vegetarienii si bolile psihice

Vin şi eu cu cei doi cenţi ai mei ca să îmi pun paie în cap. Prietena mea Belgi a avut un articol tare interesant. Nu am citit şi articolul dat de ea, dar am întrezărit printre rânduri despre ce e vorba.
Acum să vă zic şi eu cum cred eu că stă treaba.

preferinte sau boli psihice?

Aşa cum spune şi Belgi, nu e frumos să te iei de preferinţele oamenilor, oricum în general nu e bine să te iei de oameni în orice situaţie ar fi. Dar, pentru că evident există un dar, asta nu înseamnă că nu poţi avea anumite consideraţii propri despre ceea ce se întâmplă. În articol se face vorbire despre regimurile vegetariene, vegan şi alte dinastea. Ei bine nu putem noi, încă, să stabilim ce e preferinţă şi ce e tulburare psihică. Nu putem să stabilim dacă ceea ce vedem noi este o tulburare psihică, sau o simplă preferinţă.

Eu cred că în lumea asta trebuie să existe un echilibru şi deci toate lucrurile trebuie să fie balansate, iar atunci când văd o atitudine extremistă, sau care tinde spre o extremă, înseamnă că echilibrul respectiv, despre care vorbeam, este dereglat şi putem deci vorbi de o dereglare. Cum adesea majoritatea deciziilor pe care le luăm vin de la psihic, putem vorbi de o dereglare psihică. Dar e doar părerea mea.

Revin, nu am nicio problemă cu oamenii vegetarieni, nu am nicio problemă cu homosexualii, nu am nicio problemă cu vegani, dar să impunem nişte limite:
Dacă eşti vegetarian foarte bine, admit încă, să zicem, că asta poate fi o preferinţă. Însă nimic nu îţi dă dreptul să impui modul tău de viaţă altora. Şi aici începe adevărata problemă.

Majoritatea oamenilor ăstora extremişti ajung în societate, sau şi mai rău ajung părinţi şi încearcă prin atitudinea lor să îşi impună modul lor de viaţă.

Cazul 1: Vegetarian scarbos

Eram într-un proiect european, proiect în care trebuia să locuiesc cu mai multe persoane, într-o echipă, într-un hotel. Evident luam masa împreună.

În echipa respectivă era unvegetarian şi distractia a început. Fără să fie întrebat, fără să se lege nimeni de viaţa lui, a început să ne întrebe:
"Dar cum puteţi bă să crăpaţi în voi hoiturile alea, că mie îmi vine să vomit când vă văd".
Ce impresie pot eu să îmi fac despre aşa ceva? Am enumerat cazul anterior ca pe un exemplu, în majoritatea cazurilor când vin în contact cu o persoană vegetariană, aceasta tinde să mă convertească la vegetarianism şi, văzând că nu reuşeşte, să înceapă să folosească texte ca cel de mai sus, calificând mâncarea mea în nişte termeni morbizi, doar doar mi s-o face scârbă.

Se poate explica acest lucru prin lumina preferinţelor? Evident că nu. Se poate explica asta prin intermediul unei tulburări psihice, sau de personalitate? Să vedem.

Om extremist, concentrat pe a-şi impune propriile "preferinţe" şi care devine semiviolent verbal când nu reuşeşte...
Cum sună?
Mie îmi aduce aminte de ceva de la cursul de psiho-pedagogie.
Trec mai departe:

Cazul 2: Parinte vegetarian criminal

O bună prietenă se căsătoreşte cu un vegetarian, ferm convinsă, ca şi restul lumii, că nu e nimic în neregulă. În ciuda avertismentelor mele de orice fel, face pasul (ştim cu toţii, iubirea e oarbă). Apare şi un copil şi tatal începe imediat să îşi impună punctul de vedere.
Urlă ori de câte ori vede că al său copil mănâncă altceva decât iarbă. Iar dacă la adulţi e treaba lor ce bagă în gură, la copii, eu cred că lucrurile stau altfel.
Acolo este clar nevoie de o dietă echilibrată pentru ca acel copil să îşi poată dezvolta toate procesele, organele, ţesuturile şi sistemele necesare.
Consider un criminal, da, am zis bine, un criminal părintele care nu oferă o dietă echilibrată copilului său.
În cazul de faţă, mama a ajuns să îi dea de mâncare pe furişi copilului, chestiile "interzise", vă întreb, asta e viaţă?

Putem să intervenim?

NU, Evident că nu. Fiecare om e liber să aleagă ce vrea pentru el. Deci atitudinea chelnerului respectiv a fost deplasată, dar oare se înşela el amarnic? Nu ştiu, că nu am citit articolul cu pricina şi nici nu îl citesc ca să nu mă enervez.

Dar am şi eu două poveşti interesante:

Chelneri plătiţi din şpagă în România

În 2008 eram prin Bucureşti, muncind ca angajat şi datorită acestui fapt am fost nevoit să locuiesc singur prin acel oraş, fără familie. Drept urmare aveam de ales între a-mi găti singur şi a mmânca prin cârciumi.
Am făcut şi una şi alta. Am avut astfel ocazia să întâlnesc oameni şi oameni. Vreau să zic că am învăţat să gătesc mâncând în cârciumi.
Comandam o anumită mâncare şi dacă îmi plăcea îl întrebam pe chelner ce e şi cum se face, iar el, dacă ştia, îmi spunea, dacă nu ştia, chema bucătarul care era mai mult decât bucuros să audă că mi-a plăcut şi să îmi spună cum a făcut, cu lux de amănunte şi secrete pe care numai din experienţă poţi să le ştii.

Întro seara eram mai mulţi la o masă, la un bar din Iancului. Am consumat de vreo 80 - 90 lei, din care consumaţia mea era de 30 lei. Învăţat cu norma, am lăsat 3 lei în plus pentru partea mea, dar ceilalţi, din diverse motive, nu au vrut să lase niciun leu. Aşa că la final singura şpagă rămasă a fost cea de 3 lei de la mine.

Într-o altă seară acelaş grup ne-am dus în acelaş bar, iar chelnerul respectiv ne-a poftit afară pentru că: "A zis patronul că la mesele de peste 80 lei se lasă cel puţin 10% bacşiş, iar voi data trecută aţi lăsat doar 3 lei, că pe mine nu mă plăteşte nimeni aici, singura leafă este ce rămâne de la clienţi". M-am enervat la vremea respectivă, am părăsit barul şi am jurat să nu mă mai întorc. După ce am revenit la sentimente mai bune m-am întors singur în bar, adică cu o fumeie.

Văzând că sunt însoţit, individul s-a abţinut, dar l-am abordat eu direct:
"Prietene, ia adu-mi o bere te rog şi vin-o să stăm puţin de vorbă".
Prietenul a venit cu berea şi a început să zică:
"Domne, vă rog să mă scuzaţi pentru data trecută, dar vă rog să mă înţelegeţi".
"Păi asta vreau, vreau să înţeleg"!
"Aici lucrăm toţi pe contract de prestări servicii, în contract scrie că singura noastră leafă este ceea ce rămâne de la clienţi, zice patronul că aşa vom fi interesaţi să îi servim bine pe clienţi".
Am rămas siderat, ştiam că românii sunt proşti, ştiam că îşi vând pielea pe nimic, ştiam de programatori angajaţi pe 700 roni, dar aşa, să munceşti pe degeaba, e chiar tare.

Chelneri care îţi dau sfaturi

De multe ori mi s-a întâmplat ca un chelner sau altul să îmi spună următorul text:
"Domnule, dacă îmi permiteţi o sugestie, nu ar trebui să mâncaţi cutare şi cutare seara, vă provoacă nu ştiu ce, mai bine gustaţi asta, sau astalaltă şi o sa fie mai bine".
Mi s-a întâmplat asta şi la oameni cu care mă vedeam prima dată şi la oameni cu care mă întâlnisem de mai multe ori, deoarece îmi făcusem la un moment dat nişte cârciumi preferate.
De curând, am fost într-o staţiune unde la micul dejun am cerut o omletă şi o cafea, iar bucătarul mi-a răspuns:
"Nu am să vă fac cafea, trebuie să aveţi grijă ce băgaţi în corp, dimineaţa e mai bine să beţi un ceai cald".
Şi gata, omul nu a vrut să îmi facă cafea, dar şi eu am fost mulţumit cu ceaiul. Când a venit la masă mâncarea, pe lângă omleta comandată şi ceai, au venit şi nişte feli de păine cu icre de casă proaspăt făcute şi eu am rămas mirat.
Mă gândeam că să vezi cât o să mă coste astea pe notă, dar am învăţat de la o vreme să nu mă mai zbat pentru probleme, le las să se întâmple şi văd eu cum ies din ele.
Vine chelnerul cu nota, icrele nu erau trecute, aveam pe notă doar omleta şi ceaiul, am plătit, am lăsat şpaga cuvenită şi am mai cerut un ceai pentru delectare.
Cum stăteam la masă, bucătarul trece pe lângă mine cu două găini vii şi un satâr şi îmi aruncă din mers.
"Am avut nişte icre foarte bune în dimineaţa asta şi m-am gândit că vreţi să le gustaţi, ajută la metabolism".
Am strigat şi eu un mulţumesc după el şi am rămas foarte bucuros să îmi savurez cel de al doilea ceai.

Concluzie despre chelneri si vegetarieni

1. Nu ştim dacă aceste chestii gen vegetarianism sunt neaparat o chestie de preferinţă, sau o tulburare psihica, ori de personalitate.
2. Ştim sigur că în momentul în care începi să te manifeşti ca un nebun, cu siguranţă nu eşti departe de nebunie, drept pentru care eu personal cred că vegetarianimul exhibitionist este o tulburare gravă;
3. Există chelneri nemulţumiţi cu slujba lor, datorită unor circumstante şi atunci e bine să înţelegem;
4. Există chelneri bine voitori care îţi dau sfaturi despre ce şi cum să mănânci;
5. Nu e neaparat ca acele sfaturi sa fie spuse într-un mod cum ne aşteptăm noi;

P.S. Am aruncat totuşi un ochi la acel post, să văd şi eu ce a zis chelnerul. Şi confirm, reacţia lui (e o ia, dar vreau să îmi păstrez personajul din postarea anterioară) e deplasată şi într-adevăr şi eu vreau să mănânc cate odată doar o salată, dar nici cu cea care a postat nu mi-e ruşine, deja se văd la ea semnele descrise de mine mai sus şi evident că lumea nu are curaj să zică şi bâlbâie politicoasă chestii neutre intrate in tagma political corectness. Mă opresc aici, că ar mai fi multe de discutat referitor la modul respectivei de a se descurca în anumite situaţii. Dacă doreşte cineva, pot să detaliez şi acest aspect că nu îmi este greu. V-am lăsat şi încercaţi să aveţi o dietă echilibrată şi plină de detoate. Nu rataţi niciun moment să simţiţi ce gust are un lucru, mai ales dacă e bun.

Comunicare, conversatie in public si bune maniere

Ma doare capul, iar cand ma doare capul scriu.
Cainele iese in drum, porcul sta rasturnat pe o parte, iar eu scriu cand ma doare capul.

Sunt o ocupat cu o multime de chestii despre care sper sa gasesc timp sa scriu, pentru ca sunt interesante si frumoase.
Dar deocamdata, o sa va povestesc o poveste adevarata cu talc sau cu talc, cum doriti (fara diacritice nu e nicio diferenta).

Sunt eu foarte pasionat de comunicare, iar in pasiunea mea pentru comunicare, negociere, manipulare, am capatat prostul obicei chiar sa fiu atent cand oamenii vorbesc cu mine
Si fiind eu atent asa la ce imi spune lumea, constat ca lumea e destul de limitata in comportament si mai mult inchisa in niste clisee, incat ai putea deja sa faci programul unei intalniri de la inceput pana la sfarsit.

Pasul numarul I:

Sunt invitat la o petrecere, mai de graba un soi de open conference unde se servea si ceva haleu (evident ca pentru haleu m-am dus, ce credeati).
Ajung acolo, ma intalnesc cu X vechi amic de scoala, dar cu care nu am mai discutat de mult.
- A, Ares, ce mai faci omule, nu te-am vazut de un car de ani!
- Buna X, uite si eu in vizita pe la sindrofia asta, mi s-a parut interesant subiectul „comunicarea orala la broaste” si am zis sa vin si eu sa vad ce e prin jur.
- A! Da! (zice el cu jumate de platou in gura, cateva frimituri ii sar din gura si sar pe mine, el razand le sterge).
- Ce zici ca mai lucrezi?
- Pai, am lucrat pana anul trecut in industria software, la niste firme din bucuresti, anu trecut din cauza doamnei crize am ramas fara munca si m-am retras la Constanta, mi-am facut un pfa si lucrez pe cont propriu in mai multe domenii de activitate. Momentan ma ocup cu niste proiecte europene, care le scriu, care le menegeriez.
- A! Interesant! (zic, stai sa vezi ca fac un business networking aci cu colegu, e interesat de ce fac eu, poate ne invartim neste contracte).
Mesteca in continuare la jumatatea de platou, aproape ca se sufoca cu atita in gura, dar se lupta stoic sa impinga pe gat cocolosul alimentar, il ajuta cu un pahar de suc si bolul buclucas se lasa convins sa se duca, apoi ma intreaba.
- Si tu ce zici ca mai faci?

Pai bai vericule, nu ti-am spus mai sus ce fac? Ai fost si interesat de ce am spus ca ai exclamat „a! Interesant”.
Deci fratii si surorile mele, dragilor, daca nu va intereseaza ce face un om, nu puneti intrebari stupide numai ca sa va aflati intreaba, mai tarziu astea se intorc impotriva dumneavoastra.
Eu stiu ca conform educatiei cretine pe care ati primit-o ati invatat ca e politicos sa il intrebi pe om ce face, el, familia, neamu, mortii, dezgropatii si alte animale,
Dar e al dracu de urat ca omul ala chiar sa va raspunda si voi sa dovediti ca nu ati fost atenti.
In plus dragii mei, vreau sa va spun ca rahatul ala de cod de bune maniere pe care vi-l baga pe gat la scoala si in familie, e varza la multe privinte si din protocolul aristrocratic care era odata, a fost manjit si amendat cu niste taranisme, pe care vi le voi arata mai jos.
In primul rand, acest interes fata de celalalt, v-ati gandit vreodata ca poate intreband „ce mai faci” si daca nu te intereseaza cu adevarat ce mai face omul ala,
1. Va puneti pe voi intr-o situatie jenanta;
2. Il puneti pe saracul om sa va vorbeasca despre niste lucruri care pe el il dor, dar fiindca l-ati intrebat, va va raspunde, sperand poate ca ii veti furniza o idee, un ajutor, sau ca poate chiar va intereseaza ce face. E groaznic sentimentul sa vezi ca de fapt o intrebare ti-a fost pusa doar de dragu artei.

Acest flagel al „ce faci”, s-a intins atit de mult, incat multi dintre noi in ziua de azi, nu stim sa incepem o discutie fara sa intrebam mai intai „ce faci”.
Nu ca ne-ar pasa, dar suntem destul de babalai sa nu stim cum sa incepem altfel o convorbire, o discutie, o conversatie.

Continui cu povestea mea frumoasa.

Pasul numarul II:

Scap de individul care ma suparase suptil:
- Scuza-ma, trebuie sa ma duc sa ii salut pe organizatori, am venit de putin timp si nu am avut ocazia sa o fac. Mai vorbim noi.
- Da, da, bine du-te!

Plec, ma duc spre organizatori, salut, apoi ma duc in partea cealalta de sala, sperand ca publicul acolo sa fie mai interesant decat amicul meu.

Pasul Numarul III:

Ma intalnesc cu o domnisoara foarte pasionata de „broaste”, pornim o discutie pe marginea prezentarii si pare ca totul functioneaza corespunzator.
Am gasit o interlocutoare isteata, pe subiect, conversatia curge, lumea se alatura si intra in conversatie, fac uz de toate capacitatile mele de comunicare, intrebandu-i pe toti din jur cate ceva astfel incat nimeni, indiferent cat de timid sa nu ramana nebagat in seama.
Le adresez intrebari cu raspuns deschis, sa nu primesc doar un „da” sau un „nu”. Totul merge bine.
Se alatura grupului si o alta domnisoara, sta si asculta si asculta, o intreb ceva, da un raspuns cat de scurt posibil si pleaca.

Pasul Numarul IV:

Discutia continua, iar domnisoara revine.
Se sparge gasca, dar mai ramanem cativa.
Domnisoara ma intreaba:
- Cu ce va ocupati dumneavoastra, ca pareti foarte instrumentat pe caz asa!
- Eu sunt licentiat in Matemattica si Informatica, dar ma pasioneaza si cateva subiecte exotice. Mai ales ca sunt interesat de modelarea matematica a lumii vii, pentru ca incerc sa gasesc un sistem care sa modeleze anumite comportamente. „Comunicarea la broaste” ar fi unul dintre ele.
- A! (zice ea), sunteti priceput la calculatoare? Stiti computerul meu de ceva vreme se misca greu, mi-a disparut my computer de pe ecran si nu mai reusesc sa intru sa imi vad datele...
Linistea se asterne.
Daca e ceva ce urasc cel mai mult, sunt oamenii acestia, care vin in momente cu totul nepotrivite sa inceapa ei sa obtina o consultatie pe gratis, de orice tip, nu conteaza.
Ti se intimpla orice meserie ai fi, a! Esti medic, stii ca saptamina trecuta mi-a iesit un furuncul intre labile, ce as putea sa fac.
Esti matematician? Fiu meu de clasa a iv-a are o problema pe care nu reusim sa o rezolvam, pe unde oi fi pus-o, stati ca era pe aici prin geanta pe undeva, a uite-o!
Nimic mai grotesc, vin la o conferinta despre broaste, in timpul meu liber, sa ma delectez, sa uit de munca. Iar tu vi si ma calci pe nervi taman cu probleme de munca.
Deci scumpo, draga mea, cand te duci in public, lasa-ti problemele acasa.
Ca si recomandare generala, pe care o gasiti chiar si in prafuitul ala de cod de bune maniere al vostru,
La o reuniune publica, unde sunt mai multe persoane, nu te apuci sa il intrebi pe om, sa ii ceri consultatii pe meserie, ca omul ala nu se afla acolo sa iti ofere tie consultatii gratis.
Vrei sa iti rezolvi problema, spui cel mult:
„cum as putea sa dau de dumneavoastra intr-o alta zi, sa putem discuta o problema”.
Asa e mai frumos, daca chiar te arde problema respectiva.
De ce nu e frumos?
1. De obicei cand ceri o consultatie trebuie sa dai niste detalii care s-ar putea sa nu te puna intr-o lumina buna, sau sa dai niste detalii intime.
2. Eu sunt acolo pentru un anumit scop, nu pentru a da consultatii gratuite
3. Munca fiecaruia conteaza, iar dorinta ta de a-mi smulge o consultatie gratis, e de prost gust.
4. Deschizand subiectul pe un domeniu tehnic, risti sa monopolizezi conversatia, iar toti ceilalti sa se uite la tine si la mine cum vorbim despre tine si problemele tale din domeniu meu de activitate!
Si ar mai putea fi dar ma opresc.
Apropo de punctul numaru 1,
La cursul de comunicare profesorul ne-a povestit o intimplare:
Un mare doctor internist, este chemat la o petrecere publica, unde lumea se aduna sa discute diverse subiecte.
La un moment dat, stand la masa cu totii, discutand diverse subiecte, domnul doctor este interpelat de o doamna/domnisoara.
- Dumneavoastra sunteti celebrul internist Tanambaum?
- Da, doamna mea, eu sunt.
- Stiti domnule doctor, de cateva zile am o durere mare in partea dreapta si dimineata ma scol cu un gust ciudat in gura.
Doctorul, om stilat, cunoscator al protocolului, stie ca nu se face sa faci asemenea lucru, toti ochii sunt atintiti spre el, iar el se gandeste ce sa faca.
Se hotaraste sa administreze o lectie doamnei, chiar daca s-ar putea sa para ciudat, dar se mai gandeste ca imaginea sa il va face sa nu para chiar atit de badaran in ceea ce va face.
Atunci el ii spune doamnei:
- Va rog frumos sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Ce sa fac?
- Sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Pai cum asa...
- Doamna mea, eu sunt medic, nu ghicitor, meseria mea presupune consultarea pacientului prin toate metodele si tehnicile existente inainte de a pune un diagnostic. As dori sa va palpez ficatul si abdomenul si sa va ascult nitel la plamani.
Doamna a inteles gafa facuta si s-a retras, audienta a ramas inmarmurita in fata unei asa lectii dure, dar corecte aplicate si nimeni nu a crezut ca medicul a gresit.

Deci scumpii mei, nu abordati subiecte jenante pentru voi, vreti o consultatie, foarte bine, ma anuntati si va faceti o programare, iar in timpul de lucru, rezolvam.

Pasul numarul V:

Aducandu-mi aminte de exemplul cu medicul, i-am spus si eu domnisoarei sa se duca pana acasa si sa aduca computerul acolo ca sa il rezolvam.
Gafa mea, proasta, chiar era sa plece sa il aduca...

Ma rog, in final se prinde ca nu prea mi-a fost pe plac si schimba subiectul, mai mai invart nitel prin club pe acolo si plec spre casa.

Va spuneam ca acest cod al bunelor maniere s-a dus dracu de cand a fost rescris de tarani:
Sa luam cateva exemple:
1. Salutul: In cod se spune ca barbatul saluta femeia, tanarul pe batran, inferiorul pe superior. Dar ce te faci cand nu vezi? Eu pot sa trec pe langa tine linistit si sa nu imi dau seama ca esti acolo, sau cine esti, daca esti barbat sau femeie, tanar sau batran, superior sau inferior. Ce ne facem atunci?
2. Salutul: Se spune ca pe strada, barbatul trebuie sa salute o femeie, cand o vede, dar nu zgomotos, mai precis, trebuie sa isi scoata palaria si sa zambeasca femeii. Nimic mai gresit. De fapt, lucrurile stau putin altfel, trebuie sa astepti un semn de la femeie, discret, dar trebuie sa existe, ca sa iti dai seama daca ea vrea sa fie recunoscuta sau nu. Sunt cazuri cand poate vrem sa nu fim recunoscuti si ne place sa traim cu impresia ca nu am fost recunoscuti. Problema nu e numai la femei, dar acolo codul face aceasta subliniere.
3. Mancatul la masa: Aud peste tot ca nu trebuie sa mananci tot din farfurie, sa nu creada lumea despre tine ca esti un nehalit, multi aruncand asta chiar in seama codului bunelor maniere. Culmea este ca am vazut versiuni ale codului bunelor maniere (dupa autor) unii spuneau intr-un fel, altii altfel. Treburile stau asa, cand suntem la masa, daca suntem serviti cerem putin, mancam tot, iar daca mai vrem mai cerem. La fel se intimpla si daca ne servim singuri, ne punem putin, mancam tot si apoi mai punem daca mai e cazul. A lasa mancare in farfurie e si inestetic si da si senzatia ca ati mancat doar asa, de complezenta, chiar daca voi ati bagat in voi cat un tanc.

Va multumesc ca ati avut rabdare si astazi si va mai astept sa discutam despre ce credeti si cum credeti voi de cuviinta!

Cum sa iti repari computerul prost

Scriam pe blogul lui si la vara cald, cand mi-am dat seama ca e cam lung ce am sa scriu si ca deja plictisesc lumea pe acolo, asa ca am luat comentariu si l-am pus la mine pe blog.
Raspunsul meu vine la un articol mai vechi al ei in care povestea despre conflictul dintre medici si farmacisti, eu generand prin comentariu meu si prin buna vointa lui slvc un nou post medici vs pacienti.
Extrapoland, voi prezenta o intimplare in acest post din meseria mea, ce denota tendinta oamenilor de a se da rotunzi pe toate domeniile de activitate, chit ca exceed nivelul si aria lor de competente.
Cu ocazia aceasta, lansez o leapsa pentru ceilalti blogeri, care vor ajunge pe acest post, sad ea si ei exemple din meseria lor cand oamenii care nu aveau nicio treaba le-au trecut peste indicatiile cu competenta date.
SLVC ma bazez pe tine sa promovezi leapsa, pentru ca la cata lume intra la mine pe blog, o sa imi fac leapsa singur.
Postarile la care ma refer sunt:
medic-versus-pacient

farmacist-versus-medic
Acum urmeaza comentariu pe care il incepusem, deci care va arata ca un comentariu.

:)
O multime de astfel de episoade se pot prezenta, e un flagel general cum spunea si alt cineva, sa ne credem maid estepti in domeniile in care nu suntem calificati, sau sa ne credem prea destepti.
Astfel prevad episoadele:
Medic vs asistenta,
Asistenta vs Infirmiera
Asistenta vs pacient
si nu de neglijat:
Medic de familie vs Medic Specialist
Ai ca daca ne mai gandim scoatem de un campionat asa, o sa avem:
F.C. Asistentele 0 - 1 F.C. Medicii.
Ce este cu adevarat nasol, este ca desi noi exemplificam in acest domeniu (fiind mai aproape de posesoarea blogului), el se manifesta in toate domeniile.
Ma trezesc si eu in profesiunea mea, ca sunt chemat de cineva, intr-un caz simplu sa il numim de raceala.
Cuiva calculatorul ii merge mai greu, sau nu ii mai porneste.
Ma duc vad ce are, il repar, fac anumite setari pun anumite programe, pe care eu le-am constatat a se comporta ok relativ la nevoile utilizatorului respectiv.
Dupa care ii spun respectivului, fara conotatii economice, cum sunt acuzat de altii:
"bre nene, umbla cu el, fa ce vrei, atita timp cat doar tu umbli in el si nu vine altu sa il faca praf e totul ok, cand ai o problema ma suni si o rezolvam".
Trece timpul si dupa un an sunt sunat:
"Domnu informaticianu, computerul meu se misca greu de tot, nu puteti sa veniti".
Zic, pe drum fiind,
"e, o fi trecut un an, se mai umple si windows-ul asta, il schimb si gata".
Ajung acolo, dau drumu la computer, porneste sursa, vajaie, dar computerul nicht.
Ma uit cu ochii mei blajini la gazda...
incurcat imi spune:
"pai asa face pana se incalzeste, mai datii drumu de vreo cinci ori ca porneste el".
Raman siderat:
"Dar ce bree e dacie sa ii dau cu manivela"?
El zice:
"pai nu stiu ce are, dintr-odata a inceput sa faca asa'"!
eu:
"E clar, eu sunt popa".
Imi reamintesc, ca un medic extraordinar, dintr-o agenda pe care o am pentru fiecare client, ce configuratie are calculatorul, ce am pus pe el.
Computerul porneste in final:
Ma uit prin el, se misca ca naiba.
Se blocheaza.
il intreb:
"si asta tot brusc asa a aparut"?
el:
"da, cam in acelas timp cu pornitul greu".
Stau si reflectez, deja mi-e frica de acel calculator, deja mi-e frica sa fiu acolo.
Pentru ca inevitabil urmeaza reprosurile, ca tu l-ai reparat ultima oara si deci tu esti de vina ca nu merge.
Inca nu se intimpla asta si trebuie sa vad cum sa gestionez situatia pentru a nu ajunge acolo, sa il fac pe om sa inteleaga ca ceva s-a intimplat intre timp.
Pornesc din nou computerul, stau si stau, porneste.
Se deschide, reusesc sa ma uit mai atent.
Ce constat:
Eu pusesem antivirus avast home edition.
Ma uit acolo, avastul meu era, dar pe langa el mai aparuse si un eset si un norton antivirus, toti trei activi si veseli.
Intreb:
”Cine i-a pus pe astia”?
Raspunde:
„Pai sa vedeti, baiatu lu vecinu de la 3, care mi-e prieten si care se pricepe la dinastea.
A venit si a zis ca avastul e o porcarie si ca imi pune el ceva mai bun”.
Eu:
„Si dumneata ai inteles ce ti-a pus si de ce? Ai inteles de ce e prost avastul si de ce e mai bun ce a pus el”?
El:
„pai nu, daca a zis el ca e bun, o fi bun”.
Eu intreb:
„Cati ani are baiatul asta”?
El:
„14”.
Deja incep sa imi fac o idee despre specimen, este acel pusti al blocului (fiecare bloc are unu din asta), acel pusti care e priceput la calculatoare pentru ca asa zice tacsu.
„lasa ma, ca vine ala mic al meu si ti-l face, l-a facut si pe a lu matusisa, sa vezi ce frumos lucra”...
Incerc sa imi dau seama ce se intimpla cu computerul de nu porneste si de ce se blocheaza.
La mine in configuratie scria ca are 512 mega de ram sd-ram, ca are un procesor duron la 1 ghz si o placa de baza de la pc chips mb810.
Deschid proprietatile computerului de pe my computer si constat ca procesorul nu mai e acela.
Avea un frumos athlon xp 2000+
Ma uit la el si ii spun:
„nu mai aveti acelas procesor ca data trecuta”.
El se uita crucisi la mine si zice:
„Ce nu mai am”?
Eu:
„cineva v-a schimbat o piesa in computer, cine si de ce”.
El:
„A pai tot vecinu, ca a zis ca mi-l face sa mearga mai repede, a venit intr-o zi, l-a dus la magazin si s-a intors cu o piesa schimbata”.
Tot el:
„si o vreme a mers chiar repede”.
Incep sa presupun ca procesorul ii de vina,
Iau procesorul vechi il montez, din intimplare pleaca bine din prima.
Il mai sting si ii mai dau drumu, aiurea, incepe iar sa faca la fel.
Schimb memoria, nimic.
Ma uit pe specificatiile complete ale procesorului, ma uit apoi si pe posibilitatile placii de baza.
Se potriveau cam prin toate, mai putin un lucru, placa de baza suporta un maxim de 200 mhz la fsb, iar procesorul putea intre 266 mhz si 333 mhz.
Ceea ce evident a pus o sarcina in plus pe placa de baza, moment in care condensatoriii saraci s-au dus naibi.
Ma uit la condensatori, umflati ca naiba.
Incep sa ii explic omului.
„uite nene, piesa asta de ti-o pusera matale, e mai noua ca restul, iar restul desi aparent suporta piesa asta, de fapt s-a defectat incet, incet, iar acum ai in loc de computer o conserva”.
El:
„aoleu, cum asa”.
Eu:
„pai asa, ca daca lasi pe toti sa bage ghiarele, nu ti-am zis ca nu e de gluma asa cu astea”?
El:
„si mai pot sa fac ceva”?
Eu:
„da, mai bagi 3 milioane in el si il reparam”.
El:
„aoleu”.
I-am luat computerul l-am dus, i-am schimbat placa de baza si odata cu asta si memoria, fiindca nu mai existau placi pe sdram, ci pe dd-ram.
Asta e, se manifesta peste tot.
E drept ca am intalnit si colegi care stateau si se uitau ca meseriasi in computer, fara sa aiba habar despre ce e vorba pe acolo.