miercuri, 8 august 2012

regim de slabit - ziua 20

Ziua 20, încă 11 zile și regimul se termină. Vom vedea ce va zice nutriționistul după această lună, dar oricum rezultatele nu sunt chiar cele mirobolant așteptate. În primele doua săptămâni cică ar fi trebuit să slăbesc 8 kg, eu am slăbit 6, iar in aceste 15 zile cică ar fi trebuit să dau jos și celelalte 2 kg în plus, iar eu se pare că stau pe loc. Așa că va fi interesantă ședința de la nutriționist.

Meniu de slăbit - ziua 19

Ieri, așa cum anunțam, am fost la eforie. M-am distrat foarte tare și a fost superb. Multumesc mult prietenilor mei care îmi oferă an de an posibilitatea să mă deconectez împreună cu ei câteva zile pe malul mării.
Este o adevărată plăcere să discut cu Ștefan și să împărtășim impresii dintr-o viață prin care trecem amândoi într-un mod deosebit și să învățăm unul de la altul cum ar fi mai bine să abordăm anumite aspecte ale ei.
Îi multumesc mult și lui Gabi, care, voit sau nu, mi-a oferit și încă îmi oferă exemple concrete de supraviețuire ca afacerist și de la care, că vrea sau nu, fur meserie în ceea ce înseamnă gândirea pe termen mediu și lung, abordarea diferită și diferențiată a unei probleme și analiza acesteia sub diverse forme și în diferite etape.
Cum sunt bărbat și porc (așa cum zic majoritatea femeilor), am uitat să încep cu cel mai important membru din grupul acesta de prieteni ai mei, membru fără de care nici Ștefan, nici Gabi și chiar nici eu nu am fi reușit să putem supraviețui și evolua.
Deci îi multumesc și Stănuței pentru tot suportul logistic pe care ni-l oferă mereu ca momentele noastre de întălnire între prieteni să fie din cele mai reușite și interesante.

Cum spuneam am avut o zi superbă ieri, care din păcate a trebuit să se termine destul de devreme pentru că la ora 4 trebuia să fiu la un curs pe care îl urmez.

Dimineață am halit niște brânză cu pepene, la prânz, multumită Stănuței și lui Gabi am mâncat niște pui excelent la grătar cu o salată de roșii delicioasă.
Nu leam mai cântărit, pentru că am ajuns la concluzia că nu o să pot să cântăresc mereu mâncarea și că ar trebui să încep cumva să mă bazez doar pe simțuri în ceea ce privește mâncarea. Așa că din mâncarea primită mi-am porționat eu cam cât credeam ca am să mănânc, sperând ca stomacul meu cel nou să îmi dea semne la timp despre momentul când ar fi trebuit să mă opresc.

Totul a decurs perfect, am reușit să mânănc ce porționasem și exact la țanc, stomacul meu începuse să dea semne că e cam gata.

De ce mă bazez pe stomacul meu?
Pentru că în urma acestui regim, am slăbit eu doar 6 kg până acum, dar un lucru important tot s-a întâmplat, scomacul meu s-a micșorat astfel încât acum, dă semne de plin imediat ce depășesc o cantitate de mâncare. Înainte puteam să torn și 2 kg în el că nu era problemă.

Regim de slăbit - ziua 20

  • Cântar oficial ieri: 79,6;
  • Cântar oficial astăzi: 79,6;

Stagnăm! Ceea ce nu e nici bine nici rău. Totul e bine cât stăm pe loc, totul e foarte bine când ne ducem în jos, rău e dacă o luăm în sus.

Astăzi meniul este:

  1. Mic dejun: 400 grame pepene cu 80 grame muschi de vită la grătar;
  2. Prânz: 250 grame de salata cu 100 grame de curcan la aburitor;
  3. Cină: 400 ml de supă cremă de legume;

Astăzi nu am prea mult de ieșit pe afară, așa că voi fi pe lângă computer programând.

Vă multumesc că ați fost și astăzi alături de mine și vă aștept să continuăm regimul să vedem pe unde ajungem totuși. Pe 21 august avem programarea la nutriționist, așa că atunci vedem cum stăm exact.

Niciun comentariu: