Se afișează postările cu eticheta nutritionist. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nutritionist. Afișați toate postările

marți, 14 august 2012

Regim de slabit - ziua 26

Ziua 26, o zi în care începem să ne mișcăm din nou, o zi în care munca e iar la putere, dar de data aceasta pe niște baze mai mici.

Meniu pentru regimul de slabit - ziua 25

Ieri am încercat să respect regimul. Garcinia din dotare s-a terminat la ziua 24, iar ieri am resimțit efectele lipsei ei, imediat după masa de prânz îmi era o foame teribilă. Am crăpat la ceaiuri în mine doar, doar mi-o trece.
Dimineață am mâncat pepene cu ou, la prânz am mâncat curcan cu salata de roșii, castraveți, ardei iar seara, cum nu mai aveam supă, am mâncat 80 grame de brânză cu 250 grame de salată de roșii, ardei și salată iceberg.

Regim de slabit - ziua 26

  • Cântar oficial ieri: 78,4;
  • Cântar oficial astăzi: 78,1;

Clar și concis, am aplicat ce am învățat și rezultatele se văd. Adică curcanul își arată roadele.

Regimul de astăzi va fi unul format din curcan cu pepene la micul dejun, vită cu legume la prânz, iar seara va fi brânză cu legume.

Nimic important la orizont astăzi, deci nimic important de povestit. Rămâne să ne reîntâlnim mâine să vedem cum mai evoluează lucrurile.

Vă multumesc că ați fost și astăzi alături de mine.

luni, 13 august 2012

Regim de slabit - ziua 25

Ziua 25, încă o zi plină de muncă, o zi în care trebuie să lichidez mai multe treburi în vederea apropiatei plecări spre Bacău.

meniu pentru regimul de slăbit - ziua 24

Ieri am respectat meniul, pepene cu brânză dimineață, la prânz am făcut somon la grătar cu salată de legume, iar seara, simțind că vreau altceva, am mâncat niște iaurt, adică vreo 250 grame.

În rest nu am făcut nimic interesant, vrând să mă odihnesc și să admir toamna de afară. Așa că toată ziua am citit o carte de Vlad Mușatescu.

regim de slabit - ziua 25

  • Cântar oficial ieri: 78,4;
  • Cântar oficial astăzi: 78,4;

O stagnare care nu ne spune nimic, să vedem mâine ce se întâmplă pentru a putea trage o concluzie.
Totuși trebuie să observăm că am ajuns în ziua 25 din 31 și că în această perioadă, de 31 zile, eu ar fi trebuit să slăbesc 10 - 11 kg. Deocamdată, în dimineața zilei 25, am slăbit 7 kg.

Mai avem 7 zile la dispoziție să dăm și celelalte 3 kg jos, ca să facem 10 kg.

Regimul de astăzi este compus din:

  1. Mic dejun: ou și pepene, 400 grame;
  2. Prânz: 250 grame legume și 100 grame curcan;
  3. Cină: 400 ml supă;

Vă mulțumesc că ați fost și astăzi alături de mine și vă aștept și mâine să mai slăbim câteva grame.

duminică, 12 august 2012

regim de slabit - ziua 24

Ziua 24, o zi calmă și frumoasă, organismul își vede de slăbitul lui în ciuda faptului că ieri la prânz nu am cântărit alimentele și că m-am bazat doar pe stomac să mă anunțe ce și cum.

Meniu pentru regimul de slabit - ziua 23

Ieri, fiind plecat la eforie fără cântar, am mâncat la prânz două frigărui de pui cu legume la grătar, însoțite de o salată de roșii și castraveți.

Dimineața am avut 400 grame pepene cu ou, iar seara am pus niște supă de legume ca să contracarez efectul prânzului.

Partea interesantă a acestui regim a fost că m-a ajutat să trag niște concluzii despre propriul meu organism, iar acum pot încălca liniștit regimul în unele momente deoarece știu cum să contracarez efectele nocive ale abaterilor pentru ca totul să fie normal.
Am învățat ce funcționează cel mai bine și astfel pot realiza combinațiile corecte.

regim de slăbit - ziua 24

  • Cântar oficial ieri: 78,6;
  • Cântar oficial astăzi: 78,4;

Cum ziceam, gata să contracarez orice abatere, nu am fost influențat de prânzul copios de ieri, deoarece am reușit să reglez situația la cină. Cum nici micul dejun nu fusese pantagruelic, avem astăzi o scădere de 200 grame.
Cârcotașii vor spune că poate ar fi fost scăderea mai mare dacă aș fi avut grijă să măsor la prânz toate alea, dar acestora le spun că nu contează, atâta timp cât am slăbit și nu m-am îngrășat, totul e bine.

Astăzi am de gând să stau acasă și să privesc vremea de toamnă care s-a instaurat în Constanța.

Regimul de astăzi va fi format din:

  1. Mic dejun: pepene cu brânză, 400/100 grame;
  2. Prânzul: Având în vedere că de vineri mi-a rămas niște pește, voi face 100 grame de somon la grătar alături de 250 grame de legume;
  3. Cina: supă de legume 400 ml;

Acum să vedem cum decurg lucrurile până diseara, dacă mă voi ține de acest regim.

Aveți grijă de voi și mâncați sănătos și cu grijă, vă urez slăbit ușor și să ne reîntâlnim mai slabi și mâine pe aici.

Regim de slabit - ziua 23

Ziua 23, O zi în care mă distrez la umbra acoperișului, o zi în care slăbesc și îmi pare bine, încă un prag psihologic a fost doborât.

Meniu pentru regim de slăbit - ziua 22

Ieri am respectat meniul, numai că seara, înfometat fiind după cursuri, nu am mai mâncat supă, ci am mâncat niște brânză cu legume, 80/250 grame.

În rest nimic important, cursul a fost interesant și am descoperit lucruri noi pe care ar trebui să le folosesc mai intens în activitatea mea. De asemenea am descoperit și faptul că multe lucruri le foloseam deja, probabil observate în experiențe proprii, sau instictual, dar am căpătat astfel siguranța că ceea ce fac e bine.

Regim de slăbit - ziua 23

  • Cântar oficial ieri: 79,2;
  • Cântar oficial astazi: 78,6;

O slăbire miraculoasă care îmi spune că regimul își face treaba lui și că totul e bine.

Astăzi mă duc la eforie, unde, în ciuda frigului, voi petrece o admosferă caldă împreună cu prietenii mei.

De aceea, pe lângă micul dejun de astăzi format din 400 grame pepene + un ou, la prânz voi mânca niște pui la grătar cu o salată de roșii, seara sper să mânânc o supă de legume făcută cremă.

Va aștept și mâine să slăbim împreună câteva grame.

vineri, 10 august 2012

Regim de slabit - ziua 22

Ziua 22, o zi care mă lasă rece, o zi în care mă concentrez mai mult pe muncă și în care regimul nu este unul foarte greu.

Meniu pentru regimul de slabit - ziua 22

Ieri am fost la Eforie, unde m-am distrat teribil. Au fost niște valuri extrem de mari, iar amicul Gabi m-a ajutat sa ma arunc în aceste valuri și să mă distrez fără să mă tem că m-aș putea îneca sau păți ceva.

Totuși valurile erau de o forță foarte mare, unul din ele chiar mutându-mi capul dintr-o parte în alta, drept pentru care am decis că e cazul să ies afară.

Regimul de ieri a fost cam cel anunțat, pepene cu curcan la micul dejun, pui cu legume la prânz, iar seara supă de legume.

Din cauza cursului de formator la care particip, am dat puțin peste cap orele de masă, deoarece ajung seara pe la 7:30 acasă.

regim de slabit - ziua 22

  • Cântar oficial ieri: 79,1;
  • Cântar oficial astăzi: 79,2;

O sută de grame pe plus, neimportantă datorită condițiilor fiziologice. Pentru a putea certifica această sută de grame, trebuie să vedem ce se întâmplă și astăzi.

  1. La micul dejun avem 100 grame de pateu de ficat și cu 400 pepene;
  2. La prânz avem 250 grame de legume și cu 100 grame de pește la grătar;
  3. La cină, dacă a mai rămas din supă, voi mânca supă, dacă nu, voi mânca iaurt;

În rest, nimic nou și deosebit legat de regim. Vă aștept și mâine pe aici pentru a putea observa împreună care va fi sfârșitul acestui regim când el va ajunge la final.

joi, 9 august 2012

regim de slabit - ziua 21

Ziua 20, ziua în care soarele răsare puțin deși afară plouă. Ziua în care constat ca mâncarea pe bază de curcan este tata și mama regimului de slăbit, ca să cităm clasici în viață.

Meniu pentru regim de slăbit - ziua 20

Ieri am respectat regimul. Dimineață a fost pepene cu vită, la prânz a fost curcan cu legume, iar seara a fost supă cremă de legume.

Am fost și la cursul de formator, unde am avut ocazia să observ alte metode prin care să pot învăța oamenii ceva, pe lângă cele pe care le foloseam deja. Cum se spune, mereu înveți lucruri noi.

Am aflat că pe 19 august trebuie să plec la Bacău, pentru un nou contract, deci se pare că prea puțin stau pe acasă în vara asta.

Mă bate gândul să plec în excursie la greci în septembrie, așa că aștept să îmi spuneți în comentarii, aici sau pe facebook, pe unde ați fost în Grecia și dacă îmi recomandați să mă duc și eu.

Regim de slăbit - ziua 21

  • Cântar oficial ieri: 79,6;
  • Cântar oficial astăzi: 79,1;

O slăbire de 500 grame, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Cred că factorul acestei slăbiri a fost reîntoarcerea la curcan la prânz și la supă seara.

Astăzi mă duc iarași la Eforie la prietenii mei.

Regimul de astăzi va fi deci:

  1. Mic dejun: pepene cu curcan (rămas de ieri de la prânz), mai precis 400 grame pepene și 80 grame curcan;
  2. prânz: Pui cu legume (in cantitățile pe care le cunoașteți deja, 250 grame legume cu 100 grame pui);
  3. Cină: 400 ml supă cremă de legume;

Cam atât pentru astăzi, vă aștept și mâine să vedem dacă am mai slăbit sau nu.

miercuri, 8 august 2012

regim de slabit - ziua 20

Ziua 20, încă 11 zile și regimul se termină. Vom vedea ce va zice nutriționistul după această lună, dar oricum rezultatele nu sunt chiar cele mirobolant așteptate. În primele doua săptămâni cică ar fi trebuit să slăbesc 8 kg, eu am slăbit 6, iar in aceste 15 zile cică ar fi trebuit să dau jos și celelalte 2 kg în plus, iar eu se pare că stau pe loc. Așa că va fi interesantă ședința de la nutriționist.

Meniu de slăbit - ziua 19

Ieri, așa cum anunțam, am fost la eforie. M-am distrat foarte tare și a fost superb. Multumesc mult prietenilor mei care îmi oferă an de an posibilitatea să mă deconectez împreună cu ei câteva zile pe malul mării.
Este o adevărată plăcere să discut cu Ștefan și să împărtășim impresii dintr-o viață prin care trecem amândoi într-un mod deosebit și să învățăm unul de la altul cum ar fi mai bine să abordăm anumite aspecte ale ei.
Îi multumesc mult și lui Gabi, care, voit sau nu, mi-a oferit și încă îmi oferă exemple concrete de supraviețuire ca afacerist și de la care, că vrea sau nu, fur meserie în ceea ce înseamnă gândirea pe termen mediu și lung, abordarea diferită și diferențiată a unei probleme și analiza acesteia sub diverse forme și în diferite etape.
Cum sunt bărbat și porc (așa cum zic majoritatea femeilor), am uitat să încep cu cel mai important membru din grupul acesta de prieteni ai mei, membru fără de care nici Ștefan, nici Gabi și chiar nici eu nu am fi reușit să putem supraviețui și evolua.
Deci îi multumesc și Stănuței pentru tot suportul logistic pe care ni-l oferă mereu ca momentele noastre de întălnire între prieteni să fie din cele mai reușite și interesante.

Cum spuneam am avut o zi superbă ieri, care din păcate a trebuit să se termine destul de devreme pentru că la ora 4 trebuia să fiu la un curs pe care îl urmez.

Dimineață am halit niște brânză cu pepene, la prânz, multumită Stănuței și lui Gabi am mâncat niște pui excelent la grătar cu o salată de roșii delicioasă.
Nu leam mai cântărit, pentru că am ajuns la concluzia că nu o să pot să cântăresc mereu mâncarea și că ar trebui să încep cumva să mă bazez doar pe simțuri în ceea ce privește mâncarea. Așa că din mâncarea primită mi-am porționat eu cam cât credeam ca am să mănânc, sperând ca stomacul meu cel nou să îmi dea semne la timp despre momentul când ar fi trebuit să mă opresc.

Totul a decurs perfect, am reușit să mânănc ce porționasem și exact la țanc, stomacul meu începuse să dea semne că e cam gata.

De ce mă bazez pe stomacul meu?
Pentru că în urma acestui regim, am slăbit eu doar 6 kg până acum, dar un lucru important tot s-a întâmplat, scomacul meu s-a micșorat astfel încât acum, dă semne de plin imediat ce depășesc o cantitate de mâncare. Înainte puteam să torn și 2 kg în el că nu era problemă.

Regim de slăbit - ziua 20

  • Cântar oficial ieri: 79,6;
  • Cântar oficial astăzi: 79,6;

Stagnăm! Ceea ce nu e nici bine nici rău. Totul e bine cât stăm pe loc, totul e foarte bine când ne ducem în jos, rău e dacă o luăm în sus.

Astăzi meniul este:

  1. Mic dejun: 400 grame pepene cu 80 grame muschi de vită la grătar;
  2. Prânz: 250 grame de salata cu 100 grame de curcan la aburitor;
  3. Cină: 400 ml de supă cremă de legume;

Astăzi nu am prea mult de ieșit pe afară, așa că voi fi pe lângă computer programând.

Vă multumesc că ați fost și astăzi alături de mine și vă aștept să continuăm regimul să vedem pe unde ajungem totuși. Pe 21 august avem programarea la nutriționist, așa că atunci vedem cum stăm exact.

Regim de slabit - ziua 19

Ziua 19, ziua în care îmi dau seama ca până la 79 am reușit să slăbesc, iar mai jos nu o să ajung niciodată.

Meniu pentru regimul de slăbit - ziua 18

Așa cum anunțam la postarea pentru ziua 18, am ținut acel meniu, cu o singură modificare. Seara în loc de iaurt, am gustat niște brânză cu legume, mai precis 80 grame de brânză de capră, telemea, cu 250 grame de salată de roșii și castraveți.

Regim de slăbit - ziua 19

  • Cântar oficial ziua 18: 79,7;
  • Cântar oficial ziua 19: 79,6;

Se observă deci o scădere de 100 grame, insignifiantă, dar bine naibi că nu m-am mai îngrășat.

Regimul de astăzi o să sufere unele modificări față de ce plănuisem, fiindcă trebuie să plec la eforie la niște prieteni, iar seara voi fi la un curs de formator care începe în această zi.

Să vedem ce vom hali:

  1. Mic dejun: pepene 400 grame și 100 grame de telemea de capră;
  2. prânz: 250 grame de salată de roșii și 100 grame de piept de pui la grătar;
  3. La cina: 250 grame de iaurt;

Vă multumesc că ați mai slăbit câteva grame alături de mine și ne vedem la ziua 20.

luni, 6 august 2012

Regim de slabit - ziua 18

Ziua 18, o zi trista in calendar. Ma bantuie cele mai negre ganduri și mă lasa nervii când văd ce organism obișnuit cu lupta am.

Meniu pentru regimul de slăbit - ziua 17

Ieri am mâncat exact ce am scris, am respectat meniul în tocmai.

Am terminat de realizat instalările pe computer și acum este gata de lucru. De mulți ani îmi tot zic să îmi fac o imagine ca să pot repune computerul la fel cum era după ultima instalare corectă și tot de mulți ani amân acest moment. Ieri am făcut această imagine astfel încât acum, când doresc, în jumate de oră pot pune tot la loc fără prea mari probleme.

Regim de slabit - ziua 18

  • Cântar oficial ieri: 79,1;
  • Cântar oficial astăzi: 79,7;

Se vede clar că am ieșit din regimul drastic, cum am halit nițel mai liber, am și pus 600 grame pe mine. Și acum pare că previziunile prietenilor mei cele mai sumbre se vor adeveri, mă voi îngrășa și mai rău ca înainte după acest regim.

Mă rog, o să îl duc până la capăt, numai pentru a avea plăcerea să torn o revoluție la nutriționist și pentru a-mi cere banii înapoi deoarece, la acest moment, consider că am fost excrocat.

Meniul de astăzi este ca și cel de ieri, numai că în loc de brânză la micul dejun am mâncat un ou fiert tare.

În rest nimic important. Mâine mă văd cu un bun prieten cu care abia aștept să petrec ceva timp împreună.

Tot mâine încep și cursurile de formator, specializare pe care trebuia să o am de mult, dar mai mereu, grație amicilor mei care au știut să mă muște de cur, nu am reușit să o fac gratis în vreun proiect.

Pentru ei și cei asemenea lor:
Nu e nimic bă leprelor, am posibilitatea să îl fac și pe bani, ceea ce voi cerșetorilor nu o să puteți niciodată.

Gata, am terminat și cu ăștia, vă urez un slăbit ușor și aveți grijă de kilogramele voastre.

duminică, 5 august 2012

regim de slabit - ziua 17

Ziua 17, ziua în care regimul strict s-a terminat, ziua în care varietatea de produse care pot fi consumate devine mai mare, ziua în care suntem pe cont propriu pentru a ne creea propriul meniu. O mulțime de libertăți cu care nu știu ce să fac. Cineva spunea, dă voie unui om să facă ce vrea și l-ai pus în încurcătură, pentru ca nu va știi ce să aleagă din multitudinea de posibilități.

Meniu pentru regim de slabit - ziua 16

Ieri a fost zi de pepene, așa că am gustat câte 400 grame de pepene la fiecare masă.
Nu am avut de ieșit pe nicăieri, așa că nu am băut nici măcar un ceai pe afară. Înafară de cafeaua zilnică, nu am băut nicio altă delicatese.

Mi-am adus aminte că undeva prin casă am o placă de sunet foarte bună care stă în cutie degeaba și cum eram la reinstalarea computerului, am înfipt-o și pe aia într-un slot. Sunt aproape gata cu reinstalarea totală a computerului, mi-au mai rămas 2 - 3 chestii de pus.

Regim de slabit - ziua 17

  • Cântar oficial ieri: 79,4;
  • cântar oficial astăzi: 79,1;

Deci nu 78 cum mă așteptam eu să văd, se pare că dorește domnul organism să mă mai fiarbă nițel. E totuși o slăbire de 300 grame, ceea ce e bine, încă 10 zile cu câte 300 grame pe zi si e perfect..... Vise!

Să vedem ce se întâmplă totuși astăzi, fiindcă anunțam că e o zi mare.
Stau în cumpănă cum să vă prezint informația, de odată, sau pe zile, dar mă gândesc că, dacă mai întârzii cu postările și prin absurd țineți regimul, e bine să aveți ingredientele la îndemână pentru a vă prepara mesele.

Deci să începem: Urmează o perioada de 15 zile în care trebuie să ne facem meniul urmând următoarele criterii:

  • mic dejun:
      150 grame fruct (daca e pepene 400 grame)
    cu:
    • un ou;
    • sau 80 grame sunca pui;
    • sau 80 grame pastrama curcan;
    • sau 100 grame ficatei;
    • sau 100 grame pate de ficat;
    • sau 100 grame produse de soia;
    • sau 150 grame iaurt;
    • sau 100 grame de branza;
    • sau 80 grame muschi vita;
    • sau 100 grame pui;
  • pranz:
    • 100 grame vita sau peste sau curcan sau pui sau vanat sau branza;
    • sau 300 grame cartofi;
    • sau 200 grame orez;
    • sau 200 grame paste;
    • sau 150 grame ciuperci;
    cu
    • 250 grame legume;
    • 1 lingura ulei de masline;
  • cina:
    • 400 grame supa de legume;
    • sau
      • 80 grame branza;
      • + 250 grame de legume;
    • sau 400 grame de legume;
    • sau 250 grame iaurt;

Din cele de mai sus, pentru astăzi, am ales pentru regimul de slabit următoarele:

  1. mic dejun:
    • 400 grame pepene;
    • 100 grame brânză;
  2. prânz:
    • 100 grame vită la grătar;
    • 250 grame salată de legume (roșii, castraveți, ardei);
    • ulei masline
  3. cină: 250 grame iaurt;

Să vedem mâine cu cât mă îngraș după acest festin. Vă multumesc că ați fost și astăzi alături de mine și vă aștept să slăbim împreună și în zilele următoare.

sâmbătă, 4 august 2012

Regim de slabit - ziua 16

Ziua 16, o zi liniștită, o zi în care îmi place de mine, zi care mai dă speranțe că aș putea să mă apropi de cele 8 kg prezise pentru primele două săptămâni.

Meniu pentru regim de slăbit - ziua 15

Așa cum v-am povestit ieri, ziua a fost compusă din pepene, câte 400 grame la fiecare masă. Nimic de semnalat, totul a fost ok, eu continuând să instalez lucrurile la loc pe computerul meu după celebra montare de ssd.

Regim de slabit - ziua 16

  • Cântar oficial ieri: 79,9 kg;
  • Cântar oficial astăzi: 79,4 kg;

Deci nu numai că am depășit pragul psihologic de 80 kg, ci am și început să mă îndepărtez de el. Scăderea de astăzi este de 500 g, ceea ce este foarte frumos. În momentul de față putem afirma că am slabit 6 kg de la începutul regimului până acum, iar dacă se menține scăderea de 500 g, se cheamă ca ajung la 6,30 kg scăzute, Ceea ce nu e 8 kg, dar măcar e pe aproape.

Astăzi este ultima zi din regimul drastic, de mâine lucrurile se schimbă radical în bine, dar asta o să vedem mâine. Deocamdată, astăzi, avem tot câte 400 grame de pepene la fiecare masă, așa că spor la halit pepene.

V-am lăsat, mă reîntorc la instalarea de chestii pe computerul meu, sper ca până luni să termin și să mă pot reapuca de muncă.

Aveți grijă de kilogramele voastre și spor la slăbit.

vineri, 3 august 2012

Regim de slabit - ziua 15

Cu puțină întârziere, ziua 15 apare. Întârzierea se datorează unor modificări în computer pe care le-am făcut și din cauza cărora nu am avut acces la computer.

Ziua 15, ziua în care slăbesc din nou, menținându-mă în aspectul de horă al regimului, ziua în care regimul se schimbă din nou, ziua în care totul e din nou.

Meniu de slabit - ziua 14

Ieri am mâncat numai salate de roșii, castravbeți, ardei și salată iceberg. Datorită unor dureri pe care le-am avut la ficat/fiere, am renunțat momentan la legume la grătar și mai ales la ceapă și ardei.

Pe seară m-am apucat să montez unul dintre ssd-urile primite cadou de la prieteni. M-am apucat gândindu-mă că voi putea face mutarea windows-ului asa cum e pe noul disc și că totul va fi bine. Într-un final a trebuit să repun windows-ul și acu sunt în perioada de menstruație, adică acea perioadă în care îmi instalez pe computer toate cele trebuincioase. Dar totul a meritat, computerul se mișcă mult mai repede, se deschide în aproximativ 7 secunde de la beep-ul de bios ceea ce e fașcinant. Nici nu apuci să apeși pe buton și ai windows-ul pornit, gata de lucru.

Regim de slabit - ziua 15

  • Cântar oficial ieri: 80,4;
  • Cântar oficial astăzi: 79,9;

Deci o slăbire de 500 grame ceea ce mă duce cu gândul la altă concluzie. Legumele mâncate crude, nepreparate, ajută la slăbire mai mult decât legumele preparate la grătar. Regimul de slabit pentru astazi este format din:

  1. Mic dejun: pepene nelimitat, dar cu grijă să nu măriți stomacul;
  2. Prânz: pepene nelimitat, dar cu grijă să nu măriți stomacul;
  3. Cină: pepene nelimitat, dar cu grijă să nu măriți stomacul;

Adevărul e că eu m-am stabilit la o cantitate de 400 grame de pepene pe fiecare masă. Dimineață am mâncat prima porție, la prânz a doua porție, iar pentru diseară mai am o porție. Am intrat deci într-o perioada de două zile în care meniul va fi format exclusiv din pepene.

Astăzi am mai fost prin oraș, am cumpărat o carte despre redactarea materialelor pentru multimedia, am băut un ceai la mc donald și am venit acasă.

Tot astăzi am dus la curățat laptopul meu care se încingea și de bine ce se încingea, nu se mai deschidea. Acu nici nu mai pornește ventilatorul pentru că nu e nevoie. L-am curațat, i-am pus niște pastă termică și toarce molcom ca în prima zi.

Vă mulțumesc că ați fost și astăzi alături de mine și vă aștept și zilele următoare.

joi, 2 august 2012

Regim de slabit - ziua 14

Ziua 14, ultima zi de legume, ziua in care aspectul de hora al regimului se dovedeste din nou si in final ziua in care eu imi cumpar sandalele cele noi.

Meniu pentru regimul de slabit - ziua 13

Ieri am făcut la prânz o salata mica lângă care am pus nişte legume la grătar. Seara am făcut acelaş lucru. Cum legumele la grătar mi-au cam dat dureri de fiere, am renunţat să le mai fac aşa.

Regim de slabit - ziua 14

  • Cântar oficial ieri: 80,3;
  • Cântar oficial astăzi: 80,4;

Iarăşi înainte, cu 100 grame, dar e înainte nu îndărăt, ceea ce nu îmi place. Desigur că prietenii mei găsesc tot felul de justificări:
ba că apa, ba că nu m-am căcat destul, ba că mai ştiu eu ce, dar nu vreau să îmi însuşesc nişte idei care par menite să îţi consoleze conştiinţa. Aşa că, din nu ştiu ce motive, în loc să scad, am crescut.

Regimul de astăzi, ca şi ieri, se compune din câte 350 grame de legume la fiecare masă. Cum am avut probleme ieri cu grătarul, astăzi nu mai mănânc decât salate şi fără ceapă. S-a terminat şi tubul de garcinia, drept pentru care astăzi trebuie să ies la cumpărături.

Aveţi grijă de voi şi ne vedem mâine să vedem cum continuă acest regim, astăzi fiind ultima zi de legume. Tot mâine se împlinesc două săptămâni de regim şi ar fi trebuit să slăbesc 8 kg, iar eu abia am slăbit 5, din care 4 în prima săptămână. Vedem ce pot sa mai adun în aceste 3 zile, 14, 15, 16, că după aceea nu cred că mai slăbesc, urmând un regim mai lejer.

Aveţi grijă de kilogramele voastre şi ne reauzim mâine.

miercuri, 1 august 2012

Regim de slabit - ziua 13

Ziua 13, o zi calmă, o zi în care lucrurile merg bine, eu mă bucur şi nu ştiu de ce am o stare de bucurie cu care m-am trezit de dimineaţă.

Meniu pentru regimul de slabit - ziua 12

Ieri am mâncat următoarele:

  • Dimineaţa am halit o salată de legume, roşii, castraveţi, ardei, salata iceberg, în cantitate de 350 grame.
  • La prânz am mâncat 100 grame de ardei copti si 250 grame din aceeaşi salată minunată.
  • Seara am ieşit la restaurant, am băut un ceai, am băut o cafea, iar la ora mesei am comandat o salată asortată, salata verde cu roşii, castraveţi şi ceapă, toată salata având 250 grame.
    Am vrut să reglez acasă cantitatea cu încă 100 grame de ardei copţi, dar am renunţat.

Ziua de ieri a decurs frumos, cu muncă pe toate planurile, aşa că la finalul zilei am fost multumit de ce am realizat.

Regim de slabit - ziua 13

  • Cântar oficial ieri: 80,7 kg;
  • Cântar oficial astăzi: 80,3 kg;

Dacă mâine văd iar 81 kg, îmi iau câmpii. Se pare ca azi am reuşit să dau jos 400 grame, ceea ce e bine.

Regimul de astăzi este ca şi cel de ieri, 350 grame de legume la fiecare masă.
Nu uitaţi că legume e un termen generic şi ca avem la regim de slabit - ziua 1 o listă de alimente total interzise, deci nu băgaţi vinetele la legume.

În dimineaţa asta am mâncat din nou o salată, foarte bună şi mult prea destulă. Din ce în ce mai des în acest regim simt că nu pot mânca aceste cantităţi indicate, adica 350 grame deja mi se pare prea mult.

Pentru prânz mă gândesc la nişte legume la grătar, însoţite de o salată de roşii şi castraveţi.

Pentru cină cred că voi face tot o salată, pentru că nu pot mânca grătar seara.

Cam astea sunt ştirile de pe front astăzi.
Mâine este ultima zi din acest ciclu de 3 şi odată cu ea se termină şi perioada crâncenă a regimului.
Urmează doua zile tampon, iar pe urmă... E! O sa vedem ce e pe urmă!
Staţi aproape, aveţi grijă de kilogramele voastre şi multă baftă la orice veţi face.

Vă multumesc că aţi fost şi azi alături de mine în drumul meu spre o siluetă mai suplă.

marți, 31 iulie 2012

Regim de slabit - ziua 12

Ziua 12, ziua în care peştele pleacă să înoate, legumele se întorc în forţă, iar eu trec de la o stare la alta după cum evoluează şi regimul ăsta pârdalnic.

Ieri am servit 150 grame la grătar de somon, la prânz am făcut alte 150 grame, dar la aburitor, iar seara m-am reîntors la grătar deoarece peştele la aburitor fără o garnitură ceva şi fără un sos nu este foarte interesant.

Între masa de prânz şi cea de seară am fost la Cărtureşti să beau un ceai alb şi să ascult nişte muzică bună. Cânta Andrieşi la discurile lor lucru ce mi-a amintit de viaţa mea la Bucureşti şi de prietenii cu care am locuit acolo şi am lucrat acolo.

Regim de slabit - ziua 12

  • Cântar oficial ieri: 81,0 kg;
  • Cântar oficial astăzi: 80,7 kg;

O slăbire timidă, înceată şi fără substanţă. Dar totuşi e o slăbire ceea ce înseamnă că meandrele acestea ţin acum mai de grabă de lupta organismului cu regimul, decât de ceea ce consum eu. Nutritionistul m-a asigurat că în primele două săptămâni o să dau jos 8 kg, iar eu nu ştiu când o să se întâmple asta deoarece în două zile se împlinesc 2 săptămâni şi eu abia am dat jos 5 kg şi nici alea complete. Dar probabil că regimul din aceste ultime 3 zile va face minunea.

Urmează o nouă serie de 3 zile.

Regimul de astăzi este format din:

  1. Mic dejun: 350 grame de legume;
  2. Prânz: 350 grame de legume;
  3. Cină: 350 grame de legume;

În dimineaţa asta mi-am făcut o salată din roşii, castraveţi, ceapă, ardei, salată iceberg, toate aruncate într-un bol.
La prânz am de gând să respect aceeaşi reţetă şi poate şi pentru cină.

Vom vedea astăzi în ce formă voi face mâine meniul, dar deocamdată, astăzi, mâncăm salate.

Vă mulţumesc că aţi citit şi azi, aveţi grijă de kilogramele voastre în plus şi ne recitim mâine ca să vedem cum evoluează lucrurile.

Regim de slabit - ziua 11

Ieri v-am cam lăsat fără regim. Vă ofer scuzele mele pentru asta, dar recuperăm astăzi.

Ziua 11, o zi iarăşi ciudată, deoarece nu am mâncat nimic interzis, m-am îngrăşat. O zi în care demontez a nu ştiu câta oară mitul mişcării.

Meniu pentru regim de slăbit - ziua 10

Duminică, după micul dejun format din 150 grame de somon la grătar, am fost pe plajă. Mi-am luat un fotoliu şi am stat toată ziua acolo.

La prânz am cules de la o cârciumă din prejur un somon la grătar şi l-am mâncat liniştit pe malul mării.

În jur de ora 4 după amiază am ajuns pe acasă şi m-am odihnit după ziua obositoare pe plajă.

Cu ocazia asta am spulberat, din nou, un mit pe care îl aud vehiculat şi anume că mişcarea ajută la nu ştiu ce. Ajută pe dracu. Am înotat toată ziua de duminică, am făcut tot felul de tumbe în apă şi rezultatul? O să îl vedeţi puţin mai jos.
În altă ordine de idei, se pare că regimul, aşa cum îl bombăn eu, face totuşi ceva. Înainte să încep, dădeam două lopeţi la înot şi mă apuca oboseala şi gâfâitul. În plus nici viteza de deplasare nu era foarte mare. Duminică am băgat un înot viteză ceva de speriat, fără să îmi dau seama, doar când m-am trezit singur în mijlocul mării am înteles că mă deplasasem mai mult decât credeam. Dar cum nu eram obosit de loc, am luat-o în direcţia opusă şi am mai băgat un sprint.

Regim de slăbit ziua 11

  • Cântar oficial ieri: 80,8 kg;
  • Cântar oficial astăzi: 81.0 kg;

Se pare că merg ca la horă, 200 grame înainte şi 200 grame înapoi.

După cum probabil bănuiţi, în această zi nu se schimbă nimic, este ultima zi din seria celor 3 de peşte, aşa că meniul pentru această zi va fi mic dejun, prânz şi cină 150 grame de peşte la grătar.

Ok, atât despre ziua 11, trecem la ziua 12.

duminică, 29 iulie 2012

Regim de slabit - ziua 10

Ziua 10, ziua în care peştele este la putere, în care eu mă desfăt ca un barosan şi în care scăderea se reia, timidă, dar se reia şi în care descopăr de ce am stagnat (ca sa o numim frumos din nou).

Meniu pentru regim de slabit - ziua 10

Ieri, aşa cum v-am zis, am fost la plajă. Nimic naşpa nu s-a întâmplat, niciun monstru marin nu mi-a mâncat capul, nicio gagica nu s-a lăsat cucerită de frumosul eu şi, după cum probabil v-aţi dat seama, nu mi s-a făcut rău.

Am fost la plajă cu un grup de nehotărăţi, iar eu cum sunt o persoană hotărâtă, la 12 am plecat acasă, aşa că nu am mai fost nevoit să mănânc pe la cârciumă, ci mi-am mâncat porţia de peşte acasă, din somonul meu.

Seara, cam tot aşa, din acelaş somon am mai halit o halcă.

Vă povesteam ieri de bănuiala cu zahărul, e senzaţional cum te poţi prinde la regimul ăsta cum stau lucrurile, bine înţeles, cu preţul stagnării şi pierderii pentru o zi a programului. Ieri am făcut o cafea fără cofeină cu o lingură de zahâr, iar pe plajă am mai băut o cafea cu cofeină în care am turnat ambele pliculeţe de zahâr. Nu ştiu cât înseamnă zahărul ăla în linguriţe, dar o să vedem imediat rezultatele.

Una peste alta, plaja a fost foarte mişto, iar marea super tare. Nişte valuri mari şi spumoase, încât toată marea avea o culoare a laptelui. Valurile erau atât de mari, încât la mal, acolo unde apa îţi ajunge de obicei la genunchi, apa urca constant până la umeri. Deci nu puteai să pleci foarte departe de mal. Frumos era că mai venea câte un val mare, te lua pe sus, şi ajungeai pe mal precum balenele şi trebuia să stai să îţi revi şi apoi să intri la loc în mare, dacă nu venea ea să te tragă înapoi.

Regim de slăbit - ziua 10

  • Cântar oficial ieri: 81,2 kg;
  • Cântar oficial astăzi: 80,8 kg;

Deci se vede o scădere de 400 grame, datorată în parte schimbării regimului, dar şi reducerii cantităţii de zahâr. Mâine o să revin la cantitatea de o linguriţă de zahâr pe zi, să văd cum se schimbă lucrurile.

Regimul de astăzi e ca şi cel de ieri, mic dejun, prânz şi cină, câte 150 grame de peşte.

În dimineaţa asta am scos nişte somon afumat, nu ştiu dacă am voie, nu ştiu dacă o să păţesc ca şi cu conserva de ton, dar l-am mâncat.

Azi, mă duc iar la plajă, altă întâlnire, alte distracţii. Voi fi în zona Malibu din mamaia, de la pescărie. Habar nu am unde voi mânca la prânz, dar vă anunţ eu mâine cum exact a fost meniul de azi.

La cină, evident, somonul meu abia aşteaptă să mai fie niţel ciopârţit.

În speranţa că scăderea o să continue, că voi mai slăbi ceva, nu de alta, dar doar pentru atât nu îmi trebuia nutritionist, vă las astăzi cu treburile voastre şi vă aştept mâine, să mai dăm ceva grame jos împreună, sau mă rog, ştiţi voi.

sâmbătă, 28 iulie 2012

Regim de slabit - ziua 9

Ziua 9, ziua lucrurilor triste. Regimul se schimbă din nou, iar eu m-am îngrăşat în loc să slabesc. Cum şi de ce? Rămâne să aflăm, dar să detaliem.

Meniu regim de slabit - ziua 8

Ieri m-am ţinut de meniu, iaurt dimineaţa şi seara, iar la prânz am bagat nişte legume la grătar, asociate cu nişte salată de crudităţi şi cu nişte brânză.

Zilnic beau cafea pe care o îndulcesc cu o linguriţă de zahăr. Alaltăieri, fiindcă era prea amară, am îndulcit-o cu doua linguriţe de zahar. La cântar nu s-a văzut nimic, drept pentru care am considerat ca pot să stau liniştit la două linguriţe de zahâr.

Ieri am făcut cafeaua obişnuită cu două linguriţe de zahăr, dar fiindcă timpul trecea, am mai făcut o cafea, fără cofeină, cu o linguriţă de zahâr. Deci s-au strâns 3 linguriţe de zahâr, lucru pe care îl am primul în vizor pentru motivul stagnării, ca să îl denumim frumos.

Regim de slăbit - ziua 9

  • Cântar oficial ieri 81,0 kg;
  • Cântar oficial astăzi 81,2;

Se observă o creştere cu 200 grame faţă de ieri, ceea ce este supărător. Poate faza cu zahărul o fi de vină, sau poate e o chestie normală şi pentru aia regimul se schimbă astăzi.

Intrăm astăzi în cea mai grea serie de 3 zile, cea mai grea deoarece cantitatea de mâncare este cea mai mică de până acum, dacă însumăm gramajul şi nici la capitolul calorii nu pare să stea mai bine.

Regimul de azi este:

  1. Mic dejun: 150 grame de peşte;
  2. Prânz: 150 grame de peşte;
  3. cină: 150 grame de peşte;

Astăzi voi fi temerar, mă voi duce la plajă.
Până acum, de la începutul regimului, am evitat pe cât posibil să ies din casă, de frică să nu mi se facă rău pe undeva din cauza diverşilor factori.
Astăzi voi merge la plajă, fiindcă trebuie să mă întâlnesc cu nişte parteneri de afaceri şi mi-e cam frică.
Pe lângă partea cu răul, mai e că datorită regimului am un program.

  • Mic dejun la ora 6,
  • prânz la ora 12;
  • cină la ora 6;

Deci la orele alea trebuie să fiu acasă, sau undeva unde să pot mânca exact gramajul din regim. De aceea preferam să nu ies. Azi, o să văd ce pot face. Având totuşi în vedere că regimul e compus doar din 150 grame de peşte, probabil că voi găsi pe undeva, pe la vreo cârciumă, 150 grame de peşte.

În dimineaţa asta m-am trezit, am înghiţit Garcinia cu Crom, apoi am aşteptat jumate de oră să iau micul dejun. Vă mai amintiţi probabil că am cumparat un somon de 2.5 kg, aşa că la micul dejun astăzi am servit 150 grame din el la grătar. A fost superb şi abia aştept următoarea masă când o să mănânc următoarea porţie.

Acu mă pregătesc să plec la Eforie Nord, la întâlnire.
Am fost de atâtea ori zilele astea în acea staţiune încât cred că în curând mă mut acolo definitiv.

Vă multumesc pentru atenţia de astăzi şi vă aştept şi mâine să slăbim împreună, sau, mă rog, eu să slăbesc şi voi să vă amuzaţi pe seama strădaniilor mele.
pa.

vineri, 27 iulie 2012

Regim de slabit - ziua 8

ziua 8, ultima zi din şirul celor 3 amintite. De mâine trecem la ceva nou, cea mai grea perioada a acestui regim după părerea mea.

Ieri am respectat meniul anunţat, aşa că un noian de legume la grătar, o salată cu roşi, castraveţi şi salata iceberg şi 80 grame de brânză au invadat farfuria mea.

Dimineaţa şi seara, conform regimului, au fost cele 200 grame de iaurt 2% grăsime.

Regim de slabit - ziua 8

  • Cântar oficial ieri: 81,7 kg.
  • Cântar oficial astăzi: 81,0.

Se pare că păstrăm scăderea de 700 grame pe zi ceea ce înseamnă că totul e bine şi că nimic nesănătos nu a mai intrat în alimentaţie. Este senzaţional cum poţi depista uşor lucrurile care îţi fac rău ţinând acest regim. Introduci un singur factor nou şi vezi cum evoluezi, se simte imediat.

Regimul de astăzi este neschimbat faţă de cel de ieri, iaurt dimineaţa, 200 grame, legume cu brânză la prânz, 300 cu 80 grame, iar seara din nou iaurt.

Voi încerca astăzi să ţin acelaş meniu ca şi ieri, poate doar să variez puţin cantităţile, aşa că revizitaţi meniul de la regim de slabit - ziua 7.

Mâine, lucrurile o iau razna din nou şi vă aştept să fiţi alături de mine la cea mai grea perioadă a acestui regim. Dacă trec această perioadă, se cheamă că am trecut tot regimul, ceea ce urmează fiind foarte uşor de ţinut şi fără probleme.

Aşa dar, pe mâine.

joi, 26 iulie 2012

Regim de slabit - ziua 7

ziua 7, o zi mai calmă. Pentru că sunt într-o serie de 3 zile cu acelaş regim, astăzi nu mă aştept la surprize.

meniul pentru regimul de slabit de ieri

Ieri nu am reuşit să mă ţin de meniul anunţat, deoarece la ora 9:30 am fost pe malul mării să beau o cafea în compania unei partenere de afaceri şi să punem ţara la cale.

Apoi, fiindcă tot eram în oraş, am dat o raită prin diverse magazine să caut nişte cărţi şi nişte şepci (ştiu, curioasă alăturare). Nu am găsit nici una nici alta, aşa că am purces spre casă.

Una peste alta am ajuns acasă la 12:24, deci nu mai era timp de loc de fineţuri. Am scos roşiile, am scos castraveţii, am scos ardeii şi ceapa, le-am aruncat într-un bol, am aruncat peste ele toate condimentele din casa (nutritionistul mi-a dat voie la condimente fără limită), apoi am luat şi 80 grame de caş de vacă şi am purces la mâncare.

Seara, aşa cum anunţasem, 200 grame de iaurt 2%.

Până la masa de seara, am fost pe la cumpărături să caut iaurt. Am fost uimit să văd că nu există cutiuţe de 200 grame de iaurt, drept pentru care am cumpărat unul la doi litri. Printre altele am cumpărat încă un braţ de legume şi, foarte important, un somon de 2.5 kg, o frumuseţe. Aşa mult mi-a plăcut somonul ăla încât m-am îndrăgostit de el.

L-am curaţat, l-am filetat, aşa încât am scos din el 1.74 grame de carne, numai bună pentru ce va urma (staţi aproape şi o să vedeţi ce). Din rest, din oase şi cap, voi face o supă de somon extraordinară. La momentul respectiv o să vă dau şi vouă reţeta ca să faceţi şi voi.

Regim de slabit - ziua 7

Să începem mai întâi cu cântarul oficial:
Cântarul oficial de ieri, 82,4, cântarul oficial de astăzi 81,7, deci am revenit la pierderea de 700 grame pe zi ceea ce e bine.

Regimul de astăzi e ca şi cel de ieri, la micul dejun 200 grame iaurt 2% grăsime, la prânz 300 grame de legume cu 80 grame de brânză, iar seara din nou 200 grame de iaurt.

Meniul meu de astăzi, de care am de gând să mă ţin, va fi:

  1. 200 grame legume la grătar compuse din:
    1. Morcovi;
    2. ardei;
    3. ceapă;
    4. dovlecei;
  2. 100 grame de roşii crude;
  3. 80 grame de brânză.
Seara voi lua acelaş iaurt de 200 grame.

Rămâneţi aproape, că peste două zile, adică sâmbătă lucrurile o iau razna din nou şi urmează cea mai grea perioadă din punctul meu de vedere. Vă aştept să îmi fiţi alături.