joi, 25 noiembrie 2010

Comunicare, conversatie si bune maniere: partea adoua: Despre persoanele cu dizabilitati

Stateam si ma uitam pe blogul meu asa (ca oricum la cat de bun e, doar eu il citesc),
Cand brusc m-a lovit agresivitatea si negativismul din mesajele mele.
De unde dracu (naibi, ucigaltoaca si alte sinonime), oi avea tendinta asta in scris, de ce nu oi scrie si despre faptele frumoase nu stiu.
Probabil ca atunci cand sunt nervos pe o chestie, vin si scriu,
Cand sunt fericit, plec in coltul meu acolo si ma bucur singur.
Stiu, nu e nevoie sa o spuneti sunt un nenorocit.
Ba, dar ieri, ieri mi s-a intimplat apogeul faptelor frumoase, iar ceea ce s-a intimplat e de o simplitate atit de simpla, incat mi-au dat lacrimile.
Dar nu o sa ma dezmint si o sa public si chestii urate in aceasta postare, care vor face ;lucrurile mai de inteles.

Ca sa stiti care e subiectul principal astazi, san u va pierdeti pana la final sis a ziceti “ce o fi vrut nea Gheorghe asta sa zica”, sau mama san u zica “vai de mine, te-ai tacanit baiatu mami”.
(da, mama! Si eu te iubesc)!
Ei bine vorbim despre primul contact (nu sexual ca ala e deja al doilea), cu o persoana cu dizabilitati.
Lectie de comunicare sau de ce vreti voi, dar cititi pana la capat, pentru ca va foloseste in cariera voastra si veti castiga mult mai multi bani.

Faza I: In trecut

Eu, discriminat de lume si impotriva tuturor (citit postari mai vechi daca vreti sa aflati detalii), m-am facut pfa anul asta.
Dup ace m-am facut eu pfa, guvernul a bagat ordonanta 58, drept pentru care pentru 3 luni, a trebuit sa ma duc la coada la casa de pensii sa depun declaratii, notificari si alte instrumente de hartie cu care statu se sterge la cur (scuzati expresia sterge!).
Intre timp, acelas stat (probabil dup ace a iesit din buda) da ordonanta 82 conform careia eu nu prea mai trebuie sa ma duc sa stau pe la cozi.
Printre altele gabjesc si un contract de munca cu norma fractionata, drept pentru care nu mai trebuie sa platesc pensie ca pfa.
Cand m-am inscris la Casa de Pensii, pentru ordonanta 58, am dus acolo cartea de munca si m-am inscris.
Acum, fiindca incepand cu 1 octombrie am contract de munca, ieri am fost nevoit sa ma duc sa depun solicitare de retragere si sa imi iau cartea de munca.
Bun, v-am facut introducerea.

Faza II: ieri

Imi vine randul, intru inauntru, impreuna cu mama care ma insotea.
O aud pe doamna de la birou:
„spuneti domnule va rog, ce problema aveti”.
Raman inmarmurit, mi se adreseaza, mie, culmea!
Raspund:
„pai uitati, sunt pfa, numarul, seria, cnp si incepand cu data de 1 octombrie am contract de munca si as vrea sa nu mai platesc pensie”.
Ea:
„dati-mi buletinul va rog si contractul de munca in original si copie”.
In timp ce spune asta loveste usor biroul cu mana.
Iau hartiile din mana mamei mele si le inmanez.
„foarte bine, vad ca ati completat si declaratia de retragere”.
Eu:
„da, am completat-o cu mama pe hol”.
Ea, probabil zambeste, e femeie deci e mama, iar la evocarea unui asa cuvant frumos sigur a zambit.
Eu, in timp ce ea scrie:
„Nu va suparati, eu mai trebuie sa depun notificari si declaratii”?
Ea:
„nu”.
O vad preocupata si gandindu-ma sa o las sa nu greseasca (stiti ce repede gresesc functionarii astia).
Termina si imi spune:
„aveti hartiile aici”,
Bate cu palma usor in birou.
Ma intind iau hartiile.
Zic:
„totusi, v-as mai retine un moment sa ma lamuriti si pe mine exact cu pfa-ul”
Ea:
„da, sigur, spuneti”
Eu:
„pai cu notificarile astea, eu am contract de munca la cei de acolo, dar ca pfa nu lucrez tot cu ei, ca pfa, iau comanda de un site, tai factura am luat banu”.
Ea:
„da, am inteles, nu va incadrati la ordonanta deci nu mai depuneti si nu mai platiti nimic”.

Faza III: Lectia

Va intrebati probabil si ce e cu asta, veti observa din exemplele de mai jos, care e chestia.
Eu tin sa ii multumesc doamnei functionare, nu stiu cum o cheama, dar ii multumesc pentru comportamentul corespunzator avut.
Este drept ca a fost un comportament normal, nu si-a facut decat treaba, dar intre oameni care stiu sa sa poarte, oricum, dar numai bine nu,
Incepem sa apreciem si sa laudam cand cineva se comporta normal.
Nu va dau eu lectia, ci va spun ca exemplul de mai sus este un asa da, iar cele de mai jos sunt un asa nu.

Faza IV: In trecut, 2004

Eu student la facultate de matematica si informatica.
Sunt chemat la comisia de expertiza pentru a mi se revizui gradul de handicap.
Atentie la personaje si la locul de desfasurare al faptei.
Suntem la comisia de expertiza, deci ar trebui sa aiba niste experti.
Stau la coada impreuna cu, evident, tot mama!
Imi vine randul.
- Buna ziua!
- - Buna ziua! Zic eu, mama saluta si ea.
- Da doamna, spuneti, cine sunteti dumneavoastra?
- Sunt mama domnului.
- De ce a-ti carat si persoana dupa dumneavoastra? (persoana eram eu)
- Scoateti persoana afara, lasati-o pe scaun si va intoarceti doar dumneavoastra.
Pana sa imi dau seama eram afara, stand pe scaun.
Mama a rezolvat problemele, evident nu erau toate actele, am alergat prin oras pe la notari, pe la diverse.
Ne intoarcem, stam la coada intram:
- Doamna, iar ati adus persoana aici?
- Va rog sa ma scuzati, intervin eu, numele meu este Radu Vasile, student anul III la facultatea de Matematica, Informatica, varsta probabila 24 ani. Cred ca pot sa asist la momentele in care se iau decizii in ceea ce ma priveste, cred ca am dreptul sa fiu trat ca un om nu ca un obiect care trebuie mutat de colo, colo si cred ca am dreptul la niste scuze prezentate acum pe loc.
Se asterne linistea. Intr-un final se aude:
- Imi cer scuze....
- Doamna, macar atita lucru nu stiti, scuzele nu se cer, se ofera!
- Mda, va rog sa ma scuzati pentru cele de mai devreme, daca pot in vreun fel sa ma revansez.
- Scuze acceptate, zic eu si parasesc incaperea cu hartiile mele.

Deci, aici poate nu ati inteles, va dau lectia:
Copii mei, dragi mosului, cand va intalniti cu o persoana cu dizabilitati, insotita, nu vorbiti despre ea cu insotitorul ca si cum nu ar fi de fata. Mai ales daca cele spuse ar trebui sa se constituie intr-o conversatie directa cu individul in cauza.

Faza V: Tot in trecut, 2007 Iarna

Continui seria de evenimente.
Eram angajat in Bucuresti la o firma, singur pe acolo, fara mama pe langa mine, sau fara alte ajutoare.
Ma imbolnavesc intr-o oarecare masura si aveam nevoie de un medic de familie, sau un medic generalist, tuseam, ameteam si alte dinastea.
Imi rog un coleg de munca:
„tu, Liviu, hai frate si cu mine la doftor azi, ca nu mai pot si nu stiu ce sa iau pentru raceala asta”.
Trec peste episoadele in care, toate dispensarele din jur, m-au refuzat, pe principiul ca nu sunt inscris la ei.
Inclusiv la policlinica Iancului, am fost refuzat pe aeeasi tema.
Il intreb pe Liviu:
- Frate astia nu au vreo policlinica cu plata pe aici?
- Ba au, la Morarilor!
- E departe?
- Nu, e acilica!
- Poti sa ma duci? Nu iti rapesc prea mult timp?
- Da eu te duc, dar tre sa vina cineva sa te ia de acolo, ca eu tre sa ajung pe urma in alta parte.
- Vorbesc cu altcineva sa vina sa ma preia si sa ma aduca acasa.
- Foarte bine.

Plecam, ajungem, intram.
Lasam la o parte aspectul de cladire din filmele cu vampiri.
Intreb daca au medic generalist, au, intreb cat costa, costa 30 ron, platesc si urc.
Ajung in cabinet, intram si aud:
- Asezati-l pe pat!
Sunt asezat pe pat.
- Ce probleme are!
- Pai nu stiu, intrebati-l pe el poate sa vorbeasca!
- A, Da! Ce probleme aveti!?
- Pai uitati, tusesc, ma doare capul, imi vine sa vars, si ametesc.
- De cand are problemele astea...
- Nu stiu doamna, eu sunt colegul lui de servici nu dadaca!
- De cand aveti problemele astea! (se repeta intrebarea pe un ton exccamativ si cu un ton usor ridicat)
- Pai de alaltaieri.
Se apropie de mine, ma palpeaza pe gat cu atita finete ca imi venea sa ii spun (apasa mai tare ca nu musca).
- Ia sa vedem puteti sa deschideti gurita?
Eu casc gura.
- Aoleu ce e cu dantura asta, ce e asa incalecata, ce ati patit, iu ca urat mai arata doamne.
Nu raspund nimic, dupa cum va amintiti eram cu gura deschisa.
- Inchideti gura, zice ea, dar urat va mai arata dantura, ce ati patit.
Eu nu raspund nimic.
- Ce a patit cu dintii aia, de sunt asa!
- Nu stiu doamna, de unde sa stiu, zice colegul meu.
- Foarte bine, mergeti si faceti o radiografie la plamani jos aici.
Ma duc la radiografie, fac radiografia.
Ma intorc!
- Aoleu, dar aveti probleme cu inima!
Eu incep sa ma gandesc, probleme cu inima, la ultimul eco, stateam bine, il fac la 6 luni, gratie problemelor din trecut...
- Ce probleme am?
- Pai aveti inima culcata, fiindca plamanii au iesit departati!
- Doamna, o sa ma duc la un cardiolog!
- Pai puteti sa mergeti sus acuma!
- Nu multumesc, am cardiologul meu si in plus am un ghinion, care cardiolog se ocupa de mine, moare de infard, am ingropat vreo 3 pana acum. (nimic mai real, chiar asa e).
- Aoleu, oti avea norocul asta si la doctori? Se intreaba ea, care e deja trecuta de a doua tinerete.
- Nu stiu, nu am contabilizat la medici generalisti, dar daca vreti fac o statistica.
- Dar ce munciti dumneavoastra!
- Pai muncesc programator!
- Cu computerul???
- Pai cu ce, ca doar nu programez inmormantarei! (observati predilectia mea spre subiect, asa stiu eu sa fac glume ce vreti)
- Nu, doamne fereste, dar cum puteti asa orb sa lucrati cu computerul.
- E, e mult de explicat, nu stiu cum sa va zic, e putin cam greu asa, dar merge.
- Haideti sa va ascult la plamani!
Ma asculta, dupa care prescrie:
Flamexin, eurespal, bicarbocalm.
Nu mai lungesc sa spun ca m-a indoit de ficat medicamentul ei minune, flamexin, ba chiar va recomand sa fugeti de acest medicament cat puteti, e printre cele mai tampite.

Dar revin la lectia de azi, fratioare, eu sunt ala cu problema, vorbeste cu mine, intreaba-ma pe mine, fama sa inteleg ca vorbesti cu mine si vorbeste-mi frumos nu ca la copii de 3 ani bolnavi mintal. Pot sa inteleg ca iti place ca ti-am platit consultatia, pot sa inteleg ca ai vrut sa castige si aia de la radiografie un ban (ca era 50 ron radiografia), dar nu pot sa inteleg comportamentul de om tampit si needucat.

Faza VI: Rezumatul

Vorbiti direct cu o persoana cu dizabilitati, nu va adresati insotitorului decat in cazuri de forta majora, daca insotitorul considera ca trebuie sa intervina, stie cand sa o faca.
Daca persoana cu dizabilitati nu se descurca, va apela singura la insotitor si nu e o problema asta, nu e nimic stanjenitor.
Includeti in adresarea voastra, elemente de moment care sa indice clar ca va adresati omului cu dizabilitati si nu altcuiva.
In cel mai rau caz folositi numele, ca de aia il are.
Nu gasiti nici un element de moment sa identifice cui va adresati, creati-l,
Va apropiati de omul cu dizabilitati si vorbiti direct catre el, va intelege ca cu el vorbiti.
Puteti incerca o atingere usoara pe umar, dar aici cu atentie, sunt multi care nu suporta invadarea spatiului.
In orice caz, nu folositi gesturi prea copilaresti, cum ar fi mangaiatul pe cap, sau pe fata si la dracu
Nu folositi un ton de copil decat daca chiar va sta bine cu asta.
A-mi spune mie „deschidem gurita” si alte dinastea, nu ma incanta foarte tare.

Daca nu ati inteles din primul caz, ce e corect, atit de corect si de simplu, lasati coment si va explic, nu e nicio suparare si mie mi se intimpla sa nu ma fac inteles.

Va multumesc mult ca si astazi ati fost alaturi de mine.

2 comentarii:

silavaracald spunea...

Măi, cum naiba să nu înțelegem, că ne-ai explicat ca unor persoane cu dizabilități mentale. :D
Un lucru te rog însă: nu mă mângâia pe cap, că abia am fost la coafor și am lăsat acolo o căruță de bani! :D

black ares spunea...

:)
@slvc, nu, nu! Eu nu mangai pe cap, fiindca mi s-a intimplat odata sa gasesc un par atit de murdar si slinos incat si mie mi s-a facut scarba...
(sunt rezistent de felul meu asa, cine a trait aproape 16 ani in colectivitate din care 12 in internat stie).