vineri, 25 aprilie 2014

Back in shape - ziua 5

Miercuri, 23 aprilie 2014.

Atenție!!!
Post nerecomandat minorilor. Aceștia pot citi numai împreună cu părinții sau cu acordul acestora.

Întoarcerea după un paște lung și deci o rupere de ritm în ceea ce privește antrenamentul. Lucru care s-a simțit și pe aparate. Totodată, a fost și ziua în care lucrurile au început să devină grele, dacă până acum a fost joacă, acu e crâncen. A început lupta.

Dar să vedem puțin ce a fost data trecută:

  • Fluturări la scripete: 1x15 repetări cu 16 kg, 2x10 repetări cu 24 kg, 1x15 repetari cu 16 kg;
  • Ridicări la scripete pentru umeri: 1x15 repetări cu 8 kg, 2x15 repetări cu 16 kg, 1x15 repetări cu 8 kg;
  • Flexii cu gantere pentru biceps: 1x30 repetari cu 2,5 kg, 3x10 repetari cu 5 kg;
  • Tras cablu la scripete pentru triceps: 1x15 repetări cu 16 kg, 2x15 repetări cu 24 kg, 1x15 repetări cu 16 kg;
  • Tras bara la ceafa pe scripete pentru spate: 1x15 repetări cu 16 kg, 2x10 repetări cu 24 kg, 1x8 repetări cu 32 kg, 1x6 repetari cu 40 kg;
  • Crunch pentru abdomen: 1x20 repetari cu 16 kg, 3x20 repetari cu 24 kg, 1x20 repetari cu 16 kg;
  • Bandă: Mers normal, viteza schimbată rapid în primele 2 minute, lasată pe parcursul celorlalte 8 minute la 5,5 pe aparat. Înclinația plecată de la 2 și modificată pe parcurs, treptat, până la 4, programul a durat 10 minute total;
  • Stretching: brațe

Rezultatul palpabil e un puls de 139.

Back in shape - ziua 5

Ziua a început cu deja cunoscutele verificări referitoare la febra musculară. Destul de mulțumit că nu a existat, am trecut la verificarea programului dintre ședințe. Am vorbit și despre paște și cum l-am petrecut și am avut parte de cele mai frumoase povești din partea antrenorului. Sincer, l-am invidiat pentru modul în care a petrecut paștele, dar nu foarte tare, deoarece și eu l-am petrecut frumos cu Svet și cu Botic.

Am început încălzirea și eram destul de mirat că facem încălzire pentru trunchi, deoarece fusesem anunțat că vom lucra picioare. Pe parcursul încălzirii antrenorul și-a amintit că trebuie să lucrăm picioare, așa că a programat și acele exerciții pe parcursul ședinței.

Exercițiile de azi:

  • Fluturări la scripete: 1x20 repetari cu 16 kg, 1x20 repetari cu 24 kg, 1x20 repetări cu 32 kg, 1x20 repetări cu 24 kg;
  • Tracțiuni bara la ceafa pe scripete pentru spate: 2x15 repetări cu 24 kg, 1x15 repetări cu 32 kg, 1x6 repetări cu 40 kg;
  • Crunch (abdomen): 1x20 repetări cu 16 kg, 2x20 repetări cu 24 kg, 1x20 repetări cu 32 kg;
  • Extensii la scripete pentru picioare (quadriceps): 3x20 repetări cu 16 kg, 1x20 repetări cu 24 kg;
  • Flexii ale picioarelor pe scripete pentru bicepșii femurali și gambe: 4x20 cu 16 kg;
  • Banda: 15 minute, viteza 5,5, înclinație 13 pe aparat (65 grade) pentru 5 minute, scăzută treptat până la 10 minute;

Rezultate obținute

  1. Rezultatul 1:
    Știți deja care e cel mai important rezultat, așa că vă spun că pulsul când am urcat pe bandă era 156. A scăzut rapid spre 140 și se ducea mai înjos, spre 130. În timpul activității pe bandă a urcat la 173, unde s-a menținut pentru ceva vreme, dar a început să scadă iar spre 160.
  2. Rezultatul 2:
    Nicio febră musculară, ușoare tensiuni există însă pe mai toți muschii, parcă mă ține nițel spatele, parcă mă ține nițel pieptul, iar, destul de ciudat, mă ține nițel gamba dreapta, dar numai ea.
  3. Rezultatul 3:
    Să vă mai spun că se vede dezvoltarea muschilor?

Se impun și niște observații:

  1. Observația 1:
    Nu e nimic în neregulă cu acel puls de 173. Așa cum am scris, pulsul pe bandă scăzuse spre 130, moment în care antrenoru a decis că e prea puțin, că suntem safe și că putem să încercăm și ceva mai strong. Drept urmare a decis să încline banda la 13. Nu știu exact în grade cât e asta, dar mergeam foarte oblic, aproape vertical. În condițiile astea, inima a început să își facă treaba, să mă ajute și a crescut la 173. Dar chiar și așa, în efort, de la 173 a început să scadă spre 160 când s-a obișnuit cu efortul. Scopul declarat al antrenorului e să ajung să alerg pe banda aia și pulsul să nu sară foarte tare. Momentan încercăm tot felul de combinații de viteze și de înclinații. După cinci minute de înclinație 13, antrenorul a trecut banda pe mai puțin, coborând-o pe parcursul a 5 minute de la 13, la plan. Evident că și pulsul a început să scadă, coborând spre valorile de 130.
  2. Observația 2:
    Greutățile nu au fost crescute foarte mult, dar în schimb numărul de repetări m-a rupt. La fluturări pe ultima serie nu am mai putut singur, așa că l-am pus pe antrenor să aplice o forță de 1 kg sau două ca să pot termina exercițiul.
  3. Observația 3:
    La picioare greutățile nu au fost foarte mari, pentru a nu face o febră musculară care să nu îmi permită deplasarea, având în vedere că în weekend trebuie să mă duc la curs.
  4. Antrenorul este impresionat de forța pe care o am și cea pe care o dezvolt. Îi spunea unui tip de lângă mine, că deși par neantrenat, am o forță uluitoare. Nu își explică cum pot să trag cu 40 kg la spate după numai 5 ședințe la sală. Alții se chinuie să ajungă la 40 kg. Totodată mi-a zis că sigur am eu ceva în alimentație care mă ajută, că nu se poate așa dezvoltare la muschi. Am evitat cu iscusință presupunerea lui cum că aș băga suplimente și l-am informat că mănânc foarte multă carne și foarte, foarte mult lapte, de ordinul a 9 litri de lapte pe săptămână. El mi-a zis că laptele se zice că nu ar fi bun, iar eu i-am zis să își bage în fund toți experții care zic asta. Pentru că eu personal nu am nicio problemă cu laptele, iar în perioadele în care nu am consumat lapte, m-am îmbolnăvit de cele mai groaznice chestii. Mai mult, laptele mi-a fost recomandat de doctorul internist, așa că acum am o justificare să îl consum.

La aparatul de flexii pentru picioare au fost unele probleme, așa că am cerut rearanjarea lui, pentru că îmi intra marginea aparatului direct în stomac.

Tot la acest aparat s-a întâmplat ceva foarte interesant, deci din acest punct, minorii să plece.

Love on gym device

Pentru cine nu știe, aparatul de flexii e format din două bucăți, dispuse oblic, ca un acoperiși de casă.

Pe una din părți vine burta, iar această parte are două mânere dedesupt ca să te proptești în ele.

Pe cea de a doua parte vin pulpele, iar gambele și glesnele vi sub o pârghie pe care trebuie să o acționezi.

Ca să vă imaginați mai bine, e un fel de poziția capră, dar nu chiar, pentru că trunchiul vineînclinat în față, nu stă paralel cu solul.

Mișcarea exercițiului, e că trebuie să flexezi picioarele din genunchi, să aduci gambele spre șezut, acționând astfel pârghia cu greutăți.

Stăteam eu pe aparat, iar antrenorul stătea pe vine, la nivelul capului meu, pentru a vorbi cu mine și pentru a mă urmări dacă nu cumva mor pe acolo. Discuția mergea între noi și era interesantă.

....

Mai întâi am simțit parfumul, deosebit, suav... Ce rahat mă pierd eu in descrieri! Frate! Era mișto, marfă, tot ce vreți voi.

La câteva secunde după parfum se aude și vocea:
-Pot să deschid geamul?

Eu nu am înțeles că vorbește cu mine , iar antrenorul nu a băgat în seamă pe cea care vorbea.

Vocea repetă:
- Pot să deschid geamul?
Antrenorul răspunde:
- Da, sigur!
Vocea:
- Dar nu cu tine vorbeam, vorbeam cu domnu.

În momentul respectiv, răstignit precum Christos pe cruce, transpirat mort, neînțelegând ce are aparatul ăla cu mine de mă chinuie așa, stând cu nasul în aparat, mă gândesc să răspund.

Ridic nasul din aparat, las capul pe spate, fără a modifica poziția corpului și continuându-mi exercițiul, spun:
- Sigur, scumpo! Bagă!
Și am rămas cu capul în sus să aud un răspuns.

Diva se mișcă spre geam și din mișcare simt un fund care mi se lipește fix de nas. În aceiași fracțiune de secundă îl aud pe antrenoru meu cum cade în cur de pe vine și că îl bufnește râsu. Răde pe înfundate, politicos omu, dar abia se poate abține.

Diva realizează ce a făcut (cum dracu, că o facuse intenționat, se știe) și se întoarce, îmi pune o mână pe cap drăgăstos, mă mângăie și zice:
- Vai, mă scuzați, îmi pare rău, v-am lovit!
Eu: - Nu e nimic, se mai întâmplă.
În mintea mea: "Era tarlaua mare, puteai să treci liniștită, că doar și eu tot pe acolo am trecut".
Diva continuă:
- Permiteți-mi să vă pup ca să mă iertați pentru greșeală!
Eu:
- Mmm, să vedem...

Fata mă pupă pe obraz, apoi se îndreaptă și pleacă mai departe spre geam.

Antrenoru:
- Frate! Ce cur în nas ți-a tras!
Încontinuare îl unflă râsul.
- Păi să mai treacă odată, că rău nu a fost...
Zic eu tare, să audă și diva...
- Taci mă, mai încet, că te aude... Na! S-a întors spre tine și zâmbește...
Zice antrenoru.
- Dacă sunt simpatic!
Îi răspund și îi bag un zâmbet din ăla frumos din care numai eu știu.

Discuția moare și eu îmi continui lucrul pe aparat. Revenim la subiectul nostru, muschi, cine lucreaza, cine nu lucrează.

Cam asta a fost ziua 5, vă aștept și data viitoare să fiți alături de mine în campania back in shape. Va mulțumesc mult pentru vizită.

2 comentarii:

silavaracald spunea...

Deci asta faci tu la sală! :D
Amișuni! Și te lași sedus de două fese neatâmpărate... Măi, măi!

black ares spunea...

Ce sa facem si noi... Asta e viata!