duminică, 17 aprilie 2011

Reinvenţia apei calde

În viaţa mea de zi cu zi, se întâmplă să fac şi pe dezvoltatorul de software.
V-am reliefat acest aspect pentru a înţelege de unde următoarele gânduri.
Deşi ele au fost descoperite de mine în lumea software developing-ului, le-am scos din context (fără a pierde nimic din înţelesul lor) şi vi le prezint şi vouă.
În episodul de astăzi (pentru că aşa cum v-aţi obişnuit,acesta e un blog al serialelor) vorbim despre reinvenţia apei calde.
Aşa cum bine aţi auzit, reinvenţia apei calde.

Citeam zilele acestea, ca un bun profesionist, diverse materiale în domeniul meu de activitate pentru a vedea cum evoluează lucrurile şi tehnic şi non-tehnic.
O mare pasiune a mea este designul în această lume a software-ului. Problema mea de bază este:
Băi nene, vine unu şi îţi cere un software de făcut facturi, cum îl proiectezi? Care sunt obiectele, care sunt relaţiile între ele, dar dacă vrei ca programul acela să îl extinzi ulterior…

Citind eu aşa, pe lângă faptul că am constatat că lumea asta a materialelor despre software developing, e plină de bla, bla, mai mereu acelaşi, dar lipsită de orice exemplu practic, am ajuns la nişte lucruri care m-au lăsat interzis.

Concluzia, ăia ori sunt nişte oameni mult prea deştepţi, ori sunt proşti bâtă!

Tot încercând să găsesc informaţiile care ma interesau, am extins oleacă aria căutărilor sperând că voi găsi într-un cadru mai larg, probleme specifice tratate.
Am ajuns astfel la o serie de cărţi despre cum să organizezi lucrul efectiv şi corespunzător.
Zic:
„stai să vezi mâncaţiaş că descopăr acum adevăru, o să fiu ăl mai tare din parcare, rup piaţa”.
Găsesc mai întâi metodologia „Getting Things Done” a unui nene, metodologie despre care puteti citi aici:
Getting Things Done


Şi citesc marea descoperire…
După ce citesc constat că făceam asta de mulţi ani de zile, oricum, cu mult înainte de a scrie el cartea şi a deveni „părintele” metodologiei aşa cum acum este recunoscut.
Mă duc mai departe şi găsesc metodologia „pomodoro”… Despre care puteti citi aici:
Pomodoro

Pe asta nu o aplicam, dar citind, constaţi că sunt exprimate nişte lucruri simple, de bun simţ şi că nu este vreo mare invenţie, contrazice pe alocuri metodologia anterioară, dar sigur sunt oameni care se comportau conform cu această metodologie înainte de a fi ea „standardizată”, acum şi nenea acesta este „părintele” a ceva.
Au scris cărţi pe domeniu şi cu fiecare carte scrisă au mai câştigat nişte bănuţi. Bravo lor:
Problema majoră rezidă în faptul că există oameni care acordă valoare acestui fel de „descoperiri”.
Mă uit la o bine cunoscută companie de la noi, cunoscută în domeniu software, cum promovează acest getting things done de parcă ar fi a doua renaştere a lui Iisus, descoperirea secolului, faţă de care Einstein poate să îşi bage în cur nenorocita aia de Teorie a relativităţii, Fleming poate să îşi injecteze singur toată penicilina că oricum de la getting things done în coace nu mai avem nevoie de ea.
Stau şi mă întreb, oamenii respectivi cum au reuşit să trăiască până la getting things done, nu le-a fost greu să respire fără să le spună cineva cum să o facă?
Revenind la un cadru general, e fenomenal cum se dă valoare de invenţie, descoperire, unor făcături.
Pot şi eu să preiau modul meu de viaţă, să îl denumesc Rage Technic şi să îl vând.
Dar pe cuvântul meu dacă nu m-aş simţi penibil, chiar dacă, prin ceea ce fac, dobândesc un succes în viaţa de zi cu zi.

Mai frumos însă devine situaţia când, la un interviu eşti întrebat:
„tu lucrezi conform getting things done? Sau conform Pomodoro”!
Şi tu, ignorant ce eşti, nenorocit împuţit, tu care ştii să faci un soft de bună calitate, fără prea multe reclamaţii de la clienţi la activ, tu stai şi te uiţi ca boul că eminamente ţi s-a futut de tehnicile alea până în momentu respectiv şi habar nu ai despre ce e vorba.
Trist, autoflagelându-te, pleci ruşinat de la interviul respectiv pentru că nu ai ştiut ce sunt două rahaturi evidente.
Din fericire, nu mi s-a întâmplat asta la un interviu, iar de acum voi fi avertizat şi voi răspunde în cunoştinţă de cauză:
„Eu ştiu să lucrez cu Getting The Pomodoro done”.

Exemplul mai sus amintit mi-a venit din altă întâmplare cu o altă metodologie.
De data aceasta, nu despre cum să lucrezi productiv, ci despre cum să construieşti o arhitectură software.
Există şi în acest domeniu metodologii similare Getting things done.
Una din ele, este „domain driven design”.
O serie de tehnici şi metodologii extrase din software Engineering şi publicate sub titulatura aceasta de autorul respectiv că aşa îi s-a părut lui interesant.
Întreaga lume a sărit să adopte „noua” metodologie.
Am fost la multe interviuri şi am pierdut multe interviuri pentru că eram întrebat:
„ştii Domain driven design”, iar eu cinstit, necunoscând termenul, am afirmat că nu cunosc.
După al treilea interviu la care am fost şi am pierdut pe acest rahat, am decis să iau o carte să mă pun la punct.
Şi citesc, primul capitol, al doilea capitol şi îmi zic:
„dar asta ştiu”!
Tot eu:
„e, dar poate aşa e la început, e un fel de introducere”!
Citesc mai departe, iar după fiecare capitol al cărţii remarca:
„dar asta ştiu”!
Apărea din ce îîn ce mai insistent.
Acolo unde nu apărea, era înlocuită de replica:
„dar asta e normal”!
Am ajuns într-un final la sfârşitul cărţii fără să fi învăţat nimic nou, nimic senzaţional, nimic decisiv şi schimbător.
Şi per total fraza:
„dar asta ştiam”!
A fost lait motivul parcurgerii acelui material.
Faza mai tristă e că nenea asta a publicat cartea lui prin 2003, iar eu sunt dezvoltator de prin 1999 şi aplicam ce zice el, fără să mă gândesc ce mare scofală fac eu.
Dacă vreţi o comparaţie e ca şi cum cineva v-ar scrie o carte despre legatul şireturilor la pantofi şi v-ar vinde-o ca pe un exemplu de metodologie evoluţionară, revoluţionară şi de ultim moment.

5 comentarii:

silavaracald spunea...

M-ai omorât cu limbajele astea din care nu pricep nimic. :D
Oricum, ca să faci bani din așa ceva, cred că-ți trebuia ”umbrela” unei firme mari, renumite. :)

black ares spunea...

Chiar asa rau e?
M-am straduit sa ma leg cat mai putin de software developing:(
Iti dai seama, ca "parintele" getting things done zice ca aia se poate aplica la orice domeniu.
Deci in particular si tie!

Anonim spunea...

e ca şi cum te-ar întreba cineva dacă ştii Joomla şi tu ai răspunde că NU, tu fiind, de altfel, expert in php şi Mysql...

black ares spunea...

@giorgiana, Mai, analogia nu merge chiar asa de departe, sa zicem ca Joomla, Drupal, alte nazbatii dinastea au "construit" ceva pe marginea php + mysql si ca pentru a le cunoaste ai nevoie de oleaca de timp pentru a te acomoda cu arhitectura lor.
Dar sunt de acord cu tine ca practica de a ucide un candidat expert in mysql si php numai fiindca nu stie joomla e o prostie.
Insa, in ceea ce scriu eu, inchipuieti ca e mai rau, cineva ea joomla, ii pune un alt nume de care tu nu aflii ca nu te intereseaza elucubratiile orcui, iar la interviu te trezesti ca esti intrebata de acea noua inventie, care e de fapt joomla sub alt nume, fara nicio modificare evidenta.

Multumesc mult ca ai trecut pe aci si urmareste-ma in de aproape, mai scriu despre teme dinastea, pentru ca tocmai ce am cazut intr-un butoi cu ele si incep sa refulez.

mamica20042002 spunea...

si cum ziceai ca se respira conform getting things done?