Cum sa scrii orice despre oricine

Revin din nou, ma intorc, o iau aiurea!

Zic sa scriu ceva si pe anul acesta, sa nu stea arhiva blogului goala pe 2013.

Cum sa scrii orice despre oricine, inclusiv despre tine

Postarea de astazi are un parcurs mai lung.

Prima data am vazut postarea de la SLVC, ultima care mi-a aprins beculetul, dar mai multe postari ale ei mi-au oferit acelas sentiment de invidie.

Refularea, daca o putem numi asa, a declansat-o insa prietena mea buna (sper ca inca imi da voie sa o numesc asa) Belgianca prin postarea depe blogul Jurnal de belgia.

Cand poti sa scrii orice despre oricine

Eu nu am ajuns inca la nivelul ala sa pot scrie orice si despre orcine, inca ma bantuie frigurile rusinii, fricii.
De aia o multime de subiecte bune, sau pareri personale stau ascunse in mintea mea si probabil nu vor iesi niciodata de acolo, desi stiu sigur ca as face rating cu ele.

• Nu pot scrie orice lucru despre mine care in ochii societatii ar putea fi vazut drept reprobabil ca cine stie cine intra pe aici si citeste si decide sa nu mai colaboreze cu mine pe viitor datorita acelor lucruri.
• Nu pot scrie de exemplu ca las lucrurile in dezordine, pentru ca asa imi place mie si pentru ca in dezordinea aia eu imi gasesc lucrurile la fix si ca atunci cand mi se face curatenie in lucruri sunt pierdut ca nu mai gasesc nimic.

Si asta ar fi cea mai simpla, daca le-as scrie pe celelalte clar ar fugi toti.
Acum oricum m-am compromis pe jumate, pentru ca deja am introdus in mintea cititorului meu, unicului cititor al meu, ideea cum ca as fi o persoana ciudata, reprobabila poate.
Ma bazez pe faptul ca unicul meu cititor este o persoana deschisa si deci va reusi sa treaca peste aceste lucruri.

• Nu pot scrie parerile mele despre anumite stari de fapt, pentru ca starile alea de fapt probabil sunt traite de unii cunoscuti ai mei si in concluzie s-ar supara sa auda ca ai o parere proasta despre starea lor. Nu e vorba ca ai o parere proasta despre starea lor, dar multi asociaza starea lor cu ei insisi si deci, in concluzie, ai o parere proasta despre ei daca ai o parere proasta despre starea lor.
• Ca sa imi dau foc la chiloti dau si un exemplu, nu pot scrie ca niciodata cuplurile cu diferente mari intre parteneri, de orice natura ar fi diferentele, nu sunt sortite sa reziste, pentru ca jumate din prietenele mele cu parteneri invarsta s-ar supara (daca deja nu o fac dupa fraza asta), iar jumate din prietenii mei cu partenere mai mult dotate intelectual decat ei, sau mai inalte decat ei s-ar supara si nu vreau acest lucru.
• Nu pot scrie despre partenerii mei si colaborarile cu ei si despre eventual lucruri care nu imi plac la acestea, sau care m-au deranjat, cum nu pot scrie nici despre lucrurile care nu imi plac in ONG-ul in care lucrez, desi vreau sa ii ajut, pentru ca toti s-ar supara si ar inceta sa mai colaboreze cu mine si eu nu vreau acest lucru.

In concluzie o multime de tabuuri in scrierile mele, o multime de lucruri despre care nu pot scrie, o multime de oameni care nu suporta bine criticile si in final eu care probabil nu stiu cum sa scriu finut o critica si de aceea ma tem.

Insa exista si o multime de oameni, o multime de oameni care au ajuns la un nivel si pe care ii invidiez. Atunci cand poti scrie orice despre oricine, incluzandu-te pe tine, inseamna ca ai ajuns la un nivel superior si ca de acolo nimeni nu te mai poate atinge.
Desigur ca aici nu intra temerarii nebuni, cei care improasca si injura pe oricine, fara sa se gandeasca la urmari, chiar daca acele urmari vor fi dureroase pentru ei. Acestia sunt niste idioti si atita tot.

Teste pentru prieteni

S-ar putea spune ca sunt plin de prejudecati, dar stati cuminti, ca lucrurile devin si mai rele

unele din aceste prejudecati constituie si teste pentru prietenii mei si ma departez rapid cand vad ca unul din ei incalca tabuurile mele.

Spre exemplu, ca orice barbat imi place sa gust alcool, rare ori ma imbat, prin imbatat insemnand sa se observe o alterare intru-catva a vreunei facultati de ale mele.
Nu va inchipuiti ca ajung in halul de a nu mai merge, sau de a nu mai fi in stare sa rationez, sa tin o conversatie, sau din cauza alcoolului sa incep spun tampenii, sau sa fac tampenii.
Am regulile mele cand particip la petreceri, reguli care ma feresc de asemenea abuzuri.
Doar ca, la anumite petreceri prelungite, se observa o alterare a vocii, lucru dupa care cei din jur isi dau seama ca alcoolul a avut oarecare efect asupra mea.

Aceste momente sunt rare, dar exista.
Inca nu am reusit sa dezvolt o regula sa ma fereasca de acest efect, doar daca nu o adopt pe aia ca la fiecare petrecere, indiferent cat de lunga, sa gust doar un pahar de alcool si in rest sa trec pe apa.

Sa revin insa la teste.
Se intimpla ca in unul din aceste rare momente sa fie cu mine unul sau mai multi apropiati, sau prieteni. Unii dintre ei au o placere deosebita sa isi aduca aminte ca ai baut si ca ai baut atit incat vorbeai peltic. Ma gandesc ca daca respectivul episod nu te-a afectat prea tare, nu are sens sa amintesti de el, asa ca ma debarasez rapid de cunostintele care tin sa imi aminteasca iar si iar, de rarele mele momente de distractie.

Ipocrizie oare?

Si ajungem la final, se vede o ruptura ipocritica in textul acestei scrieri. Eu as vrea sa scriu despre lucruri ce ii privesc pe alti oameni, dar nu imi plac cei care imi povestesc despre episoadele mele. Deci in concluzie, ca sa pot aplica in continuare testul prietenilor, trebuie si eu a ma abtine sa scriu ceva despre cineva. Asa ca o sa discutam despre vreme in continuare.

Despre autori si carti partea 1

La multi ani si sanatate in noul an dragii mei cititori.
Eu scriu nu scriu pe aici, dar va multumesc pentru faptul ca asteptati cu rabdare inca o inertie de a mea, inca un moment in care eu ma dau a tot stiitor in toate.
Ca mai toate subiectele de pe aici si acesta a fost generat de scumpa de Si la vara cald
Am sa va las sa cititi acolo despre ce discuta ea, iar eu o sa intru abrupt in chestiunea pe care o tratez eu.

Autoarea afirma in acele randuri ca asertiunea ca S.K. este citit foarte mult este gresita in ceea ce priveste publicul romanesc.
O contrazic, se citeste si se citeste in draci.
Din pacate pana de curand la noi nu au fost traduse decat varfurile literaturii lui S.K. de aceea acelea au fost rascitite.
Am citit si eu ca toata lumea Shining, Christine si Mizeri.
Din pacate, o afirm cu tarie, acestea trei sunt din cele mai "slabe", "comerciale", ale lui S.K.

Mizeri m-a plictisit, nu am inteles ce vrea nenea ala de la noi.
Mi-a placut insa tehnica romanului in roman la acea carte si, daca am ajuns eu sa o analizez din punct de vedere literar, ca un profesionist mai de graba decat ca un cititor amarat, e clar ca a fost plictisitoare.
Shining mi s-a parut slaba, ca o carte pe care a scris-o si el ca sa vanda ceva.
Si aici ajungem la subiectul tratat de mine astazi:
In principal urasc autorii care "se salveaza".
In arta scrisului orice autor porneste cu convingerea ca el va scrie o chestie cat mai reala.
Chiar daca domeniul e unul fantastic, cartea trebuie sa fie autentica, sa inspire real, sa se refere la experientele imediate ale cititorului pentru a-l putea captiva.
Cea mai ireala carte, cea mai fantastica pe care vi-o imaginati voi, apeleaza la aceasta tehnica.
La un moment dat insa, autorul se incurca rau de tot in insiruirea de fapte ale cartii, el practic reaza faptele si legaturile dintre ele, decide, ca un dumnezeu, ce va pati personajul (personajele (faceti voi acordul)).
El stie ca tre sa ajunga din scena a in scena b, dar intre trebuie sa insereze o serie de fapte nu mai putin importante pentru a nu-l pierde pe cititor din mana.
Ei bine aici intervine problema, la un moment dat autorul se trezeste cu personajele blocate prin diverse locuri, pe care nu reuseste sa le scoata si sta si isi farama creierii cum sa teasa mai departe povestea ca sa iasa ala dracu de acolo.
E o frica viscerala (fratioare l-am lasat pe ala la inchisoare si cum naiba il scot acum de acolo).
Pentru a scapa usor din aceasta problema autorul recurge atunci la un siretlic.
Introduce brusc niste puteri paranormale unuia dintre personaje.
Si gata, problema e rezolvata.
Farmecul acestei tehnici e cu atit mai straniu cu cat publicul abia asteapta ca unul din personaje sa aiba puteri supranaturale.
Asa ca unii dintre autori ii pun de la inceput unui personaj puteri supra naturale zicand:
"Las sa fie, nu se stie cand imi trebuie".
Apogeul tehnicii este atins atunci cand se termina cartea si isi da seama (autorul evident) ca personajul sau nu a folosit puterile supranaturale nicaieri.
Ori ca a sa carte a fost atit de proasta incat nu s-a incurcat pe parcurs de loc, ori ca a fost el atit de bun.
Asa ca acum intervine problema unde naiba sa foloseasca si asta macar odata puterile alea, daca tot le are!
Acest din urma caz mi se pare mie a fi cazul lui Shining.
Pe incheiere Mai exista si autorii care dintr-o miscare din incheietura il fac pe personaj sa foloseasca puterea sa in finalul cartii, asa ca sa fie.

luati atitudine!!! NU! Partea a doua!

http://simonarrr.wordpress.com/2009/09/23/inglorious-basterds-un-fel-de-cronica-de-film/#comment-4606

Revin asa cum spuneam, cu inca un citat din postarea/comentariile respective.

Am vazut randul trecut, cum eram apostrofati de doamna diriginta, ca nu luam atitudine, ca suntem niste neispraviti (in termeni dulci).
Am zis, ia sa citesc si comentariile, sa vad ce parere are lumea.
Si ori comentariile sunt moderate, ori publicul tinta e cu capul in nori efectiv, ori ambele,
Dar toti felicita atitudinea si sunt cu porniri din astea sociale.
Stau si ma gandesc, oare lumea nu rationeaza putin? Cred ca oamenii astia nua u avut in viata lor un pericol real la cur, pentru a putea intelege ce inseamna.
Dar, tot citind, ce gasesc!!!
Pe blogul doamnei diriginte, acolo unde atitudinea corecta, completa, corespunzatoare este promovata, acolo unde totul este cum trebuie, unde doamna diriginta pare sa stie exact ce e de facut si cine e de vina, gasesc urmatorul comentariu, referitor la cei ce se baga in fata la coada, cei despre care era vorba in articol:

1. george_escu Says:

septembrie 25, 2009 at 4:45 am
Eu stiu ca persoanele cu handicap au prioritate la cozi sau diverse evenimente … Nu e frumos din partea ta sa te iei de respectivii cocalari … sunt handicapati si au mai avut si-o copilarie nefericita

Uau, pai ce facem bre, glumim pe seama persoanelor cu handicap? Le asemuim, fie si in gluma, cu niste persoane nesimtite si asa cum erau descrise cele in articol?
Pai atitudine e asta?
Revenind la un ton mai serios, sunt mandru de asemuirea facuta, m-am simtit extraordinar si am inteles brusc faptul ca,
Astia care promoveaza atit faptul ca nu avem atitudine, au si ei un nivel destul de limitat de intelegere al atitudinii sociale si ca de fapt si ei sunt tot cam pe acolo cu atitudinea, aplicand-o numai cand aceasta le convine lor, in rest, putem sa bagam persoanele cu handicap la un loc cu nesimtiti, eventual sa mai emitem si alte ipoteze despre persoanele cu handicap ca ce ne pasa, noi tre sa luam atitudine ca 8 nesimtiti sau bagat la coada in fata, in schimb, in atitudinea luata fata de persoanele cu handicap, lasa ca e bine asa, sa facem asemuiri ca nu conteaza.
O multime de oameni se chinuie sa demitizeze informatiile gresite si cretine despre persoane cu handicap, cum ar fi cele ca o persoana cu handicap nu e neaparat dusa cu pluta, nu e nebuna, iar ei, ei care vorbesc de atitudine pe blogul lor vin si trantesc dinastea.
Eu nu zic ca nu se poate glumi cu subiecte legate de persoane cu handicap, dar cu grija, pentru a nu crea inca un mit cretin pe seama lor, ca si asa sunt prea multe.
O sa ziceti, bine, bine, dar asta e un comentariu al unui ins,
Ce vina are posesoarea blogului?
Pai in primul rand comentariile par a fi moderate acolo, dar mai mult de cat atit, posesoarea blogului A.K.A. Doamna Diriginta, vine si ii raspunde domnului in cauza:
1. simonarrr Says:

septembrie 27, 2009 at 6:23 pm
Da, chiar, George, cum de nu m-am gandit la asta?


Doamna Diriginta, persoana cu handicap ce sunt, va multumeste pentru aprobarea faptului ca persoanele cu handicap sunt tot una cu cocalarii si pitipoancele (asa cum le numiti, mie nu imi sunt obisnuiti astfel de termeni, eu nu fac generalizari inutile)
Si va roaga respectuos pe viitor, cand va mai apuca efuziunea de dat lectii de atitudine, sa va insusiti toate regulile jocului, nu doar pe acelea care va convin.

Observ pe blogul respectiv, ca posesoarea este o activa militanta in campul asta al atitudinii si incep sa inteleg de ce toti militantii astia pentru atitudine nu reusesc sa faca mai nimic, pentru ca:
- Ei insisi nu stiu ce e aia complet si corect;
- Ne stiind, nu pot aplica;
- Nici ei nu cred ceea ce spun, iar atitudinea e ceva asa, care daca se poate aplica numai sa le genereze lor confort ar fi bine.

In final doresc sa spun un lucru, nu judec persoana aici, ci judec personalitatea care razbate din scrierile sale.
Poate persoana in sine, Simona, e o femeie buna, blajina, da bacsisi la chelner, ajuta cersetorii, se implica activ in societate, deci e un model de urmat.
Dar ceea ce rasbate din scrieri, nu e chiar asta, iar eu aia critic.
Asa ca daca, o sa imi sariti cu comentarii de genul „ca e fata buna”, o fi, dar sa o si arate.

Va multumesc ca si astazi ati fost alaturi de mine si mi-ati suportat zicerile, ofer scuzele mele celor care nu sunt de parere cu mine si le astept parerile si va asigur ca sunt destul de inteligent incat sa pot accepta si parerile altora.
In plus, la mine nu exista moderare.

luare de atitudine!!! NU!

http://simonarrr.wordpress.com/2009/09/23/inglorious-basterds-un-fel-de-cronica-de-film/

Citeam via Misu, de acasa de la Silavaracald,
Un blog din care am extras articolul de mai sus.
Vroiam sa zambesc binevoitor la aplombul de atitudine luat de posesoarea blogului, dar citind comentariile, m-am decis sa fac nitel urat.
Deci pregatiti-va, ca dupa atitea chestii roz, revin in forta cu inca un articol negativ.
Atentionez ca limbajul poate fi socant si ca daca aveti copii, mai bine feritii, ca am piatra la rinichi si le faram dintii!

Citind articolul (pentru a nu va obosi sa dati click pe link), puteti afla cum posesoarea blogului s-a dus la film, a ajuns la o coada, si ca vreo 8 persoane s-au bagat in fata.
Nu am sa incep acum cu clisee de oameni cretin “asta e”, “Traim in Romania”, “Noi romanii suntem niste…” si urmarile urmeaza.
Nu incep cu astea, pentru ca pur si simplu nu cred in ele.
Singurul lucru pe care pot sa il spun este acela ca suntem printre putinele natii care nu stiu sa faca altceva decat sa isi vorbeasca de rau poporul.
Am fost in Spania, am fost in Italia si pe acolo se intimpla chestii sip e acolo e rau, darn u am auzit niciodata un spaniol sau un Italian sa zica ca natia lor e o natie nasoala, nesimtita etc.
Noi in schimb, pe unde ne ducem, ii pupam in cur pe ei sin e calcam in picioare propria natie de dragul de a fi compatimiti si de a primi o ciozvarta de ceva mai bun.
Revin insa la tema articolului.
Aflam mai departe din acel articol cum ca vezi doamne, posesoarea blogului nu a mai rezistat si a simtit ca trebuie sa ia atitudine.
S-a dus, a apostrofat pe lumea respectiva care se bagase in fata si la final plina de nervi, a plecat.
Urmeaza insa in postare, celebrele deja panseuri despre romani, cat de nesimtiti sunt, cum unii se baga in fata si cum ailalti de la coada stau si nu zic nimic.
Si vai doamne, de ce nu spunem nimic, de ce nu luam atitudine.

Acum ma stiti ca sunt adeptul atitudinii, adeptul comunicarii, dar si adeptul pragmatismului.
Nu sunt pentru actiuni decat daca ele au un beneficiu, un rezultat, actiunea de dragul actiunii ma lasa rece, nu rezolv nimic, dar mama ce atitudine am avut.

Nu asta e insa problema de azi, o felicit pe posesoare pentru atitudine, dar daca si-ar fi prezentat atitudinea si atit, ar fi fost bine.
Insa panseurile prezentate dupa, referitoare la atitudine si alte dinastea, ma fac sac red ca resortul e altul.
Am sa o parasesc pe posesoarea acelui blog momentan, pentru a extinde putin cadrul.
Observ din ce in ce mai des acest cliseu al atitudinii civice, sau mai de graba blamarea lipsei acesteia.
Cum am fi noi niste prosti, nesimtiti, ca nu actionam cand se baga unii in fata la coada, cand se bat doi, cand este furata o babuta in autobus, sau cand are loc un accident.

Pai este simplu stimati cititori, nu avem competentele necesare sa intervenim, iar prin interventia noastra putem sa agravam lucrurile mai mult decat sa le rezolvam.
Ati citit probabil acest blog, ati vazut ca am publicat o serie de aventuri ale unui anumit Ares, intr-o lume parca paralela fata de ce stiti voi in viata de zi cu zi,
Ei bine, aventurile alea, desi fictiune, ele sunt izvorate din niste experiente reale.
O sa ma intrebati, de unde sa ai tu asemenea experiente?
Pai foarte bine, va spun ca am locuit 12 ani in Buzau, la un internat. Si fiindca atitudinea fata de persoanele cu handicap in tara asta e aia care e, internatul respectiv e in marginea orasului.
Pentru a intelege Buzaul, el la lumina zilei e frumos, oameni linistiti, dar cand se lasa noaptea, e orasul scandalurilor cu romii din Simileasca, Bariera Brailei, Bariera Ploiestiului, sau cu smecherii din discotecile No problem si altele.
Este orasul in care clanuri mafiote celebre si-au avut traiul, din care amintesc numai de Vanghelie.

Revin la tema si va intreb, sa zicem ca luati atitudine in unul dincazurile expuse mai sus,
Vi se baga cineva in fata, vreun bronzat.
Comentati, faceti urat si culmea, va conced acest lucru, reusiti sa il convingeti pe bronzat sa se dea la coada, sau sa plece.
Ce va faceti insa daca dupa, multe zile la rand sunteti amenintati si cineva umbla dupa voi cu masina, doar ca sa va sperie, sau mai rau, poate sa va calce?
Stiu, o sa spuneti ca va duceti la politie, dar cei de isi permit asemenea lucruri, nu o fac fara sa fie siguri ca au un spate, asa ca...
Mai departe, mi s-a intimplat sa intru in scandaluri pentru a le aplana, iar cand intri intr-un scandal sa il aplanezi, nu intri pur si simplu precum bunicul meu care zicea „hai, mai dai doua si lasa-l”.
Trebuie sa intelegeti ca intr-un conflict, orice limita a comunicarii a fost depasita, nervii sunt in toi, iar acolo nu se mai poate discuta nimic.
Ai doua sanse, ori chemi politia, care oricum vine si sta si ea sa se uite, pana se bat aia bine, iar la final ei sa il aresteze pe ala care nu mai poate sa fuga,
Ori te bagi si actionezi.
Dar ce te faci, ca intri, actionezi, aplanezi conflictul, dar dupa, cand vine politia, aia sunt victime si tu agresor, ei liberi si tu numai bun de platit amenda (in cel mai bun caz), sau de facut inchisoare pentru vatamare corporala si tentativa de omor.
Si asta nu fiindca nu ai avea legea de partea ta, dar fiindca aia doi de se bateau, sunt unchiul, nepotul, fratele, fiul cuiva, iar tu, la naiba, se intimpla sa nu cunosti pe nimeni.
Inchei aici, ca sa nu ma traga slvc de urechi (hai mami, ca am scris putin azi),
Dar revin cu inca o tema bazata pe postarea respectiva si pe comentariile ei.
Ca o concluzie, admir nespus oamenii cu atitudine, dar nu admir pe cei care se erijeaza in diriginti ai societatii, presupunand ca ei detin adevarul absolut. Deci stimata posesoare a blogului respectiv, in urma unor experiente personale neplacute, eu mi-am promis ca nu mai intervin neam nicaieri, poate sa se bage oricine in fata la coada si oriunde.
Mai mult decat atit, ca un bun matematician ce sunt, am invatat ca un obiect, aflat intr-un spatiu, se supune regulilor acelui spatiu, asa ca daca aici merge cu bagatul in fata la coada, poate o sa incep si eu sa ma bag, ca doar eu nu oi fi mai prost.
Omul stimata posesoare de blog, este o fiinta adaptabila (dupa cum spune biologia), deci va urez adaptare usoara, sau emigrare usoara.

L.E. Sa presupunem ca totul ar merge perfect, aia de i-am suparat eu ma omoara, iar dupa ei sunt arestati, la ce imi mai foloseste?

Comunicare, conversatie in public si bune maniere

Ma doare capul, iar cand ma doare capul scriu.
Cainele iese in drum, porcul sta rasturnat pe o parte, iar eu scriu cand ma doare capul.

Sunt o ocupat cu o multime de chestii despre care sper sa gasesc timp sa scriu, pentru ca sunt interesante si frumoase.
Dar deocamdata, o sa va povestesc o poveste adevarata cu talc sau cu talc, cum doriti (fara diacritice nu e nicio diferenta).

Sunt eu foarte pasionat de comunicare, iar in pasiunea mea pentru comunicare, negociere, manipulare, am capatat prostul obicei chiar sa fiu atent cand oamenii vorbesc cu mine
Si fiind eu atent asa la ce imi spune lumea, constat ca lumea e destul de limitata in comportament si mai mult inchisa in niste clisee, incat ai putea deja sa faci programul unei intalniri de la inceput pana la sfarsit.

Pasul numarul I:

Sunt invitat la o petrecere, mai de graba un soi de open conference unde se servea si ceva haleu (evident ca pentru haleu m-am dus, ce credeati).
Ajung acolo, ma intalnesc cu X vechi amic de scoala, dar cu care nu am mai discutat de mult.
- A, Ares, ce mai faci omule, nu te-am vazut de un car de ani!
- Buna X, uite si eu in vizita pe la sindrofia asta, mi s-a parut interesant subiectul „comunicarea orala la broaste” si am zis sa vin si eu sa vad ce e prin jur.
- A! Da! (zice el cu jumate de platou in gura, cateva frimituri ii sar din gura si sar pe mine, el razand le sterge).
- Ce zici ca mai lucrezi?
- Pai, am lucrat pana anul trecut in industria software, la niste firme din bucuresti, anu trecut din cauza doamnei crize am ramas fara munca si m-am retras la Constanta, mi-am facut un pfa si lucrez pe cont propriu in mai multe domenii de activitate. Momentan ma ocup cu niste proiecte europene, care le scriu, care le menegeriez.
- A! Interesant! (zic, stai sa vezi ca fac un business networking aci cu colegu, e interesat de ce fac eu, poate ne invartim neste contracte).
Mesteca in continuare la jumatatea de platou, aproape ca se sufoca cu atita in gura, dar se lupta stoic sa impinga pe gat cocolosul alimentar, il ajuta cu un pahar de suc si bolul buclucas se lasa convins sa se duca, apoi ma intreaba.
- Si tu ce zici ca mai faci?

Pai bai vericule, nu ti-am spus mai sus ce fac? Ai fost si interesat de ce am spus ca ai exclamat „a! Interesant”.
Deci fratii si surorile mele, dragilor, daca nu va intereseaza ce face un om, nu puneti intrebari stupide numai ca sa va aflati intreaba, mai tarziu astea se intorc impotriva dumneavoastra.
Eu stiu ca conform educatiei cretine pe care ati primit-o ati invatat ca e politicos sa il intrebi pe om ce face, el, familia, neamu, mortii, dezgropatii si alte animale,
Dar e al dracu de urat ca omul ala chiar sa va raspunda si voi sa dovediti ca nu ati fost atenti.
In plus dragii mei, vreau sa va spun ca rahatul ala de cod de bune maniere pe care vi-l baga pe gat la scoala si in familie, e varza la multe privinte si din protocolul aristrocratic care era odata, a fost manjit si amendat cu niste taranisme, pe care vi le voi arata mai jos.
In primul rand, acest interes fata de celalalt, v-ati gandit vreodata ca poate intreband „ce mai faci” si daca nu te intereseaza cu adevarat ce mai face omul ala,
1. Va puneti pe voi intr-o situatie jenanta;
2. Il puneti pe saracul om sa va vorbeasca despre niste lucruri care pe el il dor, dar fiindca l-ati intrebat, va va raspunde, sperand poate ca ii veti furniza o idee, un ajutor, sau ca poate chiar va intereseaza ce face. E groaznic sentimentul sa vezi ca de fapt o intrebare ti-a fost pusa doar de dragu artei.

Acest flagel al „ce faci”, s-a intins atit de mult, incat multi dintre noi in ziua de azi, nu stim sa incepem o discutie fara sa intrebam mai intai „ce faci”.
Nu ca ne-ar pasa, dar suntem destul de babalai sa nu stim cum sa incepem altfel o convorbire, o discutie, o conversatie.

Continui cu povestea mea frumoasa.

Pasul numarul II:

Scap de individul care ma suparase suptil:
- Scuza-ma, trebuie sa ma duc sa ii salut pe organizatori, am venit de putin timp si nu am avut ocazia sa o fac. Mai vorbim noi.
- Da, da, bine du-te!

Plec, ma duc spre organizatori, salut, apoi ma duc in partea cealalta de sala, sperand ca publicul acolo sa fie mai interesant decat amicul meu.

Pasul Numarul III:

Ma intalnesc cu o domnisoara foarte pasionata de „broaste”, pornim o discutie pe marginea prezentarii si pare ca totul functioneaza corespunzator.
Am gasit o interlocutoare isteata, pe subiect, conversatia curge, lumea se alatura si intra in conversatie, fac uz de toate capacitatile mele de comunicare, intrebandu-i pe toti din jur cate ceva astfel incat nimeni, indiferent cat de timid sa nu ramana nebagat in seama.
Le adresez intrebari cu raspuns deschis, sa nu primesc doar un „da” sau un „nu”. Totul merge bine.
Se alatura grupului si o alta domnisoara, sta si asculta si asculta, o intreb ceva, da un raspuns cat de scurt posibil si pleaca.

Pasul Numarul IV:

Discutia continua, iar domnisoara revine.
Se sparge gasca, dar mai ramanem cativa.
Domnisoara ma intreaba:
- Cu ce va ocupati dumneavoastra, ca pareti foarte instrumentat pe caz asa!
- Eu sunt licentiat in Matemattica si Informatica, dar ma pasioneaza si cateva subiecte exotice. Mai ales ca sunt interesat de modelarea matematica a lumii vii, pentru ca incerc sa gasesc un sistem care sa modeleze anumite comportamente. „Comunicarea la broaste” ar fi unul dintre ele.
- A! (zice ea), sunteti priceput la calculatoare? Stiti computerul meu de ceva vreme se misca greu, mi-a disparut my computer de pe ecran si nu mai reusesc sa intru sa imi vad datele...
Linistea se asterne.
Daca e ceva ce urasc cel mai mult, sunt oamenii acestia, care vin in momente cu totul nepotrivite sa inceapa ei sa obtina o consultatie pe gratis, de orice tip, nu conteaza.
Ti se intimpla orice meserie ai fi, a! Esti medic, stii ca saptamina trecuta mi-a iesit un furuncul intre labile, ce as putea sa fac.
Esti matematician? Fiu meu de clasa a iv-a are o problema pe care nu reusim sa o rezolvam, pe unde oi fi pus-o, stati ca era pe aici prin geanta pe undeva, a uite-o!
Nimic mai grotesc, vin la o conferinta despre broaste, in timpul meu liber, sa ma delectez, sa uit de munca. Iar tu vi si ma calci pe nervi taman cu probleme de munca.
Deci scumpo, draga mea, cand te duci in public, lasa-ti problemele acasa.
Ca si recomandare generala, pe care o gasiti chiar si in prafuitul ala de cod de bune maniere al vostru,
La o reuniune publica, unde sunt mai multe persoane, nu te apuci sa il intrebi pe om, sa ii ceri consultatii pe meserie, ca omul ala nu se afla acolo sa iti ofere tie consultatii gratis.
Vrei sa iti rezolvi problema, spui cel mult:
„cum as putea sa dau de dumneavoastra intr-o alta zi, sa putem discuta o problema”.
Asa e mai frumos, daca chiar te arde problema respectiva.
De ce nu e frumos?
1. De obicei cand ceri o consultatie trebuie sa dai niste detalii care s-ar putea sa nu te puna intr-o lumina buna, sau sa dai niste detalii intime.
2. Eu sunt acolo pentru un anumit scop, nu pentru a da consultatii gratuite
3. Munca fiecaruia conteaza, iar dorinta ta de a-mi smulge o consultatie gratis, e de prost gust.
4. Deschizand subiectul pe un domeniu tehnic, risti sa monopolizezi conversatia, iar toti ceilalti sa se uite la tine si la mine cum vorbim despre tine si problemele tale din domeniu meu de activitate!
Si ar mai putea fi dar ma opresc.
Apropo de punctul numaru 1,
La cursul de comunicare profesorul ne-a povestit o intimplare:
Un mare doctor internist, este chemat la o petrecere publica, unde lumea se aduna sa discute diverse subiecte.
La un moment dat, stand la masa cu totii, discutand diverse subiecte, domnul doctor este interpelat de o doamna/domnisoara.
- Dumneavoastra sunteti celebrul internist Tanambaum?
- Da, doamna mea, eu sunt.
- Stiti domnule doctor, de cateva zile am o durere mare in partea dreapta si dimineata ma scol cu un gust ciudat in gura.
Doctorul, om stilat, cunoscator al protocolului, stie ca nu se face sa faci asemenea lucru, toti ochii sunt atintiti spre el, iar el se gandeste ce sa faca.
Se hotaraste sa administreze o lectie doamnei, chiar daca s-ar putea sa para ciudat, dar se mai gandeste ca imaginea sa il va face sa nu para chiar atit de badaran in ceea ce va face.
Atunci el ii spune doamnei:
- Va rog frumos sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Ce sa fac?
- Sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Pai cum asa...
- Doamna mea, eu sunt medic, nu ghicitor, meseria mea presupune consultarea pacientului prin toate metodele si tehnicile existente inainte de a pune un diagnostic. As dori sa va palpez ficatul si abdomenul si sa va ascult nitel la plamani.
Doamna a inteles gafa facuta si s-a retras, audienta a ramas inmarmurita in fata unei asa lectii dure, dar corecte aplicate si nimeni nu a crezut ca medicul a gresit.

Deci scumpii mei, nu abordati subiecte jenante pentru voi, vreti o consultatie, foarte bine, ma anuntati si va faceti o programare, iar in timpul de lucru, rezolvam.

Pasul numarul V:

Aducandu-mi aminte de exemplul cu medicul, i-am spus si eu domnisoarei sa se duca pana acasa si sa aduca computerul acolo ca sa il rezolvam.
Gafa mea, proasta, chiar era sa plece sa il aduca...

Ma rog, in final se prinde ca nu prea mi-a fost pe plac si schimba subiectul, mai mai invart nitel prin club pe acolo si plec spre casa.

Va spuneam ca acest cod al bunelor maniere s-a dus dracu de cand a fost rescris de tarani:
Sa luam cateva exemple:
1. Salutul: In cod se spune ca barbatul saluta femeia, tanarul pe batran, inferiorul pe superior. Dar ce te faci cand nu vezi? Eu pot sa trec pe langa tine linistit si sa nu imi dau seama ca esti acolo, sau cine esti, daca esti barbat sau femeie, tanar sau batran, superior sau inferior. Ce ne facem atunci?
2. Salutul: Se spune ca pe strada, barbatul trebuie sa salute o femeie, cand o vede, dar nu zgomotos, mai precis, trebuie sa isi scoata palaria si sa zambeasca femeii. Nimic mai gresit. De fapt, lucrurile stau putin altfel, trebuie sa astepti un semn de la femeie, discret, dar trebuie sa existe, ca sa iti dai seama daca ea vrea sa fie recunoscuta sau nu. Sunt cazuri cand poate vrem sa nu fim recunoscuti si ne place sa traim cu impresia ca nu am fost recunoscuti. Problema nu e numai la femei, dar acolo codul face aceasta subliniere.
3. Mancatul la masa: Aud peste tot ca nu trebuie sa mananci tot din farfurie, sa nu creada lumea despre tine ca esti un nehalit, multi aruncand asta chiar in seama codului bunelor maniere. Culmea este ca am vazut versiuni ale codului bunelor maniere (dupa autor) unii spuneau intr-un fel, altii altfel. Treburile stau asa, cand suntem la masa, daca suntem serviti cerem putin, mancam tot, iar daca mai vrem mai cerem. La fel se intimpla si daca ne servim singuri, ne punem putin, mancam tot si apoi mai punem daca mai e cazul. A lasa mancare in farfurie e si inestetic si da si senzatia ca ati mancat doar asa, de complezenta, chiar daca voi ati bagat in voi cat un tanc.

Va multumesc ca ati avut rabdare si astazi si va mai astept sa discutam despre ce credeti si cum credeti voi de cuviinta!

Femei, Femei si iar Femei

De mult, in vremuri apuse, pe cand purecele se potcovea cu 9 potcoave de otel si cantarea….
Nu va speriati, nu incep sa va povestesc Harap Alb.
Dar de mult, cand eram eu mai mic, citeam cate o carte mai buna si ziceam:
“gata, o bag in top 10”.
Pe rand au trecut prin acest top o multime de carti, astfel incat topul a devenit neincapator si s-a transformat incet, incet din top 10 in top 15, din top 15 in top 50, iar acum este top de n implica top de n+1 (matematicienii cunoaste dea!).
Este fascinant insa cum, un autor a ramas in top 10, iar un roman de al sau a ramas tot in top 10.
Daca aruncam o privire asupra acestui autor, poate fi usor catalogat drept un usuratic, un spurcat si un “de necitit”.
Cel putin 3 sferturi din populatia “culta” a Romaniei l-ar cataloga asa.
Este drept ca, socheaza, incepe romanele brusc fara ai da timp cititorului sa isi dea seama despre ce va citi.


“Aveam 50 de ani şi nu ma mai culcasem cu o femeie de patru ani. N-aveam nici o prietenă. Mă uitam după femei pe stradă sau oriunde le vedeam, însă le priveam fără vreo dorinţă şi cu un senti-ment al inutilităţii. Mă masturbam în mod regulat, dar ideea de a avea o relaţie cu o femeie - chiar şi fără implicaţii sexuale - îmi depăşea imaginaţia. Aveam o fiică de şase ani, din afara căsătoriei. Locuia cu maică-sa şi plăteam pensie alimentară. Fusesem căsătorit cu ani în urmă, la vîrsta de 35 de ani. Mariajul durase doi ani şi jumătate. Nevastă-mea a fost cea care a hotărît să divorţăm. Fusesem îndrăgostit o singură dată. Era alcoolică şi a murit la 48 de ani, cînd eu aveam 38. Nevastă-mea fusese cu 12 ani mai tînără decît mine. Cred că şi ea e moartă acum, deşi nu sînt sigur. Mi-a scris cîte o scrisoare lungă, de Crăciun, timp de şase ani după divorţ. Nu i-am răspuns niciodată...
Nu ştiu sigur cînd am văzut-o prima oară pe Lydia Vance. Să fi fost cu vreo şase ani în urmă, cînd tocmai îmi dădusem demisia din slujba pe care o aveam de doisprezece ani ca funcţionar la poştă şi încercam să devin scriitor. Eram îngrozit şi beam mai mult ca niciodată. încercam să scriu primul meu roman. Beam cîte o stacană de whiskey şi o duzină de cutii de bere în fiecare noapte, în timp ce lucram. Fumam trabucuri ieftine şi băteam la maşină şi beam şi ascultam muzică clasică la radio pînă dimineaţa. îmi propusesem să scriu zece pagini pe noapte, dar nu ştiam decît a doua zi cîte am scris. Mă trezeam dimineaţa, vomitam, apoi mă duceam pînă în camera din faţă şi mă uitam pe canapea să văd cîte pagini erau acolo. Mă aşteptam întotdeauna să văd cele zece. Uneori erau 17, 18, 23, 25 de pagini. Desigur, ce scriam în fiecare noapte trebuia refăcut sau aruncat. Mi-a luat douăzeci şi una de nopţi ca să-mi termin primul roman.
Proprietarii casei unde stăteam, şi care locuiau în spate, credeau că sînt ţicnit. In fiecare dimineaţă cînd mă trezeam, găseam o pungă mare de hîrtie în faţa uşii. Conţinutul varia, dar înăuntru erau mai ales roşii, ridichi, portocale, ceapă verde, conserve cu supă, ceapă roşie. Le mîncam şi beum bere în fiecare noapte, pînă la patru sau cinci dimineaţa. Bătrînul avea obiceiul să leşine, iar bătrîna şi cu mine ne ţineam de mînă si, din cînd în cînd, o pupam. întotdeauna în dreptul uşii o pupam mai apăsat. Era îngrozitor de ridată, dar n-avea ce să facă. Era catolică şi arăta simpatic atunci cînd îşi punea pălăria ei roz şi se ducea la biserică duminică dimineaţă.”

Stiu clar multe persoane care de la primele 3 randuri ar fi inchis cartea si ar fi zis:
„ptiu e una din alea spurcate”.

Dar cine e autorul?

Daca nu ati recunoscut fragmentul, nu am ce sa va fac, mai aveti putin de indurat pana sa aflati cine e celebrul autor.
Nascut in 1920, pe 16 august, a fost poate cel mai lenes scriitor (asa cum bine spunea prietena mea si la vara cald),
Dar cu toate astea reuseste sa scrie o multime de poeme, scurte povestiri si 6 romane, ajungand la un numar eventual de 60 carti tiparite.
Charles Bukovski, ca despre el este vorba, starneste pasiuni la orice cititor cu un minim de cultura literara si care nu se sperie de taria cuvintelor.
Prin romanul sau Femei, reuseste sa scandalizeze majoritatea populatiei feminine ce a trecut de primele randuri si sa ii faca pe barbati sa zica:
„da frate, asa e”, ffiecare regasindu-se poate in episoade din viata lui Hank Chinaski.
Cand eram in anul I de facultate, aveam prietena studenta la Litere si ma duceam adesea sa o vizitez.
In acel an I la litere erau 130 de gagici si un singur baiat.
Am fost reperat cu usurinta in sala ca fiind un intrus si fiindca eram de sex masculin prezentam un oare care interes, pe criza care era acolo.
Insa o netoata, nu are ce face si ma intreaba:
„Domnule Matematician, ce romane va place sa cititi”?
Eu, simtindu-ma ca la gala premiilor mtv, ca la un concurs de miss, raspund, vrand sincer sa traim intr-o lume mai buna:
„Pai de exemplu draguta, imi place Femei de Charles Bukovski”.
A fost poate ziua in care am aflat cat de repede pot sa alerg la o suta de metrii obstacole, sa vezi toata acea masa compacta de femei miscandu-se brusc spre mine...
Dar, revenind, asta este dragele mele, Bukovski are un mod aparte de a prezenta lucrurile.

Ok! Dar despre ce e romanul asta Femei?

Pe scurt, un ins de 50 ani, Hank Chinaski, tot incearca sa isi vada visul implinit cu ochii si sa devina mare autor.
El pleaca de la cititul propriilor poiezii in librarii de cartier, pentru un public de joasa speta (sa il numim asa), el fiind format din tineri din patura medie si saraca, mai tot timpul aprinsi de bautura si de eventualele droguri consumate.
Nu va reusi ici cand sa depaseasca aceasta conditie, drept pentru care intregul roman se desfasoara in acest context, printre oamenii de conditie medie si cei saraci.
Fixandu-si drept intriga principala acest demers al lui Chinaski, autorul urmareste cu totul altceva.
Incearca sa surprinda fiecare aspect al vietii acestuia, pentru a-si fabrica un motiv, un pretext de a prezenta femeia, asa cum nu a mai fost prezentata pana atunci.
Suntem obisnuiti si supra saturati cu imaginea diafana a femeii, aceasta zana, cu capul inconjurat de raze, cu ochii albastri ca doua safire, cu parul balai, reflectand in jur numai frumusete si bunatate.
Aproape ca ti se face greata, ca si cum ai manca o prajitura buna, dar dulce, atit de dulce incat iti vine sa versi de la un moment dat in colo.
La capatul opus, se afla prezentarile naturaliste ale femeii, aceasta eterna bolnava de psihoze, nevroze, aceasta stricata, aceasta curva (Vezi La qure de Emil Zola, Neinspirat tradusa ca Prada),
Femeia care nu e instare decat sa fie un parazit.
Dar si in aceasta prezentare lipseste ceva si am sa fiu destul de direct:
Fratioare, in ambele prezentari femeia nu merge la wc, nu trage vanturi, nu ragaie, nu i se strica dantura, nu are piele cu creturi, nu e ridata, deci aproape ca sa zici ca in ambele prezentari e la fel de diafana, chiar daca e prezentata de naturalisti in modul in care e prezentata.
Ei bine Bukovski vine si umple acest gol, iar femeile din aceasta carte, sunt femeile alea normale cu care ne-am obisnuit,
Acele femei care au parte de toate placerile vietii (merg la buda, li se strica dantura etc),
Sunt acele femei care au uneori mici crize de identitate, acele femei nehotarate care nu isi cunosc bine sentimentele.
De aceea apreciez acest roman in mod deosebit.
Bukovski nu face ca ceilalti autori, Romantici, realisti, naturalisti (asa e ca le stiu?),
Nu rupe cele doua imagini pentru a prezenta un anumit aspect, el da Cezarului ce e al Cezarului, cand o femeie e frumoasa, o descrie cu lux de amanunt pentru a nu-I stirbi din calitati, dar si aceasta femeie frumoasa, se baloneaza cand sic and sit re sa baseasca.
“Incă mai lucram în fiecare noapte la primul meu roman. Niciodată nu mă apucam de scris mai devreme de 6:18 după-amiaza. Asta cînd obişnuiam să semnez condica la poştă. Era ora şase cînd au sosit: Peter şi Lydia Vance. Am deschis uşa. Peter a zis:
-la uite, Henry, ce ţi-am adus!
Lydia a sărit pe măsuţa de cafea. Blugii ei păreau mai mulaţi ca niciodată. Şi-a scuturat părul lung, castaniu. Era nebună; era miraculoasă. Pentru prima oară, chiar m-am gîndit că aş putea face dra-goste cu ea. A început să recite poezii. De-ale ei. Erau foarte proaste. Peter a încercat s-o oprească.
- Nu ! Nu ! Poezia cu rimă n-are ce să caute în casa lui Henry Chinaski.


- Las-o în pace, Peter.
Voiam să-i admir fesele. Incălecase vechea măsuţă
de cafea. Apoi a dansat. Şi-a unduit braţele. Poeziile erau îngrozitoare, trupul şi nebunia, nu. Lydia a sărit de pe masă.
-Ţi-aplăcut, Henry?
-Ce?
- Poezia.
- Nu prea.
Lydia a rămas aşa, cu foile în mînă. Peter i-a
înşfăcat braţul.
- Să ne futem, hai să ne futem! i-a zis el.
Ea l-a împms.
-Bine, a zis Peter. Atunci plec!
- N-ai decît. Am maşina mea, a zis Lydia. Pot
să ma întorc şi singură.
Peter a luat-o spre uşă. Acolo s-a oprit şi s-a
întors.
- Bine, Chinaski! Să nu uiţi ce ţi-am adus 1
A trîntit uşa şi a dispărut. Lydia s-a aşezat pe canapea, lîngă uşă. M-am aşezat cam la jumătate de metru de ea. Am privit-o. Arăta minunat. Mi-era teamă. Am întins nnna şi i-am atins părul lung.
Părea fermecat. Mi-am tras naîna înapoi.
- Tot părul ăsta e al tau cu adevărat? am între-
bat. Ştiam că aşa este.
-Da, a zis ea.
Mi-am pus mîna sub bărbia ei şi, foarte neîn-
demînatic, am încercat sa-i întorc capul către mine. N-aveam încredere în astfel de situaţii. Am
sărutat-o uşor.”

Totusi, Bukovski are grija sa prezinte tot adevarul, nu exista femei frumoase si atit, toate, dar toate au un defect, deci tot despre aceasta Lidia mai la inceput spune:

“Cîţiva indivizi au venit să stea de vorbă cu mine. Apoi, într-o clipă de răgaz, m-a abordat şi Lydia Vance. Stăteam la o masă şi beam bere. S-a proptit de marginile mesei, s-a aplecat şi m-a privit. Avea părul şaten şi lung, un nas proeminent, iar cei doi ochi parcă nu semănau unul cu celălalt. Dar degaja vitalitate - ştiai că se află acolo. Am simţit între noi vibraţii. Unele dintre ele erau confuze şi nu tocmai pozitive, dar existau. M-a privit, am privit-o şi eu la rîndul meu. Lydia Vance purta o jachetă de cowboy din piele întoarsă, cu nişte franjuri la guler.
Avea ţîţe mişto. I-am spus:
- Mi-ar plăcea să-ţi smulg franjurile alea de pe hăinuţă - am putea începe de acolo!
Lydia s-a îndepărtat. Se pare că n-a tinut treaba. Niciodată nu ştiu ce să spun doamnelor. Dar avea un posterior!”

Dar bine bine, unde se duce la buda?

Ei bine episoadele acestea nu lipsesc si multe altele.
O sa vedeti si nebuniile femeilor cu care suntem toti atit de obisnuiti, credinte ciudate, temeri, nevroze etc.
Inchei spunandu-va ca Bukovski face o prezentare cat se poate de reala a femeii, neuitand niciun aspect al vietii, coborand-o pe aceasta zana de pe piedestal si asezand-o acolo unde e locul, printre noi, cu placerile si neplacerile vietii.
Nu mai putin de remarcat este umorul negru prezent pe tot parcursul cartii, facandu-l pe cititor sa mai uite de grozavia cuvintelor citite si aducandu-l pe punctul de a spune:
"Ei, e chiar un tip simpatic"