luni, 23 ianuarie 2012

Social networking - Pile cunostinte si relatii

Aveam o discutie cu buna mea prietena SLVC despre pile cunostinte si relatii
Am afirmat ca pile cunostinte si relatii nu este neaparat un lucru rau si ca afara se foloseste pe scara larga si se numeste “Recomandari”.
I-am promis ca povestesc despre asta intr-un articol mai amplu si iata-l.
Puteti sa il cititi si voi ceilalti, e interesant si e de invatat ceva pentru cei care vreti sa va gasiti un loc de munca.

Retea sociala sau social networking

S-au dezvoltat in randul oamenilor o multime de credinte si prejudecati, iar politicienii se folosesc de aceste lucruri pentru a ne manipula.
Ei stiu sigur ce e mai bine, ce e mai rau si ca nu neaparat unele lucruri sunt rele, ci modul de aplicare al lor este rau probabil, dar lor le convine ca noi sa credem ca totul este rau.
Pe o scara mai larga, mai generala, s-a impamantenit si credinta ca tot ce e bogat este rau si ca e naspa sa fi bogat, ca nu “mai bine sarac si cinstit”.

In sociologie, deci intr-un domeniu ridicat la rang de stiinta se studiaza ceea ce se cheama reteaua sociala a unei persoane.
Aceasta retea sociala este formata din persoanele care te cunosc si persoanele pe care le cunosti.

Avem doua tipuri de retele, retele inchise si retele deschise.
Retelele inchise sunt proaste, retelele deschise sunt bune.
Prin retea inchisa se intelege o retea in care oamenii se cunosc toti intre ei, fiecare cu fiecare.
Reteaua aceasta inchisa este proasta deoarece informatia nu circula decat in interiorul retelei, ea nu razbate afara si, mai grav, nicio informatie de afara nu intra inauntru retelei.
Retelele deschise pe de alta parte sunt bune deoarece ele presupun faptul ca nu cunosti direct pe toti cei din reteaua ta si ca unii din membri retelei tale se cunosc si cu membrii altei retele facilitand astfel comunicarea.
Conceptul de retea sociala este unul foarte larg intrebuintat la multe lucruri.
Cand ne reducem insa la domeniul profesional si la cautarea de munca, reteaua sociala se transforma in ceea ce se numeste
retea profesionala.
Sa nu confundam, nu inseamna ca daca un membru al retelei noastre sociale nu activeaza in domeniu nostru profesional, el nu mai face parte din retea.
Mi s-a intimplat adesea ca un economist sa imi aduca comenzi pe it, deci economistul respectiv face parte din reteaua mea profesionala.
Denumirea de “profesionala” arata mai de graba scopul in care folosim la un moment dat reteaua noastra sociala si nu calitatea membrilor din retea.
De asemenea putem vorbi de retele mici si retele mari.
Evident ca o retea mica este mai proasta decat o retea mare.

La ce este buna o astfel de retea?

Pai sa zicem ca Alina lucreaza la Microsoft, ea afla ca e un post disponibil si stie ca cineva din reteaua ei profesionala cauta un post de acel gen.
Atunci ea, stiind ca acea persoana din retea este un bun profesionist il va suna ii va vinde pontu si eventual va actiona ca o punte intre persoana din retea si angajator.
Presupunem ca persoana din retea e ocupata, dar la randul ei stie pe cineva si atunci il introduce pe acel cineva catre Alina, sau pur si simplu actioneaza la randul lui ca o punte intre cineva si Alina.

Deci identificam urmatoarele functii ale unei retele:
- Accesul la o informatie;
- trasmiterea de informatii;

Pentru ca Alina poate doar sa informeze persoana de existenta jobului, fara sa doreasca sa actioneze in sens invers.
Atunci persoana, informata fiind, se va pregati cu documentatia necesara castigarii jobului si se va prezenta la firma in cauza.
Insa Alina poate sa actioneze si in sens invers, sa ia informatia de la persoana din retea, eventual sa adauge o recomandare proprie scrisa sau verbala si sa prezinte la firma sa candidatura persoanei respective.

De ce poate sa functioneze asa ceva?

Foarte simplu, toti ne dorim sa lucram cu persoanele cele mai bune.
Ca sa stii daca o persoana este buna trebuie sa o cunosti.
Cel mai bine e daca cunosti acea persoana direct.
Dar intre oameni functioneaza si sistemul de incredere.
Eu il cunosc pe cutare, cutare este un profesionist bun, daca el cunoaste pe cineva si il apreciaza ca profesionist inseamna ca si acel tert trebuie sa fie o persoana buna in profesia sa.
Acest lucru se bazeaza pe premisa ca niciun profesionist bun nu ar recomanda pe un non-profesionist deoarece e numele si renumele sau la mijloc.
Pentru ca, daca se descopera ca profesionistul a recomandat un non-profesionist, atunci cel ce a fost nevoit sa accepte recomandarea va degrada pe cel ce a facut recomandarea.

Este absolut normal ca eu, daca am de facut un lucru si am nevoie de ajutor sa apelez la oamenii in care am incredere, sa apelez la cei cu care am mai lucrat si eu consider ca sunt buni, decat sa stau sa caut printre necunoscuti pe unii si altii care ar putea sa fie buni, dar ar putea sa nu fie si sa pierd timp.

Mai mult, sistemul nu lucreaza intodeauna pe principiul calitatii maxime.
Uneori prefer sa lucrez cu unu cu care am mai lucrat, chiar daca nu e cel mai b un, dar il cunosc, stiu ce poate si ce nu poate, stiu cum sa comunic cu el, stiu cum sa ma raportez la el, stiu cum sa il motivez ca sa obtin ce e mai bun de la el.
Si s-ar putea ca acest “ce e cel mai bun de la el” sa fie chiar mai mult decat as fi putut obtine cu unul de maxima performanta, dar cu care abia m-am cunoscut.
Si asta deoarece oamenilor le trebuie timp sa se acomodeze unii cu altii, sa se cunoasca, sa capete incredere unii in altii.
Mai intervine aici un factor si anume celelalte abilitati ale persoanei pe care o luam sa lucram cu ea.
Poate fi un bun profesionist in domeniul lui, dar sa fie un om execrabil in rest si atunci, cu toata performanta lui, nu imi doresc sa lucrez cu asa cineva, mai bine iau doi oameni mai neperformanti in locul celui perofrmant, dar execrabil.

Intodeauna in capitalism, angajarile se fac in aceasta ordine:

- Se cauta printre angajatii existenti daca nu poate fi promovat cineva in postul ramas vacant;
- Daca se gaseste, se promoveaza persoana respectiva, sau se muta, iar postul persoanei in cauza este scos la mezat;
- Pentru postul scos la mezat se cauta printre cunostinte, relatii daca exista vreun doritor si i se vinde pontul;
- Eventual daca sunt mai multi doritori se organizeaza o serie de eliminari pentru a alege pe cel mai bun dintre ei;
- Cu cel ramas se merge mai departe cu interviul;
- Daca s-a ajuns la o intelegere individul este angajat;
- Abia dupa ce nu s-a ajuns la o intelegere cu niciunu din cei care au fost doritori din recomandari, postul se scoate la publicitate in marele public;
- Evident ca daca unii dintre doritori la faza de eliminari s-au dovedit chiar praf, nu vor mai fi chemati;

Uneori publicarea in marele public si lucrul pe recomandari se fac in paralel.
Insa unul venit pe recomandari va fi vazut mai bine decat oricare venit prin publicitatea in marele public, pentru ca acel venit pe recomandari are o garantie in plus.
Daca vi la un astfel de job prin publicitatea din marele public, trebuie sa fi al dracu de bun ca sa poti intra.

Aceasta se intimpla atunci cand mergem la interviu si avem impresia “postul era deja dat si au facut concursul de fente”.


Asta se utilizeaza pe scara larga in afara si se utilizeaza si la noi.
Nimeni nu vede acest lucru ca pe ceva rau.
Recunoasteti mai sus descris cu rang de stiinda sistemul de pile cunostinte si relatii.

Sa desprindem o problema totusi

Sistemul de mai sus, asa cum am afirmat, este unul bun.
Insa modul de al aplica este problema, ca peste tot de altfel.
Problema consta in faptul ca unii recomanda pe oricine, nu conteaza cat de competent sau nu.
Iar ceilalti carora li se recomanda, angajeaza fara niciun test doar pe baza recomandarii.
Mai grav, dupa o luna de lucru in care se prind ca cel recomandat e praf, nu iau nicio masura de a se descotorosi de el.
Asta e problema, nu pile, cunostinte si relatii.
Pentru ca pile cunostinte si relatii e un sistem normal de lucru si de bun simt.
CUm am spus, recomandat ca metoda de lucru in sociologie si in psihologie mai ales pe partea de HR.


p.s. Daca sunteti cuminti va voi prezenta zilele urmatoare si cum sa va imbunatatiti reteaua profesionala

miercuri, 18 ianuarie 2012

Despre proteste, romani si cine e de vina

Suntem in contextul actual al protestelor si mi se nasc o mie de intrebari si certitudini care imi confirma parerile mele.
Peste tot se discuta despre aceste proteste, peste tot prin internet e plin de oameni care isi dau cu parerea, e o activitate crescanda si de la ora la ora apar noi mesaje.
Ceea ce inesamna ca lumea are timp sa stea sa faca toate acestea.
Pe de alta parte toti la unison zic ca statul e de vina pentru toate problemele lor.
Sunt si care au avut intr-adevar probleme cu statu, acestia iti pot enumera punctual ce probleme au si ce vor sa se schimbe.
Dar multi dintre acestia in ciuda problemelor, trec mai departe si incearca sa isi realizeze viata in conditiile date.
Sunt ceilalti care, nu au avut o problema cu statul in viata lor, dar preiau informatii si sloganuri de la televizor si le repeta ca papagalii pentru ca nu e asa, da bine.
Eu revin si spun, cred ca ar trebui sa ne uitam fiecare daca nu cumva problemele noastre vin din cauza noastra mai intai si pe urma e de vina statu.
Acestia din urma ii recunosti repede ca iti vor spune cand ii vei intreba ce problema au cu statu:
"Politicienii sunt corupti", "Functionarii sunt corupti".
Nu ca nu ar fi adevarate aceste sintagme, dar poate tu nici nu ai ajuns la nivelu ala in care coruptia sa te afecteze.
Stiu, nu sunt drumuri calumea, stiu ca nu sunt servicii calumea, dar adevarul e ca peste tot sunt probleme si ca lumea mai se si adapteaza.
Numai ca intr-o societate ambele parti trebuie sa se achite de datoriile lor si sa aiba grija de ele.
Prin simplu fapt ca platesti niste taxe, nu inseamna ca tu nu tre sa mai faci nimic si statul face tot.

Sa le luam pe rand cele doua probleme: 1. Statu si privitu la proteste
2. Ce si cum fac oamenii care dupa vin si cer altora sa le rezolve problemele
1:
Eu nu ma uit la televizor ca ma enervez.
Ma uit dimineata sa vad rezumatu de ieri si atit.
In rest consider ca fiecare are o treaba de facut si de produs niscai bani si nu poate sa stea asa.
Cine isi permite sa faca proteste sau sa stea toata ziua sa urmareasca/discute protestele, inseamna ca chiar o duce bine.
Eu daca nu fac nimic intr-o zi chestia asta se simte in nivelul meu de trai.

Si legat de asta avem:
2:
Acum o sa fac prima generalizare din viata mea!
In mare parte avem ce meritam, cu munca nu ne rupem, la stat degeaba pe unde apucam suntem primi, ce sa ii faci.
Se mai mira unii ca au trai naspa si nu ii plateste lumea bine, cand ei la servici nu stiu decat sa stea pe Facebook si sa dea f5 si pe urma tot patronu, statu sau mai stiu eu cine e naspa ca nu ii da domne atitea bani cat ar trebui sa isi cumpere el tot ce isi doreste.
Pe de alta parte sunt patronii care habar nu au sa isi aleaga personalul si care se lasa uneori induiosati de faptul ca ala care e un lenes e un om.
Daca unu vine si zice ca iti lucreaza ca programator pe 700 lei, chiar nu iti ridici un semn de intrebare? De ce ar accepta un programator sa lucreze pe 700 lei lunar?
Dar patronul zice fericit ca a facut afacerea vietii sale.
Cand il vede cum munceste de prost, nu ia masura sa il dea afara (bine, aici nici legea nu te lasa prea mult sa actionezi, odata ce te-ai procopsit cu un angajat mori cu el de gat), dar adesea motivele sunt "hai sa nu il dau afara, ca are si el o familie si copii si oameni suntem".
Prefera multi sa urle sa strige sa te faca albie de porci crezand ca au rezolvat situatia. Adevarul e ca la un moment dat devi imun si se aplica sloganu:
Timpul trece, leafa merge noi cu spor muncim.
Apoi exista cei care accepta diverse combinatii sa se bucure de bani pe moment:
"Lasa domne, trece-mi minimu pe economie pe cartea de munca, ca nu mai apuc eu pensia".
Cand se apropie de pensie intreaba timizi:
"Dar oare eu cu ce pensie o sa ies".
Pai cu aia pe care ai acceptat-o.
In general daca nu te dezvolti, nu te descurci sa ai un salariu mai mare, nici pensia nu va fi mai mare.
Apoi iesiti in strada si spuneti ca ati muncit 40 ani si ca aveti o pensie de mizerie.
Pai daca in aia 40 ani ai muncit pe un salariu de mizerie si in plus ai si acceptat sa iti fie trecut in contract ca muncesti la juma de norma pe salariu minim pe economie numai ca sa nu dai bani la stat, de unde pensie mai mare.
Faptul ca ai muncit 40 ani nu e relevant.
Readuc in discutie o tema mai veche, faptul ca ai fost in scoala si ai invatat o multime de teorii si o multime de teorie, nu inseamna neaparat ca automat tu trebuie sa iei salariu cel mai mare.
In anul meu la facultate au fost 160 oameni din care 80 au ajuns in finalul facultatii, iar 30 au intrat in licenta din care 10 au promovat licenta cu note intre 9 si 10.
In teorie toti astia 10 suntem buni la teorie si la teorii.
Atunci in fata unui angajator ce ne diferentiaza?
E, vezi! Nu scoala aia e totu, scoala aia e baza, trebuie sa stii sa te diferentiezi de restul, sa fi tu si sa iti stii alege soarta.
Nu iti da nimeni nimic pe degeaba si adevarul este ca scoala nu se termina dupa cei 4 ani de facultate.
Scoala este o activitate permanenta pe tot parcursul vietii.

Deci, dragul meu cititor, s-ar putea ca problemele tale sa porneasca si din ceea ce alegi tu pentru tine, nu doar din cauza statului.
De altfel acest lucru se simte si in schimbarile de la stat.
Am avut 3 tipuri de guvernare pana acum:
Psd, cdr, apoi iarasi psd si apoi pdl.
Vreuna din aceste schimbari ti-a adus vreo schimbare in viata mai buna, iar dupa schimbarea regimului lucrurile au devenit mai proaste
Atunci ai probleme cu statu.
Ti-a mers la fel de prost sau mai prost, inseamna ca problemele sunt cu tine insuti.

Stiu, stiu! O sa zici ca toti sunt o apa si un pamant si ca de aia cu toti ti-a mers prost.
Poate totusi nu este asa si daca am mai lasa din gasitul de motive pentru care lucrurile or sa mearga prost si am incerca sa gasim solutii pentru noi insine, ar fi mai bine.

marți, 17 ianuarie 2012

Protestele comunistilor in strada

Scriam zilele trecute despre educaţia comunistă primită de cei mai mulţi dintre noi şi despre faptul cum ea ne afectează încă.

Sunt oripilat de ceea ce văd la televizor şi nu pot înţelege cum şi ce vor acei oameni.

Mă întreb ce şi-au dorit, nu şi-au dorit libertate în 1989? Au obţinut libertate cu tot ce înseamnă ea!
Aţi făcut o şcoală, mulţi ani de zile şi după ce aţi terminat-o nu aţi găsit nimic de muncă?
Nu v-a aşteptat nimeni la ieşirea din facultate cu jobul?
Ghinion! Dar nu e vina nimănui. În libertatea dorită, faptul că ai făcut o şcoală nu îţi oferă un job.
Mai trebuie să ştii să îţi cauţi un loc de muncă, să te vinzi, să fi cel mai bun dintre mulţi alţii.
Ştiu, ştiu mămica spunea că dacă învăţaţi bine, o să obţineţi un loc de muncă!
Ghinion, mămica era proastă fiindcă surpriză, mămica a trăit tot în comunism şi habar nu avea cum e în alt sistem.
Acum voi ce vreţi, ca statul să vă dea locuri de muncă? Păi nu e treaba statului să facă asta.
Statul creează un mediu propice pentru economie şi mai departe locurile de muncă vin dacă vreunu din voi (slabe speranţe), sau alţii vin să şi facă afaceri pe aici.

Dar de ce ar veni să facă cineva afaceri aici?
Numai ca să se trezească că într-o seara din cauza unor proteste cretine i-a dispărut magazinu cu totu?
Că toţi banii investiţi într-un magazin de mobile s-au dus dracu fiindcă i-a venit unui comunist cretin şi borât să protesteze cum îi vine lui pe chelie că nu mai are el ce să bage la maţ că nu a fost în stare să facă nimic cu viaţa lui?

Nu zic că în România or merge lucrurile şnur, dar când puneţi mâna pe pietre băi borâţilor gândiţi-vă şi ce aţi făcut voi cu viaţa voastră!
Şi dacă vă gândiţi! Da ce domne, am făcut atâta şcoală deci merit să trăiesc bine!
Ghinion, chestia asta există numai în capul tău de comunist prost, şcoala te învaţă să faci anumite lucruri, cum le foloseşti mai departe este treaba ta.
Ce alegi să faci cu tine şi cu ceea ce ai invăţat este treaba ta.
A! Te-ai dus la un interviu şi ai acceptat un salariu de căcat? A cui o fi vina?
Eu nu am acceptat un salariu de căcat niciodată şi am avut de pierdut din cauza voastră, a nenorociţilor care habar nu au ce să facă cu viaţa lor şi acceptă orice salariu pe principiu:
“E lasă să fie că nu contează, oi munci şi eu puţin mai slab şi la cât mă plăteşte pot să şi greşesc că nu e mare pagubă”.

Urmăresc cu stupoare protestele dinzilele acestea!
Urmăresc mai ales modalitatea lor de a fi prezentate la televizor.
Urmăresc delimitarea între pajnici şi violenţi, între galeriiile de echipe, între nord şi sud.
Părerea mea este că televiziunile incitante la violenţă au acum ce vor, dar nu ştiu cum să o dea la întors că nu ele sunt de vină şi au creat această iluzie că ar fi două proteste, unu pajnic pe care vezi doamne ele îl susţin şi unul violent pe care îl condamnă!
Hai domnilor ipocriţi, muscaţi-o gros şi înghiţiţi tot că vă convine de minune ceea ce se întâmplă şi protestul pajnic e doar în minţile voastre ca să îi minţiţi pe ăia care vă ascultă.

Îmi plac argumentele aduse:
“era un tată cu copilul lui, nu poţi să fi să vrei să fi violent când eşti cu copilul”.
Nu zău! Cine garantează că ăla nu e vreun descreierat care cu copilu în braţe aruncă cu pietre spre jandarmi?
Că e descreierat asta e sigur! Pentru că ce părinte cu capul pe umeri s-ar duce cu un copil într-un loc cu risc de periculozitate maxim.
Ai copil, gândeşte-te mai întâi la viaţa lui şi stai dracu acasă, nu te duce în mijlocul violenţilor!
O altă categorie este a celor care vezi doamne manifestau pajnic şi au fost bruscaţi.
Este foarte interesant modul lor de a fi ultragiaţi.
Dar ce credeai fă, sau bă, că te duci acolo şi o să jucaţi ursuleţul doarme?
Ce trebuie să facă jandarmu să vină să întrebe:
“Nu vă supăraţi! Dumneavoastră manifestaţi pajnic, sau violent?”.
Nu e de râsul curcilor?
Încă odată se dovedeşte ipocrizia presei româneşti.
Dacă în seara de duminică jandarmii nu au făcut nimic, au urlat că vai doamne de ce nu au făcut jandarmii nimic.
Dacă luni jandarmii au trecut la percheziţia corporală a unora!
I s-au bulbucat ochii lu Ciutacu că pe baza cărei legi percheziţionează ăia lumea.
Păi ce gura mă-si vreţi să facă şi jandarmii ăia!
De ce nu vă duceţi voi deştepţii lu peşte să lucraţi la jandarmerie dacă tot ştiţi voi atâta despre cum trebuie să îşi facă jandarmii treaba.
Conform legii domnule Ciutacu toate protestele alea sunt ilegale şi deci eu să fi fost bagam jandarmii în toţi, îi luam pe sus şi îi duceam la secţii ca să ştim o treabă.

Un alt aspect îl reprezintă numărul de protestatari!
De când dracu 500 (hai 2000 sunt de acord), dar de când dracu un număr aşa de mic e reprezentativ pentru o naţiune?
Văd la televizor “românia nemulţumită iese în stradă”, sau alte afirmaţii de genul ăsta!
Nu domnilor jurnalişti, românii senili şi idioţi ies în strada, sau ăia care au un interes direct şi propriu.
Eu ca român cu capul pe umeri stau acasă şi încerc să văd cum pot mai bine, în sistemul dat şi de care ne bucurăm cu toţi, sa trăiesc şi să supravieţuiesc.
Nu ies în stradă chipurile să fac dreptate ca să am posibilitatea după să mă dau revoluţionar şi să revendic statului bani cu găleata pentru că am aruncat cu pietre în oameni.
Nu ies în stradă că poate mă vede vreo televiziune şi ajung şi eu în studio şi poate ajung celebru ca perversu de pe Târgu Ogna.

Numai că tot ce zic eu aici este greu.
E mai uşor să stăm acasă să aşteptăm să ne bage cineva ceva în traistă şi când ne vine nouă pe chelie să ieşim în stradă pentru că ceea ce ni se bagă în traistă e cam puţin.

Revin la problema reprezentanţei, deci 2000 de oameni nu au cum să fie reprezentativi pentru 22 milioane.
Nici măcar pentru 10 milioane cât reprezintă populaţia activă, nici măcar pentru 1 milion cât reprezintă populaţia bucureştiului.
Abia la 1 milion, 2000 înseamnă 2% din populaţie.
Şi nehaliţii ăia îndrăznesc să spună şi să ceară demisia guvernului în numele meu şi al altora?
Nu zic, or mai fi nemultumiţi care nu au ieşit în stradă, dar domnilor protestatari ghici ce!
Când aţi vrut libertate, aţi vrut democraţie.
În democraţie majoritatea conduce.
Asta e, ghinion dacă aţi crezut că va fi altfel şi că va sta cineva zilnic să vă caute în cur după ce aţi dat jos sistemul comunist.
Asta e ceea ce aţi vrut şi aţi obţinut.

Un ultim cuvânt pentru pensionari!
Argumentele voastre că aţi muncit o viaţă întreagă şi că aveţi dreptul la o pensie decentă, sunt invalide în mediu economic.
Ele sunt bune numai pentru urechile voastre, dar nu uitaţi în ce vremuri aţi muncit.
Aţi muncit în mare parte în sistemul comunist, pe nişte bani creaţi şi susţinuţi artificial, care nu aveau nicio valoare în piaţă, deci practic aţi muncit pe nişte bani falşi.
Acum voi veniţi şi vreţi pensie pe nişte bani adevăraţi, bani pe care eu şi alţii ca mine îi producem.
Adică, nu vă închipuiţi că banii voştrii sunt puşi undeva deoparte şi voi de acolo vă primiţi pensie, nu!
Voi aţi muncit pe bani falşi, care nu aveau valoare, iar acum vă primiţi pensia din banii pe care eu şi alţii îi dăm la stat ca să mai trăiţi şi voi.
Ştiu, ştiu, aţi muncit o viaţă întreagă, dar ghinion, tot ce v-aţi dorit aţi avut, că sistemul comunist nu l-am susţinut eu să ajungă la putere.
Eu sunt doar victima acţiunilor voastre, nici la revoluţie nu am fost, nici în 47 nu am fost.
Pur şi simplu trăiesc în viitoru luminos pe care, voi, pensionarii, pe care eu îi plătesc, mi l-aţi pregătit!
Şi voi vă plângeţi?
Eu ar trebui să mă plăng, pentru că nu se ştie dacă în momentu când voi ajunge la pensie, mie va mai dori să îmi plătească cineva pensia, că eu, din banii mei, v-am plătit-o vouă.

Pe final cred ca ar fi interesant un protest al generaţiei active!
Să nu mai plătim contribuţiile la pensii, să vedem atunci din ce or să trăiască pensionarii care acum sunt în stradă şi vor pensii din ce în ce mai mari.

joi, 12 ianuarie 2012

Afaceri legal ilegale II - Metoda studentul

vă prezentam într-o postare anterioară (aici) metode de afaceri legal ilegale aşa cum le-am denumit.
Vă promiteam că voi continua serialul şi iacătă că mă ţin de cuvânt.

Metoda Studentului

Aşa cum v-am obişnuit din episodul trecut, mai întâi imaginăm şcenariu desfăşurării unei astfel de afaceri, şcenariu care ne va oferi şi explicaţia numelui.
Numele în sine nu există în nicio literatură de specialitate, sunt date de mine şi chiar nu veţi găsi pe piaţa o literatură care să vorbească de aceste lucruri.
Ele sunt dezvoltate de anumiţi oameni pentru ai excroca pe alţii şi le oferă doar contra cost în cadrul unor seminarii aşa numit de afaceri.

Închipuiţivă că sunteţi un student la o facultate.
În 7 zile aveţi un examen greu şi, ca orice student, oricât de bun aţi fi, vă este frică de acest examen.
Aţi vrea, dacă se poate, să vină cineva şi să vă ofere siguranţa faptului că veţi trece acel examen.
Aici intră în şcenă excrocul:
Vine şi vă spune că îl cunoaşte pe profesorul care susţine acel examen şi că poate să vă aranjeze convenabil examenul dacă îi daţi 100 de dolari, evident nu pentru el, el va face acest lucru pentru dumneavoastră deoarece îi sunteţi simpatic, dar profesorul, nu e aşa, are şi el preţul lui.
Varianta vi se va părea convenabilă şi veţi marşa. Excrocul va avea grijă să vă asigure că totul este bine şi că examenul e ca şi luat.
După ce veţi da banii, el vă va atenţiona totuşi:
„Ai grijă, că pentru tine am făcut o favoare, că preţul este mult mai mare, dar vezi, înveţi şi tu ceva să scrii ceva acolo, să poată şi profu să spună că ţi-a dat nota aia pe ceva, nu aşa pe foaia goală doar cu subiectele, că vezi tu, să nu aibă şi el probleme mai târziu”.
Îl veţi asigura că veţi învăţa cât de cât şi bucuroşi vă veţi duce acasă şi veţi învăţa cât de cât.
Având în vedere că totuşi învăţaţi ceva, există unele mici şanse să treceţi acel examen.
Mai mult, s-ar putea ca frica dumneavoastră să fie una nejustificată, iar dumneavoastră să treceţi acel examen fără probleme, fără vreun ajutor.
Asta ştie şi excrocul şi se bazează pe asta.
Există două şanse acuma:
1. Aţi trecut examenul;
2. Nu aţi trecut examenul;

Pentru că, surpriză, se poate întâmpla şi asta.
În primul caz excrocul va veni la voi şi vă va spune:
„Ai văzut cum le aranjez eu pe toate”? Şi voi veţi fi convinşi că numai datorită lui aţi trecut, iar v-a câştigat de client şi pentru alte ocazii.
Dacă nu aţi trecut examenul, excrocul va veni cu banii înapoi la voi şi vă va spune:
„Uite-ţi banii înapoi, îmi pare rău, nu am reuşit să fac nimic, nu a mers schema”.
Vă veţi spune „asta e, nu toate schemele astea merg” şi veţi trece impasibili pe lângă subiect.
Eventual la alt examen veţi mai încerca schema că, nu e aşa, profesorii sunt diferiţi şi sunt şi ei oameni. Unul din ei nu se poate să nu facă schema să meargă.

Pentru ca şcenariu să fie complet, să ne imaginăm că sunt 100 studenţi într-un an şi ca toţi ar apela la metoda asta (ştiu, ştiu! Nu toţi apelează, dar aici eu fac regulile).
Din 100 de studenţi 40 trec examenul şi 60 pică.
Luând 100 dolari pe cap de student, suma iniţiala este de 10000 dolari pentru cei 100 studenţi.
Din care excrocul va da înapoi 6000 dolari pentru că 60 de studenţi au picat examenul, dar va păstra 4000 dolari pentru că 40 de studenţi au trecut examenul.
Deci iată cum a făcut 4000 dolari fără să ofere nimic.

Din acest şcenariu am extras numele metodei.


Şcenariul în cauză se poate repeta în orice context.
Cel mai adesea el se întâlneşte în locurile unde sunt de trecut evaluări, examene, sau alte forme de testare.

Eu personal am întâlnit această metoda în lumea proiectelor cu finanţare europeană:
Sunt diverşi care vin, promit marea cu sarea, cer 5000 roni pentru scrierea unui proiect, promit solemn că proiectul e ca şi trecut.
Unii din ei chiar spun că cunosc ei pe cineva în comisia de evaluare: „am omul meu acolo”.

Acum clar că dacă aveţi o cauză bună şi un proiect bun, veţi putea trece uşor evaluarea.
Dacă nu, veţi auzi doar un „asta a fost”. Mai rău ca la metoda studentului nici nu veţi vedea vreun ban înapoi, ei motivând că au pierdut timp cu proiectul dumneavoastră.
Rolul profesionistului în project management e să vă ajute la realizarea hârtiilor şi să aştepte implementarea proiectului pentru a-şi primi banii.
Nu să vă ia banii pe nişte hârtii fără valoare.
Oricine poate scrie nişte hărtii şi să ceara 5000 lei pe ele dându-se mare profesionist în project management.

Există şi alte forme de manifestare a acestei metode, în general o recunoaşteţi după criteriile:

1. Direct, sau indirect aveţi de trecut o evaluare.
2. Vi se promite ca prin produsul cumpărat, sau prin plata făcută v-aţi asigurat trecerea evaluării

Dacă înlocuim „evaluarea” cu un alt scop la care tindeţi, ajungem uşor în cealaltă schemă: „vânătoarea de comori”.

Hai dasfidania

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Despre autori si carti partea 1

La multi ani si sanatate in noul an dragii mei cititori.
Eu scriu nu scriu pe aici, dar va multumesc pentru faptul ca asteptati cu rabdare inca o inertie de a mea, inca un moment in care eu ma dau a tot stiitor in toate.
Ca mai toate subiectele de pe aici si acesta a fost generat de scumpa de Si la vara cald
Am sa va las sa cititi acolo despre ce discuta ea, iar eu o sa intru abrupt in chestiunea pe care o tratez eu.

Autoarea afirma in acele randuri ca asertiunea ca S.K. este citit foarte mult este gresita in ceea ce priveste publicul romanesc.
O contrazic, se citeste si se citeste in draci.
Din pacate pana de curand la noi nu au fost traduse decat varfurile literaturii lui S.K. de aceea acelea au fost rascitite.
Am citit si eu ca toata lumea Shining, Christine si Mizeri.
Din pacate, o afirm cu tarie, acestea trei sunt din cele mai "slabe", "comerciale", ale lui S.K.

Mizeri m-a plictisit, nu am inteles ce vrea nenea ala de la noi.
Mi-a placut insa tehnica romanului in roman la acea carte si, daca am ajuns eu sa o analizez din punct de vedere literar, ca un profesionist mai de graba decat ca un cititor amarat, e clar ca a fost plictisitoare.
Shining mi s-a parut slaba, ca o carte pe care a scris-o si el ca sa vanda ceva.
Si aici ajungem la subiectul tratat de mine astazi:
In principal urasc autorii care "se salveaza".
In arta scrisului orice autor porneste cu convingerea ca el va scrie o chestie cat mai reala.
Chiar daca domeniul e unul fantastic, cartea trebuie sa fie autentica, sa inspire real, sa se refere la experientele imediate ale cititorului pentru a-l putea captiva.
Cea mai ireala carte, cea mai fantastica pe care vi-o imaginati voi, apeleaza la aceasta tehnica.
La un moment dat insa, autorul se incurca rau de tot in insiruirea de fapte ale cartii, el practic reaza faptele si legaturile dintre ele, decide, ca un dumnezeu, ce va pati personajul (personajele (faceti voi acordul)).
El stie ca tre sa ajunga din scena a in scena b, dar intre trebuie sa insereze o serie de fapte nu mai putin importante pentru a nu-l pierde pe cititor din mana.
Ei bine aici intervine problema, la un moment dat autorul se trezeste cu personajele blocate prin diverse locuri, pe care nu reuseste sa le scoata si sta si isi farama creierii cum sa teasa mai departe povestea ca sa iasa ala dracu de acolo.
E o frica viscerala (fratioare l-am lasat pe ala la inchisoare si cum naiba il scot acum de acolo).
Pentru a scapa usor din aceasta problema autorul recurge atunci la un siretlic.
Introduce brusc niste puteri paranormale unuia dintre personaje.
Si gata, problema e rezolvata.
Farmecul acestei tehnici e cu atit mai straniu cu cat publicul abia asteapta ca unul din personaje sa aiba puteri supranaturale.
Asa ca unii dintre autori ii pun de la inceput unui personaj puteri supra naturale zicand:
"Las sa fie, nu se stie cand imi trebuie".
Apogeul tehnicii este atins atunci cand se termina cartea si isi da seama (autorul evident) ca personajul sau nu a folosit puterile supranaturale nicaieri.
Ori ca a sa carte a fost atit de proasta incat nu s-a incurcat pe parcurs de loc, ori ca a fost el atit de bun.
Asa ca acum intervine problema unde naiba sa foloseasca si asta macar odata puterile alea, daca tot le are!
Acest din urma caz mi se pare mie a fi cazul lui Shining.
Pe incheiere Mai exista si autorii care dintr-o miscare din incheietura il fac pe personaj sa foloseasca puterea sa in finalul cartii, asa ca sa fie.