joi, 8 septembrie 2011

scrisoare deschisa impotriva .legii asistentei sociale

Nu am mai scris de mult, fiind putin suparat pe diverse lucruri si simtind nevoia sa fiu singur o vreme.
Colac peste pupaza guvernul vine si cu un proiect de lege aberrant impotriva caruia am scris o scrisoare deschisa pe care o public mai jos.
Rugamintea mea catre voi este sa furnizati aceasta scrisoare cat mai multor personae, daca aveti parlamentari prin families au printer cunostinte si mai bine.
Pentru cei ce doresc, le pot pune la dispozitie si scrisoarea in format word.
Scrisoarea este scrisa la prima mana, fara corecturi, asa cum a nascut ea din supararea mea.
Va multumesc anticipat pentru ajutor.






Mă numesc Radu Vasile şi sunt un nevazător de 28 ani din Constanta. Ca şi studii am absolvit Facultatea de Matematica – Informatică din cadrul Universităţii Ovidius Constanta, iar mai apoi am absolvit Masterul Managementul Informatizat al Proiectelor din cadrul Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică de la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Motivul prezentei scrieri îl constituie proiectul legii asistenţei sociale pe care guvernul a binevoit să îl depună ,la parlament spre dezbatere.
Pentru a intelege mai bine de ce scriu aceste rânduri, trebuie să vă prezint puţin situaţia actuală cu câteva exemple din viaţa mea.
Persoanele cu handicap în momentul de faţă sunt catalogate şi împărţite conform legii 448 pe 2006 în 3 grade majore de handicap.
Aceste grade sunt acordate având în vedere gravitatea bolii, sau a dizabilităţii de care omul suferă.
În funcţie de aceste grade de handicap, omul primeşte ca şi compensaţie în bani o pensie socială.
Pentru cei de gradul I, persoane presupuse a avea nevoie de ajutor în viaţa de zi cu zi, pe lângă pensia socială, se mai acordă un ajutor de insoţitor, sau, la alegere, I se angajează un asistent personal care va primi un salariu în cuantumul ajutorului de însoţitor.
Pentru o persoană de gradul I cuantumul acestor sume în momentul de faţă este de 202 ron pensie sociala, 91 ron, buget complementar si 525 ron ajutor de însoţitor.
Bugetul complementar se foloseste pentru achitarea diverselor abonamente la utilităţile strict necesare pentru o persoană cu dizabilităţi (cum ar fi telefonul fix).
Restul de bani fiecare îl foloseşte cum poate, pentru a elimina pe cât posibil inegalităţile existente între persoanele cu şi fără dizabilităţi.
Spre exemplu: Pentru a mă deplasa dintr-un loc în altul, eu, ca nevăzător, nu pot folosi singur transportul în comun, pentru simplul motiv că staţiile autobuzelor nu sunt marcate în niciun fel, aşa că dacă avem un trotuar de 300 metrii care pe undeva are o staţie de autobus, eu nu pot afla unde este acea staţie.
Este doar un exemplu din multe altele existente în viaţa mea.
Soluţiile sunt: Fie să folosesc taxiul care vine unde îl chem. Eu şi mă duce unde vreau eu, fie să rog o persoană să mă însoţească.
Ştim cu toţii ca nimic nu e pe gratis şi că, dacă vrem să avem parte de ajutor şi în viitor, e bines ă răsplătim persoana care ne ajută, pentru că nimeni nu e dornic de caritate la nesfârşit.
Deci practic aceşti bani îmi oferă independenţa de care am nevoie pentru a-mi desfăşura viaţa într-un mod activ şi integrat în restul societăţii.
Mai mult, am încercat de atâtea ori să mă angajez, iar sub diverse motive am fost respins la interviuri de oameni care nu doreau să se încurce cu persoane oarbe.
Nu discutăm acum motivele acestor oameni, pentru că ele sunt multe şi variate, dar ne având de muncă, m-am hotărât să încerc ceva pe cont propriu.
Cu banii mai sus amintiţi, reuşesc să ma deplasez unde am nevoie pentru a-mi realiza contractele pe care oamenii din societatea celor fără dizabilităţi binevoiesc să mi le arunce. De menţionat că acestea sunt puţine şi rare, deci banii de mai sus reuşesc să ma ţină calm şi cu mintea limpede într-o lună în care nu reuşesc să găsesc ceva de muncă şi să pot gândi ce să mai fac pentru a mai atrage un contract.
Alte persoane, mai rău afectate de soartă, folosesc aceşti bani în întregime pe medicamente, pentru că nu toate medicamentele sunt gratis şi, din cauza legii conflictuale, nu toţi primesc medicamente gratis.
V-am descris mai sus, poate singura măsură reala de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră, restul fiind fie neaplicate, fie neimplementate.

Proiectul legii sociale vine la capitolul 4 secţiunea 3 şi spune:

Art. 82 – (1) Persoanele cu dizabilităţi, în funcţie de nivelul deficienţei, gradul de afectare al
funcţiilor şi structurilor organismului, factorii de mediu şi personali, incapacitatea manifestată se
încadrează în grade de dizabilitate, reglementate prin legile speciale.
(2) În funcţie de gradul de dizabilitate, situaţia familială şi socio-economică, persoanele cu
dizabilităţi beneficiază de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi, precum şi alte forme de sprijin financiar
şi în natură.
(3) În scopul susţinerii necesităţilor zilnice de viaţă, persoanele cu dizabilităţi beneficiază
de o alocaţie lunară care se acordă în cuantumuri diferenţiate în raport cu veniturile proprii ale
persoanei şi gradul de dizabilitate al acesteia.
(4) Pentru asigurarea îngrijirii personale, persoana cu dizabilităţi, adult sau copil, aflată la
domiciliul său ori al familiei sale are dreptul la o indemnizaţie de îngrijire, în funcţie de gradul de
dizabilitate şi în condiţiile stabilite prin legile speciale.
37
(5) Persoanele adulte, în funcţie de gradul de dizabilitate, pot beneficia, în condiţiile legii,
de facilităţi fiscale şi alte facilităţi, precum şi de credite a căror dobândă se suportă din bugetul de stat
pentru achiziţionarea de autovehicule şi pentru adaptarea locuinţei conform nevoilor individuale.
(6) Beneficiază de măsurile prevăzute la alin. (5) şi familia sau persoana care are în
îngrijire cel puţin un copil cu dizabilităţi majore.

Ei bine, prin acest articol, pensia socială şi ajutorul de însoţitor sunt legate de contextul familial al persoanei cu dizabilităţi şi de veniturile acesteia.
Principiul invocat este că să se dea numai celor care au nevoie, dar tocmai acest principiu include idea de discriminare din start.
Să presupunem că eu sunt angajat ca programator. Un coleg văzător pe acelas post cu mine primeste 3000 ron salariu.
Eu să spunem că printr-o minune (deoarece din start angajatorii îmi oferă salarii mai mici, spunandu-mi că ori accept ori plec, că oricum nu am unde mă duce) primesc acelaşi salariu.
Colegul meu văzător nu are nicio problemă în a se deplasa la şi de la locul de muncă, în a-şi asigura lucrurile care îi trebuie zilnic.
Eu, aşa cum am arătat, trebuie să cheltui nişte bani mai mulţi pentru a ajunge la muncă, pentru a-mi asigura lucrurile necesare zilnic.
În concluzie, deşi vom primi aceeaşi bani, eu şi colegul meu vom avea salarii diferite fără aportul acestor pensii sociale, pentru că mare parte din salariu meu se va duce pe elemente legate de dizabilitate şi deci deja apare inegalitatea între mine şi el.
Conform principiului de şanse egale între mine şi colegul meu nu trebuie să existe pe cât posibil nicio diferenţă.
Mai mult însă această lege nu leagă pensia sociala numai de veniturile persoanei, ci şi de contextul familial.
Asta ce înseamnă?
Înseamnă că dacă eu am un tată bogat, sau o mamă bogată, sau un unchi, sau…
Pentru că legea nu e explicită lăsând la îndemâna guvernanţilor să schimbe aceste lucruri cum vor, deci dacă am pe cineva în familie bogat, eu nu mai primesc această pensie socială, fiind lăsat pe mâna rudei bogate să se ocupe de mine.
În primul rând a întrebat cineva pe ruda bogată dacă doreşte să se ocupe de persoana cu dizabilităţi?
În contextul în care multe persoane cu dizabilităţi suferă în familiile lor un tratament neadegvat (sunt copii care nu au mers la şcoala pentru a nu face familia de ruşine şi sunt închişi în camerele lor pentru a nu fi văzuţi de cineva) legea vine şi ne lasă taman pe mâinile acestor tipuri de familii (acolo unde e cazul).
Ţin să menţionez că dizabilitatea se manifestă în viaţa unui om în orice moment al existenţei sale, aşa că particularizarea compensaţiilor pentru o dizabilitate în funcţie de un context s-au altul este un lucru eronat.
Un alt exemplu din viaţa mea, am muncit la Bucureşti pentru 3 ani de zile (profesorul meu de baze de date mi-a oferit un post din milă), iar acolo nu eram cu familia, sau cu cineva, eram singur, doar cu banii mei de însoţitor pe care îi foloseam pentru a mă deplasa unde aveam nevoie.
Un alt efect pervers al acestui articol este acela că încurajează lipsa de activitate, adică dacă oamenii fără venit capătă aceste pensii sociale, atunci mulţi vor renunţa la a mai produce venit pentru a avea aceste pensii sociale.
De ce se va întimpla asta?
Păi aşa cum am arătat mai sus, mulţi muncesc pe contracte găsite când şi când, deci un venit nesigur, pensia socială este un venit sigur, vine lună de lună, atunci voi renunţa la a mai face contracte, pentru a avea un venit sigur cât de cât.
Poate că o diminuare a veniturilor pensiilor sociale ar fi fost posibilă, dacă în România am fi avut amenajări specifice persoanelor cu dizabilităţi şi utile întregii societăţi.
Amenajări care să mă ajute să ma deplasez, care să mă ajute să interacţionez cu mediul înconjurător.
Dar tocmai aceste adaptări sunt specificate în lege vag, fără a se mentiona ce să se facă şi cum şi, mai mult, aceste amenajări sunt lăsate pe seama autoritătilor locale şi pe seama bugetelor acestora, în contextul în care multe autorităţi locale nu au bani nici pentru a-şi plăti încălzirea.

Prin această scriere am vrut să dovedesc cât de greşit este acest proiect de lege, mai ales în ceea ce priveşte capitolul sau 4 secţiunea 3.
Totodată rog pe distinşii parlamentari din tot sufletul să nu voteze o asemenea aberaţie, deoarece nu de o lege nouă au nevoie persoanele cu dizabilităţi, ci de măcar implementarea celei existente.
Pentru că există legea 448 pe 2006 care, deşi are şi ea neajunsuri, este o lege cât de cât bună, dar pe care nimeni nu o aplică, termenele date în această lege pentru amenajarea mediului înconjurător fiind depăşite de mult fără a se realiza nimic.
Mai întâi să oferim persoanelor cu dizabilităţi un mediu în care să poată acţiona cu şanse egale şi apoi să intervenim crud asupra singurei compensaţii pe care statul o oferă.
Legislaţia românească încă suferă din cauza neadoptării diverselor acte normative europene în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi, deci o eventuală iniţiativă politică ar putea fi implementarea directivei europene 78 pe 2000, nu această lege.
Din păcate însă nici legislaţia pe care o avem nu este respectată.
Revin deci cu rugămintea, dragi parlamentari, nu votaţi această lege, sau votaţi excluderea secţiunii 3 din capitolul IV.
Pentru a avea un motiv mai puternic de a vota împotriva acestei legi, trebuie să vă gândiţi că „nu persoanele cu dizabilităţi au provocat criza şi nu ele sunt cele care trebuie să plătească factura acestei crize”.

Vă multumesc

Radu Vasile

10 comentarii:

Ana spunea...

Radu, tare rau imi pare ca esti nevoit sa treci prin atatea. Din pacate nu stiu pe nimeni cu functie. Voi incerca insa sa preiau link-ul tau pe pagina de facebook si sa il trimit si pe lista mea de mess. Poate se va gasi cineva care sa aibe si puterea de a face ceva concret.
Ma gandesc ca ar merge facuta si o petitie in sensul acesta si la fel mediatizata pe retelele de socializare.

black ares spunea...

Ana, multumesc mult pentru comentariu si pentru activitatea promisa.
Petitiile nu au niciun sens, lumea semneaza, dar nimeni nu tine cont de ele.
In schimb raspandirea unui mesaj are sens, poate ajunge la cine trebuie si poate isi revin din nebunia asta pe care vor sa o faca.
Nu ma deranjeaza atit de mult ca fac ce vor sa faca, ma deranjeaza ca ei acolo iau niste decizii fara a fi informatii de loc, fara a incerca sa inteleaga macar despre ce vorbesc.
Poate astfel ar lua niste masuri mai in cunostinta de cauza.

Diana Coman spunea...

Legat de munca si fiind pe IT, te-ai gandit sa lucrezi direct pe net? (si zic nu musai pentru firme romanesti ca nici nu-mi pare ca-s pe bune firme serioase romanesti in domeniu) Mie asta imi pare optiunea cea mai buna de altfel pentru oricine.

black ares spunea...

Diana, Mai intai multumesc de vizita.
In al doilea rand, da m-am gandit si cam asta fac acuma printre altele.
Dar si lucratul pe net are costurile sale fizice.
Contractele trebuie semnate fizic, pentru ca asa spune legea.
Contabilitatea trebuie tinuta pe hartie, pentru ca asa spune legea,
toate acestea consuma spre exemplu cerneala de imprimanta si deci consumabile noi trebuie cumparate.
Cum sunt o persoana activa, imi place sa ma duc sa le cumpar singur, nu sa trimit pe cineva.
De aceea si supararea privitoare la aceasta lege cadru.
Conditiile oferite de trai sunt 0, ani de zile am fost tinuti intr-o marginalizare intensa, considerandu-se ca aceasta suma oferita lunar ajunge pentru compensarea dizabilitatii noastre.
Iar acum, s-au gandit ei foarte frumos sa taie si aceasta suma lunara, fara sa modificat cu nimic situatia in general in ceea ce priveste traiul persoanelor cu dizabilitati in tara asta.

Mai mult, desi eu nu am toate conditiile ca o persoana fara probleme de vedere, eu platesc fix aceleasi impozite, taxe si alte dijme.
Inca odata multumesc pentru vizita si te mai astept.

Diana Coman spunea...

Bine te-am gasit, dar stai putin ca-mi pare ca m-ai inteles gresit (dar eu zic ca se rezolva neintelegerea) Ziceam de lucrul pe net ca modalitate de a-ti practica meseria si a castiga bani (chiar bani buni pt Romania), atat. Nu legam asta nicicum de legea cu pricina si nici n-o sugeram ca un fel de justificare ca ar fi proiectul de lege bun sau ceva. Pur si simplu o propuneam ca pe o solutie la o problema pe care o ridici si anume aceea ca altminteri gasesti greu proiecte pe care sa lucrezi. Nu-mi pare ca stiu suficient cat sa am o parere in ce priveste legile cu pricina, dar stiu in schimb pe IT, de aceea am zis de IT.

In sfarsit, legat de plata taxelor vs. conditiile obtinute de pe urma lor, in principiu chestiunea merge mai degraba la modul: taxele se colecteaza de la toti, iar apoi societatea civila (care in Romania inca nu exista ori doarme) dirijeaza (prin actiuni, proiecte, inclusiv petitii etc) uzul lor catre unde are ea nevoie.

black ares spunea...

Diana, multumesc pentru sfat, il aplic, iar faptul ca si tu il recomanzi inseamna ca am o certitudine in plus ca e un lucru bun.
Asa ca "neintelegere" rezolvata.
Daca ar fi toate neintelegerile asa usor de rezolvat:)

Referitor la IT, poate vrei sa tinem legatura pe domeniu, din moment ce ne pasioneaza pe amindoi.
Sa imi spui daca doresti sa comunicam prin im sau alta modalitate.

De asemenea, vezi ca scriu si despre it pe
http://trucurijava.blogspot.com

Nu am mai scris de ceva vreme acolo, pentru ca nu e blogul meu si am impresia ca articolele mele nu cadreaza cu zona.
Eu sunt mai degraba indreptat spre software design si arhitecturi, decat spre lucruri de detaliu intr-un anumit limbaj.

:)

Anonim spunea...

salut! nu stiu ce sa mai zic, stii si tu, cel mai bine ce fac dracii astia de inculti, hoti,cu tot si peste tot pe unde pun mana! de sprijinit moral sunt alaturi de cauza ta, de-o gasi vreo sensibilitate, vreun strop de ratiune in vreun invatat al astora de la putere care sa strige si el ceva ce vede, simte, vrea sa fie mai bine, nu doar sa asculte si sa faca ce-i dicteaza tiranul de sus, merita sa incercam sa nu stam degeaba si sa facem mai multi cate ceva posibil pentru fiecare in parte. o sa preiau linkul catre tine si demersurile cauzei tale intr-o postare la mine pe blog, deocamdata. si ne mai auzim intre timp!
asa cum stii tu binele, toate bune!

black ares spunea...

Draga A-Z, Multumesc mult pentru cuvintele de sustinere si pentru demersul tau.
Sper sa ne mai auzim si cu alte ocazii mai vesele.

Diana Coman spunea...

Ma bucur sa aud ca a avut succes demersul tau. Sigur ca putem tine legatura, dar n-am reusit sa gasesc id-ul tau, asa ca da-mi tu add daca vrei (dia04) si mai discutam acolo mai in timp real.

black ares spunea...

Sigur, ne vedem online!

Si eu ma bucur ca a avut succes demersul.
L-am facut fara sa sa ma gandesc ca as putea realiza ceva, am facut0o din suparare, furie si dezamagire.
Dar se pare ca acest tip de campanii chiar au succes uneori si ca internetu asta e chiar o scula puternica in trusa de unelte a cuiva.