marți, 16 noiembrie 2010

Femei, Femei si iar Femei

De mult, in vremuri apuse, pe cand purecele se potcovea cu 9 potcoave de otel si cantarea….
Nu va speriati, nu incep sa va povestesc Harap Alb.
Dar de mult, cand eram eu mai mic, citeam cate o carte mai buna si ziceam:
“gata, o bag in top 10”.
Pe rand au trecut prin acest top o multime de carti, astfel incat topul a devenit neincapator si s-a transformat incet, incet din top 10 in top 15, din top 15 in top 50, iar acum este top de n implica top de n+1 (matematicienii cunoaste dea!).
Este fascinant insa cum, un autor a ramas in top 10, iar un roman de al sau a ramas tot in top 10.
Daca aruncam o privire asupra acestui autor, poate fi usor catalogat drept un usuratic, un spurcat si un “de necitit”.
Cel putin 3 sferturi din populatia “culta” a Romaniei l-ar cataloga asa.
Este drept ca, socheaza, incepe romanele brusc fara ai da timp cititorului sa isi dea seama despre ce va citi.


“Aveam 50 de ani şi nu ma mai culcasem cu o femeie de patru ani. N-aveam nici o prietenă. Mă uitam după femei pe stradă sau oriunde le vedeam, însă le priveam fără vreo dorinţă şi cu un senti-ment al inutilităţii. Mă masturbam în mod regulat, dar ideea de a avea o relaţie cu o femeie - chiar şi fără implicaţii sexuale - îmi depăşea imaginaţia. Aveam o fiică de şase ani, din afara căsătoriei. Locuia cu maică-sa şi plăteam pensie alimentară. Fusesem căsătorit cu ani în urmă, la vîrsta de 35 de ani. Mariajul durase doi ani şi jumătate. Nevastă-mea a fost cea care a hotărît să divorţăm. Fusesem îndrăgostit o singură dată. Era alcoolică şi a murit la 48 de ani, cînd eu aveam 38. Nevastă-mea fusese cu 12 ani mai tînără decît mine. Cred că şi ea e moartă acum, deşi nu sînt sigur. Mi-a scris cîte o scrisoare lungă, de Crăciun, timp de şase ani după divorţ. Nu i-am răspuns niciodată...
Nu ştiu sigur cînd am văzut-o prima oară pe Lydia Vance. Să fi fost cu vreo şase ani în urmă, cînd tocmai îmi dădusem demisia din slujba pe care o aveam de doisprezece ani ca funcţionar la poştă şi încercam să devin scriitor. Eram îngrozit şi beam mai mult ca niciodată. încercam să scriu primul meu roman. Beam cîte o stacană de whiskey şi o duzină de cutii de bere în fiecare noapte, în timp ce lucram. Fumam trabucuri ieftine şi băteam la maşină şi beam şi ascultam muzică clasică la radio pînă dimineaţa. îmi propusesem să scriu zece pagini pe noapte, dar nu ştiam decît a doua zi cîte am scris. Mă trezeam dimineaţa, vomitam, apoi mă duceam pînă în camera din faţă şi mă uitam pe canapea să văd cîte pagini erau acolo. Mă aşteptam întotdeauna să văd cele zece. Uneori erau 17, 18, 23, 25 de pagini. Desigur, ce scriam în fiecare noapte trebuia refăcut sau aruncat. Mi-a luat douăzeci şi una de nopţi ca să-mi termin primul roman.
Proprietarii casei unde stăteam, şi care locuiau în spate, credeau că sînt ţicnit. In fiecare dimineaţă cînd mă trezeam, găseam o pungă mare de hîrtie în faţa uşii. Conţinutul varia, dar înăuntru erau mai ales roşii, ridichi, portocale, ceapă verde, conserve cu supă, ceapă roşie. Le mîncam şi beum bere în fiecare noapte, pînă la patru sau cinci dimineaţa. Bătrînul avea obiceiul să leşine, iar bătrîna şi cu mine ne ţineam de mînă si, din cînd în cînd, o pupam. întotdeauna în dreptul uşii o pupam mai apăsat. Era îngrozitor de ridată, dar n-avea ce să facă. Era catolică şi arăta simpatic atunci cînd îşi punea pălăria ei roz şi se ducea la biserică duminică dimineaţă.”

Stiu clar multe persoane care de la primele 3 randuri ar fi inchis cartea si ar fi zis:
„ptiu e una din alea spurcate”.

Dar cine e autorul?

Daca nu ati recunoscut fragmentul, nu am ce sa va fac, mai aveti putin de indurat pana sa aflati cine e celebrul autor.
Nascut in 1920, pe 16 august, a fost poate cel mai lenes scriitor (asa cum bine spunea prietena mea si la vara cald),
Dar cu toate astea reuseste sa scrie o multime de poeme, scurte povestiri si 6 romane, ajungand la un numar eventual de 60 carti tiparite.
Charles Bukovski, ca despre el este vorba, starneste pasiuni la orice cititor cu un minim de cultura literara si care nu se sperie de taria cuvintelor.
Prin romanul sau Femei, reuseste sa scandalizeze majoritatea populatiei feminine ce a trecut de primele randuri si sa ii faca pe barbati sa zica:
„da frate, asa e”, ffiecare regasindu-se poate in episoade din viata lui Hank Chinaski.
Cand eram in anul I de facultate, aveam prietena studenta la Litere si ma duceam adesea sa o vizitez.
In acel an I la litere erau 130 de gagici si un singur baiat.
Am fost reperat cu usurinta in sala ca fiind un intrus si fiindca eram de sex masculin prezentam un oare care interes, pe criza care era acolo.
Insa o netoata, nu are ce face si ma intreaba:
„Domnule Matematician, ce romane va place sa cititi”?
Eu, simtindu-ma ca la gala premiilor mtv, ca la un concurs de miss, raspund, vrand sincer sa traim intr-o lume mai buna:
„Pai de exemplu draguta, imi place Femei de Charles Bukovski”.
A fost poate ziua in care am aflat cat de repede pot sa alerg la o suta de metrii obstacole, sa vezi toata acea masa compacta de femei miscandu-se brusc spre mine...
Dar, revenind, asta este dragele mele, Bukovski are un mod aparte de a prezenta lucrurile.

Ok! Dar despre ce e romanul asta Femei?

Pe scurt, un ins de 50 ani, Hank Chinaski, tot incearca sa isi vada visul implinit cu ochii si sa devina mare autor.
El pleaca de la cititul propriilor poiezii in librarii de cartier, pentru un public de joasa speta (sa il numim asa), el fiind format din tineri din patura medie si saraca, mai tot timpul aprinsi de bautura si de eventualele droguri consumate.
Nu va reusi ici cand sa depaseasca aceasta conditie, drept pentru care intregul roman se desfasoara in acest context, printre oamenii de conditie medie si cei saraci.
Fixandu-si drept intriga principala acest demers al lui Chinaski, autorul urmareste cu totul altceva.
Incearca sa surprinda fiecare aspect al vietii acestuia, pentru a-si fabrica un motiv, un pretext de a prezenta femeia, asa cum nu a mai fost prezentata pana atunci.
Suntem obisnuiti si supra saturati cu imaginea diafana a femeii, aceasta zana, cu capul inconjurat de raze, cu ochii albastri ca doua safire, cu parul balai, reflectand in jur numai frumusete si bunatate.
Aproape ca ti se face greata, ca si cum ai manca o prajitura buna, dar dulce, atit de dulce incat iti vine sa versi de la un moment dat in colo.
La capatul opus, se afla prezentarile naturaliste ale femeii, aceasta eterna bolnava de psihoze, nevroze, aceasta stricata, aceasta curva (Vezi La qure de Emil Zola, Neinspirat tradusa ca Prada),
Femeia care nu e instare decat sa fie un parazit.
Dar si in aceasta prezentare lipseste ceva si am sa fiu destul de direct:
Fratioare, in ambele prezentari femeia nu merge la wc, nu trage vanturi, nu ragaie, nu i se strica dantura, nu are piele cu creturi, nu e ridata, deci aproape ca sa zici ca in ambele prezentari e la fel de diafana, chiar daca e prezentata de naturalisti in modul in care e prezentata.
Ei bine Bukovski vine si umple acest gol, iar femeile din aceasta carte, sunt femeile alea normale cu care ne-am obisnuit,
Acele femei care au parte de toate placerile vietii (merg la buda, li se strica dantura etc),
Sunt acele femei care au uneori mici crize de identitate, acele femei nehotarate care nu isi cunosc bine sentimentele.
De aceea apreciez acest roman in mod deosebit.
Bukovski nu face ca ceilalti autori, Romantici, realisti, naturalisti (asa e ca le stiu?),
Nu rupe cele doua imagini pentru a prezenta un anumit aspect, el da Cezarului ce e al Cezarului, cand o femeie e frumoasa, o descrie cu lux de amanunt pentru a nu-I stirbi din calitati, dar si aceasta femeie frumoasa, se baloneaza cand sic and sit re sa baseasca.
“Incă mai lucram în fiecare noapte la primul meu roman. Niciodată nu mă apucam de scris mai devreme de 6:18 după-amiaza. Asta cînd obişnuiam să semnez condica la poştă. Era ora şase cînd au sosit: Peter şi Lydia Vance. Am deschis uşa. Peter a zis:
-la uite, Henry, ce ţi-am adus!
Lydia a sărit pe măsuţa de cafea. Blugii ei păreau mai mulaţi ca niciodată. Şi-a scuturat părul lung, castaniu. Era nebună; era miraculoasă. Pentru prima oară, chiar m-am gîndit că aş putea face dra-goste cu ea. A început să recite poezii. De-ale ei. Erau foarte proaste. Peter a încercat s-o oprească.
- Nu ! Nu ! Poezia cu rimă n-are ce să caute în casa lui Henry Chinaski.


- Las-o în pace, Peter.
Voiam să-i admir fesele. Incălecase vechea măsuţă
de cafea. Apoi a dansat. Şi-a unduit braţele. Poeziile erau îngrozitoare, trupul şi nebunia, nu. Lydia a sărit de pe masă.
-Ţi-aplăcut, Henry?
-Ce?
- Poezia.
- Nu prea.
Lydia a rămas aşa, cu foile în mînă. Peter i-a
înşfăcat braţul.
- Să ne futem, hai să ne futem! i-a zis el.
Ea l-a împms.
-Bine, a zis Peter. Atunci plec!
- N-ai decît. Am maşina mea, a zis Lydia. Pot
să ma întorc şi singură.
Peter a luat-o spre uşă. Acolo s-a oprit şi s-a
întors.
- Bine, Chinaski! Să nu uiţi ce ţi-am adus 1
A trîntit uşa şi a dispărut. Lydia s-a aşezat pe canapea, lîngă uşă. M-am aşezat cam la jumătate de metru de ea. Am privit-o. Arăta minunat. Mi-era teamă. Am întins nnna şi i-am atins părul lung.
Părea fermecat. Mi-am tras naîna înapoi.
- Tot părul ăsta e al tau cu adevărat? am între-
bat. Ştiam că aşa este.
-Da, a zis ea.
Mi-am pus mîna sub bărbia ei şi, foarte neîn-
demînatic, am încercat sa-i întorc capul către mine. N-aveam încredere în astfel de situaţii. Am
sărutat-o uşor.”

Totusi, Bukovski are grija sa prezinte tot adevarul, nu exista femei frumoase si atit, toate, dar toate au un defect, deci tot despre aceasta Lidia mai la inceput spune:

“Cîţiva indivizi au venit să stea de vorbă cu mine. Apoi, într-o clipă de răgaz, m-a abordat şi Lydia Vance. Stăteam la o masă şi beam bere. S-a proptit de marginile mesei, s-a aplecat şi m-a privit. Avea părul şaten şi lung, un nas proeminent, iar cei doi ochi parcă nu semănau unul cu celălalt. Dar degaja vitalitate - ştiai că se află acolo. Am simţit între noi vibraţii. Unele dintre ele erau confuze şi nu tocmai pozitive, dar existau. M-a privit, am privit-o şi eu la rîndul meu. Lydia Vance purta o jachetă de cowboy din piele întoarsă, cu nişte franjuri la guler.
Avea ţîţe mişto. I-am spus:
- Mi-ar plăcea să-ţi smulg franjurile alea de pe hăinuţă - am putea începe de acolo!
Lydia s-a îndepărtat. Se pare că n-a tinut treaba. Niciodată nu ştiu ce să spun doamnelor. Dar avea un posterior!”

Dar bine bine, unde se duce la buda?

Ei bine episoadele acestea nu lipsesc si multe altele.
O sa vedeti si nebuniile femeilor cu care suntem toti atit de obisnuiti, credinte ciudate, temeri, nevroze etc.
Inchei spunandu-va ca Bukovski face o prezentare cat se poate de reala a femeii, neuitand niciun aspect al vietii, coborand-o pe aceasta zana de pe piedestal si asezand-o acolo unde e locul, printre noi, cu placerile si neplacerile vietii.
Nu mai putin de remarcat este umorul negru prezent pe tot parcursul cartii, facandu-l pe cititor sa mai uite de grozavia cuvintelor citite si aducandu-l pe punctul de a spune:
"Ei, e chiar un tip simpatic"

6 comentarii:

mary spunea...

mi-a placut rau,omule!!

black ares spunea...

Ma bucur mult ca ti-a placut.
O sa mai public astfel de recenzii.
Merci mult pentru comentariu.

Marius Ola spunea...

Interesantă carte... Cel puţin aşa reiese din prezentare. Toate cele bune!

black ares spunea...

@marius, daca zici tu inseamna ca e chiar buna prezentarea.
Despre carte, te asigur incaodata ca e superba, daca nu esti o virgina care se stramba cand aude de cuvinte care incep cu p cum ar fi "promo" si "publicitate"

Anonim spunea...

:D multzam fain pentru recenzie. ai talent, bravos!

cat despre carte, bine ca ai povestit-o ca sa n-o citesc niciodata! imi zdruncina din radacini ce-mi place sa cred si anume ca SUNT O PRINTESA!!!

black ares spunea...

@annonima printesa, dar stii ca nu esti, amindoi stim asta.
Imi aduci aminte de o intimplare din trecut cu un prieten.
Eram la o petrecere si printre noi era si o domnisoara, frumoasa, extraordinar de frumoasa.
Avea niste ochii mari si candizi, albastrii asa de te pierdeai in ei.
Numai ca ea, era foarte constienta de frumusetea ei si in grupul sau de prieteni toti ii satisfaceau capriciile, iar ea era obisnuita cu asta, i se parea normal.
Numai ca la intrunirea respectiva era si un prieten, care el era mai nebun asa, nici nu stia cine e asta si ce prestigu are ea in grupul ei de prieteni etc, etc.
La un moment dat, stateam ca baietii in bucatarie si beam si vorbeam.
Vine si fata respectiva si unde nu il vad pe acest prieten sarind de pe scaun si ducandu-se glont la ea:
- Ia uite tu ce fata frumoasa avem oi aici, ce ochi mari si frumosi are, iti dai seama ce tare tre sa fie cand strange din ei cand se screme la buda?