vegetarienii si bolile psihice

Vin şi eu cu cei doi cenţi ai mei ca să îmi pun paie în cap. Prietena mea Belgi a avut un articol tare interesant. Nu am citit şi articolul dat de ea, dar am întrezărit printre rânduri despre ce e vorba.
Acum să vă zic şi eu cum cred eu că stă treaba.

preferinte sau boli psihice?

Aşa cum spune şi Belgi, nu e frumos să te iei de preferinţele oamenilor, oricum în general nu e bine să te iei de oameni în orice situaţie ar fi. Dar, pentru că evident există un dar, asta nu înseamnă că nu poţi avea anumite consideraţii propri despre ceea ce se întâmplă. În articol se face vorbire despre regimurile vegetariene, vegan şi alte dinastea. Ei bine nu putem noi, încă, să stabilim ce e preferinţă şi ce e tulburare psihică. Nu putem să stabilim dacă ceea ce vedem noi este o tulburare psihică, sau o simplă preferinţă.

Eu cred că în lumea asta trebuie să existe un echilibru şi deci toate lucrurile trebuie să fie balansate, iar atunci când văd o atitudine extremistă, sau care tinde spre o extremă, înseamnă că echilibrul respectiv, despre care vorbeam, este dereglat şi putem deci vorbi de o dereglare. Cum adesea majoritatea deciziilor pe care le luăm vin de la psihic, putem vorbi de o dereglare psihică. Dar e doar părerea mea.

Revin, nu am nicio problemă cu oamenii vegetarieni, nu am nicio problemă cu homosexualii, nu am nicio problemă cu vegani, dar să impunem nişte limite:
Dacă eşti vegetarian foarte bine, admit încă, să zicem, că asta poate fi o preferinţă. Însă nimic nu îţi dă dreptul să impui modul tău de viaţă altora. Şi aici începe adevărata problemă.

Majoritatea oamenilor ăstora extremişti ajung în societate, sau şi mai rău ajung părinţi şi încearcă prin atitudinea lor să îşi impună modul lor de viaţă.

Cazul 1: Vegetarian scarbos

Eram într-un proiect european, proiect în care trebuia să locuiesc cu mai multe persoane, într-o echipă, într-un hotel. Evident luam masa împreună.

În echipa respectivă era unvegetarian şi distractia a început. Fără să fie întrebat, fără să se lege nimeni de viaţa lui, a început să ne întrebe:
"Dar cum puteţi bă să crăpaţi în voi hoiturile alea, că mie îmi vine să vomit când vă văd".
Ce impresie pot eu să îmi fac despre aşa ceva? Am enumerat cazul anterior ca pe un exemplu, în majoritatea cazurilor când vin în contact cu o persoană vegetariană, aceasta tinde să mă convertească la vegetarianism şi, văzând că nu reuşeşte, să înceapă să folosească texte ca cel de mai sus, calificând mâncarea mea în nişte termeni morbizi, doar doar mi s-o face scârbă.

Se poate explica acest lucru prin lumina preferinţelor? Evident că nu. Se poate explica asta prin intermediul unei tulburări psihice, sau de personalitate? Să vedem.

Om extremist, concentrat pe a-şi impune propriile "preferinţe" şi care devine semiviolent verbal când nu reuşeşte...
Cum sună?
Mie îmi aduce aminte de ceva de la cursul de psiho-pedagogie.
Trec mai departe:

Cazul 2: Parinte vegetarian criminal

O bună prietenă se căsătoreşte cu un vegetarian, ferm convinsă, ca şi restul lumii, că nu e nimic în neregulă. În ciuda avertismentelor mele de orice fel, face pasul (ştim cu toţii, iubirea e oarbă). Apare şi un copil şi tatal începe imediat să îşi impună punctul de vedere.
Urlă ori de câte ori vede că al său copil mănâncă altceva decât iarbă. Iar dacă la adulţi e treaba lor ce bagă în gură, la copii, eu cred că lucrurile stau altfel.
Acolo este clar nevoie de o dietă echilibrată pentru ca acel copil să îşi poată dezvolta toate procesele, organele, ţesuturile şi sistemele necesare.
Consider un criminal, da, am zis bine, un criminal părintele care nu oferă o dietă echilibrată copilului său.
În cazul de faţă, mama a ajuns să îi dea de mâncare pe furişi copilului, chestiile "interzise", vă întreb, asta e viaţă?

Putem să intervenim?

NU, Evident că nu. Fiecare om e liber să aleagă ce vrea pentru el. Deci atitudinea chelnerului respectiv a fost deplasată, dar oare se înşela el amarnic? Nu ştiu, că nu am citit articolul cu pricina şi nici nu îl citesc ca să nu mă enervez.

Dar am şi eu două poveşti interesante:

Chelneri plătiţi din şpagă în România

În 2008 eram prin Bucureşti, muncind ca angajat şi datorită acestui fapt am fost nevoit să locuiesc singur prin acel oraş, fără familie. Drept urmare aveam de ales între a-mi găti singur şi a mmânca prin cârciumi.
Am făcut şi una şi alta. Am avut astfel ocazia să întâlnesc oameni şi oameni. Vreau să zic că am învăţat să gătesc mâncând în cârciumi.
Comandam o anumită mâncare şi dacă îmi plăcea îl întrebam pe chelner ce e şi cum se face, iar el, dacă ştia, îmi spunea, dacă nu ştia, chema bucătarul care era mai mult decât bucuros să audă că mi-a plăcut şi să îmi spună cum a făcut, cu lux de amănunte şi secrete pe care numai din experienţă poţi să le ştii.

Întro seara eram mai mulţi la o masă, la un bar din Iancului. Am consumat de vreo 80 - 90 lei, din care consumaţia mea era de 30 lei. Învăţat cu norma, am lăsat 3 lei în plus pentru partea mea, dar ceilalţi, din diverse motive, nu au vrut să lase niciun leu. Aşa că la final singura şpagă rămasă a fost cea de 3 lei de la mine.

Într-o altă seară acelaş grup ne-am dus în acelaş bar, iar chelnerul respectiv ne-a poftit afară pentru că: "A zis patronul că la mesele de peste 80 lei se lasă cel puţin 10% bacşiş, iar voi data trecută aţi lăsat doar 3 lei, că pe mine nu mă plăteşte nimeni aici, singura leafă este ce rămâne de la clienţi". M-am enervat la vremea respectivă, am părăsit barul şi am jurat să nu mă mai întorc. După ce am revenit la sentimente mai bune m-am întors singur în bar, adică cu o fumeie.

Văzând că sunt însoţit, individul s-a abţinut, dar l-am abordat eu direct:
"Prietene, ia adu-mi o bere te rog şi vin-o să stăm puţin de vorbă".
Prietenul a venit cu berea şi a început să zică:
"Domne, vă rog să mă scuzaţi pentru data trecută, dar vă rog să mă înţelegeţi".
"Păi asta vreau, vreau să înţeleg"!
"Aici lucrăm toţi pe contract de prestări servicii, în contract scrie că singura noastră leafă este ceea ce rămâne de la clienţi, zice patronul că aşa vom fi interesaţi să îi servim bine pe clienţi".
Am rămas siderat, ştiam că românii sunt proşti, ştiam că îşi vând pielea pe nimic, ştiam de programatori angajaţi pe 700 roni, dar aşa, să munceşti pe degeaba, e chiar tare.

Chelneri care îţi dau sfaturi

De multe ori mi s-a întâmplat ca un chelner sau altul să îmi spună următorul text:
"Domnule, dacă îmi permiteţi o sugestie, nu ar trebui să mâncaţi cutare şi cutare seara, vă provoacă nu ştiu ce, mai bine gustaţi asta, sau astalaltă şi o sa fie mai bine".
Mi s-a întâmplat asta şi la oameni cu care mă vedeam prima dată şi la oameni cu care mă întâlnisem de mai multe ori, deoarece îmi făcusem la un moment dat nişte cârciumi preferate.
De curând, am fost într-o staţiune unde la micul dejun am cerut o omletă şi o cafea, iar bucătarul mi-a răspuns:
"Nu am să vă fac cafea, trebuie să aveţi grijă ce băgaţi în corp, dimineaţa e mai bine să beţi un ceai cald".
Şi gata, omul nu a vrut să îmi facă cafea, dar şi eu am fost mulţumit cu ceaiul. Când a venit la masă mâncarea, pe lângă omleta comandată şi ceai, au venit şi nişte feli de păine cu icre de casă proaspăt făcute şi eu am rămas mirat.
Mă gândeam că să vezi cât o să mă coste astea pe notă, dar am învăţat de la o vreme să nu mă mai zbat pentru probleme, le las să se întâmple şi văd eu cum ies din ele.
Vine chelnerul cu nota, icrele nu erau trecute, aveam pe notă doar omleta şi ceaiul, am plătit, am lăsat şpaga cuvenită şi am mai cerut un ceai pentru delectare.
Cum stăteam la masă, bucătarul trece pe lângă mine cu două găini vii şi un satâr şi îmi aruncă din mers.
"Am avut nişte icre foarte bune în dimineaţa asta şi m-am gândit că vreţi să le gustaţi, ajută la metabolism".
Am strigat şi eu un mulţumesc după el şi am rămas foarte bucuros să îmi savurez cel de al doilea ceai.

Concluzie despre chelneri si vegetarieni

1. Nu ştim dacă aceste chestii gen vegetarianism sunt neaparat o chestie de preferinţă, sau o tulburare psihica, ori de personalitate.
2. Ştim sigur că în momentul în care începi să te manifeşti ca un nebun, cu siguranţă nu eşti departe de nebunie, drept pentru care eu personal cred că vegetarianimul exhibitionist este o tulburare gravă;
3. Există chelneri nemulţumiţi cu slujba lor, datorită unor circumstante şi atunci e bine să înţelegem;
4. Există chelneri bine voitori care îţi dau sfaturi despre ce şi cum să mănânci;
5. Nu e neaparat ca acele sfaturi sa fie spuse într-un mod cum ne aşteptăm noi;

P.S. Am aruncat totuşi un ochi la acel post, să văd şi eu ce a zis chelnerul. Şi confirm, reacţia lui (e o ia, dar vreau să îmi păstrez personajul din postarea anterioară) e deplasată şi într-adevăr şi eu vreau să mănânc cate odată doar o salată, dar nici cu cea care a postat nu mi-e ruşine, deja se văd la ea semnele descrise de mine mai sus şi evident că lumea nu are curaj să zică şi bâlbâie politicoasă chestii neutre intrate in tagma political corectness. Mă opresc aici, că ar mai fi multe de discutat referitor la modul respectivei de a se descurca în anumite situaţii. Dacă doreşte cineva, pot să detaliez şi acest aspect că nu îmi este greu. V-am lăsat şi încercaţi să aveţi o dietă echilibrată şi plină de detoate. Nu rataţi niciun moment să simţiţi ce gust are un lucru, mai ales dacă e bun.