sâmbătă, 24 decembrie 2016

Amintiri despre femei singure

Scriam acu ceva zile o postare despre standardele inalte pe care le au unele femei care nu isi dau seama cat de ridicole sunt si nici nu sunt capabile sa realizeze, logic, ca ceea ce cauta este exact ceea ce obtin.
Ele ajung sa se intrebe de fiecare data:

"Cum de dau numai peste betivi".

Desi stiu ca nu asta ti-ai propus, adica pe lista ta de caracteristici nu scrie "Barbatul ideal trebuie sa fie betiv", s-ar putea ca toate celelalte caracteristici pe care tu ti le-ai pus pe lista caracteristicilor ideale la un barbat, combinate, sa dea fix asta, un betiv.


Stiu, stiu, in inteligenta ta pe care ti-o crezi, te ofusca acest mesaj al meu. Dar, te rog, macar odata in viata uita-te la mine ca la un barbat care vrea sa te ajute cu sinceritate, nu ca la unu care vrea sa iti darame valoarea ta de diva inteligenta.
Drept urmare, am sa iti povestesc niste amintiri...

Diva neinteleasa


Eram acum vreo 8 ani de zile, mai mic si mai necunoscator in ale personalitatii umane fata de cum sunt azi. Nu ca azi as fi vreun zeu al cunoasterii, dar totusi, sper, ca nu au trecut 8 ani peste mine degeaba.
Aveam deci vreo 26 de ani.


Am participat la un eveniment interesant, unde, eram un fel de vedeta. Cum sunt hotarat sa extrag contextul inafara povestii, nu am sa precizez nici ce eveniment, nici motivul pentru care eram o vedeta.
La acelas eveniment participau, cum v-ati prins probabil si alte persoane.


Printre acestea am remarcat o femeie interesanta. Nu era din cale afara de frumoasa, dar nici genul pe langa care sa treci nepasator.
Comunica cu o dezinvoltura pe care eu insumi nu mi-o permiteam, surazand si reusind sa socializeze aproape cu oricine.
Subiectele abordate erau diverse si se vedea ca ai ce sa discuti.
Se vedea pe ea ca ii place acea postura, de centrul atentiei si ca se descurca minunat cu gestionarea ei.
Am aflat mai multe despre ea, ca organiza nu stiu ce gen de evenimente prin Bucuresti, ca are 35 ani, ca era recunoscuta la nivelul unei comunitati destul de extinsa drept un om tare si multe alte povesti.
Si da, o chema Denisa.



Am fost impresionat, recunosc, si am zis ca poate e o persoana a carei prezenta merita cultivata.
Orgolios din fire insa, nu am dat niciun semnal necesar pentru a-mi arata interesul. Am mers pe principiu, lasa sa vina ea la mine.
Pe de alta parte, nici nu stiam daca nu cumva e cuplata deja si nu as fi vrut sa ma trezesc in mijlocul unei scene de gelozie.


Denisa mai vorbi ceva timp unora si altora.
Eu, un antisocial sociabil convins, stateam la masa mea, aproape singur si mai aruncam din cand in cand cate o vorba celor care veneau sa intre in vorba cu mine.
Ma simteam al dracu de plin de mine si de mandru stand acolo singur, cu paharul meu de gin in fata si flirtand din cand in cand cu cate o vorba aruncata in vant.
Eram admirat si stiam asta, mai mult, imi si placea.
Desi eram aproape singur, lumea nu lipsea din jurul meu, existand mai mereu cel putin o persoana cu care sa schimb doua vorbe.
La un moment dat, grupul din jurul Denisei se disipeaza si ea ramane singura.
Se uita putin dezorientata in jur, parca nestiind ce sa faca cu acea singuratate aparuta dintr-o data, ma vede si un zambet larg ii infloreste pe chip.
Se indreapta cu indrazneala spre mine si se aseaza la masa mea zicandu-mi:
- Buna, am vorbit mai devreme parca, am inteles ca tu te ocupi cu ....
Si urmeaza aici o intreaga ploaie de cuvinte despre ceea ce faceam eu.
Am ramas putin impresionat vazand ca retinuse atatea lucruri despre mine, eu, in autosuficienta mea, nu stiam mai nimic despre ea, decat ce aflasem in mod direct interesat.
Ca organizeaza evenimente, ca are 35 ani etc.
Ce sa mai, eram in maxim de admiratie pentru aceasta femeie.

Primul semn de intrebare avea sa vina insa curand...

Aproape toata lumea plecase din localul in care evenimentul avusese loc. Mai eram doar noi doi la o masa, singuri, discutand.
Eu imi asteptam prietenii sa vina sa ma recupereze, deoarece, din pricina handicapului meu, ma descurcam destul de greu prin Bucuresti.

Stand asa la masa, imi spune la un moment dat:
- Daca tot te ocupi cu.... Nu ai avea un loc si pentru mine? Sunt intre joburi si...
M-am minunat pentru ea, deoarece aceasta rugaminte nu concorda cu ceea ce stiam eu despre oamenii tari.
Eu eram un om tare, iar eu aveam un job, chiar doua, iar in timpul liber mai aveam si o intreprindere personala care sa faca bani, atat pentru mine cat si pentru cei care munceau pentru mine.
Pentru mine, idea de om tare care sa nu aiba un job, sau nimic altceva, nu era de conceput la vremea aceea.
De altfel, soarta avea sa imi arate ca nu ma inselam, insa atunci, deschis la minte, am zis ca na, oricat de tare e omul, mai sunt episoade in care ramai fara nicio sursa de venit.
Cum chiar aveam in colaborarile mele cu altii niste posturi deschise, i-am zis ca vedem ce se poate face.
M-am simtit chiar bine ca o puteam ajuta intr-un fel.


- Si tu, ce mai astepti pe aici? Cazu urmatoarea intrebare!
I-am povestit ca imi astept prietenii care sa ma duca acasa.
- Dar unde stai?
- La Iancului - Raspunsei!
Venira si prietenii mei. O intrebai si eu unde sta si imi spuse ca sta la Dristor.
Am vorbit cu prietenii mei daca putem sa o luam si pe ea si sa o lasam in drum.
Ei au zis ca da, drept urmare, i-am propus sa o duc acasa.
A parut vizibil incantata si seara s-a terminat asa.
A doua zi o asteptam sa vina la cei cu care colaboram, ca sa isi ia postul in primire, sau, ma rog, sa negocieze cu ei ce avea de negociat.
Denisa aparu si accepta postul. Aveam sa lucram in aceeasi companie, desi la departamente diferite.


In prima zi se oferi sa ma duca acasa la terminarea programului, deoarece ramasesem singur si varianta alternativa era taxiul.
De felul meu eram o fire sociabila, prietenoasa, iar asta s-a vazut mai prin toate companiile pe unde lucram.
Am fost cel care inchega colectivul si ii facea pana si pe cei mai ursuzi, mai singuratici sa ia parte la grup.
Unii imi cautau prezenta si primeau cu bucurie sfaturile mele despre diverse teme, multumindu-mi ca sunt alaturi de ei.
Probabil ca si Denisa observase aceasta deschidere a mea, pentru ca inca de pe drumul din prima seara incepu sa imi povesteasca ce nasoala e viata.
Imi povestea cum la varsta ei sta inca cu parintii si ca nu are un iubit.
Ca nu intelege ce se intimpla, de ce toti barbatii astia fug de ea, ca doar ea e asa de tare.
Marturisesc ca in momentul ala nici eu nu intelegeam, dar culmea e ca nici eu nu simteam vreo atractie sexuala fata de acea persoana.
Sa nu fiu inteles gresit, din seara in care a inceput sa mi se destainuiasca, am simtit o mare cantitate de iubire pentru ea. O iubeam sincer.
Dar nicio atractie sexuala.


Da, cel putin la mine este posibil acest lucru. In psihologia mea, sexul si iubirea nu au nicio legatura, ele fiind clar separate.
Invatasem pana atunci ca legatura fortata dintre sex si iubire este cea care creaza cele mai grave probleme in diverse relatii, asa ca aveam sa le separ si sa recomand tuturor separarea lor.
Ele pot sa coexiste, dar nu trebuie legate.
Cert e ca din seara aceea am iubit-o mult pe Denisa si ma gandeam intens la binele ei si la cum as putea sa o ajut mai bine.
Sa nu fiu inteles gresit, nu era mila, nu era compasiune, ci chiar o iubire sincera si netarmurita pentru acea persoana.


Serile au continuat sa curga cu noi intrand din ce in ce mai mult unul in viata celuilalt si afland din ce in ce mai multe detalii unul despre altul.
Totul parea sa fie facut pentru noi si ca nimic nu mergea gresit.
Doar ca atractia mea sexuala pentru ea se incapatana sa nu apara.
De obicei, imi ascult organismul si dau o mare importanta unor semne.
Faptul ca acest lucru nu aparea, insemna ca subconstientul meu detectase ceva neconform si de asta nu se activa.
Dand urmare sentimentelor mele de iubire, ascultand-o si pe Denisa, am decis ca merita sa ii arat un colt de viata frumoasa, pentru a o face sa inteleaga anumite lucruri.
Mi se parea ca in fervoarea ei de a-si rezolva unele probleme cotidiene, ridicase standardele destul de sus si de aceea viata i se parea atat de nasoala.
Pentru ca viata buna, era undeva sus la ani lumina si era destul de greu sa ajungi acolo.
In dorinta mea era sa ii arat ca te poti bucura de viata chiar prin lucrurile simple, prin simple momente traite ici si colo si ca nu iti trebuie foarte mult sa fii fericit.
Ca toate acele lucruri pe care noi le consideram fericire, nu sunt ale noastre, ci ne-au fost bagate in cap.


Un alt semnal de alarma suna in capul meu la momentul respectiv, dar am decis sa nu il iau in seama. El spunea asa:
"Cum se poate ca un om tare, la 35 de ani, sa nu aiba un iubit si sa stea inca cu parintii"?
Am inceput insa sa gasesc scuze. Statul cu parintii era pana la urma urmei o chestie pe care si eu o faceam, din ratiuni pur economice.
Nu vedeam rostul separarii si platii a doua intretineri si doua randuri de dari la stat.
Asa ca am mers mai departe.


Curand o plimbasem pe Denisa prin toate locurile care eu le consideram interesante din Bucuresti, mancasem si ne simtiseram bine prin cele mai interesante localuri, lucruri simple care iti pot face fericita viata.
O prezentasem prietenilor mei si am incercat sa o integrez in grup.
Insa prietenii mei nu prea o placeau si nu am inteles de ce.
Curand se dovedi ca nici Denisei nu ii placeau prietenii mei, devenind destul de ursuza si rautacioasa ori de cate ori ne intalneam cu ei.
De altfel, fiecare moment in care nu era centrul atentiei, parea sa o deranjeze.
Pentru a o ajuta pe Denisa si mai mult, am inceput sa o invat sa faca afaceri. Eu aveam ceva intreprinderi inca de pe vremea aceea, intreprinderi care faceau bani.
Eram student la Project Management, deci in pozitia clara de a o invata ceva.
Ma asculta si incepu sa isi construiasca o afacere, ii dadu chiar drumul.
In dezvoltarea afacerii, imi ceru si ii dadui cateva sfaturi.
O ajutai sa inteleaga care sunt caracteristicile forte ale unui afacerist si o sprijinii in a obtine primii bani de la primii clienti.
Asta se inscria perfect pe linia pe care eu o stabilisem, de a-i arata Denisei ce inseamna viata cu adevarat si ca nu are de ce sa creada ca viata e nasoala, cand de fapt sunt atatea lucruri misto de trait.


Un al treilea semnal de alarma suna, dar ma incapatanai sa il evit si pe acesta.
La fiecare lucru despre care vorbeam, lucru despre care eu constatasem ca lipseste din trusa cu unelte a Denisei, aceasta imi raspundea superior:
"Stiu asta".
Aproape ca credeam ca la fiecare chestie pe care o ziceam, nimeream in plin o chestie pe care Denisa o stia deja.
Cu toate astea, ma minunam de ce naiba nu aplica daca stie atatea!
Un om care stie atatea, ar fi trebuit sa aiba o situatie mult mai buna, decat cea prezentata de Denisa.
Aceasta dorinta de a epata, de a isi asocia o valoare pe care era evident ca nu o are, ma inspaimanta.
Insa, adormit de iubirea mea profunda pentru ea, ma decisei sa evit si acest semnal de alarma.


Momentele frumoase au curs mai departe. In prima ipostaza, Denisa era muta de admiratie pentru fiecare manifestare a mea.
Singurele momente de razvratire era acel anunt "Stiam asta".
In rest, totul era bun, frumos, nemaipomenit.
La fiecare episod trait impreuna, ea exclama cat de frumos e totul si cat de wow.
Pana intr-o zi in care am aflat, cu greu, din gura ei ca nu i-a placut nimic din ce am facut si ar fi cazul sa o las in pace.
Mi-a cazut cerul in cap la vremea respectiva. M-am simtit ultimul om.
De unde ma consideram un om bun, facand diverse fapte bune si aducand fericirea in sufletul unui om, aflu ca de fapt chinuiam un om care se simtea fortat sa traiasca acele episoade alaturi de mine.
Am inceput sa mai raresc episoadele si sa ma extrag incet incet din viata Denisei, considerand ca nu am de ce sa chinui un om si ca eu chiar nu aveam nevoie de asa ceva, nu imi trebuiau episoadele alea, le gandisem doar ca sa ii arat cat de frumoasa poate fi viata si ca nu trebuie sa fii special, deosebit ca sa ai parte de o viata fericita.
I-am oferit un set de ultime 3 episoade, la care, Denisa, a exclamat incantata ca sunt super si ne mai pomenite.
Ma gandeam ca poate, in sfarsit, o nimerisem.
Dar aveam sa ma insel, pe cai laturalnice a ajuns la mine cum ca Denisa, in diverse cercuri, s-ar fi exprimat despre acele episoade ca au fost naspa.
La orice interactiune a urmat dupa, desi Denisa spunea initial ca e super misto, la ceva timp dupa o intorcea de asa natura incat sa te faca sa te simti vinovat ca ai trait acel moment alaturi de ea si ca ai fortat-o pe ea sa il traiasca alaturi de tine.
Ajunsesem de ma scuzam in gand pentru fiecare lucru cu care aveam sa o "deranjez" pe Denisa.


Nu intelegeam ce se intimpla cu mine, eram un barbat puternic, cautat si iubit de femei.
Nu ca ma laud, nu am fost vreun Casanova, iar la interactiunea cu femeile eram prost spre foarte prost, cu toate astea, nu imi lipseau, ele, femeile, gasind calea sa ajunga pana la mine.
Cu toate astea, incepusem sa imi pun intrebari vis a vis de capacitatea mea de a discerne lucrurile, in aceasta relatie cu Denisa.
Nu intelegeam nici aceasta chestiune.
Deschis fiind de felul meu, nu puteam pricepe cum omul sa spuna ca ii place ceva ce nu ii place.
Repet ce am spus la inceput, nu era niciun alt interes, decat ala de a ajuta un suflet aflat la ananghie, un om pe care, consideram ca il iubesc mult.
Consideram ca la cat de misto este omul acela, merita ajutat si ca poate sa isi gaseasca propria cale pe care sa mearga.
Ca e doar chestie de cateva sfaturi si exemple astfel incat sa ajunga la fericire.


Cu toate astea, incepusem sa ma simt din ce in ce mai rau cu Denisa.
Pe de o parte imi doream sa o ajut, sa fiu alaturi de ea, sa traiesc acele episoade frumoase, pe de alta parte, mi se facea scarba de momentele in care stiam ca o sa vina cu vreo replica care sa arunce la gunoi tot ce incercam eu sa fac acolo.
Pana intr-o zi in care am ajuns la epuizare. Cred ca cumva iubirea pe care o simteam pentru acea fiinta s- a terminat si am inceput sa intrezaresc marele adevar.
Sau poate cu tot cu iubirea pe care o simteam am inceput sa intrezaresc marele adevar.


Denisa era o inganfata, o aroganta,o megalomana care, desi nu avea nimic, se purta de parca ar fi detinut totul.
Nu putea sustine singura din propriile sale realizari acest lucru, deci trebuia sa recurga la niste artificii pentru a putea sa isi sustina propria valoare supraevaluata.
Unul din aceste artificii era acela de a-i devaloriza pe toti cei care pareau sa fie mai valorosi decat ea, sa sape in ei si sa le scada valoarea, aratand astfel cat de tare era ea, cum i-a spus-o ea lui ala smecheru, sau cum a reusit ea sa il destabilizeze pe marele Vasile.
Acest comportament se intimpla cu precadere cu cei de parte masculina din jurul ei, incercand sa gaseasca in fiecare barbat cate o problema si apoi sa ii arate aceluia ca are o problema si ca uite cat de desteapta e ea ca a descoperit problema respectiva.
O mare parte din probleme erau inventate, dar asta nu conta pentru Denisa.
Totusi, comportamentul acesta era destul de parsiv, deoarece el alterna cu episoade de admiratie si de politete, astfel incat o eventuala garda din partea ta sa fie exclusa, facandu-te astfel sa nu intri pe modul de aparare, sau, eventual, de atac.
Altfel ar fi stat situatia, daca, spre exemplu, te-ar fi atacat direct si te devaloriza constant, atunci ai fi putut sa ridici mecanismul de aparare si sa te aperi, sau, eventual, sa ataci la randul tau.
Comportamentul ei insa, te debusola total.

La mine insa, sapa al dracu si nu reusea sa gaseasca vreo problema.
Spera poate sa imi creeze una, sau sa imi genereze vreuna pe care mai apoi sa mi-o arunce in fata.
Imi amintesc ca au fost vreo doua astfel de incercari, dar eu, nenorocitul, in spiritul barbatului puternic care sunt, nu am cazut in capcana.
I-am raspuns sec ca nu am o astfel de problema si ca sunt bine cu mine asa cum sunt.
Ca problemele mele mi le stiu si ca, daca doreste, i le pot expune.
Nu i-a convenit, ii stirbeam astfel maretia descoperirii...
Ma uitam atent de la un moment dat cum fiecare moment in care reusea sa ma faca sa ma simt aiurea ii furniza un moment de fericire, de bucurie.
Se vedea pe ea ca se simte bine, mandra, valoroasa facand acel gest.


Intr-un final am disparut, asta e genul meu de a rezolva probleme cand imi dau seama ca nu mai e nimic de facut. Pur si simplu dispar din viata omului respectiv, nu ma mai gaseste acolo unde stia ca ma poate gasi.
Ne-am invartit timp de un an unul in jurul altuia.

Istoria cu Denisa a fost mai lunga, v-am expus doar faptele principale considerate de mine concludente pentru tipologie.
De atunci insa au trecut 8 ani, in fiecare an aproape ca vad cate o Denisa, pe multe le ocolesc, dar, din cand in cand, de amorul artei, mai las cate o Denisa sa ajunga la mine.
Nu de alta, dar nu vreau sa uit acel episod si sa cad vreodata, din nou, in capcana vreunei astfel de dive.
Ma gandesc ca poate pe la 40 de ani ma voi prosti mai rau si voi face poate vreo greseala.
De aceea, imi pastrez vigilenta la maxim.
Aceeasi poveste, aceleasi detalii, doar numele si forma fizica difera.
Eu am evoluat insa si am invatat sa nu imi mai atasez propria valoare, propriile emotii de comportamentele sau spusele celorlalti, asa ca ma lasa rece comportamentul Deniselor pe care le intalnesc.

Insa, trebuie sa marturisesc ca, din 8 ani, am intalnit 3 Denise care au fost capabile sa inteleaga unde gresesc si sa isi indrepte comportamentul.
Acum sunt fericite si imi sunt recunoscatoare.
Au renuntat la a-mi scadea mie valoarea si implicit valoarea ajutorului meu si au inteles ca au primit ceva valoros pentru care au de ce sa imi fie recunoscatoare.
Au inteles ca nu le scade valoarea lor daca primesc ajutorul cuiva si nu e nicio problema daca un om pare ca e mai tare ca tine, fiecare avand propria lui treaba pe acest pamant.

Dupa disparitia mea, Denisa a bagat-o in gard rau de tot. Afacerea ei inceputa atat de frumos s-a dus dracului intens.
In doi ani de zile, a facut 37 de ani, tot singura si tot cu parintii era. Numai ca acestia devenisera din ce in ce mai presanti si ii dadusera si un ultimatum. Evenimentele pe care Denisa le organiza nu au mai tinut mult, asa ca si comunitatea respectiva a inceput sa o uite pe Denisa, iar ea, Denisa, nu a mai fost curand un om tare.


Am inteles ca intreba de mine, ma cauta, numai ca eu plecasem deja din zona, eram la Constanta, vazandu-mi linistit de alte aventuri.


Sfarsit de poveste.


Nu stiu ce ai inteles tu din povestea asta, nu stiu daca vei intelege ceva. Dar tot ce vreau sa iti spun e ca vei reusi cu adevarat sa ai pe cineva alaturi, atunci cand nu te vei mai chinui sa demonstrezi la fiecare pas cat de desteapta, deosebita, speciala esti tu si cat de prost e fiecare care ajunge pe langa tine.
Alt fel, nu vei tine prea multi oameni in jurul tau, iar relatiile tale vor fi unele de complezenta sau de interes.
Valoarea ta nu scade cu nimic daca recunosti ca si alti oameni sunt destepti si poate mai destepti ca tine. Nu e o nenorocire sa recunosti ca, uneori, esti proasta, sau ai o problema si nu stii cum sa o rezolvi.
Nu faci decat sa te minti pe tine.
Insa nu doar sa o recunosti verbal, la nivel de complezenta, sa spui doar niste texte pe ton admirativ.
Ci sa fii convinsa atunci cand recunosti un lucru.
Mai grav la modelul Denisa, nu e faptul ca recunoaste lucruri doar de complezenta, ci ca, pe dedesupt, ea este roasa de diverse ganduri si emotii, sentimente contrare celor declarate, chestii pe care se chinuie sa le ascunda, dar, evident, ele sunt vizibile din avion.
Asa ca numai ciudatii vor fi atrasi de un astfel de specimen, cei care au ei insisi o problema.
De aia, nu zic acu sa ridici osanale fiecarui barbat care vine pe langa tine, doar, doar nu o pleca. Dar trebuie sa fii atenta, sa constati punctele tari si sa le recunosti pentru ca nu esti tu cea mai desteapta de pe acest pamant.
Iar daca vei continua sa devalorizezi sistematic fiecare persoana care apare pe langa tine, inclusiv prietenii, nu vei ajunge prea departe. Vei fi in aceeasi stare si peste 10 ani.
Daca tu chiar crezi ca oamenii aia nu au valoare, nu sta cu ei, du-te la cei care tu crezi ca au valoare. Dar inainte de a evalua valoarea unui om, uita-te mai intai la tine si vezi daca nu cumva sistemul ala de evaluare e cam viciat.


Craciun Fericit Denisa, oriunde te-i fi afland...!
Ia acest text ca pe un cadou din partea mea pentru tine, mai ales ca azi e ajunul Craciunului...
Uita-te ca la 8 ani distanta imi aduc aminte de tine si vreau sa iti ofer un ultim cadou, un ultim episod.
Stiu, stiai deja asta si e urat ca te fac sa treci prin asta, dar e ultima oara, promit!
Am inteles ca ma cautai si am zis sa iti ofer un ultim sfat.

Cu drag pentru toate "Denisele"

Acest episod nu are legatura cu numele de Denisa, cunosc foarte multe fete misto cu numele acesta. E doar un nume, primul care mi-a venit in minte, ca sa nu dau numele real al persoanei.
Cand ma refer la toate "Denisele", ma refer de fapt la toate femeile cu tipologia descrisa mai sus, nu la cele pe care le cheama in realitate Denisa.
Acest text este rezultatul unor amintiri reinviate astazi de un prieten drag prin mesaje private pe messenger, care a tinut sa imi povesteasca ce mai face Denisa si ca, ea, Denisa isi aminteste de mine ca de cel mai bun prieten.
Am vrut sa ii dau ocazia sa mai aiba un semn de la mine, drept recompensa ca isi aminteste de mine ca de un bun prieten.
Totodata, mi-am amintit de toate Denisele pe care le-am vazut anii trecuti si am zis ca un sfat generalisim nu strica.