Mai lasati-ma cu Basarabia pamant romanesc, mi se face scarba

S-a inflamat toată societatea moldovenească, de aici și de aiurea din cauza declarațiilor lui Radu Banciu. Eu am sărit cu grație peste ele și le-am tratat ca atare, niște declarații ale unui om înfuriat pe o anumită situație, așa cum am fost și eu când l-am văzut pe porcul ăla de prim-ministru moldovean, de mână cu porcul de prim-ministru al nostru la Antena 3 și când am auzit ce scotea pe gură. Dar când am văzut inflamarea basarabenilor și modul cum pun problema, nu pot să stau de o parte și să nu intru în luptă, pentru că se dau unii curve virgine atunci când nu e cazul. Problema atacată de mine nu e chestiunea legată de curvele din Republica Moldova, curve care există și asta e realitatea, oricine ar vrea să o nege, nu e legată de inteligența sau consumul de alcool de acolo, ci e legat de altceva, despre care o să citiți în continuare.

Context

Mai întâi să stabilim niște lucruri:

1. Sunt un român căsătorit cu o cetățeancă a Republicii Moldova;
2. Din prima informație decurg următoarele:
   1. Din anul 2000 și până acum am fost aproape în fiecare an în republica moldova, pentru perioade cuprinse între o săptămână și 3 luni;
   2. Am fost doar la Chișinău ca și destinație finală, dar pe drum, treceam cu mașina prin diferite zone.

Spun toate aceste lucruri pentru a înțelege că vorbesc în cunoștiință de cauză și nu îmi dau cu părerea ca unii, despre ce au mai citit ei în cărțile de istorie acum 40 ani.

Și acum să revenim la chestiunea principală!

Basarabia nu mai are nimic de a face cu România

Tâmpiții din România, fără să aibă habar de situația actuală, trăiesc într-un romantizm indus de cărțile de istorie, cum că vezi doamne Basarabia ar fi a României, că trebuie să ne unim, că dincolo de prut sunt români!

FALS, FALS, FALS!

Adevărul pur este că dincolo de prut nu mai sunt români, sau, cel puțin nu mulți. Dincolo de prut nu se vorbește limba română, iar eu ca român, în majoritatea ocaziilor când am fost acolo, am avut reale probleme de a mă înțelege cu lumea. Vorbesc un soi de limbaj amestecat, 3 cuvinte arhaice românești, 4 rusești. În majoritatea lor, cuvintele românești sunt folosite în expresii derivate din limba rusă. Astfel veți putea auzi cuvinte sau expresii de genul:

1. Spilce = tocuri de pantofi
2. Solfetce = servetele
3. Bline = clatite
4. A stucaturi = a zugravi

Imaginati-vă, ca români ce sunteți, că vă duceți în vizită la frații de peste prut și vă zice cineva ceva de genul:

Astă vară am stucăturit și noi... Și încă această frază e mai tradusă așa.
Sau:
Scrie mai mașcat!

Se întâlnesc peste prut, cuvinte cu început rusesc și terminație românească cum ar fi gavarește, spilce, soltfetce și altele. Se întalnesc și cuvinte romanesti cu terminație rusească (nu îmi aduc unul aminte). Frazele sunt traduse mot a mot din rusa, astfel la Chisinau puteti sa aflați următoarele: La moment, liftul nu lucrează. V-a propiați mai târziu și poate a să lucreze.

În vizitele mele pe acolo, nu am simțit niciodată cum că am fi frați, ci dimpotrivă. Eram văzut ca o posibilă sursă de bani și dacă s-ar fi putut să mă facă, să îmi smulgă cât mai mulți bani, să mă fure eventual, nu s-ar fi dat înapoi. Norocul meu este că nu eram singur și aveam rudele cu mine, că, dacă aș fi fost un simplu turist, eram mâncat de mult.

Am crezut că e o problemă cu mine și am întrebat-o pe nevasta mea cum se descurcă cu limbajul respectiv.

Nevasta mea este rusoaică, născută la Moscova și ajunsă în Republica Moldova dinîntâmplare. Cert e că, atunci când ne-am cunoscut, nu știa de loc limba română, eu fiind cel care am învățat-o această limbă. Trăiește de 14 ani în România și știe română învațată de la mine și rusa învățata în familie.

la întrebarea mea mi-a răspuns că nici ia nu înțelege acea limbă, că de preferință la Chișinău e să vorbești rusește că așa te înțelegi bine cu toata lumea.

Unde e problema?

Problema e că, dincolo de Prut, nu mai sunt români. Istoria evoluează și nu rămâne la nivelul pe care îl învățăm noi din cărți. Popoarele se combină și din combinația lor apar noi și noi popoare, distincte de popoarele inițiale. Dacă ne gândim la daci și romani, putem să vedem că în o sută și ceva de ani au format poporul român. De ce din combinația români + ruși nu ar fi rezultat un nou popor, poporul moldovean în cei peste 50 ani de ocupație rusească. Mi se pare o perioadă rezonabilă.

În plus, să nu uităm că în Basarabia s-au dus politici puternice de rusificare, au fost strămutați oameni, au fost aduși alții în loc, deci ceea ce e acum nu mai are nici vag legătură cu românii din 1940 prezenți în republica Moldova.

Dincolo de limba moldovenească vorbită cu chinuială acolo, majoritatea știu rusă, e o limbă vorbită mai bine decât româna, de ce ar trebui să considerăm români pe unii care vorbesc limba rusă mai bine ca româna? E drept că nici limba rusă nu o vorbesc perfect, asta mi-au spus-o rușii. Pentru că rușii fac mișto la greu de moldoveni și de modul cum vorbesc ei rusește. Rusească din republica moldova, e un fel de română vorbită de romii de pe la noi, pentru ruși.

Sper să înțelegeți odată pentru todeauna, dincolo de prut nu mai sunt români, nu mai e România. E un nou popor apărut în urma sincretismului poporului român cu poporul rus.

Care e problema de fapt?

Problema e că pe baza acestei false identități românești, poporul de dincolo de prut a beneficiat și beneficiază de niște facilități superbe, facilități pentru care noi plătim din banii noștrii.

1. Burse de studiu la liceu;
2. burse de studiu la facultate;
3. Redobândirea cetateniei românești (chipurile) pe niște criterii mai mult decât lesnicioase. Asta înseamnă pasaport ue pentru cetățenii Republicii Moldova și evident toate drepturile care decurg din asta.

1. În timp ce mulți studenți români se bat să intre la o facultate, moldovenii nu au decât să se prezinte și au locuri separate pentru ei.
2. În timp ce studenții români trebuie să își finanțeze singuri studiile, cetățenii moldoveni primesc bursă din partea statului român, indiferent de situație. Adică ești un student bun și ai rezultate, sau ești o curvă care umblii toată noaptea prin baruri și nici nu știi cum arată sala de curs, iar la final renunți prin anul 2, pentru statul român nu contează, el pompează bani în curul basarabenilor.

Așa că dragă române, sau românco, în timp ce copilul tău nu a prins un loc la facultate, pentru că era concurența mare și, la naiba, al tău cu media 9,23 nu a reușit să intre chiar dacă e un copil bun, un moldovean intră nestingherit la facultatea aia, unde ar fi trebuit să fie fiul tău, sau fica ta, fără prea mare concurs, doar pe baza unor interviuri și indiferent de rezultate, primește bani de la statul român să o ardă prin România. Asta, bineînțeles din banii tăi și ai mei, din banii ăia cu care poate ai fi putut să îți întreții fiul la facultate. Fii mândru, ai sponsorizat studiile unuia sau uneia, care nici măcar nu se știe dacă le va duce la capăt, dar oricum, dacă va reuși, va pleca imediat dințară și va merge afară să lucreze, iar tu, eu, vom vedea fix nimic din investitia făcută.

Nu mai amintesc de celelalte facilități oferite statului moldovean, cum ar fi energia electrică la pret preferențial și, uneori, gratis, ca ma apucă groaza.

Mai lasati-i naibi de basarabeni cu țara lor cu tot, că nu avem noi niciun beneficiu de la ei, iar ei nu ne iubesc de loc, ci dimpotrivă. Singurul lor gând când vin aici, nu e că vezi doamne, vin la patria mumă, să facă un bine acestei țări, vin aici pentru că știu ca de aici pot să plece mai ușor în alte țări. Cum s-ar spune:

Lasă bă tu român prost, că vin eu și îmi fac studiile pe banii tăi, iar la final plec și mă duc în altă parte unde să îmi fie mie mai bine, iar tu o să vezi fix o muie din banii investiți în mine.

La final, revin la disputa cu Radu Banciu. Ăla a afirmat niște lucruri, desigur că generalizările nu sunt bune, dar la procentele prezentate, generalizările se puteau face. Când studiile arată că 70% din femeile basarabence s-au prostituat cel putin odată, când OMS spune că în republica moldova se beau 21 litri de alcool pe cap de locuitor, ca 46000 oameni sunt bolnavi de alcoolism cronic din care 7000 femei, poti să tragi niște concluzii. Nu neagă nimeni că printre ăia nu sunt și oameni buni, dar frățioare, pentru a-i menaja pe ăia buni, nu pot să îi cruț pe restul. Mai mult, mulți dintre basarabeni, mai ales cei de sorginte rusească, au o ingânfare nativă în ei, ei sunt cei mai buni, iar tu ești ultimul prost, chiar dacă tu ești ăla după urma caruia ei trăiesc. Vin și fac studii aici, pe banii noștrii, se bucură te doate beneficiile, iar noi suntem proști și ei deștepți. În parte le dau dreptate, noi suntem proști că le oferim atâtea, ia să-i fi lăsat în țara aia acolo și să nu le fi oferit nimic să vedem unde mai erau moldovenii azi.

Au știut cu toții să dea năvală la beneficii, iar acum se simt ofensați. Au ajuns prin toate mijloacele aici:

1. Au plătit căsătorii cu cetățeni UE;
2. Au falsificat acte ca să obțină cetățenie românească;
3. Au venit la studii prin burse și au rămas gravide ca să obțină statut de cetățean aici;
4. Câte și mai câte alte metode pe care nu am avut timp să le cunosc.

Și atenție, asta fără să le pese cât de puțin de români și România. Românii sunt doar niște proști pe care e bine să îi mulgi de cât se poate, dar la o adică să nu își permită să zică ceva, că ce e aia, noi, moldovenii suntem cei mai deștepți, cei mai buni, e de datoria românilor practic să ne ofere toate astea, că nu e așa, noi o merităm doar fiindcă existăm.

Dar nu, noi le-am oferit totul și ei apar și au ifose de curve virgine.

Articolul ăsta l-am scris în urma citirii unui articol al unei așa zis studente moldovence în românia, la atacul lui Banciu. Stau și mă întreb, dacă România nu i-ar fi oferit domnișoarei posibilitatea să fie mândră că e studentă în România, ce ar fi făcut astăzi? Oricum, violența cu care răspunde, mă face să cred că e ca omul ăla prins cu musca pe căciulă care pune mâna.

Nu atât articolul ei mă deranjează, ci raspunsurile proștilor de români și lor li se adresează acest articol. Cei care vin cu raspunsuri de genul:

Bravo domnișoară, frumos ai zis, că nu e frumos ce a zis domnu Banciu, că Moldova e pământ românesc și români suntem cu toții.

Bă, că proști mai sunteți.

Mie mi s-a acrit de români din ăștia care sunt români numai când e bine, adică dacă au ceva de câștigat, ei sunt români, dar dacă nu, gata, sunt moldoveni, nici nu mai vor să audă de românia. Uitați-va și voi dragi români, cum, în comentarii, proștii de români vorb esc de români pe ambele maluri ale Prutului, iar moldovenii se separă clar spunând că în europa moldovenii fac și dreg, iar românii sunt hoți și nu știu ce.

Ăsta e adevărul bă, trăim cu ruda săracă atârnată de gât, rudă care dacă îi dăm e bine, dacă nu îi dăm ne înjură.

Ce mă indignează pe mine, e că tu vii în țara mea, pe banii mei și te mai dai și indignată după toate astea. Știi ce, ia du-te tu în țară la tine, trăiește aolo, pe banii tăi și fi tu indignată de acolo, pare mai real așa nu crezi? Aici, când te dai indignată pe banii mei, pari ca o curvă care după ce a supt-o vrea să pară o mare doamnă și se supără când cineva are curajul să ii spună că e o curvă. Mai mult, dacă eu plătesc un serviciu, cum ar fi bursele de studii și la nivel național constat că din cei care îmi vin, majoritatea sunt pramatii, fără chef de școală și au ales metoda asta pentru a ajunge în Europa, unde au auzit ei că se câștigă bine și ușor, cred că am dreptul, ca pe banii mei, să afirm: Majoritatea celor care vin din Republica Moldova la studii în România sunt niște oameni de nimic. Atenție, am zis majoritatea, nu toți. Că există și oameni buni printre ei, 20 - 30- hai 1000, e ok. Dar din păcate, aia care vin, majoritatea lor, sunt praf și au alte scopuri decât studiul.

Aveți aici și articolul, să vă delectați. Moldoveancă care a descoperit blogul

Ca răspuns domnisoarei zic următoarele:

Stimată domnișoara, sper să înveți la facultatea respectivă să construiești o argumentație coerentă și completă. Probabil ca la facultatea de jurnalistică până în anul doi nu se învață argumentația logică, deci pot să înțeleg că nu ești în stare să faci o argumentație logică. Sau poate știi și în mod voit ai manipulat sentimentele unor oameni. Dar dacă vreau să demonstrez că poporul moldovean jeste un popor bun, nu ajunge să dau 2 exemple, pe mine și două colege de cameră. Populația moldovei, din câte știu eu, era de vreo 4 milioane, a spune că moldovenii sunt buni, chiar dacă te bazezi pe 400 de persoane și tot nu poti spune asta. Ca să afirmi despre ceva ca este bun în totalitate, trebuie să demonstrezi că 80% din acel ceva este bun, altfel discutam vorbe. Faptul că tu și încă 10 prietene nu sunteți curve, ci faceți sex doar din plăcere, nu înseamnă că studiile OMS și ale altor organizații, care arată că 70% din femeile moldovence între anumite vârste (18 și 35 ani parcă) s-au prostituat cel puțin odată, nu ar fi corecte. Ci ceea ce spui tu, înseamnă că tu și încă 10 prietene sunteți niște fete de ispravă, bravo. Dar din pacate sunt altele 10000 care nu sunt și care abia așteaptă un cetățean străin care în schimbul unei căsătorii să le scoată din țară. Frumos este că în așteptarea cetățeanului străin care să le ofere căsătoria mult visată, ele tot încearcă cu unu cu altul, doar doar s-o indrăgosti vreunul mai puternic și le-o lua de nevastă. Deci mai pune mânuța pe logică, că, fără logică, nu ajungi departe cu jurnalistica.

Protestele comunistilor in strada

Scriam zilele trecute despre educaţia comunistă primită de cei mai mulţi dintre noi şi despre faptul cum ea ne afectează încă.

Sunt oripilat de ceea ce văd la televizor şi nu pot înţelege cum şi ce vor acei oameni.

Mă întreb ce şi-au dorit, nu şi-au dorit libertate în 1989? Au obţinut libertate cu tot ce înseamnă ea!
Aţi făcut o şcoală, mulţi ani de zile şi după ce aţi terminat-o nu aţi găsit nimic de muncă?
Nu v-a aşteptat nimeni la ieşirea din facultate cu jobul?
Ghinion! Dar nu e vina nimănui. În libertatea dorită, faptul că ai făcut o şcoală nu îţi oferă un job.
Mai trebuie să ştii să îţi cauţi un loc de muncă, să te vinzi, să fi cel mai bun dintre mulţi alţii.
Ştiu, ştiu mămica spunea că dacă învăţaţi bine, o să obţineţi un loc de muncă!
Ghinion, mămica era proastă fiindcă surpriză, mămica a trăit tot în comunism şi habar nu avea cum e în alt sistem.
Acum voi ce vreţi, ca statul să vă dea locuri de muncă? Păi nu e treaba statului să facă asta.
Statul creează un mediu propice pentru economie şi mai departe locurile de muncă vin dacă vreunu din voi (slabe speranţe), sau alţii vin să şi facă afaceri pe aici.

Dar de ce ar veni să facă cineva afaceri aici?
Numai ca să se trezească că într-o seara din cauza unor proteste cretine i-a dispărut magazinu cu totu?
Că toţi banii investiţi într-un magazin de mobile s-au dus dracu fiindcă i-a venit unui comunist cretin şi borât să protesteze cum îi vine lui pe chelie că nu mai are el ce să bage la maţ că nu a fost în stare să facă nimic cu viaţa lui?

Nu zic că în România or merge lucrurile şnur, dar când puneţi mâna pe pietre băi borâţilor gândiţi-vă şi ce aţi făcut voi cu viaţa voastră!
Şi dacă vă gândiţi! Da ce domne, am făcut atâta şcoală deci merit să trăiesc bine!
Ghinion, chestia asta există numai în capul tău de comunist prost, şcoala te învaţă să faci anumite lucruri, cum le foloseşti mai departe este treaba ta.
Ce alegi să faci cu tine şi cu ceea ce ai invăţat este treaba ta.
A! Te-ai dus la un interviu şi ai acceptat un salariu de căcat? A cui o fi vina?
Eu nu am acceptat un salariu de căcat niciodată şi am avut de pierdut din cauza voastră, a nenorociţilor care habar nu au ce să facă cu viaţa lor şi acceptă orice salariu pe principiu:
“E lasă să fie că nu contează, oi munci şi eu puţin mai slab şi la cât mă plăteşte pot să şi greşesc că nu e mare pagubă”.

Urmăresc cu stupoare protestele dinzilele acestea!
Urmăresc mai ales modalitatea lor de a fi prezentate la televizor.
Urmăresc delimitarea între pajnici şi violenţi, între galeriiile de echipe, între nord şi sud.
Părerea mea este că televiziunile incitante la violenţă au acum ce vor, dar nu ştiu cum să o dea la întors că nu ele sunt de vină şi au creat această iluzie că ar fi două proteste, unu pajnic pe care vezi doamne ele îl susţin şi unul violent pe care îl condamnă!
Hai domnilor ipocriţi, muscaţi-o gros şi înghiţiţi tot că vă convine de minune ceea ce se întâmplă şi protestul pajnic e doar în minţile voastre ca să îi minţiţi pe ăia care vă ascultă.

Îmi plac argumentele aduse:
“era un tată cu copilul lui, nu poţi să fi să vrei să fi violent când eşti cu copilul”.
Nu zău! Cine garantează că ăla nu e vreun descreierat care cu copilu în braţe aruncă cu pietre spre jandarmi?
Că e descreierat asta e sigur! Pentru că ce părinte cu capul pe umeri s-ar duce cu un copil într-un loc cu risc de periculozitate maxim.
Ai copil, gândeşte-te mai întâi la viaţa lui şi stai dracu acasă, nu te duce în mijlocul violenţilor!
O altă categorie este a celor care vezi doamne manifestau pajnic şi au fost bruscaţi.
Este foarte interesant modul lor de a fi ultragiaţi.
Dar ce credeai fă, sau bă, că te duci acolo şi o să jucaţi ursuleţul doarme?
Ce trebuie să facă jandarmu să vină să întrebe:
“Nu vă supăraţi! Dumneavoastră manifestaţi pajnic, sau violent?”.
Nu e de râsul curcilor?
Încă odată se dovedeşte ipocrizia presei româneşti.
Dacă în seara de duminică jandarmii nu au făcut nimic, au urlat că vai doamne de ce nu au făcut jandarmii nimic.
Dacă luni jandarmii au trecut la percheziţia corporală a unora!
I s-au bulbucat ochii lu Ciutacu că pe baza cărei legi percheziţionează ăia lumea.
Păi ce gura mă-si vreţi să facă şi jandarmii ăia!
De ce nu vă duceţi voi deştepţii lu peşte să lucraţi la jandarmerie dacă tot ştiţi voi atâta despre cum trebuie să îşi facă jandarmii treaba.
Conform legii domnule Ciutacu toate protestele alea sunt ilegale şi deci eu să fi fost bagam jandarmii în toţi, îi luam pe sus şi îi duceam la secţii ca să ştim o treabă.

Un alt aspect îl reprezintă numărul de protestatari!
De când dracu 500 (hai 2000 sunt de acord), dar de când dracu un număr aşa de mic e reprezentativ pentru o naţiune?
Văd la televizor “românia nemulţumită iese în stradă”, sau alte afirmaţii de genul ăsta!
Nu domnilor jurnalişti, românii senili şi idioţi ies în strada, sau ăia care au un interes direct şi propriu.
Eu ca român cu capul pe umeri stau acasă şi încerc să văd cum pot mai bine, în sistemul dat şi de care ne bucurăm cu toţi, sa trăiesc şi să supravieţuiesc.
Nu ies în stradă chipurile să fac dreptate ca să am posibilitatea după să mă dau revoluţionar şi să revendic statului bani cu găleata pentru că am aruncat cu pietre în oameni.
Nu ies în stradă că poate mă vede vreo televiziune şi ajung şi eu în studio şi poate ajung celebru ca perversu de pe Târgu Ogna.

Numai că tot ce zic eu aici este greu.
E mai uşor să stăm acasă să aşteptăm să ne bage cineva ceva în traistă şi când ne vine nouă pe chelie să ieşim în stradă pentru că ceea ce ni se bagă în traistă e cam puţin.

Revin la problema reprezentanţei, deci 2000 de oameni nu au cum să fie reprezentativi pentru 22 milioane.
Nici măcar pentru 10 milioane cât reprezintă populaţia activă, nici măcar pentru 1 milion cât reprezintă populaţia bucureştiului.
Abia la 1 milion, 2000 înseamnă 2% din populaţie.
Şi nehaliţii ăia îndrăznesc să spună şi să ceară demisia guvernului în numele meu şi al altora?
Nu zic, or mai fi nemultumiţi care nu au ieşit în stradă, dar domnilor protestatari ghici ce!
Când aţi vrut libertate, aţi vrut democraţie.
În democraţie majoritatea conduce.
Asta e, ghinion dacă aţi crezut că va fi altfel şi că va sta cineva zilnic să vă caute în cur după ce aţi dat jos sistemul comunist.
Asta e ceea ce aţi vrut şi aţi obţinut.

Un ultim cuvânt pentru pensionari!
Argumentele voastre că aţi muncit o viaţă întreagă şi că aveţi dreptul la o pensie decentă, sunt invalide în mediu economic.
Ele sunt bune numai pentru urechile voastre, dar nu uitaţi în ce vremuri aţi muncit.
Aţi muncit în mare parte în sistemul comunist, pe nişte bani creaţi şi susţinuţi artificial, care nu aveau nicio valoare în piaţă, deci practic aţi muncit pe nişte bani falşi.
Acum voi veniţi şi vreţi pensie pe nişte bani adevăraţi, bani pe care eu şi alţii ca mine îi producem.
Adică, nu vă închipuiţi că banii voştrii sunt puşi undeva deoparte şi voi de acolo vă primiţi pensie, nu!
Voi aţi muncit pe bani falşi, care nu aveau valoare, iar acum vă primiţi pensia din banii pe care eu şi alţii îi dăm la stat ca să mai trăiţi şi voi.
Ştiu, ştiu, aţi muncit o viaţă întreagă, dar ghinion, tot ce v-aţi dorit aţi avut, că sistemul comunist nu l-am susţinut eu să ajungă la putere.
Eu sunt doar victima acţiunilor voastre, nici la revoluţie nu am fost, nici în 47 nu am fost.
Pur şi simplu trăiesc în viitoru luminos pe care, voi, pensionarii, pe care eu îi plătesc, mi l-aţi pregătit!
Şi voi vă plângeţi?
Eu ar trebui să mă plăng, pentru că nu se ştie dacă în momentu când voi ajunge la pensie, mie va mai dori să îmi plătească cineva pensia, că eu, din banii mei, v-am plătit-o vouă.

Pe final cred ca ar fi interesant un protest al generaţiei active!
Să nu mai plătim contribuţiile la pensii, să vedem atunci din ce or să trăiască pensionarii care acum sunt în stradă şi vor pensii din ce în ce mai mari.

comunicare,, conversatie, bune maniere: cadourile

Abordez problematica zilei de azi in urma unei discutii avute.
Mai intai insa, vorbind cu un coleg despre ce urmeaza sa scriu, povestindu-I ce mi s-a intimplat, amenintandu-l ca o sa scriu pe blog, el imi spune:
“Presimt ca are legatura cu educatia comunista”.
Lovit de fraza stau si ma intreb, oare atit de previzibil am devenit?
Trec la subiectul zilei de azi, cadourile.

Idea articolului de azi, mi-a venit in urma unei convorbiri telefonice avute, cu mama.
Ma gandeam la un cadou de craciun pentru sotia mea.
Fiind eu indecis ce sa iau, mi-am oprit ochii asupra unui aparat foto in jur de 300 ron de la o firma de pe net.
Ma gandesc, o fi bine, nu o fi bine, sa iau asta, sa iau altceva...
Zic sa o sun pe mama sa cer si parerea ei.
Ca sa intelegeti mai bine cazul, noi, eu si sotia, detinem in proprietate comuna (asa-i ca e frumos termenu asta), un aparat foto fuji s5700, o namila cu zoom de 10x, deci cu dita-i obiectivul, care functioneaza cu 4 baterii r06 sau aa, care atarna goala 380 grame si plina ajunge la vreo 500 daca nu si mai bine,
Care trebuie sa o porti intr-o geanta separata a ei, in care eventual iti mai pui si o pereche de acumulatori (alti 4, pentru ca e energofaga),
Niste filtre eventual.
Deci nu e genul de aparat pe care l-ai lua cu tine zi de zi, cu care sa faci o poza la ceva interesant care ti-a aparut brusc in cale, fiind mai de graba genul de aparat pe care il cari cu tine stiind ca undeva vei avea de facut poze si eventual sa te gandesti ca va trebui sa ai grija lui toata seara.
Pe de alta parte, sotia are antecedente, a pierdut un aparat foto din asta micut, predecesorul celui descris mai sus, cumparat de mine mai la inceput, cand abia imi faceam mana pe foto digital. Evident ca am facut o criza de nervi cand am vazut ca a pierdut aparatul foto si de atunci sotia a devenit circumspecta in utilizarea oricarui
Aparat sau lucru care imi apartine, sau ne apartine.
Adica pe cele care imi apartin nu pune mana, pentru a nu putea fi acuzata de nimic,
Iar pe cele pe care ne apartin le utilizeaza numai in prezenta mea si intrebandu-ma de o mie de ori inainte daca e bine ce face si la cel mai mic semn de neregularitate pasandu-mi obiectul spre reglare.
Astfel, aparatul mai sus descris si asa utilizat foarte rar, din pricina dimensiunilor si a ariei restranse de utilizare (nu te duci pe plaja cu asa ceva, decat daca vrei sa il pierzi), devine si mai neutilizabil, fiind folosit doar in prezenta mea.
De multe ori se intimpla sa fiu in oras cu sotia si sa exclame:
‚Vai ce frumos e cutare lucru, ce pacat ca nu avem aparatul foto cu noi”.
Mai rezolvam problemele de tipul asta cu telefonul, dar stiti ce poze ies pe telefon, vai mortii si ranitii lor.
Drept pentru care ma gandeam sa cumpar un aparat foto micut asa cum spuneam mai sus.

Cadourile

Acum ajung la discutia de azi.
Pentru a ma intelege, trebuie sa stiti ca, conform educatiei comuniste pe care am cantat-o indelung pe acest blog (Nu e asa Mariane)?
Sunt indoctrinat sa imi respect parintii si mai mult nu imi place sa ii supar, sa ii vad imbufnati sau nemultumiti de ceva.
Drept pentru care, inainte de a face o cheltuiala mai consistenta, ma consult si cu ei pentru a vedea ce parere au.
Mama dupa caz, e sau nu de acord, dar atunci cand nu e de acord, are un stil de a ti-o spune ca iti trece orice chef de cumparatura, tu vrei inca in sufletul tau sa cumperi lucrul respectiv, dar...
Deja am ajuns sa cochetez cu idea sa imi extrag niste fonduri care sa stiu numai eu de ele si sa nu mai spun nimanui nimic, dar asta e alta poveste.
Ce m-a frapat la discutia de azi si pe langa asta mi-am adus aminte si de alte discutii din trecut pe domeniu, a fost modul cum a pus problema.
Nu m-a deranjat faptul ca mi-a stricat cheful de cumparaturi, cat modul in care reuseste sa puna problema in aceasta problematica a cadourilor.
Insa nu numai mama gandeste asa, ci se pare ca este modul tipic de gandire al generatiei, un mod pe care nu il suport si ma enerveaza in aceasta problematica.
Stau si ma gandesc, cat de foame sa iti fi fost in viata asta, cat de multe lipsuri sa fi avut sa incepi sa gandesti asa.
Motivele au fost:
- Ce va trebuie aparat foto nu aveti unu? Si asa sta ala nefolosit acolo si oricum a mai pierdut unul din asta mic.
Pana aici, imbatabil, dar partea frumoasa urmeaza:
- Mai bine te duci si ii cumperi o geaca, sau ceva de imbracat calumea.... Continua!
- Sau poti sa iei un inel sau un lant de aur...

Dupa ce inchid telefonul imi aduc aminte de o alta discutie avuta craciunul trecut.
Eram asteptati a doua zi de craciun la masa la niste prieteni, nu aveam cine stie ce bani si nici nu ne cumparasem nimic cadou.
Cand sa plecam din casa, mama imi spune:
- Pai voi va duceti cu mana in cur ma asa la oamenii aia
- Dar cu ce sa ma duc.
- Pai ia si tu o sticla de vin din drum, sau ia ceva, doar nu o sa te duci cu mana goala.
Ne-am certat pe marginea subiectului un sfert de ora sila ambitie, m-am enervat si nu am mai plecat nicaieri.
Am sunat prietenii respectivi si am zis ca nu vom ajunge, pentru ca a intervenit ceva.
A fost cel mai urat gest din viata mea, pentru care imi pare rau si acuma, deoarece eram singurii invitati la masain ziua respectiva si oamenii se pregatisera bucurosi sa ne primeasca.
Nu au lasat sa se inteleaga asta, politicosi fiind, dar o stiu eu ca asa era.

Lectia de azi:

E mai mult o parere personala si niste lucruri observate in decursul scurtei mele experiente, iar aici iar vin in contradictie cu codul bunelor maniere si consider din nou ca taranimea a introdus pe furisi o noua regula stupida in acest cod.
1. Cum naiba sa te duci cu cineva de mana in magazin, eventual pe la mai multe magazine, sa il pui sa probeze 50000 chestii, eventual sa gasesti ceva care ii vine, ii place, iar apoi sa te duci cu el de mana la casa si in fata lui sa platesti cadoul. Ce cadou si mai ales ce cadou de craciun (care ar trebui sa il gasesti ca o surpriza sub brad in dimineata de 25) poate fi acest lucru. Nu pun la socoteala faptul ca deja de la al treilea magazin incolo, cadorisitul s-ar putea sa isi piarda interesul, sa se enerveze etc. Mai mult, omului s-ar putea sa nu ii placa sa probeze o multime de lucruri, numai ca sa ii faci tu un cadou. In al doilea rand, nu pot sa nu constat pervetirea mintii generatiei, ei in loc sa vada intr-un cadou ceva frumos, care sa te bucure, care sa iti placa cu adevarat si pe care sa il folosesti cu drag stiind ca il ai de la X, ei zic „mai bine i-ai o geaca, ca ii trebuie”, ce se bucura omul ala de geaca? Doar daca e vreun sarac lipit si geaca aia e tot ce putea visa, in rest nu ma prind de ce m-as bucura pentru o geaca. Personal nu agreez cand primesc cadouri obiecte de imbracaminte, cred ca stiu cel mai bine, ce mi se potriveste si ce imi place si ce imi vine si am momentele mele cand vreau sa ma duc sa imi cumpar si sa probez. Daca vi cu un cadou imbracaminte, poti cel mult sa speri ca m-ai nimerit si imi place, sau daca nu, poti spera ca macar o sa am bunavointa sa il duc la un centru pentru nevoiasi sa il donez. Aceasta accentuare pe util si atat ma sperie. Cand spui „i-ai o geaca ca ii trebuie”, poti la fel de bine sa spui „i-ai o perechehe de chiloti ca are doar patru si ii trebuie cinci, macar sa ii schimbe zilnic si in weekend poate sa stea si fara chiloti”. Cadourile de imbracaminte, le agreez doar intr-un grup restrans de prieteni si pentru ocazii care se pot preta la astfel de cadouri. De exemplu, cu buna mea prietena Sacha, am capatat un obicei sa ne aducem tricouri de prin toate colturile tarii pe unde ne plimbam, dar nu tricouri simple, ci din cele care sa reprezinte zona, astfel am o colectie impresionanta de tricouri de prin toate colturile lumii si asta imi place, dar sunt mai mult ca niste trofee de vanatoare. Fiindu-mi buna prietena, Sacha imi nimereste si numarul mereu (de fapt merge la sigur, ia xxxl ca sigur imi vine).

2. Valoarea cadoului: Trebuie bine ales, astfel incat sa nu jicnesti nici sa nu obligi, dar dragii mei, daca puteti, nu va opriti la cadouri de 10 ron ca sunt naspa. O alta fraza celebra a generatiei despre care vorbesc este: „ooo! Cum sa dai atitea bani pe un cadou”! Aceasta fraza fiind spusa cand am facut cadou unui prieten un hdd de 300 ron. Eu personal, sa fiu sincer, nu vad nimic pe piata sub 100 ron care ar putea sa ma incante ca si cadou, probabil doar vreo carte. Dar si cartile bune (cum ar fi manualul Gower de project Management), costa azi peste 100 ron. In conditiile astea, cum sa te duci cu un cadou de 10 ron la cineva? Eventual ei o cutie de bomboane proaste si atat.
E drept ca, un ins scolit probabil de maica-sa, a reusit sa ma surprinda, venindu-mi cu un tricou de 5 lei, atit a costat, cadou. Inutil sa va spun cum arata, era o bucata de carpa stravezie, prin care puteam strecura branza, dar prietenul era foarte mandru ca era bumbac 100%. S-a rupt in momentul in care l-am pus pe mine si i l-am inapoiat rugandu-l sa il duca in service la garantie.

3. Micile cadouri de vizita:
Este foarte adevarat ca la Codul Bunelor Maniere scrie ca atunci cand te duci in vizita trebuie sa te duci cu ceva in mana, sa nu te duci cu mana goala si se realizeaza o intreaga teorie despre cum si in ce fel sa alegi cadoul respectiv.
Rubrica mai cretina nu am intalnit.
Luati de pilda cazul meu (nu inversati l cu z ca nu e bine),
Ce a fost mai frumos, faptul ca nu m-am dus la masa de craciun a prietenilor, fiindca „nu puteam sa ma duc cu mana goala”, sau faptul ca as fi ajuns acolo, cu mana goala, dar toata lumea s-ar fi simtit bine.
Eu cred ca niste prieteni daca te asteapta, te asteapta pentru prietenia ta cu ei, pentru ca le place timpul petrecut cu tine, pentru ca si tie iti place sa petreci timpul cu ei, nu pentru sticla de cola, sticla de vin, cutia cu bomboane sau alt cadou de 4 lei jumate cu care te infiintezi tu la usa, fiindca asa trebuie.
Invers gandind, te poti duce cu ce, in codul bunelor maniere, desi procedura este foarte elaborata, nu ti se spune exact cum si cat tre sa coste cadoul ala.
Iar daca te limitezi ( ca nu o sa te duci la fiecare vizita cu cadou de milioane), ajungi in cazul punctului 2, adica acel cadou al tau sa fie cel mult inutil.
Asa ca sticla ta de vin se va alatura probabil pe langa celelalte 20 primite inainte, cuita ta de bomboane se va alatura probabil celorlalte 10 primite inainte si asa mai departe.
Daca tot dai banii pe ceva (ca sa respect cliseul generatiei de aur) nu ar fi bine sa ii dai pe ceva, macar util, care gazda sa nu il aiba, sau sa ii placa.
Dar ce te faci, ca culmea e, ca tot ce costa sub 100 ron, isi cam permite toata lumea, asa ca mai mult ca sigur ca omul are in casa,
O sticla de vin din aia intre 10 si 30 ron cu care te infiintezi tu la usa, sigur are prin casa vreo cutie de bomboane Susardine, modelul restrans de 7 lei si asa mai departe.
Cadourile nealimentare sub 100 ron, daca nu sunt o carte, iarasi nu prea ai ce face cu ele, sunt tot felul de figurine urate si nefolositoare care in cel mai rau caz sunt bune sa atraga praful si daca gazda nu este vreun colectionar inrait de chinezi cu peste sau de cosari, atunci sigur cadoul tau smecher va lua drumul gunoiului dupa ce ai plecat
Ar mai fi multe de scris, dar iar zice SLVC ca scriu mult, probabil intr-o postare ulterioara mai abordam subiectul asta, fiindca el este foarte interesant.

Va multumesc ca si azi mi-ati suportat inganfarea si peroratiile.

Comunicare, conversatie in public si bune maniere

Ma doare capul, iar cand ma doare capul scriu.
Cainele iese in drum, porcul sta rasturnat pe o parte, iar eu scriu cand ma doare capul.

Sunt o ocupat cu o multime de chestii despre care sper sa gasesc timp sa scriu, pentru ca sunt interesante si frumoase.
Dar deocamdata, o sa va povestesc o poveste adevarata cu talc sau cu talc, cum doriti (fara diacritice nu e nicio diferenta).

Sunt eu foarte pasionat de comunicare, iar in pasiunea mea pentru comunicare, negociere, manipulare, am capatat prostul obicei chiar sa fiu atent cand oamenii vorbesc cu mine
Si fiind eu atent asa la ce imi spune lumea, constat ca lumea e destul de limitata in comportament si mai mult inchisa in niste clisee, incat ai putea deja sa faci programul unei intalniri de la inceput pana la sfarsit.

Pasul numarul I:

Sunt invitat la o petrecere, mai de graba un soi de open conference unde se servea si ceva haleu (evident ca pentru haleu m-am dus, ce credeati).
Ajung acolo, ma intalnesc cu X vechi amic de scoala, dar cu care nu am mai discutat de mult.
- A, Ares, ce mai faci omule, nu te-am vazut de un car de ani!
- Buna X, uite si eu in vizita pe la sindrofia asta, mi s-a parut interesant subiectul „comunicarea orala la broaste” si am zis sa vin si eu sa vad ce e prin jur.
- A! Da! (zice el cu jumate de platou in gura, cateva frimituri ii sar din gura si sar pe mine, el razand le sterge).
- Ce zici ca mai lucrezi?
- Pai, am lucrat pana anul trecut in industria software, la niste firme din bucuresti, anu trecut din cauza doamnei crize am ramas fara munca si m-am retras la Constanta, mi-am facut un pfa si lucrez pe cont propriu in mai multe domenii de activitate. Momentan ma ocup cu niste proiecte europene, care le scriu, care le menegeriez.
- A! Interesant! (zic, stai sa vezi ca fac un business networking aci cu colegu, e interesat de ce fac eu, poate ne invartim neste contracte).
Mesteca in continuare la jumatatea de platou, aproape ca se sufoca cu atita in gura, dar se lupta stoic sa impinga pe gat cocolosul alimentar, il ajuta cu un pahar de suc si bolul buclucas se lasa convins sa se duca, apoi ma intreaba.
- Si tu ce zici ca mai faci?

Pai bai vericule, nu ti-am spus mai sus ce fac? Ai fost si interesat de ce am spus ca ai exclamat „a! Interesant”.
Deci fratii si surorile mele, dragilor, daca nu va intereseaza ce face un om, nu puneti intrebari stupide numai ca sa va aflati intreaba, mai tarziu astea se intorc impotriva dumneavoastra.
Eu stiu ca conform educatiei cretine pe care ati primit-o ati invatat ca e politicos sa il intrebi pe om ce face, el, familia, neamu, mortii, dezgropatii si alte animale,
Dar e al dracu de urat ca omul ala chiar sa va raspunda si voi sa dovediti ca nu ati fost atenti.
In plus dragii mei, vreau sa va spun ca rahatul ala de cod de bune maniere pe care vi-l baga pe gat la scoala si in familie, e varza la multe privinte si din protocolul aristrocratic care era odata, a fost manjit si amendat cu niste taranisme, pe care vi le voi arata mai jos.
In primul rand, acest interes fata de celalalt, v-ati gandit vreodata ca poate intreband „ce mai faci” si daca nu te intereseaza cu adevarat ce mai face omul ala,
1. Va puneti pe voi intr-o situatie jenanta;
2. Il puneti pe saracul om sa va vorbeasca despre niste lucruri care pe el il dor, dar fiindca l-ati intrebat, va va raspunde, sperand poate ca ii veti furniza o idee, un ajutor, sau ca poate chiar va intereseaza ce face. E groaznic sentimentul sa vezi ca de fapt o intrebare ti-a fost pusa doar de dragu artei.

Acest flagel al „ce faci”, s-a intins atit de mult, incat multi dintre noi in ziua de azi, nu stim sa incepem o discutie fara sa intrebam mai intai „ce faci”.
Nu ca ne-ar pasa, dar suntem destul de babalai sa nu stim cum sa incepem altfel o convorbire, o discutie, o conversatie.

Continui cu povestea mea frumoasa.

Pasul numarul II:

Scap de individul care ma suparase suptil:
- Scuza-ma, trebuie sa ma duc sa ii salut pe organizatori, am venit de putin timp si nu am avut ocazia sa o fac. Mai vorbim noi.
- Da, da, bine du-te!

Plec, ma duc spre organizatori, salut, apoi ma duc in partea cealalta de sala, sperand ca publicul acolo sa fie mai interesant decat amicul meu.

Pasul Numarul III:

Ma intalnesc cu o domnisoara foarte pasionata de „broaste”, pornim o discutie pe marginea prezentarii si pare ca totul functioneaza corespunzator.
Am gasit o interlocutoare isteata, pe subiect, conversatia curge, lumea se alatura si intra in conversatie, fac uz de toate capacitatile mele de comunicare, intrebandu-i pe toti din jur cate ceva astfel incat nimeni, indiferent cat de timid sa nu ramana nebagat in seama.
Le adresez intrebari cu raspuns deschis, sa nu primesc doar un „da” sau un „nu”. Totul merge bine.
Se alatura grupului si o alta domnisoara, sta si asculta si asculta, o intreb ceva, da un raspuns cat de scurt posibil si pleaca.

Pasul Numarul IV:

Discutia continua, iar domnisoara revine.
Se sparge gasca, dar mai ramanem cativa.
Domnisoara ma intreaba:
- Cu ce va ocupati dumneavoastra, ca pareti foarte instrumentat pe caz asa!
- Eu sunt licentiat in Matemattica si Informatica, dar ma pasioneaza si cateva subiecte exotice. Mai ales ca sunt interesat de modelarea matematica a lumii vii, pentru ca incerc sa gasesc un sistem care sa modeleze anumite comportamente. „Comunicarea la broaste” ar fi unul dintre ele.
- A! (zice ea), sunteti priceput la calculatoare? Stiti computerul meu de ceva vreme se misca greu, mi-a disparut my computer de pe ecran si nu mai reusesc sa intru sa imi vad datele...
Linistea se asterne.
Daca e ceva ce urasc cel mai mult, sunt oamenii acestia, care vin in momente cu totul nepotrivite sa inceapa ei sa obtina o consultatie pe gratis, de orice tip, nu conteaza.
Ti se intimpla orice meserie ai fi, a! Esti medic, stii ca saptamina trecuta mi-a iesit un furuncul intre labile, ce as putea sa fac.
Esti matematician? Fiu meu de clasa a iv-a are o problema pe care nu reusim sa o rezolvam, pe unde oi fi pus-o, stati ca era pe aici prin geanta pe undeva, a uite-o!
Nimic mai grotesc, vin la o conferinta despre broaste, in timpul meu liber, sa ma delectez, sa uit de munca. Iar tu vi si ma calci pe nervi taman cu probleme de munca.
Deci scumpo, draga mea, cand te duci in public, lasa-ti problemele acasa.
Ca si recomandare generala, pe care o gasiti chiar si in prafuitul ala de cod de bune maniere al vostru,
La o reuniune publica, unde sunt mai multe persoane, nu te apuci sa il intrebi pe om, sa ii ceri consultatii pe meserie, ca omul ala nu se afla acolo sa iti ofere tie consultatii gratis.
Vrei sa iti rezolvi problema, spui cel mult:
„cum as putea sa dau de dumneavoastra intr-o alta zi, sa putem discuta o problema”.
Asa e mai frumos, daca chiar te arde problema respectiva.
De ce nu e frumos?
1. De obicei cand ceri o consultatie trebuie sa dai niste detalii care s-ar putea sa nu te puna intr-o lumina buna, sau sa dai niste detalii intime.
2. Eu sunt acolo pentru un anumit scop, nu pentru a da consultatii gratuite
3. Munca fiecaruia conteaza, iar dorinta ta de a-mi smulge o consultatie gratis, e de prost gust.
4. Deschizand subiectul pe un domeniu tehnic, risti sa monopolizezi conversatia, iar toti ceilalti sa se uite la tine si la mine cum vorbim despre tine si problemele tale din domeniu meu de activitate!
Si ar mai putea fi dar ma opresc.
Apropo de punctul numaru 1,
La cursul de comunicare profesorul ne-a povestit o intimplare:
Un mare doctor internist, este chemat la o petrecere publica, unde lumea se aduna sa discute diverse subiecte.
La un moment dat, stand la masa cu totii, discutand diverse subiecte, domnul doctor este interpelat de o doamna/domnisoara.
- Dumneavoastra sunteti celebrul internist Tanambaum?
- Da, doamna mea, eu sunt.
- Stiti domnule doctor, de cateva zile am o durere mare in partea dreapta si dimineata ma scol cu un gust ciudat in gura.
Doctorul, om stilat, cunoscator al protocolului, stie ca nu se face sa faci asemenea lucru, toti ochii sunt atintiti spre el, iar el se gandeste ce sa faca.
Se hotaraste sa administreze o lectie doamnei, chiar daca s-ar putea sa para ciudat, dar se mai gandeste ca imaginea sa il va face sa nu para chiar atit de badaran in ceea ce va face.
Atunci el ii spune doamnei:
- Va rog frumos sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Ce sa fac?
- Sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Pai cum asa...
- Doamna mea, eu sunt medic, nu ghicitor, meseria mea presupune consultarea pacientului prin toate metodele si tehnicile existente inainte de a pune un diagnostic. As dori sa va palpez ficatul si abdomenul si sa va ascult nitel la plamani.
Doamna a inteles gafa facuta si s-a retras, audienta a ramas inmarmurita in fata unei asa lectii dure, dar corecte aplicate si nimeni nu a crezut ca medicul a gresit.

Deci scumpii mei, nu abordati subiecte jenante pentru voi, vreti o consultatie, foarte bine, ma anuntati si va faceti o programare, iar in timpul de lucru, rezolvam.

Pasul numarul V:

Aducandu-mi aminte de exemplul cu medicul, i-am spus si eu domnisoarei sa se duca pana acasa si sa aduca computerul acolo ca sa il rezolvam.
Gafa mea, proasta, chiar era sa plece sa il aduca...

Ma rog, in final se prinde ca nu prea mi-a fost pe plac si schimba subiectul, mai mai invart nitel prin club pe acolo si plec spre casa.

Va spuneam ca acest cod al bunelor maniere s-a dus dracu de cand a fost rescris de tarani:
Sa luam cateva exemple:
1. Salutul: In cod se spune ca barbatul saluta femeia, tanarul pe batran, inferiorul pe superior. Dar ce te faci cand nu vezi? Eu pot sa trec pe langa tine linistit si sa nu imi dau seama ca esti acolo, sau cine esti, daca esti barbat sau femeie, tanar sau batran, superior sau inferior. Ce ne facem atunci?
2. Salutul: Se spune ca pe strada, barbatul trebuie sa salute o femeie, cand o vede, dar nu zgomotos, mai precis, trebuie sa isi scoata palaria si sa zambeasca femeii. Nimic mai gresit. De fapt, lucrurile stau putin altfel, trebuie sa astepti un semn de la femeie, discret, dar trebuie sa existe, ca sa iti dai seama daca ea vrea sa fie recunoscuta sau nu. Sunt cazuri cand poate vrem sa nu fim recunoscuti si ne place sa traim cu impresia ca nu am fost recunoscuti. Problema nu e numai la femei, dar acolo codul face aceasta subliniere.
3. Mancatul la masa: Aud peste tot ca nu trebuie sa mananci tot din farfurie, sa nu creada lumea despre tine ca esti un nehalit, multi aruncand asta chiar in seama codului bunelor maniere. Culmea este ca am vazut versiuni ale codului bunelor maniere (dupa autor) unii spuneau intr-un fel, altii altfel. Treburile stau asa, cand suntem la masa, daca suntem serviti cerem putin, mancam tot, iar daca mai vrem mai cerem. La fel se intimpla si daca ne servim singuri, ne punem putin, mancam tot si apoi mai punem daca mai e cazul. A lasa mancare in farfurie e si inestetic si da si senzatia ca ati mancat doar asa, de complezenta, chiar daca voi ati bagat in voi cat un tanc.

Va multumesc ca ati avut rabdare si astazi si va mai astept sa discutam despre ce credeti si cum credeti voi de cuviinta!

Legea in Romania nerespectata, obisnuinta bate tribunalul

Buna seara si bine v-am gasit dragi mei,
Cineva a sperat ca am ramas fara idei.

Ei bine nu.

Abordez un subiect important pentru profesionistii din Romania si anume acela ca, mai puneti dracu mana pe o carte ba inainte sa va dati cu parerea.
Cunoasteti deja aversiunea mea, fata de banci si problema mea cu ele, dar subiectul din seara asta nu le priveste, desi tot o banca l-a generat.
Sunt PFA pe multe domenii de activitate, in calitatea mea de FPFA am incercat sa imi deschid un cont in banca, pentru ca legea te obliga ca agent economic sa ai cont in banca.
Las, faptul ca unele banci nu vor sa imi deschida cont, dar mite sa mai raspunda la rugamintea mea de a avea internet banking.
Sa va spun povestea:
Reusisem sa apelez la bunatatea C.E.C. sa imi ofere un digipass vorbitor sa am si eu internet banking.
Am reusit aceasta printr-un prieten ce lucreaza la C.E.C. si prin buna vointa unei doamne Director din C.E.C.
Le multumesc mult, se pare insa ca sistemul infrange buna vointa.
Astfel, s-au facut toate sfortarile necesare, aparatul a fost adus, am cazut de acord asupra procedurii de intrare in posesie totul era ok.
Conform procedurii trebuia sa ma duc la o sucursala/agentie C.E.C. din Constanta sa imi deschid cont si card.
Urmand ca mai apoi bucurestiul sa imi deschida internet banking si sa primesc mult ravnitul aparat.

Ajung la Agentia C.E.C. Constanta de pe I. C. Brateanu, zona pod butelii.
Intru, cu actele de la PFA in mana, cer la relatii cu clientii sa mi se spuna unde pot ca pfa sa imi fac cont si card.
Sunt indrumat la biroul persoane juridice.
Acolo O domnisoara/doamna (nu i-am putut face incadrarea in regn si specie)
mi-a luat actele si m-a intrebat unde e actul constitutiv.
I-am spus ca aia e tot ce am si ca eu ca pfa nu stiu ce act constitutiv tre sa am.
M-a rugat sa o scuz 2 minute, a plecat.
Dupa o ora de asteptare, timp in care nu stiam ce si pentru ce astept, se intoarce si imi spune.
Trebuie sa imi aduceti autorizatia de la primarie, pentru ca aia tine loc de act constitutiv si fara nu se poate.
Dumneavoastra insa, fiindca sunteti nevazator, trebuie sa imi aduceti si o curatela care sa contina datele persoanei care are dreptul sa faca operatiuni in cazul dumneavoastra.
Si sa contina express, dreptul de a deschide cont si...
Continua o lista de alte drepturi.
Am ramas interzis, am primit o hartie scrisa de mana cu ce trebuie sa aduc, m-am ridicat si am plecat spunand buna ziua.

Gafa nr. 1, eu nu am asistent personal, semnez singur toate hartiile, nu vreau sa am imputernicit.
Conform legi 448 pe 2006 si conform ordonantei 137 pe 2000 s-a comis o discriminare.
Cititi articolul anterior pentru detalii.

Dar mai mult, acum ajung la subiectul din aceasta seara,
suntem obisnuiti sa sfatuim lumea cu ce credem noi nu cu ce stim noi.
Si cand asta se reflecta intr-o procedura a unei banci, e vai si amar.
E clar ca functionara din fata mea nu stia ce sa faca in cazul meu si s-a dus sa se sfatuiasca cu sefa.
Ei bine, pentru pfa dragi oameni de la C.E.C. va trebui sa scoateti actul constitutiv.
Pentru ca pfa-ul nu are act constitutiv
si mai nou, ordonanta de urgenta 44 pe 2008 a abrogat legea 300 pe 2004
in concluzie, pfa-ul nu mai trece pe la primarie sa se autorizeze.
Conform acestei ordonante modificata prin ordonanta 38 pe 2009
pfa-ul se inregistreaza la registrul comertului si singurele lui acte
sunt certificatul de inmatriculare in registrul comertului,
certificat constatator
si rezolutia de autorizare din partea registrului comertului.
Acte pe care eu le aveam.

O alta problema intalnita, printre asa zisi profesionisti romani, este problema facturilor.
Toata lumea ma freaca la cap ca facturile trebuie semnate, toti sunt obisnuiti cu formatul de factura des intalnit, acela care contine date de expeditie,
si unde se semneaza pentru primirea marfii.
Am discutat cu zeci de experti contabili, oameni care lucreaza in aprovizionare, oameni care ar trebui sa stie cum e cu facturile.
Ei bine toti sustin sus si tare ca factura trebuie semnata.
Dragi profesionisti idioti, nu mai spuneti ce credeti, ci spuneti ce spune legea.
Codul fiscal articolul 155
spune ca facturile nu trebuie obligatoriu semnate si stampilate.
Ca vreti voi sa le semnati e treaba voasttra, nu va opreste nimeni, dar nu mai faceti spume ca aveti dreptate.
Inchei acest episod declarandu-ma trist cand vad cum pot fi tratati clientii in bancile romanesti.
Si incep din ce in ce mai des sa ma intreb, cum s-o deschide o banca?
Ca se pare ca va trebui sa imi deschid una.

Romania si cacaturile ei!!!

Discutam impreuna cu oameni de bine pe un alt blog la http://confruntadurerea.wordpress.com
Multumesc detinatoarei ca mi-a suportat comenturile:)

Voi publica mai jos ceea ce se vroia a fi un coment raspuns la comentul celei/celui care scrie sub pseudonimul @lucisfera acolo.
Il voi publica ca atare, cum am inceput sa il scriu acolo:

 deocamdata draga @lucisfera, eu inca trebuie sa traiesc aici, orice incercare a mea de a emigra, s-a lovit fie de niste functionari evident romani, fie
de incapacitatea mea de a avea informatii, fie de alte probleme.

In Ro pentru faptul ca nu vezi iti sunt refuzate servicii, iti e refuzat dreptul la deplasare si multe alte drepturi.

O lege a persoanelor cu handicap care toata lumea o foloseste pe post de hartie igienica.
Cateva exemple (o sa se supere @confrunta durerea pe mine, dar cred ca astea ii vor justifica daca mai era nevoie, atitudinea fata de Ro).
In luna septembrie 2009 Banca Transilvania mi-a refuzat deschiderea unui card + cont pe motiv ca sunt orb. De asemenea mi-a refuzat si deschiderea serviciului
bt24 (internet banking al lor) tot pe acelas motiv.
Am reclamat la consiliul national anti discriminare, forul care trebuie sa se ocupe de asemenea cazuri.
Reclamatia depusa in septembrie 2009, infatisarea pusa pe 28 octombrie 2009, fixat reinfatisare pe 10 noiembrie 2009, data pana la care eu trebuia sa completez
dosarul cu declaratia unui martor.
Am trimis declaratia, am asteptat.
pe 21 decembrie primesc o instiintare cum ca nu s-a luat o hotorare pentru ca, nenorocit ce sunt nu? Nu am depus declaratia martorului, dar oricum chiar
daca as fi depus-o, oricum la jumatate din judecatorii de acolo le-a expirat mandatul si deci nu pot lua o decizie, iar parlamentul nu s-a invretnicit
sa ia o hotarare pentru a numi alti judecatori, asa ca al meu caz se amana pe termen nelimitat.

In iunie 2009 am ramas somer din cauza crizei, am fost asistat pana in martie 2010.
La final am decis sa imi infiintez un pfa si sa incerc sa fac ceva pe cont propriu.
In urma terminarii somajului, am ramas sa traiesc cu o suma de 750 ron lunar. Nu o zic ca sa ma plang, o zic pentru a arata cat de ciudata e situatia.
La inchierea pfa, costurile totale s-au ridicat la 300 ron. Conform legii 448 pe 2006 eu aveam dreptul la infiintarea gratuita a unui pfa, asta ca masura
compensatorie pentru discriminarile suferite de persoanele cu dizabilitati la angajare.
Cand am cerut acest lucru, mi s-a spus ca nu sunt date proceduri de acordare a acelui drept si ca daca doresc musai acel drept sa astept eu asa pana cand
s-or da proceduri.
Evident am scos banul si am platit, adica jumatate din suma amintita mai sus cea de 750 ron.
Acum sunt la inceput cu pfa-ul, abia fac primele 2 comenzi, bani nu am incasat inca.
Dar statul roman ma obliga sa merg la casa de asigurari de sanatate si la casa de pensii unde eu trebuie sa inchei contracte.
Conform legii 95 pe 2006 persoanele cu dizabilitati care nu realizeaza venituri din alte surse, beneficiaza gratuit de asistenta medicala, adica nu trebuie
sa plateasca asigurari.
Conform legi 448 pe 2006, persoanele cu dizabilitati beneficiaza de asistenta medicala gratuita, indiferent de venituri.
Am mers azi la casa de sanatate si mi-au raspuns ca nu conteaza legea 448 (legea persoanelor cu dizabilitati) ca acea lege 95 e valabila ca ei dupa aia
se ghideaza.
Asa ca eu am nu am venituri pe pfa trebuie sa dau 5.5% din salariu minim brut pe economie la sanatate.
si imi mai si recomandau sa platesc pe tot anul inainte ca sa nu mai stau luna de luna la cozi.
Ca sa platesc pe tot anul inainte asta insemna 500 ron.
La casa de pensii, alta fericire, trebuie sa fac contract cu ei, pe un venit nu mai mic decat salariu minim pe economie adica 600 ron. Iar lunar va trebui
sa platesc 30% din aceasta suma la casa de pensii.
Recomandarea lor era insa sa nu imi trec venitul minim, ca asta o sa imi cauzeze la pensie, sa pun un venit mai mare decat un punct de pensie, adica cam
vreo 800 ron.
Astfel, am nu am venit, eu ar trebui sa dau lunar statului 300 ron, asa ca ma cunoaste.
Este foarte incurajator pentru o persoana cu dizabilitati, discriminata la angajare, sa se apuce sa faca ceva pe cont propriu.
Totul te indeamna sa stai linistit acasa, sa nu incerci sa deranjezi societatea de afara, pentru ca ea face deja destul pentru tine ca iti da 750 ron pe
luna sa traiesti.

Alte exemple pot curge, printre ele se numara refuzul centrelor universitare in anul 2002 de a ma primi la cursuri pe motiv ca sunt orb si ei nu stiu cum sa ma examineze.
Am reusit totusi sa intru la facultatea de Matematica si Informatica din cadrul Universitatii Ovidius Constanta.
Oamenilor de acolo le multumesc pentru normalitatea cu care s-au straduit sa desfasoare activitatea.
Dupa terminarea facultatii, am trecut sa fac master la A.S.E.
Si surpriza, nu vroiau initial sa ma lase sa intru la master, pe acelas motiv ca sunt orb.
Si cand m-au admis, mi-au cerut sa aduc adeverinta de la medicul de familie cum ca sunt apt sa urmez master in domeniul respectiv.
Ca si cum diploma de licenta si notele din foaia matricola ar fi fost false.

Ma opresc aici cu scrisul, ca s-ar putea sa devin vulgar in limbaj si nu imi doresc.

A! Si cu ocazia asta, lansez o cerere publica, care sunteti in stare sa imi oferiti informatii, ajutor, privitor la procedurile de emigrare intr-o tara unde persoanele cu handicap sunt mai ok tratate, raman recunoscator.

Printre aceste tari din cate stiu eu se numara Austria, Germania, Danemarca...

Va astept la id de mess matematicianu2003 sa imi povestiti si sa va povestesc.

Gata ma reintorc la literatura, macar asa sa evadez dintr-o tara cretina.
Va urma episodul 3 in continuarea celor doua publicate deja.

educatia comunista

Ascultam de curând teza emisă, cum că e pueril, (sau ce alte adjective s-or mai găsi), ca la 20 de ani de la revoluţie să se mai vorbească încă de comunism.
Sunt de acord cu ea în parte, adică, faptul că se strigă „jos comunismul” în potriva unora şi nu în potriva tuturor, e într-adevăr aiurea.
Dar comunismul nu a dispărut nici măcar la 20 de ani din ţara asta şi dacă nu v-am enervat cu afirmaţia mea am să şi justific ceea ce spun.
Să nu mai luăm în calcul politicienii, politicienii sunt şi ei oameni, fac parte din poporul acesta. Aşa că voi vorbi de oameni simpli, generici. Atenţie, ceea ce urmează nu este o justificare în favoarea comunismului, ci o argumentare a unui fapt pe care îl voi enunţa mai târziu.
În comunism, oamenilor li se asigura un loc de muncă imediat sau aproape imediat ce terminau şcoala. Omul nu putea alege foarte mult, serviciul îi era impus, totodată acest lucru avea şi un alt efect, omului i se anihila dorinţa de a îşi găsi un job conform competenţelor sale şi era îndreptat spre a se mulţumi cu ce îi dădea partidul.
Astfel procedeele de a-ţi căuta şi a-ţi găsi un loc de muncă nu au ajuns niciodată la urechile celor din vremea respectivă.
Mai mult ei erau încurajaţi să îşi facă bine treaba, dar să nu încerce să promoveze, sau măcar să îşi dorească acest lucru. Tehnicile erau diverse, mergându-se până la oferirea aceluiaşi salariu pe funcţii erarhice diferite.
În acea perioadă, oamenii erau ţinuţi într-o eternă teroare şi înfometare tocmai pentru a le da ceva de lucru, ceva de făcut, ca nu cumva ei să înceapă să se gândească la idei de dezvoltare profesională şi personală.
Cele mai simple priorităţi le asigura statul (casă, loc de muncă), iar de restul populaţia era condusă să uite.
Şi cum să nu fie aşa, când petreceai timpul încercând să găseşti metode cum să cumperi pe sub mână ceva, când munceai şi sâmbăta, uneori (când erai de gardă cum se numea) munceai şi duminica, când îţi era frică ce gândeşti şi ce spui că s-ar putea ca viaţa ta să fie un nimic în acele momente.
În contextul acesta, educaţia oamenilor se petrecea sub aceleaşi auspicii. Astfel oamenii erau învăţaţi că acela e singurul mod de viaţă, nu există altceva şi mai mult decât atât, se făcea o propagandă negativă modului de trai capitalist, ca fiind viciat şi ne conform.
Cu toate că nu o recunoaştem, în comunism accesul la studii superioare nu era foarte liber, de aceea acum avem o masă mare de populaţie cu studii medii.
Am terminat cu plictisitoarea incursiune în trecut.
La ce a dus asta:
În primul şi primul rând oamenii au învăţat ca locul de muncă este sfânt, trebuie să faci orice să îl păstrezi odată ce l-ai căpătat, indiferent ce ar însemna acest orice.
Oamenii consideră o mare tragedie pierderea locului de muncă, pentru mulţi aceasta fiind un lucru blocant, care nu îi mai lasă să raţioneze corespunzător, mulţi alegând să îşi ia viaţa în loc să încerce să găsească soluţii.
Cunoştinţele economice primare ale oamenilor lipsesc cu desăvârşire, nu că toţi ar trebui să fim contabili, dar măcar ce să facem cu banii ar trebui să avem o idee toţi. Ei bine datorită educaţiei din timpurile acelea, oamenii, în majoritatea lor, nu ştiu ce să facă cu banii, decât să îi consume şi în cel mai bun caz, să îi blocheze într-o bancă.
Gândirea oamenilor a fost simplificată la 3 etape mari, pe care ei urmăresc să le atingă şi să le împlinească: Căsătoria, Facerea de copii, Moartea.
Sunt uluit de oamenii care nu fac nimic în timpul vieţii decât să îşi acumuleze bani pentru înmormântare şi să îşi cumpere cele trebuincioase pentru înmormântare.
Oamenii, de mici au fost educaţi, să meargă la şcoală, să fie cei mai buni la şcoală, să înveţe bine tot ce se predă acolo, că numai aşa vor ajunge să fie buni profesionişti şi să aibă o slujbă bună.
Şcoala avea şi încă are grijă să ocupe timpul şi mintea copiilor cu tot felul de bazaconii, făcându-i enciclopedii ambulante, dar fără a sufla o vorbă despre economie sau măcar despre aplicabilitatea celor învăţate în şcoală în vreun domeniu sau altu.
Astfel am reuşit să scoatem oameni doxi, plini de cultura generală, dar care după ieşirea chiar din facultate, au nevoie de 3 4 ani la locul de muncă pentru a învăţa meseria respectivă.
De asemenea, oamenii nu erau instruiţi să cunoască organizarea statului, ei trebuiau să ştie doar de conducătorul iubit şi gata.
Mai trist este că avem aproape 3 generaţii de oameni care au trăit şi au primit această educaţie.
Cei ce au acum 50 ani, 40 ani şi chiar 30.
Mai mult aceşti oameni sunt părinţi sau sunt pe cale să devină părinţi. Şi îşi educă copii, chiar brutal uneori, în acelaşi spirit, considerând că aia este calea cea dreaptă.
De câte ori nu am auzit prin cunoştinţe, „mergi la şcoală, învaţă bine, sa ajungi meseriaş bun că aşa o să ai o slujba bună”.
Am urmat sfatul, am fost bun la şcoală şi? Sunt şomer cu acte al statului român chiar dacă trec toate calificările şi testele cu brio în meseria mea.
De asemenea la şcoală, am învăţat toate porcăriile ca papagalii, dar un lucru practic nu. Nu o să o iau pe urmele domnului Basescu să zic că e nevoie de ospătari, mecanici auto, pentru că asta producea şi comunismul prin şcolile sale profesionale.
Dar chiar la nivel înalt, la nivel de facultate, nu e posibil să scoţi matematicieni, să îi încarci de informaţii, leme, teoreme, definiţii, demonstraţii şi noţiuni, dar el în 4 ani de facultate să nu fie pus faţă în faţă cu măcar o situaţie reală în care să folosească noţiunile acumulate. Am învăţat astfel statistică de mi-a ieşit pe nări, dar când am fost confruntat prima dată cu o problemă de aplicare reală a statisticii, dădeam din colţ în colţ, pentru că teoretic era cumva, dar practic nu era chiar aşa.
La fel şi în nivelul de şcoală generală, am învăţat la clasa a v-a geografia Africi, iar la momentul respectiv am fost obligat (ca să iau notă buna) să învăţ toate capitalele din Africa, pe dinafară, care la ce ţară este.
Şi acum stau şi mă întreb, la ce îmi foloseşte? Am vreun beneficiu real că ştiu ce capitală unde e?
Pomeneam mai sus de propaganda negativă făcută capitalismului. De la aceasta, s-a ajuns la percepţia că, oricine e bogat e rău, hoţ şi că starea de a fi bogat e o ruşine.
Lipsa de informaţii economice pe care oamenii o manifestă duce la comportamente cel puţin hilare. Oamenii nu ştiu ce să facă cu banii, iar dacă au puţini îi cheltuiesc, chinuindu-se să obţină cât mai mulţi, iar dacă au mulţi, nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să îi pună într-o bancă şi gata.
Ei se bucură numai la numărul banilor, dacă el depune în 2008 o suma de 2000 ron, iar dobânda medie e de 10% pe an, iar în anul următor ei observă că au 2200 ron, se bucură, ce de bani au ei. Mărind puţin proporţiile, dacă un om depune 10000 ron în bancă, el observă ca dobânda ar fi 100 ron aproximativ pe lună şi zice, ia uite ce investiţie bună am făcut, iau un milion pe lună de la bancă.
Dar dacă ar face un minim calcul, unul foarte simplu, ar vedea că ei de fapt pot chiar să şi piardă din bani ţinându-i în bancă, dar desigur nu la numărul lor.
Revenind la cazul cu 2000 ron, peste un an avem 2200 ron.
Luăm situaţia actuală şi pentru a demonstra valoarea banilor să zicem că folosim raportarea la euro, o raportare aproximativa, dar e singura mai la îndemână.
In 2008 euro era 3.5 ron iar banii depuşi 2000 ron ar fi făcut în euro cam 572 euro.
În anul de graţie 2009 cei 2200 ron pe care îi avem în cont, fac la un curs de 4.3 per euro, cam 512 euro.
De aici se vede că de fapt omul a pierdut 60 euro, care la cursul iniţial ar fi însemnat 210 ron, iar la cursul actual de 4.3 ar fi însemnat, 258 ron.
Dacă însă copilul unui astfel de părinte ar fi vrut să facă altceva cu banii, să îi investească în ceva, părintele (termen generic), ar fi făcut tot posibilul să îl oprească, mergând până la şantaj sentimental de genul: „ce vorbeşti tu acolo, că mi se face rău când te aud”, „lasă că mor eu şi faci tu ce vrei după aia, că văd că nu mai e nevoie de mine”.
Aceste şantaje, coroborate cu educaţia primită de copil de a nu-şi contrazice sau mai mult aceea de a nu-şi supăra părintele, duce la inhibarea oricăror iniţiative pe care copii le-ar putea avea şi când zic copii, e doar o plasare erarhică faţă de părinţi, copiii ăştia pot să reacţioneze aşa chiar şi la vârste înaintate.
Tragedia pierderii locului de muncă, se răsfrânge asupra generaţiei tinere în mod otrăvitor.
Unul din tineri dacă îşi pierde slujba, aşteptând-o sau căutând-o pe următoarea, va fi acuzat de părinte că nu a fost în stare să îşi păstreze un serviciu şi tot odată e pisat zilnic cu întrebări şi cicăleli legate despre cum şi când are de gând tânărul să îşi găsească de muncă. Aceasta ducând la faptul că tânărul sâcâit va accepta prima ofertă ce îi iese în cale numai pentru a scăpa de gura părinţilor.
Doar că nu neapărat cea mai bună oferta ajunge prima.
Mai mult decât atât, puţini dintre părinţi pot oferi însă şi o soluţie tânărului respectiv. De obicei ştiu doar să critice şi să sâcâie, dar prin educaţia lor ei nu pot spune copiilor lor, cum e cel mai bine să îţi cauţi un loc de muncă, cum să recunoşti o ofertă bună de una proastă, cum să avansezi sau să te dezvolţi într-o viaţă profesională şi personală armonioasă.
Un alt episod al educaţiei respective se manifestă în dictonul „laşa-ti loc de bună ziua”, sau „ajută lumea că nu se ştie când şi tu ai nevoie de ajutor”. Aceste idei împinse la extrem fac pe unii să facă servicii pe gratis altora, fără a primi nimic în schimb.
Nu pledez aici pentru intoleranţă şi egoism în potriva altruismului, dar cred că altruismul ar trebui făcut în momentul când îl poţi face.
Recent, m-am confruntat cu diverse situaţii în care diverşi cereau cunoştintelor mele diverse servicii.
Cunoştinţele acestea, încercând să se sfătuiască cu părinţii cât să ceară, primeau răspunsul: „lasă, fă pe degeaba, ca poate te-o ajuta şi pe tine să îţi găseşti un loc de muncă”, sau „lasă mai, cum să îi ceri la x că ai văzut că a fost alături de tine când z”.
Menţionez că momentul când a fost alături x şi anume z s-a lăsat cu reale beneficii şi pentru x.
Iată de ce eu cred ca în arealul ţării noastre comunismul încă există. Odată cu exterminarea dictatorilor nu a fost înfrânt brusc şi sistemul creat. Educaţia impusă de acel regim îşi produce efectele şi astăzi, chiar dacă toţi ne dăm democraţi acum. Vrem nu vrem am primit o educaţie, mai bine zis ne-au fost inoculate nişte deprinderi, atitudini şi reacţii, de care nu putem scăpa, chiar dacă raţional ne dăm seama că reacţia respectivă e o tâmpenie. Mai mult, mulţi nu îşi dau seama şi continuă să îşi educe copii în spiritul respectiv şi vor trebui mulţi ani până când lucrurile să se cureţe.
Revenind la politicieni, ei nu sunt decât oameni, oameni care se înscriu perfect în tot ce am zis mai sus. Diferenţa dintre noi şi ei este că au avut pe cine trebuie unde trebuie la un moment dat.
Mai mult, populaţia nu poate să aleagă în mod corespunzător cine să îi conducă pentru că, aşa cum spuneam mai sus, ei nu au nici minime cunoştinţe despre organizările statale şi nici cunoştinţe economice. Aşa că toata încercarea de a discuta subiecte importante în campanie păleşte în faţa ignoranţei poporului faţă de acele probleme.
Oamenii vor să ştie un singur lucru, cine şi când le va da mai mulţi bani. Şi nu acuz această chestie, dar ei nu sunt pregătiţi să judece, care din candidaţi, prin ceea ce spune, ar avea vreo şansă să le dea mai mulţi bani.
O altă chestiune oprimată de comunism, e gândirea pe termen lung, toţi se gândesc cum să facă câţi mai mulţi bani pe termen scurt, uitând de termenele medii şi lungi.
Trist este că adoptarea unor decizi pe termen scurt fără a vedea efectul lor în termen mediu şi lung, va duce la grave probleme pentru cine ia decizia şi mai ales pentru cei ce depind de decizia lui.
În România de aceea nici afacerile nu se fac corespunzător, toţi oamenii de afaceri actuali, sunt în jur de 50 ani şi au trăit in vremurile vechi şi nu pot să se comporte altfel.
Odată ce într-un sistem există o majoritate, ceilalţi care vin sunt obligaţi să se supună aceloraşi reguli, sau să moară.
Dacă eu intru pe piaţă cu un produs, iar unul dă un preţ pentru că el îşi permite deoarece nu plăteşte chirie fiindcă se ştie cu primarul, eu ori sunt şi eu nevoit să mă cunosc cu primarul şi să practic cel puţin acelaşi preţ, ori sunt nevoit să dau faliment cu afacerea mea în braţe, nu numai că nu voi putea vreodată să practic acelaşi preţ, dar primarul (care este un factor activ) poate veni a doua zi şi în faţa buticului meu să monteze semn de parcare interzisă, stâlpi de protecţia trotuarului ca să nu intre maşina şi să stea să vâneze fiecare maşină care ar veni în zona unde am eu afacerea ca să îi blocheze roţile.
Ne pregătirea economică a oamenilor şi perpetuarea acesteia se observă încă din primele si cele mai simple idei de educaţie.
Părinţii spun: Sa ai şi tu o casă deasupra capului, să ai şi tu un serviciu ca să ai o pensie.
Dar asta duce automat la ineficienţă economică, dacă e să privim propria viaţă ca pe o afacere.
La început să zicem locuieşti cu părinţii, găseşti un job, găseşti o fată te căsătoreşti, dar banii nu îţi ajung să ai casa ta.
Locuieşti tot cu părinţii. Brusc unul primeşte o mărire de salariu, sau poate chiar amândoi.
Se duc acasă cu vestea şi ce sunt sfătuiţi?
„pai mai mamă, acum cu diferenţa asta de o aveţi în plus puteţi să acoperiţi o rată la bancă ia luaţi-vă voi o casă”.
Aşa se întâmplă, ei îşi iau o casă cu diferenţa de bani plătesc rata şi totul ar trebui să fie în regulă.
Dar brusc ei observă că nu e aşa, că deşi fără mărire de salarii, banii le ajungeau, cu casa cea noua nu le mai ajung banii.
Decid că mai trebuie să îşi ia o slujbă, sau să muncească mai mult ca să obţină o mărire de salariu. Fac aşa, obţin banii şi ce fac cu ei?
Se duc şi cumpără o maşina zicând că mărirea de salariu sau noul salariu de la noul loc de muncă acoperă şi rata la maşină, dar brusc, deşi primesc şi mai mulţi bani, banii nu le ajung.
Asta pentru că au investit în ceea ce se cheamă pasive. Lucruri ce generează cheltuieli adiţionale, pe lângă preţul lor iniţial de achiziţie:
Impozite, cheltuieli de întreţinere.
Dezvoltaţi cât doriţi scenariu şi o să obţineţi firul vieţii a majorităţii oamenilor.
Mult mai comod ar fi fost dacă tinerii ar fi fost învăţaţi cum să investească, astfel încât să creeze un sistem de active. Astfel ei ar fi avut un sistem din care banii să vină mulţumitor fără ca efortul să fie prea mare şi ar fi putut la un moment dat să cumpere şi casa şi maşina etc.
Un ultim mod prin care comunismul se manifestă încă, este lipsa de informare sau mai rău proasta informare a oamenilor despre persoanele cu dizabilităţi.
Mai mult, în regimul respectiv, oamenii ne fiind obligaţi să decidă, să cunoască, au căpătat obiceiul să tragă concluzii imediat, bazat pe informaţii imediat observabile, fără să aştepte să se informeze corect.
Astfel, cum spuneam în începutul scrisorii, eu sunt o persoană fără vedere.
Contrar credinţelor existente, eu am terminat o şcoală, un liceu de limbi străine (calificare franceză, engleza), o facultate de Matematica şi Informatică şi un master în Project Management.
Cu toate acestea, după ce am terminat facultatea, am depus cv-uri la multe firme. Sincer din fire şi dorind să fac o informare corectă, am scris în cv că sunt orb.
Multe firme nu m-au sunat, altele m-au sunat deoarece nu citiseră tot cv-ul.
S-au uitat la primele pagini cu experienţa şi educaţia şi au fost mulţumiţi.
M-au sunat, iar eu ştiind poziţia societăţii faţă de persoanele fără vedere, le atrăgeam atenţia, ia uite ce scrie acolo, aveţi vreo problemă cu asta?
Făceam acest lucru, deoarece eu eram din Constanţa şi interviurile la care eram chemat erau la Bucureşti şi nu merita să mă deplasez ca să ajung acolo şi omul să mă dea afară pe uşă fiindcă are o problemă cu orbii.
La acest moment, când le atrăgeam atenţia, reacţiile erau diverse, variind între politicoase şi impertinente. Am să amintesc una din fiecare:
„vă mulţumim pentru sinceritatea şi curajul dumneavoastră, dar firma noastră nu vă poate asigura lucrul în condiţii optime zilnic”;
„A! Nu am văzut că scrie în cv, dar eu nu vreau orbi la mine în firmă”.
Am primit totuşi o ofertă de lucru unde am lucrat 3 ani de zile.
În faţa experienţei acesteia, revelată de cv, atitudinile firmelor s-au schimbat faţă de mine.
Acum mă cheamă pe la interviuri pentru a-şi satisface diverse curiozităţi bolnăvicioase de genul:
„i-a să vedem bai, cum e un orb şi care culmea nesimţirii mai e şi programator”.
Dacă curiozităţile lor ar fi doar în zona tehnică, le-aş putea înţelege, dar m-am trezit pe la interviuri cu întrebări:
„dar tu cum mănânci”
„dar tu poţi să ai copii”.
Frumos mod de a începe sau a termina un interviu pentru un post de programator.
În speranţa că nu v-am plictisit chiar rău de tot, închei trăgând concluzia că comunismul nu a dispărut şi o să ne mai luptăm multa vreme cu el.

educatia comunista 2

"Dar ce, măsa nu vede"!?
Vezi Dollo, scriu cu intertitlu:)

Scriam anterior despre educaţia comunistă. În Constanţa din ordinul "preamarelui" se dau persoanelor pensionare cu pensie sub 8 mil, pachete cu alimente din 2 în 2 luni.
Aceste pachete se dau si persoanelor cu dizabilităţi. Conform unui ordin a aceluiaşi preamare, persoanele cu dizabilităţi au prioritate la servire, adică pe româneşte se pot băga oficial în faţă.
Astăzi, mai precis începând de astazi, se dau aceste pachete. M-am deplasat la centrul cu pricina unde, am observat o coada cale de 3 strazi, de am crezut initial că e manifestaţie.
Ajuns acolo, constat că de fapt aia era coada pentru acele alimente.
Şi am început să reflectez.
Măi, comunismul ăsta a făcut nişte oi din oamenii ăştia.
1. Nu suntem în stare să construim ceva, aşteptam tot timpul să ne dea alţii, aşteptăm să ne dea statu, aşteptăm să ne dea primaru, să ne dea guvernanţii, să ne dea preşedintele... Toată lumea să ne dea.
2. Când se dă ceva, nu putem trăi frate fără conceptul de coadă.
Aceste pachete se dau vreme de 4 zile, joi, vineri, sâmbătă şi duminică.
Nu nene, ei erau toţi înfipţi la coadă astazi, umplând strada, stând în ploaie să ia amărâtul de pachet.
3. Dacă scrie ceva pe uşă, de ce să respectăm, oricum nu e importantă legea sau actele cu efect de lege, important e ce vreau eu şi atât, că aşa am învăţat eu să fiu, scandalagiu de meserie şi să nu imi convină nimic.
Astfel, scrie mare pe toate aceste centre, persoanele cu dizabilităţi au întâietate la servire, dar când, îndrumat de bodygoard să intru, am dat să intru să imi iau pachetul, mi-a sărit toata coada în cap că ce, că cum, că unde, că nu există.
Explicându-li-se că sunt nevăzător şi că pot să intru în faţă, venerabili au urlat:
"Dar ce, măsa nu vede"!?

"Eu eram după domnu doamnă, ia treceţi inapoi"!

Am fost ultimul dintr-un grup de persoane care au luat pachete, urmând ca după aceea să se permită intrarea unui alt grup.
În loc să intre frumos în ordine la deschiderea porţii, s-au bulucit toţi, să intre, să se bage ei, calcându-se în picioare.
Tare a fost un nene, care, aplicând o corecţie fizică doamnei neruşinate (detalii tehnice, un cot în burtă, aplicat după metoda Toshigave, adica de jos în sus ca la upercut) o apostrofa pe aceasta:
"Eu eram după domnu doamnă, ia treceţi inapoi"!

"Daţi câte una să ajungă la toţi"

Dacă aştia sunt bătrânii pe care eu trebuie să ii respect, (alt dicton imbecil despre care am să vorbesc în posturile următoare), nu vreau să respect aşa ceva.
Alţii mai smecheri trimiseseră pe unul să stea la coadă şi să le ia şi lor, astfel încât ieşeau câte unii cu 6 pachete.
Şi, deşi se ştie că se dau nominal, că e pentru toţi, am auzit celebrul strigăt:
"Daţi câte una să ajungă la toţi"!