vineri, 27 iulie 2012

Regim de slabit - ziua 8

ziua 8, ultima zi din şirul celor 3 amintite. De mâine trecem la ceva nou, cea mai grea perioada a acestui regim după părerea mea.

Ieri am respectat meniul anunţat, aşa că un noian de legume la grătar, o salată cu roşi, castraveţi şi salata iceberg şi 80 grame de brânză au invadat farfuria mea.

Dimineaţa şi seara, conform regimului, au fost cele 200 grame de iaurt 2% grăsime.

Regim de slabit - ziua 8

  • Cântar oficial ieri: 81,7 kg.
  • Cântar oficial astăzi: 81,0.

Se pare că păstrăm scăderea de 700 grame pe zi ceea ce înseamnă că totul e bine şi că nimic nesănătos nu a mai intrat în alimentaţie. Este senzaţional cum poţi depista uşor lucrurile care îţi fac rău ţinând acest regim. Introduci un singur factor nou şi vezi cum evoluezi, se simte imediat.

Regimul de astăzi este neschimbat faţă de cel de ieri, iaurt dimineaţa, 200 grame, legume cu brânză la prânz, 300 cu 80 grame, iar seara din nou iaurt.

Voi încerca astăzi să ţin acelaş meniu ca şi ieri, poate doar să variez puţin cantităţile, aşa că revizitaţi meniul de la regim de slabit - ziua 7.

Mâine, lucrurile o iau razna din nou şi vă aştept să fiţi alături de mine la cea mai grea perioadă a acestui regim. Dacă trec această perioadă, se cheamă că am trecut tot regimul, ceea ce urmează fiind foarte uşor de ţinut şi fără probleme.

Aşa dar, pe mâine.

Niciun comentariu: