joi, 9 decembrie 2010

comunicare,, conversatie, bune maniere: cadourile

Abordez problematica zilei de azi in urma unei discutii avute.
Mai intai insa, vorbind cu un coleg despre ce urmeaza sa scriu, povestindu-I ce mi s-a intimplat, amenintandu-l ca o sa scriu pe blog, el imi spune:
“Presimt ca are legatura cu educatia comunista”.
Lovit de fraza stau si ma intreb, oare atit de previzibil am devenit?
Trec la subiectul zilei de azi, cadourile.

Idea articolului de azi, mi-a venit in urma unei convorbiri telefonice avute, cu mama.
Ma gandeam la un cadou de craciun pentru sotia mea.
Fiind eu indecis ce sa iau, mi-am oprit ochii asupra unui aparat foto in jur de 300 ron de la o firma de pe net.
Ma gandesc, o fi bine, nu o fi bine, sa iau asta, sa iau altceva...
Zic sa o sun pe mama sa cer si parerea ei.
Ca sa intelegeti mai bine cazul, noi, eu si sotia, detinem in proprietate comuna (asa-i ca e frumos termenu asta), un aparat foto fuji s5700, o namila cu zoom de 10x, deci cu dita-i obiectivul, care functioneaza cu 4 baterii r06 sau aa, care atarna goala 380 grame si plina ajunge la vreo 500 daca nu si mai bine,
Care trebuie sa o porti intr-o geanta separata a ei, in care eventual iti mai pui si o pereche de acumulatori (alti 4, pentru ca e energofaga),
Niste filtre eventual.
Deci nu e genul de aparat pe care l-ai lua cu tine zi de zi, cu care sa faci o poza la ceva interesant care ti-a aparut brusc in cale, fiind mai de graba genul de aparat pe care il cari cu tine stiind ca undeva vei avea de facut poze si eventual sa te gandesti ca va trebui sa ai grija lui toata seara.
Pe de alta parte, sotia are antecedente, a pierdut un aparat foto din asta micut, predecesorul celui descris mai sus, cumparat de mine mai la inceput, cand abia imi faceam mana pe foto digital. Evident ca am facut o criza de nervi cand am vazut ca a pierdut aparatul foto si de atunci sotia a devenit circumspecta in utilizarea oricarui
Aparat sau lucru care imi apartine, sau ne apartine.
Adica pe cele care imi apartin nu pune mana, pentru a nu putea fi acuzata de nimic,
Iar pe cele pe care ne apartin le utilizeaza numai in prezenta mea si intrebandu-ma de o mie de ori inainte daca e bine ce face si la cel mai mic semn de neregularitate pasandu-mi obiectul spre reglare.
Astfel, aparatul mai sus descris si asa utilizat foarte rar, din pricina dimensiunilor si a ariei restranse de utilizare (nu te duci pe plaja cu asa ceva, decat daca vrei sa il pierzi), devine si mai neutilizabil, fiind folosit doar in prezenta mea.
De multe ori se intimpla sa fiu in oras cu sotia si sa exclame:
‚Vai ce frumos e cutare lucru, ce pacat ca nu avem aparatul foto cu noi”.
Mai rezolvam problemele de tipul asta cu telefonul, dar stiti ce poze ies pe telefon, vai mortii si ranitii lor.
Drept pentru care ma gandeam sa cumpar un aparat foto micut asa cum spuneam mai sus.

Cadourile

Acum ajung la discutia de azi.
Pentru a ma intelege, trebuie sa stiti ca, conform educatiei comuniste pe care am cantat-o indelung pe acest blog (Nu e asa Mariane)?
Sunt indoctrinat sa imi respect parintii si mai mult nu imi place sa ii supar, sa ii vad imbufnati sau nemultumiti de ceva.
Drept pentru care, inainte de a face o cheltuiala mai consistenta, ma consult si cu ei pentru a vedea ce parere au.
Mama dupa caz, e sau nu de acord, dar atunci cand nu e de acord, are un stil de a ti-o spune ca iti trece orice chef de cumparatura, tu vrei inca in sufletul tau sa cumperi lucrul respectiv, dar...
Deja am ajuns sa cochetez cu idea sa imi extrag niste fonduri care sa stiu numai eu de ele si sa nu mai spun nimanui nimic, dar asta e alta poveste.
Ce m-a frapat la discutia de azi si pe langa asta mi-am adus aminte si de alte discutii din trecut pe domeniu, a fost modul cum a pus problema.
Nu m-a deranjat faptul ca mi-a stricat cheful de cumparaturi, cat modul in care reuseste sa puna problema in aceasta problematica a cadourilor.
Insa nu numai mama gandeste asa, ci se pare ca este modul tipic de gandire al generatiei, un mod pe care nu il suport si ma enerveaza in aceasta problematica.
Stau si ma gandesc, cat de foame sa iti fi fost in viata asta, cat de multe lipsuri sa fi avut sa incepi sa gandesti asa.
Motivele au fost:
- Ce va trebuie aparat foto nu aveti unu? Si asa sta ala nefolosit acolo si oricum a mai pierdut unul din asta mic.
Pana aici, imbatabil, dar partea frumoasa urmeaza:
- Mai bine te duci si ii cumperi o geaca, sau ceva de imbracat calumea.... Continua!
- Sau poti sa iei un inel sau un lant de aur...

Dupa ce inchid telefonul imi aduc aminte de o alta discutie avuta craciunul trecut.
Eram asteptati a doua zi de craciun la masa la niste prieteni, nu aveam cine stie ce bani si nici nu ne cumparasem nimic cadou.
Cand sa plecam din casa, mama imi spune:
- Pai voi va duceti cu mana in cur ma asa la oamenii aia
- Dar cu ce sa ma duc.
- Pai ia si tu o sticla de vin din drum, sau ia ceva, doar nu o sa te duci cu mana goala.
Ne-am certat pe marginea subiectului un sfert de ora sila ambitie, m-am enervat si nu am mai plecat nicaieri.
Am sunat prietenii respectivi si am zis ca nu vom ajunge, pentru ca a intervenit ceva.
A fost cel mai urat gest din viata mea, pentru care imi pare rau si acuma, deoarece eram singurii invitati la masain ziua respectiva si oamenii se pregatisera bucurosi sa ne primeasca.
Nu au lasat sa se inteleaga asta, politicosi fiind, dar o stiu eu ca asa era.

Lectia de azi:

E mai mult o parere personala si niste lucruri observate in decursul scurtei mele experiente, iar aici iar vin in contradictie cu codul bunelor maniere si consider din nou ca taranimea a introdus pe furisi o noua regula stupida in acest cod.
1. Cum naiba sa te duci cu cineva de mana in magazin, eventual pe la mai multe magazine, sa il pui sa probeze 50000 chestii, eventual sa gasesti ceva care ii vine, ii place, iar apoi sa te duci cu el de mana la casa si in fata lui sa platesti cadoul. Ce cadou si mai ales ce cadou de craciun (care ar trebui sa il gasesti ca o surpriza sub brad in dimineata de 25) poate fi acest lucru. Nu pun la socoteala faptul ca deja de la al treilea magazin incolo, cadorisitul s-ar putea sa isi piarda interesul, sa se enerveze etc. Mai mult, omului s-ar putea sa nu ii placa sa probeze o multime de lucruri, numai ca sa ii faci tu un cadou. In al doilea rand, nu pot sa nu constat pervetirea mintii generatiei, ei in loc sa vada intr-un cadou ceva frumos, care sa te bucure, care sa iti placa cu adevarat si pe care sa il folosesti cu drag stiind ca il ai de la X, ei zic „mai bine i-ai o geaca, ca ii trebuie”, ce se bucura omul ala de geaca? Doar daca e vreun sarac lipit si geaca aia e tot ce putea visa, in rest nu ma prind de ce m-as bucura pentru o geaca. Personal nu agreez cand primesc cadouri obiecte de imbracaminte, cred ca stiu cel mai bine, ce mi se potriveste si ce imi place si ce imi vine si am momentele mele cand vreau sa ma duc sa imi cumpar si sa probez. Daca vi cu un cadou imbracaminte, poti cel mult sa speri ca m-ai nimerit si imi place, sau daca nu, poti spera ca macar o sa am bunavointa sa il duc la un centru pentru nevoiasi sa il donez. Aceasta accentuare pe util si atat ma sperie. Cand spui „i-ai o geaca ca ii trebuie”, poti la fel de bine sa spui „i-ai o perechehe de chiloti ca are doar patru si ii trebuie cinci, macar sa ii schimbe zilnic si in weekend poate sa stea si fara chiloti”. Cadourile de imbracaminte, le agreez doar intr-un grup restrans de prieteni si pentru ocazii care se pot preta la astfel de cadouri. De exemplu, cu buna mea prietena Sacha, am capatat un obicei sa ne aducem tricouri de prin toate colturile tarii pe unde ne plimbam, dar nu tricouri simple, ci din cele care sa reprezinte zona, astfel am o colectie impresionanta de tricouri de prin toate colturile lumii si asta imi place, dar sunt mai mult ca niste trofee de vanatoare. Fiindu-mi buna prietena, Sacha imi nimereste si numarul mereu (de fapt merge la sigur, ia xxxl ca sigur imi vine).

2. Valoarea cadoului: Trebuie bine ales, astfel incat sa nu jicnesti nici sa nu obligi, dar dragii mei, daca puteti, nu va opriti la cadouri de 10 ron ca sunt naspa. O alta fraza celebra a generatiei despre care vorbesc este: „ooo! Cum sa dai atitea bani pe un cadou”! Aceasta fraza fiind spusa cand am facut cadou unui prieten un hdd de 300 ron. Eu personal, sa fiu sincer, nu vad nimic pe piata sub 100 ron care ar putea sa ma incante ca si cadou, probabil doar vreo carte. Dar si cartile bune (cum ar fi manualul Gower de project Management), costa azi peste 100 ron. In conditiile astea, cum sa te duci cu un cadou de 10 ron la cineva? Eventual ei o cutie de bomboane proaste si atat.
E drept ca, un ins scolit probabil de maica-sa, a reusit sa ma surprinda, venindu-mi cu un tricou de 5 lei, atit a costat, cadou. Inutil sa va spun cum arata, era o bucata de carpa stravezie, prin care puteam strecura branza, dar prietenul era foarte mandru ca era bumbac 100%. S-a rupt in momentul in care l-am pus pe mine si i l-am inapoiat rugandu-l sa il duca in service la garantie.

3. Micile cadouri de vizita:
Este foarte adevarat ca la Codul Bunelor Maniere scrie ca atunci cand te duci in vizita trebuie sa te duci cu ceva in mana, sa nu te duci cu mana goala si se realizeaza o intreaga teorie despre cum si in ce fel sa alegi cadoul respectiv.
Rubrica mai cretina nu am intalnit.
Luati de pilda cazul meu (nu inversati l cu z ca nu e bine),
Ce a fost mai frumos, faptul ca nu m-am dus la masa de craciun a prietenilor, fiindca „nu puteam sa ma duc cu mana goala”, sau faptul ca as fi ajuns acolo, cu mana goala, dar toata lumea s-ar fi simtit bine.
Eu cred ca niste prieteni daca te asteapta, te asteapta pentru prietenia ta cu ei, pentru ca le place timpul petrecut cu tine, pentru ca si tie iti place sa petreci timpul cu ei, nu pentru sticla de cola, sticla de vin, cutia cu bomboane sau alt cadou de 4 lei jumate cu care te infiintezi tu la usa, fiindca asa trebuie.
Invers gandind, te poti duce cu ce, in codul bunelor maniere, desi procedura este foarte elaborata, nu ti se spune exact cum si cat tre sa coste cadoul ala.
Iar daca te limitezi ( ca nu o sa te duci la fiecare vizita cu cadou de milioane), ajungi in cazul punctului 2, adica acel cadou al tau sa fie cel mult inutil.
Asa ca sticla ta de vin se va alatura probabil pe langa celelalte 20 primite inainte, cuita ta de bomboane se va alatura probabil celorlalte 10 primite inainte si asa mai departe.
Daca tot dai banii pe ceva (ca sa respect cliseul generatiei de aur) nu ar fi bine sa ii dai pe ceva, macar util, care gazda sa nu il aiba, sau sa ii placa.
Dar ce te faci, ca culmea e, ca tot ce costa sub 100 ron, isi cam permite toata lumea, asa ca mai mult ca sigur ca omul are in casa,
O sticla de vin din aia intre 10 si 30 ron cu care te infiintezi tu la usa, sigur are prin casa vreo cutie de bomboane Susardine, modelul restrans de 7 lei si asa mai departe.
Cadourile nealimentare sub 100 ron, daca nu sunt o carte, iarasi nu prea ai ce face cu ele, sunt tot felul de figurine urate si nefolositoare care in cel mai rau caz sunt bune sa atraga praful si daca gazda nu este vreun colectionar inrait de chinezi cu peste sau de cosari, atunci sigur cadoul tau smecher va lua drumul gunoiului dupa ce ai plecat
Ar mai fi multe de scris, dar iar zice SLVC ca scriu mult, probabil intr-o postare ulterioara mai abordam subiectul asta, fiindca el este foarte interesant.

Va multumesc ca si azi mi-ati suportat inganfarea si peroratiile.

6 comentarii:

silavaracald spunea...

Mda, n-ai scris deloc mult! :))
Dar rău trebuie să fi reacționat atunci, de ai băgat spaima în biata femeie în halul ăsta. Ce naiba, era doar un obiect la urma urmei! :-?

black ares spunea...

@slvc, un obiect care costase vreo 7 milioane, iar eu, asa cum am recunoscut in postare, sunt inca indoctrinat cu educatia comunista, cu care ma lupt din greu sa scap.
Adica, stii tu, aia in care "dumnezeule, 7 milioane reprezinta salariu meu pe o luna!!!".
Si cu variatiile corespunzatoare "3 milioane reprezinta jumate din salariul meu pe o luna",
urmat invariabil de continuarea "bani pe care ii muncesc nu ii fur si ii muncesc din greu".
Asa ca iti dai seama ca pierderea unui obiect, care depaseste ca valoare 100 ron, este o tragedie a familiei.
Putea sa moara bunicu si nu era atita durere.

Cam asta e educatia pe care multi copii o primesc in familie si cu care ei traiesc mai departe, ajungand sa isi traiasca toata viata plina de lipsuri chiar si atunci cand poate si-ar permite sa fie altfel, e mai bine sa:
"Pui deoparte pentru zile negre ca nu se stie, nu vezi cu vremurile astea"...
Este exact educatia comunista, despre care mai vorbeam ceva posturi anterioare.

Anonim spunea...

eu zic ca un cadou il faci si daca e doar de 2 lei. Pentru ca nu conteaza valoarea de pe piata cat valoarea pentru cel care il primeste. Daca lui ii place sa aiba in dulap o piatra de pe muntele X, daca ajungi acolo, pui mana si iei una de pe jos. Si e gratis!
Valoarea cadourilor se cuantifica altfel!

black ares spunea...

@zac, da, tu ai dreptate, dar vezi tu, ai dreptate in caz particular.
Nu e chiar gratis piatra aia, pentru ca te-ai dus pana acolo, ai si carat-o inapoi, deci e un efort, iar costul si valoarea nu inseamna neaparat bani.
Dar hai sa fiu mai explicit, cand e vorba de cadouri cumparate, adica alea care te costa bani, atunci treburile cam stau cum le-am infatisat.
Si intodeauna exista exceptia, asa cum am afirmat, ca omului sa ii placa, iar daca stii asta, te poti duce, dar omului trebuie cu adevarat sa ii placa foarte mult, adica valoarea cadoului sa fie mare.
Pentru ca de exemplu mie imi place sa beau vin, deci dupa teoria ta, daca imi vi cu o sticla de vin, ar trebui sa fie ok.
Ori nu e ok, nu ma pasioneaza de loc sa primesc cadou o sticla de vin.
Dupa cum ai vazut in post, am zis si eu ca, imi place sa primesc tricouri, dar nu de la oricine si nu orice tricouri.
Adica, ca in exemplul tau cu piatra, tricoul ala e dintr-un colt al lumii (Spania, rusia, Cehia etc) si e adus de Sacha.
Dar daca imi vi maine cu un tricou de la Cora in mana, fiindca te-ai intimplat prin vizita pe la mine si fiindca habar nu aveai ce sa iei ca sa nu vi cu mana goala...
Imi pare rau sa o zic, dar mai bine vii fara.

silavaracald spunea...

Măi, tu ești bun de ministru de finanțe! Sigur ai scoate țara din criză.
Și nici nu glumesc de fapt.

black ares spunea...

@slvc, cunosc si eu teoria consumului, dar vezi tu, pacatul meu adanc este acela ca eu nu achiesez (asa ca sa vorbesc ca cei de la antene), la solutiile extremiste.
Apropo de criza, ma uit la unii care spun:
"Sa marim consumu, consumu e cheia, numai consumu ne va scoate din criza".
Altii vin si spun:
"Sunteti niste dobitoci, investitiile sunt mama economiei, nu faci investitii, nu existi".
Si toti astia sunt mari somitati in timp ce de fapt solutia e undeva la mijloc si in orice scoala de afaceri (nu de la noi), se preda in anul intai.
Este asa numita regula 70-20-10.
Conform acestei reguli dintr-o cantitate de bani 70% trebuie cheltuita pentru traiul propriu, adica pentru consum, 20% trebuie cheltuita pentru investitii, dar atentie, investitie nu inseamna cumpararea unei noi masini sau a unei noi case, aia e investitie numai in mintea romanasilor nostrii babalai.
Iar 10% trebuie alocat activitatilor caritabile.

Dar sa stii, ca in ciuda celor cu care ma dau mare pe aci, nu as fi un bun ministru de finante fiindca as fugi cu banii tarii si mi-as cumpara tot felul de jucarii teleghidate.