Ganduri

Nu am dispărut, dar nici timp nu am prea mult şi adesea nu îmi găsesc motivaţia pentru a scrie.
Revin totuşi pentru că unele subiecte mă surprind şi drept urmare îmi notez câteva păreri pentru a putea face apel la ele mai tărziu, când oi fi mai copt şi pentru a putea vedea cum gândeam la o anumită vârstă.

Am două momente geniale în timpul zilei, în rest sunt prost făcut grămadă şi nu îmi pasă de nimic.
Acele momente sunt cele două momente când mă cac.
Când ma cac, eu citesc presa.

Zilele trecute un tâmpit descreierat (de parcă tâmpiţi nedescreieraţi ar putea să existe) s-a suit la volan băut.
A ajuns pe calea Floreasca, a facut praf câteva maşini, a spulberat un taximetrist şi pe colega acestuia.
Nimic mai tragic.
Fata a murit, taximetristu a murit şi presa noastră de rahat şi-a frecat bucuroasă mâinile (cum nu ştiu, că nu am văzut ca presa să aibă mâini, sau cap, mai ales cap, dar mă rog, pentru frumuseţea literară a textului acceptaţi-mi că presa şi-a frecat mâinile).
În urma acestor oameni morţi au rămas alţi oameni vii, unii care suferă, alţii care par că suferă.
Ieri în trafic prietenii fetei moarte în accident au oprit o şoferiţă beată şi au sunat la 112 să o predea.
Nimic mai frumos aţi spune, ce spirit civic, ce eroism, ce…

Ei zicese că au făcut semne maşinii să tragă pe dreapta şi au sunat la 112.
Acum imaginaţi-vă şcena.
Sunteţi în trafic şi cineva vă face semn să trageţi pe dreapta.
Cum reacţionaţi? Având în vedere că acel cineva nu e poliţist.
Să zicem că vă panicaţi şi trageţi pe dreapta, ştiindu-vă şi oleacă băuţi, vreţi să examinaţi mai bine situaţia pentru a vedea ce e de făcut.
Dar după primele momente vă daţi seama că nu e nimic, că aţi fost opriţi de nişte tineri fără drept legal şi o călcaţi mai departe.
Însă lucrurile nu par să se fi întâmplat aşa,se pare că (deşi presa nu menţionează cum) femeia a fost reţinută acolo pe dreapta până la venirea poliţiei.
Nu i se pare nimănui ceva suspect aici?

Evident ca întodeauna comentariile sunt halucinante, în dulcele spirit meltenesc.
Unii zic „de ce dracu au oprit-o că doar nu o mai învie pe prietena lor”…
Nu asta e problema de fond, gagica aia conducea beata şi putea omorî pe cineva.
Alţii:
„că foarte bine frate, de ce nu acţionează mai mulţi ca aceşti tineri, că bravo lor că…”
Acest comentariu născut din spirit educaţional şi de prea mult zel iarăşi nu e în regula.
Dacă ne-am apuca toţi atunci să împărţim dreptatea, la ce bun mai avem autorităţi?
Se naşte o altă între bare: Aceşti tineri până să le moară prietena, une erau, de ce nu au oprit şi alţi şoeri beţi?
Dacă nu le murea prietena, oare opreau vreun şofer beat?
Sau poate chiar ei, după o bere băută, se suiau la volan băuţi spunându-şi că nu au ce să păţească de la o bere.
Nu avem de unde să ştim, aşa că trecem mai departe.

Cum văd eu cazul:
Indiferent de cauza nobilă, sau nu, aceşti tineri au încălcat legile ţării.
Şi încălcarea legii chiar pentru a realiza o faptă nobilă, nu scuză fapta şi nu te exonerează de pedeapsă.
Să ne închipuim şcenariu:
Gagii văd o şoferiţă beată în trafic. Aş dori să ştiu şi eu cum au observat-o, că presupun că nu făcea zigzacuri pe şosea că în cazul acela se sesizau mai mulţi şoferi nu doar fix tineri, prieteni ai fetei moarte.
Mă rog, observă ei şoferiţa băută.
Îi fac semn să traga pe dreapta şi ea trage (aşa scrie presa).
Ai mă ce dracu, să îmi facă mie semne un necunoscut să trag pe dreapta şi, femeie fiind, să mă opresc?
E mai mult ca sigur că cumva au forţat-o să oprească.
Poate chiar unul din ei s-a aşezat în faţa maşinii pe şosea, iar femeia, fiind conştientă că are şi ceva alcool la bord, a oprit să nu îl calce pe prost.
Pentru că, trează fiind, dacă idiotu se aşază pe şosea, treci peste el şi asta e, nu ai nicio vină.
Nici băut nu ai nicio vină dacă ţi se pune prostu în drum, dar urma o anchetă, o anchetă în care s-ar fi putut descoperi că erai băut şi deci şansele de vinovăţie creşteau.
Aşa că mai mult ca sigur în felul acesta au forţat-o pe femeie să oprească.
Rămâne un mister cum au reţinut-o la faţa locului, dar presupun că tot printr-un mecanism din acesta de constrângere.
Deci mie aici îmi miroase a sechestrare de persoane şi multe alte infracţiuni comise de aceşti tineri.
În urma acestor fapte, lumea îi vede pe aceşti tineri ca nişte eroi.
Dând astfel de înţeles şi altor tineri că ar putea comite astfel de fapte vitejeşti.
În concluzie, puneţi mâna pe bâte şi razbunaţi-vă, fiindcă legal e voie.
Pe Gigi Becali (nu că l-aş iubi) într-un caz similar în care a încercat să aducă pe calea pocăinţei nişte hoţi de maşini, justiţia l-a încarcerat considerându-l pericol public.

Tinerii, daca vroiau sa fie cetăţeni model, notau numărul de la maşină, sunau la 112 şi spuneau că în zona cutare, maşina cu număru cutare pare a fi condusă de un şofer beat.

Ursuletii In Bucuresti, prima data intr-un hotel modern partea a vi-a

Bun gasit dragii mei, va prezint astazi, ultimul episod din calatoriile ursuletilor partea cu Hotelul Parc.
Calatoriile ursuletilor vor continua prin alte noi si noi meleaguri.
Ca un teasing puteti afla ca veti citi despre locuri exotice si frumoase cum ar fi Turcia, Serbia, MunteNegru, si multe altele.
Pentru cei ce vor sa citeasca toata aceasta prima parte ca un serial, sau pentru cei ce vor sa isi aduca aminte inceputurile, fac mai jos o lista cu episoadele.
Episodul I

Episodul II

Episodul III

Episodul IV

Episodul V

Va urez lectura placuta

Intr-un final, ursuletii instaleaza sistemul de operare pe computer.
Leul stand langa ursuleti observa cat de bine merge laptopul.
Acaparati de laptopul ursuletilor, ursuletii si leul nici nu observa ca sedinta s-a incheiat si ca toata lumea paraseste sala.
La un moment dat ei se trezesc cu toti in jurul lor uitandu-se admirativ la ursuleti cum lucreaza ei cu calculatorul.
Leul, scuzandu-se, anunta ca spectacolul s-a terminat, iar ursuletii pleaca impreuna cu el in camera lui.
Acolo isi continua linistiti lucrul cu computerul, cu leul uitandu-se la ei.
Desi participase intens si din tot sufletul la nominalizarea ursuletilor pentru premiul primit, stiind ca a facut o mare fapta buna, leul este totusi ciupit de sentimente mici de invidie…
“ce, mie mi-ar fi stricat un laptop”, “ce noroc au unii”.
Pentru a se convinge ca si el are un laptop, isi scoate propriul laptop din geanta si ii da drumu.
Laptopul lui incepe sa vajaie, sa caraie, ca un adevarat tractor, spre deosebire de cel al ursuletilor care, nou fiind, era foarte silentios.
- Ptiu! Ce faci bai leule, decolezi? Intreaba ursuletii!
- Stai sa deschid fereastra sa ai loc!
- Mai duceti-va ma si voi in… Incepe leul, dar isi inghite fraza.
- Ma uitam si eu pe laptop la agenda ca sa vad ce mai e de facut.
- Ei na, mai bine zi ca vroiai sa te convingi ca ai si tu laptop si sa iti infrangi sentimentele alea meschine.
- Da! Haideti pana jos ca vrea nenea ala de la ambasada americii sa va vada cum lucrati , cica sa tineti o prezentare, sunteti in stare?
- Da ba leule! Ne-am nascut pentru a vorbi in public.
Coboara impreuna.
Audienta isi reluase locurile si astepta cuminte sa vada prezentarea ursuletilor.
Ursuletii incep, in engleza lor smechera (a se citi proasta) si prezinta.
Timpul trece si mai din poticnelile ursuletilor, mai din multitudinea de subiecte pe care ursuletii le abordau, se fac 40 minute si vocea sintetica a ursuletilor moare.
Domnul de la ambasada americii intreaba intrigat:
- Uat hepend?
- Noting, bat I hev not inaf moni tu bai a laisans for zis softuer, bicos it is 1000 dolars. Sou I em using it ez a demo.
- Hau chen zis bi pasibal, John, pliz ghiv zis yang boi uan zauzan dolars. Ui meid a presant and hi chen not ius it.
Ursuletii se felicita in gand pentru inteleptiunea avuta.
Dupa prezentare leul spune…
- Ai ca am vorbit cu fetele alea trei, iesim in oras asta seara.
- Uau cu trei…. Exclama ursuletii.
Se duc se imbraca si pornesc.
Se intalnesc cu fetele si ajung intr-un club.
- Care ce bea?
- Noi vrem o bere! Spun ursuletii
- Fetelor beti un vin? Le imbie leul pe fete.
- Da, sigur… Raspund ele in cor.
Sunt aduse cele comandate.
Se dovedeste rapid ca afirmatia fetelor “ca beau vin” insemna de fapt ca ee gusta toate dintr-un pahar. Asa ca leul se trezi, pe nemancate, ca tre sa faca fata unei sticle de vin.
Ursuletii intre timp isi comandasera a doua bere si tot pe nemancate.
- Bai ursilor, luati bai si voi din vinul asta, ca nu mai pot…
- Ce draci baltati nu ziserati asa, ca ne comandaram si a doua bere…
Dar ne vrand sa isi lase prietenii la nevoie, ursuletii zic:
- Da si mie din vinul ala, dar cand o vezi pe chelnarita pe aci, sa ii zici ca vreau s ii spun doua vorbe de dragoste.
- Bai, sunteti nebuni, va dati la chelnarita?
- Lasa ma, ca avem noi grija.
Chelnarita apare.
- Nu te supara frumoaso, daca ti-e cugetul la fel de frumos ca ochii, adu-mi te rog un expres-o lung si dublu, cel mai mare pe care il ai!
- Desigur, pentru niste ursuleti asa draguti, doar o cafea e prea putin!
Afirma chelnarita facand strengareste din ochi.
Pleaca si se intoarce cu o cana de juma de kil de cafea.
Ursuletii ii iau vinul leului din fata si il consuma pe tot, intrerupandu-l cu guri de cafea.
Intr-un final, gasca se sparge si cum erau trotili, nici vorba sa mai plece cu fetele dupa ei.
In drum spre taxiu, ursuletii se agata de mana uneia din fete pentru a fi condusi, spunand!
- Acum nu as da nici o pisica pe mana leului.
Ajung in taxiu, leul intra primu si balmajeste ceva catre sofer.
Ursuletii se urca dupa si nu zic nimic.
Taxiul pleaca
- Bai ce ma doare capu, ceva de nedescris!
- Pai… Tre sa iei ceva, dar nu amu ca bauram.
- Bai eu opresc la farmacie sa cer ceva de cap.
- Ia aspirina, face bine cu alcool. Zic ursuletii.
La un moment dat o farmacie apare la orizont si leul cere taxiului sa opreasca pentru a se duce in farmacie.
- Dar pana la urma unde mergem? Intreaba taximetristul..
Ursuletii raman o clipa pe ganduri, apoi intreaba!
- Pai nu v-a spus?
- Ba, a spus ceva, dar nu am inteles.
- Pai la hotel park, sau cum e cunoscut acum, best western hotel.
- A, bine!
Se intoarce leul
- Bai am luat niste pastile super, unele unguresti!
- Care rahat unguresti!?
- Pai unele cu n…
- Ti-o fi dat asta pastile de infectie urinara cand te-a vazut asa ba leule!
- Nu bai, ca eu am cerut o pastila de cap, ca ma doare tare capu…
(nota autorului, nici pana in ziua de azi, istoricii nu au putut sa gaseasca ce pastile a luat leul, ca o gluma, putem afirma ca nici autopsia nu a dovedit nimic).
- Bai leule, noua ne e foame, asa ca atunci cand ajungem la hotel mergem sa mancam.
Se ajunge la hotel.
Urcam in camere sa ne schimbam mai comod.
Ursii se duc in camera la leu:
- Hai ba leule la masa…
- Nu mai merg ba, nu mai merg, mi-e rau, lasa-ma. Vezi sa ma trezesti si pe mine maine dimineata la sase jumate.
- Bine. Zic ursuletii.
Ei se retrag in propria camera si meditand la adancimea foamei si ca exista oameni care au suferit o foame si mai mare si ca nu ar fi cazul sa se planga, adorm.

Ora patru dimineata.
Datorita unei sete cumplite, ursuletii se trezesc.
“ce palaria lu varamea bem bai frate, ca e sete mare”.
Conform principiului ca daca bei apa dupa vin te imbeti instant la loc si cum nu aveau alta apa decat cea de la chiuveta de la baie, ursii renunta la apa.
“Bai da ce bem”!
Se invart prin camera gandindu-se la diverse variante.
“O cola ar fi buna acum, mama ce am mai bea o cola, sau macar un sprite”.
“hai sa il sunam pe leu, sa il trezim sa ii spunem ca ne e sete”.
Tot invartindu-se, ursii descopera telecomanda de la televizor si ii dau drumu pe canalul de sport pe care se transmitea rodeo (acela pe care televizoru ramasese de cu o seara inainte).
Se uita fascinati la rodeo, stabilindu-si diversi favoriti pe moment ce toti celalti paraseau concursul, constatand in final ca taman ala cu care nu ar fi tinut niciodata a castigat.
Oricum, s-a facut ora 5, iar pana la trezirea leului mai era o ora jumate.
Ducandu-se spre televizor, ursuletii descopera minibarul din camera.
Bucurosi nevoie mare, gasesc acolo cola, sprite, bere, wiskey, toate bunatatile.
Din greseala observa o eticheta atarnata de sticla, scrisa in relief.
Citesc: 80000 lei.
“80000 mii de ani sa stai acolo, ce dam noi atita pe un 333 de cola? Lasa ca vine micul dejun si bem suc gratis acolo, ia uite ba, sa ii imbogatim pe astia”.
Pentru a mai trece timpul, ursuletii pun mana pe telefon si o suna pe mama acasa sa iipovesteasca noutatile.
Se face ora 6.
Setea devine din ce in ce mai chinuitoare.
Ursii se plimba prin camera in sus si in jos.
Incep sa se imbrace, pentru a fi gata la sase jumate sa o stearga la micul dejun.
Se face sase si doua zeci, telefonul suna.
“Cine naiba sa ne sune pe noi in camera” se intreaba ursuletii in timp ce se du spre telefon.
Ridica receptorul.
- V-ati trezit ? Se aude vocea leului!
- Oho! De mult, pe la 4 asa si murim de sete.
- Pai si eu m-am trezit pe la 3, ca nu mai aveam somn.
- Un telefon nu ai fi dat si tu, murim aci de sete de la 4 si nu te-am deranjat stiind catre sa te trezim la sase juma.
- E lasa ca vin acum si mergem la micul dejun impreuna.

Sfarsit

Ursuletii In Bucuresti, prima data intr-un hotel modern partea a v-a

Noaptea e profunda si linistitoare.
un zgomot sacadat se aude dinspre instalatia de incalzire, lucru care ii multumeste pe ursuleti, deoarece daca zgomoteste inseamna ca functioneaza. Leganati de acel zgomot monoton al tevilor ei adorm.
Dimineata, deschid pe rand mai intai un ochi, apoi si pe celalalt si se bucura copilareste ca incepe o noua zi.
Se pregatesc de mic dejun. Au auzit ei ca au micul dejun inclus (si dintr-o experienta anterioara de la un hotel de 3 *) au retinut ca la micul dejun e cu suc de fructe si lor le plac fructele.
Se imbraca frumos si pun mana pe telefon:
- Neata Leu, te-ai trezit ma?
- Da, ai ca vin sa va iau acuma.
Nu trece mult timp si leul bate la usa, ursuletii ies, recupereaza cartela din dispozitiv, zambesc catre leu si pleaca impreuna spre micul dejun.
In timp ce ursuletii se aseaza la masa, leul se duce cu niste farfurii sa le umple.
Fiind un om ordonat el umple o farfurie cu carnaciori prajiti, cu sunculita afumata, cu salam, cu parizer, cu omleta, iar o alta farfurie cu cubulete de unt, paine, cutute de dulceata.
Ursuletii urla:
- Ba leule, sa ne aduci si un suc de fructe! Tot restaurantul se uita la ursuleti, iar ursuletii sunt bucurosi nevoie mare, au devenit centrul atentiei.
Leul se intoarce si pune in fata ursuletilor farfuria cu cele sunci, iar in fata lui farfuria cu unt.
Ursuletii incep sa crape.
Din cand in cand, leul le mai paseaza cate o felie de unt.
Ursuletii observa la un moment dat (cand mai ramasesera doar doi crenvursti in farfurie) ca leul nu prea a luat nimic din farfuria cu cele sunci.
- Bai dar tu nu mananci carnuri dinastea?
- Ba da!
- Pai si de ce nu iei?
- Pai... Nu mi-am dat seama si am pus in fata voastra farfuria cu sunca, iar acum ce vrei, sa ma vada lumea cum va iau mancarea din fata si sa zica: „ia uite-l si pe ala, cum ia mancarea de la ursuletii aia orbi din fata saracii”.
- Pai hai sa schimbam farfuriile!
- Si ce sa mananc, aia doi crenvursti care v-au mai ramas? Lasa asa, terminatii voi si pe aia.
Micul dejun se termina si cu totii pleaca spre sala de conferinte.
Acolo ursuletii se aseaza pe un scaun si simt ca ceva ii tot inghionteste in muschiul fesier stang.
Gandindu-se ca scaunul e de vina, ne vrand sa faca gazdele sa se simta prost, doar ei erau niste oaspeti acolo, nu zic nimic.
La un moment dat, in timpul discursului un nene incepe sa vorbeasca in engleza.
- Ba leule, noi nu prea intelegem, ca nenea asta parca se stramba nu vorbeste.
- Puneti-va castile!
- Care casti ba?
- Pai pe scaun aveati niste casti cu un dispozitiv!
- Adica ala de ne intra in cur acuma? Intreaba ursuletii mirati.
Se ridica de pe scaun, pipaie constiincios si gasesc intr-adevar o pereche de casti cu dispozitivul in cauza.
Netezesc castile, le scutura petru a recapata o forma oarecare si le pun in urechi.
Dau drumul aparatului si o limba necunoscuta si guturala ii loveste in ureche.
Ursuletii scot castile si le baga sub scaun:
„De cat sa ma injure nenea ala copios, mai bine ma chinui cu engleza astuia”.
- Ce ba? De ce v-ati scos castile?
- Pai, nu vorbea bre in romana, era unu de ziceai ca vorbeste Punjabi!
- Stiti punjabi ma?
- Nu, dar poti sa stii?
Timpul trece, fiecare prezinta ce mare scofala a facut el cu banii americanilor.
Vine si randul leului, care cu prezentarea facuta in timpul noptii reuseste sa surprinda si sa zmulga murmure de admiratie.
La final, reprezentantul ambasadei americii acolo, tine un discurs lung, vorbind in engleza, la un moment dat numele ursuletilor sunt pronuntate, toata lumea aplauda, iar singurii care stau nedumeriti pe scaun sunt... Ati ghicit ursuletii.
Se lasa tacerea si lumea pare a astepta ceva, ursuletii cu sufletul la gura, asteapta si ei, oare ce urmeaza.
La un moment dat leul le arde un cot ursuletilor.
- Ce dai nene, ce dai! Zic ursuletii, cred ei incet. Numai ca in linistea din sala, soapta lor se aude ca si cum ar fi rostit-o tare.
Leul, cu voce tare:
- Vezi ca nenea ala, pe voi va asteapta acolo, sa va inmaneze un premiu.
Emotionati ursuletii se duc spre „nenea”, care ii inmaneaza o geanta de laptop si spune catre ursuleti:
„for yor activiti in za progect, yu uorct hard, yu uorct uell so ui giv yu a presant”.
Ursuletii, mandrii de ei, incep si balmajesc in engleza, ceva interesant dupa parerea lor.
Cum geanta era tinuta de ambii oameni, ea parea usurica asa, asa ca ursuletii gandesc:
„Al dracu sa fi tu, imi dai doar geanta, un laptop nu ai fi putut sa pui inauntru”.
Nenea, citindu-le gandurile ursuletilor spune:
„Yu hev got today, yor mobiliti, here ui ofer yu a mobail computer with oll accesoris yu nid”.
Bucurosi nevoie mare ursuletii se intorc la scaun.
In timp ce toata lumea se mai perinda pe acolo sa mai tina cate o cuvantare, ursuletii nerabdatori incep sa cotrobaie prin geanta, facand tot felul de zgomote cu fermoarele, cu deschiderea si inchiderea laptopului si diverse exclamatii:
„ba, cata bucata! Tare-i misto ba!”.
Astfel ca incurand nimeni nu mai asculta cuvantarile sau sa se uite macar la cine vorbeste, toata lumea priveste, care amuzata, care siderata evolutia ursuletilor.
Leul se ridica, ii ia pe ursuleti si ii scoate afara in hol.
Recunoscatori, ursuletii se desfasoara in voie, scot laptopul, ii dau drumu si incep sa se joace cu el.
Doar aveau jucarica noua! Nu?

Va urma

Ursuletii In Bucuresti, prima data intr-un hotel modern partea a iv-a

- Leule, leule! Urla ursuletii pe hol batand puternic in usa leului.
- Ce e bai? Zise leul iesind.
- Bai leule, nu ne gasim cartela!
- Ati pierdut-o la carciuma ma?
- Nu ba leule, cred ca am uitat-o in camera!
- Cum ma sa o uitati?
- Da ce ba la mama acasa crezi ca avem cartele dinastea ca sa stim sa nu le uitam? Nu ne-a spus nimeni ca tre sa o luam cand plecam din camera... Ce facem noi acuma? Putem sa dormim la tine aci?
- Cum ba sa dormiti aici, dormiti la voi in camera!
- Bai leule, daca tu ne spui cum intram noi fara cartela acolo, acolo dormim.
- Pai va duceti la receptie, platit i200000 lei si luati alta cartela!
- Cataaa?
- 200000 lei!
- Pai ba leule, de ultimi bani ne-am luat o ciorba si o cola! Nu ne-am pastrat bani si de desert si oricum, nu halim cartele la desert!
- Asta e, dormiti pe hol.
Ursuletii se aseaza pe patul leului imbufnati:
- Ca Bucuresti si proiecte ne-a tre buit noua, ca am venit noi aici sa faca astia misto de noi cu cartelele lor, ca maine dimineata plecam, ne ducem acasa, acolo unde o usa se deschide cu o cheie si nu ramai incuiat pe afara.
- Da! Dar pana maine dimineata trebuie sa dormiti undeva, deci faptul ca va ganditi sa plecati, nu va rezolva problema presanta si anume: Unde dracu dormiti!
- Pai aici! Incearca incaodata ursuletii.
- Pai nu aici.
- Dar unde?
Leul ne mai putandu-se abtine, induiosat de faptul ca ursuletilor mai mai sa le dea lacrimile, scoate cartela si le-o da.
- Na-va ma cartela, ca am scos-o eu in urma voastra sa nu ramaneti pe afara.
Vizibil inviorati ursuletii deja nu se mai gandesc sa plece a doua zi, iau cartela si experti deja, intrain camera.
Baga cartela in stativul de langa usa, se pregatesc de seara, se uita cu jind la televizor, dar se hotarasc sa nu il deschida. Se mai pregatesc nitel, dupa care incep sa se gandeasca.
„ma, dar cat poate sa coste televizorul ala, doar nu o fi milioane, il deschidem si daca auzim ca geme cineva il inchidem repede la loc, sau schimbam canalu pana nu mai geme nimeni”.
Zis si facut, bucurosi ca sunt asa destepti, ursuletii iau telecomanda si apasa pe buton.
Televizorul se deschide, iar din fericire era pe canalul romantica.
Decisi sa nu isi forteze norocul, ursuletii lasa televizorul pe acel canal, care, desi nu le placea mai de loc, avea bunul obicei de a nu-i taxa suplimentar.
Ursuletii se hotarasc sa reduca lumina, dar problema, habar nu au de unde.
Desigur, se gandesc sa scoata cartela, dar daca scot cartela se opreste si televizorul.
„Cat de greu poate sa fie!” exclama ursuletii si incep sa apese butoanele iesite in cale pentru a stinge lumina.
Fiind sigur ca toate butoanele se apasa, ursuletii au un mod expert de a le apasa, si anume le ard cate o labuta butoanelor „pac, trosc, pleosc”.
Bai nimic. Nicio lumina nu se stinge.
La un moment dat ursuletii se apropie de un buton si ii ard o labuta, iar butonul se infige adanc in labuta ursuletilor.
Primul venit, primul servit, butonul se invartea, nu se apasa.
Injurand de mama focului, ursuletii trec mai departe la alte butoane.
Cand, bate la usa.
„A, a venit iar leul, foarte bine sa imi stinga lumina”.
Se duc sa deschida, in prag statea cea mai incantatoare faptura, o fata la vreo 20 ani, bruneta, ochii albastrii, inalta cat ursuletii, care intreaba gingas:
- M-ati chemat?
- Noi? Zic ursuletii pe un ton de macho, dar salivand vizibil la apropierea diafanei fapturi.
- Da, dumneavoastra!
- Pai cum sa va fi chemat noi?
- Pai ati apasat pe butonul de la sonerie!
- A! Da! Ala! Draguta, zic ursuletii, nu stim de unde sa stingem luminile.
Faptura diafana trece pe langa ursuleti, se duce in camera, iar pe moment ce inainta stingea luminile in calea ei, trece pe langa televizor, il stinge si pe acela si dispare in alt cotlon al camerei.
Ursuletii, crezand ca totul s-a rezolvat si ca faptura diafana a plecat, se aseaza pe marginea patului, isi scot pantalonii, raman in ismene si isi fac de treaba pe langa pat.
In camera intuneric bezna.
La un moment dat dinspre usa de la balcon, se aude vocea diafanei:
- Si acum eu cum ies de aici!?
Surprinsi initial, ursuletii inteleg ca gingasa faptura stinsese toate luminile, draperiile erau trase deci nu era urma de lumina, deci fata nu stia sa isi gaseasca drumul spre iesire.
Intr-un moment in care caracterul macho al ursuletilor a trecut peste limita, ei replica:
- Dar ce, trebuie sa mai pleci?
In secunda imediat urmatoare cum ne cum, fata, intr-o viteza imposibila, nimereste si drumul spre iesire si fuge din camera.
Incontinuare in ismene, ursuletii se baga in pat, insa nu apreciaza bine distanta si cand sa se culce, trag un cap zdravan de tablia patului. Injunrand in gand, gandul le revine la fata:
„Proasta, nu stie ce pierde”!

Va urma

Ursuletii In Bucuresti, prima data intr-un hotel modern partea a iii-a

Leul iese si el din baie dupa ursuleti.
Ursuletii se apropie de safe, trag de usa, usa nu cedeaza.
“Parca e un facut sa am probleme cu toate usile de azi”!
Gandesc ursuletii.
Isi aduc aminte ca au pus un cod,
Misca de rotite, formeaza codul,, dar cutia naravasa nu vrea sa se deschida.
Leul se duce la fereastra si admira peisajul.
- Tot nu ma obisnuiesc ma!
- Cu ce? Intreaba ursuletii manevrand incaodata cifrele de la rotite.
- Pai cu faptul ca voua v-au dat camera asta cu vedere la centru si mie pe aia cu vedere la groapa.
- Mda, zic ursuletii ingandurati deoarece pentru a treia oara nu le iese codul.
Incep sa loveasca enervati in cutie.
- Cutie nenorocita, da-ne banii! Exclama ursuletii.
Leul se intoarce mirat.
- Ce ati patit ma?
- Pain u mai putem sa scoatem banii din cutie…
- Ei na!
Ursuletii enervati, mai lovesc odata in usa de la safe, safe-ul se desprinde din support si cade pe raftul dulapului.
- Ce ati facut ma, ati rupt suportu la safe…
- Auzi ba leule, ne-o crede ala de la carciuma daca ne ducem cu safe-le si ii zicem ca are bani inuntru? Ne-o da ceva pe safe-le asta?
- Ba voi sunteti sariti? Ati stricat obiectul hotelului!
- Ete na, ii acuzam noi pe ei de furt si neglijenta. Asa cum am rupt noi asta putea si unu sa vina sa il rupa sis a plece cu banii nostrii!
- Ia da ma ala in coace.
Leul ia safe-ul, il pune pe pat, formeaza o combinatie la usa si usa se deschide.
Ursuletii se reped, smulg banii din gura hulpava a safe-ului. Apoi iau safe-ul si incearca sa il potriveasca pe raft ca si cum acolo ar fi fost toata viata lui.
- Na, cutie nenorocita, acolo sa stai, sa ne mai iei tu noua banii!
Ursuletii si leul ies din camera. In urma ursuletilor, leul scoate cartela din aparatul de lumina si o baga in buzunar.
Ursuletii zburda pana la lift, chiama liftul si il asteapta pe leu.
Se apropie si leul.
- Mama, sa vezi ce mancam, incepem asa cu o ciorba de burta, pe urma la felul doi bagam un piept de pui umplut, sau un piept de pui in sos valdostana asa!
- Stai sa ajungem jos sa vedem ce are in meniu.
- Ete na, tre sa aiba, ce carciuma e aia san u aiba valdostana….
Vine liftul, ursuletii cu leul se urca si coboara cu liftul la parter.
La parter prima dilemma, exista mai multe restaurante.
Dupa un algoritm foarte bine definit si riguros verificat, algoritmul a land ala (numit asa probabil dupa descoperitorul sau), ursuletii si leul aleg restaurantul “Casa Doina”, pentru a lua masa.
Intra plini de importanta, se aseaza, ursuletii isi pun portofelul proaspat salvat din ghiarele haine ale safe-ului, pe masa si asteapta meniul.
Un domn imbracat la patru ace se apropie, crezand ca e patronul si simtindu-se importanti, ursuletii se ridica, dau noroc cu respectivul, ii fac un compliment ca doar de, asa se poarta.
Omul zambeste fericit, lasa cele doua meniuri pe masa si pleaca.
- Asta era ospatarul ba leule?
- Da!
Ursuletii tac sin u mai zic nimic.
- Ia zi ba leule, ce au astia prin meniu.
Leul incepe sa citeasca cu voce tare meniul ursuletilor.
Pentru ca dinstinsii nostril cititor (sic!) sa inteleaga restul actiuni se impune o precizare, faptele se intimplau in ianuarie 2006.
- Pai mai ursuletilor au asa:
Piept de pui la gratar 200000 lei, pulpa la tava 300000 lei, ciorba de burta 200000 lei.
Ursuletii se uita in portofel aveau 300000 lei toti banii.
- Da ce dracu fac ba leule astia la ciorba aia de doua sute de mii, ti-o baga si in gura?
- Nu stiu ba, eu v-am citit ce scrie…
- V-ati hotarat?
Se aude vocea omului imbracat la patru ace.
- Da! Spun ursuletii. Vrem si noi o ciorba de burta si o cola te rugam.
- Si dumneavoastra? Intreaba omul imbracat bine pe leu.
- Eu as vrea un piept de pui la gratar.
- Si de baut?
- De baut nimic.
Omul imbracat la patru ace dispare discret.
- Ba leule nu bei?
- Bad a ba, dar mi-am luat apa la pachet, ia uite aci, h2o de calitate la doi litri.
- Pai bine ba sin u ne spui nimic, ne lasi sa comandam cola..
- Ce vroiai ba, sa urlu tare: “nu va luati ba cola ca am venit eu cu sticla de apa”?
Ursuletii inghit in sec dupa cei 80000 lei dati pe cola care cola oricum era la sfert.
Bucurosi ca vine mancarea, ursuletii se reped si iau o lingura fix din mijlocul castronului de supa si niciuna nici doua il vara drept in gura.
Secunda doi, lacrimi tasnesc din ochii ursuletilor, iar acestia se fac albi la fata ca varul.
- Ce aveti ba, intreaba leul.
- Masa in cur, avea ardei iute pe fund, zic ursuletii printer doua sughituri de plans.
Ursuletii isi revin si masa decurge fara alte peripetii.
Cu ciorba baltacaind in stomac, mai mult flamanzi decat satui, ursuletii se indreapta spre camera.
Leul intra la sine in camera.
Ursuletii, ajunsi ca intr-un roman inel in exact in acelas loc ca la inceput, incep sa se scormoneasca dupa cartela.
Isi aduc aminte ca nu au luat nicio cartela din camera.
Problema intervine, daca iti uiti cartela in camera cum intri.


Va urma

Ursuletii In Bucuresti, prima data intr-un hotel modern partea a ii-a

Leul se apropie de fereastra si exclama:
- Ba, dar nenorociti sunt astia!
Deja cu frica in suflet ursuletii intreaba timizi:
- De ce ba leule?
- Pai mie mi-au dat camera cu vedere la zona industriala si voua v-a dat camera cu vedere la centu!
- Pai maid au si astia dupa fata asa, s-or fi uitat la tine si ce or fi zis! Da-I vedere la macarale.
- Bine ba ca sunteti voi destepti. Ati vazut ba ca aveti safe in camera?
- Da? Nu! Unde!?
- Iote aci.
Ursuletii se duc inspre leu si gasesc safe-le pus pe un raft, o cutiuta frumoasa. Ursuletii scot portofelul, il baga inauntru, inched usa, pun cifru si fericiti ca venitul lor este in siguranta, pleaca de langa safe.
- Bai ursuletilor, hai ca ma duc in camera, ca maine tre sa prezentam un rahat de powerpoint si eu nu l-am facut inca.
- Pai sic and il faci ma?
- Pai in noaptea asta…
- Dapai bine, du-te.
Pleaca leul.
Ursuletii se mai invart prin camera, suna tati neamurile sa se laude ca au ajuns la Bucuresti si ca sunt bine si ca sa vezi tu cum stau ei ursuletii singuri intr-o camera mare de te ratacesti prin ea.
Dupa ursuletii sunt trecuti de oare care nevoi fiziologice.
Bucurosi se duc si presteaza. Stau ei fericiti pe buda, timpul trece, la final, dupa cele cuviincioase in asemenea momente, ursuletii incearca sa gaseasca de unde se trage apa.
Si dai si cauta si dai si pipaie prin toate cotloanele, nimic.
Stateau ursuletii si se uitau la buda, buda statea si se uita la ursuleti, miasme aromitoare incepeau deja sa se imprastie.
Cauta ursuletii prin baie sa gaseasca ceva cu care sa traga apa sau sa rezolve problema.
Intr-un final gasesc pe polita de la chiuveta cescuta de spalat pe dinti.
Pun labutele pe cescuta, o ridica, se uita la ea, se gandesc si incep sa umple cescuta cu apa de la chiuveta si sa toarne in buda.
Rezultatul, mai mult decat satisfacator, e absolut mirobolant!
In loc sa se duca, evident, prestarea ursuletilor, udata fiind, incepe sa duhneasca si mai tare.
In pragul ichterului, ursuletii gasesc o idee salvatoare.
„Ia sa lasam noi capacul in jos macar sa nu mai puta si ne informam la receptie cum sa tragem apa”.
Zis si facut. Lasa ursuletii capacul in jos, iar dupa principiul, primul venit primul servit, in spatele capacului ursuletii descopera un fel de clanta pe bazinul wc-ului.
„Cu asta s-o deschide bazinul sa il repari”, se gandesc ursuletii.
Cum de mici nu au rezistat tentatiei de a desface si de a surubari lucruri, ursuletii incep si apasa pe clanta.
De odata se aude un zgomot si apa incepe sa curga in buda.
„e! Bun! Nu ne mai informam la receptie, ca am descoperit si singuri”!
Manati de proaspata izbanda pe domeniul sanitar (ala legat de baie nu ala legat de medicina),
Ursuletii incep sa exploreze baia sa vada ce alte facilitati mai are.
Ajung ei si la cada, pipaie pe acolo, descopera dusul atarnat in suport, mai jos descopera o baterie monobloc, iar mai jos, un buton care se dadea in sus si in jos si la care ursuletii nu intelegeau utilizarea.
Au tot dat de el in sus si in jos, incercand sa afle ce efect are. Cum efectul nu aparea si ursuletii uitasera pe ce pozitie gasisera butonul, l-au lasat si ei in jos.
Se hotarasc sa verifice dusu sa vada cum merge, ca eventual, daca e vreo problema, sa anunte la receptie.
Dau drumu la dus, se joaca cu el facand batalie de apa ( nu intrebati ce e aia, e greu de explicat),
Fac lac in cada si pe langa.
Dupa ce se satura de joaca opresc dusu si observa brusc faptul ca vana e plina si mai rau, nu se goleste.
Gandurile negre despre cea mai proasta camera revin:
„iote ba, cum nimeriram taman camera asta cu cada infundata, ce facem acum, cum golim cada pana vin aia de la receptie”.
„Macar daca vedeam mai devreme, ca aveam apa sa aruncam in buda, dar asa”!
Idea salvatoare cu cescuta de spalat pe dinti revine si ursuletii incep sa scoata apa din cada cu cescuta si sa o puna in chiuveta.
In toiul desfasurarii actiunii, se aude batand la usa.
Ursuletii se ridica din pozitia de aplecat cum erau pentru a lua apa din cada, se sterg pe frunte de umezeala si sudoare, lasa cescuta jos pe marginea chiuvetei pentru a nu se prinde cineva ce anume faceau ei,
Isi lasa manecile in jos la bluzon si purced catre usa.
Deschid, iar pe prag leul:
- Ce faceti ba!
- Pai ne pregateam de masa... Zic ursuletii tristi.
- Pai si eu. Zise leul intrand in camera. Observa niste urme ude pe covor si intreaba:
- Cei ba cu urmele astea! Ati facut pe voi?
Pusi in fata unei rusini si mai mari, ursuletii se hotarasc sa recunoasca rusinea mai mica:
- Nu ba leule, ca sa vezi ca am verificat si noi cada si acum nu se mai goleste, credem ca e infundata!
- Ia sa vad ma! Zice leul.
- Iote! Zic ursuletii conducandu-l pe leu in baie.
Leul se duce, se apleaca, trage de maneta in sus si apa incepe sa galgaie pe scurgere.
- Ba, da dastept esti tu ba leule!
- E! Aiurea, cat ai stat tu pe hol si ai admirat peisaju, eu am patit acelas lucru in camera si m-am dus la receptie sa intreb.
Multumiti ca nu erau singurii patiti, ursuletii se indreapta spre safe sa isi ia banii si sa mearga la masa.

Va urma,
Stati pe aproape sa aflati mai departe peripetiile ursuletilor in hotelul modern.

Ursuletii In Bucuresti, prima data intr-un hotel modern

Fostul hotel Park (sau poate asa s-o fi chemand si acum), cunoscut si sub numele “Best Western” Hotel, este un hotel de 4 * situat in inima Bucurestiului.
Dotat cu tot felul de camere, single, double, este un hotel numai bun pentru business class si pentru cei ce se respecta.
Ofera toate serviciile necesare pentru intalniri de afaceri coroborate si cu sedinte de relaxare.Ursuletii au apreciat foarte mult sala de conferinte si aparatura existenta, a facut cu brio fata unei conferinte de 100 oameni, cu componenta multinationala, in care serviciul de sunet cu casca pentru traduceri a fost excelent.
Camerele sunt dotate cu tot ce va puteti dori de la un hotel de 4 * care are cu adevarat toate cele 4 *.
Nu am sa mai insist mult pe partea tehnica, hotelul il recomand cu caldura pentru cine doreste sa se simta bine si nu e stramtorat la buzunar.

Poveste:

Implicati fiind in diverse proiecte, ursuletii se trezesc ca trebuie sa mearga la Bucuresti, la darea de seama pentru proiectele desfasurate pe fonduri USAID.
Ursuletii ajung in Bucuresti si constata acolo ca vor fi cazati la un hotel de 4 *, mai precis hotel parc.

Inima lor firava, incepe sa tremure, nu mai fusesera niciodata la un hotel de 4 * si nu erau siguri ca vor reusi sa se descurce cu acest lucru.
Totusi intra demni in hotel, se duc la receptie impreuna cu prietenul Leu.
Domnisoara de la receptie inmaneaza ursuletilor o cartela si le face formele de cazare.
Ursuletii iau cartela, o baga in buzunar si se gandesc:
„bai, dar cheie nu ne da”?
...
„O fi luat-o Leul, o fi la el”
"cartela asta o fi pentru ce"?
"O servi la micul dejun".
Urca impreuna la etaj.
Ursuletii aveau 407 iar Leul 406.
Leul conduce Ursuletii la usa lor si ii lasa acolo.
Ursuletii stau mirati in fata usii, admira mocheta, admira peretii, admira candelabrele de pe hol si in final admira si usa.
Ursuletii se uita la usa, usa se uita la ursuleti, nimeni nu intelege nimic.
Leul iese din camera:
- Ursuletilor, ce faceti bai!
- Admiram peisajul, raspund ursuletii, ne vrand sa recunoasca ca habar nu au cum sa deschida usa, sau sa il faca pe leu sa se simta prost ca nu le-a dat cheia ursuletilor.
- Bine bai, admirati, ca eu ma duc pana jos.

Ursuletii raman singuri pe hol incontinuare.
Se uita stanga, se uita dreapta, nimeni.
Leul se intoarce:
- Nu ati intrat in camera ba?
- Bai Leule! Ca sa vezi, ca... Cred ca astia la receptie au uitat sa imi dea cheia!
- Care cheie bai?
- Pai cum pastele ma-si se deschide o usa daca nu cu cheie?
- Pai cu cartela!
Brusc revelatia ii loveste pe Ursuleti.
Evident ca cu cartela, ca cu ce altceva.
Atit de simplu si totusi atit de departe.
Ursuletii scot cartela si se uita la ea.
Usa se uita la ursuleti, ursuletii la cartela si cartela ar fi fost bine sa se fi uitat la usa.
Numai ca ursuletii nu intelegeau cum dracului sa deschizi o usa cu o bucata de plastic, un nenorocit de plastic care se si indoaie.
Si vrand ursuletii sa demonstreze incep si indoaie cartela.
- Bai, lasati dracu cartela aia! Zice leul. Daca o rupeti o platiti!
- Pai atunci cum se deschide usa cu rahatu asta?
- Pai uite asa, o bagi aici!
Leul ia labutele ursuletilor si le arata o fanta in cadrul usii.
Ursuletii incearca odata, nimic, intorc cartela cu fata in jos, nimic, intorc cartela cu capatul celalalt, nimic,
Intr-un final, injurand printre dinti, intorc cartela cu fata in sus la loc si o baga in usa.
Leul intrase in camera la el de mult.
Se aude un „click, click”, izbavitor si usa cedeaza.
Ursuletii intra in camera, isi duc bagajele si incep sa isi desfaca bagajele.
Isi aseaza frumos hainele pe umerasi, pantofii in lada de pantofi etc.
In timp ce faceau asta, gasesc pe pat telecomanda televizorului.
O iau si o ridica si ca in desene animate apasa pe buton:
„tap, tap”
Nimic
„tap, tap”
Iarasi nimic.
Ursuletii arunca telecomanda si isi zic in gand:
„Fir-ar al dracu, cum am nimerit taman eu camera cu televizoru stricat, asta e, o sa le zic la receptie”.
Continuie ursuletii cu despachetatul, cand bate la usa.
Ursuletii deschid, in prag statea leul:
- Ce faceti ma v-ati instalat?
- Pai da! Am pus hainurile pe unde trebea, iar acum ne pregateam de masa
- Dar ce e ma cu besna asta pe aci, de ce nua ti aprins lumina!?
- Pai ce lumina? De unde sa o aprindem?
- Pai de aci! Zise leul si dadu sa aprinda lumina.
- Nu se aprinde, de ce nu se aprinde?
- Nu stiu, zic ursuletii, ca nici televizoru nu merge, cred ca am nimerit cea mai proasta camera...
- Bai ursuletilor, bai, dar voi ati bagat ma cartela ca sa porneasca curentul?
- Unde curu ma-si sa o bagam ba, ce e cartela asta, superman de face atita? In lumea noastra draga leule, fiecare lucru face un lucru si doar unul, nu vii cu o cartela si faci toate alea. Poate luam si noi una acasa sa faca mancare eventual!
- Nu ma, ca nu suntem noi asa evoluati in jungla la noi acolo.
Leul ia cartela ursuletilor si o infige intr-o alta fanta, langa usa.
Brusc se face lumina in sat.
Ursuletii se reped la telecomanda sa vada daca merge televizorul.
- Bai, bai, bai!
- Ce? Exclama ursuletii!
- Pai, vedeti ca au canale dinalea cu pornache si daca dati din greseala peste unul va taxeaza jos la receptie.
- Hai ba leule ca nu credem.
- Bine, dar din buzunarul vostru platiti!
Cum diurna nu era prea mare si ursuletii niste zgarciti, lasa usor telecomanda pe pat, cu frica, ca nu cumva nebuna sa se activeze sa aprinda televizorul si televizorul sa fie taman pe un canal pornache!
Poti sa stii ce opsedati au stat inainte acolo?

Va urma!
Ramaneti aproape sa aflati mai departe peripetiile ursuletilor prin hotelul modern pentru prima data!

Comunicare, conversatie si bune maniere: partea adoua: Despre persoanele cu dizabilitati

Stateam si ma uitam pe blogul meu asa (ca oricum la cat de bun e, doar eu il citesc),
Cand brusc m-a lovit agresivitatea si negativismul din mesajele mele.
De unde dracu (naibi, ucigaltoaca si alte sinonime), oi avea tendinta asta in scris, de ce nu oi scrie si despre faptele frumoase nu stiu.
Probabil ca atunci cand sunt nervos pe o chestie, vin si scriu,
Cand sunt fericit, plec in coltul meu acolo si ma bucur singur.
Stiu, nu e nevoie sa o spuneti sunt un nenorocit.
Ba, dar ieri, ieri mi s-a intimplat apogeul faptelor frumoase, iar ceea ce s-a intimplat e de o simplitate atit de simpla, incat mi-au dat lacrimile.
Dar nu o sa ma dezmint si o sa public si chestii urate in aceasta postare, care vor face ;lucrurile mai de inteles.

Ca sa stiti care e subiectul principal astazi, san u va pierdeti pana la final sis a ziceti “ce o fi vrut nea Gheorghe asta sa zica”, sau mama san u zica “vai de mine, te-ai tacanit baiatu mami”.
(da, mama! Si eu te iubesc)!
Ei bine vorbim despre primul contact (nu sexual ca ala e deja al doilea), cu o persoana cu dizabilitati.
Lectie de comunicare sau de ce vreti voi, dar cititi pana la capat, pentru ca va foloseste in cariera voastra si veti castiga mult mai multi bani.

Faza I: In trecut

Eu, discriminat de lume si impotriva tuturor (citit postari mai vechi daca vreti sa aflati detalii), m-am facut pfa anul asta.
Dup ace m-am facut eu pfa, guvernul a bagat ordonanta 58, drept pentru care pentru 3 luni, a trebuit sa ma duc la coada la casa de pensii sa depun declaratii, notificari si alte instrumente de hartie cu care statu se sterge la cur (scuzati expresia sterge!).
Intre timp, acelas stat (probabil dup ace a iesit din buda) da ordonanta 82 conform careia eu nu prea mai trebuie sa ma duc sa stau pe la cozi.
Printre altele gabjesc si un contract de munca cu norma fractionata, drept pentru care nu mai trebuie sa platesc pensie ca pfa.
Cand m-am inscris la Casa de Pensii, pentru ordonanta 58, am dus acolo cartea de munca si m-am inscris.
Acum, fiindca incepand cu 1 octombrie am contract de munca, ieri am fost nevoit sa ma duc sa depun solicitare de retragere si sa imi iau cartea de munca.
Bun, v-am facut introducerea.

Faza II: ieri

Imi vine randul, intru inauntru, impreuna cu mama care ma insotea.
O aud pe doamna de la birou:
„spuneti domnule va rog, ce problema aveti”.
Raman inmarmurit, mi se adreseaza, mie, culmea!
Raspund:
„pai uitati, sunt pfa, numarul, seria, cnp si incepand cu data de 1 octombrie am contract de munca si as vrea sa nu mai platesc pensie”.
Ea:
„dati-mi buletinul va rog si contractul de munca in original si copie”.
In timp ce spune asta loveste usor biroul cu mana.
Iau hartiile din mana mamei mele si le inmanez.
„foarte bine, vad ca ati completat si declaratia de retragere”.
Eu:
„da, am completat-o cu mama pe hol”.
Ea, probabil zambeste, e femeie deci e mama, iar la evocarea unui asa cuvant frumos sigur a zambit.
Eu, in timp ce ea scrie:
„Nu va suparati, eu mai trebuie sa depun notificari si declaratii”?
Ea:
„nu”.
O vad preocupata si gandindu-ma sa o las sa nu greseasca (stiti ce repede gresesc functionarii astia).
Termina si imi spune:
„aveti hartiile aici”,
Bate cu palma usor in birou.
Ma intind iau hartiile.
Zic:
„totusi, v-as mai retine un moment sa ma lamuriti si pe mine exact cu pfa-ul”
Ea:
„da, sigur, spuneti”
Eu:
„pai cu notificarile astea, eu am contract de munca la cei de acolo, dar ca pfa nu lucrez tot cu ei, ca pfa, iau comanda de un site, tai factura am luat banu”.
Ea:
„da, am inteles, nu va incadrati la ordonanta deci nu mai depuneti si nu mai platiti nimic”.

Faza III: Lectia

Va intrebati probabil si ce e cu asta, veti observa din exemplele de mai jos, care e chestia.
Eu tin sa ii multumesc doamnei functionare, nu stiu cum o cheama, dar ii multumesc pentru comportamentul corespunzator avut.
Este drept ca a fost un comportament normal, nu si-a facut decat treaba, dar intre oameni care stiu sa sa poarte, oricum, dar numai bine nu,
Incepem sa apreciem si sa laudam cand cineva se comporta normal.
Nu va dau eu lectia, ci va spun ca exemplul de mai sus este un asa da, iar cele de mai jos sunt un asa nu.

Faza IV: In trecut, 2004

Eu student la facultate de matematica si informatica.
Sunt chemat la comisia de expertiza pentru a mi se revizui gradul de handicap.
Atentie la personaje si la locul de desfasurare al faptei.
Suntem la comisia de expertiza, deci ar trebui sa aiba niste experti.
Stau la coada impreuna cu, evident, tot mama!
Imi vine randul.
- Buna ziua!
- - Buna ziua! Zic eu, mama saluta si ea.
- Da doamna, spuneti, cine sunteti dumneavoastra?
- Sunt mama domnului.
- De ce a-ti carat si persoana dupa dumneavoastra? (persoana eram eu)
- Scoateti persoana afara, lasati-o pe scaun si va intoarceti doar dumneavoastra.
Pana sa imi dau seama eram afara, stand pe scaun.
Mama a rezolvat problemele, evident nu erau toate actele, am alergat prin oras pe la notari, pe la diverse.
Ne intoarcem, stam la coada intram:
- Doamna, iar ati adus persoana aici?
- Va rog sa ma scuzati, intervin eu, numele meu este Radu Vasile, student anul III la facultatea de Matematica, Informatica, varsta probabila 24 ani. Cred ca pot sa asist la momentele in care se iau decizii in ceea ce ma priveste, cred ca am dreptul sa fiu trat ca un om nu ca un obiect care trebuie mutat de colo, colo si cred ca am dreptul la niste scuze prezentate acum pe loc.
Se asterne linistea. Intr-un final se aude:
- Imi cer scuze....
- Doamna, macar atita lucru nu stiti, scuzele nu se cer, se ofera!
- Mda, va rog sa ma scuzati pentru cele de mai devreme, daca pot in vreun fel sa ma revansez.
- Scuze acceptate, zic eu si parasesc incaperea cu hartiile mele.

Deci, aici poate nu ati inteles, va dau lectia:
Copii mei, dragi mosului, cand va intalniti cu o persoana cu dizabilitati, insotita, nu vorbiti despre ea cu insotitorul ca si cum nu ar fi de fata. Mai ales daca cele spuse ar trebui sa se constituie intr-o conversatie directa cu individul in cauza.

Faza V: Tot in trecut, 2007 Iarna

Continui seria de evenimente.
Eram angajat in Bucuresti la o firma, singur pe acolo, fara mama pe langa mine, sau fara alte ajutoare.
Ma imbolnavesc intr-o oarecare masura si aveam nevoie de un medic de familie, sau un medic generalist, tuseam, ameteam si alte dinastea.
Imi rog un coleg de munca:
„tu, Liviu, hai frate si cu mine la doftor azi, ca nu mai pot si nu stiu ce sa iau pentru raceala asta”.
Trec peste episoadele in care, toate dispensarele din jur, m-au refuzat, pe principiul ca nu sunt inscris la ei.
Inclusiv la policlinica Iancului, am fost refuzat pe aeeasi tema.
Il intreb pe Liviu:
- Frate astia nu au vreo policlinica cu plata pe aici?
- Ba au, la Morarilor!
- E departe?
- Nu, e acilica!
- Poti sa ma duci? Nu iti rapesc prea mult timp?
- Da eu te duc, dar tre sa vina cineva sa te ia de acolo, ca eu tre sa ajung pe urma in alta parte.
- Vorbesc cu altcineva sa vina sa ma preia si sa ma aduca acasa.
- Foarte bine.

Plecam, ajungem, intram.
Lasam la o parte aspectul de cladire din filmele cu vampiri.
Intreb daca au medic generalist, au, intreb cat costa, costa 30 ron, platesc si urc.
Ajung in cabinet, intram si aud:
- Asezati-l pe pat!
Sunt asezat pe pat.
- Ce probleme are!
- Pai nu stiu, intrebati-l pe el poate sa vorbeasca!
- A, Da! Ce probleme aveti!?
- Pai uitati, tusesc, ma doare capul, imi vine sa vars, si ametesc.
- De cand are problemele astea...
- Nu stiu doamna, eu sunt colegul lui de servici nu dadaca!
- De cand aveti problemele astea! (se repeta intrebarea pe un ton exccamativ si cu un ton usor ridicat)
- Pai de alaltaieri.
Se apropie de mine, ma palpeaza pe gat cu atita finete ca imi venea sa ii spun (apasa mai tare ca nu musca).
- Ia sa vedem puteti sa deschideti gurita?
Eu casc gura.
- Aoleu ce e cu dantura asta, ce e asa incalecata, ce ati patit, iu ca urat mai arata doamne.
Nu raspund nimic, dupa cum va amintiti eram cu gura deschisa.
- Inchideti gura, zice ea, dar urat va mai arata dantura, ce ati patit.
Eu nu raspund nimic.
- Ce a patit cu dintii aia, de sunt asa!
- Nu stiu doamna, de unde sa stiu, zice colegul meu.
- Foarte bine, mergeti si faceti o radiografie la plamani jos aici.
Ma duc la radiografie, fac radiografia.
Ma intorc!
- Aoleu, dar aveti probleme cu inima!
Eu incep sa ma gandesc, probleme cu inima, la ultimul eco, stateam bine, il fac la 6 luni, gratie problemelor din trecut...
- Ce probleme am?
- Pai aveti inima culcata, fiindca plamanii au iesit departati!
- Doamna, o sa ma duc la un cardiolog!
- Pai puteti sa mergeti sus acuma!
- Nu multumesc, am cardiologul meu si in plus am un ghinion, care cardiolog se ocupa de mine, moare de infard, am ingropat vreo 3 pana acum. (nimic mai real, chiar asa e).
- Aoleu, oti avea norocul asta si la doctori? Se intreaba ea, care e deja trecuta de a doua tinerete.
- Nu stiu, nu am contabilizat la medici generalisti, dar daca vreti fac o statistica.
- Dar ce munciti dumneavoastra!
- Pai muncesc programator!
- Cu computerul???
- Pai cu ce, ca doar nu programez inmormantarei! (observati predilectia mea spre subiect, asa stiu eu sa fac glume ce vreti)
- Nu, doamne fereste, dar cum puteti asa orb sa lucrati cu computerul.
- E, e mult de explicat, nu stiu cum sa va zic, e putin cam greu asa, dar merge.
- Haideti sa va ascult la plamani!
Ma asculta, dupa care prescrie:
Flamexin, eurespal, bicarbocalm.
Nu mai lungesc sa spun ca m-a indoit de ficat medicamentul ei minune, flamexin, ba chiar va recomand sa fugeti de acest medicament cat puteti, e printre cele mai tampite.

Dar revin la lectia de azi, fratioare, eu sunt ala cu problema, vorbeste cu mine, intreaba-ma pe mine, fama sa inteleg ca vorbesti cu mine si vorbeste-mi frumos nu ca la copii de 3 ani bolnavi mintal. Pot sa inteleg ca iti place ca ti-am platit consultatia, pot sa inteleg ca ai vrut sa castige si aia de la radiografie un ban (ca era 50 ron radiografia), dar nu pot sa inteleg comportamentul de om tampit si needucat.

Faza VI: Rezumatul

Vorbiti direct cu o persoana cu dizabilitati, nu va adresati insotitorului decat in cazuri de forta majora, daca insotitorul considera ca trebuie sa intervina, stie cand sa o faca.
Daca persoana cu dizabilitati nu se descurca, va apela singura la insotitor si nu e o problema asta, nu e nimic stanjenitor.
Includeti in adresarea voastra, elemente de moment care sa indice clar ca va adresati omului cu dizabilitati si nu altcuiva.
In cel mai rau caz folositi numele, ca de aia il are.
Nu gasiti nici un element de moment sa identifice cui va adresati, creati-l,
Va apropiati de omul cu dizabilitati si vorbiti direct catre el, va intelege ca cu el vorbiti.
Puteti incerca o atingere usoara pe umar, dar aici cu atentie, sunt multi care nu suporta invadarea spatiului.
In orice caz, nu folositi gesturi prea copilaresti, cum ar fi mangaiatul pe cap, sau pe fata si la dracu
Nu folositi un ton de copil decat daca chiar va sta bine cu asta.
A-mi spune mie „deschidem gurita” si alte dinastea, nu ma incanta foarte tare.

Daca nu ati inteles din primul caz, ce e corect, atit de corect si de simplu, lasati coment si va explic, nu e nicio suparare si mie mi se intimpla sa nu ma fac inteles.

Va multumesc mult ca si astazi ati fost alaturi de mine.

cum sa furi pe net partea a doua (rezolvarea)

trebuie in primul rand sa ii multumesc lui George ca a lasat niste comentarii pe aici. am constatat ca e mult mai interesant sa scrii cand ai cu cine sa dialoghezi.
Si mie imi place sa le pipai (nu va ganditi ba la prosti ca va aud), dar la laptopuri e o situatie mai speciala. Vin ambalate, sigilate si ei nu le desfac ca cica dupaia nu le mai pot vinde desigilate. Astfel esti nevoit sa cumperi intai sa platesti si pe urma sa constati ca nu este exact ce ai platit. Iar firmele se ascund in spatele frazelor de genu "cel.ro nu isi asuma responsabilitatea pentru eventualele neconcordante aparute in specificatiile si/sau pozele de pe pagina" (citat din memorie).
Asa ca, daca mai coroboram faptul asta si cu faptul ca eu am tinut laptopul in cutie 2 lunii, cica eu nu mai am nici-un drept. Dar aici, magazinagii se inseala, exista legea 449 pe 2006 care imi da dreptu sa cer schimbarea produsului si la 2 ani dupa ce l-am cumparat daca se dovedeste a nu fi conform cu ce am platit.
Asa ca te poti adresa linistit anpc opc sau cum se mai cheama. Dar vai, eticheta nu ne da voie! Pe pagina opc scrie mare ca mai intii trebuie tu sa incerci sa cazi la invoiala cu operatorul economic, ca poate, cumva, cadeti la pace si va pupati.
Ei bine, frumos instruit de anpc sau opc sau sub ce nume s-o mai gasi aceasta institutie cameleonica, am trecut la tratative cu cel.ro.
Ce am obtinut? Nu o sa vad placa video separata la laptop, dar s-au oferit draguti sa imi mai dea o memorie ram de 2 giga la laptop.
Asa ca sa nu mai plang dupa mamica.

In rest plictisitor azi, criza mondiala se resimte si in poienita in care petrec eu asa ca toata lumea freaca menta si eu (ca de is mai destept si cu studii de project management) frec mangalu.
Faaza importanta a zilei a fost cand mancand linistit o pizza vegetariana de post, cumparata de la mega image, am ajuns fericit la ultima felie, mancand hulpav din pizza si dau peste o felie plina ochi cu ardei iute. Brusc mi-am amintit de toate neamurile moarte si in viata suferinde si m-au podidit lacrimile.