Cum sa scrii orice despre oricine

Revin din nou, ma intorc, o iau aiurea!

Zic sa scriu ceva si pe anul acesta, sa nu stea arhiva blogului goala pe 2013.

Cum sa scrii orice despre oricine, inclusiv despre tine

Postarea de astazi are un parcurs mai lung.

Prima data am vazut postarea de la SLVC, ultima care mi-a aprins beculetul, dar mai multe postari ale ei mi-au oferit acelas sentiment de invidie.

Refularea, daca o putem numi asa, a declansat-o insa prietena mea buna (sper ca inca imi da voie sa o numesc asa) Belgianca prin postarea depe blogul Jurnal de belgia.

Cand poti sa scrii orice despre oricine

Eu nu am ajuns inca la nivelul ala sa pot scrie orice si despre orcine, inca ma bantuie frigurile rusinii, fricii.
De aia o multime de subiecte bune, sau pareri personale stau ascunse in mintea mea si probabil nu vor iesi niciodata de acolo, desi stiu sigur ca as face rating cu ele.

• Nu pot scrie orice lucru despre mine care in ochii societatii ar putea fi vazut drept reprobabil ca cine stie cine intra pe aici si citeste si decide sa nu mai colaboreze cu mine pe viitor datorita acelor lucruri.
• Nu pot scrie de exemplu ca las lucrurile in dezordine, pentru ca asa imi place mie si pentru ca in dezordinea aia eu imi gasesc lucrurile la fix si ca atunci cand mi se face curatenie in lucruri sunt pierdut ca nu mai gasesc nimic.

Si asta ar fi cea mai simpla, daca le-as scrie pe celelalte clar ar fugi toti.
Acum oricum m-am compromis pe jumate, pentru ca deja am introdus in mintea cititorului meu, unicului cititor al meu, ideea cum ca as fi o persoana ciudata, reprobabila poate.
Ma bazez pe faptul ca unicul meu cititor este o persoana deschisa si deci va reusi sa treaca peste aceste lucruri.

• Nu pot scrie parerile mele despre anumite stari de fapt, pentru ca starile alea de fapt probabil sunt traite de unii cunoscuti ai mei si in concluzie s-ar supara sa auda ca ai o parere proasta despre starea lor. Nu e vorba ca ai o parere proasta despre starea lor, dar multi asociaza starea lor cu ei insisi si deci, in concluzie, ai o parere proasta despre ei daca ai o parere proasta despre starea lor.
• Ca sa imi dau foc la chiloti dau si un exemplu, nu pot scrie ca niciodata cuplurile cu diferente mari intre parteneri, de orice natura ar fi diferentele, nu sunt sortite sa reziste, pentru ca jumate din prietenele mele cu parteneri invarsta s-ar supara (daca deja nu o fac dupa fraza asta), iar jumate din prietenii mei cu partenere mai mult dotate intelectual decat ei, sau mai inalte decat ei s-ar supara si nu vreau acest lucru.
• Nu pot scrie despre partenerii mei si colaborarile cu ei si despre eventual lucruri care nu imi plac la acestea, sau care m-au deranjat, cum nu pot scrie nici despre lucrurile care nu imi plac in ONG-ul in care lucrez, desi vreau sa ii ajut, pentru ca toti s-ar supara si ar inceta sa mai colaboreze cu mine si eu nu vreau acest lucru.

In concluzie o multime de tabuuri in scrierile mele, o multime de lucruri despre care nu pot scrie, o multime de oameni care nu suporta bine criticile si in final eu care probabil nu stiu cum sa scriu finut o critica si de aceea ma tem.

Insa exista si o multime de oameni, o multime de oameni care au ajuns la un nivel si pe care ii invidiez. Atunci cand poti scrie orice despre oricine, incluzandu-te pe tine, inseamna ca ai ajuns la un nivel superior si ca de acolo nimeni nu te mai poate atinge.
Desigur ca aici nu intra temerarii nebuni, cei care improasca si injura pe oricine, fara sa se gandeasca la urmari, chiar daca acele urmari vor fi dureroase pentru ei. Acestia sunt niste idioti si atita tot.

Teste pentru prieteni

S-ar putea spune ca sunt plin de prejudecati, dar stati cuminti, ca lucrurile devin si mai rele

unele din aceste prejudecati constituie si teste pentru prietenii mei si ma departez rapid cand vad ca unul din ei incalca tabuurile mele.

Spre exemplu, ca orice barbat imi place sa gust alcool, rare ori ma imbat, prin imbatat insemnand sa se observe o alterare intru-catva a vreunei facultati de ale mele.
Nu va inchipuiti ca ajung in halul de a nu mai merge, sau de a nu mai fi in stare sa rationez, sa tin o conversatie, sau din cauza alcoolului sa incep spun tampenii, sau sa fac tampenii.
Am regulile mele cand particip la petreceri, reguli care ma feresc de asemenea abuzuri.
Doar ca, la anumite petreceri prelungite, se observa o alterare a vocii, lucru dupa care cei din jur isi dau seama ca alcoolul a avut oarecare efect asupra mea.

Aceste momente sunt rare, dar exista.
Inca nu am reusit sa dezvolt o regula sa ma fereasca de acest efect, doar daca nu o adopt pe aia ca la fiecare petrecere, indiferent cat de lunga, sa gust doar un pahar de alcool si in rest sa trec pe apa.

Sa revin insa la teste.
Se intimpla ca in unul din aceste rare momente sa fie cu mine unul sau mai multi apropiati, sau prieteni. Unii dintre ei au o placere deosebita sa isi aduca aminte ca ai baut si ca ai baut atit incat vorbeai peltic. Ma gandesc ca daca respectivul episod nu te-a afectat prea tare, nu are sens sa amintesti de el, asa ca ma debarasez rapid de cunostintele care tin sa imi aminteasca iar si iar, de rarele mele momente de distractie.

Ipocrizie oare?

Si ajungem la final, se vede o ruptura ipocritica in textul acestei scrieri. Eu as vrea sa scriu despre lucruri ce ii privesc pe alti oameni, dar nu imi plac cei care imi povestesc despre episoadele mele. Deci in concluzie, ca sa pot aplica in continuare testul prietenilor, trebuie si eu a ma abtine sa scriu ceva despre cineva. Asa ca o sa discutam despre vreme in continuare.

Social networking - Pile cunostinte si relatii

Aveam o discutie cu buna mea prietena SLVC despre pile cunostinte si relatii
Am afirmat ca pile cunostinte si relatii nu este neaparat un lucru rau si ca afara se foloseste pe scara larga si se numeste “Recomandari”.
I-am promis ca povestesc despre asta intr-un articol mai amplu si iata-l.
Puteti sa il cititi si voi ceilalti, e interesant si e de invatat ceva pentru cei care vreti sa va gasiti un loc de munca.

Retea sociala sau social networking

S-au dezvoltat in randul oamenilor o multime de credinte si prejudecati, iar politicienii se folosesc de aceste lucruri pentru a ne manipula.
Ei stiu sigur ce e mai bine, ce e mai rau si ca nu neaparat unele lucruri sunt rele, ci modul de aplicare al lor este rau probabil, dar lor le convine ca noi sa credem ca totul este rau.
Pe o scara mai larga, mai generala, s-a impamantenit si credinta ca tot ce e bogat este rau si ca e naspa sa fi bogat, ca nu “mai bine sarac si cinstit”.

In sociologie, deci intr-un domeniu ridicat la rang de stiinta se studiaza ceea ce se cheama reteaua sociala a unei persoane.
Aceasta retea sociala este formata din persoanele care te cunosc si persoanele pe care le cunosti.

Avem doua tipuri de retele, retele inchise si retele deschise.
Retelele inchise sunt proaste, retelele deschise sunt bune.
Prin retea inchisa se intelege o retea in care oamenii se cunosc toti intre ei, fiecare cu fiecare.
Reteaua aceasta inchisa este proasta deoarece informatia nu circula decat in interiorul retelei, ea nu razbate afara si, mai grav, nicio informatie de afara nu intra inauntru retelei.
Retelele deschise pe de alta parte sunt bune deoarece ele presupun faptul ca nu cunosti direct pe toti cei din reteaua ta si ca unii din membri retelei tale se cunosc si cu membrii altei retele facilitand astfel comunicarea.
Conceptul de retea sociala este unul foarte larg intrebuintat la multe lucruri.
Cand ne reducem insa la domeniul profesional si la cautarea de munca, reteaua sociala se transforma in ceea ce se numeste
retea profesionala.
Sa nu confundam, nu inseamna ca daca un membru al retelei noastre sociale nu activeaza in domeniu nostru profesional, el nu mai face parte din retea.
Mi s-a intimplat adesea ca un economist sa imi aduca comenzi pe it, deci economistul respectiv face parte din reteaua mea profesionala.
Denumirea de “profesionala” arata mai de graba scopul in care folosim la un moment dat reteaua noastra sociala si nu calitatea membrilor din retea.
De asemenea putem vorbi de retele mici si retele mari.
Evident ca o retea mica este mai proasta decat o retea mare.

La ce este buna o astfel de retea?

Pai sa zicem ca Alina lucreaza la Microsoft, ea afla ca e un post disponibil si stie ca cineva din reteaua ei profesionala cauta un post de acel gen.
Atunci ea, stiind ca acea persoana din retea este un bun profesionist il va suna ii va vinde pontu si eventual va actiona ca o punte intre persoana din retea si angajator.
Presupunem ca persoana din retea e ocupata, dar la randul ei stie pe cineva si atunci il introduce pe acel cineva catre Alina, sau pur si simplu actioneaza la randul lui ca o punte intre cineva si Alina.

Deci identificam urmatoarele functii ale unei retele:
- Accesul la o informatie;
- trasmiterea de informatii;

Pentru ca Alina poate doar sa informeze persoana de existenta jobului, fara sa doreasca sa actioneze in sens invers.
Atunci persoana, informata fiind, se va pregati cu documentatia necesara castigarii jobului si se va prezenta la firma in cauza.
Insa Alina poate sa actioneze si in sens invers, sa ia informatia de la persoana din retea, eventual sa adauge o recomandare proprie scrisa sau verbala si sa prezinte la firma sa candidatura persoanei respective.

De ce poate sa functioneze asa ceva?

Foarte simplu, toti ne dorim sa lucram cu persoanele cele mai bune.
Ca sa stii daca o persoana este buna trebuie sa o cunosti.
Cel mai bine e daca cunosti acea persoana direct.
Dar intre oameni functioneaza si sistemul de incredere.
Eu il cunosc pe cutare, cutare este un profesionist bun, daca el cunoaste pe cineva si il apreciaza ca profesionist inseamna ca si acel tert trebuie sa fie o persoana buna in profesia sa.
Acest lucru se bazeaza pe premisa ca niciun profesionist bun nu ar recomanda pe un non-profesionist deoarece e numele si renumele sau la mijloc.
Pentru ca, daca se descopera ca profesionistul a recomandat un non-profesionist, atunci cel ce a fost nevoit sa accepte recomandarea va degrada pe cel ce a facut recomandarea.

Este absolut normal ca eu, daca am de facut un lucru si am nevoie de ajutor sa apelez la oamenii in care am incredere, sa apelez la cei cu care am mai lucrat si eu consider ca sunt buni, decat sa stau sa caut printre necunoscuti pe unii si altii care ar putea sa fie buni, dar ar putea sa nu fie si sa pierd timp.

Mai mult, sistemul nu lucreaza intodeauna pe principiul calitatii maxime.
Uneori prefer sa lucrez cu unu cu care am mai lucrat, chiar daca nu e cel mai b un, dar il cunosc, stiu ce poate si ce nu poate, stiu cum sa comunic cu el, stiu cum sa ma raportez la el, stiu cum sa il motivez ca sa obtin ce e mai bun de la el.
Si s-ar putea ca acest “ce e cel mai bun de la el” sa fie chiar mai mult decat as fi putut obtine cu unul de maxima performanta, dar cu care abia m-am cunoscut.
Si asta deoarece oamenilor le trebuie timp sa se acomodeze unii cu altii, sa se cunoasca, sa capete incredere unii in altii.
Mai intervine aici un factor si anume celelalte abilitati ale persoanei pe care o luam sa lucram cu ea.
Poate fi un bun profesionist in domeniul lui, dar sa fie un om execrabil in rest si atunci, cu toata performanta lui, nu imi doresc sa lucrez cu asa cineva, mai bine iau doi oameni mai neperformanti in locul celui perofrmant, dar execrabil.

Intodeauna in capitalism, angajarile se fac in aceasta ordine:

- Se cauta printre angajatii existenti daca nu poate fi promovat cineva in postul ramas vacant;
- Daca se gaseste, se promoveaza persoana respectiva, sau se muta, iar postul persoanei in cauza este scos la mezat;
- Pentru postul scos la mezat se cauta printre cunostinte, relatii daca exista vreun doritor si i se vinde pontul;
- Eventual daca sunt mai multi doritori se organizeaza o serie de eliminari pentru a alege pe cel mai bun dintre ei;
- Cu cel ramas se merge mai departe cu interviul;
- Daca s-a ajuns la o intelegere individul este angajat;
- Abia dupa ce nu s-a ajuns la o intelegere cu niciunu din cei care au fost doritori din recomandari, postul se scoate la publicitate in marele public;
- Evident ca daca unii dintre doritori la faza de eliminari s-au dovedit chiar praf, nu vor mai fi chemati;

Uneori publicarea in marele public si lucrul pe recomandari se fac in paralel.
Insa unul venit pe recomandari va fi vazut mai bine decat oricare venit prin publicitatea in marele public, pentru ca acel venit pe recomandari are o garantie in plus.
Daca vi la un astfel de job prin publicitatea din marele public, trebuie sa fi al dracu de bun ca sa poti intra.

Aceasta se intimpla atunci cand mergem la interviu si avem impresia “postul era deja dat si au facut concursul de fente”.


Asta se utilizeaza pe scara larga in afara si se utilizeaza si la noi.
Nimeni nu vede acest lucru ca pe ceva rau.
Recunoasteti mai sus descris cu rang de stiinda sistemul de pile cunostinte si relatii.

Sa desprindem o problema totusi

Sistemul de mai sus, asa cum am afirmat, este unul bun.
Insa modul de al aplica este problema, ca peste tot de altfel.
Problema consta in faptul ca unii recomanda pe oricine, nu conteaza cat de competent sau nu.
Iar ceilalti carora li se recomanda, angajeaza fara niciun test doar pe baza recomandarii.
Mai grav, dupa o luna de lucru in care se prind ca cel recomandat e praf, nu iau nicio masura de a se descotorosi de el.
Asta e problema, nu pile, cunostinte si relatii.
Pentru ca pile cunostinte si relatii e un sistem normal de lucru si de bun simt.
CUm am spus, recomandat ca metoda de lucru in sociologie si in psihologie mai ales pe partea de HR.


p.s. Daca sunteti cuminti va voi prezenta zilele urmatoare si cum sa va imbunatatiti reteaua profesionala

luare de atitudine!!! NU!

http://simonarrr.wordpress.com/2009/09/23/inglorious-basterds-un-fel-de-cronica-de-film/

Citeam via Misu, de acasa de la Silavaracald,
Un blog din care am extras articolul de mai sus.
Vroiam sa zambesc binevoitor la aplombul de atitudine luat de posesoarea blogului, dar citind comentariile, m-am decis sa fac nitel urat.
Deci pregatiti-va, ca dupa atitea chestii roz, revin in forta cu inca un articol negativ.
Atentionez ca limbajul poate fi socant si ca daca aveti copii, mai bine feritii, ca am piatra la rinichi si le faram dintii!

Citind articolul (pentru a nu va obosi sa dati click pe link), puteti afla cum posesoarea blogului s-a dus la film, a ajuns la o coada, si ca vreo 8 persoane s-au bagat in fata.
Nu am sa incep acum cu clisee de oameni cretin “asta e”, “Traim in Romania”, “Noi romanii suntem niste…” si urmarile urmeaza.
Nu incep cu astea, pentru ca pur si simplu nu cred in ele.
Singurul lucru pe care pot sa il spun este acela ca suntem printre putinele natii care nu stiu sa faca altceva decat sa isi vorbeasca de rau poporul.
Am fost in Spania, am fost in Italia si pe acolo se intimpla chestii sip e acolo e rau, darn u am auzit niciodata un spaniol sau un Italian sa zica ca natia lor e o natie nasoala, nesimtita etc.
Noi in schimb, pe unde ne ducem, ii pupam in cur pe ei sin e calcam in picioare propria natie de dragul de a fi compatimiti si de a primi o ciozvarta de ceva mai bun.
Revin insa la tema articolului.
Aflam mai departe din acel articol cum ca vezi doamne, posesoarea blogului nu a mai rezistat si a simtit ca trebuie sa ia atitudine.
S-a dus, a apostrofat pe lumea respectiva care se bagase in fata si la final plina de nervi, a plecat.
Urmeaza insa in postare, celebrele deja panseuri despre romani, cat de nesimtiti sunt, cum unii se baga in fata si cum ailalti de la coada stau si nu zic nimic.
Si vai doamne, de ce nu spunem nimic, de ce nu luam atitudine.

Acum ma stiti ca sunt adeptul atitudinii, adeptul comunicarii, dar si adeptul pragmatismului.
Nu sunt pentru actiuni decat daca ele au un beneficiu, un rezultat, actiunea de dragul actiunii ma lasa rece, nu rezolv nimic, dar mama ce atitudine am avut.

Nu asta e insa problema de azi, o felicit pe posesoare pentru atitudine, dar daca si-ar fi prezentat atitudinea si atit, ar fi fost bine.
Insa panseurile prezentate dupa, referitoare la atitudine si alte dinastea, ma fac sac red ca resortul e altul.
Am sa o parasesc pe posesoarea acelui blog momentan, pentru a extinde putin cadrul.
Observ din ce in ce mai des acest cliseu al atitudinii civice, sau mai de graba blamarea lipsei acesteia.
Cum am fi noi niste prosti, nesimtiti, ca nu actionam cand se baga unii in fata la coada, cand se bat doi, cand este furata o babuta in autobus, sau cand are loc un accident.

Pai este simplu stimati cititori, nu avem competentele necesare sa intervenim, iar prin interventia noastra putem sa agravam lucrurile mai mult decat sa le rezolvam.
Ati citit probabil acest blog, ati vazut ca am publicat o serie de aventuri ale unui anumit Ares, intr-o lume parca paralela fata de ce stiti voi in viata de zi cu zi,
Ei bine, aventurile alea, desi fictiune, ele sunt izvorate din niste experiente reale.
O sa ma intrebati, de unde sa ai tu asemenea experiente?
Pai foarte bine, va spun ca am locuit 12 ani in Buzau, la un internat. Si fiindca atitudinea fata de persoanele cu handicap in tara asta e aia care e, internatul respectiv e in marginea orasului.
Pentru a intelege Buzaul, el la lumina zilei e frumos, oameni linistiti, dar cand se lasa noaptea, e orasul scandalurilor cu romii din Simileasca, Bariera Brailei, Bariera Ploiestiului, sau cu smecherii din discotecile No problem si altele.
Este orasul in care clanuri mafiote celebre si-au avut traiul, din care amintesc numai de Vanghelie.

Revin la tema si va intreb, sa zicem ca luati atitudine in unul dincazurile expuse mai sus,
Vi se baga cineva in fata, vreun bronzat.
Comentati, faceti urat si culmea, va conced acest lucru, reusiti sa il convingeti pe bronzat sa se dea la coada, sau sa plece.
Ce va faceti insa daca dupa, multe zile la rand sunteti amenintati si cineva umbla dupa voi cu masina, doar ca sa va sperie, sau mai rau, poate sa va calce?
Stiu, o sa spuneti ca va duceti la politie, dar cei de isi permit asemenea lucruri, nu o fac fara sa fie siguri ca au un spate, asa ca...
Mai departe, mi s-a intimplat sa intru in scandaluri pentru a le aplana, iar cand intri intr-un scandal sa il aplanezi, nu intri pur si simplu precum bunicul meu care zicea „hai, mai dai doua si lasa-l”.
Trebuie sa intelegeti ca intr-un conflict, orice limita a comunicarii a fost depasita, nervii sunt in toi, iar acolo nu se mai poate discuta nimic.
Ai doua sanse, ori chemi politia, care oricum vine si sta si ea sa se uite, pana se bat aia bine, iar la final ei sa il aresteze pe ala care nu mai poate sa fuga,
Ori te bagi si actionezi.
Dar ce te faci, ca intri, actionezi, aplanezi conflictul, dar dupa, cand vine politia, aia sunt victime si tu agresor, ei liberi si tu numai bun de platit amenda (in cel mai bun caz), sau de facut inchisoare pentru vatamare corporala si tentativa de omor.
Si asta nu fiindca nu ai avea legea de partea ta, dar fiindca aia doi de se bateau, sunt unchiul, nepotul, fratele, fiul cuiva, iar tu, la naiba, se intimpla sa nu cunosti pe nimeni.
Inchei aici, ca sa nu ma traga slvc de urechi (hai mami, ca am scris putin azi),
Dar revin cu inca o tema bazata pe postarea respectiva si pe comentariile ei.
Ca o concluzie, admir nespus oamenii cu atitudine, dar nu admir pe cei care se erijeaza in diriginti ai societatii, presupunand ca ei detin adevarul absolut. Deci stimata posesoare a blogului respectiv, in urma unor experiente personale neplacute, eu mi-am promis ca nu mai intervin neam nicaieri, poate sa se bage oricine in fata la coada si oriunde.
Mai mult decat atit, ca un bun matematician ce sunt, am invatat ca un obiect, aflat intr-un spatiu, se supune regulilor acelui spatiu, asa ca daca aici merge cu bagatul in fata la coada, poate o sa incep si eu sa ma bag, ca doar eu nu oi fi mai prost.
Omul stimata posesoare de blog, este o fiinta adaptabila (dupa cum spune biologia), deci va urez adaptare usoara, sau emigrare usoara.

L.E. Sa presupunem ca totul ar merge perfect, aia de i-am suparat eu ma omoara, iar dupa ei sunt arestati, la ce imi mai foloseste?

Comunicare, conversatie si bune maniere: partea adoua: Despre persoanele cu dizabilitati

Stateam si ma uitam pe blogul meu asa (ca oricum la cat de bun e, doar eu il citesc),
Cand brusc m-a lovit agresivitatea si negativismul din mesajele mele.
De unde dracu (naibi, ucigaltoaca si alte sinonime), oi avea tendinta asta in scris, de ce nu oi scrie si despre faptele frumoase nu stiu.
Probabil ca atunci cand sunt nervos pe o chestie, vin si scriu,
Cand sunt fericit, plec in coltul meu acolo si ma bucur singur.
Stiu, nu e nevoie sa o spuneti sunt un nenorocit.
Ba, dar ieri, ieri mi s-a intimplat apogeul faptelor frumoase, iar ceea ce s-a intimplat e de o simplitate atit de simpla, incat mi-au dat lacrimile.
Dar nu o sa ma dezmint si o sa public si chestii urate in aceasta postare, care vor face ;lucrurile mai de inteles.

Ca sa stiti care e subiectul principal astazi, san u va pierdeti pana la final sis a ziceti “ce o fi vrut nea Gheorghe asta sa zica”, sau mama san u zica “vai de mine, te-ai tacanit baiatu mami”.
(da, mama! Si eu te iubesc)!
Ei bine vorbim despre primul contact (nu sexual ca ala e deja al doilea), cu o persoana cu dizabilitati.
Lectie de comunicare sau de ce vreti voi, dar cititi pana la capat, pentru ca va foloseste in cariera voastra si veti castiga mult mai multi bani.

Faza I: In trecut

Eu, discriminat de lume si impotriva tuturor (citit postari mai vechi daca vreti sa aflati detalii), m-am facut pfa anul asta.
Dup ace m-am facut eu pfa, guvernul a bagat ordonanta 58, drept pentru care pentru 3 luni, a trebuit sa ma duc la coada la casa de pensii sa depun declaratii, notificari si alte instrumente de hartie cu care statu se sterge la cur (scuzati expresia sterge!).
Intre timp, acelas stat (probabil dup ace a iesit din buda) da ordonanta 82 conform careia eu nu prea mai trebuie sa ma duc sa stau pe la cozi.
Printre altele gabjesc si un contract de munca cu norma fractionata, drept pentru care nu mai trebuie sa platesc pensie ca pfa.
Cand m-am inscris la Casa de Pensii, pentru ordonanta 58, am dus acolo cartea de munca si m-am inscris.
Acum, fiindca incepand cu 1 octombrie am contract de munca, ieri am fost nevoit sa ma duc sa depun solicitare de retragere si sa imi iau cartea de munca.
Bun, v-am facut introducerea.

Faza II: ieri

Imi vine randul, intru inauntru, impreuna cu mama care ma insotea.
O aud pe doamna de la birou:
„spuneti domnule va rog, ce problema aveti”.
Raman inmarmurit, mi se adreseaza, mie, culmea!
Raspund:
„pai uitati, sunt pfa, numarul, seria, cnp si incepand cu data de 1 octombrie am contract de munca si as vrea sa nu mai platesc pensie”.
Ea:
„dati-mi buletinul va rog si contractul de munca in original si copie”.
In timp ce spune asta loveste usor biroul cu mana.
Iau hartiile din mana mamei mele si le inmanez.
„foarte bine, vad ca ati completat si declaratia de retragere”.
Eu:
„da, am completat-o cu mama pe hol”.
Ea, probabil zambeste, e femeie deci e mama, iar la evocarea unui asa cuvant frumos sigur a zambit.
Eu, in timp ce ea scrie:
„Nu va suparati, eu mai trebuie sa depun notificari si declaratii”?
Ea:
„nu”.
O vad preocupata si gandindu-ma sa o las sa nu greseasca (stiti ce repede gresesc functionarii astia).
Termina si imi spune:
„aveti hartiile aici”,
Bate cu palma usor in birou.
Ma intind iau hartiile.
Zic:
„totusi, v-as mai retine un moment sa ma lamuriti si pe mine exact cu pfa-ul”
Ea:
„da, sigur, spuneti”
Eu:
„pai cu notificarile astea, eu am contract de munca la cei de acolo, dar ca pfa nu lucrez tot cu ei, ca pfa, iau comanda de un site, tai factura am luat banu”.
Ea:
„da, am inteles, nu va incadrati la ordonanta deci nu mai depuneti si nu mai platiti nimic”.

Faza III: Lectia

Va intrebati probabil si ce e cu asta, veti observa din exemplele de mai jos, care e chestia.
Eu tin sa ii multumesc doamnei functionare, nu stiu cum o cheama, dar ii multumesc pentru comportamentul corespunzator avut.
Este drept ca a fost un comportament normal, nu si-a facut decat treaba, dar intre oameni care stiu sa sa poarte, oricum, dar numai bine nu,
Incepem sa apreciem si sa laudam cand cineva se comporta normal.
Nu va dau eu lectia, ci va spun ca exemplul de mai sus este un asa da, iar cele de mai jos sunt un asa nu.

Faza IV: In trecut, 2004

Eu student la facultate de matematica si informatica.
Sunt chemat la comisia de expertiza pentru a mi se revizui gradul de handicap.
Atentie la personaje si la locul de desfasurare al faptei.
Suntem la comisia de expertiza, deci ar trebui sa aiba niste experti.
Stau la coada impreuna cu, evident, tot mama!
Imi vine randul.
- Buna ziua!
- - Buna ziua! Zic eu, mama saluta si ea.
- Da doamna, spuneti, cine sunteti dumneavoastra?
- Sunt mama domnului.
- De ce a-ti carat si persoana dupa dumneavoastra? (persoana eram eu)
- Scoateti persoana afara, lasati-o pe scaun si va intoarceti doar dumneavoastra.
Pana sa imi dau seama eram afara, stand pe scaun.
Mama a rezolvat problemele, evident nu erau toate actele, am alergat prin oras pe la notari, pe la diverse.
Ne intoarcem, stam la coada intram:
- Doamna, iar ati adus persoana aici?
- Va rog sa ma scuzati, intervin eu, numele meu este Radu Vasile, student anul III la facultatea de Matematica, Informatica, varsta probabila 24 ani. Cred ca pot sa asist la momentele in care se iau decizii in ceea ce ma priveste, cred ca am dreptul sa fiu trat ca un om nu ca un obiect care trebuie mutat de colo, colo si cred ca am dreptul la niste scuze prezentate acum pe loc.
Se asterne linistea. Intr-un final se aude:
- Imi cer scuze....
- Doamna, macar atita lucru nu stiti, scuzele nu se cer, se ofera!
- Mda, va rog sa ma scuzati pentru cele de mai devreme, daca pot in vreun fel sa ma revansez.
- Scuze acceptate, zic eu si parasesc incaperea cu hartiile mele.

Deci, aici poate nu ati inteles, va dau lectia:
Copii mei, dragi mosului, cand va intalniti cu o persoana cu dizabilitati, insotita, nu vorbiti despre ea cu insotitorul ca si cum nu ar fi de fata. Mai ales daca cele spuse ar trebui sa se constituie intr-o conversatie directa cu individul in cauza.

Faza V: Tot in trecut, 2007 Iarna

Continui seria de evenimente.
Eram angajat in Bucuresti la o firma, singur pe acolo, fara mama pe langa mine, sau fara alte ajutoare.
Ma imbolnavesc intr-o oarecare masura si aveam nevoie de un medic de familie, sau un medic generalist, tuseam, ameteam si alte dinastea.
Imi rog un coleg de munca:
„tu, Liviu, hai frate si cu mine la doftor azi, ca nu mai pot si nu stiu ce sa iau pentru raceala asta”.
Trec peste episoadele in care, toate dispensarele din jur, m-au refuzat, pe principiul ca nu sunt inscris la ei.
Inclusiv la policlinica Iancului, am fost refuzat pe aeeasi tema.
Il intreb pe Liviu:
- Frate astia nu au vreo policlinica cu plata pe aici?
- Ba au, la Morarilor!
- E departe?
- Nu, e acilica!
- Poti sa ma duci? Nu iti rapesc prea mult timp?
- Da eu te duc, dar tre sa vina cineva sa te ia de acolo, ca eu tre sa ajung pe urma in alta parte.
- Vorbesc cu altcineva sa vina sa ma preia si sa ma aduca acasa.
- Foarte bine.

Plecam, ajungem, intram.
Lasam la o parte aspectul de cladire din filmele cu vampiri.
Intreb daca au medic generalist, au, intreb cat costa, costa 30 ron, platesc si urc.
Ajung in cabinet, intram si aud:
- Asezati-l pe pat!
Sunt asezat pe pat.
- Ce probleme are!
- Pai nu stiu, intrebati-l pe el poate sa vorbeasca!
- A, Da! Ce probleme aveti!?
- Pai uitati, tusesc, ma doare capul, imi vine sa vars, si ametesc.
- De cand are problemele astea...
- Nu stiu doamna, eu sunt colegul lui de servici nu dadaca!
- De cand aveti problemele astea! (se repeta intrebarea pe un ton exccamativ si cu un ton usor ridicat)
- Pai de alaltaieri.
Se apropie de mine, ma palpeaza pe gat cu atita finete ca imi venea sa ii spun (apasa mai tare ca nu musca).
- Ia sa vedem puteti sa deschideti gurita?
Eu casc gura.
- Aoleu ce e cu dantura asta, ce e asa incalecata, ce ati patit, iu ca urat mai arata doamne.
Nu raspund nimic, dupa cum va amintiti eram cu gura deschisa.
- Inchideti gura, zice ea, dar urat va mai arata dantura, ce ati patit.
Eu nu raspund nimic.
- Ce a patit cu dintii aia, de sunt asa!
- Nu stiu doamna, de unde sa stiu, zice colegul meu.
- Foarte bine, mergeti si faceti o radiografie la plamani jos aici.
Ma duc la radiografie, fac radiografia.
Ma intorc!
- Aoleu, dar aveti probleme cu inima!
Eu incep sa ma gandesc, probleme cu inima, la ultimul eco, stateam bine, il fac la 6 luni, gratie problemelor din trecut...
- Ce probleme am?
- Pai aveti inima culcata, fiindca plamanii au iesit departati!
- Doamna, o sa ma duc la un cardiolog!
- Pai puteti sa mergeti sus acuma!
- Nu multumesc, am cardiologul meu si in plus am un ghinion, care cardiolog se ocupa de mine, moare de infard, am ingropat vreo 3 pana acum. (nimic mai real, chiar asa e).
- Aoleu, oti avea norocul asta si la doctori? Se intreaba ea, care e deja trecuta de a doua tinerete.
- Nu stiu, nu am contabilizat la medici generalisti, dar daca vreti fac o statistica.
- Dar ce munciti dumneavoastra!
- Pai muncesc programator!
- Cu computerul???
- Pai cu ce, ca doar nu programez inmormantarei! (observati predilectia mea spre subiect, asa stiu eu sa fac glume ce vreti)
- Nu, doamne fereste, dar cum puteti asa orb sa lucrati cu computerul.
- E, e mult de explicat, nu stiu cum sa va zic, e putin cam greu asa, dar merge.
- Haideti sa va ascult la plamani!
Ma asculta, dupa care prescrie:
Flamexin, eurespal, bicarbocalm.
Nu mai lungesc sa spun ca m-a indoit de ficat medicamentul ei minune, flamexin, ba chiar va recomand sa fugeti de acest medicament cat puteti, e printre cele mai tampite.

Dar revin la lectia de azi, fratioare, eu sunt ala cu problema, vorbeste cu mine, intreaba-ma pe mine, fama sa inteleg ca vorbesti cu mine si vorbeste-mi frumos nu ca la copii de 3 ani bolnavi mintal. Pot sa inteleg ca iti place ca ti-am platit consultatia, pot sa inteleg ca ai vrut sa castige si aia de la radiografie un ban (ca era 50 ron radiografia), dar nu pot sa inteleg comportamentul de om tampit si needucat.

Faza VI: Rezumatul

Vorbiti direct cu o persoana cu dizabilitati, nu va adresati insotitorului decat in cazuri de forta majora, daca insotitorul considera ca trebuie sa intervina, stie cand sa o faca.
Daca persoana cu dizabilitati nu se descurca, va apela singura la insotitor si nu e o problema asta, nu e nimic stanjenitor.
Includeti in adresarea voastra, elemente de moment care sa indice clar ca va adresati omului cu dizabilitati si nu altcuiva.
In cel mai rau caz folositi numele, ca de aia il are.
Nu gasiti nici un element de moment sa identifice cui va adresati, creati-l,
Va apropiati de omul cu dizabilitati si vorbiti direct catre el, va intelege ca cu el vorbiti.
Puteti incerca o atingere usoara pe umar, dar aici cu atentie, sunt multi care nu suporta invadarea spatiului.
In orice caz, nu folositi gesturi prea copilaresti, cum ar fi mangaiatul pe cap, sau pe fata si la dracu
Nu folositi un ton de copil decat daca chiar va sta bine cu asta.
A-mi spune mie „deschidem gurita” si alte dinastea, nu ma incanta foarte tare.

Daca nu ati inteles din primul caz, ce e corect, atit de corect si de simplu, lasati coment si va explic, nu e nicio suparare si mie mi se intimpla sa nu ma fac inteles.

Va multumesc mult ca si astazi ati fost alaturi de mine.

Comunicare, conversatie in public si bune maniere

Ma doare capul, iar cand ma doare capul scriu.
Cainele iese in drum, porcul sta rasturnat pe o parte, iar eu scriu cand ma doare capul.

Sunt o ocupat cu o multime de chestii despre care sper sa gasesc timp sa scriu, pentru ca sunt interesante si frumoase.
Dar deocamdata, o sa va povestesc o poveste adevarata cu talc sau cu talc, cum doriti (fara diacritice nu e nicio diferenta).

Sunt eu foarte pasionat de comunicare, iar in pasiunea mea pentru comunicare, negociere, manipulare, am capatat prostul obicei chiar sa fiu atent cand oamenii vorbesc cu mine
Si fiind eu atent asa la ce imi spune lumea, constat ca lumea e destul de limitata in comportament si mai mult inchisa in niste clisee, incat ai putea deja sa faci programul unei intalniri de la inceput pana la sfarsit.

Pasul numarul I:

Sunt invitat la o petrecere, mai de graba un soi de open conference unde se servea si ceva haleu (evident ca pentru haleu m-am dus, ce credeati).
Ajung acolo, ma intalnesc cu X vechi amic de scoala, dar cu care nu am mai discutat de mult.
- A, Ares, ce mai faci omule, nu te-am vazut de un car de ani!
- Buna X, uite si eu in vizita pe la sindrofia asta, mi s-a parut interesant subiectul „comunicarea orala la broaste” si am zis sa vin si eu sa vad ce e prin jur.
- A! Da! (zice el cu jumate de platou in gura, cateva frimituri ii sar din gura si sar pe mine, el razand le sterge).
- Ce zici ca mai lucrezi?
- Pai, am lucrat pana anul trecut in industria software, la niste firme din bucuresti, anu trecut din cauza doamnei crize am ramas fara munca si m-am retras la Constanta, mi-am facut un pfa si lucrez pe cont propriu in mai multe domenii de activitate. Momentan ma ocup cu niste proiecte europene, care le scriu, care le menegeriez.
- A! Interesant! (zic, stai sa vezi ca fac un business networking aci cu colegu, e interesat de ce fac eu, poate ne invartim neste contracte).
Mesteca in continuare la jumatatea de platou, aproape ca se sufoca cu atita in gura, dar se lupta stoic sa impinga pe gat cocolosul alimentar, il ajuta cu un pahar de suc si bolul buclucas se lasa convins sa se duca, apoi ma intreaba.
- Si tu ce zici ca mai faci?

Pai bai vericule, nu ti-am spus mai sus ce fac? Ai fost si interesat de ce am spus ca ai exclamat „a! Interesant”.
Deci fratii si surorile mele, dragilor, daca nu va intereseaza ce face un om, nu puneti intrebari stupide numai ca sa va aflati intreaba, mai tarziu astea se intorc impotriva dumneavoastra.
Eu stiu ca conform educatiei cretine pe care ati primit-o ati invatat ca e politicos sa il intrebi pe om ce face, el, familia, neamu, mortii, dezgropatii si alte animale,
Dar e al dracu de urat ca omul ala chiar sa va raspunda si voi sa dovediti ca nu ati fost atenti.
In plus dragii mei, vreau sa va spun ca rahatul ala de cod de bune maniere pe care vi-l baga pe gat la scoala si in familie, e varza la multe privinte si din protocolul aristrocratic care era odata, a fost manjit si amendat cu niste taranisme, pe care vi le voi arata mai jos.
In primul rand, acest interes fata de celalalt, v-ati gandit vreodata ca poate intreband „ce mai faci” si daca nu te intereseaza cu adevarat ce mai face omul ala,
1. Va puneti pe voi intr-o situatie jenanta;
2. Il puneti pe saracul om sa va vorbeasca despre niste lucruri care pe el il dor, dar fiindca l-ati intrebat, va va raspunde, sperand poate ca ii veti furniza o idee, un ajutor, sau ca poate chiar va intereseaza ce face. E groaznic sentimentul sa vezi ca de fapt o intrebare ti-a fost pusa doar de dragu artei.

Acest flagel al „ce faci”, s-a intins atit de mult, incat multi dintre noi in ziua de azi, nu stim sa incepem o discutie fara sa intrebam mai intai „ce faci”.
Nu ca ne-ar pasa, dar suntem destul de babalai sa nu stim cum sa incepem altfel o convorbire, o discutie, o conversatie.

Continui cu povestea mea frumoasa.

Pasul numarul II:

Scap de individul care ma suparase suptil:
- Scuza-ma, trebuie sa ma duc sa ii salut pe organizatori, am venit de putin timp si nu am avut ocazia sa o fac. Mai vorbim noi.
- Da, da, bine du-te!

Plec, ma duc spre organizatori, salut, apoi ma duc in partea cealalta de sala, sperand ca publicul acolo sa fie mai interesant decat amicul meu.

Pasul Numarul III:

Ma intalnesc cu o domnisoara foarte pasionata de „broaste”, pornim o discutie pe marginea prezentarii si pare ca totul functioneaza corespunzator.
Am gasit o interlocutoare isteata, pe subiect, conversatia curge, lumea se alatura si intra in conversatie, fac uz de toate capacitatile mele de comunicare, intrebandu-i pe toti din jur cate ceva astfel incat nimeni, indiferent cat de timid sa nu ramana nebagat in seama.
Le adresez intrebari cu raspuns deschis, sa nu primesc doar un „da” sau un „nu”. Totul merge bine.
Se alatura grupului si o alta domnisoara, sta si asculta si asculta, o intreb ceva, da un raspuns cat de scurt posibil si pleaca.

Pasul Numarul IV:

Discutia continua, iar domnisoara revine.
Se sparge gasca, dar mai ramanem cativa.
Domnisoara ma intreaba:
- Cu ce va ocupati dumneavoastra, ca pareti foarte instrumentat pe caz asa!
- Eu sunt licentiat in Matemattica si Informatica, dar ma pasioneaza si cateva subiecte exotice. Mai ales ca sunt interesat de modelarea matematica a lumii vii, pentru ca incerc sa gasesc un sistem care sa modeleze anumite comportamente. „Comunicarea la broaste” ar fi unul dintre ele.
- A! (zice ea), sunteti priceput la calculatoare? Stiti computerul meu de ceva vreme se misca greu, mi-a disparut my computer de pe ecran si nu mai reusesc sa intru sa imi vad datele...
Linistea se asterne.
Daca e ceva ce urasc cel mai mult, sunt oamenii acestia, care vin in momente cu totul nepotrivite sa inceapa ei sa obtina o consultatie pe gratis, de orice tip, nu conteaza.
Ti se intimpla orice meserie ai fi, a! Esti medic, stii ca saptamina trecuta mi-a iesit un furuncul intre labile, ce as putea sa fac.
Esti matematician? Fiu meu de clasa a iv-a are o problema pe care nu reusim sa o rezolvam, pe unde oi fi pus-o, stati ca era pe aici prin geanta pe undeva, a uite-o!
Nimic mai grotesc, vin la o conferinta despre broaste, in timpul meu liber, sa ma delectez, sa uit de munca. Iar tu vi si ma calci pe nervi taman cu probleme de munca.
Deci scumpo, draga mea, cand te duci in public, lasa-ti problemele acasa.
Ca si recomandare generala, pe care o gasiti chiar si in prafuitul ala de cod de bune maniere al vostru,
La o reuniune publica, unde sunt mai multe persoane, nu te apuci sa il intrebi pe om, sa ii ceri consultatii pe meserie, ca omul ala nu se afla acolo sa iti ofere tie consultatii gratis.
Vrei sa iti rezolvi problema, spui cel mult:
„cum as putea sa dau de dumneavoastra intr-o alta zi, sa putem discuta o problema”.
Asa e mai frumos, daca chiar te arde problema respectiva.
De ce nu e frumos?
1. De obicei cand ceri o consultatie trebuie sa dai niste detalii care s-ar putea sa nu te puna intr-o lumina buna, sau sa dai niste detalii intime.
2. Eu sunt acolo pentru un anumit scop, nu pentru a da consultatii gratuite
3. Munca fiecaruia conteaza, iar dorinta ta de a-mi smulge o consultatie gratis, e de prost gust.
4. Deschizand subiectul pe un domeniu tehnic, risti sa monopolizezi conversatia, iar toti ceilalti sa se uite la tine si la mine cum vorbim despre tine si problemele tale din domeniu meu de activitate!
Si ar mai putea fi dar ma opresc.
Apropo de punctul numaru 1,
La cursul de comunicare profesorul ne-a povestit o intimplare:
Un mare doctor internist, este chemat la o petrecere publica, unde lumea se aduna sa discute diverse subiecte.
La un moment dat, stand la masa cu totii, discutand diverse subiecte, domnul doctor este interpelat de o doamna/domnisoara.
- Dumneavoastra sunteti celebrul internist Tanambaum?
- Da, doamna mea, eu sunt.
- Stiti domnule doctor, de cateva zile am o durere mare in partea dreapta si dimineata ma scol cu un gust ciudat in gura.
Doctorul, om stilat, cunoscator al protocolului, stie ca nu se face sa faci asemenea lucru, toti ochii sunt atintiti spre el, iar el se gandeste ce sa faca.
Se hotaraste sa administreze o lectie doamnei, chiar daca s-ar putea sa para ciudat, dar se mai gandeste ca imaginea sa il va face sa nu para chiar atit de badaran in ceea ce va face.
Atunci el ii spune doamnei:
- Va rog frumos sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Ce sa fac?
- Sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Pai cum asa...
- Doamna mea, eu sunt medic, nu ghicitor, meseria mea presupune consultarea pacientului prin toate metodele si tehnicile existente inainte de a pune un diagnostic. As dori sa va palpez ficatul si abdomenul si sa va ascult nitel la plamani.
Doamna a inteles gafa facuta si s-a retras, audienta a ramas inmarmurita in fata unei asa lectii dure, dar corecte aplicate si nimeni nu a crezut ca medicul a gresit.

Deci scumpii mei, nu abordati subiecte jenante pentru voi, vreti o consultatie, foarte bine, ma anuntati si va faceti o programare, iar in timpul de lucru, rezolvam.

Pasul numarul V:

Aducandu-mi aminte de exemplul cu medicul, i-am spus si eu domnisoarei sa se duca pana acasa si sa aduca computerul acolo ca sa il rezolvam.
Gafa mea, proasta, chiar era sa plece sa il aduca...

Ma rog, in final se prinde ca nu prea mi-a fost pe plac si schimba subiectul, mai mai invart nitel prin club pe acolo si plec spre casa.

Va spuneam ca acest cod al bunelor maniere s-a dus dracu de cand a fost rescris de tarani:
Sa luam cateva exemple:
1. Salutul: In cod se spune ca barbatul saluta femeia, tanarul pe batran, inferiorul pe superior. Dar ce te faci cand nu vezi? Eu pot sa trec pe langa tine linistit si sa nu imi dau seama ca esti acolo, sau cine esti, daca esti barbat sau femeie, tanar sau batran, superior sau inferior. Ce ne facem atunci?
2. Salutul: Se spune ca pe strada, barbatul trebuie sa salute o femeie, cand o vede, dar nu zgomotos, mai precis, trebuie sa isi scoata palaria si sa zambeasca femeii. Nimic mai gresit. De fapt, lucrurile stau putin altfel, trebuie sa astepti un semn de la femeie, discret, dar trebuie sa existe, ca sa iti dai seama daca ea vrea sa fie recunoscuta sau nu. Sunt cazuri cand poate vrem sa nu fim recunoscuti si ne place sa traim cu impresia ca nu am fost recunoscuti. Problema nu e numai la femei, dar acolo codul face aceasta subliniere.
3. Mancatul la masa: Aud peste tot ca nu trebuie sa mananci tot din farfurie, sa nu creada lumea despre tine ca esti un nehalit, multi aruncand asta chiar in seama codului bunelor maniere. Culmea este ca am vazut versiuni ale codului bunelor maniere (dupa autor) unii spuneau intr-un fel, altii altfel. Treburile stau asa, cand suntem la masa, daca suntem serviti cerem putin, mancam tot, iar daca mai vrem mai cerem. La fel se intimpla si daca ne servim singuri, ne punem putin, mancam tot si apoi mai punem daca mai e cazul. A lasa mancare in farfurie e si inestetic si da si senzatia ca ati mancat doar asa, de complezenta, chiar daca voi ati bagat in voi cat un tanc.

Va multumesc ca ati avut rabdare si astazi si va mai astept sa discutam despre ce credeti si cum credeti voi de cuviinta!

educatia comunista

Ascultam de curând teza emisă, cum că e pueril, (sau ce alte adjective s-or mai găsi), ca la 20 de ani de la revoluţie să se mai vorbească încă de comunism.
Sunt de acord cu ea în parte, adică, faptul că se strigă „jos comunismul” în potriva unora şi nu în potriva tuturor, e într-adevăr aiurea.
Dar comunismul nu a dispărut nici măcar la 20 de ani din ţara asta şi dacă nu v-am enervat cu afirmaţia mea am să şi justific ceea ce spun.
Să nu mai luăm în calcul politicienii, politicienii sunt şi ei oameni, fac parte din poporul acesta. Aşa că voi vorbi de oameni simpli, generici. Atenţie, ceea ce urmează nu este o justificare în favoarea comunismului, ci o argumentare a unui fapt pe care îl voi enunţa mai târziu.
În comunism, oamenilor li se asigura un loc de muncă imediat sau aproape imediat ce terminau şcoala. Omul nu putea alege foarte mult, serviciul îi era impus, totodată acest lucru avea şi un alt efect, omului i se anihila dorinţa de a îşi găsi un job conform competenţelor sale şi era îndreptat spre a se mulţumi cu ce îi dădea partidul.
Astfel procedeele de a-ţi căuta şi a-ţi găsi un loc de muncă nu au ajuns niciodată la urechile celor din vremea respectivă.
Mai mult ei erau încurajaţi să îşi facă bine treaba, dar să nu încerce să promoveze, sau măcar să îşi dorească acest lucru. Tehnicile erau diverse, mergându-se până la oferirea aceluiaşi salariu pe funcţii erarhice diferite.
În acea perioadă, oamenii erau ţinuţi într-o eternă teroare şi înfometare tocmai pentru a le da ceva de lucru, ceva de făcut, ca nu cumva ei să înceapă să se gândească la idei de dezvoltare profesională şi personală.
Cele mai simple priorităţi le asigura statul (casă, loc de muncă), iar de restul populaţia era condusă să uite.
Şi cum să nu fie aşa, când petreceai timpul încercând să găseşti metode cum să cumperi pe sub mână ceva, când munceai şi sâmbăta, uneori (când erai de gardă cum se numea) munceai şi duminica, când îţi era frică ce gândeşti şi ce spui că s-ar putea ca viaţa ta să fie un nimic în acele momente.
În contextul acesta, educaţia oamenilor se petrecea sub aceleaşi auspicii. Astfel oamenii erau învăţaţi că acela e singurul mod de viaţă, nu există altceva şi mai mult decât atât, se făcea o propagandă negativă modului de trai capitalist, ca fiind viciat şi ne conform.
Cu toate că nu o recunoaştem, în comunism accesul la studii superioare nu era foarte liber, de aceea acum avem o masă mare de populaţie cu studii medii.
Am terminat cu plictisitoarea incursiune în trecut.
La ce a dus asta:
În primul şi primul rând oamenii au învăţat ca locul de muncă este sfânt, trebuie să faci orice să îl păstrezi odată ce l-ai căpătat, indiferent ce ar însemna acest orice.
Oamenii consideră o mare tragedie pierderea locului de muncă, pentru mulţi aceasta fiind un lucru blocant, care nu îi mai lasă să raţioneze corespunzător, mulţi alegând să îşi ia viaţa în loc să încerce să găsească soluţii.
Cunoştinţele economice primare ale oamenilor lipsesc cu desăvârşire, nu că toţi ar trebui să fim contabili, dar măcar ce să facem cu banii ar trebui să avem o idee toţi. Ei bine datorită educaţiei din timpurile acelea, oamenii, în majoritatea lor, nu ştiu ce să facă cu banii, decât să îi consume şi în cel mai bun caz, să îi blocheze într-o bancă.
Gândirea oamenilor a fost simplificată la 3 etape mari, pe care ei urmăresc să le atingă şi să le împlinească: Căsătoria, Facerea de copii, Moartea.
Sunt uluit de oamenii care nu fac nimic în timpul vieţii decât să îşi acumuleze bani pentru înmormântare şi să îşi cumpere cele trebuincioase pentru înmormântare.
Oamenii, de mici au fost educaţi, să meargă la şcoală, să fie cei mai buni la şcoală, să înveţe bine tot ce se predă acolo, că numai aşa vor ajunge să fie buni profesionişti şi să aibă o slujbă bună.
Şcoala avea şi încă are grijă să ocupe timpul şi mintea copiilor cu tot felul de bazaconii, făcându-i enciclopedii ambulante, dar fără a sufla o vorbă despre economie sau măcar despre aplicabilitatea celor învăţate în şcoală în vreun domeniu sau altu.
Astfel am reuşit să scoatem oameni doxi, plini de cultura generală, dar care după ieşirea chiar din facultate, au nevoie de 3 4 ani la locul de muncă pentru a învăţa meseria respectivă.
De asemenea, oamenii nu erau instruiţi să cunoască organizarea statului, ei trebuiau să ştie doar de conducătorul iubit şi gata.
Mai trist este că avem aproape 3 generaţii de oameni care au trăit şi au primit această educaţie.
Cei ce au acum 50 ani, 40 ani şi chiar 30.
Mai mult aceşti oameni sunt părinţi sau sunt pe cale să devină părinţi. Şi îşi educă copii, chiar brutal uneori, în acelaşi spirit, considerând că aia este calea cea dreaptă.
De câte ori nu am auzit prin cunoştinţe, „mergi la şcoală, învaţă bine, sa ajungi meseriaş bun că aşa o să ai o slujba bună”.
Am urmat sfatul, am fost bun la şcoală şi? Sunt şomer cu acte al statului român chiar dacă trec toate calificările şi testele cu brio în meseria mea.
De asemenea la şcoală, am învăţat toate porcăriile ca papagalii, dar un lucru practic nu. Nu o să o iau pe urmele domnului Basescu să zic că e nevoie de ospătari, mecanici auto, pentru că asta producea şi comunismul prin şcolile sale profesionale.
Dar chiar la nivel înalt, la nivel de facultate, nu e posibil să scoţi matematicieni, să îi încarci de informaţii, leme, teoreme, definiţii, demonstraţii şi noţiuni, dar el în 4 ani de facultate să nu fie pus faţă în faţă cu măcar o situaţie reală în care să folosească noţiunile acumulate. Am învăţat astfel statistică de mi-a ieşit pe nări, dar când am fost confruntat prima dată cu o problemă de aplicare reală a statisticii, dădeam din colţ în colţ, pentru că teoretic era cumva, dar practic nu era chiar aşa.
La fel şi în nivelul de şcoală generală, am învăţat la clasa a v-a geografia Africi, iar la momentul respectiv am fost obligat (ca să iau notă buna) să învăţ toate capitalele din Africa, pe dinafară, care la ce ţară este.
Şi acum stau şi mă întreb, la ce îmi foloseşte? Am vreun beneficiu real că ştiu ce capitală unde e?
Pomeneam mai sus de propaganda negativă făcută capitalismului. De la aceasta, s-a ajuns la percepţia că, oricine e bogat e rău, hoţ şi că starea de a fi bogat e o ruşine.
Lipsa de informaţii economice pe care oamenii o manifestă duce la comportamente cel puţin hilare. Oamenii nu ştiu ce să facă cu banii, iar dacă au puţini îi cheltuiesc, chinuindu-se să obţină cât mai mulţi, iar dacă au mulţi, nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să îi pună într-o bancă şi gata.
Ei se bucură numai la numărul banilor, dacă el depune în 2008 o suma de 2000 ron, iar dobânda medie e de 10% pe an, iar în anul următor ei observă că au 2200 ron, se bucură, ce de bani au ei. Mărind puţin proporţiile, dacă un om depune 10000 ron în bancă, el observă ca dobânda ar fi 100 ron aproximativ pe lună şi zice, ia uite ce investiţie bună am făcut, iau un milion pe lună de la bancă.
Dar dacă ar face un minim calcul, unul foarte simplu, ar vedea că ei de fapt pot chiar să şi piardă din bani ţinându-i în bancă, dar desigur nu la numărul lor.
Revenind la cazul cu 2000 ron, peste un an avem 2200 ron.
Luăm situaţia actuală şi pentru a demonstra valoarea banilor să zicem că folosim raportarea la euro, o raportare aproximativa, dar e singura mai la îndemână.
In 2008 euro era 3.5 ron iar banii depuşi 2000 ron ar fi făcut în euro cam 572 euro.
În anul de graţie 2009 cei 2200 ron pe care îi avem în cont, fac la un curs de 4.3 per euro, cam 512 euro.
De aici se vede că de fapt omul a pierdut 60 euro, care la cursul iniţial ar fi însemnat 210 ron, iar la cursul actual de 4.3 ar fi însemnat, 258 ron.
Dacă însă copilul unui astfel de părinte ar fi vrut să facă altceva cu banii, să îi investească în ceva, părintele (termen generic), ar fi făcut tot posibilul să îl oprească, mergând până la şantaj sentimental de genul: „ce vorbeşti tu acolo, că mi se face rău când te aud”, „lasă că mor eu şi faci tu ce vrei după aia, că văd că nu mai e nevoie de mine”.
Aceste şantaje, coroborate cu educaţia primită de copil de a nu-şi contrazice sau mai mult aceea de a nu-şi supăra părintele, duce la inhibarea oricăror iniţiative pe care copii le-ar putea avea şi când zic copii, e doar o plasare erarhică faţă de părinţi, copiii ăştia pot să reacţioneze aşa chiar şi la vârste înaintate.
Tragedia pierderii locului de muncă, se răsfrânge asupra generaţiei tinere în mod otrăvitor.
Unul din tineri dacă îşi pierde slujba, aşteptând-o sau căutând-o pe următoarea, va fi acuzat de părinte că nu a fost în stare să îşi păstreze un serviciu şi tot odată e pisat zilnic cu întrebări şi cicăleli legate despre cum şi când are de gând tânărul să îşi găsească de muncă. Aceasta ducând la faptul că tânărul sâcâit va accepta prima ofertă ce îi iese în cale numai pentru a scăpa de gura părinţilor.
Doar că nu neapărat cea mai bună oferta ajunge prima.
Mai mult decât atât, puţini dintre părinţi pot oferi însă şi o soluţie tânărului respectiv. De obicei ştiu doar să critice şi să sâcâie, dar prin educaţia lor ei nu pot spune copiilor lor, cum e cel mai bine să îţi cauţi un loc de muncă, cum să recunoşti o ofertă bună de una proastă, cum să avansezi sau să te dezvolţi într-o viaţă profesională şi personală armonioasă.
Un alt episod al educaţiei respective se manifestă în dictonul „laşa-ti loc de bună ziua”, sau „ajută lumea că nu se ştie când şi tu ai nevoie de ajutor”. Aceste idei împinse la extrem fac pe unii să facă servicii pe gratis altora, fără a primi nimic în schimb.
Nu pledez aici pentru intoleranţă şi egoism în potriva altruismului, dar cred că altruismul ar trebui făcut în momentul când îl poţi face.
Recent, m-am confruntat cu diverse situaţii în care diverşi cereau cunoştintelor mele diverse servicii.
Cunoştinţele acestea, încercând să se sfătuiască cu părinţii cât să ceară, primeau răspunsul: „lasă, fă pe degeaba, ca poate te-o ajuta şi pe tine să îţi găseşti un loc de muncă”, sau „lasă mai, cum să îi ceri la x că ai văzut că a fost alături de tine când z”.
Menţionez că momentul când a fost alături x şi anume z s-a lăsat cu reale beneficii şi pentru x.
Iată de ce eu cred ca în arealul ţării noastre comunismul încă există. Odată cu exterminarea dictatorilor nu a fost înfrânt brusc şi sistemul creat. Educaţia impusă de acel regim îşi produce efectele şi astăzi, chiar dacă toţi ne dăm democraţi acum. Vrem nu vrem am primit o educaţie, mai bine zis ne-au fost inoculate nişte deprinderi, atitudini şi reacţii, de care nu putem scăpa, chiar dacă raţional ne dăm seama că reacţia respectivă e o tâmpenie. Mai mult, mulţi nu îşi dau seama şi continuă să îşi educe copii în spiritul respectiv şi vor trebui mulţi ani până când lucrurile să se cureţe.
Revenind la politicieni, ei nu sunt decât oameni, oameni care se înscriu perfect în tot ce am zis mai sus. Diferenţa dintre noi şi ei este că au avut pe cine trebuie unde trebuie la un moment dat.
Mai mult, populaţia nu poate să aleagă în mod corespunzător cine să îi conducă pentru că, aşa cum spuneam mai sus, ei nu au nici minime cunoştinţe despre organizările statale şi nici cunoştinţe economice. Aşa că toata încercarea de a discuta subiecte importante în campanie păleşte în faţa ignoranţei poporului faţă de acele probleme.
Oamenii vor să ştie un singur lucru, cine şi când le va da mai mulţi bani. Şi nu acuz această chestie, dar ei nu sunt pregătiţi să judece, care din candidaţi, prin ceea ce spune, ar avea vreo şansă să le dea mai mulţi bani.
O altă chestiune oprimată de comunism, e gândirea pe termen lung, toţi se gândesc cum să facă câţi mai mulţi bani pe termen scurt, uitând de termenele medii şi lungi.
Trist este că adoptarea unor decizi pe termen scurt fără a vedea efectul lor în termen mediu şi lung, va duce la grave probleme pentru cine ia decizia şi mai ales pentru cei ce depind de decizia lui.
În România de aceea nici afacerile nu se fac corespunzător, toţi oamenii de afaceri actuali, sunt în jur de 50 ani şi au trăit in vremurile vechi şi nu pot să se comporte altfel.
Odată ce într-un sistem există o majoritate, ceilalţi care vin sunt obligaţi să se supună aceloraşi reguli, sau să moară.
Dacă eu intru pe piaţă cu un produs, iar unul dă un preţ pentru că el îşi permite deoarece nu plăteşte chirie fiindcă se ştie cu primarul, eu ori sunt şi eu nevoit să mă cunosc cu primarul şi să practic cel puţin acelaşi preţ, ori sunt nevoit să dau faliment cu afacerea mea în braţe, nu numai că nu voi putea vreodată să practic acelaşi preţ, dar primarul (care este un factor activ) poate veni a doua zi şi în faţa buticului meu să monteze semn de parcare interzisă, stâlpi de protecţia trotuarului ca să nu intre maşina şi să stea să vâneze fiecare maşină care ar veni în zona unde am eu afacerea ca să îi blocheze roţile.
Ne pregătirea economică a oamenilor şi perpetuarea acesteia se observă încă din primele si cele mai simple idei de educaţie.
Părinţii spun: Sa ai şi tu o casă deasupra capului, să ai şi tu un serviciu ca să ai o pensie.
Dar asta duce automat la ineficienţă economică, dacă e să privim propria viaţă ca pe o afacere.
La început să zicem locuieşti cu părinţii, găseşti un job, găseşti o fată te căsătoreşti, dar banii nu îţi ajung să ai casa ta.
Locuieşti tot cu părinţii. Brusc unul primeşte o mărire de salariu, sau poate chiar amândoi.
Se duc acasă cu vestea şi ce sunt sfătuiţi?
„pai mai mamă, acum cu diferenţa asta de o aveţi în plus puteţi să acoperiţi o rată la bancă ia luaţi-vă voi o casă”.
Aşa se întâmplă, ei îşi iau o casă cu diferenţa de bani plătesc rata şi totul ar trebui să fie în regulă.
Dar brusc ei observă că nu e aşa, că deşi fără mărire de salarii, banii le ajungeau, cu casa cea noua nu le mai ajung banii.
Decid că mai trebuie să îşi ia o slujbă, sau să muncească mai mult ca să obţină o mărire de salariu. Fac aşa, obţin banii şi ce fac cu ei?
Se duc şi cumpără o maşina zicând că mărirea de salariu sau noul salariu de la noul loc de muncă acoperă şi rata la maşină, dar brusc, deşi primesc şi mai mulţi bani, banii nu le ajung.
Asta pentru că au investit în ceea ce se cheamă pasive. Lucruri ce generează cheltuieli adiţionale, pe lângă preţul lor iniţial de achiziţie:
Impozite, cheltuieli de întreţinere.
Dezvoltaţi cât doriţi scenariu şi o să obţineţi firul vieţii a majorităţii oamenilor.
Mult mai comod ar fi fost dacă tinerii ar fi fost învăţaţi cum să investească, astfel încât să creeze un sistem de active. Astfel ei ar fi avut un sistem din care banii să vină mulţumitor fără ca efortul să fie prea mare şi ar fi putut la un moment dat să cumpere şi casa şi maşina etc.
Un ultim mod prin care comunismul se manifestă încă, este lipsa de informare sau mai rău proasta informare a oamenilor despre persoanele cu dizabilităţi.
Mai mult, în regimul respectiv, oamenii ne fiind obligaţi să decidă, să cunoască, au căpătat obiceiul să tragă concluzii imediat, bazat pe informaţii imediat observabile, fără să aştepte să se informeze corect.
Astfel, cum spuneam în începutul scrisorii, eu sunt o persoană fără vedere.
Contrar credinţelor existente, eu am terminat o şcoală, un liceu de limbi străine (calificare franceză, engleza), o facultate de Matematica şi Informatică şi un master în Project Management.
Cu toate acestea, după ce am terminat facultatea, am depus cv-uri la multe firme. Sincer din fire şi dorind să fac o informare corectă, am scris în cv că sunt orb.
Multe firme nu m-au sunat, altele m-au sunat deoarece nu citiseră tot cv-ul.
S-au uitat la primele pagini cu experienţa şi educaţia şi au fost mulţumiţi.
M-au sunat, iar eu ştiind poziţia societăţii faţă de persoanele fără vedere, le atrăgeam atenţia, ia uite ce scrie acolo, aveţi vreo problemă cu asta?
Făceam acest lucru, deoarece eu eram din Constanţa şi interviurile la care eram chemat erau la Bucureşti şi nu merita să mă deplasez ca să ajung acolo şi omul să mă dea afară pe uşă fiindcă are o problemă cu orbii.
La acest moment, când le atrăgeam atenţia, reacţiile erau diverse, variind între politicoase şi impertinente. Am să amintesc una din fiecare:
„vă mulţumim pentru sinceritatea şi curajul dumneavoastră, dar firma noastră nu vă poate asigura lucrul în condiţii optime zilnic”;
„A! Nu am văzut că scrie în cv, dar eu nu vreau orbi la mine în firmă”.
Am primit totuşi o ofertă de lucru unde am lucrat 3 ani de zile.
În faţa experienţei acesteia, revelată de cv, atitudinile firmelor s-au schimbat faţă de mine.
Acum mă cheamă pe la interviuri pentru a-şi satisface diverse curiozităţi bolnăvicioase de genul:
„i-a să vedem bai, cum e un orb şi care culmea nesimţirii mai e şi programator”.
Dacă curiozităţile lor ar fi doar în zona tehnică, le-aş putea înţelege, dar m-am trezit pe la interviuri cu întrebări:
„dar tu cum mănânci”
„dar tu poţi să ai copii”.
Frumos mod de a începe sau a termina un interviu pentru un post de programator.
În speranţa că nu v-am plictisit chiar rău de tot, închei trăgând concluzia că comunismul nu a dispărut şi o să ne mai luptăm multa vreme cu el.