7 motive pentru care linux este inca nefrecventabil

Mă tot uit în periplu meu profesional pe diverse articole și tot rămân mirat de vehemența unora în a susține diverse opinii cu înflăcărare deși lucrurile nu stau chiar așa cum le prezintă ei. Linux versus Windows, Firefox vs Internet Explorer sunt doar câteva exemple din subiectele care se dezbat de mulți ani fără a se fi ajuns la un rezultat. Cu toate ca unele tabere susțin vehement un lucru, până la urmă, indicatorii care contează arată altceva, așa că mă minunez cum poți să susți ceva împotriva evidenței, e ca și cum te-ai pișa împotriva curentului (fie el și electric) și ai striga că asta e un lucru bun.

Citeam astăzi un articol despre doi viruși, un articol publicat de Microsoft, articol care avertiza despre existența și comportamentul acestor viruși. La comentariile articolului linux-boys au început să dea spectacol! Deci vorbim astăzi de ce linux este încă o porcărie și de ce nu o sa fie niciodată ceva bun pentru utilizatorul caznic.

Înainte, te rog să remarci dragul meu cititor că peste tot unde te uiți, aceste scandaluri sunt stârnite de susținătorii linux, cei care susțin windows, nu fac decât să răspundă, atunci când o fac. La articolul de care vorbesc, au fost 9 comentarii de la linux-kids și doar un răspuns de la un, nici nu știu cum să zic, că nu părea fan windows, dar omul susținea o idee echilibrată.

Să trecem deci la treaba:

1. Drivere pentru linux

Driverele sunt acele programe care fac un periferic, sau o unitate internă să dialogheze cu sistemul de operare. Toate astfel de unități au drivere pentru windows, doar unele au drivere oficiale pentru linux, iar câteva, mai multișoare, au drivere neoficiale pentru linux. În orice caz, instalarea unui driver pe linux nu se poate face pur si simplu de pe un cd (daca ai acest cd), ci un număr de pași trebuie urmați, adesea trebuind să umbli la kernel (miezul sistemului de operare), pentru ca lucrurile să meargă corespunzător. Dacă nu ai un cd, te-ai fericit, trebuie să cauți să vezi dacă există driver pentru unealta ta, dacă da, îl iei de pe net și vezi tu cum îl pui. Dacă acel driver este și neoficial, poți fi și mai fericit, va avea o mie de probleme cu care va trebui să te zbați și la care să aștepți rezolvare de probleme.

Ca să fim obiectivi trebuie să spunem că aici e și vina producătorilor de unități care au preferat să facă drivere doar pentru windows, dar nu aș fi atât de categoric, poate au avut și ei motivele lor.... Cum ar fi programarea pe linux și problema cu kernel-ul de mai sus.

Dacă trebuie ca la multe din modificările ușoare, dar necesare în viața de zi cu zi, eu să refac miezul sistemului de operare de fiecare dată, nu mulțumesc. Dar asta ne aduce la al doilea punct.

2. Documentația

Există o mulțime de documentație despre linux pe net, ți se spun o mulțime de lucruri, dar toate disparate, segmentate și împrăștiate. Nu poți afla totul dintr-un loc, așa încât documentarea despre sistem este greoaie. De cele mai multe ori trebuie să stai să parcurgi mii de pagini de forumuri pentru a găsi o informație, pentru a vedea dacă a mai avut cineva problema ta și cum a rezolvat-o. În cel mai rău caz, va trebui să pui tu o întrebare sperând că împreună cu alții vei reuși să afli ce nu merge la tine.

Și asta ne duce la următorul punct.

3. Utilizarea

Există o interfață grafică ca la windows, se dă click aici, click acolo și totul merge relativ ok (dacă merge). Treaba e ce se întâmplă dacă nu merge... Să zicem că ai o placă wireless care nu vrea să funcționeze... Te apuci și cauți pe net cum ai putea să o rezolvi și găsești așa ceva.

Intrați și vedeți cu ce trebuie să vă jucați pentru a rezolva o simplă problemă de wireles... Nu mai e cu interfața grafică, e cu comenzi gen DOS, uneori chilometrice, cu informații grămada pe care un utilizator casnic, non tehnic, nu le va înțelege niciodată.

Pe windows, dimpotrivă, nu îți merge wireless-ul, ai toate șansele să le repari chiar tu, fără prea mare bătaie de cap, dai un click aici, un click acolo, nu scri comenzi kilometrice ca sa afli anumite informații. Mai mult, totul ți se arată simplu (wireless card not inserted, wireless card driver mall functioning), nu vezi wedwil 1234 - 0 -12 - 5 - 3, asta însemnănd că driverul tău de wireless are o problemă, daca ar fi fost cu 4 - 2 în coadă însemna altceva.

Cifrele de mai sus nu sunt luate din viața reală, așa că orice cifră ar vrea să mă dea în judecată, să știe că nu poate.

4. Funcționarea

Să o luăm cu exemplu, că îmi este mai ușor. Am cumpărat acum un an un computer, am luat și windows cu el, platind 150 euro pentru o licență de windows 7 profesional.

Am ajuns acasă, am instalat componentele în computer, am pornit, am băgat cd-ul cu windows, am dat câteva click-uri, apoi am băgat cd-ul de la placa de bază, am dat alte câteva click-uri. La final am instalat winamp și ce îmi mai trebuia și in aproximativ 4 ore (să zicem așa, cu indulgență), eram gata să ascult muzică, să văd un film, să scriu un document, și multe alte activități de utilizator casnic, toate funcționau ok.

Tot cam acum un an, m-a mâncat în cur să vreau să îmi pun linux pe unul din laptop-urile mele, hp nc 8230, un model de top la vremea lui și cu componente deosebite. Trebuie să vă spun, că deși aici țin partea utilizatorului casnic, nu sunt chiar atât de casnic, fiind chiar în branșa IT, lucrând ca programator și alte lucruri de prin branșa asta. Așa că am o experiență și cu windows și cu linux, ba chiar și cu minix.

În facultate mă îndrăgostisem eu de Fedora, asta fiind una din sutele de distribuții linux. Pe vremea facultății mele era fedora 3, Anul trecut aveam un fedora 10 prin preajmă și am zis să încerc cu el. Pentru a putea lucra, trebuie să am instalat un screen reader, deci o aplicație audio care trebuie să meargă încontinuu. Am instalat fedora,după pornire am constatat că nu am sunet și că nu merge wireless-ul. Am căutat pe net săvăd problema cu sunetul și de ce nu merge. Am găsit câteva soluții după vreo 2 ore de căutări și încercări, dar deja mă plictisisem și mă enervasem.

A doua seară am continuat să încerc soluțiile găsite, am tot instalat și dezinstalat, am pus pulsaudio, am scos pulsaudio, am pus din nou pulsaudio cu diverse configurări. Ce să zic, după vreo 3 zile de lucru cam 2 - 3 ore pe zi (că aveam și altele de făcut), reușesc să îmi fac screen readerul să meargă.

Bucuros că am sunet, dau să îmi pun o muzică să mă relaxez. Pun muzică și îmi dă eroare, nu se poate ca două aplicații să meargă în acelas timp, deci dacă vreau muzică, trebuie să opresc screen readerul. Mă rog, nu înțelegeam de ce, că pe windows, pe acelaș laptop reușisem să ascult muzică, dar am lasat-o așa.

Zic să văd ce e cu wireless-ul. Caut și caut și găsesc diverse link-uri care păreau să semene cu problema mea, încerc câte în luna și în stele. După alte două zile de căutări, găsesc o notiță mică cum că fedora 10 are probleme cu wireless-ul pentru că în nu știu ce versiune de kernel wireless-ul nu a fost inclus și deci wireless-ul, sau wireless-ul meu mai ales, nu va merge niciodată. Mă resemnez, mă vedeam cu cablul înfipt în laptop etern...

Îmi pun într-o seară căștile și surpriză, auzeam sunet și din căști și din difuzoare. Caut pe net ce și cum, mi se spune că în setări ar trebui să am o bifă de jack sensing pe care să o activez. A dracu dacă era vreo bifă. Încerc să dau mai încet de la butoanele laptopului, văd că nici alea nu merg. Mă enervez și șterg fedora, optând pentru o altă distribuție, ubuntu.

Altă seara, altă distracție, trecuseră deja 2 săptămâni de lucru cu fedora. Instalez ubuntu, se instalează, îmi recunoaște si wireless-ul, merg și butoanele și mă bucuram că l-am prins pe dumnezeu de un picior. Numai că nu aveam sunet. Mă tot uitam de ce nu am sunet. Treaba e că, la toate comenzile kilometrice, placa de sunet apărea ca mergând, dar nu se auzea nimic. Mă duc in alsa mixer și constat că implicit, se dusese pe ieșirea digitală (mă mir, că nu am așa ceva la laptop, dar mă rog). L-am pus îndărăt pe ieșirea analogică și am avut sunet. L-am lăsat așa, de frică să nu descopăr ceva ce nu merge.

Seara următoare decid să mă mai joc cu el. Pun muzică și mergea corespunzător, odată cu screen reader-ul. Bag caștile și difuzoarele tac, dar....

Surprizză!

Nu mai pot să dau volumul mai încet, de nici-un fel de nici-o culoare. Mai mult, când a trecut pe căști, prostul s-a dat la maxim, ca să știm o treabă.

Concluzia e că am scos linux și nu l-am mai încercat. Aștept să mai treacă 10 ani până când îl voi mai încerca. Nu mi se pare în regulă să treacă 3 săptămâni ca să am un calculator quasi funcțional și să accept niște compromisuri numai de dragul de a lucra în linux. Pun windows și totul merge din prima. Timpul pierdut cu aceasta experiență, 3 săptămâni x 7 zile, x 3 ore pe zi, înseamnă 63 ore de muncă pentru a face un computer să funcționeze cât de cât, un computer pe care nu poți face mare lucru, că nu v-am povestit ce probleme am avut la instalarea java + java access bridge + eclipse, pentru a face acel computer și productiv cumva. În total63 de ore de muncă, daca pun la 5 euro ora, înseamnă 315 euro pierduți. Pentru cineva care nu are bani, dar are timp și timpul ăla nu e valoros, poate să își permită astfel de lucruri, dar pentru mine, mai de grabă dau 150 euro și știu că totul merge, decât să pierd 315 euro și să știu că totul aproape merge.

5. Accesibilitatea

Sunt orb și pentru a putea lucra pe computer, am nevoie de screen reader și de tts. Dacă se poate să vină într-un pachet, ar fi și mai bine. În anul 2005, când windows avea deja jaws for windows + Eloquence, windows Eyes precum și alte screen readere superbe, Linux abia se zbătea cu gnopernicus, care funcționa doar pe gnome desktop și funcționa foarte prost. Anul trecut am încercat orca pe ambele, fedora 10, precum și ubuntu 8.04. Funcționa relativ ok, doar că nu îmi citea anumite butoane de pe bară. Problema intervenea când intram în ferestrele de configurare, unde nu mai citea nimic, deoarece erau lansate sub contul altui user (root), decât userul curent. Windows a rezolvat frumos și această problemă lansând instanțe diferite de screen reader pentru fiecare context.

În concluzie în linux mă vedeam foarte des apelând la cineva cu ochi pentru a-mi citi ce e pe ecran și pentru a mă ajuta să scap de pe unde intrasem, sau să îmi fac treaba pe care o aveam de făcut.

6. Asigurarea calității

Intrăm aici puțin în lumea open source și nu doar a linux propriuzisă. Dar linux, fiind un produs open source, este și el supus aceloraș lucruri. În lumea open source, codul este scris de oricine și furnizat ca atare. Nimeni nu asigură calitatea, nimeni nu garantează nimic. Așa că poți să iei un soft, un driver, un orice, să îl folosești. Dacă ai noroc, merge și totul e bine. Dacă ai ghinion poate fie să meargă, dar să meargă greu sau prost, ori poate să nu meargă.

Și acum ajungem la punctul următor.

7. Minciuna (suportul)

Lumea open source are un model de business aparte, iar linux nu face rabat de la aceasta. Lumea open source se bazează pe practici deceptive și pe publicitate mincinoasă, iar linux intră și el în această categorie. Avantajele open source enumerate în fiecare moment de promovare:

1. Ai codul sursă și îl modifici cum vrei tu, îl particularizezi, sau rezolvi eventualele probleme;
2. Totul este aproape gratuit (există și open source cu plată ce-i drept, iar acela e mai bun), dar în mare parte open source se promovează ca fiind gratuit;
3. Ai update-uri mai des decât la closed sourceși orice problemă ai avea, în cel mai scurt timp se rezolvă;

Să le luăm pe rând. Pentru a putea particulariza un cod sursă trebuie mai întâi să îl înțelegi, adică ar trebui să fii programator. Deci nu văd cum, utilizatorul casnic ar putea particulariza, sau ar putea repara un cod sursă. El va trebui să apeleze la cineva, deci pentru el va însemna un consum de bani.

Acum, ca programator, m-am uitat și eu prin coduri sursă. Codul sursă al linux e mare, foarte mare, pentru a vrea să modifici ceva acolo și să fi sigur că modificarea ta nu afectează și alte funcționalități, trebuie să înțelegi tot acel cod, sau mare parte din el, asta necesită timp. Dacă nu ești deja familiarizat cu codul (ceea ce înseamnă că ai stat prin linux cam toata viața), nu ai șanse să faci ceva în timp util, în 2 săptămâni să zicem, așa că apelezi la altul care știe, însemnând că îl plătești pe altul care știe.

Chiar dacă nu vorbim de codul linux care e mare, și celelalte chestii e necesar să le întelegi ca să le modifici. Adăugăm la asta că unii scriu codul de așa natură încât să facă înțelegerea greoaie (voit, sau din prostie) și ai tabloul complet la ce înseamnă modificarea codului sursă atunci când îl ai.

Faptul că sunt lucruri gratuite, da, sunt, dar sunt cu funcționalități reduse, iar pentru funcționalități mai avansate trebuie să plătești, ori trebuie să ți le faci singur (și am văzut deja ce înseamnă asta). Uneori nu e posibil să ți le faci singur decât dacă rescrii tot codul, caz în care nu mai poți spune că folosești produsul x.

În lumea linux sunt celebre distribuțiile care dau o versiune gratuit, iar pentru restul trebuie să plătești: Suse enterprise vs open suse, Fedora vs Redhat enterprise linux, Mandriva (fostul mandrake care avea un set de 3 cd-uri gratuit, iar restul de 3 cu plată) și așa mai departe.

Referitor la update-uri mai des, o fi așa nu neg, dar și greșelile sunt mai multe și mai dese, de unde și update-urile mai dese. Ba chiar unele greșeli sunt școlărești, stupide și pentru o astfel de greșeală stupidă trebuie să aștepți un update, sau să țil faci singur. Pentru astfel de greșeli calculatorul tău poate să nu aibă funcționalitatea dorită și să trebuiască să aștepți câteva zile, până la câteva luni ca să obți acea funcționalitate. În plus și aici se aplică idea că ăla care plătește are întâietate, adică update-ul vine mai întâi la ăia care au plătit ceva, iar apoi vine la ceilalți, cam după vreo 6 luni așa.

Concluzie

Cam asta este, acum mă aștept să sară kinderi pe mine, dar cele expuse mai sus, sunt lucruri și senzații trăite de mine pe care nu mi le poate contrazice nimeni.

Dacă ai timp de pierdut, mergi cu linux, în vreo 3 luni s-ar putea să ai un calculator funcțional. Dacă nu ai timp, asta e, mergi pe windows că macar acolo merge totul din prima.

Să ne înțelegem, dacă ai noroc, poate să meargă și pe linux totul din prima, dar eu nu aș risca. Eventual pe vreunul din laptopurile care văd ca vin acu cu linux pe ele, dar și la alea aș fi atent, că unele vin cu un linux vai mama lui, iar când pui un linux normal pe ele, s-ar putea să nu mai meargă.

Ca să dau linuxului ce e al linuxului, când mi-am cumparat laptopul ăsta, care a venit cu suse enterprise desktop (un linux pe bani), mergea uns. Dar, din pacate, am pierdut partiția când am încercat să pun windows, așa că papa licența mea.

Îți mulțumesc mult că ai fost alături de mine și azi, dragă cititorule și aștept în comentarii părerea ta.

de ce nu este bun scrisul cu diacritice

Scriam până acum fără nicio problemă, fără diacritice, dar veni lumea prin jurul meu şi spuse: "Bai Ares, tot scrii prost de parcă eşti analfabetul nr. 1 al ţării, măcar scrie şi tu cu diacritice ca să se înţeleagă cât de cât". Am dat ascultare şi am început să scriu deşi simţeam eu în adâncul sufletului meu că ceva nu este bine. Această transformare a fost accelerată şi de faptul că din ce în ce mai multă lume pare să scrie texte cu diacritice. Ăsta a fost primul text de introducere. Să vi-l scriu pe al doilea şi la final să le unesc. În viaţa asta a mea, am aşteptat ca inteligenţa să se manifeste printr-un proces intens de gândire, un proces greu şi îndelungat, dar la capătul căruia să fie nişte rezultate remarcabile. În schimb la mine soarta, vrând parcă să râdă de aşteptările mele, se distrează punându-mă să fac anumite lucruri fără niciun proces de gândire şi care se dovedesc a fi bune şi conforme în domeniul în care activez. Adică eu nu conştientizez că "domne, fac aşa pentru că aşa e bine", ci pur şi simplu fac şi ceea ce fac e bine. De cele mai multe ori când mă iau după alţii care îmi zic ei că nu e bine cum fac eu şi că e bine cum zic ei, mi se dovedeşte că de fapt e prost cum zic acei ceilalţi şi că eu făceam bine, mai ales din punctele de vedere care mă interesau pe mine. Acum vine textul de unire: Am început să lucrez la un site, la Un site de mobila la comanda din Constanta. Printre altele la acest site mă ocup şi de partea de SEO (optimizare pentru motoarele de căutare). Am scris site-ul frumos, cu diacritice, aşa cum mi-au spus "experimentaţii scrisului pe internet şi ai limbii române", am stabilit cuvintele cheie pentru site scoase din textul site-ului şi am făcut tot ce e necesar să urc site-ul pe google pentru acele cuvinte cheie. Am pus cuvintele cheie intr-un instrument de monitorizare şi mă uitam să văd progresul site-ului pe google şi totul părea mulţumitor. Mă sună clientul să mă întrebe dacă am început promovarea pentru că el nu îşi găseşte site-ul pe google... Am rămas blocat, scula mea de monitorizare spunea că suntem pe primele locuri, cum naiba nu găsea clientul site-ul. Am ales un cuvânt cheie la întâmplare, cum ar fi mobila la comanda constanta şi surpriză nu eram pe nicio pagină. Stăteam şi mă uitam prostit, la altele apăream bine, la acesta nu, iar pentru mobilier la comanda constanta iarăşi nu apăream de loc. Şi de odată mi-a picat fişa! Am început să scriu cuvintele cheie pe google cu diacritice şi, surpriză, site-ul apărea pe locurile indicate de scula de monitorizare. Deci daca scriu mobilier la comandă Constanţa site-ul apare în rezultatele căutărilor. Explicaţia este una simplă, până chiar şi cei care spun că să scrii cu diacritice, caută pe google fără diacritice, deci toata lumea caută mobilier la comanda constanta, nici de cum mobilier la comandă Constanţa. Problema este că în limba română cele două entităţi, constituie entităţi valide distincte, deci google le tratează ca atare şi nu face o potrivire a uneia peste cealaltă. Google face o potrivire parţială a unor fraze fără diacritice, peste unele cu diacritice numai atunci când fraza fără diacritice constituie o entitate nevalidă în limba de căutare, aşa cum este, de exemplu, mobilier gradinita constanta. În concluzie trebuie să iau nişte măsuri astfel încât să pot scrie pe site cu diacritice, frumos, aşa cum o vor naţionaliştii gramaticii, dar site-ul să fie găsit totuşi de google când lumea, inclusiv acei nationalişti ai gramaticii, caută pe google fără diacritice. Cei care aveţi sfaturi, lăsaţi-le la comentarii.

Reinvenţia apei calde

În viaţa mea de zi cu zi, se întâmplă să fac şi pe dezvoltatorul de software.
V-am reliefat acest aspect pentru a înţelege de unde următoarele gânduri.
Deşi ele au fost descoperite de mine în lumea software developing-ului, le-am scos din context (fără a pierde nimic din înţelesul lor) şi vi le prezint şi vouă.
În episodul de astăzi (pentru că aşa cum v-aţi obişnuit,acesta e un blog al serialelor) vorbim despre reinvenţia apei calde.
Aşa cum bine aţi auzit, reinvenţia apei calde.

Citeam zilele acestea, ca un bun profesionist, diverse materiale în domeniul meu de activitate pentru a vedea cum evoluează lucrurile şi tehnic şi non-tehnic.
O mare pasiune a mea este designul în această lume a software-ului. Problema mea de bază este:
Băi nene, vine unu şi îţi cere un software de făcut facturi, cum îl proiectezi? Care sunt obiectele, care sunt relaţiile între ele, dar dacă vrei ca programul acela să îl extinzi ulterior…

Citind eu aşa, pe lângă faptul că am constatat că lumea asta a materialelor despre software developing, e plină de bla, bla, mai mereu acelaşi, dar lipsită de orice exemplu practic, am ajuns la nişte lucruri care m-au lăsat interzis.

Concluzia, ăia ori sunt nişte oameni mult prea deştepţi, ori sunt proşti bâtă!

Tot încercând să găsesc informaţiile care ma interesau, am extins oleacă aria căutărilor sperând că voi găsi într-un cadru mai larg, probleme specifice tratate.
Am ajuns astfel la o serie de cărţi despre cum să organizezi lucrul efectiv şi corespunzător.
Zic:
„stai să vezi mâncaţiaş că descopăr acum adevăru, o să fiu ăl mai tare din parcare, rup piaţa”.
Găsesc mai întâi metodologia „Getting Things Done” a unui nene, metodologie despre care puteti citi aici:
Getting Things Done


Şi citesc marea descoperire…
După ce citesc constat că făceam asta de mulţi ani de zile, oricum, cu mult înainte de a scrie el cartea şi a deveni „părintele” metodologiei aşa cum acum este recunoscut.
Mă duc mai departe şi găsesc metodologia „pomodoro”… Despre care puteti citi aici:
Pomodoro

Pe asta nu o aplicam, dar citind, constaţi că sunt exprimate nişte lucruri simple, de bun simţ şi că nu este vreo mare invenţie, contrazice pe alocuri metodologia anterioară, dar sigur sunt oameni care se comportau conform cu această metodologie înainte de a fi ea „standardizată”, acum şi nenea acesta este „părintele” a ceva.
Au scris cărţi pe domeniu şi cu fiecare carte scrisă au mai câştigat nişte bănuţi. Bravo lor:
Problema majoră rezidă în faptul că există oameni care acordă valoare acestui fel de „descoperiri”.
Mă uit la o bine cunoscută companie de la noi, cunoscută în domeniu software, cum promovează acest getting things done de parcă ar fi a doua renaştere a lui Iisus, descoperirea secolului, faţă de care Einstein poate să îşi bage în cur nenorocita aia de Teorie a relativităţii, Fleming poate să îşi injecteze singur toată penicilina că oricum de la getting things done în coace nu mai avem nevoie de ea.
Stau şi mă întreb, oamenii respectivi cum au reuşit să trăiască până la getting things done, nu le-a fost greu să respire fără să le spună cineva cum să o facă?
Revenind la un cadru general, e fenomenal cum se dă valoare de invenţie, descoperire, unor făcături.
Pot şi eu să preiau modul meu de viaţă, să îl denumesc Rage Technic şi să îl vând.
Dar pe cuvântul meu dacă nu m-aş simţi penibil, chiar dacă, prin ceea ce fac, dobândesc un succes în viaţa de zi cu zi.

Mai frumos însă devine situaţia când, la un interviu eşti întrebat:
„tu lucrezi conform getting things done? Sau conform Pomodoro”!
Şi tu, ignorant ce eşti, nenorocit împuţit, tu care ştii să faci un soft de bună calitate, fără prea multe reclamaţii de la clienţi la activ, tu stai şi te uiţi ca boul că eminamente ţi s-a futut de tehnicile alea până în momentu respectiv şi habar nu ai despre ce e vorba.
Trist, autoflagelându-te, pleci ruşinat de la interviul respectiv pentru că nu ai ştiut ce sunt două rahaturi evidente.
Din fericire, nu mi s-a întâmplat asta la un interviu, iar de acum voi fi avertizat şi voi răspunde în cunoştinţă de cauză:
„Eu ştiu să lucrez cu Getting The Pomodoro done”.

Exemplul mai sus amintit mi-a venit din altă întâmplare cu o altă metodologie.
De data aceasta, nu despre cum să lucrezi productiv, ci despre cum să construieşti o arhitectură software.
Există şi în acest domeniu metodologii similare Getting things done.
Una din ele, este „domain driven design”.
O serie de tehnici şi metodologii extrase din software Engineering şi publicate sub titulatura aceasta de autorul respectiv că aşa îi s-a părut lui interesant.
Întreaga lume a sărit să adopte „noua” metodologie.
Am fost la multe interviuri şi am pierdut multe interviuri pentru că eram întrebat:
„ştii Domain driven design”, iar eu cinstit, necunoscând termenul, am afirmat că nu cunosc.
După al treilea interviu la care am fost şi am pierdut pe acest rahat, am decis să iau o carte să mă pun la punct.
Şi citesc, primul capitol, al doilea capitol şi îmi zic:
„dar asta ştiu”!
Tot eu:
„e, dar poate aşa e la început, e un fel de introducere”!
Citesc mai departe, iar după fiecare capitol al cărţii remarca:
„dar asta ştiu”!
Apărea din ce îîn ce mai insistent.
Acolo unde nu apărea, era înlocuită de replica:
„dar asta e normal”!
Am ajuns într-un final la sfârşitul cărţii fără să fi învăţat nimic nou, nimic senzaţional, nimic decisiv şi schimbător.
Şi per total fraza:
„dar asta ştiam”!
A fost lait motivul parcurgerii acelui material.
Faza mai tristă e că nenea asta a publicat cartea lui prin 2003, iar eu sunt dezvoltator de prin 1999 şi aplicam ce zice el, fără să mă gândesc ce mare scofală fac eu.
Dacă vreţi o comparaţie e ca şi cum cineva v-ar scrie o carte despre legatul şireturilor la pantofi şi v-ar vinde-o ca pe un exemplu de metodologie evoluţionară, revoluţionară şi de ultim moment.