joi, 25 noiembrie 2010

Comunicare, conversatie si bune maniere: partea adoua: Despre persoanele cu dizabilitati

Stateam si ma uitam pe blogul meu asa (ca oricum la cat de bun e, doar eu il citesc),
Cand brusc m-a lovit agresivitatea si negativismul din mesajele mele.
De unde dracu (naibi, ucigaltoaca si alte sinonime), oi avea tendinta asta in scris, de ce nu oi scrie si despre faptele frumoase nu stiu.
Probabil ca atunci cand sunt nervos pe o chestie, vin si scriu,
Cand sunt fericit, plec in coltul meu acolo si ma bucur singur.
Stiu, nu e nevoie sa o spuneti sunt un nenorocit.
Ba, dar ieri, ieri mi s-a intimplat apogeul faptelor frumoase, iar ceea ce s-a intimplat e de o simplitate atit de simpla, incat mi-au dat lacrimile.
Dar nu o sa ma dezmint si o sa public si chestii urate in aceasta postare, care vor face ;lucrurile mai de inteles.

Ca sa stiti care e subiectul principal astazi, san u va pierdeti pana la final sis a ziceti “ce o fi vrut nea Gheorghe asta sa zica”, sau mama san u zica “vai de mine, te-ai tacanit baiatu mami”.
(da, mama! Si eu te iubesc)!
Ei bine vorbim despre primul contact (nu sexual ca ala e deja al doilea), cu o persoana cu dizabilitati.
Lectie de comunicare sau de ce vreti voi, dar cititi pana la capat, pentru ca va foloseste in cariera voastra si veti castiga mult mai multi bani.

Faza I: In trecut

Eu, discriminat de lume si impotriva tuturor (citit postari mai vechi daca vreti sa aflati detalii), m-am facut pfa anul asta.
Dup ace m-am facut eu pfa, guvernul a bagat ordonanta 58, drept pentru care pentru 3 luni, a trebuit sa ma duc la coada la casa de pensii sa depun declaratii, notificari si alte instrumente de hartie cu care statu se sterge la cur (scuzati expresia sterge!).
Intre timp, acelas stat (probabil dup ace a iesit din buda) da ordonanta 82 conform careia eu nu prea mai trebuie sa ma duc sa stau pe la cozi.
Printre altele gabjesc si un contract de munca cu norma fractionata, drept pentru care nu mai trebuie sa platesc pensie ca pfa.
Cand m-am inscris la Casa de Pensii, pentru ordonanta 58, am dus acolo cartea de munca si m-am inscris.
Acum, fiindca incepand cu 1 octombrie am contract de munca, ieri am fost nevoit sa ma duc sa depun solicitare de retragere si sa imi iau cartea de munca.
Bun, v-am facut introducerea.

Faza II: ieri

Imi vine randul, intru inauntru, impreuna cu mama care ma insotea.
O aud pe doamna de la birou:
„spuneti domnule va rog, ce problema aveti”.
Raman inmarmurit, mi se adreseaza, mie, culmea!
Raspund:
„pai uitati, sunt pfa, numarul, seria, cnp si incepand cu data de 1 octombrie am contract de munca si as vrea sa nu mai platesc pensie”.
Ea:
„dati-mi buletinul va rog si contractul de munca in original si copie”.
In timp ce spune asta loveste usor biroul cu mana.
Iau hartiile din mana mamei mele si le inmanez.
„foarte bine, vad ca ati completat si declaratia de retragere”.
Eu:
„da, am completat-o cu mama pe hol”.
Ea, probabil zambeste, e femeie deci e mama, iar la evocarea unui asa cuvant frumos sigur a zambit.
Eu, in timp ce ea scrie:
„Nu va suparati, eu mai trebuie sa depun notificari si declaratii”?
Ea:
„nu”.
O vad preocupata si gandindu-ma sa o las sa nu greseasca (stiti ce repede gresesc functionarii astia).
Termina si imi spune:
„aveti hartiile aici”,
Bate cu palma usor in birou.
Ma intind iau hartiile.
Zic:
„totusi, v-as mai retine un moment sa ma lamuriti si pe mine exact cu pfa-ul”
Ea:
„da, sigur, spuneti”
Eu:
„pai cu notificarile astea, eu am contract de munca la cei de acolo, dar ca pfa nu lucrez tot cu ei, ca pfa, iau comanda de un site, tai factura am luat banu”.
Ea:
„da, am inteles, nu va incadrati la ordonanta deci nu mai depuneti si nu mai platiti nimic”.

Faza III: Lectia

Va intrebati probabil si ce e cu asta, veti observa din exemplele de mai jos, care e chestia.
Eu tin sa ii multumesc doamnei functionare, nu stiu cum o cheama, dar ii multumesc pentru comportamentul corespunzator avut.
Este drept ca a fost un comportament normal, nu si-a facut decat treaba, dar intre oameni care stiu sa sa poarte, oricum, dar numai bine nu,
Incepem sa apreciem si sa laudam cand cineva se comporta normal.
Nu va dau eu lectia, ci va spun ca exemplul de mai sus este un asa da, iar cele de mai jos sunt un asa nu.

Faza IV: In trecut, 2004

Eu student la facultate de matematica si informatica.
Sunt chemat la comisia de expertiza pentru a mi se revizui gradul de handicap.
Atentie la personaje si la locul de desfasurare al faptei.
Suntem la comisia de expertiza, deci ar trebui sa aiba niste experti.
Stau la coada impreuna cu, evident, tot mama!
Imi vine randul.
- Buna ziua!
- - Buna ziua! Zic eu, mama saluta si ea.
- Da doamna, spuneti, cine sunteti dumneavoastra?
- Sunt mama domnului.
- De ce a-ti carat si persoana dupa dumneavoastra? (persoana eram eu)
- Scoateti persoana afara, lasati-o pe scaun si va intoarceti doar dumneavoastra.
Pana sa imi dau seama eram afara, stand pe scaun.
Mama a rezolvat problemele, evident nu erau toate actele, am alergat prin oras pe la notari, pe la diverse.
Ne intoarcem, stam la coada intram:
- Doamna, iar ati adus persoana aici?
- Va rog sa ma scuzati, intervin eu, numele meu este Radu Vasile, student anul III la facultatea de Matematica, Informatica, varsta probabila 24 ani. Cred ca pot sa asist la momentele in care se iau decizii in ceea ce ma priveste, cred ca am dreptul sa fiu trat ca un om nu ca un obiect care trebuie mutat de colo, colo si cred ca am dreptul la niste scuze prezentate acum pe loc.
Se asterne linistea. Intr-un final se aude:
- Imi cer scuze....
- Doamna, macar atita lucru nu stiti, scuzele nu se cer, se ofera!
- Mda, va rog sa ma scuzati pentru cele de mai devreme, daca pot in vreun fel sa ma revansez.
- Scuze acceptate, zic eu si parasesc incaperea cu hartiile mele.

Deci, aici poate nu ati inteles, va dau lectia:
Copii mei, dragi mosului, cand va intalniti cu o persoana cu dizabilitati, insotita, nu vorbiti despre ea cu insotitorul ca si cum nu ar fi de fata. Mai ales daca cele spuse ar trebui sa se constituie intr-o conversatie directa cu individul in cauza.

Faza V: Tot in trecut, 2007 Iarna

Continui seria de evenimente.
Eram angajat in Bucuresti la o firma, singur pe acolo, fara mama pe langa mine, sau fara alte ajutoare.
Ma imbolnavesc intr-o oarecare masura si aveam nevoie de un medic de familie, sau un medic generalist, tuseam, ameteam si alte dinastea.
Imi rog un coleg de munca:
„tu, Liviu, hai frate si cu mine la doftor azi, ca nu mai pot si nu stiu ce sa iau pentru raceala asta”.
Trec peste episoadele in care, toate dispensarele din jur, m-au refuzat, pe principiul ca nu sunt inscris la ei.
Inclusiv la policlinica Iancului, am fost refuzat pe aeeasi tema.
Il intreb pe Liviu:
- Frate astia nu au vreo policlinica cu plata pe aici?
- Ba au, la Morarilor!
- E departe?
- Nu, e acilica!
- Poti sa ma duci? Nu iti rapesc prea mult timp?
- Da eu te duc, dar tre sa vina cineva sa te ia de acolo, ca eu tre sa ajung pe urma in alta parte.
- Vorbesc cu altcineva sa vina sa ma preia si sa ma aduca acasa.
- Foarte bine.

Plecam, ajungem, intram.
Lasam la o parte aspectul de cladire din filmele cu vampiri.
Intreb daca au medic generalist, au, intreb cat costa, costa 30 ron, platesc si urc.
Ajung in cabinet, intram si aud:
- Asezati-l pe pat!
Sunt asezat pe pat.
- Ce probleme are!
- Pai nu stiu, intrebati-l pe el poate sa vorbeasca!
- A, Da! Ce probleme aveti!?
- Pai uitati, tusesc, ma doare capul, imi vine sa vars, si ametesc.
- De cand are problemele astea...
- Nu stiu doamna, eu sunt colegul lui de servici nu dadaca!
- De cand aveti problemele astea! (se repeta intrebarea pe un ton exccamativ si cu un ton usor ridicat)
- Pai de alaltaieri.
Se apropie de mine, ma palpeaza pe gat cu atita finete ca imi venea sa ii spun (apasa mai tare ca nu musca).
- Ia sa vedem puteti sa deschideti gurita?
Eu casc gura.
- Aoleu ce e cu dantura asta, ce e asa incalecata, ce ati patit, iu ca urat mai arata doamne.
Nu raspund nimic, dupa cum va amintiti eram cu gura deschisa.
- Inchideti gura, zice ea, dar urat va mai arata dantura, ce ati patit.
Eu nu raspund nimic.
- Ce a patit cu dintii aia, de sunt asa!
- Nu stiu doamna, de unde sa stiu, zice colegul meu.
- Foarte bine, mergeti si faceti o radiografie la plamani jos aici.
Ma duc la radiografie, fac radiografia.
Ma intorc!
- Aoleu, dar aveti probleme cu inima!
Eu incep sa ma gandesc, probleme cu inima, la ultimul eco, stateam bine, il fac la 6 luni, gratie problemelor din trecut...
- Ce probleme am?
- Pai aveti inima culcata, fiindca plamanii au iesit departati!
- Doamna, o sa ma duc la un cardiolog!
- Pai puteti sa mergeti sus acuma!
- Nu multumesc, am cardiologul meu si in plus am un ghinion, care cardiolog se ocupa de mine, moare de infard, am ingropat vreo 3 pana acum. (nimic mai real, chiar asa e).
- Aoleu, oti avea norocul asta si la doctori? Se intreaba ea, care e deja trecuta de a doua tinerete.
- Nu stiu, nu am contabilizat la medici generalisti, dar daca vreti fac o statistica.
- Dar ce munciti dumneavoastra!
- Pai muncesc programator!
- Cu computerul???
- Pai cu ce, ca doar nu programez inmormantarei! (observati predilectia mea spre subiect, asa stiu eu sa fac glume ce vreti)
- Nu, doamne fereste, dar cum puteti asa orb sa lucrati cu computerul.
- E, e mult de explicat, nu stiu cum sa va zic, e putin cam greu asa, dar merge.
- Haideti sa va ascult la plamani!
Ma asculta, dupa care prescrie:
Flamexin, eurespal, bicarbocalm.
Nu mai lungesc sa spun ca m-a indoit de ficat medicamentul ei minune, flamexin, ba chiar va recomand sa fugeti de acest medicament cat puteti, e printre cele mai tampite.

Dar revin la lectia de azi, fratioare, eu sunt ala cu problema, vorbeste cu mine, intreaba-ma pe mine, fama sa inteleg ca vorbesti cu mine si vorbeste-mi frumos nu ca la copii de 3 ani bolnavi mintal. Pot sa inteleg ca iti place ca ti-am platit consultatia, pot sa inteleg ca ai vrut sa castige si aia de la radiografie un ban (ca era 50 ron radiografia), dar nu pot sa inteleg comportamentul de om tampit si needucat.

Faza VI: Rezumatul

Vorbiti direct cu o persoana cu dizabilitati, nu va adresati insotitorului decat in cazuri de forta majora, daca insotitorul considera ca trebuie sa intervina, stie cand sa o faca.
Daca persoana cu dizabilitati nu se descurca, va apela singura la insotitor si nu e o problema asta, nu e nimic stanjenitor.
Includeti in adresarea voastra, elemente de moment care sa indice clar ca va adresati omului cu dizabilitati si nu altcuiva.
In cel mai rau caz folositi numele, ca de aia il are.
Nu gasiti nici un element de moment sa identifice cui va adresati, creati-l,
Va apropiati de omul cu dizabilitati si vorbiti direct catre el, va intelege ca cu el vorbiti.
Puteti incerca o atingere usoara pe umar, dar aici cu atentie, sunt multi care nu suporta invadarea spatiului.
In orice caz, nu folositi gesturi prea copilaresti, cum ar fi mangaiatul pe cap, sau pe fata si la dracu
Nu folositi un ton de copil decat daca chiar va sta bine cu asta.
A-mi spune mie „deschidem gurita” si alte dinastea, nu ma incanta foarte tare.

Daca nu ati inteles din primul caz, ce e corect, atit de corect si de simplu, lasati coment si va explic, nu e nicio suparare si mie mi se intimpla sa nu ma fac inteles.

Va multumesc mult ca si astazi ati fost alaturi de mine.

marți, 23 noiembrie 2010

Comunicare, conversatie in public si bune maniere

Ma doare capul, iar cand ma doare capul scriu.
Cainele iese in drum, porcul sta rasturnat pe o parte, iar eu scriu cand ma doare capul.

Sunt o ocupat cu o multime de chestii despre care sper sa gasesc timp sa scriu, pentru ca sunt interesante si frumoase.
Dar deocamdata, o sa va povestesc o poveste adevarata cu talc sau cu talc, cum doriti (fara diacritice nu e nicio diferenta).

Sunt eu foarte pasionat de comunicare, iar in pasiunea mea pentru comunicare, negociere, manipulare, am capatat prostul obicei chiar sa fiu atent cand oamenii vorbesc cu mine
Si fiind eu atent asa la ce imi spune lumea, constat ca lumea e destul de limitata in comportament si mai mult inchisa in niste clisee, incat ai putea deja sa faci programul unei intalniri de la inceput pana la sfarsit.

Pasul numarul I:

Sunt invitat la o petrecere, mai de graba un soi de open conference unde se servea si ceva haleu (evident ca pentru haleu m-am dus, ce credeati).
Ajung acolo, ma intalnesc cu X vechi amic de scoala, dar cu care nu am mai discutat de mult.
- A, Ares, ce mai faci omule, nu te-am vazut de un car de ani!
- Buna X, uite si eu in vizita pe la sindrofia asta, mi s-a parut interesant subiectul „comunicarea orala la broaste” si am zis sa vin si eu sa vad ce e prin jur.
- A! Da! (zice el cu jumate de platou in gura, cateva frimituri ii sar din gura si sar pe mine, el razand le sterge).
- Ce zici ca mai lucrezi?
- Pai, am lucrat pana anul trecut in industria software, la niste firme din bucuresti, anu trecut din cauza doamnei crize am ramas fara munca si m-am retras la Constanta, mi-am facut un pfa si lucrez pe cont propriu in mai multe domenii de activitate. Momentan ma ocup cu niste proiecte europene, care le scriu, care le menegeriez.
- A! Interesant! (zic, stai sa vezi ca fac un business networking aci cu colegu, e interesat de ce fac eu, poate ne invartim neste contracte).
Mesteca in continuare la jumatatea de platou, aproape ca se sufoca cu atita in gura, dar se lupta stoic sa impinga pe gat cocolosul alimentar, il ajuta cu un pahar de suc si bolul buclucas se lasa convins sa se duca, apoi ma intreaba.
- Si tu ce zici ca mai faci?

Pai bai vericule, nu ti-am spus mai sus ce fac? Ai fost si interesat de ce am spus ca ai exclamat „a! Interesant”.
Deci fratii si surorile mele, dragilor, daca nu va intereseaza ce face un om, nu puneti intrebari stupide numai ca sa va aflati intreaba, mai tarziu astea se intorc impotriva dumneavoastra.
Eu stiu ca conform educatiei cretine pe care ati primit-o ati invatat ca e politicos sa il intrebi pe om ce face, el, familia, neamu, mortii, dezgropatii si alte animale,
Dar e al dracu de urat ca omul ala chiar sa va raspunda si voi sa dovediti ca nu ati fost atenti.
In plus dragii mei, vreau sa va spun ca rahatul ala de cod de bune maniere pe care vi-l baga pe gat la scoala si in familie, e varza la multe privinte si din protocolul aristrocratic care era odata, a fost manjit si amendat cu niste taranisme, pe care vi le voi arata mai jos.
In primul rand, acest interes fata de celalalt, v-ati gandit vreodata ca poate intreband „ce mai faci” si daca nu te intereseaza cu adevarat ce mai face omul ala,
1. Va puneti pe voi intr-o situatie jenanta;
2. Il puneti pe saracul om sa va vorbeasca despre niste lucruri care pe el il dor, dar fiindca l-ati intrebat, va va raspunde, sperand poate ca ii veti furniza o idee, un ajutor, sau ca poate chiar va intereseaza ce face. E groaznic sentimentul sa vezi ca de fapt o intrebare ti-a fost pusa doar de dragu artei.

Acest flagel al „ce faci”, s-a intins atit de mult, incat multi dintre noi in ziua de azi, nu stim sa incepem o discutie fara sa intrebam mai intai „ce faci”.
Nu ca ne-ar pasa, dar suntem destul de babalai sa nu stim cum sa incepem altfel o convorbire, o discutie, o conversatie.

Continui cu povestea mea frumoasa.

Pasul numarul II:

Scap de individul care ma suparase suptil:
- Scuza-ma, trebuie sa ma duc sa ii salut pe organizatori, am venit de putin timp si nu am avut ocazia sa o fac. Mai vorbim noi.
- Da, da, bine du-te!

Plec, ma duc spre organizatori, salut, apoi ma duc in partea cealalta de sala, sperand ca publicul acolo sa fie mai interesant decat amicul meu.

Pasul Numarul III:

Ma intalnesc cu o domnisoara foarte pasionata de „broaste”, pornim o discutie pe marginea prezentarii si pare ca totul functioneaza corespunzator.
Am gasit o interlocutoare isteata, pe subiect, conversatia curge, lumea se alatura si intra in conversatie, fac uz de toate capacitatile mele de comunicare, intrebandu-i pe toti din jur cate ceva astfel incat nimeni, indiferent cat de timid sa nu ramana nebagat in seama.
Le adresez intrebari cu raspuns deschis, sa nu primesc doar un „da” sau un „nu”. Totul merge bine.
Se alatura grupului si o alta domnisoara, sta si asculta si asculta, o intreb ceva, da un raspuns cat de scurt posibil si pleaca.

Pasul Numarul IV:

Discutia continua, iar domnisoara revine.
Se sparge gasca, dar mai ramanem cativa.
Domnisoara ma intreaba:
- Cu ce va ocupati dumneavoastra, ca pareti foarte instrumentat pe caz asa!
- Eu sunt licentiat in Matemattica si Informatica, dar ma pasioneaza si cateva subiecte exotice. Mai ales ca sunt interesat de modelarea matematica a lumii vii, pentru ca incerc sa gasesc un sistem care sa modeleze anumite comportamente. „Comunicarea la broaste” ar fi unul dintre ele.
- A! (zice ea), sunteti priceput la calculatoare? Stiti computerul meu de ceva vreme se misca greu, mi-a disparut my computer de pe ecran si nu mai reusesc sa intru sa imi vad datele...
Linistea se asterne.
Daca e ceva ce urasc cel mai mult, sunt oamenii acestia, care vin in momente cu totul nepotrivite sa inceapa ei sa obtina o consultatie pe gratis, de orice tip, nu conteaza.
Ti se intimpla orice meserie ai fi, a! Esti medic, stii ca saptamina trecuta mi-a iesit un furuncul intre labile, ce as putea sa fac.
Esti matematician? Fiu meu de clasa a iv-a are o problema pe care nu reusim sa o rezolvam, pe unde oi fi pus-o, stati ca era pe aici prin geanta pe undeva, a uite-o!
Nimic mai grotesc, vin la o conferinta despre broaste, in timpul meu liber, sa ma delectez, sa uit de munca. Iar tu vi si ma calci pe nervi taman cu probleme de munca.
Deci scumpo, draga mea, cand te duci in public, lasa-ti problemele acasa.
Ca si recomandare generala, pe care o gasiti chiar si in prafuitul ala de cod de bune maniere al vostru,
La o reuniune publica, unde sunt mai multe persoane, nu te apuci sa il intrebi pe om, sa ii ceri consultatii pe meserie, ca omul ala nu se afla acolo sa iti ofere tie consultatii gratis.
Vrei sa iti rezolvi problema, spui cel mult:
„cum as putea sa dau de dumneavoastra intr-o alta zi, sa putem discuta o problema”.
Asa e mai frumos, daca chiar te arde problema respectiva.
De ce nu e frumos?
1. De obicei cand ceri o consultatie trebuie sa dai niste detalii care s-ar putea sa nu te puna intr-o lumina buna, sau sa dai niste detalii intime.
2. Eu sunt acolo pentru un anumit scop, nu pentru a da consultatii gratuite
3. Munca fiecaruia conteaza, iar dorinta ta de a-mi smulge o consultatie gratis, e de prost gust.
4. Deschizand subiectul pe un domeniu tehnic, risti sa monopolizezi conversatia, iar toti ceilalti sa se uite la tine si la mine cum vorbim despre tine si problemele tale din domeniu meu de activitate!
Si ar mai putea fi dar ma opresc.
Apropo de punctul numaru 1,
La cursul de comunicare profesorul ne-a povestit o intimplare:
Un mare doctor internist, este chemat la o petrecere publica, unde lumea se aduna sa discute diverse subiecte.
La un moment dat, stand la masa cu totii, discutand diverse subiecte, domnul doctor este interpelat de o doamna/domnisoara.
- Dumneavoastra sunteti celebrul internist Tanambaum?
- Da, doamna mea, eu sunt.
- Stiti domnule doctor, de cateva zile am o durere mare in partea dreapta si dimineata ma scol cu un gust ciudat in gura.
Doctorul, om stilat, cunoscator al protocolului, stie ca nu se face sa faci asemenea lucru, toti ochii sunt atintiti spre el, iar el se gandeste ce sa faca.
Se hotaraste sa administreze o lectie doamnei, chiar daca s-ar putea sa para ciudat, dar se mai gandeste ca imaginea sa il va face sa nu para chiar atit de badaran in ceea ce va face.
Atunci el ii spune doamnei:
- Va rog frumos sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Ce sa fac?
- Sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Pai cum asa...
- Doamna mea, eu sunt medic, nu ghicitor, meseria mea presupune consultarea pacientului prin toate metodele si tehnicile existente inainte de a pune un diagnostic. As dori sa va palpez ficatul si abdomenul si sa va ascult nitel la plamani.
Doamna a inteles gafa facuta si s-a retras, audienta a ramas inmarmurita in fata unei asa lectii dure, dar corecte aplicate si nimeni nu a crezut ca medicul a gresit.

Deci scumpii mei, nu abordati subiecte jenante pentru voi, vreti o consultatie, foarte bine, ma anuntati si va faceti o programare, iar in timpul de lucru, rezolvam.

Pasul numarul V:

Aducandu-mi aminte de exemplul cu medicul, i-am spus si eu domnisoarei sa se duca pana acasa si sa aduca computerul acolo ca sa il rezolvam.
Gafa mea, proasta, chiar era sa plece sa il aduca...

Ma rog, in final se prinde ca nu prea mi-a fost pe plac si schimba subiectul, mai mai invart nitel prin club pe acolo si plec spre casa.

Va spuneam ca acest cod al bunelor maniere s-a dus dracu de cand a fost rescris de tarani:
Sa luam cateva exemple:
1. Salutul: In cod se spune ca barbatul saluta femeia, tanarul pe batran, inferiorul pe superior. Dar ce te faci cand nu vezi? Eu pot sa trec pe langa tine linistit si sa nu imi dau seama ca esti acolo, sau cine esti, daca esti barbat sau femeie, tanar sau batran, superior sau inferior. Ce ne facem atunci?
2. Salutul: Se spune ca pe strada, barbatul trebuie sa salute o femeie, cand o vede, dar nu zgomotos, mai precis, trebuie sa isi scoata palaria si sa zambeasca femeii. Nimic mai gresit. De fapt, lucrurile stau putin altfel, trebuie sa astepti un semn de la femeie, discret, dar trebuie sa existe, ca sa iti dai seama daca ea vrea sa fie recunoscuta sau nu. Sunt cazuri cand poate vrem sa nu fim recunoscuti si ne place sa traim cu impresia ca nu am fost recunoscuti. Problema nu e numai la femei, dar acolo codul face aceasta subliniere.
3. Mancatul la masa: Aud peste tot ca nu trebuie sa mananci tot din farfurie, sa nu creada lumea despre tine ca esti un nehalit, multi aruncand asta chiar in seama codului bunelor maniere. Culmea este ca am vazut versiuni ale codului bunelor maniere (dupa autor) unii spuneau intr-un fel, altii altfel. Treburile stau asa, cand suntem la masa, daca suntem serviti cerem putin, mancam tot, iar daca mai vrem mai cerem. La fel se intimpla si daca ne servim singuri, ne punem putin, mancam tot si apoi mai punem daca mai e cazul. A lasa mancare in farfurie e si inestetic si da si senzatia ca ati mancat doar asa, de complezenta, chiar daca voi ati bagat in voi cat un tanc.

Va multumesc ca ati avut rabdare si astazi si va mai astept sa discutam despre ce credeti si cum credeti voi de cuviinta!

marți, 16 noiembrie 2010

Femei, Femei si iar Femei

De mult, in vremuri apuse, pe cand purecele se potcovea cu 9 potcoave de otel si cantarea….
Nu va speriati, nu incep sa va povestesc Harap Alb.
Dar de mult, cand eram eu mai mic, citeam cate o carte mai buna si ziceam:
“gata, o bag in top 10”.
Pe rand au trecut prin acest top o multime de carti, astfel incat topul a devenit neincapator si s-a transformat incet, incet din top 10 in top 15, din top 15 in top 50, iar acum este top de n implica top de n+1 (matematicienii cunoaste dea!).
Este fascinant insa cum, un autor a ramas in top 10, iar un roman de al sau a ramas tot in top 10.
Daca aruncam o privire asupra acestui autor, poate fi usor catalogat drept un usuratic, un spurcat si un “de necitit”.
Cel putin 3 sferturi din populatia “culta” a Romaniei l-ar cataloga asa.
Este drept ca, socheaza, incepe romanele brusc fara ai da timp cititorului sa isi dea seama despre ce va citi.


“Aveam 50 de ani şi nu ma mai culcasem cu o femeie de patru ani. N-aveam nici o prietenă. Mă uitam după femei pe stradă sau oriunde le vedeam, însă le priveam fără vreo dorinţă şi cu un senti-ment al inutilităţii. Mă masturbam în mod regulat, dar ideea de a avea o relaţie cu o femeie - chiar şi fără implicaţii sexuale - îmi depăşea imaginaţia. Aveam o fiică de şase ani, din afara căsătoriei. Locuia cu maică-sa şi plăteam pensie alimentară. Fusesem căsătorit cu ani în urmă, la vîrsta de 35 de ani. Mariajul durase doi ani şi jumătate. Nevastă-mea a fost cea care a hotărît să divorţăm. Fusesem îndrăgostit o singură dată. Era alcoolică şi a murit la 48 de ani, cînd eu aveam 38. Nevastă-mea fusese cu 12 ani mai tînără decît mine. Cred că şi ea e moartă acum, deşi nu sînt sigur. Mi-a scris cîte o scrisoare lungă, de Crăciun, timp de şase ani după divorţ. Nu i-am răspuns niciodată...
Nu ştiu sigur cînd am văzut-o prima oară pe Lydia Vance. Să fi fost cu vreo şase ani în urmă, cînd tocmai îmi dădusem demisia din slujba pe care o aveam de doisprezece ani ca funcţionar la poştă şi încercam să devin scriitor. Eram îngrozit şi beam mai mult ca niciodată. încercam să scriu primul meu roman. Beam cîte o stacană de whiskey şi o duzină de cutii de bere în fiecare noapte, în timp ce lucram. Fumam trabucuri ieftine şi băteam la maşină şi beam şi ascultam muzică clasică la radio pînă dimineaţa. îmi propusesem să scriu zece pagini pe noapte, dar nu ştiam decît a doua zi cîte am scris. Mă trezeam dimineaţa, vomitam, apoi mă duceam pînă în camera din faţă şi mă uitam pe canapea să văd cîte pagini erau acolo. Mă aşteptam întotdeauna să văd cele zece. Uneori erau 17, 18, 23, 25 de pagini. Desigur, ce scriam în fiecare noapte trebuia refăcut sau aruncat. Mi-a luat douăzeci şi una de nopţi ca să-mi termin primul roman.
Proprietarii casei unde stăteam, şi care locuiau în spate, credeau că sînt ţicnit. In fiecare dimineaţă cînd mă trezeam, găseam o pungă mare de hîrtie în faţa uşii. Conţinutul varia, dar înăuntru erau mai ales roşii, ridichi, portocale, ceapă verde, conserve cu supă, ceapă roşie. Le mîncam şi beum bere în fiecare noapte, pînă la patru sau cinci dimineaţa. Bătrînul avea obiceiul să leşine, iar bătrîna şi cu mine ne ţineam de mînă si, din cînd în cînd, o pupam. întotdeauna în dreptul uşii o pupam mai apăsat. Era îngrozitor de ridată, dar n-avea ce să facă. Era catolică şi arăta simpatic atunci cînd îşi punea pălăria ei roz şi se ducea la biserică duminică dimineaţă.”

Stiu clar multe persoane care de la primele 3 randuri ar fi inchis cartea si ar fi zis:
„ptiu e una din alea spurcate”.

Dar cine e autorul?

Daca nu ati recunoscut fragmentul, nu am ce sa va fac, mai aveti putin de indurat pana sa aflati cine e celebrul autor.
Nascut in 1920, pe 16 august, a fost poate cel mai lenes scriitor (asa cum bine spunea prietena mea si la vara cald),
Dar cu toate astea reuseste sa scrie o multime de poeme, scurte povestiri si 6 romane, ajungand la un numar eventual de 60 carti tiparite.
Charles Bukovski, ca despre el este vorba, starneste pasiuni la orice cititor cu un minim de cultura literara si care nu se sperie de taria cuvintelor.
Prin romanul sau Femei, reuseste sa scandalizeze majoritatea populatiei feminine ce a trecut de primele randuri si sa ii faca pe barbati sa zica:
„da frate, asa e”, ffiecare regasindu-se poate in episoade din viata lui Hank Chinaski.
Cand eram in anul I de facultate, aveam prietena studenta la Litere si ma duceam adesea sa o vizitez.
In acel an I la litere erau 130 de gagici si un singur baiat.
Am fost reperat cu usurinta in sala ca fiind un intrus si fiindca eram de sex masculin prezentam un oare care interes, pe criza care era acolo.
Insa o netoata, nu are ce face si ma intreaba:
„Domnule Matematician, ce romane va place sa cititi”?
Eu, simtindu-ma ca la gala premiilor mtv, ca la un concurs de miss, raspund, vrand sincer sa traim intr-o lume mai buna:
„Pai de exemplu draguta, imi place Femei de Charles Bukovski”.
A fost poate ziua in care am aflat cat de repede pot sa alerg la o suta de metrii obstacole, sa vezi toata acea masa compacta de femei miscandu-se brusc spre mine...
Dar, revenind, asta este dragele mele, Bukovski are un mod aparte de a prezenta lucrurile.

Ok! Dar despre ce e romanul asta Femei?

Pe scurt, un ins de 50 ani, Hank Chinaski, tot incearca sa isi vada visul implinit cu ochii si sa devina mare autor.
El pleaca de la cititul propriilor poiezii in librarii de cartier, pentru un public de joasa speta (sa il numim asa), el fiind format din tineri din patura medie si saraca, mai tot timpul aprinsi de bautura si de eventualele droguri consumate.
Nu va reusi ici cand sa depaseasca aceasta conditie, drept pentru care intregul roman se desfasoara in acest context, printre oamenii de conditie medie si cei saraci.
Fixandu-si drept intriga principala acest demers al lui Chinaski, autorul urmareste cu totul altceva.
Incearca sa surprinda fiecare aspect al vietii acestuia, pentru a-si fabrica un motiv, un pretext de a prezenta femeia, asa cum nu a mai fost prezentata pana atunci.
Suntem obisnuiti si supra saturati cu imaginea diafana a femeii, aceasta zana, cu capul inconjurat de raze, cu ochii albastri ca doua safire, cu parul balai, reflectand in jur numai frumusete si bunatate.
Aproape ca ti se face greata, ca si cum ai manca o prajitura buna, dar dulce, atit de dulce incat iti vine sa versi de la un moment dat in colo.
La capatul opus, se afla prezentarile naturaliste ale femeii, aceasta eterna bolnava de psihoze, nevroze, aceasta stricata, aceasta curva (Vezi La qure de Emil Zola, Neinspirat tradusa ca Prada),
Femeia care nu e instare decat sa fie un parazit.
Dar si in aceasta prezentare lipseste ceva si am sa fiu destul de direct:
Fratioare, in ambele prezentari femeia nu merge la wc, nu trage vanturi, nu ragaie, nu i se strica dantura, nu are piele cu creturi, nu e ridata, deci aproape ca sa zici ca in ambele prezentari e la fel de diafana, chiar daca e prezentata de naturalisti in modul in care e prezentata.
Ei bine Bukovski vine si umple acest gol, iar femeile din aceasta carte, sunt femeile alea normale cu care ne-am obisnuit,
Acele femei care au parte de toate placerile vietii (merg la buda, li se strica dantura etc),
Sunt acele femei care au uneori mici crize de identitate, acele femei nehotarate care nu isi cunosc bine sentimentele.
De aceea apreciez acest roman in mod deosebit.
Bukovski nu face ca ceilalti autori, Romantici, realisti, naturalisti (asa e ca le stiu?),
Nu rupe cele doua imagini pentru a prezenta un anumit aspect, el da Cezarului ce e al Cezarului, cand o femeie e frumoasa, o descrie cu lux de amanunt pentru a nu-I stirbi din calitati, dar si aceasta femeie frumoasa, se baloneaza cand sic and sit re sa baseasca.
“Incă mai lucram în fiecare noapte la primul meu roman. Niciodată nu mă apucam de scris mai devreme de 6:18 după-amiaza. Asta cînd obişnuiam să semnez condica la poştă. Era ora şase cînd au sosit: Peter şi Lydia Vance. Am deschis uşa. Peter a zis:
-la uite, Henry, ce ţi-am adus!
Lydia a sărit pe măsuţa de cafea. Blugii ei păreau mai mulaţi ca niciodată. Şi-a scuturat părul lung, castaniu. Era nebună; era miraculoasă. Pentru prima oară, chiar m-am gîndit că aş putea face dra-goste cu ea. A început să recite poezii. De-ale ei. Erau foarte proaste. Peter a încercat s-o oprească.
- Nu ! Nu ! Poezia cu rimă n-are ce să caute în casa lui Henry Chinaski.


- Las-o în pace, Peter.
Voiam să-i admir fesele. Incălecase vechea măsuţă
de cafea. Apoi a dansat. Şi-a unduit braţele. Poeziile erau îngrozitoare, trupul şi nebunia, nu. Lydia a sărit de pe masă.
-Ţi-aplăcut, Henry?
-Ce?
- Poezia.
- Nu prea.
Lydia a rămas aşa, cu foile în mînă. Peter i-a
înşfăcat braţul.
- Să ne futem, hai să ne futem! i-a zis el.
Ea l-a împms.
-Bine, a zis Peter. Atunci plec!
- N-ai decît. Am maşina mea, a zis Lydia. Pot
să ma întorc şi singură.
Peter a luat-o spre uşă. Acolo s-a oprit şi s-a
întors.
- Bine, Chinaski! Să nu uiţi ce ţi-am adus 1
A trîntit uşa şi a dispărut. Lydia s-a aşezat pe canapea, lîngă uşă. M-am aşezat cam la jumătate de metru de ea. Am privit-o. Arăta minunat. Mi-era teamă. Am întins nnna şi i-am atins părul lung.
Părea fermecat. Mi-am tras naîna înapoi.
- Tot părul ăsta e al tau cu adevărat? am între-
bat. Ştiam că aşa este.
-Da, a zis ea.
Mi-am pus mîna sub bărbia ei şi, foarte neîn-
demînatic, am încercat sa-i întorc capul către mine. N-aveam încredere în astfel de situaţii. Am
sărutat-o uşor.”

Totusi, Bukovski are grija sa prezinte tot adevarul, nu exista femei frumoase si atit, toate, dar toate au un defect, deci tot despre aceasta Lidia mai la inceput spune:

“Cîţiva indivizi au venit să stea de vorbă cu mine. Apoi, într-o clipă de răgaz, m-a abordat şi Lydia Vance. Stăteam la o masă şi beam bere. S-a proptit de marginile mesei, s-a aplecat şi m-a privit. Avea părul şaten şi lung, un nas proeminent, iar cei doi ochi parcă nu semănau unul cu celălalt. Dar degaja vitalitate - ştiai că se află acolo. Am simţit între noi vibraţii. Unele dintre ele erau confuze şi nu tocmai pozitive, dar existau. M-a privit, am privit-o şi eu la rîndul meu. Lydia Vance purta o jachetă de cowboy din piele întoarsă, cu nişte franjuri la guler.
Avea ţîţe mişto. I-am spus:
- Mi-ar plăcea să-ţi smulg franjurile alea de pe hăinuţă - am putea începe de acolo!
Lydia s-a îndepărtat. Se pare că n-a tinut treaba. Niciodată nu ştiu ce să spun doamnelor. Dar avea un posterior!”

Dar bine bine, unde se duce la buda?

Ei bine episoadele acestea nu lipsesc si multe altele.
O sa vedeti si nebuniile femeilor cu care suntem toti atit de obisnuiti, credinte ciudate, temeri, nevroze etc.
Inchei spunandu-va ca Bukovski face o prezentare cat se poate de reala a femeii, neuitand niciun aspect al vietii, coborand-o pe aceasta zana de pe piedestal si asezand-o acolo unde e locul, printre noi, cu placerile si neplacerile vietii.
Nu mai putin de remarcat este umorul negru prezent pe tot parcursul cartii, facandu-l pe cititor sa mai uite de grozavia cuvintelor citite si aducandu-l pe punctul de a spune:
"Ei, e chiar un tip simpatic"

vineri, 12 noiembrie 2010

Te doare ceva? Daca nu, du-te la dentist

In periplul meu pe internet, am gasit si m-am atasat de si la vara cald.
Acolo s-au starnit unele discutii despre diverse meciuri din campionatul meseriilor liga 1 (la nocturna) si liga a doua (la matineu) despre care am vorbit aici.
In cadrul acestor discutii, am jucat rolul avocatului diavolului, prezentand numai situatii negative din orice meserie de a ajuns lumea sa creada ca sunt omul, “toate mi se intimpla numai mie”.
Asa ca, va asteptati sa fac o dezmintire prin acest post nu?
Ei bine nu!
Acest post merge in aceeasi tema, “toate mi se intimpla numai mie”, dar culmea, nu va fi o situatie in care medicul e de blamat, ci o situatie in care eu ii multumesc medicului pentru profesionalizmul si modul cum a lucrat.
Deci doamna doctor multumesc mult pentru ca v-ati descurcat si ca totul a fost bine.
Sa incepem postarea!

Vi s-a intimplat adesea sa aveti o viata frumoasa, sa va fi intalnit in doar weekendul ce a trecut cu niste prieteni dragi, sa iesiti la o pizza impreuna, sa va simtiti bine.
Afara cald, pasarelele cantau, totul parea a fi frumos.
Doar ce terminasem un contract in unul din multele proiecte pe care le manevrez si ma simteam liber si multumit de munca prestata (maestre Liviu, multumesc pentru contract, sper ca am fost la inaltime).
De mai multi ani aveam o masea de minte, putin cariata.
Ma duc la dentist sa se uite.
Imi zice sa o scoatem, dar ca tre sa fac o radiografie.
Plec de la dentist.
In Cadrul weekendului feeric amintit mai sus, mancand pizza amintita mai sus (o pizza cu pui),
Nimeresc un os in acea pizza si al naibi os se duce fix pe maseaua mea de minte care, ati ghicit, se sparge, lasandu-ma cu ceva gaura in zona.
Nimic nou, mi s-au mai spart masele sin u a fost rau.
Nu ma durea nici macar acum, viata isi continua mersul ei linistit.
Eram in vacanta, ma uitam pe geam la vremea de afara si incercam sa ma gandesc ce o sa fac weekendul urmator.
Ma duc si fac radiografie, prima veste foarte “buna”.
Maseaua este oblica, nu dreapta (cine stie, stie) si e adanc infipta in locul ei.
Zic, nu o fi dracul atit de negru.
Mai trece o zi, mai trec doua, viata la fel de frumoasa.
Nicio durere, puteam sa mananc, doar ca strangeam ceva provizii si pentru mai tarziu, atita tot.
Se termina saptamina, se face vineri, urma weekendul, planurile de weekend erau gata, abia asteptau sa fie puse in practica.

Intru in cabinetul dentistului.
Ma asez pe scaun, ferm convins ca o sa plec rapid de acolo cu directia chirurgie buco-faciala pentru a fi operat, deci avea sa mai dureze.
Doctorita zice:
- Nu va trimit la chirurgie, pentru ca poate reusim sa o scoatem fara chirurgie, ca sa ramaneti cu oasele intregi.
Eu ii multumesc in gand, auzisem povesti despre chirurgie si despre faptul ca ramai cu gauri si hematoame.
Se pregateste sa imi faca anestezia.
Imi face anestezia sin u stiu ce se intimpla, dar celebrul eu lesina.
Sunt resuscitat si adus la o stare normala de lucru.
Incepe lucrul, se incearca mobilizarea maselei.
La un moment dat coroana care mai era se rupe in cleste.
Se trece la faza a doua, separarea radacinilor si scoaterea lor.
Se folosesc tot felul de freze, dar radacina nu prea vrea sa se lase separata.
Se termina anestezia, mi se face o a doua anestezie.
Se mai lucreaza ce se mai lucreaza.
Bucati din masea sunt scoase, se termina iar anestezia (prin se termina anestezia, sa intelegeti ca se termina in parte, dar in partea cea mai importanta si anume acolo la maseaua de minte).
Doctorita imi spune ca nu imi mai face alta anestezie, sa suport asa.
Eu suport.
Mai trece timpul, cand pe ultima suta de metri, aud:
- unde o fi ultima bucata?
- Care ultima, intreaba asistenta.
- Pai mai era una si a disparut.
- O fi prin gura.
- Pai nu e, uite ca nu e.
- Nici pe jos nu e doamna doctor.
Intr-o fractiune de secunda doctorita e cu mana pe gatul meu strangandu-ma.
Eu ma gandesc, hait ca m-au dibuit dusmanii...
Incep si ma gandesc care din ei o fi platit-o.
Ma gandesc cat de prost am fost sa fiu atras intr-o asa capcana, mai stiam doar atitea cazuri de oameni atrasi si ucisi la dentist, aveam sa fiu unul dintre ei si dusmanii mei aveau sa se bucure.
- E in gat!
- Cum e in gat!?
- Probabil ca avea o fisura la gingie si i-a cazut inauntru!
- Cum?
- Pai uite asa, a cazut si acum e undeva sub limba se plimba pe acolo!
Incepe palparea si tragerea maselei buclucase, din gat spre fisura pe unde picase.
Cand ajunge cat de aproape se putea de fisura, imi introduce un instrument lung prin gaura maselei, prin fisura, pana in gat incercand, prin pipait sa gaseasca calea spre masea pentru a o apuca.
O prinde intr-un final si o scoate afara.
Ma dau jos de pe scaun ne stiind daca mai traiesc sau nu.
Rezultatul?
Planurile mele de weekend s-au dus dracu.
A doua zi nu eram in stare sa vorbesc, sa inghit.
Orice inghitit insemna o durere groaznica.
Am fost trecut pe augumentin la 12 ore de 1000 miligrame, si calmante din 6 in 6 ore, la 12 ore profemid si la alte 12 ore nurofen.
2 zile nu am fost in stare sa vorbesc. De mancat am mancat supa crema de legume cu paiul.
Am inceput sa vorbesc inteligibil abia luni, dar nu corect, ziceai ca am pareza faciala.
Totusi de luni am inceput sa inghit si am trecut de la mancarea cu paiul, la mancarea cu lingurita in bucatele mici.
Am redescoperit mierea de albine si faptul ca e foarte buna pentru un gat iritat.
Luam inainte de masa cateva lingurite si ma lasa durerea de gat si puteam sa inghit si sa mananc.
Toata saptamina, cum treceau calmantele, am avut dureri.
Inca mai am, dar mai putine, si ma doare specific locul maselei, nu ma mai doare cu toata falca cu tot ca in prima zi.
Spuneam la inceput ca ii multumesc dentistului. Va intrebati poate de ce?
Pai ii multumesc pentru ca a avut prezenta de spirit si nu a clacat cand i-a lesinat pacientul, a stiut exact ce sa faca si cum.
Ii multumesc pentru ca intr-un caz atit de greu s-a descurcat totusi.
Ii multumesc ca nu s-a speriat in momentul in care lucrurile luau o intorsatura ne conforma cu procedura si ca a avut solutii pentru orice si ca a stiut exact ce se intimpla si in momentele cele mai grave (atunci cand maseaua s-a dus in gat).
Ii multumesc, pentru ca alti dentisti nu au curaj sa se bage, toti te trimit comod la chirurgie.
Ori chiar daca chirurgia e mai comoda, ea este invaziva si are efecte pe termen lung.
Astfel, eu am scapat fara chirurgie, deci fara taieturi.

Va voi povesti in celelalte posturi ce am mai facut de cand nu am scris, am fost putin dezamagit ca scriam aproape de geaba, ne avand niciun feetback. Dar am primit e-mailuri de la oameni, ca de ce nu mai scriu, ca ei citesc chiar daca nu comenteaza!
Dragii mei, mai si comentati daca cititi, spuneti:
„ba ares, esti babalau ba”!
PS. Azi am control la dentist, aflu cum au evoluat lucrurile.

joi, 11 noiembrie 2010

Cum sa iti repari computerul prost

Scriam pe blogul lui si la vara cald, cand mi-am dat seama ca e cam lung ce am sa scriu si ca deja plictisesc lumea pe acolo, asa ca am luat comentariu si l-am pus la mine pe blog.
Raspunsul meu vine la un articol mai vechi al ei in care povestea despre conflictul dintre medici si farmacisti, eu generand prin comentariu meu si prin buna vointa lui slvc un nou post medici vs pacienti.
Extrapoland, voi prezenta o intimplare in acest post din meseria mea, ce denota tendinta oamenilor de a se da rotunzi pe toate domeniile de activitate, chit ca exceed nivelul si aria lor de competente.
Cu ocazia aceasta, lansez o leapsa pentru ceilalti blogeri, care vor ajunge pe acest post, sad ea si ei exemple din meseria lor cand oamenii care nu aveau nicio treaba le-au trecut peste indicatiile cu competenta date.
SLVC ma bazez pe tine sa promovezi leapsa, pentru ca la cata lume intra la mine pe blog, o sa imi fac leapsa singur.
Postarile la care ma refer sunt:
medic-versus-pacient

farmacist-versus-medic
Acum urmeaza comentariu pe care il incepusem, deci care va arata ca un comentariu.

:)
O multime de astfel de episoade se pot prezenta, e un flagel general cum spunea si alt cineva, sa ne credem maid estepti in domeniile in care nu suntem calificati, sau sa ne credem prea destepti.
Astfel prevad episoadele:
Medic vs asistenta,
Asistenta vs Infirmiera
Asistenta vs pacient
si nu de neglijat:
Medic de familie vs Medic Specialist
Ai ca daca ne mai gandim scoatem de un campionat asa, o sa avem:
F.C. Asistentele 0 - 1 F.C. Medicii.
Ce este cu adevarat nasol, este ca desi noi exemplificam in acest domeniu (fiind mai aproape de posesoarea blogului), el se manifesta in toate domeniile.
Ma trezesc si eu in profesiunea mea, ca sunt chemat de cineva, intr-un caz simplu sa il numim de raceala.
Cuiva calculatorul ii merge mai greu, sau nu ii mai porneste.
Ma duc vad ce are, il repar, fac anumite setari pun anumite programe, pe care eu le-am constatat a se comporta ok relativ la nevoile utilizatorului respectiv.
Dupa care ii spun respectivului, fara conotatii economice, cum sunt acuzat de altii:
"bre nene, umbla cu el, fa ce vrei, atita timp cat doar tu umbli in el si nu vine altu sa il faca praf e totul ok, cand ai o problema ma suni si o rezolvam".
Trece timpul si dupa un an sunt sunat:
"Domnu informaticianu, computerul meu se misca greu de tot, nu puteti sa veniti".
Zic, pe drum fiind,
"e, o fi trecut un an, se mai umple si windows-ul asta, il schimb si gata".
Ajung acolo, dau drumu la computer, porneste sursa, vajaie, dar computerul nicht.
Ma uit cu ochii mei blajini la gazda...
incurcat imi spune:
"pai asa face pana se incalzeste, mai datii drumu de vreo cinci ori ca porneste el".
Raman siderat:
"Dar ce bree e dacie sa ii dau cu manivela"?
El zice:
"pai nu stiu ce are, dintr-odata a inceput sa faca asa'"!
eu:
"E clar, eu sunt popa".
Imi reamintesc, ca un medic extraordinar, dintr-o agenda pe care o am pentru fiecare client, ce configuratie are calculatorul, ce am pus pe el.
Computerul porneste in final:
Ma uit prin el, se misca ca naiba.
Se blocheaza.
il intreb:
"si asta tot brusc asa a aparut"?
el:
"da, cam in acelas timp cu pornitul greu".
Stau si reflectez, deja mi-e frica de acel calculator, deja mi-e frica sa fiu acolo.
Pentru ca inevitabil urmeaza reprosurile, ca tu l-ai reparat ultima oara si deci tu esti de vina ca nu merge.
Inca nu se intimpla asta si trebuie sa vad cum sa gestionez situatia pentru a nu ajunge acolo, sa il fac pe om sa inteleaga ca ceva s-a intimplat intre timp.
Pornesc din nou computerul, stau si stau, porneste.
Se deschide, reusesc sa ma uit mai atent.
Ce constat:
Eu pusesem antivirus avast home edition.
Ma uit acolo, avastul meu era, dar pe langa el mai aparuse si un eset si un norton antivirus, toti trei activi si veseli.
Intreb:
”Cine i-a pus pe astia”?
Raspunde:
„Pai sa vedeti, baiatu lu vecinu de la 3, care mi-e prieten si care se pricepe la dinastea.
A venit si a zis ca avastul e o porcarie si ca imi pune el ceva mai bun”.
Eu:
„Si dumneata ai inteles ce ti-a pus si de ce? Ai inteles de ce e prost avastul si de ce e mai bun ce a pus el”?
El:
„pai nu, daca a zis el ca e bun, o fi bun”.
Eu intreb:
„Cati ani are baiatul asta”?
El:
„14”.
Deja incep sa imi fac o idee despre specimen, este acel pusti al blocului (fiecare bloc are unu din asta), acel pusti care e priceput la calculatoare pentru ca asa zice tacsu.
„lasa ma, ca vine ala mic al meu si ti-l face, l-a facut si pe a lu matusisa, sa vezi ce frumos lucra”...
Incerc sa imi dau seama ce se intimpla cu computerul de nu porneste si de ce se blocheaza.
La mine in configuratie scria ca are 512 mega de ram sd-ram, ca are un procesor duron la 1 ghz si o placa de baza de la pc chips mb810.
Deschid proprietatile computerului de pe my computer si constat ca procesorul nu mai e acela.
Avea un frumos athlon xp 2000+
Ma uit la el si ii spun:
„nu mai aveti acelas procesor ca data trecuta”.
El se uita crucisi la mine si zice:
„Ce nu mai am”?
Eu:
„cineva v-a schimbat o piesa in computer, cine si de ce”.
El:
„A pai tot vecinu, ca a zis ca mi-l face sa mearga mai repede, a venit intr-o zi, l-a dus la magazin si s-a intors cu o piesa schimbata”.
Tot el:
„si o vreme a mers chiar repede”.
Incep sa presupun ca procesorul ii de vina,
Iau procesorul vechi il montez, din intimplare pleaca bine din prima.
Il mai sting si ii mai dau drumu, aiurea, incepe iar sa faca la fel.
Schimb memoria, nimic.
Ma uit pe specificatiile complete ale procesorului, ma uit apoi si pe posibilitatile placii de baza.
Se potriveau cam prin toate, mai putin un lucru, placa de baza suporta un maxim de 200 mhz la fsb, iar procesorul putea intre 266 mhz si 333 mhz.
Ceea ce evident a pus o sarcina in plus pe placa de baza, moment in care condensatoriii saraci s-au dus naibi.
Ma uit la condensatori, umflati ca naiba.
Incep sa ii explic omului.
„uite nene, piesa asta de ti-o pusera matale, e mai noua ca restul, iar restul desi aparent suporta piesa asta, de fapt s-a defectat incet, incet, iar acum ai in loc de computer o conserva”.
El:
„aoleu, cum asa”.
Eu:
„pai asa, ca daca lasi pe toti sa bage ghiarele, nu ti-am zis ca nu e de gluma asa cu astea”?
El:
„si mai pot sa fac ceva”?
Eu:
„da, mai bagi 3 milioane in el si il reparam”.
El:
„aoleu”.
I-am luat computerul l-am dus, i-am schimbat placa de baza si odata cu asta si memoria, fiindca nu mai existau placi pe sdram, ci pe dd-ram.
Asta e, se manifesta peste tot.
E drept ca am intalnit si colegi care stateau si se uitau ca meseriasi in computer, fara sa aiba habar despre ce e vorba pe acolo.