ca cine stie cine intra pe aici si citeste si decide sa nu mai colaboreze cu mine pe viitor datorita acelor lucruri.
• Nu pot scrie de exemplu ca las lucrurile in dezordine, pentru ca asa imi place mie si pentru ca in dezordinea aia eu imi gasesc lucrurile la fix si ca atunci cand mi se face curatenie in lucruri sunt pierdut ca nu mai gasesc nimic.

Si asta ar fi cea mai simpla, daca le-as scrie pe celelalte clar ar fugi toti.
Acum oricum m-am compromis pe jumate, pentru ca deja am introdus in mintea cititorului meu, unicului cititor al meu, ideea cum ca as fi o persoana ciudata, reprobabila poate.
Ma bazez pe faptul ca unicul meu cititor este o persoana deschisa si deci va reusi sa treaca peste aceste lucruri.

• Nu pot scrie parerile mele despre anumite stari de fapt, pentru ca starile alea de fapt probabil sunt traite de unii cunoscuti ai mei si in concluzie s-ar supara sa auda ca ai o parere proasta despre starea lor. Nu e vorba ca ai o parere proasta despre starea lor, dar multi asociaza starea lor cu ei insisi si deci, in concluzie, ai o parere proasta despre ei daca ai o parere proasta despre starea lor.
• Ca sa imi dau foc la chiloti dau si un exemplu, nu pot scrie ca niciodata cuplurile cu diferente mari intre parteneri, de orice natura ar fi diferentele, nu sunt sortite sa reziste, pentru ca jumate din prietenele mele cu parteneri invarsta s-ar supara (daca deja nu o fac dupa fraza asta), iar jumate din prietenii mei cu partenere mai mult dotate intelectual decat ei, sau mai inalte decat ei s-ar supara si nu vreau acest lucru.
• Nu pot scrie despre partenerii mei si colaborarile cu ei si despre eventual lucruri care nu imi plac la acestea, sau care m-au deranjat, cum nu pot scrie nici despre lucrurile care nu imi plac in ONG-ul in care lucrez, desi vreau sa ii ajut, pentru ca toti s-ar supara si ar inceta sa mai colaboreze cu mine si eu nu vreau acest lucru.

In concluzie o multime de tabuuri in scrierile mele, o multime de lucruri despre care nu pot scrie, o multime de oameni care nu suporta bine criticile si in final eu care probabil nu stiu cum sa scriu finut o critica si de aceea ma tem.

Insa exista si o multime de oameni, o multime de oameni care au ajuns la un nivel si pe care ii invidiez. Atunci cand poti scrie orice despre oricine, incluzandu-te pe tine, inseamna ca ai ajuns la un nivel superior si ca de acolo nimeni nu te mai poate atinge.
Desigur ca aici nu intra temerarii nebuni, cei care improasca si injura pe oricine, fara sa se gandeasca la urmari, chiar daca acele urmari vor fi dureroase pentru ei. Acestia sunt niste idioti si atita tot.

Teste pentru prieteni

S-ar putea spune ca sunt plin de prejudecati, dar stati cuminti, ca lucrurile devin si mai rele

unele din aceste prejudecati constituie si teste pentru prietenii mei si ma departez rapid cand vad ca unul din ei incalca tabuurile mele.

Spre exemplu, ca orice barbat imi place sa gust alcool, rare ori ma imbat, prin imbatat insemnand sa se observe o alterare intru-catva a vreunei facultati de ale mele.
Nu va inchipuiti ca ajung in halul de a nu mai merge, sau de a nu mai fi in stare sa rationez, sa tin o conversatie, sau din cauza alcoolului sa incep spun tampenii, sau sa fac tampenii.
Am regulile mele cand particip la petreceri, reguli care ma feresc de asemenea abuzuri.
Doar ca, la anumite petreceri prelungite, se observa o alterare a vocii, lucru dupa care cei din jur isi dau seama ca alcoolul a avut oarecare efect asupra mea.

Aceste momente sunt rare, dar exista.
Inca nu am reusit sa dezvolt o regula sa ma fereasca de acest efect, doar daca nu o adopt pe aia ca la fiecare petrecere, indiferent cat de lunga, sa gust doar un pahar de alcool si in rest sa trec pe apa.

Sa revin insa la teste.
Se intimpla ca in unul din aceste rare momente sa fie cu mine unul sau mai multi apropiati, sau prieteni. Unii dintre ei au o placere deosebita sa isi aduca aminte ca ai baut si ca ai baut atit incat vorbeai peltic. Ma gandesc ca daca respectivul episod nu te-a afectat prea tare, nu are sens sa amintesti de el, asa ca ma debarasez rapid de cunostintele care tin sa imi aminteasca iar si iar, de rarele mele momente de distractie.

Ipocrizie oare?

Si ajungem la final, se vede o ruptura ipocritica in textul acestei scrieri. Eu as vrea sa scriu despre lucruri ce ii privesc pe alti oameni, dar nu imi plac cei care imi povestesc despre episoadele mele. Deci in concluzie, ca sa pot aplica in continuare testul prietenilor, trebuie si eu a ma abtine sa scriu ceva despre cineva. Asa ca o sa discutam despre vreme in continuare.

de ce nu este bun scrisul cu diacritice

Scriam până acum fără nicio problemă, fără diacritice, dar veni lumea prin jurul meu şi spuse: "Bai Ares, tot scrii prost de parcă eşti analfabetul nr. 1 al ţării, măcar scrie şi tu cu diacritice ca să se înţeleagă cât de cât". Am dat ascultare şi am început să scriu deşi simţeam eu în adâncul sufletului meu că ceva nu este bine. Această transformare a fost accelerată şi de faptul că din ce în ce mai multă lume pare să scrie texte cu diacritice. Ăsta a fost primul text de introducere. Să vi-l scriu pe al doilea şi la final să le unesc. În viaţa asta a mea, am aşteptat ca inteligenţa să se manifeste printr-un proces intens de gândire, un proces greu şi îndelungat, dar la capătul căruia să fie nişte rezultate remarcabile. În schimb la mine soarta, vrând parcă să râdă de aşteptările mele, se distrează punându-mă să fac anumite lucruri fără niciun proces de gândire şi care se dovedesc a fi bune şi conforme în domeniul în care activez. Adică eu nu conştientizez că "domne, fac aşa pentru că aşa e bine", ci pur şi simplu fac şi ceea ce fac e bine. De cele mai multe ori când mă iau după alţii care îmi zic ei că nu e bine cum fac eu şi că e bine cum zic ei, mi se dovedeşte că de fapt e prost cum zic acei ceilalţi şi că eu făceam bine, mai ales din punctele de vedere care mă interesau pe mine. Acum vine textul de unire: Am început să lucrez la un site, la Un site de mobila la comanda din Constanta. Printre altele la acest site mă ocup şi de partea de SEO (optimizare pentru motoarele de căutare). Am scris site-ul frumos, cu diacritice, aşa cum mi-au spus "experimentaţii scrisului pe internet şi ai limbii române", am stabilit cuvintele cheie pentru site scoase din textul site-ului şi am făcut tot ce e necesar să urc site-ul pe google pentru acele cuvinte cheie. Am pus cuvintele cheie intr-un instrument de monitorizare şi mă uitam să văd progresul site-ului pe google şi totul părea mulţumitor. Mă sună clientul să mă întrebe dacă am început promovarea pentru că el nu îşi găseşte site-ul pe google... Am rămas blocat, scula mea de monitorizare spunea că suntem pe primele locuri, cum naiba nu găsea clientul site-ul. Am ales un cuvânt cheie la întâmplare, cum ar fi mobila la comanda constanta şi surpriză nu eram pe nicio pagină. Stăteam şi mă uitam prostit, la altele apăream bine, la acesta nu, iar pentru mobilier la comanda constanta iarăşi nu apăream de loc. Şi de odată mi-a picat fişa! Am început să scriu cuvintele cheie pe google cu diacritice şi, surpriză, site-ul apărea pe locurile indicate de scula de monitorizare. Deci daca scriu mobilier la comandă Constanţa site-ul apare în rezultatele căutărilor. Explicaţia este una simplă, până chiar şi cei care spun că să scrii cu diacritice, caută pe google fără diacritice, deci toata lumea caută mobilier la comanda constanta, nici de cum mobilier la comandă Constanţa. Problema este că în limba română cele două entităţi, constituie entităţi valide distincte, deci google le tratează ca atare şi nu face o potrivire a uneia peste cealaltă. Google face o potrivire parţială a unor fraze fără diacritice, peste unele cu diacritice numai atunci când fraza fără diacritice constituie o entitate nevalidă în limba de căutare, aşa cum este, de exemplu, mobilier gradinita constanta. În concluzie trebuie să iau nişte măsuri astfel încât să pot scrie pe site cu diacritice, frumos, aşa cum o vor naţionaliştii gramaticii, dar site-ul să fie găsit totuşi de google când lumea, inclusiv acei nationalişti ai gramaticii, caută pe google fără diacritice. Cei care aveţi sfaturi, lăsaţi-le la comentarii.

Cum sa nu iti faci prieteni, sau cum sa nu iti alegi prietenii

Voi incepe mai intai cu lucrurile bune, lucruri care vin sa suporte totusi cele ce am de spus in continuare. Am zilele astea un proiect (prietenii mei va rog sa imi tineti pumnii, ca e prima oara cand fac ceva de asemenea anvergura pe cont propriu) in care trebuie sa ma ocup de promovarea unei companii de la A la Z. Si ce e mai important (ca am mai facut in echipa treaba asta inainte), acum am tot proiectul pe mana si tre sa ma descurc singur. De la inceput, de cand am inceput acest blog, am fost ferm convins ca sunt un looser al scrisului, ca nu am nicio valoare si ca sa nu imi fac iluzii asupra rezultatelor. Drept urmare nu am dat mare importanta promovarii blogului, ba chiar cred ca l-am inscris la google cu ceva timp in urma din joaca si nu am urmarit niciodata statisticile. Zilele astea, cum spuneam, ma jucam prin statistici pe la google pentru a urmarii cum merge proiectul meu. Din joaca dau si pe blog sa vad cum sta treaba si brusc ma podidesc lacrimile. Printre alte link-uri la care ma asteptam sa fie acolo, deoarece am fost un avid comentator pe anumite bloguri, dau de niste domenii de care nu stiam nimic, nu fusesem niciodata in acele locuri, nu citisem blogurile alea, nu aveam habar ce e cu ele. Ma uit mai atent sa vad ce e cu ele si constat ca o noua cunostinta, pe care nu am stiut-o niciodata in viata reala, dar cu care am conversat intens pe net, Belgianca, cita spre exemplificare din blogul meu. Toate valorile s-au intors invers si am ramas profund impresionat de acest fapt. Multumesc Belgiancai (ca nici nu stiu cum e dativul acestui apelativ) si ii raman profund indatorat pentru tot ce a facut si va face (ca simt eu ca nu se opreste aici) pentru mine. Acum ajung si la subiectul zilei de astazi, prietenia. Prin locurile pe unde m-a citat Belgianca se numara un blog, denumit frumos "Jurnalul unui scorpion". Am sa las un link aici pentru ca si pe blogul respectiv exista un link de al meu si nu pot sa nu fiu fairplay, dar nu pentru calitatea continutului voi face acest lucru. Va fac rezumatul postarii ca sa nu fiti nevoiti sa o cititi acolo. Pe scurt, doamna/domnisoara (as fi inclinat spre a doua dupa scris), a primit o invitatie in noua retea de cacat, pardon am vrut sa scriu socializare, Wazzup. Stiti cu totii, mai mult ca sigur ca ati primit 480234 de e-mailuri de la tot atitia "prieteni", sau "cunostinte", in care erati invitati sa va asociati si sa convingeti pe inca 3 membri, sau 5 membrii sa se alature, urmand ca voi sa castigati nu stiu cati bani dupa urma faptului ca aia s-au asociat. Nimic altceva nu trebuia sa faceti, doar sa rugati pe altii sa se asocieze si automagically, cum ar spune prietenu meu din Sofia, v-ati fi umplut de bani. Am si eu astfel de e-mailuri si daca am chef, timp, sau daca o sa mi-o cereti, o sa arat e-mailul si o sa il fac praf punct cu punct aratand ca e un simplu scam, adica, in traducerea libera a prietenului meu de la Moscova, publicitate mincinoasa. Sa revenim insa la subiectul principal. Propunerea, cum bine a aratat Belgianca in comentariul acelei postari, este o schema Ponzi pura, nesimtita, idioata si cretina in toata splendoarea ei, asa cum v-am explicat in postarea mea de aici. Domnisoara (daca e doamna sa ma scuze, dar scrisul si gandirea nu o arata), le face in postare un proces de intentie prietenilor dumneaei care nu au avut bunavointa sa doreasca sa se inscrie pe reteaua de cacat, uuups! Ma scuzati, iar mi-a scapat, am vrut din nou sa scriu de socializare, spunand ca aia nu ii sunt prieteni adevarati si ca se astepta de la ei sa sara imediat sa o ajute, iar ca cei de la care s-a asteptat mult mai putin au sarit imediat sa o ajute. Ce e mai important este ca domnisoara spune, afirma, vomita, regurciteaza afirmatia cum ca ar fi invatat o foarte importanta lectie pentru viata ei. Si ca coliva (sic!) sa fie si mai gustoasa, domnisoara ii adauga o bomboana cat toate zilele dand si doua citate din magicile stiluri de citate chinezesti: " Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare. Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat. Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui. Un prieten adevarat este mereu in preajma ta. " Alti blogeri la momentul asta s-ar fi legat de capacitatile morale, intelectuale, educationale, ale scriitoarei, dar eu nu voi face asta, nu imi sta in caracter sa jicnesc. Ceea ce mi-a atras atentia au fost conceptele si nu persoana care le scrie. Scotandu-le din locul lor, de acolo de unde au fost scrise si renuntand la proprietatea lor, adica de cine au fost scrise, acest gen de gandire constituie un sablon de gandire nu tocmai conform cu realitatea si asta vreau sa scot in evidenta acum. Sper sa nu se supere domnisoara pe mine, dar cele scrise acolo nu reprezinta un mod viabil, optim, eficient si eficace de gandire. Sa incepem cu finalul si sa ajungem la inceput, pentru a face aceasta scriere un adevarat act liric. 1. citatul Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare. Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat. Dincolo de incarcatura rozomovista pentru elevele de liceu care inca completeaza oracole, este cea mai mare stupizenie pe care am auzit-o. Eu am multi prieteni buni, prieteni de care sunt mandru si cu care am o relatie foarte buna. Dar toti stiu ca nu imi place sa fiu deranjat dupa 9 seara decat cu lucruri importante. Daca ma suni dupa 9 seara ca sa ma intrebi ce mai fac, s-ar putea sa auzi o injuratura cat tine de mare si un telefon inchis in nas. Toti stiu ca nu imi place sa fiu deranjat la masa, daca ma suna si le spun mancam, imi zic scurt ca ma suna mai dupa o jumate de ora si inchid. In cazurile cu adevarat importante, atunci ei trec peste acest consemn bilateral, tacit stabilit si continua sa imi vorbeasca despre problema lor si vedem cum pot sa ii ajut. Iar acest lucru este unul de bun simt, pentru ca somnul, sau mancatul sunt activitati intime, cel putin pentru mine, sunt niste stari in care nu as vrea sa ma auda, sau sa ma vada foarte multa lume. Asta nu inseamna ca nu mananc in public, dar nu vreau sa fiu fortat sa vorbesc cu o bucata de friptura in gura, eventual asezonata cu niste bucati de rosii si niste firmituri de paine care sa imi zboare peste tot in jurul meu incercand sa ii spun celui de la telefon ceva. Referindu-ne la a doua parte a citatului, vreau sa spun, e doar o parere personala, ca ma enerveaza la culme oamenii care ma intreaba de ce nu i-am sunat de atit de mult timp. 2. Cel de-al doilea citat nu il mai comentez ca e in aceeasi linie rozomovista de nivel liceal ca si primul. Dar sunt absolut surprins de cata lume ia drept bune niste citate aruncate de unii si de altii ca fiind mari si adanci izvoare de intelepciune. Faptul ca un lucru spune ceea ce te astepti tu sa fie, sau sa ti se zica, nu inseamna ca e un mare adevar. Ci mai rau, se cheama o deficienta a sistemului tau de gandire care poate fi exploatata de catre un bun manipulator folosind "Efectul Forer". Exista in zilele noastre o multime de oameni care isi bazeaza activitatea pe astfel de citate luate din intelepciunea colectiva pentru a isi justifica actiunile, activitatile, deciziile si mai rau, esecurile. Si stii care e adevarul? Exista cate un citat pentru fiecare greseala, gafa pe care un om o va putea emite vreodata. Adevarul este ca niciunul din aceste citate, oricui ar fi ele atribuite vreodata, nu sunt veridice si sunt puse acolo doar ca sa ii amageasca pe pierzatori ca totusi merita si ei sa traiasca. Adesea ele sunt folosite de catre diversi vanzatori de cevauri pentru a atrage cumparatori, angajati, sau pentru a cimenta o atitudine in mintea celor care sunt atrasi de astfel de lucruri, pentru o comanda ulterioara. Acum sa trec la urmatoarele lucruri: 3. Prietenii nu sunt acolo ca sa ii bombardezi tu cu toate e-mailurile cu "da mai departe", doar ca sunt prietenul tau asta nu inseamna ca imi place sa imi culeg e-mailurile importante din sutele de mesaje spam venite de la "prieteni". 4. Daca tu esti destul de prost sa pui botul la o prostie mai mare ca tine si sa te bagi intr-un rahat, doar de dragu de a te baga in rahat, asta nu inseamna ca si eu, care sunt prietenu tau, trebuie sa ma bag in rahatul respectiv numai pentru a avea placerea si mandria de a fi prietenul tau. Eventual sa cant si fericit: M-am bagat intr-un rahat, numai pentru tine Si mi-e tare bine asa, ma simt foarte bine! In cel mai rau caz ar trebui sa imi pun unele intrebari legate de personalitatea ta, de relatia dintre noi si de ce dracu am ajuns eu prieten cu unul care pune botul la chestiile cele mai cretine. Ar trebui sa vad ce dracului s-a intimplat de ai ajuns in anturajul meu care la un moment dat era unul destul de select. Poate, om bun fiind, nu iti voi restrange libertatea de exprimare si de actiune, ca de, fiecare are dreptul sa isi comita prostiile pe acest pamant si te voi lasa mai departe sa fi prietenul meu, poate e doar o toana. 5. Evaluarea unor oameni ca prieteni sau nu, nu se poate face, cel putin asa cred eu, nu se poate face pe faptul ca astia raspund sau nu la o porcarie de activitate. Adica eu ii rog pe unii sa se inscrie intr-un rahat de retea si fiindca aia nu vor, gata, sunt inamicii mei, nu imi sunt prieteni. Asa cum scriam mai sus, au si aia dreptul lor sa opteze si avand in vedere ca vviata ta, integritatea ta corporala si mentala (poate) nu sufereau din urma gestului lor, nu e mare scofala. Faptul ca sunt prieten cu tine, nu ma obliga pe mine sa fac orice iti trece tie prin cap numai fiindca tu vrei asta si eu sunt prietenul tau. Contrariul acestei afirmatii, contrazice taman citatul doi care este oferit ca si exemplu de buna practica. 6. Faptul ca ai gasit pe unii la care nu te asteptai care abia au asteptat sa faca ce le zici, nu ii califica pe aia drept prieteni. A. Pot sa aiba aceiasi prostie ca tine in cap si prin coincidenta sa rezoneze; b. Pot sa urmareasca sa vrea ceva de la tine si ca sa te linguseasca, fac ce le spui tu. A accepta drept prieten pe cineva numai fiindca odata ti-a facut un bine minor, e dovada de naivitate crunta. 7. Invers gandind acuma, daca cineva isi si formeaza relatiile de prietenie conform celor scrise mai sus, ma intreb ce asteptari poti sa ai? Daca printre prieteni ti se numara avansati din astia care te-au ajutat odata cu inscrierea pe o retea de cacat.... (nu ma invat odata sa scriu de socializare) Iar alta data omul nu mai vrea sa te ajute, ce facem? E prieten, sau nu e prieten? 8. In final, revin la afirmatia principala: Daca lectiile cele mai dificile sunt bazate pe astfel de episoade construite pe niste lucruri marunte, stau si ma intreb cand cu adevarat vin lectiile alea grele, ce ne facem? Din doua una, ori nu a dat lumea cu nasu de lectii dificile, ori sistemul de perceptii este astfel deteriorat incat orice lectie, chiar si porcaria cu reteaua de cacat, e o lectie dificila. Ca sa nu se spuna ca doar dau cu muci in stanga si in dreapta, fara sa ofer solutii, iata sfatul medicului, care, culmea, nu e o cine stie ce intelepciune: Prietenia nu e un lucru care se castiga si se pierde usor. Indiferent ce zic proverbele, zicalele si citatele voastre idioate, prietenia se castiga greu (asta parca era si prin ziceri), dar tot greu trebuie sa se si piarda. Prietenia nu impune bariere pe prieteni, prietenii sunt ca un bonus. Daca ai o problema si ei pot sa te ajute, foarte bine, daca nu pot, sau nu vor, atunci aia e, trebuie sa te descurci singur. Oricum la orice activitate, actiune, decizie, trebuie sa fi pregatit sa te descurci singur, fara ajutor. Idea ca prietenii sunt acele persoane pe care te poti baza oricand, e falsa! Pentru ca pur si simplu prietenul poate sa nu fie in pozitia sa te poata ajuta, chiar daca tu crezi ca el poate. Nu in ultimul rand, contrar zicerilor, prietenul nu este acolo ca sa il deranjezi tu cu toate prostiile tale. Ghici ce! Prietenul este si el un om, cu un timp limitat, pe care, poate, incearca sa il fructifice la maximum. Exista, nu neg, un timp pentru prieteni, in care sa se discute evolutiile pe orice plan a celor doi, dar asta nu inseamna ca la orice ora din zi si din noapte, prietenul trebuie sa stea cu tine de vorba, sa actioneze cum vrei tu si sa faca ce vrei tu ca altfel risca sa isi piarda rolul de prieten. In final si cel mai important, trebuie sa meriti sa ai prieteni si aici intra intregul tau comportament si intreaga ta atitudine. Daca eu observ ca o persoana care ma considera prieten, e in stare sa ma desconsidere din rolul de prieten, doar ca nu am vrut sa actionez la un moment dat cum a vrut ea, atunci pot foarte bine sa nu simt niciun regret dupa asa cineva. Concluzie Trebuie sa invatati un lucru, nu sunteti buricul pamantului si nici calitatea de prieten in ceea ce va priveste nu e maximul de dorinta pentru cineva. Trebuie sa oferiti motive necesare si suficiente pentru ca cineva sa va fie prieten si sa va considere prieten. Si in final, trebuie sa ii respectati pe acei oameni care va sunt prieteni. Asta insemnand nu doar ca ii salutati cand ii vedeti (cum prost este inteles respectul la noi), ci ca le respectati timpul lor, dorintele lor, deciziile lor, actiunile lor etc.

luati atitudine!!! NU! Partea a doua!

http://simonarrr.wordpress.com/2009/09/23/inglorious-basterds-un-fel-de-cronica-de-film/#comment-4606

Revin asa cum spuneam, cu inca un citat din postarea/comentariile respective.

Am vazut randul trecut, cum eram apostrofati de doamna diriginta, ca nu luam atitudine, ca suntem niste neispraviti (in termeni dulci).
Am zis, ia sa citesc si comentariile, sa vad ce parere are lumea.
Si ori comentariile sunt moderate, ori publicul tinta e cu capul in nori efectiv, ori ambele,
Dar toti felicita atitudinea si sunt cu porniri din astea sociale.
Stau si ma gandesc, oare lumea nu rationeaza putin? Cred ca oamenii astia nua u avut in viata lor un pericol real la cur, pentru a putea intelege ce inseamna.
Dar, tot citind, ce gasesc!!!
Pe blogul doamnei diriginte, acolo unde atitudinea corecta, completa, corespunzatoare este promovata, acolo unde totul este cum trebuie, unde doamna diriginta pare sa stie exact ce e de facut si cine e de vina, gasesc urmatorul comentariu, referitor la cei ce se baga in fata la coada, cei despre care era vorba in articol:

1. george_escu Says:

septembrie 25, 2009 at 4:45 am
Eu stiu ca persoanele cu handicap au prioritate la cozi sau diverse evenimente … Nu e frumos din partea ta sa te iei de respectivii cocalari … sunt handicapati si au mai avut si-o copilarie nefericita

Uau, pai ce facem bre, glumim pe seama persoanelor cu handicap? Le asemuim, fie si in gluma, cu niste persoane nesimtite si asa cum erau descrise cele in articol?
Pai atitudine e asta?
Revenind la un ton mai serios, sunt mandru de asemuirea facuta, m-am simtit extraordinar si am inteles brusc faptul ca,
Astia care promoveaza atit faptul ca nu avem atitudine, au si ei un nivel destul de limitat de intelegere al atitudinii sociale si ca de fapt si ei sunt tot cam pe acolo cu atitudinea, aplicand-o numai cand aceasta le convine lor, in rest, putem sa bagam persoanele cu handicap la un loc cu nesimtiti, eventual sa mai emitem si alte ipoteze despre persoanele cu handicap ca ce ne pasa, noi tre sa luam atitudine ca 8 nesimtiti sau bagat la coada in fata, in schimb, in atitudinea luata fata de persoanele cu handicap, lasa ca e bine asa, sa facem asemuiri ca nu conteaza.
O multime de oameni se chinuie sa demitizeze informatiile gresite si cretine despre persoane cu handicap, cum ar fi cele ca o persoana cu handicap nu e neaparat dusa cu pluta, nu e nebuna, iar ei, ei care vorbesc de atitudine pe blogul lor vin si trantesc dinastea.
Eu nu zic ca nu se poate glumi cu subiecte legate de persoane cu handicap, dar cu grija, pentru a nu crea inca un mit cretin pe seama lor, ca si asa sunt prea multe.
O sa ziceti, bine, bine, dar asta e un comentariu al unui ins,
Ce vina are posesoarea blogului?
Pai in primul rand comentariile par a fi moderate acolo, dar mai mult de cat atit, posesoarea blogului A.K.A. Doamna Diriginta, vine si ii raspunde domnului in cauza:
1. simonarrr Says:

septembrie 27, 2009 at 6:23 pm
Da, chiar, George, cum de nu m-am gandit la asta?


Doamna Diriginta, persoana cu handicap ce sunt, va multumeste pentru aprobarea faptului ca persoanele cu handicap sunt tot una cu cocalarii si pitipoancele (asa cum le numiti, mie nu imi sunt obisnuiti astfel de termeni, eu nu fac generalizari inutile)
Si va roaga respectuos pe viitor, cand va mai apuca efuziunea de dat lectii de atitudine, sa va insusiti toate regulile jocului, nu doar pe acelea care va convin.

Observ pe blogul respectiv, ca posesoarea este o activa militanta in campul asta al atitudinii si incep sa inteleg de ce toti militantii astia pentru atitudine nu reusesc sa faca mai nimic, pentru ca:
- Ei insisi nu stiu ce e aia complet si corect;
- Ne stiind, nu pot aplica;
- Nici ei nu cred ceea ce spun, iar atitudinea e ceva asa, care daca se poate aplica numai sa le genereze lor confort ar fi bine.

In final doresc sa spun un lucru, nu judec persoana aici, ci judec personalitatea care razbate din scrierile sale.
Poate persoana in sine, Simona, e o femeie buna, blajina, da bacsisi la chelner, ajuta cersetorii, se implica activ in societate, deci e un model de urmat.
Dar ceea ce rasbate din scrieri, nu e chiar asta, iar eu aia critic.
Asa ca daca, o sa imi sariti cu comentarii de genul „ca e fata buna”, o fi, dar sa o si arate.

Va multumesc ca si astazi ati fost alaturi de mine si mi-ati suportat zicerile, ofer scuzele mele celor care nu sunt de parere cu mine si le astept parerile si va asigur ca sunt destul de inteligent incat sa pot accepta si parerile altora.
In plus, la mine nu exista moderare.

luare de atitudine!!! NU!

http://simonarrr.wordpress.com/2009/09/23/inglorious-basterds-un-fel-de-cronica-de-film/

Citeam via Misu, de acasa de la Silavaracald,
Un blog din care am extras articolul de mai sus.
Vroiam sa zambesc binevoitor la aplombul de atitudine luat de posesoarea blogului, dar citind comentariile, m-am decis sa fac nitel urat.
Deci pregatiti-va, ca dupa atitea chestii roz, revin in forta cu inca un articol negativ.
Atentionez ca limbajul poate fi socant si ca daca aveti copii, mai bine feritii, ca am piatra la rinichi si le faram dintii!

Citind articolul (pentru a nu va obosi sa dati click pe link), puteti afla cum posesoarea blogului s-a dus la film, a ajuns la o coada, si ca vreo 8 persoane s-au bagat in fata.
Nu am sa incep acum cu clisee de oameni cretin “asta e”, “Traim in Romania”, “Noi romanii suntem niste…” si urmarile urmeaza.
Nu incep cu astea, pentru ca pur si simplu nu cred in ele.
Singurul lucru pe care pot sa il spun este acela ca suntem printre putinele natii care nu stiu sa faca altceva decat sa isi vorbeasca de rau poporul.
Am fost in Spania, am fost in Italia si pe acolo se intimpla chestii sip e acolo e rau, darn u am auzit niciodata un spaniol sau un Italian sa zica ca natia lor e o natie nasoala, nesimtita etc.
Noi in schimb, pe unde ne ducem, ii pupam in cur pe ei sin e calcam in picioare propria natie de dragul de a fi compatimiti si de a primi o ciozvarta de ceva mai bun.
Revin insa la tema articolului.
Aflam mai departe din acel articol cum ca vezi doamne, posesoarea blogului nu a mai rezistat si a simtit ca trebuie sa ia atitudine.
S-a dus, a apostrofat pe lumea respectiva care se bagase in fata si la final plina de nervi, a plecat.
Urmeaza insa in postare, celebrele deja panseuri despre romani, cat de nesimtiti sunt, cum unii se baga in fata si cum ailalti de la coada stau si nu zic nimic.
Si vai doamne, de ce nu spunem nimic, de ce nu luam atitudine.

Acum ma stiti ca sunt adeptul atitudinii, adeptul comunicarii, dar si adeptul pragmatismului.
Nu sunt pentru actiuni decat daca ele au un beneficiu, un rezultat, actiunea de dragul actiunii ma lasa rece, nu rezolv nimic, dar mama ce atitudine am avut.

Nu asta e insa problema de azi, o felicit pe posesoare pentru atitudine, dar daca si-ar fi prezentat atitudinea si atit, ar fi fost bine.
Insa panseurile prezentate dupa, referitoare la atitudine si alte dinastea, ma fac sac red ca resortul e altul.
Am sa o parasesc pe posesoarea acelui blog momentan, pentru a extinde putin cadrul.
Observ din ce in ce mai des acest cliseu al atitudinii civice, sau mai de graba blamarea lipsei acesteia.
Cum am fi noi niste prosti, nesimtiti, ca nu actionam cand se baga unii in fata la coada, cand se bat doi, cand este furata o babuta in autobus, sau cand are loc un accident.

Pai este simplu stimati cititori, nu avem competentele necesare sa intervenim, iar prin interventia noastra putem sa agravam lucrurile mai mult decat sa le rezolvam.
Ati citit probabil acest blog, ati vazut ca am publicat o serie de aventuri ale unui anumit Ares, intr-o lume parca paralela fata de ce stiti voi in viata de zi cu zi,
Ei bine, aventurile alea, desi fictiune, ele sunt izvorate din niste experiente reale.
O sa ma intrebati, de unde sa ai tu asemenea experiente?
Pai foarte bine, va spun ca am locuit 12 ani in Buzau, la un internat. Si fiindca atitudinea fata de persoanele cu handicap in tara asta e aia care e, internatul respectiv e in marginea orasului.
Pentru a intelege Buzaul, el la lumina zilei e frumos, oameni linistiti, dar cand se lasa noaptea, e orasul scandalurilor cu romii din Simileasca, Bariera Brailei, Bariera Ploiestiului, sau cu smecherii din discotecile No problem si altele.
Este orasul in care clanuri mafiote celebre si-au avut traiul, din care amintesc numai de Vanghelie.

Revin la tema si va intreb, sa zicem ca luati atitudine in unul dincazurile expuse mai sus,
Vi se baga cineva in fata, vreun bronzat.
Comentati, faceti urat si culmea, va conced acest lucru, reusiti sa il convingeti pe bronzat sa se dea la coada, sau sa plece.
Ce va faceti insa daca dupa, multe zile la rand sunteti amenintati si cineva umbla dupa voi cu masina, doar ca sa va sperie, sau mai rau, poate sa va calce?
Stiu, o sa spuneti ca va duceti la politie, dar cei de isi permit asemenea lucruri, nu o fac fara sa fie siguri ca au un spate, asa ca...
Mai departe, mi s-a intimplat sa intru in scandaluri pentru a le aplana, iar cand intri intr-un scandal sa il aplanezi, nu intri pur si simplu precum bunicul meu care zicea „hai, mai dai doua si lasa-l”.
Trebuie sa intelegeti ca intr-un conflict, orice limita a comunicarii a fost depasita, nervii sunt in toi, iar acolo nu se mai poate discuta nimic.
Ai doua sanse, ori chemi politia, care oricum vine si sta si ea sa se uite, pana se bat aia bine, iar la final ei sa il aresteze pe ala care nu mai poate sa fuga,
Ori te bagi si actionezi.
Dar ce te faci, ca intri, actionezi, aplanezi conflictul, dar dupa, cand vine politia, aia sunt victime si tu agresor, ei liberi si tu numai bun de platit amenda (in cel mai bun caz), sau de facut inchisoare pentru vatamare corporala si tentativa de omor.
Si asta nu fiindca nu ai avea legea de partea ta, dar fiindca aia doi de se bateau, sunt unchiul, nepotul, fratele, fiul cuiva, iar tu, la naiba, se intimpla sa nu cunosti pe nimeni.
Inchei aici, ca sa nu ma traga slvc de urechi (hai mami, ca am scris putin azi),
Dar revin cu inca o tema bazata pe postarea respectiva si pe comentariile ei.
Ca o concluzie, admir nespus oamenii cu atitudine, dar nu admir pe cei care se erijeaza in diriginti ai societatii, presupunand ca ei detin adevarul absolut. Deci stimata posesoare a blogului respectiv, in urma unor experiente personale neplacute, eu mi-am promis ca nu mai intervin neam nicaieri, poate sa se bage oricine in fata la coada si oriunde.
Mai mult decat atit, ca un bun matematician ce sunt, am invatat ca un obiect, aflat intr-un spatiu, se supune regulilor acelui spatiu, asa ca daca aici merge cu bagatul in fata la coada, poate o sa incep si eu sa ma bag, ca doar eu nu oi fi mai prost.
Omul stimata posesoare de blog, este o fiinta adaptabila (dupa cum spune biologia), deci va urez adaptare usoara, sau emigrare usoara.

L.E. Sa presupunem ca totul ar merge perfect, aia de i-am suparat eu ma omoara, iar dupa ei sunt arestati, la ce imi mai foloseste?

comunicare,, conversatie, bune maniere: cadourile

Abordez problematica zilei de azi in urma unei discutii avute.
Mai intai insa, vorbind cu un coleg despre ce urmeaza sa scriu, povestindu-I ce mi s-a intimplat, amenintandu-l ca o sa scriu pe blog, el imi spune:
“Presimt ca are legatura cu educatia comunista”.
Lovit de fraza stau si ma intreb, oare atit de previzibil am devenit?
Trec la subiectul zilei de azi, cadourile.

Idea articolului de azi, mi-a venit in urma unei convorbiri telefonice avute, cu mama.
Ma gandeam la un cadou de craciun pentru sotia mea.
Fiind eu indecis ce sa iau, mi-am oprit ochii asupra unui aparat foto in jur de 300 ron de la o firma de pe net.
Ma gandesc, o fi bine, nu o fi bine, sa iau asta, sa iau altceva...
Zic sa o sun pe mama sa cer si parerea ei.
Ca sa intelegeti mai bine cazul, noi, eu si sotia, detinem in proprietate comuna (asa-i ca e frumos termenu asta), un aparat foto fuji s5700, o namila cu zoom de 10x, deci cu dita-i obiectivul, care functioneaza cu 4 baterii r06 sau aa, care atarna goala 380 grame si plina ajunge la vreo 500 daca nu si mai bine,
Care trebuie sa o porti intr-o geanta separata a ei, in care eventual iti mai pui si o pereche de acumulatori (alti 4, pentru ca e energofaga),
Niste filtre eventual.
Deci nu e genul de aparat pe care l-ai lua cu tine zi de zi, cu care sa faci o poza la ceva interesant care ti-a aparut brusc in cale, fiind mai de graba genul de aparat pe care il cari cu tine stiind ca undeva vei avea de facut poze si eventual sa te gandesti ca va trebui sa ai grija lui toata seara.
Pe de alta parte, sotia are antecedente, a pierdut un aparat foto din asta micut, predecesorul celui descris mai sus, cumparat de mine mai la inceput, cand abia imi faceam mana pe foto digital. Evident ca am facut o criza de nervi cand am vazut ca a pierdut aparatul foto si de atunci sotia a devenit circumspecta in utilizarea oricarui
Aparat sau lucru care imi apartine, sau ne apartine.
Adica pe cele care imi apartin nu pune mana, pentru a nu putea fi acuzata de nimic,
Iar pe cele pe care ne apartin le utilizeaza numai in prezenta mea si intrebandu-ma de o mie de ori inainte daca e bine ce face si la cel mai mic semn de neregularitate pasandu-mi obiectul spre reglare.
Astfel, aparatul mai sus descris si asa utilizat foarte rar, din pricina dimensiunilor si a ariei restranse de utilizare (nu te duci pe plaja cu asa ceva, decat daca vrei sa il pierzi), devine si mai neutilizabil, fiind folosit doar in prezenta mea.
De multe ori se intimpla sa fiu in oras cu sotia si sa exclame:
‚Vai ce frumos e cutare lucru, ce pacat ca nu avem aparatul foto cu noi”.
Mai rezolvam problemele de tipul asta cu telefonul, dar stiti ce poze ies pe telefon, vai mortii si ranitii lor.
Drept pentru care ma gandeam sa cumpar un aparat foto micut asa cum spuneam mai sus.

Cadourile

Acum ajung la discutia de azi.
Pentru a ma intelege, trebuie sa stiti ca, conform educatiei comuniste pe care am cantat-o indelung pe acest blog (Nu e asa Mariane)?
Sunt indoctrinat sa imi respect parintii si mai mult nu imi place sa ii supar, sa ii vad imbufnati sau nemultumiti de ceva.
Drept pentru care, inainte de a face o cheltuiala mai consistenta, ma consult si cu ei pentru a vedea ce parere au.
Mama dupa caz, e sau nu de acord, dar atunci cand nu e de acord, are un stil de a ti-o spune ca iti trece orice chef de cumparatura, tu vrei inca in sufletul tau sa cumperi lucrul respectiv, dar...
Deja am ajuns sa cochetez cu idea sa imi extrag niste fonduri care sa stiu numai eu de ele si sa nu mai spun nimanui nimic, dar asta e alta poveste.
Ce m-a frapat la discutia de azi si pe langa asta mi-am adus aminte si de alte discutii din trecut pe domeniu, a fost modul cum a pus problema.
Nu m-a deranjat faptul ca mi-a stricat cheful de cumparaturi, cat modul in care reuseste sa puna problema in aceasta problematica a cadourilor.
Insa nu numai mama gandeste asa, ci se pare ca este modul tipic de gandire al generatiei, un mod pe care nu il suport si ma enerveaza in aceasta problematica.
Stau si ma gandesc, cat de foame sa iti fi fost in viata asta, cat de multe lipsuri sa fi avut sa incepi sa gandesti asa.
Motivele au fost:
- Ce va trebuie aparat foto nu aveti unu? Si asa sta ala nefolosit acolo si oricum a mai pierdut unul din asta mic.
Pana aici, imbatabil, dar partea frumoasa urmeaza:
- Mai bine te duci si ii cumperi o geaca, sau ceva de imbracat calumea.... Continua!
- Sau poti sa iei un inel sau un lant de aur...

Dupa ce inchid telefonul imi aduc aminte de o alta discutie avuta craciunul trecut.
Eram asteptati a doua zi de craciun la masa la niste prieteni, nu aveam cine stie ce bani si nici nu ne cumparasem nimic cadou.
Cand sa plecam din casa, mama imi spune:
- Pai voi va duceti cu mana in cur ma asa la oamenii aia
- Dar cu ce sa ma duc.
- Pai ia si tu o sticla de vin din drum, sau ia ceva, doar nu o sa te duci cu mana goala.
Ne-am certat pe marginea subiectului un sfert de ora sila ambitie, m-am enervat si nu am mai plecat nicaieri.
Am sunat prietenii respectivi si am zis ca nu vom ajunge, pentru ca a intervenit ceva.
A fost cel mai urat gest din viata mea, pentru care imi pare rau si acuma, deoarece eram singurii invitati la masain ziua respectiva si oamenii se pregatisera bucurosi sa ne primeasca.
Nu au lasat sa se inteleaga asta, politicosi fiind, dar o stiu eu ca asa era.

Lectia de azi:

E mai mult o parere personala si niste lucruri observate in decursul scurtei mele experiente, iar aici iar vin in contradictie cu codul bunelor maniere si consider din nou ca taranimea a introdus pe furisi o noua regula stupida in acest cod.
1. Cum naiba sa te duci cu cineva de mana in magazin, eventual pe la mai multe magazine, sa il pui sa probeze 50000 chestii, eventual sa gasesti ceva care ii vine, ii place, iar apoi sa te duci cu el de mana la casa si in fata lui sa platesti cadoul. Ce cadou si mai ales ce cadou de craciun (care ar trebui sa il gasesti ca o surpriza sub brad in dimineata de 25) poate fi acest lucru. Nu pun la socoteala faptul ca deja de la al treilea magazin incolo, cadorisitul s-ar putea sa isi piarda interesul, sa se enerveze etc. Mai mult, omului s-ar putea sa nu ii placa sa probeze o multime de lucruri, numai ca sa ii faci tu un cadou. In al doilea rand, nu pot sa nu constat pervetirea mintii generatiei, ei in loc sa vada intr-un cadou ceva frumos, care sa te bucure, care sa iti placa cu adevarat si pe care sa il folosesti cu drag stiind ca il ai de la X, ei zic „mai bine i-ai o geaca, ca ii trebuie”, ce se bucura omul ala de geaca? Doar daca e vreun sarac lipit si geaca aia e tot ce putea visa, in rest nu ma prind de ce m-as bucura pentru o geaca. Personal nu agreez cand primesc cadouri obiecte de imbracaminte, cred ca stiu cel mai bine, ce mi se potriveste si ce imi place si ce imi vine si am momentele mele cand vreau sa ma duc sa imi cumpar si sa probez. Daca vi cu un cadou imbracaminte, poti cel mult sa speri ca m-ai nimerit si imi place, sau daca nu, poti spera ca macar o sa am bunavointa sa il duc la un centru pentru nevoiasi sa il donez. Aceasta accentuare pe util si atat ma sperie. Cand spui „i-ai o geaca ca ii trebuie”, poti la fel de bine sa spui „i-ai o perechehe de chiloti ca are doar patru si ii trebuie cinci, macar sa ii schimbe zilnic si in weekend poate sa stea si fara chiloti”. Cadourile de imbracaminte, le agreez doar intr-un grup restrans de prieteni si pentru ocazii care se pot preta la astfel de cadouri. De exemplu, cu buna mea prietena Sacha, am capatat un obicei sa ne aducem tricouri de prin toate colturile tarii pe unde ne plimbam, dar nu tricouri simple, ci din cele care sa reprezinte zona, astfel am o colectie impresionanta de tricouri de prin toate colturile lumii si asta imi place, dar sunt mai mult ca niste trofee de vanatoare. Fiindu-mi buna prietena, Sacha imi nimereste si numarul mereu (de fapt merge la sigur, ia xxxl ca sigur imi vine).

2. Valoarea cadoului: Trebuie bine ales, astfel incat sa nu jicnesti nici sa nu obligi, dar dragii mei, daca puteti, nu va opriti la cadouri de 10 ron ca sunt naspa. O alta fraza celebra a generatiei despre care vorbesc este: „ooo! Cum sa dai atitea bani pe un cadou”! Aceasta fraza fiind spusa cand am facut cadou unui prieten un hdd de 300 ron. Eu personal, sa fiu sincer, nu vad nimic pe piata sub 100 ron care ar putea sa ma incante ca si cadou, probabil doar vreo carte. Dar si cartile bune (cum ar fi manualul Gower de project Management), costa azi peste 100 ron. In conditiile astea, cum sa te duci cu un cadou de 10 ron la cineva? Eventual ei o cutie de bomboane proaste si atat.
E drept ca, un ins scolit probabil de maica-sa, a reusit sa ma surprinda, venindu-mi cu un tricou de 5 lei, atit a costat, cadou. Inutil sa va spun cum arata, era o bucata de carpa stravezie, prin care puteam strecura branza, dar prietenul era foarte mandru ca era bumbac 100%. S-a rupt in momentul in care l-am pus pe mine si i l-am inapoiat rugandu-l sa il duca in service la garantie.

3. Micile cadouri de vizita:
Este foarte adevarat ca la Codul Bunelor Maniere scrie ca atunci cand te duci in vizita trebuie sa te duci cu ceva in mana, sa nu te duci cu mana goala si se realizeaza o intreaga teorie despre cum si in ce fel sa alegi cadoul respectiv.
Rubrica mai cretina nu am intalnit.
Luati de pilda cazul meu (nu inversati l cu z ca nu e bine),
Ce a fost mai frumos, faptul ca nu m-am dus la masa de craciun a prietenilor, fiindca „nu puteam sa ma duc cu mana goala”, sau faptul ca as fi ajuns acolo, cu mana goala, dar toata lumea s-ar fi simtit bine.
Eu cred ca niste prieteni daca te asteapta, te asteapta pentru prietenia ta cu ei, pentru ca le place timpul petrecut cu tine, pentru ca si tie iti place sa petreci timpul cu ei, nu pentru sticla de cola, sticla de vin, cutia cu bomboane sau alt cadou de 4 lei jumate cu care te infiintezi tu la usa, fiindca asa trebuie.
Invers gandind, te poti duce cu ce, in codul bunelor maniere, desi procedura este foarte elaborata, nu ti se spune exact cum si cat tre sa coste cadoul ala.
Iar daca te limitezi ( ca nu o sa te duci la fiecare vizita cu cadou de milioane), ajungi in cazul punctului 2, adica acel cadou al tau sa fie cel mult inutil.
Asa ca sticla ta de vin se va alatura probabil pe langa celelalte 20 primite inainte, cuita ta de bomboane se va alatura probabil celorlalte 10 primite inainte si asa mai departe.
Daca tot dai banii pe ceva (ca sa respect cliseul generatiei de aur) nu ar fi bine sa ii dai pe ceva, macar util, care gazda sa nu il aiba, sau sa ii placa.
Dar ce te faci, ca culmea e, ca tot ce costa sub 100 ron, isi cam permite toata lumea, asa ca mai mult ca sigur ca omul are in casa,
O sticla de vin din aia intre 10 si 30 ron cu care te infiintezi tu la usa, sigur are prin casa vreo cutie de bomboane Susardine, modelul restrans de 7 lei si asa mai departe.
Cadourile nealimentare sub 100 ron, daca nu sunt o carte, iarasi nu prea ai ce face cu ele, sunt tot felul de figurine urate si nefolositoare care in cel mai rau caz sunt bune sa atraga praful si daca gazda nu este vreun colectionar inrait de chinezi cu peste sau de cosari, atunci sigur cadoul tau smecher va lua drumul gunoiului dupa ce ai plecat
Ar mai fi multe de scris, dar iar zice SLVC ca scriu mult, probabil intr-o postare ulterioara mai abordam subiectul asta, fiindca el este foarte interesant.

Va multumesc ca si azi mi-ati suportat inganfarea si peroratiile.

Comunicare, conversatie si bune maniere: partea adoua: Despre persoanele cu dizabilitati

Stateam si ma uitam pe blogul meu asa (ca oricum la cat de bun e, doar eu il citesc),
Cand brusc m-a lovit agresivitatea si negativismul din mesajele mele.
De unde dracu (naibi, ucigaltoaca si alte sinonime), oi avea tendinta asta in scris, de ce nu oi scrie si despre faptele frumoase nu stiu.
Probabil ca atunci cand sunt nervos pe o chestie, vin si scriu,
Cand sunt fericit, plec in coltul meu acolo si ma bucur singur.
Stiu, nu e nevoie sa o spuneti sunt un nenorocit.
Ba, dar ieri, ieri mi s-a intimplat apogeul faptelor frumoase, iar ceea ce s-a intimplat e de o simplitate atit de simpla, incat mi-au dat lacrimile.
Dar nu o sa ma dezmint si o sa public si chestii urate in aceasta postare, care vor face ;lucrurile mai de inteles.

Ca sa stiti care e subiectul principal astazi, san u va pierdeti pana la final sis a ziceti “ce o fi vrut nea Gheorghe asta sa zica”, sau mama san u zica “vai de mine, te-ai tacanit baiatu mami”.
(da, mama! Si eu te iubesc)!
Ei bine vorbim despre primul contact (nu sexual ca ala e deja al doilea), cu o persoana cu dizabilitati.
Lectie de comunicare sau de ce vreti voi, dar cititi pana la capat, pentru ca va foloseste in cariera voastra si veti castiga mult mai multi bani.

Faza I: In trecut

Eu, discriminat de lume si impotriva tuturor (citit postari mai vechi daca vreti sa aflati detalii), m-am facut pfa anul asta.
Dup ace m-am facut eu pfa, guvernul a bagat ordonanta 58, drept pentru care pentru 3 luni, a trebuit sa ma duc la coada la casa de pensii sa depun declaratii, notificari si alte instrumente de hartie cu care statu se sterge la cur (scuzati expresia sterge!).
Intre timp, acelas stat (probabil dup ace a iesit din buda) da ordonanta 82 conform careia eu nu prea mai trebuie sa ma duc sa stau pe la cozi.
Printre altele gabjesc si un contract de munca cu norma fractionata, drept pentru care nu mai trebuie sa platesc pensie ca pfa.
Cand m-am inscris la Casa de Pensii, pentru ordonanta 58, am dus acolo cartea de munca si m-am inscris.
Acum, fiindca incepand cu 1 octombrie am contract de munca, ieri am fost nevoit sa ma duc sa depun solicitare de retragere si sa imi iau cartea de munca.
Bun, v-am facut introducerea.

Faza II: ieri

Imi vine randul, intru inauntru, impreuna cu mama care ma insotea.
O aud pe doamna de la birou:
„spuneti domnule va rog, ce problema aveti”.
Raman inmarmurit, mi se adreseaza, mie, culmea!
Raspund:
„pai uitati, sunt pfa, numarul, seria, cnp si incepand cu data de 1 octombrie am contract de munca si as vrea sa nu mai platesc pensie”.
Ea:
„dati-mi buletinul va rog si contractul de munca in original si copie”.
In timp ce spune asta loveste usor biroul cu mana.
Iau hartiile din mana mamei mele si le inmanez.
„foarte bine, vad ca ati completat si declaratia de retragere”.
Eu:
„da, am completat-o cu mama pe hol”.
Ea, probabil zambeste, e femeie deci e mama, iar la evocarea unui asa cuvant frumos sigur a zambit.
Eu, in timp ce ea scrie:
„Nu va suparati, eu mai trebuie sa depun notificari si declaratii”?
Ea:
„nu”.
O vad preocupata si gandindu-ma sa o las sa nu greseasca (stiti ce repede gresesc functionarii astia).
Termina si imi spune:
„aveti hartiile aici”,
Bate cu palma usor in birou.
Ma intind iau hartiile.
Zic:
„totusi, v-as mai retine un moment sa ma lamuriti si pe mine exact cu pfa-ul”
Ea:
„da, sigur, spuneti”
Eu:
„pai cu notificarile astea, eu am contract de munca la cei de acolo, dar ca pfa nu lucrez tot cu ei, ca pfa, iau comanda de un site, tai factura am luat banu”.
Ea:
„da, am inteles, nu va incadrati la ordonanta deci nu mai depuneti si nu mai platiti nimic”.

Faza III: Lectia

Va intrebati probabil si ce e cu asta, veti observa din exemplele de mai jos, care e chestia.
Eu tin sa ii multumesc doamnei functionare, nu stiu cum o cheama, dar ii multumesc pentru comportamentul corespunzator avut.
Este drept ca a fost un comportament normal, nu si-a facut decat treaba, dar intre oameni care stiu sa sa poarte, oricum, dar numai bine nu,
Incepem sa apreciem si sa laudam cand cineva se comporta normal.
Nu va dau eu lectia, ci va spun ca exemplul de mai sus este un asa da, iar cele de mai jos sunt un asa nu.

Faza IV: In trecut, 2004

Eu student la facultate de matematica si informatica.
Sunt chemat la comisia de expertiza pentru a mi se revizui gradul de handicap.
Atentie la personaje si la locul de desfasurare al faptei.
Suntem la comisia de expertiza, deci ar trebui sa aiba niste experti.
Stau la coada impreuna cu, evident, tot mama!
Imi vine randul.
- Buna ziua!
- - Buna ziua! Zic eu, mama saluta si ea.
- Da doamna, spuneti, cine sunteti dumneavoastra?
- Sunt mama domnului.
- De ce a-ti carat si persoana dupa dumneavoastra? (persoana eram eu)
- Scoateti persoana afara, lasati-o pe scaun si va intoarceti doar dumneavoastra.
Pana sa imi dau seama eram afara, stand pe scaun.
Mama a rezolvat problemele, evident nu erau toate actele, am alergat prin oras pe la notari, pe la diverse.
Ne intoarcem, stam la coada intram:
- Doamna, iar ati adus persoana aici?
- Va rog sa ma scuzati, intervin eu, numele meu este Radu Vasile, student anul III la facultatea de Matematica, Informatica, varsta probabila 24 ani. Cred ca pot sa asist la momentele in care se iau decizii in ceea ce ma priveste, cred ca am dreptul sa fiu trat ca un om nu ca un obiect care trebuie mutat de colo, colo si cred ca am dreptul la niste scuze prezentate acum pe loc.
Se asterne linistea. Intr-un final se aude:
- Imi cer scuze....
- Doamna, macar atita lucru nu stiti, scuzele nu se cer, se ofera!
- Mda, va rog sa ma scuzati pentru cele de mai devreme, daca pot in vreun fel sa ma revansez.
- Scuze acceptate, zic eu si parasesc incaperea cu hartiile mele.

Deci, aici poate nu ati inteles, va dau lectia:
Copii mei, dragi mosului, cand va intalniti cu o persoana cu dizabilitati, insotita, nu vorbiti despre ea cu insotitorul ca si cum nu ar fi de fata. Mai ales daca cele spuse ar trebui sa se constituie intr-o conversatie directa cu individul in cauza.

Faza V: Tot in trecut, 2007 Iarna

Continui seria de evenimente.
Eram angajat in Bucuresti la o firma, singur pe acolo, fara mama pe langa mine, sau fara alte ajutoare.
Ma imbolnavesc intr-o oarecare masura si aveam nevoie de un medic de familie, sau un medic generalist, tuseam, ameteam si alte dinastea.
Imi rog un coleg de munca:
„tu, Liviu, hai frate si cu mine la doftor azi, ca nu mai pot si nu stiu ce sa iau pentru raceala asta”.
Trec peste episoadele in care, toate dispensarele din jur, m-au refuzat, pe principiul ca nu sunt inscris la ei.
Inclusiv la policlinica Iancului, am fost refuzat pe aeeasi tema.
Il intreb pe Liviu:
- Frate astia nu au vreo policlinica cu plata pe aici?
- Ba au, la Morarilor!
- E departe?
- Nu, e acilica!
- Poti sa ma duci? Nu iti rapesc prea mult timp?
- Da eu te duc, dar tre sa vina cineva sa te ia de acolo, ca eu tre sa ajung pe urma in alta parte.
- Vorbesc cu altcineva sa vina sa ma preia si sa ma aduca acasa.
- Foarte bine.

Plecam, ajungem, intram.
Lasam la o parte aspectul de cladire din filmele cu vampiri.
Intreb daca au medic generalist, au, intreb cat costa, costa 30 ron, platesc si urc.
Ajung in cabinet, intram si aud:
- Asezati-l pe pat!
Sunt asezat pe pat.
- Ce probleme are!
- Pai nu stiu, intrebati-l pe el poate sa vorbeasca!
- A, Da! Ce probleme aveti!?
- Pai uitati, tusesc, ma doare capul, imi vine sa vars, si ametesc.
- De cand are problemele astea...
- Nu stiu doamna, eu sunt colegul lui de servici nu dadaca!
- De cand aveti problemele astea! (se repeta intrebarea pe un ton exccamativ si cu un ton usor ridicat)
- Pai de alaltaieri.
Se apropie de mine, ma palpeaza pe gat cu atita finete ca imi venea sa ii spun (apasa mai tare ca nu musca).
- Ia sa vedem puteti sa deschideti gurita?
Eu casc gura.
- Aoleu ce e cu dantura asta, ce e asa incalecata, ce ati patit, iu ca urat mai arata doamne.
Nu raspund nimic, dupa cum va amintiti eram cu gura deschisa.
- Inchideti gura, zice ea, dar urat va mai arata dantura, ce ati patit.
Eu nu raspund nimic.
- Ce a patit cu dintii aia, de sunt asa!
- Nu stiu doamna, de unde sa stiu, zice colegul meu.
- Foarte bine, mergeti si faceti o radiografie la plamani jos aici.
Ma duc la radiografie, fac radiografia.
Ma intorc!
- Aoleu, dar aveti probleme cu inima!
Eu incep sa ma gandesc, probleme cu inima, la ultimul eco, stateam bine, il fac la 6 luni, gratie problemelor din trecut...
- Ce probleme am?
- Pai aveti inima culcata, fiindca plamanii au iesit departati!
- Doamna, o sa ma duc la un cardiolog!
- Pai puteti sa mergeti sus acuma!
- Nu multumesc, am cardiologul meu si in plus am un ghinion, care cardiolog se ocupa de mine, moare de infard, am ingropat vreo 3 pana acum. (nimic mai real, chiar asa e).
- Aoleu, oti avea norocul asta si la doctori? Se intreaba ea, care e deja trecuta de a doua tinerete.
- Nu stiu, nu am contabilizat la medici generalisti, dar daca vreti fac o statistica.
- Dar ce munciti dumneavoastra!
- Pai muncesc programator!
- Cu computerul???
- Pai cu ce, ca doar nu programez inmormantarei! (observati predilectia mea spre subiect, asa stiu eu sa fac glume ce vreti)
- Nu, doamne fereste, dar cum puteti asa orb sa lucrati cu computerul.
- E, e mult de explicat, nu stiu cum sa va zic, e putin cam greu asa, dar merge.
- Haideti sa va ascult la plamani!
Ma asculta, dupa care prescrie:
Flamexin, eurespal, bicarbocalm.
Nu mai lungesc sa spun ca m-a indoit de ficat medicamentul ei minune, flamexin, ba chiar va recomand sa fugeti de acest medicament cat puteti, e printre cele mai tampite.

Dar revin la lectia de azi, fratioare, eu sunt ala cu problema, vorbeste cu mine, intreaba-ma pe mine, fama sa inteleg ca vorbesti cu mine si vorbeste-mi frumos nu ca la copii de 3 ani bolnavi mintal. Pot sa inteleg ca iti place ca ti-am platit consultatia, pot sa inteleg ca ai vrut sa castige si aia de la radiografie un ban (ca era 50 ron radiografia), dar nu pot sa inteleg comportamentul de om tampit si needucat.

Faza VI: Rezumatul

Vorbiti direct cu o persoana cu dizabilitati, nu va adresati insotitorului decat in cazuri de forta majora, daca insotitorul considera ca trebuie sa intervina, stie cand sa o faca.
Daca persoana cu dizabilitati nu se descurca, va apela singura la insotitor si nu e o problema asta, nu e nimic stanjenitor.
Includeti in adresarea voastra, elemente de moment care sa indice clar ca va adresati omului cu dizabilitati si nu altcuiva.
In cel mai rau caz folositi numele, ca de aia il are.
Nu gasiti nici un element de moment sa identifice cui va adresati, creati-l,
Va apropiati de omul cu dizabilitati si vorbiti direct catre el, va intelege ca cu el vorbiti.
Puteti incerca o atingere usoara pe umar, dar aici cu atentie, sunt multi care nu suporta invadarea spatiului.
In orice caz, nu folositi gesturi prea copilaresti, cum ar fi mangaiatul pe cap, sau pe fata si la dracu
Nu folositi un ton de copil decat daca chiar va sta bine cu asta.
A-mi spune mie „deschidem gurita” si alte dinastea, nu ma incanta foarte tare.

Daca nu ati inteles din primul caz, ce e corect, atit de corect si de simplu, lasati coment si va explic, nu e nicio suparare si mie mi se intimpla sa nu ma fac inteles.

Va multumesc mult ca si astazi ati fost alaturi de mine.

Comunicare, conversatie in public si bune maniere

Ma doare capul, iar cand ma doare capul scriu.
Cainele iese in drum, porcul sta rasturnat pe o parte, iar eu scriu cand ma doare capul.

Sunt o ocupat cu o multime de chestii despre care sper sa gasesc timp sa scriu, pentru ca sunt interesante si frumoase.
Dar deocamdata, o sa va povestesc o poveste adevarata cu talc sau cu talc, cum doriti (fara diacritice nu e nicio diferenta).

Sunt eu foarte pasionat de comunicare, iar in pasiunea mea pentru comunicare, negociere, manipulare, am capatat prostul obicei chiar sa fiu atent cand oamenii vorbesc cu mine
Si fiind eu atent asa la ce imi spune lumea, constat ca lumea e destul de limitata in comportament si mai mult inchisa in niste clisee, incat ai putea deja sa faci programul unei intalniri de la inceput pana la sfarsit.

Pasul numarul I:

Sunt invitat la o petrecere, mai de graba un soi de open conference unde se servea si ceva haleu (evident ca pentru haleu m-am dus, ce credeati).
Ajung acolo, ma intalnesc cu X vechi amic de scoala, dar cu care nu am mai discutat de mult.
- A, Ares, ce mai faci omule, nu te-am vazut de un car de ani!
- Buna X, uite si eu in vizita pe la sindrofia asta, mi s-a parut interesant subiectul „comunicarea orala la broaste” si am zis sa vin si eu sa vad ce e prin jur.
- A! Da! (zice el cu jumate de platou in gura, cateva frimituri ii sar din gura si sar pe mine, el razand le sterge).
- Ce zici ca mai lucrezi?
- Pai, am lucrat pana anul trecut in industria software, la niste firme din bucuresti, anu trecut din cauza doamnei crize am ramas fara munca si m-am retras la Constanta, mi-am facut un pfa si lucrez pe cont propriu in mai multe domenii de activitate. Momentan ma ocup cu niste proiecte europene, care le scriu, care le menegeriez.
- A! Interesant! (zic, stai sa vezi ca fac un business networking aci cu colegu, e interesat de ce fac eu, poate ne invartim neste contracte).
Mesteca in continuare la jumatatea de platou, aproape ca se sufoca cu atita in gura, dar se lupta stoic sa impinga pe gat cocolosul alimentar, il ajuta cu un pahar de suc si bolul buclucas se lasa convins sa se duca, apoi ma intreaba.
- Si tu ce zici ca mai faci?

Pai bai vericule, nu ti-am spus mai sus ce fac? Ai fost si interesat de ce am spus ca ai exclamat „a! Interesant”.
Deci fratii si surorile mele, dragilor, daca nu va intereseaza ce face un om, nu puneti intrebari stupide numai ca sa va aflati intreaba, mai tarziu astea se intorc impotriva dumneavoastra.
Eu stiu ca conform educatiei cretine pe care ati primit-o ati invatat ca e politicos sa il intrebi pe om ce face, el, familia, neamu, mortii, dezgropatii si alte animale,
Dar e al dracu de urat ca omul ala chiar sa va raspunda si voi sa dovediti ca nu ati fost atenti.
In plus dragii mei, vreau sa va spun ca rahatul ala de cod de bune maniere pe care vi-l baga pe gat la scoala si in familie, e varza la multe privinte si din protocolul aristrocratic care era odata, a fost manjit si amendat cu niste taranisme, pe care vi le voi arata mai jos.
In primul rand, acest interes fata de celalalt, v-ati gandit vreodata ca poate intreband „ce mai faci” si daca nu te intereseaza cu adevarat ce mai face omul ala,
1. Va puneti pe voi intr-o situatie jenanta;
2. Il puneti pe saracul om sa va vorbeasca despre niste lucruri care pe el il dor, dar fiindca l-ati intrebat, va va raspunde, sperand poate ca ii veti furniza o idee, un ajutor, sau ca poate chiar va intereseaza ce face. E groaznic sentimentul sa vezi ca de fapt o intrebare ti-a fost pusa doar de dragu artei.

Acest flagel al „ce faci”, s-a intins atit de mult, incat multi dintre noi in ziua de azi, nu stim sa incepem o discutie fara sa intrebam mai intai „ce faci”.
Nu ca ne-ar pasa, dar suntem destul de babalai sa nu stim cum sa incepem altfel o convorbire, o discutie, o conversatie.

Continui cu povestea mea frumoasa.

Pasul numarul II:

Scap de individul care ma suparase suptil:
- Scuza-ma, trebuie sa ma duc sa ii salut pe organizatori, am venit de putin timp si nu am avut ocazia sa o fac. Mai vorbim noi.
- Da, da, bine du-te!

Plec, ma duc spre organizatori, salut, apoi ma duc in partea cealalta de sala, sperand ca publicul acolo sa fie mai interesant decat amicul meu.

Pasul Numarul III:

Ma intalnesc cu o domnisoara foarte pasionata de „broaste”, pornim o discutie pe marginea prezentarii si pare ca totul functioneaza corespunzator.
Am gasit o interlocutoare isteata, pe subiect, conversatia curge, lumea se alatura si intra in conversatie, fac uz de toate capacitatile mele de comunicare, intrebandu-i pe toti din jur cate ceva astfel incat nimeni, indiferent cat de timid sa nu ramana nebagat in seama.
Le adresez intrebari cu raspuns deschis, sa nu primesc doar un „da” sau un „nu”. Totul merge bine.
Se alatura grupului si o alta domnisoara, sta si asculta si asculta, o intreb ceva, da un raspuns cat de scurt posibil si pleaca.

Pasul Numarul IV:

Discutia continua, iar domnisoara revine.
Se sparge gasca, dar mai ramanem cativa.
Domnisoara ma intreaba:
- Cu ce va ocupati dumneavoastra, ca pareti foarte instrumentat pe caz asa!
- Eu sunt licentiat in Matemattica si Informatica, dar ma pasioneaza si cateva subiecte exotice. Mai ales ca sunt interesat de modelarea matematica a lumii vii, pentru ca incerc sa gasesc un sistem care sa modeleze anumite comportamente. „Comunicarea la broaste” ar fi unul dintre ele.
- A! (zice ea), sunteti priceput la calculatoare? Stiti computerul meu de ceva vreme se misca greu, mi-a disparut my computer de pe ecran si nu mai reusesc sa intru sa imi vad datele...
Linistea se asterne.
Daca e ceva ce urasc cel mai mult, sunt oamenii acestia, care vin in momente cu totul nepotrivite sa inceapa ei sa obtina o consultatie pe gratis, de orice tip, nu conteaza.
Ti se intimpla orice meserie ai fi, a! Esti medic, stii ca saptamina trecuta mi-a iesit un furuncul intre labile, ce as putea sa fac.
Esti matematician? Fiu meu de clasa a iv-a are o problema pe care nu reusim sa o rezolvam, pe unde oi fi pus-o, stati ca era pe aici prin geanta pe undeva, a uite-o!
Nimic mai grotesc, vin la o conferinta despre broaste, in timpul meu liber, sa ma delectez, sa uit de munca. Iar tu vi si ma calci pe nervi taman cu probleme de munca.
Deci scumpo, draga mea, cand te duci in public, lasa-ti problemele acasa.
Ca si recomandare generala, pe care o gasiti chiar si in prafuitul ala de cod de bune maniere al vostru,
La o reuniune publica, unde sunt mai multe persoane, nu te apuci sa il intrebi pe om, sa ii ceri consultatii pe meserie, ca omul ala nu se afla acolo sa iti ofere tie consultatii gratis.
Vrei sa iti rezolvi problema, spui cel mult:
„cum as putea sa dau de dumneavoastra intr-o alta zi, sa putem discuta o problema”.
Asa e mai frumos, daca chiar te arde problema respectiva.
De ce nu e frumos?
1. De obicei cand ceri o consultatie trebuie sa dai niste detalii care s-ar putea sa nu te puna intr-o lumina buna, sau sa dai niste detalii intime.
2. Eu sunt acolo pentru un anumit scop, nu pentru a da consultatii gratuite
3. Munca fiecaruia conteaza, iar dorinta ta de a-mi smulge o consultatie gratis, e de prost gust.
4. Deschizand subiectul pe un domeniu tehnic, risti sa monopolizezi conversatia, iar toti ceilalti sa se uite la tine si la mine cum vorbim despre tine si problemele tale din domeniu meu de activitate!
Si ar mai putea fi dar ma opresc.
Apropo de punctul numaru 1,
La cursul de comunicare profesorul ne-a povestit o intimplare:
Un mare doctor internist, este chemat la o petrecere publica, unde lumea se aduna sa discute diverse subiecte.
La un moment dat, stand la masa cu totii, discutand diverse subiecte, domnul doctor este interpelat de o doamna/domnisoara.
- Dumneavoastra sunteti celebrul internist Tanambaum?
- Da, doamna mea, eu sunt.
- Stiti domnule doctor, de cateva zile am o durere mare in partea dreapta si dimineata ma scol cu un gust ciudat in gura.
Doctorul, om stilat, cunoscator al protocolului, stie ca nu se face sa faci asemenea lucru, toti ochii sunt atintiti spre el, iar el se gandeste ce sa faca.
Se hotaraste sa administreze o lectie doamnei, chiar daca s-ar putea sa para ciudat, dar se mai gandeste ca imaginea sa il va face sa nu para chiar atit de badaran in ceea ce va face.
Atunci el ii spune doamnei:
- Va rog frumos sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Ce sa fac?
- Sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Pai cum asa...
- Doamna mea, eu sunt medic, nu ghicitor, meseria mea presupune consultarea pacientului prin toate metodele si tehnicile existente inainte de a pune un diagnostic. As dori sa va palpez ficatul si abdomenul si sa va ascult nitel la plamani.
Doamna a inteles gafa facuta si s-a retras, audienta a ramas inmarmurita in fata unei asa lectii dure, dar corecte aplicate si nimeni nu a crezut ca medicul a gresit.

Deci scumpii mei, nu abordati subiecte jenante pentru voi, vreti o consultatie, foarte bine, ma anuntati si va faceti o programare, iar in timpul de lucru, rezolvam.

Pasul numarul V:

Aducandu-mi aminte de exemplul cu medicul, i-am spus si eu domnisoarei sa se duca pana acasa si sa aduca computerul acolo ca sa il rezolvam.
Gafa mea, proasta, chiar era sa plece sa il aduca...

Ma rog, in final se prinde ca nu prea mi-a fost pe plac si schimba subiectul, mai mai invart nitel prin club pe acolo si plec spre casa.

Va spuneam ca acest cod al bunelor maniere s-a dus dracu de cand a fost rescris de tarani:
Sa luam cateva exemple:
1. Salutul: In cod se spune ca barbatul saluta femeia, tanarul pe batran, inferiorul pe superior. Dar ce te faci cand nu vezi? Eu pot sa trec pe langa tine linistit si sa nu imi dau seama ca esti acolo, sau cine esti, daca esti barbat sau femeie, tanar sau batran, superior sau inferior. Ce ne facem atunci?
2. Salutul: Se spune ca pe strada, barbatul trebuie sa salute o femeie, cand o vede, dar nu zgomotos, mai precis, trebuie sa isi scoata palaria si sa zambeasca femeii. Nimic mai gresit. De fapt, lucrurile stau putin altfel, trebuie sa astepti un semn de la femeie, discret, dar trebuie sa existe, ca sa iti dai seama daca ea vrea sa fie recunoscuta sau nu. Sunt cazuri cand poate vrem sa nu fim recunoscuti si ne place sa traim cu impresia ca nu am fost recunoscuti. Problema nu e numai la femei, dar acolo codul face aceasta subliniere.
3. Mancatul la masa: Aud peste tot ca nu trebuie sa mananci tot din farfurie, sa nu creada lumea despre tine ca esti un nehalit, multi aruncand asta chiar in seama codului bunelor maniere. Culmea este ca am vazut versiuni ale codului bunelor maniere (dupa autor) unii spuneau intr-un fel, altii altfel. Treburile stau asa, cand suntem la masa, daca suntem serviti cerem putin, mancam tot, iar daca mai vrem mai cerem. La fel se intimpla si daca ne servim singuri, ne punem putin, mancam tot si apoi mai punem daca mai e cazul. A lasa mancare in farfurie e si inestetic si da si senzatia ca ati mancat doar asa, de complezenta, chiar daca voi ati bagat in voi cat un tanc.

Va multumesc ca ati avut rabdare si astazi si va mai astept sa discutam despre ce credeti si cum credeti voi de cuviinta!