marți, 24 iulie 2012

Regim de slabit - ziua 5

Bun, iată-ne şi în cea de a cincea zi.
Ieri la prânz am facut o salată cu ton, adica roşii, castraveţi, ardei, ceapă, şi salată verde în cantitate de 250 grame şi 100 grame de ton în suc propriu.
Seara, nelipsita supă cremă de legume.
Un lucru interesant tot s-a întâmplat:
Ieri dimineaţă, când m-am cântărit, aparatul arăta 82,7 şi l-am luat de referinţă. După ce am scris aici, am fost la baie, iar după m-am cântărit din nou şi aveam 83,2 kg, nu am dat importanţă, am zis că cine ştie ce greşeală o fi.
Apoi toată ziua când mă cântăream, îmi tot zicea acel 83,2.
Am aşteptat cu înfrigurare această dimineaţă să văd cum stau.

Regim de slabit - ziua 5

Cântarul oficial arată astăzi 83,1 grame. Am început imediat să mă întreb de unde. Am ţinut acelaş regim şi, dacă era să iau în seama prima măsurătoare a zilei de ieri, însemna că am pus pe mine 500 grame, ceea ce era apsolut imposibil.
Am început să bănuiesc faptul ca acele comprimate cu garcinia de fapt îmi fac mai mult rău decât bine, dar mi-am adus aminte de problema cu măsuratoarea de ieri de dinainte să iau garcinia.
M-am dus la cântar şi m-am tot cântărit în fel şi chip. Şi la un moment dat el anunţă 82,7. Am înţeles unde greşisem, din grabă unul din picioarele mele era pe ecranul cântarului cu degetele si partea anterioară a labei.
Deci tre să refacem lanţul:
Cântar oficial ieri 83,2, cântar oficial astăzi 83,1.
Garcinia a ieşit din suspiciuni pentru acea greşeală, dar a intrat pentru faptul ca am slăbit practic nesemnificativ deşi mă aşteptam să fie mai mult. Dar se poate să existe şi o stagnare în slabitul meu, probabil de aia se şi schimbă meniul începând de mâine.
Astăzi, după cum probabil ştiţi deja, avem acelaş regim ca şi în celelalte 4 zile, practic ultima zi din această serie, de mâine începând o altă serie cu mai puţine zile.
M-am trezit dimineaţă, am înghiţit garcinia, am aşteptat jumate de oră şi apoi am purces la înghiţirea iaurtului de 150 grame cu 2% grăsime.
O să purced acum la o cafea şi la nişte treabă, iar la prânz mă reîntorc la curcan pentru că se pare că mă împăcam mai bine cu el decât cu tonul ăla din conservă.
Vă multumesc că aţi fost alături de mine şi vă aştept şi mâine ca să vedeţi noua serie de zile din ce se compune.

Niciun comentariu: