Am mai scris despre educatie si cum ne afecteaza ea. Ajung sa ma repet, dar nu am ce face, cand observ zilnic cum ceea ce numim noi educatie se transforma intr-o bariera pentru noi.
Am doua cazuri in minte, dar nu stiu daca am timp, spatiu sa le tratez pe amindoua. Voi scrie si vad pana la final ce iese. Daca nu tratez astazi, sigur tratez al doilea caz in episodul urmator. Nu as vrea sa plictisesc auditoriu cu o postare prea lunga, deoarece ochii vigilenti sunt asupra mea.
Bolile si educatia
Suntem invatati de mici sa nu dam tot din casa, sa nu spunem nimic din familie, fiindca nu e frumos. Inafara totul trebuie sa fie floricele si pasarele pe campii, nimic nu merge rau, totul e numai lapte si miere. Nu conteaza ca tactu se imbata ca porcu si va bate si pe tine si pe ma-ta de va usuca, tu trebuie sa spui frumos ca ai ochii unflati pentru ca te-a tras curentul.
Dar asta te priveste, nu imi pasa daca iti iei bataie 24 din 24, iar tu continui sa minti ca totul e frumos, pana la urma e treaba ta, te minti pe tine.
Dar vine un moment cand ii afectezi și pe ceilalți cu educația ta sărită de pe fix. Iar acest caz, dragul meu, este cazul bolilor.
La noi este o rusine să se afle că ai vreo boală. Ai făcut râie, nu cumva să spui cuiva, că e de rușine mare, bă, dar mare. Râie fac numai nespălații și jegoșii, tu să nu spui. Vino senin ca și cum nimic nu s-a întâmplat, dă mâna cu mine, pupă-mă, ca eu nu am nicio altă treaba decât să vreau să primesc fericit microbii tăi jegoși. E drept că dacă nu dai mâna cu mine, sau nu mă pupi cum o făceai până acum, s-ar putea să intru la idei, dar decât să îmi explici care e situația, mai bine vino și comportă-te ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Exemplul cu râia este unul forțat, pentru a sublinia enormitatea acestui fapt.
Alte efecte ale acestei educatii
Rușinea față de boală implantată prin educație, se transformă într-un efect pervers. Gândindu-te despre tine că e rușinos să ai o boală, automat în mintea ta se va crea prejudecata că dacă unul are o boală, ăla e inferior ție, că, nu e așa, e rușinos să ai o boală, iar ăla, dacă a făcut-o, înseamnă că e un om de rușine care merită disprețuit. De aici, până la tâmpenia în care trăim azi, în care persoanele cu dizabilități sunt discriminate, nu a fost decât un pas.
Mai mult, citesc în ziar chiar azi, de cazul unei adoleșcente bolnavă de depresie, care 5 ani nu a spus nimic de rușine, rușine implantată evident prin educație. Părinții au aflat despre boala ei numai când copilul a comis prima tentativă de suicid. Frumos nu?
Știu că și în afară există confidențialitatea datelor, dar acolo există tocmai pentru a te lăsa pe tine să spui cât vrei și cui vrei. Nimeni nu te judecă dacă ai o boală, ba mai mult, îți acceptă unele lucruri tocmai fiindcă condiția de boală poate nu îți permite să lucrezi la parametrii normali. Totuși ei sunt educați altfel și o să revin asupra acestui lucru și în alte postări.
La noi a început să se introducă confidențialitatea datelor medicale, tocmai pentru că lumea e cretină și te judecă pe baza lor.
Ai făcut sifilis, nu ești decât un afemeiat nenorocit care umblă la curve. Nu mai contează că sifilisul are și alte căi de trasmitere și chiar pe calea de trasmitere sexuală, s-ar putea să ți-l iei fără să știi de la o prietenă care umblă ea prin alte locuri.
Mai avem și problema igienei și a regulilor de igienă. Este foarte adevărat, că în cazul ideal, trebuie să ai propriul set de căni, periuțe de dinți, tacâmuri. Dar câți dintre voi nu ați mers în vizită și nu ați băut o cafea, sau nu ați servit o prajitură, sau o masă dintr-o farfurie a gazdei și cu tacâmurile gazdei.
Ei bine, spre exemplu, chiar daca speli farfuria cu apa, chiar si cu detergent în unele cazuri, helicobacter pilori nu dispare. Asa ca simplele reguli de igienă nu te ajută. Faptul că ai spălat un fruct proaspăt cules, îl doare fix în cur pe helicobacter, sau pe alți mici germeni, pentru că ei trăiesc liniștiți în apă și alte medii mai periculoase chiar, cum ar fi mediul acid al stomacului tău.
Cum trebuie reactionat?
Din primul moment în care am știut că am infecție cu helicobacter pilori, am anunțat peste tot unde m-am dus. Astfel încât să se știe și să nu cumva să se utilizeze cana mea, tacâmurile mele. Ce a făcut gazda cu ele, nu mă privește. Și nu mi-a fost rușine să spun asta, chiar dacă printre modurile de transmitere ale lui helicobacter este fecal - oral. In felul acesta am incercat sa evit să îi infestez și pe alții ferindu-i de la o viață chinuitoare.
Pentru că da, unele boli sunt mai dure decât cele de care te temi cel mai mult. Depinde doar cum vezi lucrurile. Ti-e frica de cancer? Foarte bine, cancerul în cel mai bun caz, daccă e în fază avansată, mai trăiești câțiva ani și mori, scapi cum s-ar spune. Știu, nimeni nu vrea să moară, tuturor ne e frică de moarte, dar ea vine totuși ca o izbavire când intri în valatucul ăla.
Dar să ajungi să trăiești, probabil toată viața, adică cel puțin 40 ani de acum înainte, dacă nu se întâmplă vreun eveniment major, mâncând doar anumite lucruri, că restul îți fac rău vizibil, să nu mai poți să iei un medicament, singurele pastile admise fiind fix cele de stomac, altele făcânduți rău, să ajungi să stai cu branula în mână ca să îți faci antibiotice când ai nevoie de ele, pentru că în stomac nu mai poți să bagi așa ceva, e totuși mai crunt. Știu, o să ziceți că e bine că trăiești.
Deci sfatul meu, dacă știți că aveți o boală nenorocită, anunțați delicat să fie atenție, pentru că așltfel e posibil să îmbolnăviți oameni fără să vă dați seama. Și s-ar putea să afle de unde și bine nu o sa fie, pentru că chiar dacă nu voi l-ați infestat, asupra voastră va cădea bănuiala.
Vă mulțumesc de atenție și vă aștept la episodul următor, pentru că în ăsta nu am reușit să tratez și cealaltă temă.
2 comentarii:
Confidențialitatea actului medical e menționată încă din Jurământul lui Hipocrate: „Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.” Așa că nu-i nicio noutate.
Da, poți vorbi despre anumite cazuri, dar fără a menționa numele pacienților sau date care ar putea ajuta la identificarea lor.
În rest, conduita ta mi se pare de bun simț și ar fi bine să fie adoptată și de alții aflați într-un moment de boală.
Nicaieri in text nu cer ca doctorul sa dezvaluie date despre pacient. Doar aratam motivele diferite pentru care s-a introdus confidentialitate intr-o parte si in alta.
Din pacate va trece ceva pana lumea sa inteleaga ca trebuie sa mai si gandeasca.
Multi se bazeaza pe niste reguli de igiena invatate ca o poiezie si se considera seif.
Nimeni nu si-a pus problema daca regulile alea sunt bune, sunt suficiente, de ce exista regulile alea.
In plus, e plin netu de sfatuitori, oameni care bazat pe ce stiu ei, se cred eminente in domeniu si iti vin cu sfaturi de valoare, trantindu-ti o regula din asta de gradinita ca mare solutie la problema ta.
Altii care nu stiu, vad si urmeaza sfaturile de rahat.
La asta mai contribuie si panaramele astea de campanii facute la cererea diverselor ong-uri si alti activisti.
Pentru o viata sanatoasa, mancati multe fructe si legume.
Si unu care habar nu are ca are probleme cu ele, mananca si nu stie de ce moare, ca nu e asa, a zis la teveu ca pentru viata sanatoasa, mancati multe fructe si legume.
Un mesaj asa, adresat otova tuturor, mie mi se pare absolut gresit.
Sau, pentru o viata sanatoasa, evitati alimentele bogate in zahar, sare si grasimi.
Iar daca e unu cu hipoglicemie, sa te tii, ce viata sanatoasa o sa aiba.
Consider ca educatia medicala ar trebui sa si-o faca fiecare la propriul medic de familie, personalizata si adaptata conform cu analizele si constitutia.
Dar din pacate, nu poate sta medicul de familie sa darame toate tâmpeniile pe care le are omul in cap.
Cum ar fi aceasta rusine fata de boala si tendinta de a o ascunde.
Trimiteți un comentariu