duminică, 28 februarie 2010

Moarte si dragoste in Bucuresti

Noaptea cadea incet pe strazile pline de gropi ale Bucurestiului. Albastrul ei inchis inghitea putin cate putin intregul peisaj, ascunzand privirilor triste ale trecatorilor, uratenia transeelor cu titlu de strazi din periferie.
Pe o strada laturalnica o singura fereastra lumina intunericul de afara. Iluminatul public reprezenta pe acea strada o poveste cu zane, zane ce nu apareau sa indulceasca viata nimanui.
Lumina ferestrei se rasfrangea pe pavajul prost pus de afara, anuntand ca o ultima licarire de viata exista in barul “potcoava gaurita”.
Inauntru, Ares, Hermes si Zeus beau cate o halba de bere, iar hades isi incerca norocul la aparatele de poker existente acolo.
Patronul ar fi vrut sa inchida de mult, darn u le putea spune celor patru sa mute tabara, pe de o parte pentru ca cei patru erau temuti si cunoscuti in zona, pe de alta parte pentru ca il protejau de alte rele si mai mari.
Hades dadu o dubla pe rosu si intoarse capul:
- Hai ba, faci odata calculele alea, ce naiba dau la urmatoarea palma?
Ares, ca lui ii era adresata intrebarea raspunse, scotand o folie de vitamina c din buzunar si bagand un comprimat in gura:
- - Dai pe rosu.
- - Mai lasa in pana mea porcariile alea ca iti miroase ragaiala a slibovita deja.
- - Ce sti tub a slabanogule, asta ma apara de porcina. Raspunse ares, mangaindu-si sadisfacut burta in formare.
Hermes, ca lui I se adresa Ares cu “slabanogule” era un mersonaj firav, cu plete brunette ce ii cadeau pe umeri, iumpletite cu o panglica neagra intr-o coada studenteasca, avand un varf de cutit iesit putin inafara din acea coama.
Fata ii era prelunga si cu o frunte lata, avand o mustata proeminenta si un cioc des.
Avea in jur de 65 kg, uniform proportionate fiind tipul mezomorf si bine cladit.
Ares prin contrast, un endomorph prin definitie, avea un inceput de burta si cele 86 kg ale sale se vedeau pe deplin, fara a fi lipsit de forta, el arata a fi un inceput de supraponderal.
Hades se intoarse din nou:
- Ce joc?
Ares, care refacuse calculele, vazu ca pe toate mainile inainte probabilitatea ramanea in jur de 30% si spuse:
-Inchide-o pe rosu.
Hades incepu febril sa loveasca butoanele aparatului si cand inchise tabloul exclama:
- Bravo ba gloaba, tu si matematica ta sunteti fantastici!
Se duse la patron sa ii ceara socoteala sis a ii scoata banii din aparat. Ajunsese la 500 ronn dintr-un start de 50 si asta datorita calculelor prietenului sau matematicianul.
Hades se intoarse cu bani si observa ca Zeus lipsea.
- Unde dracu e ala?
- S-o fid us afara, l-o fi taiat.
Hades se incrunta. Incruntat, chipul sau de o uratenie deosebita, devenea si mai dur. Pletele negre care ii intrau in ochi, incadrau o fata rotunda, cu un nas spart de atitea incaierari si cu o mustata ce acopera un defect pe care buza si dentitia de sus le suferisera de-alungul timpului.
Bine cladit, era insa departe de tipul sportiv, fiind foarte indesat si mic de statura.
Zeus intra si exclama:
- Cois vine garda.
Ceilalti 3 se ridicara si iesira afara, Ares scoase de sub masa un baston alb si incepu sa isi caute drumul. Ceilalti se suira intr-o masina si il strigara, dar el ramase in pragul barului ca trasnit sin u facea nicio miscare.
- Radule, date prins. Se auzi o voce.
- La pamant ma si cu mainile pe ceafa, pastele mati!
Ares facu un semn tovarasilor care inc ail strigau si acestia plecara fara el. Zeus luand toti baniicastigati, o lua la fug ape o straduta laturalnica.
- Sefule ce facem cu ala care fuge?
- Lasa-l ma, ca il avem pe asta, spune el tot.
Se apropiara de Ares si un pumn porni spre plexul acestuia.
Ares igni, se indoi si cazu in genunchi.
- Punei catusele ca discutam noi cu el la beci.
- Inteles sefule.
Ares se simti luat pe sus si impins intr-o masina.
Zeus dup ace vazu masina politiei plecand o porni linistit mai departe.
Mergand pe strada, dorind sa ajunga cat mai repede acasa, la un loc sigur, unde sa doseasca banii, nu observa o umbra ce se misca pe trotuarul vecin.
Cand auzi insa sfaraitul in aier, era deja prea tarziu, un lat cazu si I se infasura in jurul gatului.
Incerca sa duca mana la gat, dar in acelas timp latul fu smucit si sarma musca din carne. Corpul lui Zeus se zbatu inca prêt de cateva minute si ramase fix, cu o privire sticloasa indreptata spre locul unde atacatorul sau se afla.
- Sireturile ma si misca-te mai repede, hai, hai si cravata, ia uite la el ce impopotonat umbla, parka e ginerica.
Ce rahat sunt astea ma in buzunarele tale.
Agentul scoase o multime de cutii, pline de folii de vitamina C.
- Asa va tineti ma voi drogurile? De asta nu va prinde ma nimeni asupra faptului?
- Nu sunt droguri!
- Lasa ma, ca asta suntem noi destul de destepti sa vedem, nu o san e invete un parlit ca tine, pe noi, ditamai sergentii!
Ares fu luat si dus intr-o camera in care o masa si 3 scaune se aflau. Pe masa nu trona decat un mare reflector. Acesta fu aprins si pus sa bata in ochii lui Ares.
- Ia uite sefule, asta se uita drept in reflector si nici nu clipeste.
- Se crede dur ma, lasa ca ii scoatem noi duritatea din el.
- Sa-I luam ochelarii sefule, ca ar fi instare, la cat de dur e, san e impute costul lor la salariu.
Ares simtii cum ochelarii sai heliomati ii erau luati si stiu ce o sa urmeze, incorda falcile strangand din dinti si relaxa ceafa, asa cum fusese invatat in lungile ore de antrenament.
Lovitura nu intarzie sa vina, iar Ares miscand capul in aceeasi directie cu lovitura, reusi sa mai atenueze din efecte.
Cu toate acestea mii de stelute de toate culorile sparsera intunericul in care Ares vietuia de atita vreme.
- Zi ma, unde sunt ascunse, zi ca daca nu vorbesti avem noi si metode chimice sa te facem sa spui, dar pea lea le preferam la final, ca pana atunci, ne place san e jucam cu tine.
- Nu stiu despre ce vorbiti si tare bine tre sa va sada lovind un om incatusat.
- Ce vrei ma, regulile jocului, data viitoare, la tine acasa, jucam dupa regulile tale.
Ares nu a intuit la timp lovitura si aceasta ii exploda in plina figura.
-Spui ma? Spui!
- Nu stiu nimic.
Loviturile incepura sa curga, Ares simti gustul sangelui care ii inunda gura, acel gust de fier sarat, atit de bine cunoscut, acel gust care il infuria la culme.
Lasa capul in piept si se pregatii pentru ce era mai rau.
Stia ca nu o sa reziste mult, pentru ca antrenamentele sale se bazau pe rapiditate sin u pe rezistenta. Acum si-ar fi dorit san u fi facut atit pe grozavul sis a fi ascultat instructorul care il implora sa faca si antrenamente de rezistenta.
Dar atunci radea si spunea “Ehe, ii fac din doua lovituri”, nu se gandise ca ar fi putut sa nu aiba mainile la dispozitie.
O noua lovitura exploda si undeva departe se auzea “Zi ma, cine mai e din grup cu tine”.
O noua lovitura si inca una.
Dupa o lovitura totul se lumina si in fata ochilor ii aparu un chip blond cu ochii albastrii, cu parul lung fluturand in bataia vantului.
- Li-ataena… Murmura Ares.
- Ce ai zis ma? Grijania… Cine e ma…
Chipul aduse o cupa de apa alaturi de fata lui Ares si cu blandete iii spala fata, o raceala puse stapanire pe acesta si loviturile ramasera undeva departe, le mai simtea doar ca pe simple zguduieli.
Una din ele fu mai puternica si in loc de un chip, Ares incepu sa vada mii de chipuri blonde, care il oblojeau pe fata, alinandu-I durerea.
- Li-ataena… Murmura acesta si lesina.
- Sefule ce facem ca asta da in primire.
- Nu stiu grasane, tu l-ai lovit nu eu.
- Haideti sefu va arde de glume?
- Sun-o pe Ana, stii ca e platita de noi sa ni repare pe astia care ii pocim noi aici.
Vezi, poate are si ceva chimicale sa ii bage, poate spune dracului ceva, ca ai obosit dand in el si tot ce a zis a fost “li-ataena” ce rahat o mai fi si aia.
Grasanul puse mana pe telefon si vorbi la spital, in scurt timp o masina opri in fata sectiei si ares fu ridicat.
- Ia stai grasane, vin si eu cu tine, sa vad ce spune la chimicale.
Masina ajunse in curand in curtea spitalului si trase la o intrare de serviciu.
Acolo o femeie frumoasa, cu un par brunet lung pana la pulpe, cu ochii albastrii si inalta ii astepta.
- Ce faci grasane, iar ati pocit pe vreunu?
- Da, dar asta-I tare…
- Aoleu, bai dar l-ati lucrat rau, nici eu nu stiu cat o sa il mai repar…
- Ei lasa, vezi san u isi aduca aminte nimic sin u conteaza cat de reparat e.
- Ba, nu se poate asa Ceva, cred ca e ultimul pe care vi-l mai primesc.
- Dar de astia ce zici,
Zise grasanul scotand 3000 euro din buzunar. Stii cum lucram, jumate acum si jumate dupa.
- Baga-tii in cur, nu mai am nevoie de banii vostri.
- Incet papuso, san u ai probleme.
Ana chema doi brancardieri si le zise:
- Il bagati la tomografie urgent, dupa, intubat, monitorizat, tot tacamul, hai miscare.
Targa fu luata si dusa de-alungul coridorului.
- Ana,
- Ce mai e grasane.
- Eu si cu sefu, am vrea sa ii bagi chimicale sa vedem ce zice.
- Ba, voi sunteti nebuni? Nu ati vazut in ce stare mi l-ati adus? Ce rahat de chimicale vreti voi sa ii mai bag.
- Dar maine nu s-ar putea?
- Veniti maine si vad ce pot face pentru voi.
Zgomotul unui ventilator se auzea undeva departe, un miros intepator de iod se simtea imprejur. Ares incerca sa miste si vazu ca nu poate, instantaneu o durere exploda in capul sau si lumina se aprinse si chipul blond veni sa ii aline durerea. Se apropie de el, ii schimba bandajele, il mangaie, il unse si ii spuse “Rezista Ares, rezista, nu muri”.
Totul se intuneca si simti cum cineva ii inteapa bratul. Cazu intr-o amorteala de nedescris si parka tot corpul ii fusese intepat cu mi de ace, brusc mi de ganduri ii venire in cap si pentru o clipa se minuna la cate lucruri putea sa se gandeasca odata si ce era mai dureros, nu dorea sa se gandeasca la toate acelea.
Buzele incepura sa se miste singure si se auzi soptind fara sa vrea: “Zeus, Hades, Hermes si….”. Cazu intr-un lesin profund.
- Ce ma-sa zice asta ma, ne insira mitologia greaca? Ce se crede la istorie in a v-a?
- Bravo sefu, ati ajuns in a v-a si ati auzit de numitii?
- Pai de aia sunt eu sef ma sit u subaltern.
Ares isi reveni si soptii “li-ataena”…
- Numita cine mai e sefu?
- Nu stiu ba, asta nu era la apel in cartea de istorie, daca scoti “li” din fata, ramane “Ataena” care e tot din mitologie pastele ma-sii. Asta ne toarna cartea de istorie pe de rost.
- Am zis eu sefu ca chimicalele astea nu e bune de nimic, auzi ba Ana tu esti sigura ca i-ai dat ce trebe, poate i-ai dat lecitina, ca prea se crede anu I la Istorie.
- Marsi ma grasane de aici. Acum lasati-l, criza a trecut si daca a spus ceva, deja a spus, intelegeti ce vreti si plecati dracu de aici sin u uitati, e ultimul.
- Cam multe fandoseli puicuto, stii ca si la urmatorul tot aici suntem.
- O-ti fi voi, darn u se stie daca mai sunt eu.
Cei doi plecara, iar Ana se apuca ca si cu o zi inainte sa schimbe bandajele ranitului si sa il ingrijeasca. Lacrimi iii curgeau pe obraz si soptii incet, “Rezista Radule”.
Ares se trezi din nou si vazu chipul blond care il ingrija, soptii “Li-ataena”… Iar ea ingrijindu-l si plangand, soptii “Rezista Ares!”.
Ana adormi pe un scaun, iar prin somn lacrimile continuau sa ii curga. Nu stia pe cine ingrijeste, darn u se putea ca acel om, cu fata atit de frumoasa chiar si pocita de politisti sa poata fi vinovat de ceva.
Se uitase in fisa lui si observase ca singurul lucru suspect gasit asupra lui erau multe, multe comprimate de Vitamina C.
Se uitase pe raportul laboratorului unde fiecare comprimat fusese testat in parte sin u se gasise nimic, toate erau vitamina C.
De altfel si in sangele lui Ares gasisera o mare cantitate de Vitamina C.
“Ce naiba o fi cu aceasta Vitamina C” se intreba Ana.
Lumina zorilor se aprindea pentru a treia oara, iar Ares isi reveni in simtiri.
Durerea era acolo, dar Li-ataena nu mai veni sa o curme.
In schimb auzi in camera un respirat regulat si un mic suerat ca si cum ar fi adormit cineva plangand.
Incerca sa se miste, durerea se accentua, dar respiratul regulat inceta si cineva se auzi cum se misca.
Veni pana langa patul lui si el intreba:
- Unde e fata blonda…
- Care fata blonda?
- Cea care a fost si m-a ingrijit 3 zile la rand…
- Nu a fost nicio fata blonda. Zise Ana si doua lacrimi se rostogolira din ochii ei. Pana sa is idea seama cele doua picaturi cazura pe fata lui Ares si acesta intelese ca oricine era, plangea. Isi dadu seama de asemenea ca el era orb si ca deci nu ar fi avut cum sa vada o fata blonda chiar daca ar fi fost vreuna si ca totul nu a fost decat inchipuirea lui.
Iar Li-Ataena, ei bine asta era alta poveste. Numai gandul la ea si ii provoca lui Ares o durere si mai mare decat cea din zona capului. Sufletul ii se umplu de durere pentru ca Li-ataena nu avea sa mai fie a lui niciodata.
- Cum va numiti? Intreba el.
- Ana, sunt medic plastician.
- Cum am ajuns aici?
Ana intoarse capul si zise incet:
- Ati fost gasit pe strada inconstient si mutilat, v-au adus aici…
Ares accepta explicatia si adormi la loc.
Ana se aseza pe scaun si incepu sa il vegheze.
Ce va face ea oare, ce va zice, cum sa I ceara acestui barbat sa o ia sis a o duca departe de cele doua brute de la politie?
Cine era oare acest barbat?
Ar fi fost el de accord sa o ajute chiar daca ar fi stiut adevarul despre ea?
Pana la urma urmei ii salvase viata sin u era oare insasi dorinta sa de a scapa o dovada pentru inocenta sa?
Ii revenira in minte toate chipurile pe care le-a reconstruit, toate memoriile sterse, toti acei oameni care acum umblau pe strada fara sa stie cine au fost, si cine sunt.
Si plansul o apuca din nou.
Ares auzind ca cineva plange se trezi. Chema incet:
- Anna, de ce nu mi-ai sters memoria!
Ana inlemni, deci el stia, o cunostea, era pierduta prin urmare, nu avea decat sa stea in continuare sis a faca tot ce facuse pana atunci.
- As fi vrut sa uit, ar fi trebuit sa imi stergi memoria, nu mai support, Li-ataena…
- Ce e cu ea?
Ares istorisi intreaga poveste sip e moment ce informatiile curgeau chipul sau se intrista din ce in ce…
La final Ares inchise ochii si incepu sa planga incet.
Cand soarele straluci pentru a vii-a oara deasupra gropilor lasate in asphalt de zapada, Ares se ridica din pat si se indrepta spre raionul de analize, acolo se constata ca totul era in regula si ca putea fi externat cu mentiunea ca trebuia sa vina la pansat de 2 ori pe zi.
Ana isi pierdu curajul sin u ii mai zise nimic lui Ares.
Ares pleca si cauta o camera de hotel, modul lui de a merge sacadat si de a-si cauta drumul cu bastonul, plus bandajele din jurul capului il faceau sa para un extraterestru venit de pe lumea cealalta sa ia cativa muritori cu el.
Isi gasi o camera de hotel si incepu sa sune numerele cunoscute.
La primul telefon nu raspunse nimeni, la al doilea insa, o voce cristalina de copil il intreba:
- Cine sunteti?
- Ares, Hermes e acasa?
- Asteptati putin domnule.
Receptorul se auzi lasat sa cada, pasi repezi se indepartara, iar apoi un pas ferm se apropie de receptor, il ridica si zpuse:
- Unde esti.
- Zona alba, al patrulea copac pe dreapta, ai sa vezi un buchet de lalele albe in fata.
- Inteles.
In scurt timp o limuzina opri in fata hotelului si telefonul suna:
- pizza dumneavoastra a sosit, nu doriti sa coborati sa o luati?
- Vin imediat, cat face?
- 14 ron si 3 ron sosul!
- Dar nu am comandat sos!?
- E din oficiu, nu avem cum sa va livram pizza fara sos.
Ares se dadu jos, se duse la bucataria hotelului, rupse o coada de matura in doua, lua un cablu de televiziune, il rupse, lega cele doua bucati de lemn cu cablul si ascunse totul sub haine.
Iesi din hotel, automat in spate se auzira doua usi trantite de la o masina, din fata alte doua usi se deschisera.
- Drazduite Gospodin Radu. Sau mai bines a va zicem Ares?
- Mancav-as de racheti imputiti.
- I-auzi Serghei, ce frumos vorbeste zeul razboiului. Noroc ca stapansu e in iad acum, joaca carti cu Scaraoschi.
Nu apuca sat ermine tot ce avea de spus, ca Hermes iesit din limuzina venise in spate si il lovise.
- Mai avem doi, stanga si dreapta ta, allege!
- - Dreapta.
Amindoi se repezira fiecare in partea aleasa. Ares scoase de sub haine arma improvizata si invartind-o de pe o man ape alta isi asigura apararea, in timp ce cu picioarele fragezea coapsele adversarului.
Hermes isi desfasurase intreaga coada si invartind din cap ii aplica celuilalt rus lovituri in zona abdomenului.
In curand acesta putea fi admirat in maretia interiorului sau.
O bucata din arma lui Ares se desprinse si zbura, rusul apuca celalalt capat si trase, arma ii zbura din mana si el ramase dezarmat.
Atunci, sarind peste cap indarat, Ares incrucisa picioarele, prinzand in inertie intre ele capul rusului care parai groaznic.
Revenit la pozitia initiala, se scutura pe haine si murmura:
- Racheti imputiti!
Hermes i se alatura dup ace isi stranse coada si spuse:
- L-au ars pe Zeus, au luat si banii.
- Un rahat de bani, cei 500 ron castigati la poker, facem noi altii, dar Zeus era important…
Se indepartara amindoi.
Ares intra intr-un magazin de unde iesi cu o peruca blonda, lunga. Si-o puse pe cap, si isi puse la ochi ochelarii sai.
Isi adapta peruca astfel incat san u il deranjeze la bandaje si la rani, dar sa le ascunda.
Parul lung care ii cadea pe fata masca perfect tot ce era acolo.
Il ruga pe Hermes sa scrie pe o bucata de hartie: “Drazduite gospodin Radu”.
Se dusera sa doarma in asteptarea serii.
Cand seara se lasa, cei doi iesira din casa, se dusera in zona spitalului de unde Ares tocmai iesise si asteptara.
La un moment dat o masina de politie isi facu aparitia si o targa veni ca si cu catva timp in urma sa o intampine.
Hermes ii povesti lui Ares cum o doctorita frumoasa, inalta, cu par brunet iesise si trecuse pe langa masina politistilor spunandu-le din mers ceva.
Acestia se dadura jos si incepusera sa mearga dupa ea.
Atunci Ares iesi din ascunzatoare impreuna cu Hermes si se indreptara si ei tot spre doctorita.
Aceasta, speriata, dadu inapoi.
Dar de acolo venea garda, din fata veneau doi necunoscuti, cu plete, unul blond si unul brunet.
Se indrepta in continuare spre necunoscuti sperand ca acestia nu aveau nimic cu ea.
Dar blondul ii bara calea si o prinse de brat, se zbatu sa scape, darn u reusi.
Stransoarea degetelor lui era ca de fier si nimic nu putea sa ii scape.
Dar lucru ciudat, strainul se limita la a-I tine bratul si atit.
Nu ii vorbea, nu ii facea rau.
Politistii se apropiara si spusera:
- Lasati femeia, sunteti acuzati de acostare de persoane.
Blondul ii dadu drumu femeii si scoase din buzunar o hartie.
- - Aveti bunavointa domnilor sa ma ajutati. Am gasit acest billet pe sub usa casei mele sin u stiu ce zice, ma tem san u fie un billet de amenintare.
Primul politest lua si citi biletul si spuse ca nu intelege nimic. Al doilea luand biletu silabisi:
- Dra-zdui-te gos-po-din Ra-du.
In mintea blondului fraza rasuna in mi de franturi si spuse incet:
- Drazduite!
Si tibia sa lovi coapsa politistului. Acesta se indoi de durere.
Colegul sau scoase arma si soma, blondul se intoarse si spuse:
- Aveti o cartita printre dumneavoastra, e rus, din gruparea lui Azarbetov. Va salut domnule politest.
Se intoarse o lua pe doctorita de brat si pleca. Politistul care il somase ramase naucit in mijlocul strazii. Celalalt se ridica si o lua la fuga.
Colegul sau il soma si cum grasul nu raspunse la somatie, trase la picioare. Arma grea se ridica din cauza reculului, iar glontul se infipse fix in coloana grasului care cazu ca fulgerat.
Doctorita, il urma pe blond sperand ca acesta nu ii va face rau. Se afla in puterea lui sin u putea incerca prea multe. Stransoarea degetelor sale era in continuare ferma.
Stalpi de iluminat public se succedau unul cate unul, aruncand umbre feerice peste tot, desenand diverse forme caudate in intunericul de afara.
Blondul impreuna cu prietenul sau, se dusera la ascunzatoarea parasita cu ceva vreme in urma.
Acolo, Hades le deschise si il imbratisa pe blond.
Doctorita schita un gest de fuga, dar mana blondului se intinse imediat si o apuca.
- Hades, inchide usa pentru ca puicuta asta doreste sa zboare. Si parka as vrea sa imi spuna ceva inainte sa plece.
Se duse in baie si isi scoase peruca, reveni in camera, aratand rau din cauza ranilor care se deschisesera si sangerau.
Ana se infiora si exclama:
- Radu!
- Ana?
- Hei copii imi explicati si mie ce e cu telenovela asta?
- Sangerezi Radu.
- De unde naiba iti stie puicuta numele ma!
Ares ramasese uluit sin u putea scoate o vorba.
- Tu de colo, Hades parka iti zice, dute la farmacie imediat si cumperi astea.
Ii dadu o lista.
- Ia uite ma femeia, nici nu a intrat bine intr-o casa si gata da ordine.
- Dute mai repede sau vrei sa il pierzi.
Spuse asta aratand spre ares care cazuse langa un perete, molesit de lipsa de sange.
Hades iesi. Ana se apuca si spala ranile lui Ares si se intoarse spre celalalt:
- Tu cine esti?
- Mi se spune Hermes.
- Ce e cu toata mitologia asta mai baieti…
- El a nascocit-o, zise aratand cu barbia spre Ares. Zicea ca daca suntem prinsi si suntem obisnuiti cu anumite nume, pe alea le vom spune primele.
Ana se uita ganditoare spre barbatul care zacea jos acolo, gandindu-se la cat de intelligent putea fi acesta si care naiba or fi ocupatiile lui de avea treaba cu porcii de la politie.
Hades reveni cu cele cerute si ea le spuse:
- Acum il tineti, ca o sa il doara. Adauga asta pe un ton mai incet si afectuos.
Incepu o operatie complicata, operatie care in salonul ei de spital nu ar fi fost cine stie ce, dar intr-un mediu atit de sordid….
Ares revazu lumina si chipul blond care il ingrija si ii striga:
“O sa incep sa te urasc, ma doare si mai tare cand apari, chiar daca apari sa ma oblojesti”. INcepu sa planga si stiu ca niciodata chipul blond nu o sa il paraseasca.
Se trezi si dadu sa se miste, patru brate ferme si o pereche de genunchi il tineau fixat.
Cineva, Calare pe el, il cusea si il oblojea.
- Vezi ca misca!
- Il tinem cat putem, raspunsera ceilalti in cor.
- Hai ca mai am putin.
Prin fata lui Ares se perindau o multime de imagini. Li-ataena spunandui: “tot ce am facut, am facut numai ca sa te fac pe tine sa crezi ca e adevarat ceea ce credeai, m-am prefacut!”, “Sa stii ca esti un nenorocit”!
In jurul ei o multime de fete de barbati ziceau: “ai fost un fraier”! “Ai fost un nenorocit”!
Suparat ares facu o fortare, se ridica cu toata prinsoarea celor doi, si se scutura de doctorita ca si cum ar fi fost o frunza.
Dadu sa iasa pe usa, iar Hermes il pocni.
Cazu jos.
- Asa, acum hai san e terminam treaba.
Dimineata se arata, iar in camera mica cei 4 dormeau obositi dupa un effort crunt in a-l salva pe Ares….

Va urma!
Sfarsitul episodului I

joi, 11 februarie 2010

educatia comunista

Ascultam de curând teza emisă, cum că e pueril, (sau ce alte adjective s-or mai găsi), ca la 20 de ani de la revoluţie să se mai vorbească încă de comunism.
Sunt de acord cu ea în parte, adică, faptul că se strigă „jos comunismul” în potriva unora şi nu în potriva tuturor, e într-adevăr aiurea.
Dar comunismul nu a dispărut nici măcar la 20 de ani din ţara asta şi dacă nu v-am enervat cu afirmaţia mea am să şi justific ceea ce spun.
Să nu mai luăm în calcul politicienii, politicienii sunt şi ei oameni, fac parte din poporul acesta. Aşa că voi vorbi de oameni simpli, generici. Atenţie, ceea ce urmează nu este o justificare în favoarea comunismului, ci o argumentare a unui fapt pe care îl voi enunţa mai târziu.
În comunism, oamenilor li se asigura un loc de muncă imediat sau aproape imediat ce terminau şcoala. Omul nu putea alege foarte mult, serviciul îi era impus, totodată acest lucru avea şi un alt efect, omului i se anihila dorinţa de a îşi găsi un job conform competenţelor sale şi era îndreptat spre a se mulţumi cu ce îi dădea partidul.
Astfel procedeele de a-ţi căuta şi a-ţi găsi un loc de muncă nu au ajuns niciodată la urechile celor din vremea respectivă.
Mai mult ei erau încurajaţi să îşi facă bine treaba, dar să nu încerce să promoveze, sau măcar să îşi dorească acest lucru. Tehnicile erau diverse, mergându-se până la oferirea aceluiaşi salariu pe funcţii erarhice diferite.
În acea perioadă, oamenii erau ţinuţi într-o eternă teroare şi înfometare tocmai pentru a le da ceva de lucru, ceva de făcut, ca nu cumva ei să înceapă să se gândească la idei de dezvoltare profesională şi personală.
Cele mai simple priorităţi le asigura statul (casă, loc de muncă), iar de restul populaţia era condusă să uite.
Şi cum să nu fie aşa, când petreceai timpul încercând să găseşti metode cum să cumperi pe sub mână ceva, când munceai şi sâmbăta, uneori (când erai de gardă cum se numea) munceai şi duminica, când îţi era frică ce gândeşti şi ce spui că s-ar putea ca viaţa ta să fie un nimic în acele momente.
În contextul acesta, educaţia oamenilor se petrecea sub aceleaşi auspicii. Astfel oamenii erau învăţaţi că acela e singurul mod de viaţă, nu există altceva şi mai mult decât atât, se făcea o propagandă negativă modului de trai capitalist, ca fiind viciat şi ne conform.
Cu toate că nu o recunoaştem, în comunism accesul la studii superioare nu era foarte liber, de aceea acum avem o masă mare de populaţie cu studii medii.
Am terminat cu plictisitoarea incursiune în trecut.
La ce a dus asta:
În primul şi primul rând oamenii au învăţat ca locul de muncă este sfânt, trebuie să faci orice să îl păstrezi odată ce l-ai căpătat, indiferent ce ar însemna acest orice.
Oamenii consideră o mare tragedie pierderea locului de muncă, pentru mulţi aceasta fiind un lucru blocant, care nu îi mai lasă să raţioneze corespunzător, mulţi alegând să îşi ia viaţa în loc să încerce să găsească soluţii.
Cunoştinţele economice primare ale oamenilor lipsesc cu desăvârşire, nu că toţi ar trebui să fim contabili, dar măcar ce să facem cu banii ar trebui să avem o idee toţi. Ei bine datorită educaţiei din timpurile acelea, oamenii, în majoritatea lor, nu ştiu ce să facă cu banii, decât să îi consume şi în cel mai bun caz, să îi blocheze într-o bancă.
Gândirea oamenilor a fost simplificată la 3 etape mari, pe care ei urmăresc să le atingă şi să le împlinească: Căsătoria, Facerea de copii, Moartea.
Sunt uluit de oamenii care nu fac nimic în timpul vieţii decât să îşi acumuleze bani pentru înmormântare şi să îşi cumpere cele trebuincioase pentru înmormântare.
Oamenii, de mici au fost educaţi, să meargă la şcoală, să fie cei mai buni la şcoală, să înveţe bine tot ce se predă acolo, că numai aşa vor ajunge să fie buni profesionişti şi să aibă o slujbă bună.
Şcoala avea şi încă are grijă să ocupe timpul şi mintea copiilor cu tot felul de bazaconii, făcându-i enciclopedii ambulante, dar fără a sufla o vorbă despre economie sau măcar despre aplicabilitatea celor învăţate în şcoală în vreun domeniu sau altu.
Astfel am reuşit să scoatem oameni doxi, plini de cultura generală, dar care după ieşirea chiar din facultate, au nevoie de 3 4 ani la locul de muncă pentru a învăţa meseria respectivă.
De asemenea, oamenii nu erau instruiţi să cunoască organizarea statului, ei trebuiau să ştie doar de conducătorul iubit şi gata.
Mai trist este că avem aproape 3 generaţii de oameni care au trăit şi au primit această educaţie.
Cei ce au acum 50 ani, 40 ani şi chiar 30.
Mai mult aceşti oameni sunt părinţi sau sunt pe cale să devină părinţi. Şi îşi educă copii, chiar brutal uneori, în acelaşi spirit, considerând că aia este calea cea dreaptă.
De câte ori nu am auzit prin cunoştinţe, „mergi la şcoală, învaţă bine, sa ajungi meseriaş bun că aşa o să ai o slujba bună”.
Am urmat sfatul, am fost bun la şcoală şi? Sunt şomer cu acte al statului român chiar dacă trec toate calificările şi testele cu brio în meseria mea.
De asemenea la şcoală, am învăţat toate porcăriile ca papagalii, dar un lucru practic nu. Nu o să o iau pe urmele domnului Basescu să zic că e nevoie de ospătari, mecanici auto, pentru că asta producea şi comunismul prin şcolile sale profesionale.
Dar chiar la nivel înalt, la nivel de facultate, nu e posibil să scoţi matematicieni, să îi încarci de informaţii, leme, teoreme, definiţii, demonstraţii şi noţiuni, dar el în 4 ani de facultate să nu fie pus faţă în faţă cu măcar o situaţie reală în care să folosească noţiunile acumulate. Am învăţat astfel statistică de mi-a ieşit pe nări, dar când am fost confruntat prima dată cu o problemă de aplicare reală a statisticii, dădeam din colţ în colţ, pentru că teoretic era cumva, dar practic nu era chiar aşa.
La fel şi în nivelul de şcoală generală, am învăţat la clasa a v-a geografia Africi, iar la momentul respectiv am fost obligat (ca să iau notă buna) să învăţ toate capitalele din Africa, pe dinafară, care la ce ţară este.
Şi acum stau şi mă întreb, la ce îmi foloseşte? Am vreun beneficiu real că ştiu ce capitală unde e?
Pomeneam mai sus de propaganda negativă făcută capitalismului. De la aceasta, s-a ajuns la percepţia că, oricine e bogat e rău, hoţ şi că starea de a fi bogat e o ruşine.
Lipsa de informaţii economice pe care oamenii o manifestă duce la comportamente cel puţin hilare. Oamenii nu ştiu ce să facă cu banii, iar dacă au puţini îi cheltuiesc, chinuindu-se să obţină cât mai mulţi, iar dacă au mulţi, nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să îi pună într-o bancă şi gata.
Ei se bucură numai la numărul banilor, dacă el depune în 2008 o suma de 2000 ron, iar dobânda medie e de 10% pe an, iar în anul următor ei observă că au 2200 ron, se bucură, ce de bani au ei. Mărind puţin proporţiile, dacă un om depune 10000 ron în bancă, el observă ca dobânda ar fi 100 ron aproximativ pe lună şi zice, ia uite ce investiţie bună am făcut, iau un milion pe lună de la bancă.
Dar dacă ar face un minim calcul, unul foarte simplu, ar vedea că ei de fapt pot chiar să şi piardă din bani ţinându-i în bancă, dar desigur nu la numărul lor.
Revenind la cazul cu 2000 ron, peste un an avem 2200 ron.
Luăm situaţia actuală şi pentru a demonstra valoarea banilor să zicem că folosim raportarea la euro, o raportare aproximativa, dar e singura mai la îndemână.
In 2008 euro era 3.5 ron iar banii depuşi 2000 ron ar fi făcut în euro cam 572 euro.
În anul de graţie 2009 cei 2200 ron pe care îi avem în cont, fac la un curs de 4.3 per euro, cam 512 euro.
De aici se vede că de fapt omul a pierdut 60 euro, care la cursul iniţial ar fi însemnat 210 ron, iar la cursul actual de 4.3 ar fi însemnat, 258 ron.
Dacă însă copilul unui astfel de părinte ar fi vrut să facă altceva cu banii, să îi investească în ceva, părintele (termen generic), ar fi făcut tot posibilul să îl oprească, mergând până la şantaj sentimental de genul: „ce vorbeşti tu acolo, că mi se face rău când te aud”, „lasă că mor eu şi faci tu ce vrei după aia, că văd că nu mai e nevoie de mine”.
Aceste şantaje, coroborate cu educaţia primită de copil de a nu-şi contrazice sau mai mult aceea de a nu-şi supăra părintele, duce la inhibarea oricăror iniţiative pe care copii le-ar putea avea şi când zic copii, e doar o plasare erarhică faţă de părinţi, copiii ăştia pot să reacţioneze aşa chiar şi la vârste înaintate.
Tragedia pierderii locului de muncă, se răsfrânge asupra generaţiei tinere în mod otrăvitor.
Unul din tineri dacă îşi pierde slujba, aşteptând-o sau căutând-o pe următoarea, va fi acuzat de părinte că nu a fost în stare să îşi păstreze un serviciu şi tot odată e pisat zilnic cu întrebări şi cicăleli legate despre cum şi când are de gând tânărul să îşi găsească de muncă. Aceasta ducând la faptul că tânărul sâcâit va accepta prima ofertă ce îi iese în cale numai pentru a scăpa de gura părinţilor.
Doar că nu neapărat cea mai bună oferta ajunge prima.
Mai mult decât atât, puţini dintre părinţi pot oferi însă şi o soluţie tânărului respectiv. De obicei ştiu doar să critice şi să sâcâie, dar prin educaţia lor ei nu pot spune copiilor lor, cum e cel mai bine să îţi cauţi un loc de muncă, cum să recunoşti o ofertă bună de una proastă, cum să avansezi sau să te dezvolţi într-o viaţă profesională şi personală armonioasă.
Un alt episod al educaţiei respective se manifestă în dictonul „laşa-ti loc de bună ziua”, sau „ajută lumea că nu se ştie când şi tu ai nevoie de ajutor”. Aceste idei împinse la extrem fac pe unii să facă servicii pe gratis altora, fără a primi nimic în schimb.
Nu pledez aici pentru intoleranţă şi egoism în potriva altruismului, dar cred că altruismul ar trebui făcut în momentul când îl poţi face.
Recent, m-am confruntat cu diverse situaţii în care diverşi cereau cunoştintelor mele diverse servicii.
Cunoştinţele acestea, încercând să se sfătuiască cu părinţii cât să ceară, primeau răspunsul: „lasă, fă pe degeaba, ca poate te-o ajuta şi pe tine să îţi găseşti un loc de muncă”, sau „lasă mai, cum să îi ceri la x că ai văzut că a fost alături de tine când z”.
Menţionez că momentul când a fost alături x şi anume z s-a lăsat cu reale beneficii şi pentru x.
Iată de ce eu cred ca în arealul ţării noastre comunismul încă există. Odată cu exterminarea dictatorilor nu a fost înfrânt brusc şi sistemul creat. Educaţia impusă de acel regim îşi produce efectele şi astăzi, chiar dacă toţi ne dăm democraţi acum. Vrem nu vrem am primit o educaţie, mai bine zis ne-au fost inoculate nişte deprinderi, atitudini şi reacţii, de care nu putem scăpa, chiar dacă raţional ne dăm seama că reacţia respectivă e o tâmpenie. Mai mult, mulţi nu îşi dau seama şi continuă să îşi educe copii în spiritul respectiv şi vor trebui mulţi ani până când lucrurile să se cureţe.
Revenind la politicieni, ei nu sunt decât oameni, oameni care se înscriu perfect în tot ce am zis mai sus. Diferenţa dintre noi şi ei este că au avut pe cine trebuie unde trebuie la un moment dat.
Mai mult, populaţia nu poate să aleagă în mod corespunzător cine să îi conducă pentru că, aşa cum spuneam mai sus, ei nu au nici minime cunoştinţe despre organizările statale şi nici cunoştinţe economice. Aşa că toata încercarea de a discuta subiecte importante în campanie păleşte în faţa ignoranţei poporului faţă de acele probleme.
Oamenii vor să ştie un singur lucru, cine şi când le va da mai mulţi bani. Şi nu acuz această chestie, dar ei nu sunt pregătiţi să judece, care din candidaţi, prin ceea ce spune, ar avea vreo şansă să le dea mai mulţi bani.
O altă chestiune oprimată de comunism, e gândirea pe termen lung, toţi se gândesc cum să facă câţi mai mulţi bani pe termen scurt, uitând de termenele medii şi lungi.
Trist este că adoptarea unor decizi pe termen scurt fără a vedea efectul lor în termen mediu şi lung, va duce la grave probleme pentru cine ia decizia şi mai ales pentru cei ce depind de decizia lui.
În România de aceea nici afacerile nu se fac corespunzător, toţi oamenii de afaceri actuali, sunt în jur de 50 ani şi au trăit in vremurile vechi şi nu pot să se comporte altfel.
Odată ce într-un sistem există o majoritate, ceilalţi care vin sunt obligaţi să se supună aceloraşi reguli, sau să moară.
Dacă eu intru pe piaţă cu un produs, iar unul dă un preţ pentru că el îşi permite deoarece nu plăteşte chirie fiindcă se ştie cu primarul, eu ori sunt şi eu nevoit să mă cunosc cu primarul şi să practic cel puţin acelaşi preţ, ori sunt nevoit să dau faliment cu afacerea mea în braţe, nu numai că nu voi putea vreodată să practic acelaşi preţ, dar primarul (care este un factor activ) poate veni a doua zi şi în faţa buticului meu să monteze semn de parcare interzisă, stâlpi de protecţia trotuarului ca să nu intre maşina şi să stea să vâneze fiecare maşină care ar veni în zona unde am eu afacerea ca să îi blocheze roţile.
Ne pregătirea economică a oamenilor şi perpetuarea acesteia se observă încă din primele si cele mai simple idei de educaţie.
Părinţii spun: Sa ai şi tu o casă deasupra capului, să ai şi tu un serviciu ca să ai o pensie.
Dar asta duce automat la ineficienţă economică, dacă e să privim propria viaţă ca pe o afacere.
La început să zicem locuieşti cu părinţii, găseşti un job, găseşti o fată te căsătoreşti, dar banii nu îţi ajung să ai casa ta.
Locuieşti tot cu părinţii. Brusc unul primeşte o mărire de salariu, sau poate chiar amândoi.
Se duc acasă cu vestea şi ce sunt sfătuiţi?
„pai mai mamă, acum cu diferenţa asta de o aveţi în plus puteţi să acoperiţi o rată la bancă ia luaţi-vă voi o casă”.
Aşa se întâmplă, ei îşi iau o casă cu diferenţa de bani plătesc rata şi totul ar trebui să fie în regulă.
Dar brusc ei observă că nu e aşa, că deşi fără mărire de salarii, banii le ajungeau, cu casa cea noua nu le mai ajung banii.
Decid că mai trebuie să îşi ia o slujbă, sau să muncească mai mult ca să obţină o mărire de salariu. Fac aşa, obţin banii şi ce fac cu ei?
Se duc şi cumpără o maşina zicând că mărirea de salariu sau noul salariu de la noul loc de muncă acoperă şi rata la maşină, dar brusc, deşi primesc şi mai mulţi bani, banii nu le ajung.
Asta pentru că au investit în ceea ce se cheamă pasive. Lucruri ce generează cheltuieli adiţionale, pe lângă preţul lor iniţial de achiziţie:
Impozite, cheltuieli de întreţinere.
Dezvoltaţi cât doriţi scenariu şi o să obţineţi firul vieţii a majorităţii oamenilor.
Mult mai comod ar fi fost dacă tinerii ar fi fost învăţaţi cum să investească, astfel încât să creeze un sistem de active. Astfel ei ar fi avut un sistem din care banii să vină mulţumitor fără ca efortul să fie prea mare şi ar fi putut la un moment dat să cumpere şi casa şi maşina etc.
Un ultim mod prin care comunismul se manifestă încă, este lipsa de informare sau mai rău proasta informare a oamenilor despre persoanele cu dizabilităţi.
Mai mult, în regimul respectiv, oamenii ne fiind obligaţi să decidă, să cunoască, au căpătat obiceiul să tragă concluzii imediat, bazat pe informaţii imediat observabile, fără să aştepte să se informeze corect.
Astfel, cum spuneam în începutul scrisorii, eu sunt o persoană fără vedere.
Contrar credinţelor existente, eu am terminat o şcoală, un liceu de limbi străine (calificare franceză, engleza), o facultate de Matematica şi Informatică şi un master în Project Management.
Cu toate acestea, după ce am terminat facultatea, am depus cv-uri la multe firme. Sincer din fire şi dorind să fac o informare corectă, am scris în cv că sunt orb.
Multe firme nu m-au sunat, altele m-au sunat deoarece nu citiseră tot cv-ul.
S-au uitat la primele pagini cu experienţa şi educaţia şi au fost mulţumiţi.
M-au sunat, iar eu ştiind poziţia societăţii faţă de persoanele fără vedere, le atrăgeam atenţia, ia uite ce scrie acolo, aveţi vreo problemă cu asta?
Făceam acest lucru, deoarece eu eram din Constanţa şi interviurile la care eram chemat erau la Bucureşti şi nu merita să mă deplasez ca să ajung acolo şi omul să mă dea afară pe uşă fiindcă are o problemă cu orbii.
La acest moment, când le atrăgeam atenţia, reacţiile erau diverse, variind între politicoase şi impertinente. Am să amintesc una din fiecare:
„vă mulţumim pentru sinceritatea şi curajul dumneavoastră, dar firma noastră nu vă poate asigura lucrul în condiţii optime zilnic”;
„A! Nu am văzut că scrie în cv, dar eu nu vreau orbi la mine în firmă”.
Am primit totuşi o ofertă de lucru unde am lucrat 3 ani de zile.
În faţa experienţei acesteia, revelată de cv, atitudinile firmelor s-au schimbat faţă de mine.
Acum mă cheamă pe la interviuri pentru a-şi satisface diverse curiozităţi bolnăvicioase de genul:
„i-a să vedem bai, cum e un orb şi care culmea nesimţirii mai e şi programator”.
Dacă curiozităţile lor ar fi doar în zona tehnică, le-aş putea înţelege, dar m-am trezit pe la interviuri cu întrebări:
„dar tu cum mănânci”
„dar tu poţi să ai copii”.
Frumos mod de a începe sau a termina un interviu pentru un post de programator.
În speranţa că nu v-am plictisit chiar rău de tot, închei trăgând concluzia că comunismul nu a dispărut şi o să ne mai luptăm multa vreme cu el.

educatia comunista 2

"Dar ce, măsa nu vede"!?
Vezi Dollo, scriu cu intertitlu:)

Scriam anterior despre educaţia comunistă. În Constanţa din ordinul "preamarelui" se dau persoanelor pensionare cu pensie sub 8 mil, pachete cu alimente din 2 în 2 luni.
Aceste pachete se dau si persoanelor cu dizabilităţi. Conform unui ordin a aceluiaşi preamare, persoanele cu dizabilităţi au prioritate la servire, adică pe româneşte se pot băga oficial în faţă.
Astăzi, mai precis începând de astazi, se dau aceste pachete. M-am deplasat la centrul cu pricina unde, am observat o coada cale de 3 strazi, de am crezut initial că e manifestaţie.
Ajuns acolo, constat că de fapt aia era coada pentru acele alimente.
Şi am început să reflectez.
Măi, comunismul ăsta a făcut nişte oi din oamenii ăştia.
1. Nu suntem în stare să construim ceva, aşteptam tot timpul să ne dea alţii, aşteptăm să ne dea statu, aşteptăm să ne dea primaru, să ne dea guvernanţii, să ne dea preşedintele... Toată lumea să ne dea.
2. Când se dă ceva, nu putem trăi frate fără conceptul de coadă.
Aceste pachete se dau vreme de 4 zile, joi, vineri, sâmbătă şi duminică.
Nu nene, ei erau toţi înfipţi la coadă astazi, umplând strada, stând în ploaie să ia amărâtul de pachet.
3. Dacă scrie ceva pe uşă, de ce să respectăm, oricum nu e importantă legea sau actele cu efect de lege, important e ce vreau eu şi atât, că aşa am învăţat eu să fiu, scandalagiu de meserie şi să nu imi convină nimic.
Astfel, scrie mare pe toate aceste centre, persoanele cu dizabilităţi au întâietate la servire, dar când, îndrumat de bodygoard să intru, am dat să intru să imi iau pachetul, mi-a sărit toata coada în cap că ce, că cum, că unde, că nu există.
Explicându-li-se că sunt nevăzător şi că pot să intru în faţă, venerabili au urlat:
"Dar ce, măsa nu vede"!?

"Eu eram după domnu doamnă, ia treceţi inapoi"!

Am fost ultimul dintr-un grup de persoane care au luat pachete, urmând ca după aceea să se permită intrarea unui alt grup.
În loc să intre frumos în ordine la deschiderea porţii, s-au bulucit toţi, să intre, să se bage ei, calcându-se în picioare.
Tare a fost un nene, care, aplicând o corecţie fizică doamnei neruşinate (detalii tehnice, un cot în burtă, aplicat după metoda Toshigave, adica de jos în sus ca la upercut) o apostrofa pe aceasta:
"Eu eram după domnu doamnă, ia treceţi inapoi"!

"Daţi câte una să ajungă la toţi"

Dacă aştia sunt bătrânii pe care eu trebuie să ii respect, (alt dicton imbecil despre care am să vorbesc în posturile următoare), nu vreau să respect aşa ceva.
Alţii mai smecheri trimiseseră pe unul să stea la coadă şi să le ia şi lor, astfel încât ieşeau câte unii cu 6 pachete.
Şi, deşi se ştie că se dau nominal, că e pentru toţi, am auzit celebrul strigăt:
"Daţi câte una să ajungă la toţi"!