duminică, 18 martie 2012

Recomandarile de duminica: Le premier Cercle

Miercuri seara:

Nu m-am prea preumblat zilele astea prin magazine, asa ca nu am putut sa imi cumpar filmul de duminica.
In schimb, din alte preumblari, am o multime de dvd-uri inca in tipla care asteapta sa le vad, sau sa le fac cadou cand raman in pana de idei.
Citind titlurile si lucrurile de pe coperta din spate, stateam si ma intrebam la unele de ce le-oi fi cumparat, dar probabil ca am avut un motiv.

Duminica dimineata

Ma trezesc, fac repede cafelutele, imi iau nevasta langa mine si purced la redarea filmului.
Stiind ca il alesesem datorita actorului principal, ma pregateam sa fiu izbit de chestii violente, cu batai, arme si alte dinastea.
Filmul incepe si, ascultand muzica de inceput, incantarea mea a inceput sa scada.
Filmul nu promitea sa fie cum vroiam eu, cu batai, impuscaturi si alte lucruri violente la care sa exclam: "Asa! Spargei mufa"!

Cu toate acestea, filmul m-a captivat de la inceput la sfarsit pentru ca e magnific, colosal, nemai pomenit.
De Jean Reno stiam ca e un actor bun, e unul din actorii mei preferati, pe locul doi dupa Anthony Quinn, dar ce m-a surprins a fost rolul facut superb de Gaspard Ulliel.
Un film greu, cu intrebari adanci, bun sa te faca sa te intrebi ce e bine si ce e rau si ce defapt reprezinta aceste notiuni.
Inevitabil sa va spun ca pana la final am ajuns sa tin cu cei asa zisi rai si sa injur politia.

Le premier Cercle, the first circle, the inside ring, Cercul interior, asa cum se numeste el in diverse limbi si locuri, a fost deci un film care mi-a placut secunda cu secunda si, alaturi de Taken, Leon si cele doua filme din seria Desperado, face parte din categoria filmelor pe care as putea sa le revad chiar si de cinsprezece ori fara sa ma satur.

In concluzie va recomand acest film, dar sa nu va asteptati la clasicile filme Americane, filmul ne avand mai nimic in comun cu ele.
Cu drag
al vostru

marți, 13 martie 2012

Despre performantele profesorilor si medicilor

Sunt trist din ce in ce mai mult in ultima vreme pentru ca din cauza foamei si a traiului prost, incercam sa gasim vinovati in toate partile, vinovati pe care sa ne aruncam neputintele noastre si sa incercam sa ne impacam cu constiinta noastra pentru ca, nu e asa, altii sunt de vina pentru traiul nostru prost.
Am auzit din ce in ce mai des oameni in jurul meu injurand otova categorii sociale intregi, bazandu-se pe prejudecati si pe unele experiente personale.
Declicul scrierii acestui articol l-a reprezentat citirea unui articol la
Vis Urat.
Il citesc pe Vis Urat, pentru ca omul are niste ganduri si niste reactii apropiate de ale mele si imi place cum le spune.
Ca orice om, fie din dorinta de a face senzatie, fie ca, evident, mai greseste, mai scapa si el putin pe alaturi si se ea fix de cine nu trebuie la gramada.
Si eu am avut necazuri cu medicii si eu am avut intalniri cu profesori absolut excrabili, dar, desi ceea ce propune si scrie el in articol suna frumos, exista totusi niste considerente practice care trebuie luate in consideratie.
Iata-le mai jos:

1. Cum stabilesti criteriile de evaluare pentru un profesor/doctor bun si unul prost?
2. Cum masori valorile reale ale indicatorilor? Adica cum vezi ca un profesor/doctor este bun sau prost?

Hai sa vedem putine puncte slabe fix in aceste doua domenii:
- Performanta ca profesor sau ca doctor nu depinde numai de mine ca individ, nu este o chestie strict sub controlul meu, ci mai depinde si de ce anume material am la modelat.
Daca eu sunt profesor bun, dar am o clasa de copii prosti, care este vina mea?
Daca eu sunt profesor prost, dar am o clasa de copii buni, care este meritul meu?
Am vazut si cazuri de profi absolut prosti, cu clase de olimpici, numai fiindca parintii si copii se preocupau, faceau meditatii and co.
Dar la olimpiada numele carui profesor aparea? Evident ca a celui de la clasa.
Iar acum chestiile astea nu ai cum sa le masori, pentru ca nu poti pune un standard.
Daca eu ca profesor am o clasa de copii putin mai slabi, sau foarte slabi si daca reusesc sa ii aduc pe toti la un nivel cat de cat ar trebui sa fiu considerat performant.
Mai performant chiar decat unul care are o clasa de copii buni si scoate olimpici, pentru ca ala nu s-a chinuit asa mult ca mine.
Maestria unui profesor se vede atunci cand si ultimul prost a inteles ceva, nu atunci cand cel care era bun devine oleaca mai bun.
Pot sa afirm chiar ca un copil bun va putea sa devina mai bun chiar si fara ajutorul unui profesor.

- Performanta, cel putin asa cum e inteleasa ea astazi, depinde de conjunctura.
Ce conteaza daca eu sunt un doctor excelent, daca nu am ocazia sa ma remarc?
Daca toata viata am lucrat la spitalul judetean constanta si am facut chestii neremarcabile (in gandirea publica), se cheama ca sunt neperformant?
Daca sunt medic oncolog, acolo unde rata de supravietuire a pacientilor este foarte mica, se cheama ca sunt neperformant?
Daca s-ar apuca toti sa faca operatii pe cord deschis, sau stiu eu ce astfel de chestii considerate dure in ochii opiniei publice, restul de treburi in medicina cine le-ar mai face?
Cred si eu ca e usor sa faci o operatie pe cord deschis atunci cand ai tot ce iti trebuie la indemana si inca o armata de doctori pe langa tine care sa faca fiecare cateceva si tu ca sef de echipa sa iesi in fata.
Dar mai greu decat sa faci o operatie pe cord deschis in conditii prielnice, este sa incerci sa faci lucruri mai putin complexe din punct de vedere medical decat operatia pe cord deschis, dar fara nicio dotare.
Sa incerci sa faci un lucru simplu atunci cand nici vata nu ai.

Datorita incercarii standardizarii in educatie a acestor lucruri, s-a ajuns la situatia in care profesorii trec copii clasa numai ca sa aiba cifra de scolarizare, pentru ca fara o cifra de scolarizare de nu stiu cat la suta, nu se mai dau bani pentru scoala/profesorul respectiv.
Acelas lucru e valabil si la universitati.
Tot datorita acestor standardizari, s-a ajuns ca profesorul sa fie mai interesat de a lucra cu elevi buni si foarte buni si sa ii lase naibii pe aia prosti, pentru ca, nu e asa, e important sa avem olimpici.
Asa ca acum la clasa se pune accentul pe lucrul cu olimpicii, iar copiii, fara nicio vina, mai putin dotati trebuie sa accepte aceasta soarta.

Din pacate, se preiau standarde din economie, de la un anumit tip de activitate si incearca sa fie translatate in educatie fara adaptare.
Se vine cu termeni gen performanta, productivitate, intr-un domeniu in care nici productivitatea nici performanta nu au cum sa fie masurate, sau cel putin nu intr-un cadru generic, deoarece variabilele care compun ecuatia performantei si a productivitatii sunt foarte multe.
Am sa scriu in articolul de maine cum chiar in economie exista astfel de activitati si modul cum sunt masurate/folosite ele.

Va multumesc ca ati citit si azi.

duminică, 11 martie 2012

Recomandarile de duminica - The Oxford Murders

Marti dimineata!

Manat de o pofta orbitoare de portocale, plec prin imprejurimi la 8 dimineata sa caut niste portocale.
Aleg sa ma duc la Billa, la o statie de casa mea.
Ajung acolo si incep preumblarea printre rafturi. Imi Iau portocalele, gasesc si niste cutii de cafea gata preparata, cafea care mie imi place foarte mult si, atras ca intodeauna inexplicabil de raionul de dvd-uri, ma indrept inspre acolo.
Iau la mana fiecare film din gramada de dvd-uri la 4.99 lei.
Gasesc si filme despre ale caror nume auzisem, gasesc si filme necunoscute despre care citesc ce e scris pe spate, gasesc si filme pe care le-am vazut si in final gasesc si filmul.
Atras de ce e scris pe spatele sau, il iau si ma indrept fuga spre casa, sa nu cumva sa mai gasesc ceva si iar sa plec cu 10 dvd-uri de acolo.

Duminica dimineata:

Ma trezesc si imi prepar cafeaua mea si ceaiul sotiei.
Scot filmul din tipla, scot dvd-ul din carcasa, il pun in dvd-player si ii dau drumu.

Dupa primele 2 - 3 reclame, incepe si filmul.
De data aceasta nu sunt surprins de nimic, citisem spatele dvd-ului si eram avizat ce o sa se intimple.
Ba chiar asteptam cu nerabdare sa vad exact cum o sa se petreaca faptele.

Desi filmul este filmat in 2008, de la inceput la sfarsit mi-a lasat impresia ca ma uit la un film filmat in anii 70.
Sau ca ma uit la unul din filmele promovate de bbc.
Am aflat si de ce la finalul filmului, el este o coproductie englezo-spaniolo-frantuzeasca.
Probabil ca si subiectul abordat nu i-a ajutat foarte mult, Crimele din Oxford petrecandu-se, asa cum spune si titlul, la Oxford si anume in cadrul universitatii.

Pe parcursul filmului am avut impresia ca primesc prea mult din toate.
Se pare ca regizorul a invatat cum sa faca un film dupa o carte "7 pasi esentiali spre un film de succes", deoarece s-a chinuit sa atinga intens toate check pointurile unui film de succes, sau care ar fi putut face filmul unul de succes.
Probabil ca in cartea regizorului, reteta nu era completa, lipseau cantitatile.
Astfel, in Crimele de la Oxford primesti prea mult mister, prea multa politie, prea multa matematica, prea mult sex, prea multe crime.
Cuvantul cheie este "prea mult".

Filmul a reusit rapid sa plictiseasca audienta inconjuratoare (adica pe nevasta mea), iar pe mine m-a tinut atent numai fiindca pe parcursul sau emitea niste ipoteze matematice si niste concepte care mie imi placeau.

Acum sa fim corecti trebuie sa spunem ca filmul The Oxford Murders este dupa un roman cu acelas titlu de Guillermo Martynez.
Daca si romanul o fi fost prost, ce asteptari sa am de la regizor saracu.
Un lucru bun tot a facut si filmul, m-a facut sa vreau sa citesc cartea, sa vad daca e la fel de prost scrisa.

Per total insa, o experienta placuta acest film, linistit si plin de lucruri care mi-au incantat auzul.

Vi-l recomand, nu cu asa mare tragere de inima ca pe 7 pounds, dar pentru o cultura cinematografica completa, merita vazut.

duminică, 4 martie 2012

Recomandarile de duminica - Seven pounds

Ieri a fost o zi tare frumoasa la Constanta.
Am hoinarit pe faleza si am filmat natura care se bucura de venirea primaverii.
Astazi, daca am timp, voi lucra sa editez acele filmari si apoi sa le public sa va puteti bucura de ele.

Terminand plimbarea in cauza, am purces prin Tomis mall sa vad ce mai este pe acolo.
Peste tot criza/recesiunea isi face simtita prezenta.
Spatii goale cu anunturi "de inchiriat" in geam te intampina la tot pasul, iar pe acolo pe unde se mai vede populatie, anunturi mari si stridente te anunta de reduceri, lichidari, de parca toata lumea se agita frenetic sa prinda un tren care pare ca ii lasa in urma.
Toti parca vor sa dea tot ce au, nu conteaza pe ce pret, si sa plece odata dracu de acolo.
Parca s-au saturat de afaceri, de vandut, de cumparat.
Imi iau o cafea de la mc. Donald si ma plimb calm printre magazine.
Observ DIverta, aceleasi anunturi, dar in schimb aici e o liniste totala.
Parca dezarmand din start, parca fiind siguri ca ei nu mai prind trenul pe care ceilalti se straduiesc sa il prinda, cei de la diverta au lasat totul vraiste si nimeni nu se mai ocupa.
La casa nu era nimeni cat m-am plimbat prin magazin si paznicul se plimba dupa mine, fiind foarte curios de cum pipai eu toate discurile, cum le miros, cum stabilesc o relatie speciala cu fiecare dintre ele.
M-am plimbat pe la dvd-uri si m-am uitat pe titluri.

Duminica dimineata!

Ma trezesc si plec dupa cumparaturi, astazi am rupt rutina ultimelor saptamani si nu am mai pus film dimineata.
Dar nu am renuntat la obiceiul de a vedea, impreuna cu sotia, filmul de duminica.

Bag dvd-ul in aparat si ma asez sa observ.
Sunt izbit din prima de film la coarda sensibila in momentul cand aud o voce de calculator, ca aceea pe care o folosesc eu pentru a folosi computerul, care ii povestea unui nene orb ce se intimpla.
Din momentul ala am fost sigur ca nu voi mai putea analiza obiectiv acel film, dar m-am uitat pana la capat.
Filmul nu face parte din categoria de filme care imi place mie, de ce spun asta, fiindca urasc toate filmele care se termina prost si in care subiecte sensibile sunt abordate.
Urasc toate filmele in care nedreptatea, realitatea razbat.
Vreau ca filmele sa fie locuri in care lucrurile sa se intimple altfel decat in viata reala.
La dracu, sunt satul de modul in care lucrurile se intimpla in viata reala, ca sa mai vreau sa le vad si intr-un film.
Nu pot insa sa neg frumusetea filmului, calitatea lui deosebita si dragalasenia povestii.
Cu un Will Smith care pare ca intinereste pe zi ce trece, Seven Pounds / "Sapte suflete" este un film care cucereste si care te tine captivat fara insa a avea pic de suspans in el.
Ii pot ierta micile greseli si inadvertente pentru ca timp de doua ore m-a facut sa rad, sa plang, sa tremur alaturi de eroii sai.

Pe final nu pot decat sa va recomand cu caldura acest film.

Cu drag
al vostru