duminică, 17 aprilie 2011

Reinvenţia apei calde

În viaţa mea de zi cu zi, se întâmplă să fac şi pe dezvoltatorul de software.
V-am reliefat acest aspect pentru a înţelege de unde următoarele gânduri.
Deşi ele au fost descoperite de mine în lumea software developing-ului, le-am scos din context (fără a pierde nimic din înţelesul lor) şi vi le prezint şi vouă.
În episodul de astăzi (pentru că aşa cum v-aţi obişnuit,acesta e un blog al serialelor) vorbim despre reinvenţia apei calde.
Aşa cum bine aţi auzit, reinvenţia apei calde.

Citeam zilele acestea, ca un bun profesionist, diverse materiale în domeniul meu de activitate pentru a vedea cum evoluează lucrurile şi tehnic şi non-tehnic.
O mare pasiune a mea este designul în această lume a software-ului. Problema mea de bază este:
Băi nene, vine unu şi îţi cere un software de făcut facturi, cum îl proiectezi? Care sunt obiectele, care sunt relaţiile între ele, dar dacă vrei ca programul acela să îl extinzi ulterior…

Citind eu aşa, pe lângă faptul că am constatat că lumea asta a materialelor despre software developing, e plină de bla, bla, mai mereu acelaşi, dar lipsită de orice exemplu practic, am ajuns la nişte lucruri care m-au lăsat interzis.

Concluzia, ăia ori sunt nişte oameni mult prea deştepţi, ori sunt proşti bâtă!

Tot încercând să găsesc informaţiile care ma interesau, am extins oleacă aria căutărilor sperând că voi găsi într-un cadru mai larg, probleme specifice tratate.
Am ajuns astfel la o serie de cărţi despre cum să organizezi lucrul efectiv şi corespunzător.
Zic:
„stai să vezi mâncaţiaş că descopăr acum adevăru, o să fiu ăl mai tare din parcare, rup piaţa”.
Găsesc mai întâi metodologia „Getting Things Done” a unui nene, metodologie despre care puteti citi aici:
Getting Things Done


Şi citesc marea descoperire…
După ce citesc constat că făceam asta de mulţi ani de zile, oricum, cu mult înainte de a scrie el cartea şi a deveni „părintele” metodologiei aşa cum acum este recunoscut.
Mă duc mai departe şi găsesc metodologia „pomodoro”… Despre care puteti citi aici:
Pomodoro

Pe asta nu o aplicam, dar citind, constaţi că sunt exprimate nişte lucruri simple, de bun simţ şi că nu este vreo mare invenţie, contrazice pe alocuri metodologia anterioară, dar sigur sunt oameni care se comportau conform cu această metodologie înainte de a fi ea „standardizată”, acum şi nenea acesta este „părintele” a ceva.
Au scris cărţi pe domeniu şi cu fiecare carte scrisă au mai câştigat nişte bănuţi. Bravo lor:
Problema majoră rezidă în faptul că există oameni care acordă valoare acestui fel de „descoperiri”.
Mă uit la o bine cunoscută companie de la noi, cunoscută în domeniu software, cum promovează acest getting things done de parcă ar fi a doua renaştere a lui Iisus, descoperirea secolului, faţă de care Einstein poate să îşi bage în cur nenorocita aia de Teorie a relativităţii, Fleming poate să îşi injecteze singur toată penicilina că oricum de la getting things done în coace nu mai avem nevoie de ea.
Stau şi mă întreb, oamenii respectivi cum au reuşit să trăiască până la getting things done, nu le-a fost greu să respire fără să le spună cineva cum să o facă?
Revenind la un cadru general, e fenomenal cum se dă valoare de invenţie, descoperire, unor făcături.
Pot şi eu să preiau modul meu de viaţă, să îl denumesc Rage Technic şi să îl vând.
Dar pe cuvântul meu dacă nu m-aş simţi penibil, chiar dacă, prin ceea ce fac, dobândesc un succes în viaţa de zi cu zi.

Mai frumos însă devine situaţia când, la un interviu eşti întrebat:
„tu lucrezi conform getting things done? Sau conform Pomodoro”!
Şi tu, ignorant ce eşti, nenorocit împuţit, tu care ştii să faci un soft de bună calitate, fără prea multe reclamaţii de la clienţi la activ, tu stai şi te uiţi ca boul că eminamente ţi s-a futut de tehnicile alea până în momentu respectiv şi habar nu ai despre ce e vorba.
Trist, autoflagelându-te, pleci ruşinat de la interviul respectiv pentru că nu ai ştiut ce sunt două rahaturi evidente.
Din fericire, nu mi s-a întâmplat asta la un interviu, iar de acum voi fi avertizat şi voi răspunde în cunoştinţă de cauză:
„Eu ştiu să lucrez cu Getting The Pomodoro done”.

Exemplul mai sus amintit mi-a venit din altă întâmplare cu o altă metodologie.
De data aceasta, nu despre cum să lucrezi productiv, ci despre cum să construieşti o arhitectură software.
Există şi în acest domeniu metodologii similare Getting things done.
Una din ele, este „domain driven design”.
O serie de tehnici şi metodologii extrase din software Engineering şi publicate sub titulatura aceasta de autorul respectiv că aşa îi s-a părut lui interesant.
Întreaga lume a sărit să adopte „noua” metodologie.
Am fost la multe interviuri şi am pierdut multe interviuri pentru că eram întrebat:
„ştii Domain driven design”, iar eu cinstit, necunoscând termenul, am afirmat că nu cunosc.
După al treilea interviu la care am fost şi am pierdut pe acest rahat, am decis să iau o carte să mă pun la punct.
Şi citesc, primul capitol, al doilea capitol şi îmi zic:
„dar asta ştiu”!
Tot eu:
„e, dar poate aşa e la început, e un fel de introducere”!
Citesc mai departe, iar după fiecare capitol al cărţii remarca:
„dar asta ştiu”!
Apărea din ce îîn ce mai insistent.
Acolo unde nu apărea, era înlocuită de replica:
„dar asta e normal”!
Am ajuns într-un final la sfârşitul cărţii fără să fi învăţat nimic nou, nimic senzaţional, nimic decisiv şi schimbător.
Şi per total fraza:
„dar asta ştiam”!
A fost lait motivul parcurgerii acelui material.
Faza mai tristă e că nenea asta a publicat cartea lui prin 2003, iar eu sunt dezvoltator de prin 1999 şi aplicam ce zice el, fără să mă gândesc ce mare scofală fac eu.
Dacă vreţi o comparaţie e ca şi cum cineva v-ar scrie o carte despre legatul şireturilor la pantofi şi v-ar vinde-o ca pe un exemplu de metodologie evoluţionară, revoluţionară şi de ultim moment.

miercuri, 6 aprilie 2011

Ursuletii In Bucuresti, prima data intr-un hotel modern partea a vi-a

Bun gasit dragii mei, va prezint astazi, ultimul episod din calatoriile ursuletilor partea cu Hotelul Parc.
Calatoriile ursuletilor vor continua prin alte noi si noi meleaguri.
Ca un teasing puteti afla ca veti citi despre locuri exotice si frumoase cum ar fi Turcia, Serbia, MunteNegru, si multe altele.
Pentru cei ce vor sa citeasca toata aceasta prima parte ca un serial, sau pentru cei ce vor sa isi aduca aminte inceputurile, fac mai jos o lista cu episoadele.
Episodul I

Episodul II

Episodul III

Episodul IV

Episodul V

Va urez lectura placuta

Intr-un final, ursuletii instaleaza sistemul de operare pe computer.
Leul stand langa ursuleti observa cat de bine merge laptopul.
Acaparati de laptopul ursuletilor, ursuletii si leul nici nu observa ca sedinta s-a incheiat si ca toata lumea paraseste sala.
La un moment dat ei se trezesc cu toti in jurul lor uitandu-se admirativ la ursuleti cum lucreaza ei cu calculatorul.
Leul, scuzandu-se, anunta ca spectacolul s-a terminat, iar ursuletii pleaca impreuna cu el in camera lui.
Acolo isi continua linistiti lucrul cu computerul, cu leul uitandu-se la ei.
Desi participase intens si din tot sufletul la nominalizarea ursuletilor pentru premiul primit, stiind ca a facut o mare fapta buna, leul este totusi ciupit de sentimente mici de invidie…
“ce, mie mi-ar fi stricat un laptop”, “ce noroc au unii”.
Pentru a se convinge ca si el are un laptop, isi scoate propriul laptop din geanta si ii da drumu.
Laptopul lui incepe sa vajaie, sa caraie, ca un adevarat tractor, spre deosebire de cel al ursuletilor care, nou fiind, era foarte silentios.
- Ptiu! Ce faci bai leule, decolezi? Intreaba ursuletii!
- Stai sa deschid fereastra sa ai loc!
- Mai duceti-va ma si voi in… Incepe leul, dar isi inghite fraza.
- Ma uitam si eu pe laptop la agenda ca sa vad ce mai e de facut.
- Ei na, mai bine zi ca vroiai sa te convingi ca ai si tu laptop si sa iti infrangi sentimentele alea meschine.
- Da! Haideti pana jos ca vrea nenea ala de la ambasada americii sa va vada cum lucrati , cica sa tineti o prezentare, sunteti in stare?
- Da ba leule! Ne-am nascut pentru a vorbi in public.
Coboara impreuna.
Audienta isi reluase locurile si astepta cuminte sa vada prezentarea ursuletilor.
Ursuletii incep, in engleza lor smechera (a se citi proasta) si prezinta.
Timpul trece si mai din poticnelile ursuletilor, mai din multitudinea de subiecte pe care ursuletii le abordau, se fac 40 minute si vocea sintetica a ursuletilor moare.
Domnul de la ambasada americii intreaba intrigat:
- Uat hepend?
- Noting, bat I hev not inaf moni tu bai a laisans for zis softuer, bicos it is 1000 dolars. Sou I em using it ez a demo.
- Hau chen zis bi pasibal, John, pliz ghiv zis yang boi uan zauzan dolars. Ui meid a presant and hi chen not ius it.
Ursuletii se felicita in gand pentru inteleptiunea avuta.
Dupa prezentare leul spune…
- Ai ca am vorbit cu fetele alea trei, iesim in oras asta seara.
- Uau cu trei…. Exclama ursuletii.
Se duc se imbraca si pornesc.
Se intalnesc cu fetele si ajung intr-un club.
- Care ce bea?
- Noi vrem o bere! Spun ursuletii
- Fetelor beti un vin? Le imbie leul pe fete.
- Da, sigur… Raspund ele in cor.
Sunt aduse cele comandate.
Se dovedeste rapid ca afirmatia fetelor “ca beau vin” insemna de fapt ca ee gusta toate dintr-un pahar. Asa ca leul se trezi, pe nemancate, ca tre sa faca fata unei sticle de vin.
Ursuletii intre timp isi comandasera a doua bere si tot pe nemancate.
- Bai ursilor, luati bai si voi din vinul asta, ca nu mai pot…
- Ce draci baltati nu ziserati asa, ca ne comandaram si a doua bere…
Dar ne vrand sa isi lase prietenii la nevoie, ursuletii zic:
- Da si mie din vinul ala, dar cand o vezi pe chelnarita pe aci, sa ii zici ca vreau s ii spun doua vorbe de dragoste.
- Bai, sunteti nebuni, va dati la chelnarita?
- Lasa ma, ca avem noi grija.
Chelnarita apare.
- Nu te supara frumoaso, daca ti-e cugetul la fel de frumos ca ochii, adu-mi te rog un expres-o lung si dublu, cel mai mare pe care il ai!
- Desigur, pentru niste ursuleti asa draguti, doar o cafea e prea putin!
Afirma chelnarita facand strengareste din ochi.
Pleaca si se intoarce cu o cana de juma de kil de cafea.
Ursuletii ii iau vinul leului din fata si il consuma pe tot, intrerupandu-l cu guri de cafea.
Intr-un final, gasca se sparge si cum erau trotili, nici vorba sa mai plece cu fetele dupa ei.
In drum spre taxiu, ursuletii se agata de mana uneia din fete pentru a fi condusi, spunand!
- Acum nu as da nici o pisica pe mana leului.
Ajung in taxiu, leul intra primu si balmajeste ceva catre sofer.
Ursuletii se urca dupa si nu zic nimic.
Taxiul pleaca
- Bai ce ma doare capu, ceva de nedescris!
- Pai… Tre sa iei ceva, dar nu amu ca bauram.
- Bai eu opresc la farmacie sa cer ceva de cap.
- Ia aspirina, face bine cu alcool. Zic ursuletii.
La un moment dat o farmacie apare la orizont si leul cere taxiului sa opreasca pentru a se duce in farmacie.
- Dar pana la urma unde mergem? Intreaba taximetristul..
Ursuletii raman o clipa pe ganduri, apoi intreaba!
- Pai nu v-a spus?
- Ba, a spus ceva, dar nu am inteles.
- Pai la hotel park, sau cum e cunoscut acum, best western hotel.
- A, bine!
Se intoarce leul
- Bai am luat niste pastile super, unele unguresti!
- Care rahat unguresti!?
- Pai unele cu n…
- Ti-o fi dat asta pastile de infectie urinara cand te-a vazut asa ba leule!
- Nu bai, ca eu am cerut o pastila de cap, ca ma doare tare capu…
(nota autorului, nici pana in ziua de azi, istoricii nu au putut sa gaseasca ce pastile a luat leul, ca o gluma, putem afirma ca nici autopsia nu a dovedit nimic).
- Bai leule, noua ne e foame, asa ca atunci cand ajungem la hotel mergem sa mancam.
Se ajunge la hotel.
Urcam in camere sa ne schimbam mai comod.
Ursii se duc in camera la leu:
- Hai ba leule la masa…
- Nu mai merg ba, nu mai merg, mi-e rau, lasa-ma. Vezi sa ma trezesti si pe mine maine dimineata la sase jumate.
- Bine. Zic ursuletii.
Ei se retrag in propria camera si meditand la adancimea foamei si ca exista oameni care au suferit o foame si mai mare si ca nu ar fi cazul sa se planga, adorm.

Ora patru dimineata.
Datorita unei sete cumplite, ursuletii se trezesc.
“ce palaria lu varamea bem bai frate, ca e sete mare”.
Conform principiului ca daca bei apa dupa vin te imbeti instant la loc si cum nu aveau alta apa decat cea de la chiuveta de la baie, ursii renunta la apa.
“Bai da ce bem”!
Se invart prin camera gandindu-se la diverse variante.
“O cola ar fi buna acum, mama ce am mai bea o cola, sau macar un sprite”.
“hai sa il sunam pe leu, sa il trezim sa ii spunem ca ne e sete”.
Tot invartindu-se, ursii descopera telecomanda de la televizor si ii dau drumu pe canalul de sport pe care se transmitea rodeo (acela pe care televizoru ramasese de cu o seara inainte).
Se uita fascinati la rodeo, stabilindu-si diversi favoriti pe moment ce toti celalti paraseau concursul, constatand in final ca taman ala cu care nu ar fi tinut niciodata a castigat.
Oricum, s-a facut ora 5, iar pana la trezirea leului mai era o ora jumate.
Ducandu-se spre televizor, ursuletii descopera minibarul din camera.
Bucurosi nevoie mare, gasesc acolo cola, sprite, bere, wiskey, toate bunatatile.
Din greseala observa o eticheta atarnata de sticla, scrisa in relief.
Citesc: 80000 lei.
“80000 mii de ani sa stai acolo, ce dam noi atita pe un 333 de cola? Lasa ca vine micul dejun si bem suc gratis acolo, ia uite ba, sa ii imbogatim pe astia”.
Pentru a mai trece timpul, ursuletii pun mana pe telefon si o suna pe mama acasa sa iipovesteasca noutatile.
Se face ora 6.
Setea devine din ce in ce mai chinuitoare.
Ursii se plimba prin camera in sus si in jos.
Incep sa se imbrace, pentru a fi gata la sase jumate sa o stearga la micul dejun.
Se face sase si doua zeci, telefonul suna.
“Cine naiba sa ne sune pe noi in camera” se intreaba ursuletii in timp ce se du spre telefon.
Ridica receptorul.
- V-ati trezit ? Se aude vocea leului!
- Oho! De mult, pe la 4 asa si murim de sete.
- Pai si eu m-am trezit pe la 3, ca nu mai aveam somn.
- Un telefon nu ai fi dat si tu, murim aci de sete de la 4 si nu te-am deranjat stiind catre sa te trezim la sase juma.
- E lasa ca vin acum si mergem la micul dejun impreuna.

Sfarsit