Microsoft Windows Live Writer

Ani de zile mi-am stors creeri sa gasesc o modalitate de a scrie pe blog intr-un mod facil si fara dureri de cap.

Interfata celor de la google nu este foarte accesibila cu tehnologia mea, asa ca adesea ma regaseam acolo pierdut printre multe link-uri, butoane, dar fara posibilitatea de a scrie efectiv.

De atunci am luat decizia sa imi scriu postarile in Word si sa le public pe blog cu un simplu copy paste.

Am cochetat cu idea de a posta si prin e-mail, dar dupa ce am vazut cat de groaznic arata o astfel de postare, m-am lasat pagubas.

Acesta a fost si motivul pentru care nu am publicat nicio poza pana acum, ne fiind foarte sigur cum sa o fac din interfata aia.

Acum, odata cu sistemul windows cumparat, am primit de la Microsoft o scula care se numeste windows live writer.

Cu aceasta scula cica s-ar putea scrie live pe blog, fara alte batai de cap.

Pur si simplu scrii documentul la tine pe calculator, intr-un program prietenos si intuitiv, dai publicare si gata, postarea se duce pe blog.

Mai mult, se pare ca poti da si save astfel incat sa ai o copie de rezerva a blogului la tine pe computer.

Si totul fara sa parasesti programul in cauza.

 

Azi am decis sa il incerc si eu, asa ca, daca aceasta postare va aparea pe blog inseamna ca a reusit treaba.

Mai mult, abia astept sa public poze si alte lucruri din acestea.

Reinvenţia apei calde

În viaţa mea de zi cu zi, se întâmplă să fac şi pe dezvoltatorul de software.
V-am reliefat acest aspect pentru a înţelege de unde următoarele gânduri.
Deşi ele au fost descoperite de mine în lumea software developing-ului, le-am scos din context (fără a pierde nimic din înţelesul lor) şi vi le prezint şi vouă.
În episodul de astăzi (pentru că aşa cum v-aţi obişnuit,acesta e un blog al serialelor) vorbim despre reinvenţia apei calde.
Aşa cum bine aţi auzit, reinvenţia apei calde.

Citeam zilele acestea, ca un bun profesionist, diverse materiale în domeniul meu de activitate pentru a vedea cum evoluează lucrurile şi tehnic şi non-tehnic.
O mare pasiune a mea este designul în această lume a software-ului. Problema mea de bază este:
Băi nene, vine unu şi îţi cere un software de făcut facturi, cum îl proiectezi? Care sunt obiectele, care sunt relaţiile între ele, dar dacă vrei ca programul acela să îl extinzi ulterior…

Citind eu aşa, pe lângă faptul că am constatat că lumea asta a materialelor despre software developing, e plină de bla, bla, mai mereu acelaşi, dar lipsită de orice exemplu practic, am ajuns la nişte lucruri care m-au lăsat interzis.

Concluzia, ăia ori sunt nişte oameni mult prea deştepţi, ori sunt proşti bâtă!

Tot încercând să găsesc informaţiile care ma interesau, am extins oleacă aria căutărilor sperând că voi găsi într-un cadru mai larg, probleme specifice tratate.
Am ajuns astfel la o serie de cărţi despre cum să organizezi lucrul efectiv şi corespunzător.
Zic:
„stai să vezi mâncaţiaş că descopăr acum adevăru, o să fiu ăl mai tare din parcare, rup piaţa”.
Găsesc mai întâi metodologia „Getting Things Done” a unui nene, metodologie despre care puteti citi aici:
Getting Things Done


Şi citesc marea descoperire…
După ce citesc constat că făceam asta de mulţi ani de zile, oricum, cu mult înainte de a scrie el cartea şi a deveni „părintele” metodologiei aşa cum acum este recunoscut.
Mă duc mai departe şi găsesc metodologia „pomodoro”… Despre care puteti citi aici:
Pomodoro

Pe asta nu o aplicam, dar citind, constaţi că sunt exprimate nişte lucruri simple, de bun simţ şi că nu este vreo mare invenţie, contrazice pe alocuri metodologia anterioară, dar sigur sunt oameni care se comportau conform cu această metodologie înainte de a fi ea „standardizată”, acum şi nenea acesta este „părintele” a ceva.
Au scris cărţi pe domeniu şi cu fiecare carte scrisă au mai câştigat nişte bănuţi. Bravo lor:
Problema majoră rezidă în faptul că există oameni care acordă valoare acestui fel de „descoperiri”.
Mă uit la o bine cunoscută companie de la noi, cunoscută în domeniu software, cum promovează acest getting things done de parcă ar fi a doua renaştere a lui Iisus, descoperirea secolului, faţă de care Einstein poate să îşi bage în cur nenorocita aia de Teorie a relativităţii, Fleming poate să îşi injecteze singur toată penicilina că oricum de la getting things done în coace nu mai avem nevoie de ea.
Stau şi mă întreb, oamenii respectivi cum au reuşit să trăiască până la getting things done, nu le-a fost greu să respire fără să le spună cineva cum să o facă?
Revenind la un cadru general, e fenomenal cum se dă valoare de invenţie, descoperire, unor făcături.
Pot şi eu să preiau modul meu de viaţă, să îl denumesc Rage Technic şi să îl vând.
Dar pe cuvântul meu dacă nu m-aş simţi penibil, chiar dacă, prin ceea ce fac, dobândesc un succes în viaţa de zi cu zi.

Mai frumos însă devine situaţia când, la un interviu eşti întrebat:
„tu lucrezi conform getting things done? Sau conform Pomodoro”!
Şi tu, ignorant ce eşti, nenorocit împuţit, tu care ştii să faci un soft de bună calitate, fără prea multe reclamaţii de la clienţi la activ, tu stai şi te uiţi ca boul că eminamente ţi s-a futut de tehnicile alea până în momentu respectiv şi habar nu ai despre ce e vorba.
Trist, autoflagelându-te, pleci ruşinat de la interviul respectiv pentru că nu ai ştiut ce sunt două rahaturi evidente.
Din fericire, nu mi s-a întâmplat asta la un interviu, iar de acum voi fi avertizat şi voi răspunde în cunoştinţă de cauză:
„Eu ştiu să lucrez cu Getting The Pomodoro done”.

Exemplul mai sus amintit mi-a venit din altă întâmplare cu o altă metodologie.
De data aceasta, nu despre cum să lucrezi productiv, ci despre cum să construieşti o arhitectură software.
Există şi în acest domeniu metodologii similare Getting things done.
Una din ele, este „domain driven design”.
O serie de tehnici şi metodologii extrase din software Engineering şi publicate sub titulatura aceasta de autorul respectiv că aşa îi s-a părut lui interesant.
Întreaga lume a sărit să adopte „noua” metodologie.
Am fost la multe interviuri şi am pierdut multe interviuri pentru că eram întrebat:
„ştii Domain driven design”, iar eu cinstit, necunoscând termenul, am afirmat că nu cunosc.
După al treilea interviu la care am fost şi am pierdut pe acest rahat, am decis să iau o carte să mă pun la punct.
Şi citesc, primul capitol, al doilea capitol şi îmi zic:
„dar asta ştiu”!
Tot eu:
„e, dar poate aşa e la început, e un fel de introducere”!
Citesc mai departe, iar după fiecare capitol al cărţii remarca:
„dar asta ştiu”!
Apărea din ce îîn ce mai insistent.
Acolo unde nu apărea, era înlocuită de replica:
„dar asta e normal”!
Am ajuns într-un final la sfârşitul cărţii fără să fi învăţat nimic nou, nimic senzaţional, nimic decisiv şi schimbător.
Şi per total fraza:
„dar asta ştiam”!
A fost lait motivul parcurgerii acelui material.
Faza mai tristă e că nenea asta a publicat cartea lui prin 2003, iar eu sunt dezvoltator de prin 1999 şi aplicam ce zice el, fără să mă gândesc ce mare scofală fac eu.
Dacă vreţi o comparaţie e ca şi cum cineva v-ar scrie o carte despre legatul şireturilor la pantofi şi v-ar vinde-o ca pe un exemplu de metodologie evoluţionară, revoluţionară şi de ultim moment.

Cum sa iti repari computerul prost

Scriam pe blogul lui si la vara cald, cand mi-am dat seama ca e cam lung ce am sa scriu si ca deja plictisesc lumea pe acolo, asa ca am luat comentariu si l-am pus la mine pe blog.
Raspunsul meu vine la un articol mai vechi al ei in care povestea despre conflictul dintre medici si farmacisti, eu generand prin comentariu meu si prin buna vointa lui slvc un nou post medici vs pacienti.
Extrapoland, voi prezenta o intimplare in acest post din meseria mea, ce denota tendinta oamenilor de a se da rotunzi pe toate domeniile de activitate, chit ca exceed nivelul si aria lor de competente.
Cu ocazia aceasta, lansez o leapsa pentru ceilalti blogeri, care vor ajunge pe acest post, sad ea si ei exemple din meseria lor cand oamenii care nu aveau nicio treaba le-au trecut peste indicatiile cu competenta date.
SLVC ma bazez pe tine sa promovezi leapsa, pentru ca la cata lume intra la mine pe blog, o sa imi fac leapsa singur.
Postarile la care ma refer sunt:
medic-versus-pacient

farmacist-versus-medic
Acum urmeaza comentariu pe care il incepusem, deci care va arata ca un comentariu.

:)
O multime de astfel de episoade se pot prezenta, e un flagel general cum spunea si alt cineva, sa ne credem maid estepti in domeniile in care nu suntem calificati, sau sa ne credem prea destepti.
Astfel prevad episoadele:
Medic vs asistenta,
Asistenta vs Infirmiera
Asistenta vs pacient
si nu de neglijat:
Medic de familie vs Medic Specialist
Ai ca daca ne mai gandim scoatem de un campionat asa, o sa avem:
F.C. Asistentele 0 - 1 F.C. Medicii.
Ce este cu adevarat nasol, este ca desi noi exemplificam in acest domeniu (fiind mai aproape de posesoarea blogului), el se manifesta in toate domeniile.
Ma trezesc si eu in profesiunea mea, ca sunt chemat de cineva, intr-un caz simplu sa il numim de raceala.
Cuiva calculatorul ii merge mai greu, sau nu ii mai porneste.
Ma duc vad ce are, il repar, fac anumite setari pun anumite programe, pe care eu le-am constatat a se comporta ok relativ la nevoile utilizatorului respectiv.
Dupa care ii spun respectivului, fara conotatii economice, cum sunt acuzat de altii:
"bre nene, umbla cu el, fa ce vrei, atita timp cat doar tu umbli in el si nu vine altu sa il faca praf e totul ok, cand ai o problema ma suni si o rezolvam".
Trece timpul si dupa un an sunt sunat:
"Domnu informaticianu, computerul meu se misca greu de tot, nu puteti sa veniti".
Zic, pe drum fiind,
"e, o fi trecut un an, se mai umple si windows-ul asta, il schimb si gata".
Ajung acolo, dau drumu la computer, porneste sursa, vajaie, dar computerul nicht.
Ma uit cu ochii mei blajini la gazda...
incurcat imi spune:
"pai asa face pana se incalzeste, mai datii drumu de vreo cinci ori ca porneste el".
Raman siderat:
"Dar ce bree e dacie sa ii dau cu manivela"?
El zice:
"pai nu stiu ce are, dintr-odata a inceput sa faca asa'"!
eu:
"E clar, eu sunt popa".
Imi reamintesc, ca un medic extraordinar, dintr-o agenda pe care o am pentru fiecare client, ce configuratie are calculatorul, ce am pus pe el.
Computerul porneste in final:
Ma uit prin el, se misca ca naiba.
Se blocheaza.
il intreb:
"si asta tot brusc asa a aparut"?
el:
"da, cam in acelas timp cu pornitul greu".
Stau si reflectez, deja mi-e frica de acel calculator, deja mi-e frica sa fiu acolo.
Pentru ca inevitabil urmeaza reprosurile, ca tu l-ai reparat ultima oara si deci tu esti de vina ca nu merge.
Inca nu se intimpla asta si trebuie sa vad cum sa gestionez situatia pentru a nu ajunge acolo, sa il fac pe om sa inteleaga ca ceva s-a intimplat intre timp.
Pornesc din nou computerul, stau si stau, porneste.
Se deschide, reusesc sa ma uit mai atent.
Ce constat:
Eu pusesem antivirus avast home edition.
Ma uit acolo, avastul meu era, dar pe langa el mai aparuse si un eset si un norton antivirus, toti trei activi si veseli.
Intreb:
”Cine i-a pus pe astia”?
Raspunde:
„Pai sa vedeti, baiatu lu vecinu de la 3, care mi-e prieten si care se pricepe la dinastea.
A venit si a zis ca avastul e o porcarie si ca imi pune el ceva mai bun”.
Eu:
„Si dumneata ai inteles ce ti-a pus si de ce? Ai inteles de ce e prost avastul si de ce e mai bun ce a pus el”?
El:
„pai nu, daca a zis el ca e bun, o fi bun”.
Eu intreb:
„Cati ani are baiatul asta”?
El:
„14”.
Deja incep sa imi fac o idee despre specimen, este acel pusti al blocului (fiecare bloc are unu din asta), acel pusti care e priceput la calculatoare pentru ca asa zice tacsu.
„lasa ma, ca vine ala mic al meu si ti-l face, l-a facut si pe a lu matusisa, sa vezi ce frumos lucra”...
Incerc sa imi dau seama ce se intimpla cu computerul de nu porneste si de ce se blocheaza.
La mine in configuratie scria ca are 512 mega de ram sd-ram, ca are un procesor duron la 1 ghz si o placa de baza de la pc chips mb810.
Deschid proprietatile computerului de pe my computer si constat ca procesorul nu mai e acela.
Avea un frumos athlon xp 2000+
Ma uit la el si ii spun:
„nu mai aveti acelas procesor ca data trecuta”.
El se uita crucisi la mine si zice:
„Ce nu mai am”?
Eu:
„cineva v-a schimbat o piesa in computer, cine si de ce”.
El:
„A pai tot vecinu, ca a zis ca mi-l face sa mearga mai repede, a venit intr-o zi, l-a dus la magazin si s-a intors cu o piesa schimbata”.
Tot el:
„si o vreme a mers chiar repede”.
Incep sa presupun ca procesorul ii de vina,
Iau procesorul vechi il montez, din intimplare pleaca bine din prima.
Il mai sting si ii mai dau drumu, aiurea, incepe iar sa faca la fel.
Schimb memoria, nimic.
Ma uit pe specificatiile complete ale procesorului, ma uit apoi si pe posibilitatile placii de baza.
Se potriveau cam prin toate, mai putin un lucru, placa de baza suporta un maxim de 200 mhz la fsb, iar procesorul putea intre 266 mhz si 333 mhz.
Ceea ce evident a pus o sarcina in plus pe placa de baza, moment in care condensatoriii saraci s-au dus naibi.
Ma uit la condensatori, umflati ca naiba.
Incep sa ii explic omului.
„uite nene, piesa asta de ti-o pusera matale, e mai noua ca restul, iar restul desi aparent suporta piesa asta, de fapt s-a defectat incet, incet, iar acum ai in loc de computer o conserva”.
El:
„aoleu, cum asa”.
Eu:
„pai asa, ca daca lasi pe toti sa bage ghiarele, nu ti-am zis ca nu e de gluma asa cu astea”?
El:
„si mai pot sa fac ceva”?
Eu:
„da, mai bagi 3 milioane in el si il reparam”.
El:
„aoleu”.
I-am luat computerul l-am dus, i-am schimbat placa de baza si odata cu asta si memoria, fiindca nu mai existau placi pe sdram, ci pe dd-ram.
Asta e, se manifesta peste tot.
E drept ca am intalnit si colegi care stateau si se uitau ca meseriasi in computer, fara sa aiba habar despre ce e vorba pe acolo.