Rebeliune

Citeam astazi articolul scris de prietena mea Uca.

Toti avem perioadele noastre de rebeliune, dar toti ajung sa le regrete mai tarziu, sau, alternativ, ajung sa rateze multe lucruri interesante din cauza rebeliunii. Asta din pacate se intimpla din cauza unor modele nasoale, cum ar fi celebritatile, dar nimeni nu le spune pustilor ca acele celebritati fac lucrurile respective din adins, ca un exercitiu de imagine si ca de fapt preferintele lor, ale celebritatilor, pot sa nici nu fie acelea. Oricum, acele celebritati ajung sa faca acele chestii in mare parte dupa ce s-au realizat si dupa ce, statutul lor social nu mai poate fi afectat de o rebeliune sau alta. Cu alte cuvinte, daca te tatuezi cand esti un nimeni, ajungi un puscariasi, daca te tatuezi cand esti un profesor universitar, sau cand esti un celebru cantaret, esti un profesor universitar, sau un cantaret celebru cu un tatuaj. Si nu are legatura cu dublul standard, ci pur si simplu cand esti un nimeni si mai ales necopt, deciziile le iei absolut alandala fara sa te gandesti macar o clipa la rezultate. Cand insa esti cineva, se presupune ca ai facut ceva ca sa ajungi acolo, ca procesele tale mentale s-au dezvoltat destul incat sa iei decizii coerente si cu rezultate bine stabilite, sau, alternativ, ca ai pe cineva langa tine, unu sau mai multi, care sa te consilieze (cum au majoritatea vedetelor) si pe care sa ii si asculti. Atunci se cheama ca decizia de a te tatua ai luat-o in cunostinta de cauza si cu un scop bine definit, nu asa ca ti-a venit tie pe chelie.

De fapt in asta sta totul, lumea nu prea intelege ca deciziile in viata nu trebuie luate ca pur si simplu asa vrei, ci deciziile trebuie luate cu un scop, spre atingerea unui obiectiv.

Un alt aspect al transformarilor chimice este acela ca ele nu sunt naturale, odata aplicate ele degradeaza tesutul pe care au fost aplicate. Si daca aceste transformari chimice sunt aplicate pe un tesut in transformare, cum ar fi vopseaua de par pe un par tanar, nu doar ca il distruge, ci il si opreste din maturizare, din ajungerea la maturitate, facandu-l sa se deterioreze inainte de a fi apucat macar sa traiasca. Din pacate efectele acestor transformari chimice, sau a altor decizii se vad cu mult mai tarziu in viata, iar oamenii nu isi dau seama de unde li se trage. Aud des textul "Oare de ce imi cade parul... O fi de la stres, ca sunt asa stresata"! Desigur, oi fi tu stresata, dar parul tau e si mai stresat de la toata chimicala pe care o aplicai in copilarie si adolescenta pe el.

Frumoasa lectia oferita de tata, dar din text reiese printre randuri ca nu prea a avut efect major, ci doar punctual.

Imi place totusi cand vad scriituri bune, drept urmare o sa mai urmaresc de acum blog-ul Uca-i sa vad si alte postari la fel de interesante.

Mai lasati-ma cu Basarabia pamant romanesc, mi se face scarba

S-a inflamat toată societatea moldovenească, de aici și de aiurea din cauza declarațiilor lui Radu Banciu. Eu am sărit cu grație peste ele și le-am tratat ca atare, niște declarații ale unui om înfuriat pe o anumită situație, așa cum am fost și eu când l-am văzut pe porcul ăla de prim-ministru moldovean, de mână cu porcul de prim-ministru al nostru la Antena 3 și când am auzit ce scotea pe gură. Dar când am văzut inflamarea basarabenilor și modul cum pun problema, nu pot să stau de o parte și să nu intru în luptă, pentru că se dau unii curve virgine atunci când nu e cazul. Problema atacată de mine nu e chestiunea legată de curvele din Republica Moldova, curve care există și asta e realitatea, oricine ar vrea să o nege, nu e legată de inteligența sau consumul de alcool de acolo, ci e legat de altceva, despre care o să citiți în continuare.

Context

Mai întâi să stabilim niște lucruri:

1. Sunt un român căsătorit cu o cetățeancă a Republicii Moldova;
2. Din prima informație decurg următoarele:
   1. Din anul 2000 și până acum am fost aproape în fiecare an în republica moldova, pentru perioade cuprinse între o săptămână și 3 luni;
   2. Am fost doar la Chișinău ca și destinație finală, dar pe drum, treceam cu mașina prin diferite zone.

Spun toate aceste lucruri pentru a înțelege că vorbesc în cunoștiință de cauză și nu îmi dau cu părerea ca unii, despre ce au mai citit ei în cărțile de istorie acum 40 ani.

Și acum să revenim la chestiunea principală!

Basarabia nu mai are nimic de a face cu România

Tâmpiții din România, fără să aibă habar de situația actuală, trăiesc într-un romantizm indus de cărțile de istorie, cum că vezi doamne Basarabia ar fi a României, că trebuie să ne unim, că dincolo de prut sunt români!

FALS, FALS, FALS!

Adevărul pur este că dincolo de prut nu mai sunt români, sau, cel puțin nu mulți. Dincolo de prut nu se vorbește limba română, iar eu ca român, în majoritatea ocaziilor când am fost acolo, am avut reale probleme de a mă înțelege cu lumea. Vorbesc un soi de limbaj amestecat, 3 cuvinte arhaice românești, 4 rusești. În majoritatea lor, cuvintele românești sunt folosite în expresii derivate din limba rusă. Astfel veți putea auzi cuvinte sau expresii de genul:

1. Spilce = tocuri de pantofi
2. Solfetce = servetele
3. Bline = clatite
4. A stucaturi = a zugravi

Imaginati-vă, ca români ce sunteți, că vă duceți în vizită la frații de peste prut și vă zice cineva ceva de genul:

Astă vară am stucăturit și noi... Și încă această frază e mai tradusă așa.
Sau:
Scrie mai mașcat!

Se întâlnesc peste prut, cuvinte cu început rusesc și terminație românească cum ar fi gavarește, spilce, soltfetce și altele. Se întalnesc și cuvinte romanesti cu terminație rusească (nu îmi aduc unul aminte). Frazele sunt traduse mot a mot din rusa, astfel la Chisinau puteti sa aflați următoarele: La moment, liftul nu lucrează. V-a propiați mai târziu și poate a să lucreze.

În vizitele mele pe acolo, nu am simțit niciodată cum că am fi frați, ci dimpotrivă. Eram văzut ca o posibilă sursă de bani și dacă s-ar fi putut să mă facă, să îmi smulgă cât mai mulți bani, să mă fure eventual, nu s-ar fi dat înapoi. Norocul meu este că nu eram singur și aveam rudele cu mine, că, dacă aș fi fost un simplu turist, eram mâncat de mult.

Am crezut că e o problemă cu mine și am întrebat-o pe nevasta mea cum se descurcă cu limbajul respectiv.

Nevasta mea este rusoaică, născută la Moscova și ajunsă în Republica Moldova dinîntâmplare. Cert e că, atunci când ne-am cunoscut, nu știa de loc limba română, eu fiind cel care am învățat-o această limbă. Trăiește de 14 ani în România și știe română învațată de la mine și rusa învățata în familie.

la întrebarea mea mi-a răspuns că nici ia nu înțelege acea limbă, că de preferință la Chișinău e să vorbești rusește că așa te înțelegi bine cu toata lumea.

Unde e problema?

Problema e că, dincolo de Prut, nu mai sunt români. Istoria evoluează și nu rămâne la nivelul pe care îl învățăm noi din cărți. Popoarele se combină și din combinația lor apar noi și noi popoare, distincte de popoarele inițiale. Dacă ne gândim la daci și romani, putem să vedem că în o sută și ceva de ani au format poporul român. De ce din combinația români + ruși nu ar fi rezultat un nou popor, poporul moldovean în cei peste 50 ani de ocupație rusească. Mi se pare o perioadă rezonabilă.

În plus, să nu uităm că în Basarabia s-au dus politici puternice de rusificare, au fost strămutați oameni, au fost aduși alții în loc, deci ceea ce e acum nu mai are nici vag legătură cu românii din 1940 prezenți în republica Moldova.

Dincolo de limba moldovenească vorbită cu chinuială acolo, majoritatea știu rusă, e o limbă vorbită mai bine decât româna, de ce ar trebui să considerăm români pe unii care vorbesc limba rusă mai bine ca româna? E drept că nici limba rusă nu o vorbesc perfect, asta mi-au spus-o rușii. Pentru că rușii fac mișto la greu de moldoveni și de modul cum vorbesc ei rusește. Rusească din republica moldova, e un fel de română vorbită de romii de pe la noi, pentru ruși.

Sper să înțelegeți odată pentru todeauna, dincolo de prut nu mai sunt români, nu mai e România. E un nou popor apărut în urma sincretismului poporului român cu poporul rus.

Care e problema de fapt?

Problema e că pe baza acestei false identități românești, poporul de dincolo de prut a beneficiat și beneficiază de niște facilități superbe, facilități pentru care noi plătim din banii noștrii.

1. Burse de studiu la liceu;
2. burse de studiu la facultate;
3. Redobândirea cetateniei românești (chipurile) pe niște criterii mai mult decât lesnicioase. Asta înseamnă pasaport ue pentru cetățenii Republicii Moldova și evident toate drepturile care decurg din asta.

1. În timp ce mulți studenți români se bat să intre la o facultate, moldovenii nu au decât să se prezinte și au locuri separate pentru ei.
2. În timp ce studenții români trebuie să își finanțeze singuri studiile, cetățenii moldoveni primesc bursă din partea statului român, indiferent de situație. Adică ești un student bun și ai rezultate, sau ești o curvă care umblii toată noaptea prin baruri și nici nu știi cum arată sala de curs, iar la final renunți prin anul 2, pentru statul român nu contează, el pompează bani în curul basarabenilor.

Așa că dragă române, sau românco, în timp ce copilul tău nu a prins un loc la facultate, pentru că era concurența mare și, la naiba, al tău cu media 9,23 nu a reușit să intre chiar dacă e un copil bun, un moldovean intră nestingherit la facultatea aia, unde ar fi trebuit să fie fiul tău, sau fica ta, fără prea mare concurs, doar pe baza unor interviuri și indiferent de rezultate, primește bani de la statul român să o ardă prin România. Asta, bineînțeles din banii tăi și ai mei, din banii ăia cu care poate ai fi putut să îți întreții fiul la facultate. Fii mândru, ai sponsorizat studiile unuia sau uneia, care nici măcar nu se știe dacă le va duce la capăt, dar oricum, dacă va reuși, va pleca imediat dințară și va merge afară să lucreze, iar tu, eu, vom vedea fix nimic din investitia făcută.

Nu mai amintesc de celelalte facilități oferite statului moldovean, cum ar fi energia electrică la pret preferențial și, uneori, gratis, ca ma apucă groaza.

Mai lasati-i naibi de basarabeni cu țara lor cu tot, că nu avem noi niciun beneficiu de la ei, iar ei nu ne iubesc de loc, ci dimpotrivă. Singurul lor gând când vin aici, nu e că vezi doamne, vin la patria mumă, să facă un bine acestei țări, vin aici pentru că știu ca de aici pot să plece mai ușor în alte țări. Cum s-ar spune:

Lasă bă tu român prost, că vin eu și îmi fac studiile pe banii tăi, iar la final plec și mă duc în altă parte unde să îmi fie mie mai bine, iar tu o să vezi fix o muie din banii investiți în mine.

La final, revin la disputa cu Radu Banciu. Ăla a afirmat niște lucruri, desigur că generalizările nu sunt bune, dar la procentele prezentate, generalizările se puteau face. Când studiile arată că 70% din femeile basarabence s-au prostituat cel putin odată, când OMS spune că în republica moldova se beau 21 litri de alcool pe cap de locuitor, ca 46000 oameni sunt bolnavi de alcoolism cronic din care 7000 femei, poti să tragi niște concluzii. Nu neagă nimeni că printre ăia nu sunt și oameni buni, dar frățioare, pentru a-i menaja pe ăia buni, nu pot să îi cruț pe restul. Mai mult, mulți dintre basarabeni, mai ales cei de sorginte rusească, au o ingânfare nativă în ei, ei sunt cei mai buni, iar tu ești ultimul prost, chiar dacă tu ești ăla după urma caruia ei trăiesc. Vin și fac studii aici, pe banii noștrii, se bucură te doate beneficiile, iar noi suntem proști și ei deștepți. În parte le dau dreptate, noi suntem proști că le oferim atâtea, ia să-i fi lăsat în țara aia acolo și să nu le fi oferit nimic să vedem unde mai erau moldovenii azi.

Au știut cu toții să dea năvală la beneficii, iar acum se simt ofensați. Au ajuns prin toate mijloacele aici:

1. Au plătit căsătorii cu cetățeni UE;
2. Au falsificat acte ca să obțină cetățenie românească;
3. Au venit la studii prin burse și au rămas gravide ca să obțină statut de cetățean aici;
4. Câte și mai câte alte metode pe care nu am avut timp să le cunosc.

Și atenție, asta fără să le pese cât de puțin de români și România. Românii sunt doar niște proști pe care e bine să îi mulgi de cât se poate, dar la o adică să nu își permită să zică ceva, că ce e aia, noi, moldovenii suntem cei mai deștepți, cei mai buni, e de datoria românilor practic să ne ofere toate astea, că nu e așa, noi o merităm doar fiindcă existăm.

Dar nu, noi le-am oferit totul și ei apar și au ifose de curve virgine.

Articolul ăsta l-am scris în urma citirii unui articol al unei așa zis studente moldovence în românia, la atacul lui Banciu. Stau și mă întreb, dacă România nu i-ar fi oferit domnișoarei posibilitatea să fie mândră că e studentă în România, ce ar fi făcut astăzi? Oricum, violența cu care răspunde, mă face să cred că e ca omul ăla prins cu musca pe căciulă care pune mâna.

Nu atât articolul ei mă deranjează, ci raspunsurile proștilor de români și lor li se adresează acest articol. Cei care vin cu raspunsuri de genul:

Bravo domnișoară, frumos ai zis, că nu e frumos ce a zis domnu Banciu, că Moldova e pământ românesc și români suntem cu toții.

Bă, că proști mai sunteți.

Mie mi s-a acrit de români din ăștia care sunt români numai când e bine, adică dacă au ceva de câștigat, ei sunt români, dar dacă nu, gata, sunt moldoveni, nici nu mai vor să audă de românia. Uitați-va și voi dragi români, cum, în comentarii, proștii de români vorb esc de români pe ambele maluri ale Prutului, iar moldovenii se separă clar spunând că în europa moldovenii fac și dreg, iar românii sunt hoți și nu știu ce.

Ăsta e adevărul bă, trăim cu ruda săracă atârnată de gât, rudă care dacă îi dăm e bine, dacă nu îi dăm ne înjură.

Ce mă indignează pe mine, e că tu vii în țara mea, pe banii mei și te mai dai și indignată după toate astea. Știi ce, ia du-te tu în țară la tine, trăiește aolo, pe banii tăi și fi tu indignată de acolo, pare mai real așa nu crezi? Aici, când te dai indignată pe banii mei, pari ca o curvă care după ce a supt-o vrea să pară o mare doamnă și se supără când cineva are curajul să ii spună că e o curvă. Mai mult, dacă eu plătesc un serviciu, cum ar fi bursele de studii și la nivel național constat că din cei care îmi vin, majoritatea sunt pramatii, fără chef de școală și au ales metoda asta pentru a ajunge în Europa, unde au auzit ei că se câștigă bine și ușor, cred că am dreptul, ca pe banii mei, să afirm: Majoritatea celor care vin din Republica Moldova la studii în România sunt niște oameni de nimic. Atenție, am zis majoritatea, nu toți. Că există și oameni buni printre ei, 20 - 30- hai 1000, e ok. Dar din păcate, aia care vin, majoritatea lor, sunt praf și au alte scopuri decât studiul.

Aveți aici și articolul, să vă delectați. Moldoveancă care a descoperit blogul

Ca răspuns domnisoarei zic următoarele:

Stimată domnișoara, sper să înveți la facultatea respectivă să construiești o argumentație coerentă și completă. Probabil ca la facultatea de jurnalistică până în anul doi nu se învață argumentația logică, deci pot să înțeleg că nu ești în stare să faci o argumentație logică. Sau poate știi și în mod voit ai manipulat sentimentele unor oameni. Dar dacă vreau să demonstrez că poporul moldovean jeste un popor bun, nu ajunge să dau 2 exemple, pe mine și două colege de cameră. Populația moldovei, din câte știu eu, era de vreo 4 milioane, a spune că moldovenii sunt buni, chiar dacă te bazezi pe 400 de persoane și tot nu poti spune asta. Ca să afirmi despre ceva ca este bun în totalitate, trebuie să demonstrezi că 80% din acel ceva este bun, altfel discutam vorbe. Faptul că tu și încă 10 prietene nu sunteți curve, ci faceți sex doar din plăcere, nu înseamnă că studiile OMS și ale altor organizații, care arată că 70% din femeile moldovence între anumite vârste (18 și 35 ani parcă) s-au prostituat cel puțin odată, nu ar fi corecte. Ci ceea ce spui tu, înseamnă că tu și încă 10 prietene sunteți niște fete de ispravă, bravo. Dar din pacate sunt altele 10000 care nu sunt și care abia așteaptă un cetățean străin care în schimbul unei căsătorii să le scoată din țară. Frumos este că în așteptarea cetățeanului străin care să le ofere căsătoria mult visată, ele tot încearcă cu unu cu altul, doar doar s-o indrăgosti vreunul mai puternic și le-o lua de nevastă. Deci mai pune mânuța pe logică, că, fără logică, nu ajungi departe cu jurnalistica.

Chiar e necesara fotografia la nunta?

Nu am apucat sa zic nimic pana acum de acest lucru, dar a venit momentul. Citeam ce se scrie in articolul de mai jos, recomandat de o prietena. In mare parte sunt sfaturi bune cu un singur dar:

Cine dracu are nevoie de poze la nunta?

Si mai ales de ce?

Articolul scoate foarte bine in relief faptul ca: "rar ai vazut mire nemultumit de poze".

Deci se pare ca pozele astea ar fi un moft al femeilor.

Ce se intimpla cu pozele astea dupa nunta?

Hai sa vedem, raspundeti voi cati din voi v-ati uitat la pozele de la nunta dupa 1 an de la casatorie? Dar dupa 5 ani? Dupa 10 nici nu mai intreb.

Ele sunt bune pentru maxim o luna de la momentul nuntii. uneori nici macar o luna. Eu marturisesc ca nu am vrut poze la nunta, nu profesioniste, imi ajung pozele facute de invitati cu aparatele lor. Oricum din 100 de oameni invitati la o nunta, nu se poate sa nu fie unu mai cu simt artistic sau chiar priceput in ale fotografiei.

La mine la nunta am avut cel putin 4 persoane asi ai fotografiei si, de gura lumii, am mai avut si fotograf oficial. Nu vad ce valoare aduce in plus fotograful oficial, diferenta dintre o fotografie a unui amator si a unui profesionist, chestii care tin de balans de alb, diafragma, oricum eu, ca amator, nu pot sa le observ si sa le admir.

Pot sa inteleg fotografia in locurile unde isi are rostul, evenimente comerciale, publicitate, publicistica etc, dar la un eveniment privat unde calitatea pozelor nu iti creste contul in banca, ba, dimpotriva, ti-l scade, nu mai pot intelege. Mama mea mereu ma intreaba când ii arat poze facute cu compacta si poze facute cu dslr-ul: "Si care e diferenta, nu se vede in amindoua acelas lucru"? Asta daca vorbim de acelas cadru tras cu ambele aparate.

Asta e parerea reala a unui om obijnuit. De aici in colo incep mofturile si fitele miresei ca nu stiu unde a vazut ea poze la nu stiu cine si daca nu are si ea la fel, moare, ca pozele lu J. Lo de la nunta sunt asa de misto, de ce nu ar face si ea si, ma rog, in orice caz, vrea ea poze numai asa ca sa te faca pe tine sa cheltui mai mult si sa isi impuna parerea ei.

Pe de alta parte, ca majoritatea industriei din jurul nuntilor si fotografii incearca sa te jupoaie pentru ca ai avut proasta inspiratie sa vrei sa te insori si, mai mult, sa te insori cu o fitoasa.

Când am vrut eu fotograf, imi propuneau unii niste scoruri de ma durea capul, de parca eu as fi furat banii aia nu i-as fi muncit. Sa imi ceri 2000 lei pe pozat o nunta, când eu 2000 lei fac intr-o luna de programare (asa faceam atunci, eram la inceput, dar oricum, ca programator nu poti sa faci mai mult de 4000 lei pe luna) mi se pare exagerat. Si asta in contextul in care de banii aia tu lucrezi maxim 5 zile (cu prelucrat cu tot), imi dai doar cateva poze (asa zicea nenea ala, maxim 200). Pai sa avem pardon, poate nu sunt eu in stare sa apreciez valoarea muncii unui fotograf, poate sunt necunoscator, dar a-mi da tot salariu, sau jumate din el pentru ca ma pozeaza unu intr-o seara, iar eu pe pozele alea scot fix nimic, ca nu am ce face cu ele, mi se pare o prostie de care, intr-adevar, numai femeile ar putea fi in stare. Nu toate, ca nu vreau sa se supere femeile destepte pe mine, dar majoritatea. Iar programarea e meserie grea nene, nu munca de calificare de nivel 2, adica de om cu maxim 8 clase care a facut o scoala profesionala.

Eu stiu ca ti-ai luat aparat de 20000 lei fiindca te pasioneaza fotografia si brusc ai constatat ca dupa ce ai cumparat aparatul mori de foame si ca trebuie si tu cumva sa iti scoti parleala, dar nu tre sa iti platesc eu hobiurile. Si scorul mai sus amintit era printre cele mai mititele de care am dat.

Intr-un final, dupa multe cautari, am gasit un fotograf calumea care cu 1000 lei a venit si a facut si fotografii si a facut si filmare. Toata lumea fericita si cu lacrimi pe obraz. Pozele alea stau aruncate printr-un colt de hard disk si nu le mai foloseste nimeni. Cred ca am sa le sterg dracu ca ocupa spatiu degeaba. Si uite asa am sa arunc la gunoi 1000 lei dati degeaba pe fotografie.

Faza care nu imi place e ca se promoveaza mereu ca trebuie, trebuie sa ai poze la nunta, sunt cele mai importante. Nu zau, de ce? Pentru mine nu sunt importante si daca vreau amintiri, am o groaza de la invitati, nu tre sa finantez hobiul unuia.

In fapt, nu trebuie sa faci nici nunta, obicei mai tampit si mai cretin si mai plin de prost gust nu am vazut, dar, evident, tot de la femei pleaca si asta. Repet, nu toate, dar majoritatea. Li s-a bagat in cap ca ele tre sa fie mirese tu si gata, nu conteaza cat costa, nu conteaza de unde dracu scoti banii aia, trebuie sa cotizezi si sa participi la industria sacalilor care abia asteapta sa te jupoaie. De ce nu se poate merge frumos de manuta la starea civila, semnezi actele alea si gata. Fara machiaj, fara freza, fara fotografi, fara imbuibati care cica sa iti cante si asta numai fiindca te-ai gandit tu sa semnezi niste acte. Fara astia care pe seama fericiri tale vor sa se imbogateasca brusc.

Un alt aspect, scrie un nene in comentarii acolo, cum ca noua ca natie ne lipseste dragostea de fotografie si de imagine. Si zice el despre cei care afirma ca arata urat la camera si nu vor sa fie pozati. Totodata pune in balanta modul de comportare al celor din vest care, indiferent ca ies bine sau nu, zambesc la camera.

Pot sa inteleg fascinatia romanului prost catre vest, fascinatie care cuprinde intregul si nu componentele. Vestul e bun fiindca e vest, iar noi suntem prosti ca suntem noi. Sa avem pardon, peste tot exista si bune si rele si lucrurile trebuie jdecate obiectiv, nu luat de bun tot ce se intimpla in vest. Pentru ca , draga fotografule, eu sunt stapan pe imaginea mea si pot sa vreau sau sa nu vreau sa apar in una din pozele tale, iar asta e dreptul meu si libertatea mea, iar pentru asta nu trebuie sa ma judeci tu ca as fi intr-un fel sau altul, ci doar sa te gandesti ca sunt un om care are dreptul sa isi protejeze propria imagine si sa faca ce vrea cu ea. Daca eu cred ca apar prost in poze, asta e ceea ce cred eu si asa vreau sa fie, nu ma bate tu la creieri ca vrei tu sa faci o poza cu mine, fiindca ti se pare interesant sa iti bati joc de mine si de dreptul meu la imagine, insistand in batjocora sa imi faci poze. Mai mult, sa mai si comentezi pe urma ca am probleme la scufie, ca ce mare lucru o poza. Pot sa apar extra, mega, giga bine in poze, daca eu zic ca apar prost si nu vreau poza, pai se cheama ca nu vreau poza. Invers gandind, chiar sunt oameni care nu apar bine in poze, poti sa faci ce vrei, ei sunt frumosi de pica in realitate, dar in momentul pozarii, nu stiu ce se intimpla, ies strambi, sau crispati sau, ma rog. Atunci nu cred ca e cazul ca la un eveniment printre zecile de cadre frumoase, sa am poze si cu strambatura aluia, fiindca e pacat de omul ala saracu.

Sper ca daca voi avea fica, voi reusi sa o invat sa renunte dracu la toate prostiile. Iar daca voi avea fiu, ei bine, atunci, imi va fi tare mila de el saracu cand va intra pe mana uneia din voi. Dar sper sa fiu prin preajma ca fotograful ales sa fie unul rezonabil totusi, nu unu care vrea intr-o seara, salariul unui om pe o luna.

Ma rog, daca v-ati hotarat ca vreti fotograf, sau, reformulez, daca nu iti da pace stramba ca vrea fotografii la nunta ca alea din revista de la nunta lu Tariceanu, ai mai jos un articol despre cum sa iti alegi fotograful de nunta. Iti urez sa nu ai nevoie draga prietene, fie ca nu te-ai hotarat sa te nenorocesti (pardon, sa te casatoresti), fie fiindca ai gasit o femeie desteapta si cu capul pe umeri, care considera ca cu 2000 lei sau mai bine puteti merge intr-o vacanta frumoasa in Grecia si va puteti voi face poze cate vreti acolo cu propriul aparat fotografic. Si macar pozele alea nu vor avea un rahat de salon de cantina din Romania in ele, ci vor fi pe Achropole, in Chreta, sau la colosul din RHodos.

Sfaturi pentru alegerea fotografului de nunta

The war has begun

I have been suffering so much in this world, so much that I have become a really strong person without feelings and other things like this. I have only two feeling, the hate and love.

The hate

A really big hate directed against you all, all of you making good people to suffer. You are like animals, you bite the hand that feeds you, you do and say bad words about the ones that loves you. You know you are an animal and, for all your life, you will be an animal.

But you know what animal, I am stronger than you, I have the power to shut you of, to fuck you and to make you cry after the day of your dead. So be aware, be warned that I am hunting you, I am comming after you and you will feel pain . As long as you had something with me, it was not a problem, but as long as you started to give sufferance to my loved ones, to my relatives, I am here to protect them and I have the right weapons and skills to fight against you and to make you die. Don't ever thing that you can escape, I will be there to be sure you receive the things you deserve.

I will put my foot on your neck and I will press firmly.

I can not accept to see good men suffering and for what, for some animals, some parasites wanting a good life without hard things. Without work and jobs, without responsabilities, sucking money from they relatives and giving back only sufferance. You know what, go fuck your self until I will come and shut you off. Don't base your hope to escape on the fact that this sounds like paranoid message, because you will be wrong. This is not a paranoid message, because I see no enemies, but, instead, I see a lot of animals deserving to die and to be killed. I have a very clear mind when I say that from this moment on where ever I will see animals like you, parasites, I will spend all my time to make you disappear, at least from my and my relatives neighbourhood. I am above your forces, nothing touches me so I am there down in the battle field to exterminate you.

The love

A really big love for the good people. For the good people, I am here, you can base on me. I put all my forces in this fight against animals that make you suffer.

you don't need to suffer anymore.

I want not to be passive any more, because beeing passive allows such animals to develop and to get all our resources, finally killing us.

This message is not about something special that happened to me, if they happen to me, I know how to fight, I don't care about them.

But is about bad things I have heart, things that happened to a person I love and I respect very very much, and that, as we say in Romania, filled the glass.

So, you animals, lets the dance begin!!!

Listen to this, in the corus is my recipe of succes

Cum m-am intalnit cu un scuipat, sau cu mai multi scuipati

Prietena mea SLVC, imi serveste, ca de obicei, un nou subiect de discutie.

Deci zilele trecute ma trezesc cu scrisoare acasa de la SPIT. Trecand de numele foarte bine ales (cu multiple conotatii atit romanesti cat si englezesti), aflu de fapt ca acest scuipat, pardon spit, e un fel de anaf local.

Ma prezint conform instiintarii ca sa aflu ca in baza nu stiu carei hotarari de consiliu local din 2008, eu, ca agent economic, trebuie sa platesc, in constanta, taxa de liniste. Va rog sa va imaginati putin hilarul situatiei. Eu, un simplu pfa, un singur om, care imi fac treaba cu calculatorul meu, in casa mea, fara a deranja pe nimeni, sunt obligat sa platesc taxa de liniste. Asta numai fiindca am avut nesimtirea sa declar legal activitatea si sa vreau sa fiu in regula. Ca la activitatea mea, cu un simplu calculator, puteam sa stau linistit si sa nu declar nimic ca nu ma prindeau ei nici la primavara.

Ma prezint la scuipat, pardon la spit si acolo aflu pe un ton glacial si acuzator ca sunt un mare infractor ca era de datoria mea sa platesc taxa asta inca din 2010 de cand m-am infiintat si ca sa imi fie rusine. Mi se calculeaza taxa pe 4 ani in urma, 11 lei pe an, 44 lei in total, dar fiindca sunt un infractor mi se iau si penalitati de 23 lei. In total platesc 67 lei taxa pe toti anii impreuna cu penalitatile. Mi se spune ca ar trebui sa fiu multumit ca nu primesc si amenda, infractorul dracului ce sunt.

Iesind de acolo ma gandeam si eu, sarmanul de mine cam asa:

Sunt un orb pe care nimeni nu a vrut sa il angajeze, manat de soarta am zis ca fac si eu un pfa sa fac ceva sa nu mor de foame. As fi putut sa stau si sa cer ajutoare sociale si alte venituri, dar eu ma incapatanez sa lucrez. Mai mult am zis sa declar aceasta activitate in mod legal, ca, daca cumva imi merge bine, sa aiba si statul atit de mult drag mie de castigat. Oricum nu conteaza daca imi merge bine sau nu, ca statul isi ia partea prin taxe pe pensie, sanatate, impozite anticipate etc.

In loc sa ma incurajeze sa merg in aceasta directie, facilitandu-mi drumul si scutindu-ma de anumite taxe imbecile, statul si autoritatile sale ce face? Vine si imi mai tranteste o taxa scoasa din miile de cacaturi de legi, hotarari de guvern, ordonante, ordine de ministru, ordine de directori, ca am impresia ca pana si femeia de serviciu are dreptul sa puna taxe in tara asta. Taxe despre care, eu, o simpla persoana, oarba pe deasupra, ar trebui sa stiu (probabil de la sfantul duh) si sa le platesc pe toate.

Nelamurirea mea cu scutirea de aceasta taxa imbecila este legitima. Deoarece cl Constanta, scuteste de aceasta taxa veteranii de razboi si firmele care fac productie in spatiul respectiv. Daca niste veterani de razboi sunt scutiti, eu de ce nu as fi (ca persoana cu dizabilitati)?

Daca obiectul principal de activitate este realizarea de software la comanda, nu se cheama ca fac activitate de productie? Probabil ca nu, in ochii romanilor productia insemnand ca faci ceva fizic, dai o bucata de lemn la rindea, softul fiind asa o jucarie.

Stau si ma intreb:

1. De unde ar trebui sa stiu eu de toate taxele astea aflate in zeci de mii de hartii?
2. Cate taxe or mai fi pe care nu le-am platit si despre care or sa se trezeasca sa mi le ceara peste 20 ani cu penalitati?
3. De ce dracu au asteptat 4 ani ca sa imi ceara o taxa amarata? Nu era mai simplu din primul an sa zica, Domnu Ares, nu ati platit dracu taxa aia, veniti si platiti?

Ma gandesc ca in momentul in care m-am inregistrat ar fi trebuit sa imi spuna si mie cineva, domnule draga, aveti de achitat aceste taxe. Sau, cumva, institutiile astea sa comunice intre ele si sa vada, s-a inregistrat un nou pfa, hai sa ii zicem ca trebuie sa treaca si pe la noi. Se baga atitea bani in sisteme it, bani care se duc in buzunarile unora pe niste sisteme de cacat (nu negati bai, ca le stiu), in sistemul ala nu se putea face un e-mail preformatat cu informatii si cand ma inregistrez sa mi se trimita: "Va multumim ca ati ales sa fiti un afacerist cinstit in Romania. Ca afacerist cinstit aveti de achitat urmatoarele taxe conform urmatoarelor documente". Ar fi fost greu? Probabil ca nu, dar totusi asta ar fi insemnat ca in sistemul de evidenta chiar sa se fi facut ceva, nu doar sa se plimbe niste bani pe hartie.

Acu, intamplarea asta e cu final fericit, am platit cei 67 lei si am scapat. Dar daca taxa aia ar fi fost sute de milioane si cu penalizarile ar fi ajuns la un miliard? As fi ajuns in situatia sa imi vand casa ca sa platesc o taxa, fiindca in Romania institutiile nu isi fac treaba si fiindca in Romania nimic nu ma apara pe mine ca cetatean de chestia asta? Fratilor, eu nu am de unde sa stiu toate taxele si nu trebuie sa fiu eu obligat sa platesc un om ca sa imi tina cont la cate taxe am de platit, e interesul statului sa colecteze taxele deci e treaba lui sa plateasca oameni care sa imi aminteasca ca trebuie sa platesc. Ar trebui initiata o lege ca, daca omul nu a platit o taxa 2 ani si tu ca stat nu i-ai atras atentia, atunci pa frate, s-au dus banii aia, nu e treaba mea sa stau sa tin socoteala statului, atunci putorile alea acre de la ghiseu de ce mai iau banii, doar sa stea si sa incaseze bani de la mine? Pai mersi, de luat bani de la oameni stiu si eu sa iau, nu iti trebuie cine stie ce scoala, ajung 8 clase.

7 motive pentru care linux este inca nefrecventabil

Mă tot uit în periplu meu profesional pe diverse articole și tot rămân mirat de vehemența unora în a susține diverse opinii cu înflăcărare deși lucrurile nu stau chiar așa cum le prezintă ei. Linux versus Windows, Firefox vs Internet Explorer sunt doar câteva exemple din subiectele care se dezbat de mulți ani fără a se fi ajuns la un rezultat. Cu toate ca unele tabere susțin vehement un lucru, până la urmă, indicatorii care contează arată altceva, așa că mă minunez cum poți să susți ceva împotriva evidenței, e ca și cum te-ai pișa împotriva curentului (fie el și electric) și ai striga că asta e un lucru bun.

Citeam astăzi un articol despre doi viruși, un articol publicat de Microsoft, articol care avertiza despre existența și comportamentul acestor viruși. La comentariile articolului linux-boys au început să dea spectacol! Deci vorbim astăzi de ce linux este încă o porcărie și de ce nu o sa fie niciodată ceva bun pentru utilizatorul caznic.

Înainte, te rog să remarci dragul meu cititor că peste tot unde te uiți, aceste scandaluri sunt stârnite de susținătorii linux, cei care susțin windows, nu fac decât să răspundă, atunci când o fac. La articolul de care vorbesc, au fost 9 comentarii de la linux-kids și doar un răspuns de la un, nici nu știu cum să zic, că nu părea fan windows, dar omul susținea o idee echilibrată.

Să trecem deci la treaba:

1. Drivere pentru linux

Driverele sunt acele programe care fac un periferic, sau o unitate internă să dialogheze cu sistemul de operare. Toate astfel de unități au drivere pentru windows, doar unele au drivere oficiale pentru linux, iar câteva, mai multișoare, au drivere neoficiale pentru linux. În orice caz, instalarea unui driver pe linux nu se poate face pur si simplu de pe un cd (daca ai acest cd), ci un număr de pași trebuie urmați, adesea trebuind să umbli la kernel (miezul sistemului de operare), pentru ca lucrurile să meargă corespunzător. Dacă nu ai un cd, te-ai fericit, trebuie să cauți să vezi dacă există driver pentru unealta ta, dacă da, îl iei de pe net și vezi tu cum îl pui. Dacă acel driver este și neoficial, poți fi și mai fericit, va avea o mie de probleme cu care va trebui să te zbați și la care să aștepți rezolvare de probleme.

Ca să fim obiectivi trebuie să spunem că aici e și vina producătorilor de unități care au preferat să facă drivere doar pentru windows, dar nu aș fi atât de categoric, poate au avut și ei motivele lor.... Cum ar fi programarea pe linux și problema cu kernel-ul de mai sus.

Dacă trebuie ca la multe din modificările ușoare, dar necesare în viața de zi cu zi, eu să refac miezul sistemului de operare de fiecare dată, nu mulțumesc. Dar asta ne aduce la al doilea punct.

2. Documentația

Există o mulțime de documentație despre linux pe net, ți se spun o mulțime de lucruri, dar toate disparate, segmentate și împrăștiate. Nu poți afla totul dintr-un loc, așa încât documentarea despre sistem este greoaie. De cele mai multe ori trebuie să stai să parcurgi mii de pagini de forumuri pentru a găsi o informație, pentru a vedea dacă a mai avut cineva problema ta și cum a rezolvat-o. În cel mai rău caz, va trebui să pui tu o întrebare sperând că împreună cu alții vei reuși să afli ce nu merge la tine.

Și asta ne duce la următorul punct.

3. Utilizarea

Există o interfață grafică ca la windows, se dă click aici, click acolo și totul merge relativ ok (dacă merge). Treaba e ce se întâmplă dacă nu merge... Să zicem că ai o placă wireless care nu vrea să funcționeze... Te apuci și cauți pe net cum ai putea să o rezolvi și găsești așa ceva.

Intrați și vedeți cu ce trebuie să vă jucați pentru a rezolva o simplă problemă de wireles... Nu mai e cu interfața grafică, e cu comenzi gen DOS, uneori chilometrice, cu informații grămada pe care un utilizator casnic, non tehnic, nu le va înțelege niciodată.

Pe windows, dimpotrivă, nu îți merge wireless-ul, ai toate șansele să le repari chiar tu, fără prea mare bătaie de cap, dai un click aici, un click acolo, nu scri comenzi kilometrice ca sa afli anumite informații. Mai mult, totul ți se arată simplu (wireless card not inserted, wireless card driver mall functioning), nu vezi wedwil 1234 - 0 -12 - 5 - 3, asta însemnănd că driverul tău de wireless are o problemă, daca ar fi fost cu 4 - 2 în coadă însemna altceva.

Cifrele de mai sus nu sunt luate din viața reală, așa că orice cifră ar vrea să mă dea în judecată, să știe că nu poate.

4. Funcționarea

Să o luăm cu exemplu, că îmi este mai ușor. Am cumpărat acum un an un computer, am luat și windows cu el, platind 150 euro pentru o licență de windows 7 profesional.

Am ajuns acasă, am instalat componentele în computer, am pornit, am băgat cd-ul cu windows, am dat câteva click-uri, apoi am băgat cd-ul de la placa de bază, am dat alte câteva click-uri. La final am instalat winamp și ce îmi mai trebuia și in aproximativ 4 ore (să zicem așa, cu indulgență), eram gata să ascult muzică, să văd un film, să scriu un document, și multe alte activități de utilizator casnic, toate funcționau ok.

Tot cam acum un an, m-a mâncat în cur să vreau să îmi pun linux pe unul din laptop-urile mele, hp nc 8230, un model de top la vremea lui și cu componente deosebite. Trebuie să vă spun, că deși aici țin partea utilizatorului casnic, nu sunt chiar atât de casnic, fiind chiar în branșa IT, lucrând ca programator și alte lucruri de prin branșa asta. Așa că am o experiență și cu windows și cu linux, ba chiar și cu minix.

În facultate mă îndrăgostisem eu de Fedora, asta fiind una din sutele de distribuții linux. Pe vremea facultății mele era fedora 3, Anul trecut aveam un fedora 10 prin preajmă și am zis să încerc cu el. Pentru a putea lucra, trebuie să am instalat un screen reader, deci o aplicație audio care trebuie să meargă încontinuu. Am instalat fedora,după pornire am constatat că nu am sunet și că nu merge wireless-ul. Am căutat pe net săvăd problema cu sunetul și de ce nu merge. Am găsit câteva soluții după vreo 2 ore de căutări și încercări, dar deja mă plictisisem și mă enervasem.

A doua seară am continuat să încerc soluțiile găsite, am tot instalat și dezinstalat, am pus pulsaudio, am scos pulsaudio, am pus din nou pulsaudio cu diverse configurări. Ce să zic, după vreo 3 zile de lucru cam 2 - 3 ore pe zi (că aveam și altele de făcut), reușesc să îmi fac screen readerul să meargă.

Bucuros că am sunet, dau să îmi pun o muzică să mă relaxez. Pun muzică și îmi dă eroare, nu se poate ca două aplicații să meargă în acelas timp, deci dacă vreau muzică, trebuie să opresc screen readerul. Mă rog, nu înțelegeam de ce, că pe windows, pe acelaș laptop reușisem să ascult muzică, dar am lasat-o așa.

Zic să văd ce e cu wireless-ul. Caut și caut și găsesc diverse link-uri care păreau să semene cu problema mea, încerc câte în luna și în stele. După alte două zile de căutări, găsesc o notiță mică cum că fedora 10 are probleme cu wireless-ul pentru că în nu știu ce versiune de kernel wireless-ul nu a fost inclus și deci wireless-ul, sau wireless-ul meu mai ales, nu va merge niciodată. Mă resemnez, mă vedeam cu cablul înfipt în laptop etern...

Îmi pun într-o seară căștile și surpriză, auzeam sunet și din căști și din difuzoare. Caut pe net ce și cum, mi se spune că în setări ar trebui să am o bifă de jack sensing pe care să o activez. A dracu dacă era vreo bifă. Încerc să dau mai încet de la butoanele laptopului, văd că nici alea nu merg. Mă enervez și șterg fedora, optând pentru o altă distribuție, ubuntu.

Altă seara, altă distracție, trecuseră deja 2 săptămâni de lucru cu fedora. Instalez ubuntu, se instalează, îmi recunoaște si wireless-ul, merg și butoanele și mă bucuram că l-am prins pe dumnezeu de un picior. Numai că nu aveam sunet. Mă tot uitam de ce nu am sunet. Treaba e că, la toate comenzile kilometrice, placa de sunet apărea ca mergând, dar nu se auzea nimic. Mă duc in alsa mixer și constat că implicit, se dusese pe ieșirea digitală (mă mir, că nu am așa ceva la laptop, dar mă rog). L-am pus îndărăt pe ieșirea analogică și am avut sunet. L-am lăsat așa, de frică să nu descopăr ceva ce nu merge.

Seara următoare decid să mă mai joc cu el. Pun muzică și mergea corespunzător, odată cu screen reader-ul. Bag caștile și difuzoarele tac, dar....

Surprizză!

Nu mai pot să dau volumul mai încet, de nici-un fel de nici-o culoare. Mai mult, când a trecut pe căști, prostul s-a dat la maxim, ca să știm o treabă.

Concluzia e că am scos linux și nu l-am mai încercat. Aștept să mai treacă 10 ani până când îl voi mai încerca. Nu mi se pare în regulă să treacă 3 săptămâni ca să am un calculator quasi funcțional și să accept niște compromisuri numai de dragul de a lucra în linux. Pun windows și totul merge din prima. Timpul pierdut cu aceasta experiență, 3 săptămâni x 7 zile, x 3 ore pe zi, înseamnă 63 ore de muncă pentru a face un computer să funcționeze cât de cât, un computer pe care nu poți face mare lucru, că nu v-am povestit ce probleme am avut la instalarea java + java access bridge + eclipse, pentru a face acel computer și productiv cumva. În total63 de ore de muncă, daca pun la 5 euro ora, înseamnă 315 euro pierduți. Pentru cineva care nu are bani, dar are timp și timpul ăla nu e valoros, poate să își permită astfel de lucruri, dar pentru mine, mai de grabă dau 150 euro și știu că totul merge, decât să pierd 315 euro și să știu că totul aproape merge.

5. Accesibilitatea

Sunt orb și pentru a putea lucra pe computer, am nevoie de screen reader și de tts. Dacă se poate să vină într-un pachet, ar fi și mai bine. În anul 2005, când windows avea deja jaws for windows + Eloquence, windows Eyes precum și alte screen readere superbe, Linux abia se zbătea cu gnopernicus, care funcționa doar pe gnome desktop și funcționa foarte prost. Anul trecut am încercat orca pe ambele, fedora 10, precum și ubuntu 8.04. Funcționa relativ ok, doar că nu îmi citea anumite butoane de pe bară. Problema intervenea când intram în ferestrele de configurare, unde nu mai citea nimic, deoarece erau lansate sub contul altui user (root), decât userul curent. Windows a rezolvat frumos și această problemă lansând instanțe diferite de screen reader pentru fiecare context.

În concluzie în linux mă vedeam foarte des apelând la cineva cu ochi pentru a-mi citi ce e pe ecran și pentru a mă ajuta să scap de pe unde intrasem, sau să îmi fac treaba pe care o aveam de făcut.

6. Asigurarea calității

Intrăm aici puțin în lumea open source și nu doar a linux propriuzisă. Dar linux, fiind un produs open source, este și el supus aceloraș lucruri. În lumea open source, codul este scris de oricine și furnizat ca atare. Nimeni nu asigură calitatea, nimeni nu garantează nimic. Așa că poți să iei un soft, un driver, un orice, să îl folosești. Dacă ai noroc, merge și totul e bine. Dacă ai ghinion poate fie să meargă, dar să meargă greu sau prost, ori poate să nu meargă.

Și acum ajungem la punctul următor.

7. Minciuna (suportul)

Lumea open source are un model de business aparte, iar linux nu face rabat de la aceasta. Lumea open source se bazează pe practici deceptive și pe publicitate mincinoasă, iar linux intră și el în această categorie. Avantajele open source enumerate în fiecare moment de promovare:

1. Ai codul sursă și îl modifici cum vrei tu, îl particularizezi, sau rezolvi eventualele probleme;
2. Totul este aproape gratuit (există și open source cu plată ce-i drept, iar acela e mai bun), dar în mare parte open source se promovează ca fiind gratuit;
3. Ai update-uri mai des decât la closed sourceși orice problemă ai avea, în cel mai scurt timp se rezolvă;

Să le luăm pe rând. Pentru a putea particulariza un cod sursă trebuie mai întâi să îl înțelegi, adică ar trebui să fii programator. Deci nu văd cum, utilizatorul casnic ar putea particulariza, sau ar putea repara un cod sursă. El va trebui să apeleze la cineva, deci pentru el va însemna un consum de bani.

Acum, ca programator, m-am uitat și eu prin coduri sursă. Codul sursă al linux e mare, foarte mare, pentru a vrea să modifici ceva acolo și să fi sigur că modificarea ta nu afectează și alte funcționalități, trebuie să înțelegi tot acel cod, sau mare parte din el, asta necesită timp. Dacă nu ești deja familiarizat cu codul (ceea ce înseamnă că ai stat prin linux cam toata viața), nu ai șanse să faci ceva în timp util, în 2 săptămâni să zicem, așa că apelezi la altul care știe, însemnând că îl plătești pe altul care știe.

Chiar dacă nu vorbim de codul linux care e mare, și celelalte chestii e necesar să le întelegi ca să le modifici. Adăugăm la asta că unii scriu codul de așa natură încât să facă înțelegerea greoaie (voit, sau din prostie) și ai tabloul complet la ce înseamnă modificarea codului sursă atunci când îl ai.

Faptul că sunt lucruri gratuite, da, sunt, dar sunt cu funcționalități reduse, iar pentru funcționalități mai avansate trebuie să plătești, ori trebuie să ți le faci singur (și am văzut deja ce înseamnă asta). Uneori nu e posibil să ți le faci singur decât dacă rescrii tot codul, caz în care nu mai poți spune că folosești produsul x.

În lumea linux sunt celebre distribuțiile care dau o versiune gratuit, iar pentru restul trebuie să plătești: Suse enterprise vs open suse, Fedora vs Redhat enterprise linux, Mandriva (fostul mandrake care avea un set de 3 cd-uri gratuit, iar restul de 3 cu plată) și așa mai departe.

Referitor la update-uri mai des, o fi așa nu neg, dar și greșelile sunt mai multe și mai dese, de unde și update-urile mai dese. Ba chiar unele greșeli sunt școlărești, stupide și pentru o astfel de greșeală stupidă trebuie să aștepți un update, sau să țil faci singur. Pentru astfel de greșeli calculatorul tău poate să nu aibă funcționalitatea dorită și să trebuiască să aștepți câteva zile, până la câteva luni ca să obți acea funcționalitate. În plus și aici se aplică idea că ăla care plătește are întâietate, adică update-ul vine mai întâi la ăia care au plătit ceva, iar apoi vine la ceilalți, cam după vreo 6 luni așa.

Concluzie

Cam asta este, acum mă aștept să sară kinderi pe mine, dar cele expuse mai sus, sunt lucruri și senzații trăite de mine pe care nu mi le poate contrazice nimeni.

Dacă ai timp de pierdut, mergi cu linux, în vreo 3 luni s-ar putea să ai un calculator funcțional. Dacă nu ai timp, asta e, mergi pe windows că macar acolo merge totul din prima.

Să ne înțelegem, dacă ai noroc, poate să meargă și pe linux totul din prima, dar eu nu aș risca. Eventual pe vreunul din laptopurile care văd ca vin acu cu linux pe ele, dar și la alea aș fi atent, că unele vin cu un linux vai mama lui, iar când pui un linux normal pe ele, s-ar putea să nu mai meargă.

Ca să dau linuxului ce e al linuxului, când mi-am cumparat laptopul ăsta, care a venit cu suse enterprise desktop (un linux pe bani), mergea uns. Dar, din pacate, am pierdut partiția când am încercat să pun windows, așa că papa licența mea.

Îți mulțumesc mult că ai fost alături de mine și azi, dragă cititorule și aștept în comentarii părerea ta.

Cum sa scrii orice despre oricine

Revin din nou, ma intorc, o iau aiurea!

Zic sa scriu ceva si pe anul acesta, sa nu stea arhiva blogului goala pe 2013.

Cum sa scrii orice despre oricine, inclusiv despre tine

Postarea de astazi are un parcurs mai lung.

Prima data am vazut postarea de la SLVC, ultima care mi-a aprins beculetul, dar mai multe postari ale ei mi-au oferit acelas sentiment de invidie.

Refularea, daca o putem numi asa, a declansat-o insa prietena mea buna (sper ca inca imi da voie sa o numesc asa) Belgianca prin postarea depe blogul Jurnal de belgia.

Cand poti sa scrii orice despre oricine

Eu nu am ajuns inca la nivelul ala sa pot scrie orice si despre orcine, inca ma bantuie frigurile rusinii, fricii.
De aia o multime de subiecte bune, sau pareri personale stau ascunse in mintea mea si probabil nu vor iesi niciodata de acolo, desi stiu sigur ca as face rating cu ele.

• Nu pot scrie orice lucru despre mine care in ochii societatii ar putea fi vazut drept reprobabil ca cine stie cine intra pe aici si citeste si decide sa nu mai colaboreze cu mine pe viitor datorita acelor lucruri.
• Nu pot scrie de exemplu ca las lucrurile in dezordine, pentru ca asa imi place mie si pentru ca in dezordinea aia eu imi gasesc lucrurile la fix si ca atunci cand mi se face curatenie in lucruri sunt pierdut ca nu mai gasesc nimic.

Si asta ar fi cea mai simpla, daca le-as scrie pe celelalte clar ar fugi toti.
Acum oricum m-am compromis pe jumate, pentru ca deja am introdus in mintea cititorului meu, unicului cititor al meu, ideea cum ca as fi o persoana ciudata, reprobabila poate.
Ma bazez pe faptul ca unicul meu cititor este o persoana deschisa si deci va reusi sa treaca peste aceste lucruri.

• Nu pot scrie parerile mele despre anumite stari de fapt, pentru ca starile alea de fapt probabil sunt traite de unii cunoscuti ai mei si in concluzie s-ar supara sa auda ca ai o parere proasta despre starea lor. Nu e vorba ca ai o parere proasta despre starea lor, dar multi asociaza starea lor cu ei insisi si deci, in concluzie, ai o parere proasta despre ei daca ai o parere proasta despre starea lor.
• Ca sa imi dau foc la chiloti dau si un exemplu, nu pot scrie ca niciodata cuplurile cu diferente mari intre parteneri, de orice natura ar fi diferentele, nu sunt sortite sa reziste, pentru ca jumate din prietenele mele cu parteneri invarsta s-ar supara (daca deja nu o fac dupa fraza asta), iar jumate din prietenii mei cu partenere mai mult dotate intelectual decat ei, sau mai inalte decat ei s-ar supara si nu vreau acest lucru.
• Nu pot scrie despre partenerii mei si colaborarile cu ei si despre eventual lucruri care nu imi plac la acestea, sau care m-au deranjat, cum nu pot scrie nici despre lucrurile care nu imi plac in ONG-ul in care lucrez, desi vreau sa ii ajut, pentru ca toti s-ar supara si ar inceta sa mai colaboreze cu mine si eu nu vreau acest lucru.

In concluzie o multime de tabuuri in scrierile mele, o multime de lucruri despre care nu pot scrie, o multime de oameni care nu suporta bine criticile si in final eu care probabil nu stiu cum sa scriu finut o critica si de aceea ma tem.

Insa exista si o multime de oameni, o multime de oameni care au ajuns la un nivel si pe care ii invidiez. Atunci cand poti scrie orice despre oricine, incluzandu-te pe tine, inseamna ca ai ajuns la un nivel superior si ca de acolo nimeni nu te mai poate atinge.
Desigur ca aici nu intra temerarii nebuni, cei care improasca si injura pe oricine, fara sa se gandeasca la urmari, chiar daca acele urmari vor fi dureroase pentru ei. Acestia sunt niste idioti si atita tot.

Teste pentru prieteni

S-ar putea spune ca sunt plin de prejudecati, dar stati cuminti, ca lucrurile devin si mai rele

unele din aceste prejudecati constituie si teste pentru prietenii mei si ma departez rapid cand vad ca unul din ei incalca tabuurile mele.

Spre exemplu, ca orice barbat imi place sa gust alcool, rare ori ma imbat, prin imbatat insemnand sa se observe o alterare intru-catva a vreunei facultati de ale mele.
Nu va inchipuiti ca ajung in halul de a nu mai merge, sau de a nu mai fi in stare sa rationez, sa tin o conversatie, sau din cauza alcoolului sa incep spun tampenii, sau sa fac tampenii.
Am regulile mele cand particip la petreceri, reguli care ma feresc de asemenea abuzuri.
Doar ca, la anumite petreceri prelungite, se observa o alterare a vocii, lucru dupa care cei din jur isi dau seama ca alcoolul a avut oarecare efect asupra mea.

Aceste momente sunt rare, dar exista.
Inca nu am reusit sa dezvolt o regula sa ma fereasca de acest efect, doar daca nu o adopt pe aia ca la fiecare petrecere, indiferent cat de lunga, sa gust doar un pahar de alcool si in rest sa trec pe apa.

Sa revin insa la teste.
Se intimpla ca in unul din aceste rare momente sa fie cu mine unul sau mai multi apropiati, sau prieteni. Unii dintre ei au o placere deosebita sa isi aduca aminte ca ai baut si ca ai baut atit incat vorbeai peltic. Ma gandesc ca daca respectivul episod nu te-a afectat prea tare, nu are sens sa amintesti de el, asa ca ma debarasez rapid de cunostintele care tin sa imi aminteasca iar si iar, de rarele mele momente de distractie.

Ipocrizie oare?

Si ajungem la final, se vede o ruptura ipocritica in textul acestei scrieri. Eu as vrea sa scriu despre lucruri ce ii privesc pe alti oameni, dar nu imi plac cei care imi povestesc despre episoadele mele. Deci in concluzie, ca sa pot aplica in continuare testul prietenilor, trebuie si eu a ma abtine sa scriu ceva despre cineva. Asa ca o sa discutam despre vreme in continuare.

Moarte doctorilor prosti

Incepusem postarea asta mai bland cand mi-am dat seama ca nu e nevoie de blandete. Initial am vrut sa scriu doar prima parte a titlului, dar avand in vedere faptul ca nu imi plac generalizarile de prost gust si faptul ca inca sper, cred, imi inchipui ca mai exista si doctori buni in tara noastra, am adaugat si ultima particula din titlu. Desigur ca acum singurii care ma vor citi vor fi tot medicii destepti, cei prosti zicand ca ei nu sunt prosti si ca deci mesajul nu li se adreseaza. O sa ma scuzati daca pe parcursul articolului voi trece la o adresare mai directa si mai vulgara, dar prostului trebuie sa ii vorbesti pe limbajul sau. Scriam postarea trecuta despre aventurile mele la UPU pentru o simpla durere in gat. Cum, mergand pe lantul prostiei, pentru un simplu puroi in gat, detectabil si de cel mai prost medic de familie (macar in teorie, pentru ca practica ne contrazice), am ajuns la UPU si am fost supus unor proceduri de acolo intr-un mod chinuitor. Astazi constat si nu pot sa ma cutremur ca am fost la un pas de moarte si ca, prezenta in upu, poate insemna moartea si ca, urletul meu de disperare "Vin bolnav de una si plec cu patru", nu era departe de adevar. Pe scurt: In Bucuresti, o fetita de 4 ani a murit din cauza unui rosu in gat. "Ei la dracu"! Veti exclama. Ei uite da. Fetita a ajuns la unul din spitale cu rosu in gat, pe nu stiu ce motive spitalul nu a primit-o trimitand-o la alt spital. Povestea s-a repetat si la cel de-al doilea spital. Tot asa pana cand fetita s-a plimbat intre 4 spitale. La un moment dat, si aici va rog sa fiti atenti, fetitei i se face mai rau si in intermeto-ul lor de plimbare, unul din spitale se hotaraste sa ii administreze, fetitei de 4 ani, antibiotic prin perfuzie. In acelas mod in care la mine s-au hotarat sa imi bage hidrocortizon cu nu stiu ce, asa ca sa fie, fara nicio motivatie evidenta si fara niciun test prealabil sau vreo analiza, pana la hidrocortizon cu ce o fi fost, mi-au facut doar ekg-ul. S-or fi gandit ca e pe principiu "Cum nu ajuta nici nu strica". Am mentionat deja cum mi s-a facut rau si toate celelalte povesti, nu le mai repet. Cine doreste poate sa citeasca acolo. Numai ca ce sa vezi, putin mai mica si mai fragila decat mine, fetita nu a rezistat la manevrele macelarilor si ghiciti ce! A murit facand stop cardiac. Cum ma cretinilor, prostilor, cum sa moara un copil de la rosu in gat pentru ca voi sunteti batuti in cap? Cum va apucati voi ma sa bagati substante in om fara sa il anuntati, mai faceti si glume "Ehe, o sa vezi tu, o surpriza", pai cred si eu ba tampitilor ca e o surpriza, n-ava surpriza! Asa surpriza zic si eu, a murit! Le-ati oferit parintilor o surpriza frumoasa nu am ce zice. Evident ca voua boilor nu va pasa, ce patiti voi, ca nu va poate atinge nimeni. Va judecati voi intre voi si in cel mai rau caz va taie 5% din salariu pe doua luni. Mare scofala! Oare atit sa insemne viata unui copil? sa presupunem ca salariile alora sunt de 2000 lei, adica 200 lei este viata unui copil? Boilor care sunteti voi boi! Stiu ca in ranchiuna voastra, daca va fi nevoie sa ma vedeti, ma veti trata cu curu daca veti citi aceste randuri, o stiu, pentru ca stiu ce le poate capul unor doctori prosti, am avut de aface cu multi carora le-am spus adevarul in fata si apoi a trebuit sa schimb medicul ca nu mai mergea. Dar stiti ce, putin imi pasa, nu mai calc pe la medici decat pe unde stiu ca platesc si sunt tratat bine, sanatatea platita la stat vi-o fac cadou, cretinilor, sa va imbuibati voi din ea, ca oricum de mine v-ati batut joc oricand ati avut ocazia. Dar adevarul asta o sa va urmareasca mereu tampitilor: In orice meserie, deci in orcare, exista cazuri clare, concise si exista cazuri neclare, complexe. In cazurile clare si concise ca profesionist, nu ai voie sa dai gresi, pentru ca alea sunt cazurile de baza care te califica pe tine, daca la alea nu te pricepi atunci cum dracu ai pretentia ca te pricepi la cazurile complexe. In alta ordine de idei, tu ca medic, ce inima ai ba prostule sa trimiti un copil de la un spital la altu pana cand ala a ajuns sa se plimbe intre 4 spitale fara sa faci nimica. Sau stiu si eu, poate mai bine ca nu ai facut nimica pentru ca asa copilul ala a mai trait inca cateva ore, lasa ca a venit boul de seaman al tau si i-o fi bagat gentamicina grupa mare pe vena ca sa o schilodeasca pe viata, sau, dupa cum a fost cazu, sa o omoare. Revin putin la cazul meu, mentionam ca intr-un final am ajuns la orl-istul de garda... si ca ala a zis ca am si ciuperca si am si puroi in gat, dar ca sa tratam puroiul in gat. Am zis acolo ca mi-a dat clacid. Am luat constincios Klacid, dar nimic. Intr-un final, scarbit de prostii de medici pe mana carora am incaput, Prostiloooooor! Am decis sa ma duc la un cabinet particular, la medicul care m-a operat de amigdale la momentul cand a fost asta, si la care, in decursul istoriei mele pe acest pamant, am mai fost cu alte probleme de O.R.L. El s-a uitat si mi-a zis ca am puroi cat toate zilele, ca klacid-ul ala e apa de ploaie si ca se impune imediat trecerea pe un antibiotic puternic si alte masuri. Si cel mai important, ca nu am nicio ciuperca. Deci revin, bai boilor, cand dati diagnostice nu va mai acoperiti intre voi numai ca sa nu il faci pe colegu de cacat. Nu imi spui mie ca am si ciuperca numai ca sa nu zic eu ca doctorita mea de familie e proasta, pentru ca oricum deja credeam asta dupa ce am ajuns pe acolo. Deci in final nu am nicio ciuperca, dar am un puroi cat toate zilele, puroi care, sub atenta ingrijire a medicului prost (fac aceasta mentiune inca odata, pentru ca medicii buni sa nu se simta lezati), s-a dezvoltat si a proliferat in liniste. Acu, o iau de la capat cu alt antibiotic si alte distractii cand lucrurile s-ar fi putut stabili de joi si azi sa fiu vindecat. Chiar asa de rau sa fi ajuns? Sa ne chinuim sa vindecam un banal puroi in gat timp de 3 saptamani (ca sigur sigur saptamina viitoare tre sa mai fac ceva, pentru ca la cum a avansat, acu va fi mai greu de dat jos), chiar in halul asta? Ma gandesc sa va acord circumstante atenuante totusi, poate in lupta voastra cu alte boli mai dure, cancer, sau mai stiu eu ce urgente, ati uitat naibi sa vindecati un puroi in gat.

Afaceri Legal Ilegale III - Scheme Ponzi ascunse

Prin linia de articole deja începută am realitzat deja nişte lucruri.
Va trebui curând să încep o serie nouă de articole bazată pe greşelile de logică şi gândire pe care oamenii le fac şi care pot fi exploatate şi manipulate de aşa numiţii afacerişti pentru a putea obţine victime pentru scopurile lor, scopuri uneori la limita legalului.

Dar să lăsăm aceste gânduri deocamdată şi să purcedem la prezentarea metodei de astăzi.
Voi aborda, contrar articolelor anterioare, o schemă mai cunoscută.
De ce voi face asta?
Pentru că, deşi cunoscută, această metodă face ravagii şi astăzi deoarece cei ce o practică au găsit metode să o ascundă sub diverse forme.
După cum v-aţi obişnuit deja, începem cu prezentarea unui şcenariu care să explice bine metoda.
Mulţi dintre voi veţi recunoaşte şcenariul instant, scopul acestui articol fiind de a vă arăta formele actuale de manifestare ale metodei.

Schema Ponzi

Luaţi o foaie de hartie şi scrieţi 10 nume ale prietenilor voştrii pe ea.
Nu uitaţi să vă treceţi în capul listei, pentru că, nu e aşa, vă sunteţi cel mai bun prieten.
Dacă nu vreţi să fiţi la înaintare, asiguraţivă că unul din prieteni vă va da benevol tot venitul:).

Apoi luaţi o listă de 10 persoane din cartea de telefon, şi trimiteţile lista cu cele 10 persoane cu următoarele instrucţiuni:

Senzational, câştigă bani fără să faci nimic, cu un minim de investiţie, poţi câştiga acum sumele visate să îţi poţi permite casa şi maşina pe care ţi le doreşti.
Pentru a putea realiza asta, trebuie doar să investeşti 10 roni, da, ai citit bine, 10 roni şi să urmăreşti un număr de pali simpli:
- Trimite câte un leu tuturor celor 10 persoane din lista ta;
- Apoi din lista ta, taie primul nume;
- Adaugă la sfarşit numele tău;
- Fă 10 copii;
- Si trimite la 10 persoane;
- Acum aştepţi să te îmbogăţeşti.

Simplu nu?

Încheiat text care trebuie să însoţească lista.

Credeţi sau nu, chiar în această formă simplă, schema ponzi are încă mulţi adepţi.
Veţi spune, bine, bine, ce e în neregulă cu asta!?

Păi să analizăm puţin ce se întâmplă:
Ca iniţiator al listei mă trec pe ultima poziţie a listei iniţiale.
Dau la 10 persoane această listă.
Fiecare din aceste persoane imi va trimite căte un leu, fac 10 lei.
Atenţie, ca iniţiator, eu nu am plătit nimic, decât poate hârtia, plicurile şi timbrele poştale.
Apoi când fiecare din cei 10 vor trimite lista mai departe la 10 oameni, voi primi cate 1 leu de la fiecare om, deci cate 10 lei din partea celor carora eu le-am trimis scrisoarea.
Asta în total inseamna 100 lei.
Deja de ajuns.
Dar daca si cei care au primit scrisori reuşesc să trimită mai departe, atunci, ar trebui sa primesc 1000 roni.
Gândiţivă că poate chestia aceasta ţine pană ies eu de pe listă, asta fiind de fapt scopul oricărui folositor de schema Ponzi.
In ultimul nivel voi primi 10000000000 roni, toate astea adăugate la cele câştigate înainte.
De fapt, câştigul se poate reprezenta uşor ca o sumă de puteri ale lui 10. adica 10+100+1000+10000+100000+1000000+10000000+100000000+1000000000+
10000000
=11111111110 roni.
Destul nu?

Problema e însă că acest câştig îl fac doar unii şi anume cei care se află la începutul jocului, la începutul piramidei.
Pentru că da, jocul prezentat mai sus este unul piramidal, el fiind un caz particular de schmă Ponzi, schemele ponzi putând fi gândite în mai multe feluri şi sub mai multe forme.
Pentru simplitate am ales acest model.

Probabilitatea de a câştiga ceva scade pe moment ce vă aflaţi mai la baza piramidei.
Nasol este că nu ştiţi unde vă aflaţi.
Lista de 10 persoane nu vă oferă nicio dezvăluire cu privire la acest fapt.
Mai nasol e că, chiar dacă vă decideţi să urmaţi instrucţiunile doar în parte, pe principiu că nu am ce să pierd dacă bag şi eu 2 lei acolo, cel ce va pierde sunteţi tot dumneavoastră.
Cei de mai sus vor primi cei 2 lei, dar dumneavoastră nu veţi mai primi nimic.

Mai nasol e că nu ştiţi dacă sunteţi totuşi în piramida iniţială, sau dacă nu cumva, cineva mai deştept, a rupt piramida undeva devenind cap de piramidă.
Adică, a primit hârtia cu cele 10 nume, nu a trimis niciun leu mai sus, dar a trimis listele mai departe.
Aşa că pot exista şi cazuri în astfel de scheme în care unii să nu bage nimic, să nu fie iniţiatorii, dar să câştige de pe urma ei.

Exemple:

Cel mai tare exemplu de aşa ceva la noi în ţară a fost Caritas.
După el au venit celelalte fonduri aşa zis de investiţii, culminând cu ceea ce a fost FNI.
Dar astea sunt de domeniul trecutului deocamdată.

În zilele noastre schemele Ponzi sunt ascunse în spatele vânzării de produse, mulţi alegând să foloseasca scheme ponzi pentru a-şi vinde produsele.
Se ţin adevărate conferinţe în care oamenii sunt îndemnaţi să intre în reţea, asigurându-i că e ceva normal, că e ceva cu tradiţie, că funcţionează de x ani şi că totul e bine.
Le sunt prezentate cazuri de succes care au reuşit, nefacând nimic, sau aproape nimic, să ajungă să aibă tpot ce îşi doresc.
Sunt denumiţi, aceste exemple, în funcţie de nipşte standarde greu ştiute, sau poate cunoscute numai de adepţi, sub titulaturi de pietre preţioase pentru a li se induce oamenilor senzaţia de nevoie de a ajunge acolo:
„Diamanţi, rubini, zmaralzi”, sau
„Nivel de aur, argint, platina”.
Toate sunt menite pentru a atrage noi şi noi niveluri ale reţelei.
Însă ei sunt şi mai deştepţi, fac un control strict al reţelei, ca să nu cumva cineva să rupă reţeaua, aşa cum am prezentat mai sus, astfel încât venitul ălora de sus să fie maxim.
De obicei activitatea care ti se cere, nu e să trimiţi câte un leu la 10 persoane, ci să încerci să vinzi nişte produse.
Dacă nu poţi vinde, eşti îmbiat să consumi măcar, spunându-ţi-se că primeşti produsele cu 40% mai ieftin decât preţul de listă.
Dar care preţ de listă?
Acele produse nu se vând în magazine, nu se vând pe piaţa, nu sunt supuse rigorilor pieţei, concurenţei, cererii şi ofertei.
Aşa că ţi-l pot da şi cu 60% mai ieftin, pentru ca nu se ştie de fapt care e valoarea reală a acelor produse.
De obicei această reducere îţi este oferită la un aşa nivel încât să fi la limită.
Adică, foloseai detergent nu ştiu de care cu 10 kg-ul? Ia de aci cu 9.5 din produsele noastre.
Produsele noastre care de altfel costă 16 kg-ul, pentru că, nu e aşa, sunt şi mai bune decât ce foloseai tu.
A doua activitate care ti se cere e să îi prosteşti pe alţii care foloseau la fel ca tine detergent cu 10 lei, să îl cumpere pe cel cu 16 lei de la tine, sau, dacă vor şi ei reducere la 9.5, să intre în reţea sub tine.
Ei îţi promit că ai această reducere de 40% la fiecare vânzare pe care o faci, adica diferenţa între 9.5 si 16 lei îîţi rămâne ţie, dar dacă aduci pe alţii sub tine, din tot ce vând ei îţi revine şi ţie o parte.
Deja recunoaştem aici modelul schemei piramidale de tip Ponzi.
La un moment dat, ascunderea în spatele produselor dispare, pentru că, evident, ăia de sub tine vând şi pentru tine, iar tu îţi primeşti leul de la fiecare.
Ce e mai dramatic la această schemă piramidală, este că nu are fund.
Orice nou strat adăugat înseamnă un câştig pentru cei din vârf.
Ce şi-au zis iniţiatorii, de ce dracu să fie doar 10 nume pe o listă?
Că în momentul când face piramida 10 niveluri, eu dispar de pe listă şi nu mai primesc nimic.
Lasă aşa, mai bine cu număr infinit de niveluri, oricâte niveluri vin, să vină banuţii şi sus la mine.

Afaceri legal ilegale II - Metoda studentul

vă prezentam într-o postare anterioară (aici) metode de afaceri legal ilegale aşa cum le-am denumit.
Vă promiteam că voi continua serialul şi iacătă că mă ţin de cuvânt.

Metoda Studentului

Aşa cum v-am obişnuit din episodul trecut, mai întâi imaginăm şcenariu desfăşurării unei astfel de afaceri, şcenariu care ne va oferi şi explicaţia numelui.
Numele în sine nu există în nicio literatură de specialitate, sunt date de mine şi chiar nu veţi găsi pe piaţa o literatură care să vorbească de aceste lucruri.
Ele sunt dezvoltate de anumiţi oameni pentru ai excroca pe alţii şi le oferă doar contra cost în cadrul unor seminarii aşa numit de afaceri.

Închipuiţivă că sunteţi un student la o facultate.
În 7 zile aveţi un examen greu şi, ca orice student, oricât de bun aţi fi, vă este frică de acest examen.
Aţi vrea, dacă se poate, să vină cineva şi să vă ofere siguranţa faptului că veţi trece acel examen.
Aici intră în şcenă excrocul:
Vine şi vă spune că îl cunoaşte pe profesorul care susţine acel examen şi că poate să vă aranjeze convenabil examenul dacă îi daţi 100 de dolari, evident nu pentru el, el va face acest lucru pentru dumneavoastră deoarece îi sunteţi simpatic, dar profesorul, nu e aşa, are şi el preţul lui.
Varianta vi se va părea convenabilă şi veţi marşa. Excrocul va avea grijă să vă asigure că totul este bine şi că examenul e ca şi luat.
După ce veţi da banii, el vă va atenţiona totuşi:
„Ai grijă, că pentru tine am făcut o favoare, că preţul este mult mai mare, dar vezi, înveţi şi tu ceva să scrii ceva acolo, să poată şi profu să spună că ţi-a dat nota aia pe ceva, nu aşa pe foaia goală doar cu subiectele, că vezi tu, să nu aibă şi el probleme mai târziu”.
Îl veţi asigura că veţi învăţa cât de cât şi bucuroşi vă veţi duce acasă şi veţi învăţa cât de cât.
Având în vedere că totuşi învăţaţi ceva, există unele mici şanse să treceţi acel examen.
Mai mult, s-ar putea ca frica dumneavoastră să fie una nejustificată, iar dumneavoastră să treceţi acel examen fără probleme, fără vreun ajutor.
Asta ştie şi excrocul şi se bazează pe asta.
Există două şanse acuma:
1. Aţi trecut examenul;
2. Nu aţi trecut examenul;

Pentru că, surpriză, se poate întâmpla şi asta.
În primul caz excrocul va veni la voi şi vă va spune:
„Ai văzut cum le aranjez eu pe toate”? Şi voi veţi fi convinşi că numai datorită lui aţi trecut, iar v-a câştigat de client şi pentru alte ocazii.
Dacă nu aţi trecut examenul, excrocul va veni cu banii înapoi la voi şi vă va spune:
„Uite-ţi banii înapoi, îmi pare rău, nu am reuşit să fac nimic, nu a mers schema”.
Vă veţi spune „asta e, nu toate schemele astea merg” şi veţi trece impasibili pe lângă subiect.
Eventual la alt examen veţi mai încerca schema că, nu e aşa, profesorii sunt diferiţi şi sunt şi ei oameni. Unul din ei nu se poate să nu facă schema să meargă.

Pentru ca şcenariu să fie complet, să ne imaginăm că sunt 100 studenţi într-un an şi ca toţi ar apela la metoda asta (ştiu, ştiu! Nu toţi apelează, dar aici eu fac regulile).
Din 100 de studenţi 40 trec examenul şi 60 pică.
Luând 100 dolari pe cap de student, suma iniţiala este de 10000 dolari pentru cei 100 studenţi.
Din care excrocul va da înapoi 6000 dolari pentru că 60 de studenţi au picat examenul, dar va păstra 4000 dolari pentru că 40 de studenţi au trecut examenul.
Deci iată cum a făcut 4000 dolari fără să ofere nimic.

Din acest şcenariu am extras numele metodei.


Şcenariul în cauză se poate repeta în orice context.
Cel mai adesea el se întâlneşte în locurile unde sunt de trecut evaluări, examene, sau alte forme de testare.

Eu personal am întâlnit această metoda în lumea proiectelor cu finanţare europeană:
Sunt diverşi care vin, promit marea cu sarea, cer 5000 roni pentru scrierea unui proiect, promit solemn că proiectul e ca şi trecut.
Unii din ei chiar spun că cunosc ei pe cineva în comisia de evaluare: „am omul meu acolo”.

Acum clar că dacă aveţi o cauză bună şi un proiect bun, veţi putea trece uşor evaluarea.
Dacă nu, veţi auzi doar un „asta a fost”. Mai rău ca la metoda studentului nici nu veţi vedea vreun ban înapoi, ei motivând că au pierdut timp cu proiectul dumneavoastră.
Rolul profesionistului în project management e să vă ajute la realizarea hârtiilor şi să aştepte implementarea proiectului pentru a-şi primi banii.
Nu să vă ia banii pe nişte hârtii fără valoare.
Oricine poate scrie nişte hărtii şi să ceara 5000 lei pe ele dându-se mare profesionist în project management.

Există şi alte forme de manifestare a acestei metode, în general o recunoaşteţi după criteriile:

1. Direct, sau indirect aveţi de trecut o evaluare.
2. Vi se promite ca prin produsul cumpărat, sau prin plata făcută v-aţi asigurat trecerea evaluării

Dacă înlocuim „evaluarea” cu un alt scop la care tindeţi, ajungem uşor în cealaltă schemă: „vânătoarea de comori”.

Hai dasfidania

Feriti-va de afaceristii internetului - partea I

Nu am mai scris de multa vreme, pentru ca tot am fost ocupat cu diverse lucruri, iar in rastimpurile cand nu am fost ocupat, am fost ocupat cu a fi trist ca nu sunt ocupat.
De multa vreme ma tin (sper san u ma scap pe mine), sa scriu despre un fenomen mai present ca oricand, dar care se dezvolta si ia amploare, acela al afacerilor pe internet.
Nu vorbesc aici de afacerile de pe internet bine facute, de tip win – win, care au in spate un plan de productie si distributie, ci de fraudele aproximativ legale promovate la rang de afaceri.

Voi incepe acum o serie de prezentari pe care sper sa o continui despre exemple de astfel de afaceri care fac uz de prostia umana pentru a se dezvolta, sau exploateaza starea jalnica, disperata in care se afla un om pentru a se extinde. Aceste afaceri sunt de mai multe feluri, de aceea le voi imparti astazi pe categorii, categorii carora le voi da un nume inspirat chiar de tipul afacerii sau de afaceristii insisi.

Astazi vanatoarea de comori.

Vanatoarea de comori este un tip de afacere piramidala care se dezvolta din ce in ce mai mult pe internet.
Ea se manifesta simplu prin promisiunea unui produs magic, care sa resolve o problema sau alta. Nimic grav pana aici, dar modul cum lucrurile sunt prezentate si ceea ce primeste omul, nu sunt tocmai in concordanta.
Sa luam un exemplu teoretic, pana trecem la cele practice:
Sa ne inchipuim ca ascundem 10 grame de aur undeva in prejurul cascadei Urlatoarea, apoi tiparim niste brosuri cu harta unde am ascuns aceste 10 grame de aur, vindem brosurile printr-un site cu doua pagini pe internet la un prêt de 100 ron bucata.
Sa zicem ca tiparim 1000 de brosuri.
Si la momentul vanzarii vom obliga cumparatorul sa anunte, faptul ca a cumparat brosura, pe 10 prieteni ai sai.
Se vand toate cele 1000 brosuri, deci castigam 100000 de lei noi.
Unul din ei va gasi probabil cele 10 grame de aur, dar deja nun e mai intereseaza, pentru ca nu gramele de aur sunt problema noastra, noi ne-am castigat profitul vanzand iluzii la 1000 de oameni.
Asa arata afacerea de tip vanatoare de comori.
Ce este mai grav este ca dupa ce cumperi iluzia, cei care ti-au vandut-o nu se sfiesc sa ti-o spuna pe fata ca ai fost prostit.
Sa ne inchipuim acum ca inlocuim cele 10 grame de aur cu lucruri mai abstracte.
Totusi in afacerea prezentata mai sus cineva din 1000 oameni ar putea gasi cele 10 grame de aur si macar cineva a castigat ceva.
Dar… Dar mai bines a trec la exemplele practice culese de pe net.
Mentionez ca la cel putin una din afacerile prezentate mai jos, m-am inscris ca si client pentru a avea dreptul sa imi exprim o opinie competenta si avizata fara a fi in pericol de procese.

Proiecte europene

Nu e asa ca e un lucru esoteric? Tot auziti despre ele, stiti ca sunt bani de la Europa dati gratis, nerambursabil si tare va mai doriti sa scrieti si voi un proiect sa obtineti niste bani de la europa pentru nevoile voastre.
Desi este simplu acest process, el nu este chiar atit de simplu. Sunt de completat niste formulare, in care trebuie sa stii ce ssa scrii, dar si mai important cum sa scrii, astfel incat sa induci idea celui care evalueaza ca proiectul tau este cel mai bun.
Informatiile de gen sunt pe internet, oferite gratis de agentiile care se ocupa de proiecte europene din partea guvernului.
Insa scrierea unui proiect necesita putina experienta si putine cunostinte de project management. Daca ar putea oricine sa scrie proiecte sis a le implementeze, am fi consumat de mult toti banii europeni.
Insa proiectele europene mai genereaza si unele afaceri colaterale.
Pe langa altele, chiar si una de tip vanatoare de comori.
E impanzit internetul de site-uri care iti spun ca cumparand ghidul lor vei reusi sa obtii fondurile pe banda rulanta.
Am cumparat si eu un astfel de ghid si problema este ca inafara de niste informatii generale regasite sub forma unei carti scrise de un autor necunoscut plus cateva materiale luate de pe net nu ofera nimic, chiar daca pe site ei promit ca vei obtine fondurile mult visate.
De obicei aceste produse sunt oferite sub forma unor cd-uri cu niste pdf-uri pe ele, pentru 60-70 ron si mai mult, daca vrei si cartea tiparita, te costa 100 ron. Ce este in neregula?
Daca as fi gasit cartea aceea intr-o librarie, poate as fi cumparat-o, daca ar fi fost prezentata ca o carte despre fondurile europene, as fi luat-o, dar ea este prezentata ca inlocuitor pentru orcie profesionist sau orice cunostinte din profesiune, facandu-l pe omul de rand sa creada ca brusc va deveni un expert in project management, pentru o suma infima de 70 ron.
Practic in locul celor 10 grame de aur concrete, aici se foloseste capacitatea de a obtine fondurile europene.
Practic esti facut sa crezi ca aia vei obtine in schimbul banilor, ca ala este scopul oamenilor care detin acel site cand de fapt scopul lor e sa vanda o carte la un prêt supraevaluat, o carte care nu ar costa nici 10 lei in librarie, daca cineva ar fi editat asa ceva.
Caracteristicile acestor site-uri sunt ca ele detin doar doua pagini, una de prezentare si una de comanda, sunt foarte imperative la nevoia de a comanda, aproape ca te trag de buzunar.
Iti vorbesc de beneficii, la 3 fraze ai un buton de comanda. Iti ofera exemple de oameni care au castigat, iti spun ca sunt doar 1000 de bucati pe stoc si evident iti spunca primesti toti banii inapoi daca nu esti multumit de ce primesti.
Sa analizam putin aceste caracteristici:
1000 de bucati (suna cunoscut?) nu am sa mai zic nimic.
Garantie, banii inapoi daca nu esti multumit.
Imi pun o intrebare:
Ce ma opreste pe mine ca odata primit cd-ul, sa il copiez si apoi sa trimit lucrurile inapoi spunand ca nu sunt multumit?
Se nasc doua ipoteze:
Ori detinatorii respectivi sunt rau intentionati si deci nu o sa iti vezi niciodata banii inapoi, oricum cine dracu sta sa se tiganeasca pentru 70 ron,
Ori produsul furnizat nu este de mare interes pentru ei, nu este de mare valoare, asa incat ce conteaza daca il copiezi, oricum ei isi scot parleala de la fraierii care cumpara produsul si sunt “multumiti” de el.
A doua ipoteza pare mai interesanta, ganditi-va ca scrieti un document pdf, mai copiati 2 – 3 documente de pe net, le scrieti pe un cd si cereti 70 ron pe el.
Deci 0 investitie, castig maxim.
Va costa cd-urile desigur, dar puteti sa le cumparati numai cand aveti comenzi ferme.
Dat fiind specificul acestei “inselatorii”, ea poate fi rulata de o babuta de acasa de pe computerul propriu.
Nu am sa va dau exemple de astfel de site-uri, pentru a nu le face reclama.
Am sa specific doar atit, dati pe google la cautare:
Fonduri+structurale+eu
Si inca de la primele rezultate veti vedea astfel de site-uri.

As mai fi scris, dar ma cearta Melania ca scriu mult si de data asta si neinteresant.

Paziti-va de astfel de inselatorii, va voi mai arata exemple de afaceri semifrauduluase.

luati atitudine!!! NU! Partea a doua!

http://simonarrr.wordpress.com/2009/09/23/inglorious-basterds-un-fel-de-cronica-de-film/#comment-4606

Revin asa cum spuneam, cu inca un citat din postarea/comentariile respective.

Am vazut randul trecut, cum eram apostrofati de doamna diriginta, ca nu luam atitudine, ca suntem niste neispraviti (in termeni dulci).
Am zis, ia sa citesc si comentariile, sa vad ce parere are lumea.
Si ori comentariile sunt moderate, ori publicul tinta e cu capul in nori efectiv, ori ambele,
Dar toti felicita atitudinea si sunt cu porniri din astea sociale.
Stau si ma gandesc, oare lumea nu rationeaza putin? Cred ca oamenii astia nua u avut in viata lor un pericol real la cur, pentru a putea intelege ce inseamna.
Dar, tot citind, ce gasesc!!!
Pe blogul doamnei diriginte, acolo unde atitudinea corecta, completa, corespunzatoare este promovata, acolo unde totul este cum trebuie, unde doamna diriginta pare sa stie exact ce e de facut si cine e de vina, gasesc urmatorul comentariu, referitor la cei ce se baga in fata la coada, cei despre care era vorba in articol:

1. george_escu Says:

septembrie 25, 2009 at 4:45 am
Eu stiu ca persoanele cu handicap au prioritate la cozi sau diverse evenimente … Nu e frumos din partea ta sa te iei de respectivii cocalari … sunt handicapati si au mai avut si-o copilarie nefericita

Uau, pai ce facem bre, glumim pe seama persoanelor cu handicap? Le asemuim, fie si in gluma, cu niste persoane nesimtite si asa cum erau descrise cele in articol?
Pai atitudine e asta?
Revenind la un ton mai serios, sunt mandru de asemuirea facuta, m-am simtit extraordinar si am inteles brusc faptul ca,
Astia care promoveaza atit faptul ca nu avem atitudine, au si ei un nivel destul de limitat de intelegere al atitudinii sociale si ca de fapt si ei sunt tot cam pe acolo cu atitudinea, aplicand-o numai cand aceasta le convine lor, in rest, putem sa bagam persoanele cu handicap la un loc cu nesimtiti, eventual sa mai emitem si alte ipoteze despre persoanele cu handicap ca ce ne pasa, noi tre sa luam atitudine ca 8 nesimtiti sau bagat la coada in fata, in schimb, in atitudinea luata fata de persoanele cu handicap, lasa ca e bine asa, sa facem asemuiri ca nu conteaza.
O multime de oameni se chinuie sa demitizeze informatiile gresite si cretine despre persoane cu handicap, cum ar fi cele ca o persoana cu handicap nu e neaparat dusa cu pluta, nu e nebuna, iar ei, ei care vorbesc de atitudine pe blogul lor vin si trantesc dinastea.
Eu nu zic ca nu se poate glumi cu subiecte legate de persoane cu handicap, dar cu grija, pentru a nu crea inca un mit cretin pe seama lor, ca si asa sunt prea multe.
O sa ziceti, bine, bine, dar asta e un comentariu al unui ins,
Ce vina are posesoarea blogului?
Pai in primul rand comentariile par a fi moderate acolo, dar mai mult de cat atit, posesoarea blogului A.K.A. Doamna Diriginta, vine si ii raspunde domnului in cauza:
1. simonarrr Says:

septembrie 27, 2009 at 6:23 pm
Da, chiar, George, cum de nu m-am gandit la asta?


Doamna Diriginta, persoana cu handicap ce sunt, va multumeste pentru aprobarea faptului ca persoanele cu handicap sunt tot una cu cocalarii si pitipoancele (asa cum le numiti, mie nu imi sunt obisnuiti astfel de termeni, eu nu fac generalizari inutile)
Si va roaga respectuos pe viitor, cand va mai apuca efuziunea de dat lectii de atitudine, sa va insusiti toate regulile jocului, nu doar pe acelea care va convin.

Observ pe blogul respectiv, ca posesoarea este o activa militanta in campul asta al atitudinii si incep sa inteleg de ce toti militantii astia pentru atitudine nu reusesc sa faca mai nimic, pentru ca:
- Ei insisi nu stiu ce e aia complet si corect;
- Ne stiind, nu pot aplica;
- Nici ei nu cred ceea ce spun, iar atitudinea e ceva asa, care daca se poate aplica numai sa le genereze lor confort ar fi bine.

In final doresc sa spun un lucru, nu judec persoana aici, ci judec personalitatea care razbate din scrierile sale.
Poate persoana in sine, Simona, e o femeie buna, blajina, da bacsisi la chelner, ajuta cersetorii, se implica activ in societate, deci e un model de urmat.
Dar ceea ce rasbate din scrieri, nu e chiar asta, iar eu aia critic.
Asa ca daca, o sa imi sariti cu comentarii de genul „ca e fata buna”, o fi, dar sa o si arate.

Va multumesc ca si astazi ati fost alaturi de mine si mi-ati suportat zicerile, ofer scuzele mele celor care nu sunt de parere cu mine si le astept parerile si va asigur ca sunt destul de inteligent incat sa pot accepta si parerile altora.
In plus, la mine nu exista moderare.

luare de atitudine!!! NU!

http://simonarrr.wordpress.com/2009/09/23/inglorious-basterds-un-fel-de-cronica-de-film/

Citeam via Misu, de acasa de la Silavaracald,
Un blog din care am extras articolul de mai sus.
Vroiam sa zambesc binevoitor la aplombul de atitudine luat de posesoarea blogului, dar citind comentariile, m-am decis sa fac nitel urat.
Deci pregatiti-va, ca dupa atitea chestii roz, revin in forta cu inca un articol negativ.
Atentionez ca limbajul poate fi socant si ca daca aveti copii, mai bine feritii, ca am piatra la rinichi si le faram dintii!

Citind articolul (pentru a nu va obosi sa dati click pe link), puteti afla cum posesoarea blogului s-a dus la film, a ajuns la o coada, si ca vreo 8 persoane s-au bagat in fata.
Nu am sa incep acum cu clisee de oameni cretin “asta e”, “Traim in Romania”, “Noi romanii suntem niste…” si urmarile urmeaza.
Nu incep cu astea, pentru ca pur si simplu nu cred in ele.
Singurul lucru pe care pot sa il spun este acela ca suntem printre putinele natii care nu stiu sa faca altceva decat sa isi vorbeasca de rau poporul.
Am fost in Spania, am fost in Italia si pe acolo se intimpla chestii sip e acolo e rau, darn u am auzit niciodata un spaniol sau un Italian sa zica ca natia lor e o natie nasoala, nesimtita etc.
Noi in schimb, pe unde ne ducem, ii pupam in cur pe ei sin e calcam in picioare propria natie de dragul de a fi compatimiti si de a primi o ciozvarta de ceva mai bun.
Revin insa la tema articolului.
Aflam mai departe din acel articol cum ca vezi doamne, posesoarea blogului nu a mai rezistat si a simtit ca trebuie sa ia atitudine.
S-a dus, a apostrofat pe lumea respectiva care se bagase in fata si la final plina de nervi, a plecat.
Urmeaza insa in postare, celebrele deja panseuri despre romani, cat de nesimtiti sunt, cum unii se baga in fata si cum ailalti de la coada stau si nu zic nimic.
Si vai doamne, de ce nu spunem nimic, de ce nu luam atitudine.

Acum ma stiti ca sunt adeptul atitudinii, adeptul comunicarii, dar si adeptul pragmatismului.
Nu sunt pentru actiuni decat daca ele au un beneficiu, un rezultat, actiunea de dragul actiunii ma lasa rece, nu rezolv nimic, dar mama ce atitudine am avut.

Nu asta e insa problema de azi, o felicit pe posesoare pentru atitudine, dar daca si-ar fi prezentat atitudinea si atit, ar fi fost bine.
Insa panseurile prezentate dupa, referitoare la atitudine si alte dinastea, ma fac sac red ca resortul e altul.
Am sa o parasesc pe posesoarea acelui blog momentan, pentru a extinde putin cadrul.
Observ din ce in ce mai des acest cliseu al atitudinii civice, sau mai de graba blamarea lipsei acesteia.
Cum am fi noi niste prosti, nesimtiti, ca nu actionam cand se baga unii in fata la coada, cand se bat doi, cand este furata o babuta in autobus, sau cand are loc un accident.

Pai este simplu stimati cititori, nu avem competentele necesare sa intervenim, iar prin interventia noastra putem sa agravam lucrurile mai mult decat sa le rezolvam.
Ati citit probabil acest blog, ati vazut ca am publicat o serie de aventuri ale unui anumit Ares, intr-o lume parca paralela fata de ce stiti voi in viata de zi cu zi,
Ei bine, aventurile alea, desi fictiune, ele sunt izvorate din niste experiente reale.
O sa ma intrebati, de unde sa ai tu asemenea experiente?
Pai foarte bine, va spun ca am locuit 12 ani in Buzau, la un internat. Si fiindca atitudinea fata de persoanele cu handicap in tara asta e aia care e, internatul respectiv e in marginea orasului.
Pentru a intelege Buzaul, el la lumina zilei e frumos, oameni linistiti, dar cand se lasa noaptea, e orasul scandalurilor cu romii din Simileasca, Bariera Brailei, Bariera Ploiestiului, sau cu smecherii din discotecile No problem si altele.
Este orasul in care clanuri mafiote celebre si-au avut traiul, din care amintesc numai de Vanghelie.

Revin la tema si va intreb, sa zicem ca luati atitudine in unul dincazurile expuse mai sus,
Vi se baga cineva in fata, vreun bronzat.
Comentati, faceti urat si culmea, va conced acest lucru, reusiti sa il convingeti pe bronzat sa se dea la coada, sau sa plece.
Ce va faceti insa daca dupa, multe zile la rand sunteti amenintati si cineva umbla dupa voi cu masina, doar ca sa va sperie, sau mai rau, poate sa va calce?
Stiu, o sa spuneti ca va duceti la politie, dar cei de isi permit asemenea lucruri, nu o fac fara sa fie siguri ca au un spate, asa ca...
Mai departe, mi s-a intimplat sa intru in scandaluri pentru a le aplana, iar cand intri intr-un scandal sa il aplanezi, nu intri pur si simplu precum bunicul meu care zicea „hai, mai dai doua si lasa-l”.
Trebuie sa intelegeti ca intr-un conflict, orice limita a comunicarii a fost depasita, nervii sunt in toi, iar acolo nu se mai poate discuta nimic.
Ai doua sanse, ori chemi politia, care oricum vine si sta si ea sa se uite, pana se bat aia bine, iar la final ei sa il aresteze pe ala care nu mai poate sa fuga,
Ori te bagi si actionezi.
Dar ce te faci, ca intri, actionezi, aplanezi conflictul, dar dupa, cand vine politia, aia sunt victime si tu agresor, ei liberi si tu numai bun de platit amenda (in cel mai bun caz), sau de facut inchisoare pentru vatamare corporala si tentativa de omor.
Si asta nu fiindca nu ai avea legea de partea ta, dar fiindca aia doi de se bateau, sunt unchiul, nepotul, fratele, fiul cuiva, iar tu, la naiba, se intimpla sa nu cunosti pe nimeni.
Inchei aici, ca sa nu ma traga slvc de urechi (hai mami, ca am scris putin azi),
Dar revin cu inca o tema bazata pe postarea respectiva si pe comentariile ei.
Ca o concluzie, admir nespus oamenii cu atitudine, dar nu admir pe cei care se erijeaza in diriginti ai societatii, presupunand ca ei detin adevarul absolut. Deci stimata posesoare a blogului respectiv, in urma unor experiente personale neplacute, eu mi-am promis ca nu mai intervin neam nicaieri, poate sa se bage oricine in fata la coada si oriunde.
Mai mult decat atit, ca un bun matematician ce sunt, am invatat ca un obiect, aflat intr-un spatiu, se supune regulilor acelui spatiu, asa ca daca aici merge cu bagatul in fata la coada, poate o sa incep si eu sa ma bag, ca doar eu nu oi fi mai prost.
Omul stimata posesoare de blog, este o fiinta adaptabila (dupa cum spune biologia), deci va urez adaptare usoara, sau emigrare usoara.

L.E. Sa presupunem ca totul ar merge perfect, aia de i-am suparat eu ma omoara, iar dupa ei sunt arestati, la ce imi mai foloseste?

Comunicare, conversatie in public si bune maniere

Ma doare capul, iar cand ma doare capul scriu.
Cainele iese in drum, porcul sta rasturnat pe o parte, iar eu scriu cand ma doare capul.

Sunt o ocupat cu o multime de chestii despre care sper sa gasesc timp sa scriu, pentru ca sunt interesante si frumoase.
Dar deocamdata, o sa va povestesc o poveste adevarata cu talc sau cu talc, cum doriti (fara diacritice nu e nicio diferenta).

Sunt eu foarte pasionat de comunicare, iar in pasiunea mea pentru comunicare, negociere, manipulare, am capatat prostul obicei chiar sa fiu atent cand oamenii vorbesc cu mine
Si fiind eu atent asa la ce imi spune lumea, constat ca lumea e destul de limitata in comportament si mai mult inchisa in niste clisee, incat ai putea deja sa faci programul unei intalniri de la inceput pana la sfarsit.

Pasul numarul I:

Sunt invitat la o petrecere, mai de graba un soi de open conference unde se servea si ceva haleu (evident ca pentru haleu m-am dus, ce credeati).
Ajung acolo, ma intalnesc cu X vechi amic de scoala, dar cu care nu am mai discutat de mult.
- A, Ares, ce mai faci omule, nu te-am vazut de un car de ani!
- Buna X, uite si eu in vizita pe la sindrofia asta, mi s-a parut interesant subiectul „comunicarea orala la broaste” si am zis sa vin si eu sa vad ce e prin jur.
- A! Da! (zice el cu jumate de platou in gura, cateva frimituri ii sar din gura si sar pe mine, el razand le sterge).
- Ce zici ca mai lucrezi?
- Pai, am lucrat pana anul trecut in industria software, la niste firme din bucuresti, anu trecut din cauza doamnei crize am ramas fara munca si m-am retras la Constanta, mi-am facut un pfa si lucrez pe cont propriu in mai multe domenii de activitate. Momentan ma ocup cu niste proiecte europene, care le scriu, care le menegeriez.
- A! Interesant! (zic, stai sa vezi ca fac un business networking aci cu colegu, e interesat de ce fac eu, poate ne invartim neste contracte).
Mesteca in continuare la jumatatea de platou, aproape ca se sufoca cu atita in gura, dar se lupta stoic sa impinga pe gat cocolosul alimentar, il ajuta cu un pahar de suc si bolul buclucas se lasa convins sa se duca, apoi ma intreaba.
- Si tu ce zici ca mai faci?

Pai bai vericule, nu ti-am spus mai sus ce fac? Ai fost si interesat de ce am spus ca ai exclamat „a! Interesant”.
Deci fratii si surorile mele, dragilor, daca nu va intereseaza ce face un om, nu puneti intrebari stupide numai ca sa va aflati intreaba, mai tarziu astea se intorc impotriva dumneavoastra.
Eu stiu ca conform educatiei cretine pe care ati primit-o ati invatat ca e politicos sa il intrebi pe om ce face, el, familia, neamu, mortii, dezgropatii si alte animale,
Dar e al dracu de urat ca omul ala chiar sa va raspunda si voi sa dovediti ca nu ati fost atenti.
In plus dragii mei, vreau sa va spun ca rahatul ala de cod de bune maniere pe care vi-l baga pe gat la scoala si in familie, e varza la multe privinte si din protocolul aristrocratic care era odata, a fost manjit si amendat cu niste taranisme, pe care vi le voi arata mai jos.
In primul rand, acest interes fata de celalalt, v-ati gandit vreodata ca poate intreband „ce mai faci” si daca nu te intereseaza cu adevarat ce mai face omul ala,
1. Va puneti pe voi intr-o situatie jenanta;
2. Il puneti pe saracul om sa va vorbeasca despre niste lucruri care pe el il dor, dar fiindca l-ati intrebat, va va raspunde, sperand poate ca ii veti furniza o idee, un ajutor, sau ca poate chiar va intereseaza ce face. E groaznic sentimentul sa vezi ca de fapt o intrebare ti-a fost pusa doar de dragu artei.

Acest flagel al „ce faci”, s-a intins atit de mult, incat multi dintre noi in ziua de azi, nu stim sa incepem o discutie fara sa intrebam mai intai „ce faci”.
Nu ca ne-ar pasa, dar suntem destul de babalai sa nu stim cum sa incepem altfel o convorbire, o discutie, o conversatie.

Continui cu povestea mea frumoasa.

Pasul numarul II:

Scap de individul care ma suparase suptil:
- Scuza-ma, trebuie sa ma duc sa ii salut pe organizatori, am venit de putin timp si nu am avut ocazia sa o fac. Mai vorbim noi.
- Da, da, bine du-te!

Plec, ma duc spre organizatori, salut, apoi ma duc in partea cealalta de sala, sperand ca publicul acolo sa fie mai interesant decat amicul meu.

Pasul Numarul III:

Ma intalnesc cu o domnisoara foarte pasionata de „broaste”, pornim o discutie pe marginea prezentarii si pare ca totul functioneaza corespunzator.
Am gasit o interlocutoare isteata, pe subiect, conversatia curge, lumea se alatura si intra in conversatie, fac uz de toate capacitatile mele de comunicare, intrebandu-i pe toti din jur cate ceva astfel incat nimeni, indiferent cat de timid sa nu ramana nebagat in seama.
Le adresez intrebari cu raspuns deschis, sa nu primesc doar un „da” sau un „nu”. Totul merge bine.
Se alatura grupului si o alta domnisoara, sta si asculta si asculta, o intreb ceva, da un raspuns cat de scurt posibil si pleaca.

Pasul Numarul IV:

Discutia continua, iar domnisoara revine.
Se sparge gasca, dar mai ramanem cativa.
Domnisoara ma intreaba:
- Cu ce va ocupati dumneavoastra, ca pareti foarte instrumentat pe caz asa!
- Eu sunt licentiat in Matemattica si Informatica, dar ma pasioneaza si cateva subiecte exotice. Mai ales ca sunt interesat de modelarea matematica a lumii vii, pentru ca incerc sa gasesc un sistem care sa modeleze anumite comportamente. „Comunicarea la broaste” ar fi unul dintre ele.
- A! (zice ea), sunteti priceput la calculatoare? Stiti computerul meu de ceva vreme se misca greu, mi-a disparut my computer de pe ecran si nu mai reusesc sa intru sa imi vad datele...
Linistea se asterne.
Daca e ceva ce urasc cel mai mult, sunt oamenii acestia, care vin in momente cu totul nepotrivite sa inceapa ei sa obtina o consultatie pe gratis, de orice tip, nu conteaza.
Ti se intimpla orice meserie ai fi, a! Esti medic, stii ca saptamina trecuta mi-a iesit un furuncul intre labile, ce as putea sa fac.
Esti matematician? Fiu meu de clasa a iv-a are o problema pe care nu reusim sa o rezolvam, pe unde oi fi pus-o, stati ca era pe aici prin geanta pe undeva, a uite-o!
Nimic mai grotesc, vin la o conferinta despre broaste, in timpul meu liber, sa ma delectez, sa uit de munca. Iar tu vi si ma calci pe nervi taman cu probleme de munca.
Deci scumpo, draga mea, cand te duci in public, lasa-ti problemele acasa.
Ca si recomandare generala, pe care o gasiti chiar si in prafuitul ala de cod de bune maniere al vostru,
La o reuniune publica, unde sunt mai multe persoane, nu te apuci sa il intrebi pe om, sa ii ceri consultatii pe meserie, ca omul ala nu se afla acolo sa iti ofere tie consultatii gratis.
Vrei sa iti rezolvi problema, spui cel mult:
„cum as putea sa dau de dumneavoastra intr-o alta zi, sa putem discuta o problema”.
Asa e mai frumos, daca chiar te arde problema respectiva.
De ce nu e frumos?
1. De obicei cand ceri o consultatie trebuie sa dai niste detalii care s-ar putea sa nu te puna intr-o lumina buna, sau sa dai niste detalii intime.
2. Eu sunt acolo pentru un anumit scop, nu pentru a da consultatii gratuite
3. Munca fiecaruia conteaza, iar dorinta ta de a-mi smulge o consultatie gratis, e de prost gust.
4. Deschizand subiectul pe un domeniu tehnic, risti sa monopolizezi conversatia, iar toti ceilalti sa se uite la tine si la mine cum vorbim despre tine si problemele tale din domeniu meu de activitate!
Si ar mai putea fi dar ma opresc.
Apropo de punctul numaru 1,
La cursul de comunicare profesorul ne-a povestit o intimplare:
Un mare doctor internist, este chemat la o petrecere publica, unde lumea se aduna sa discute diverse subiecte.
La un moment dat, stand la masa cu totii, discutand diverse subiecte, domnul doctor este interpelat de o doamna/domnisoara.
- Dumneavoastra sunteti celebrul internist Tanambaum?
- Da, doamna mea, eu sunt.
- Stiti domnule doctor, de cateva zile am o durere mare in partea dreapta si dimineata ma scol cu un gust ciudat in gura.
Doctorul, om stilat, cunoscator al protocolului, stie ca nu se face sa faci asemenea lucru, toti ochii sunt atintiti spre el, iar el se gandeste ce sa faca.
Se hotaraste sa administreze o lectie doamnei, chiar daca s-ar putea sa para ciudat, dar se mai gandeste ca imaginea sa il va face sa nu para chiar atit de badaran in ceea ce va face.
Atunci el ii spune doamnei:
- Va rog frumos sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Ce sa fac?
- Sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Pai cum asa...
- Doamna mea, eu sunt medic, nu ghicitor, meseria mea presupune consultarea pacientului prin toate metodele si tehnicile existente inainte de a pune un diagnostic. As dori sa va palpez ficatul si abdomenul si sa va ascult nitel la plamani.
Doamna a inteles gafa facuta si s-a retras, audienta a ramas inmarmurita in fata unei asa lectii dure, dar corecte aplicate si nimeni nu a crezut ca medicul a gresit.

Deci scumpii mei, nu abordati subiecte jenante pentru voi, vreti o consultatie, foarte bine, ma anuntati si va faceti o programare, iar in timpul de lucru, rezolvam.

Pasul numarul V:

Aducandu-mi aminte de exemplul cu medicul, i-am spus si eu domnisoarei sa se duca pana acasa si sa aduca computerul acolo ca sa il rezolvam.
Gafa mea, proasta, chiar era sa plece sa il aduca...

Ma rog, in final se prinde ca nu prea mi-a fost pe plac si schimba subiectul, mai mai invart nitel prin club pe acolo si plec spre casa.

Va spuneam ca acest cod al bunelor maniere s-a dus dracu de cand a fost rescris de tarani:
Sa luam cateva exemple:
1. Salutul: In cod se spune ca barbatul saluta femeia, tanarul pe batran, inferiorul pe superior. Dar ce te faci cand nu vezi? Eu pot sa trec pe langa tine linistit si sa nu imi dau seama ca esti acolo, sau cine esti, daca esti barbat sau femeie, tanar sau batran, superior sau inferior. Ce ne facem atunci?
2. Salutul: Se spune ca pe strada, barbatul trebuie sa salute o femeie, cand o vede, dar nu zgomotos, mai precis, trebuie sa isi scoata palaria si sa zambeasca femeii. Nimic mai gresit. De fapt, lucrurile stau putin altfel, trebuie sa astepti un semn de la femeie, discret, dar trebuie sa existe, ca sa iti dai seama daca ea vrea sa fie recunoscuta sau nu. Sunt cazuri cand poate vrem sa nu fim recunoscuti si ne place sa traim cu impresia ca nu am fost recunoscuti. Problema nu e numai la femei, dar acolo codul face aceasta subliniere.
3. Mancatul la masa: Aud peste tot ca nu trebuie sa mananci tot din farfurie, sa nu creada lumea despre tine ca esti un nehalit, multi aruncand asta chiar in seama codului bunelor maniere. Culmea este ca am vazut versiuni ale codului bunelor maniere (dupa autor) unii spuneau intr-un fel, altii altfel. Treburile stau asa, cand suntem la masa, daca suntem serviti cerem putin, mancam tot, iar daca mai vrem mai cerem. La fel se intimpla si daca ne servim singuri, ne punem putin, mancam tot si apoi mai punem daca mai e cazul. A lasa mancare in farfurie e si inestetic si da si senzatia ca ati mancat doar asa, de complezenta, chiar daca voi ati bagat in voi cat un tanc.

Va multumesc ca ati avut rabdare si astazi si va mai astept sa discutam despre ce credeti si cum credeti voi de cuviinta!