vineri, 28 martie 2014

Inceputurile razboiului

Am inceput de mult sa public un serial pe blog, dar din cauza timpului, nu am mai putut continua. Astazi, pentru ca datorita unor evenimente mai mult sau mai putin fericite, m-am simtit inspirat, am decis sa mai scriu o bucata, iar, poate, zilele urmatoare sa mai vedeti si alte bucati. Pentru cei ce nu au vazut de mult postarile si vor intreaga opera, iata mai jos link-urile. Apoi va dau continuarea. Lectura placuta.

Si acum, continuarea

....

Liniştea înconjura apăsător pe toti cei din maşină. Iluminatul public se perinda prin stânga şi prin dreapta maşinii, lumini razleţe pe care Ares le putea observa. Glasul auzit ca şi răspuns la temerile sale îl liniştise puţin, dar totuşi cine naiba era acel străin misterios care venea pentru a doua oară să îi scoată din rahat. Ana căzuse răpusă de oboseală în stânga lui Ares, Hermes urmărea drumul dinaintea sa, Hades zăcea intins pe picioarele lui Ares şi cu capul in poala Anei. Întunericul pătrundea cu uşurinţă în maşină, întrerupt doar de câteva lumini de la cele ce se perindau prin prejur. Iluminatul public, publicitatea luminoasă, becurile de veghe, firmele luminoase, întrerupeau toate un întuneric prin care unii trăiau veşnic, iar alţii doar pe timpul nopţii. Albastrul nopţii umplea maşina şi făcea inutilă orice vorbă, lăsând să se audă din când în când gemetele care scăpau de pe buzele lui Hades. Luna atârna în vârful pomilor de pe marginea drumului, de parca pomii înşişi jucau tenis cu ea. Blocurile treceau mari şi gri unul după altul, iar din când în când sunete venind de la maşinile ce treceau pe lângă, sau de pe la vreun bar făceau să tremure geamurile maşinii.

Trei lucruri se întâmplară dintr-o dată: Un scârţait se auzi, de pe buzele şoferului scăpă o înjurătură englezească pronunţată cu cel mai neaoş accent englezesc: „Fuck”! Şi în retrovizoare apărură nişte lumini albastre intermitente. Un al patrulea lucru umplu urechile lui Ares, un hit pe care îl mai auzise de atâtea ori: „nino, nino”! Maşina se smuci în faţă şi începu să alerge. Trezită din somn, Ana ţipă când maşina se zmuci. Copacii de pe marginea drumului, speriaţi parcă de iminenţa evenimentelor, începuseră să fugă care încotro înspre spatele maşinii.

Ares începu să numere în gând pentru a îşi calma nervii şi pentru a putea să gândească lucid. Ceva trebuia făcut rapid şi fără să pună în pericol toata maşina. O curbă îi întrerupse şirul gândurilor. Luminile dispăruseră de pe marginea şoselei şi fură înlocuite de pomi negri, uscaţi şi fără viaţă. Nimic din jur nu mai era luminat decât de ce se reflecta din farurile maşinilor. Sunetul asurzitor al sirenei se auzea în spate, nu slăbea o clipă.

 Ce îi faceţi!?
 -- Încerc să vă duc la adăpost, dar trebuie să scap de coadă mai întâi.
 -- Nu reuşiţi, par să fie determinaţi să pună mâna pe noi. Nu par să fie poliţişti, probabil că rusnacii au pus mâna, în înţelegere cu cârtiţele lor, pe o maşină a poliţiei.
 -- Şi ce aveţi de gând?
 -- Nu ştiu, mai plimbă-i niţel până când mă gândesc.

Maşina, parcă răspunzănd comenzii lui Ares, se smuci din nou şi începu să ia curbe ameţitoare.

 -- Hermes, facem săritura tigrului!
 -- Eşti nebun, ce vrei să faci cu asta?
 -- Vreau să intrăm noi doi în colimator şi să scape restul!
 -- Ares! Ce înseamnă ceea ce ai spus? Întrebă Ana.
 -- Nu înseamnă nimic! Şofer, mă anunţaţi când ai 200 metrii drept în faţă!
 -- Bine!
 -- Băi Hermes, ce căcat faceţi voi doi?
 -- Ai auzit Ares, ce frumos vorbeşte micuţa? Parcă i s-a umplut gura la vorbele alea!
 -- Bă! Voi sunteţi nebuni, cretini, tâmpiţi, imbecili? Abia l-am cusut pe „acesta” după o întâlnire cu ăia!
 -- Şi o să mai ai ocazia să îl coşi…
 -- Nu plecaţi nicăieri! Şofer, faceţi ce puteţi să scapaţi de ăia din spate…
 -- Mă tem că am făcut ce am putut şi nu am putut, par buni! Se ţin de noi la centimetru, nici măcar nu se bagă să ne oprească, ştiu că în secunda doi i-aş arunca de pe strada! Dar ăştia doar ne fugăresc.
 -- Atunci opreşte!
 -- Nu! Se auzi Ares spunând printre dinţi. Mâna îi zvâcni rapid şi muchia palmei lovi tâmpla Anei. „Îmi pare râu frumoaso”!

Uşile se deschid, Ares lasă jos picioarele lui Hades şi se ghemuieşte în poziţia pentru săritură. Stând pe vine, capul băgat între genunchi, mâinile puse deasupra capului, acoperind ceafa. Maşina ruleaza cu o viteză ameţitoare, aerul zboară prin cele două uşi deschise. Ares intinde puţin unul din picioare în spate, se pregăteşte. Hermes, copie fidelă, e pe poziţie. Ares începe să numere:

 -- Unu, doi….. trei….. Sari!

Maşina accelerează brusc, Ares şi hermes împing în piciorul întins puţin în spate pentru a-şi propulsa corpul inafara maşinii şi împing în piciorul strâns pentru a sări. Sar, maşina trece de ei, cea de a doua maşina se aude frânând. Aerul îi intră pe sub haine lui Ares, totul flutură în jurul lui, încearcă să respire, ştie că în 10 secunde va atinge pamântul, se pregăteşte pentru impact, trage aer în piept. Aerul e rece şi rarefiat, îi arde plămânii, simte că ar vrea să tuşească, încearcă să o facă, dar imagini îi apar în minte.

Sala de judo, tatami, roşu pe margini şi albastru în mijloc, profesorul care îl ştrangulează pe Ares:

 -- Dacă tuşeşti eşti mort, abţine-te! Abţine-te…

Plămânii lui Ares iau foc, transpiraţia începe sa curgă, lumina începe să dispară de tot.

 -- Abţine-te!

Convulsii apucă pieptul lui Ares în încercarea de a tuşi, de a respira. Se pregăteşte cu picioarele în jos, pentru a atrage greutatea asupra lor, capul încearcă sa coboare şi mai jos, între gambe. El întinde vârfurile, pentru a atenua căderea, ştie că nu are timp de pierdut, că la viteza respectivă, nimic nu poate suporta greutatea lui, important e să atingă pământul puţin şi pe urmă să mute greutatea. Capul e protejat în continuare de picioare şi de mâini.

 -- Ares! Se aude strigat!

Nu bagă în seamă strigătul, e concentrat pe ce i se întâmplă! Vântul încetează, picioarele se încordează, vârfurile iau foc la impactul cu solul, dar Ares împinge în ele încordând muschii mâinilor, acolo va fi următorul impact, trage de coate spre interior, orice poate fi expus, dar nu oase, sa nu expună oase, foarte important. Muschiul dacă se rupe se poate reface rapid, dar osul, osul dacă se rupe poate să nu se mai refacă. Tricepsul drept, umarul, antebraţul pe partea dreapta se julesc, iau foc, Ares se rostogoleşte, dorsalii sunt şi ei încordaţi şi gata de impact, tricepsul şi umărul stâng trec la rând.

Se rostogoleşte mult, din ce în ce viteza scade. Nu trebuie să stea mult pe nici un muschi, scopul e să nu forţeze! Se rostogoleşte. E ok acum să desfacă mâinile, să încetinească şi mai mult. Le desface, alunecă din ce în ce mai încet, se opreşte de tot!

Hermes se apropie liniştit:

 -- Au oprit gaborii!
 -- Bine, să vedem ce vor!

Doi poliţişti se apropie încet şi spun:

 -- Care dintre voi e numitul Radu?
Cei doi nu răspund, noaptea devine brusc liniştită, se aud respiraţiile gâfăite ale lui Ares şi Hermes.
Celălalt poliţist spune:
 -- De ce gura mamilor voastre nu răspundeţi mă?
 -- Pentru că mama ne-a învăţat să nu vorbim cu străinii! Şi cum nu am avut onoarea! Zise Hermes, luându-l pe Ares de braţ şi schiţând un gest de plecare.
 -- Stai mă, pontosule, că te învăţ eu să vorbeşti cu străinii!

Se apropie de Hermes şi încearcă să îi aplice un pumn în figură. Hermes parează lovitura cu o palmă, în care pumnul poliţistului se opreşte, cu stânga îi înfige poliţistului o lovitura la ficat făcându-l să se îndoaie, o a treia lovitura, venită din partea tibiei drepte după gâtul poliţistului îl culcă pe acesta la pământ.

 -- Ce pizda mătii mă înveţi mă?
 -- Mâinile sus că trag! Se aude glasul celuilalt poliţist…
Ares ridică mâinile, la fel şi Hermes.
 Urcaţi în maşină!

Hermes pleacă spre maşină şi ţinând mâinile la vedere, urcă. Ares rămâne pe loc.

 -- Tu ce ai rămas mă pe loc?
 -- Sunt orb, nu pot să mă deplasez singur la maşină.
Poliţistul băgă pistolul la loc şi îl luă de braţ pe Ares:
 -- Pe aici domnule, aveţi grijă la cap.
 -- Prietenul dumneavoastră, l-a cam cotonogit pe colegul meu, trebuie să chem o ambulanţă. Aşa de violent e mereu?
 -- Da! Şi i-am zis să nu o mai facă, dar nu se poate abţine!
 -- S-ar putea să aibă probleme de data asta, e cam ultraj ce a făcut el!
 -- Poate da, poate nu!
 -- Ce vreţi să spuneţi?
 -- Poate nu o să aibă probleme, facem un târg avantajos, cum spune Confucius: „win-win”.
 -- Ce ne puteţi oferi dumneavoastră, noua?
 -- Vedeţi că colegul agonizează, s-a împiedicat de bordură şi plânge! Chemaţi ambulanţa aia!
Poliţistul uimit de modul de a trata problemele a lui Ares, se uita uimit la acesta. Într-un final se hotărăşte să sune la 112 şi să ceara cele de trebuinţă pentru un om ce rânjeşte la o bordură.

Începuturile războiului

Politistul incătușase mainile celor doi și chemase o mașină de suport plus o ambulanță pentru colegul. Întunericul domnea pe sălile pe care Hermes și Ares erau duși, fiecare încadrat de câtre doi polițiști. Când și când un neon anemic întrerupea șirul de întuneric, numai pentru a-l lăsa câțiva pași mai încolo să își reia domnia beznoasă.

Pașii se succedau unul după altul și răsunau dur pe pardoseala holurilor. Ares numara pașii în gând făcându-și o hartă mentală pe unde trecea, obișnuit din viața lui de orb să știe pe unde se află mereu. Nu primiseră nicio explicație, erau duși fără să știe unde și nimic bun nu părea să îi aștepte. Într-un final, intrară într-un birou unde, primul polițist se așeză la un birou și ordonă:

- Luați-l pe cel de își spune Hermes și duceți-l de aici, lăsați-ma singur cu Radu.
- Dar șefule, e periculos.
- Cum să fie mă periculos, nu vezi că e încătușat…?
- Bine, cum spuneți!

Ares se ridica și zise:
- Hermes nu pleacă nicăieri, rămâne aici!
- Nu se poate domnule, pentru că avem de discutat lucruri importante, că nu ne chinuiam noi să vă aducem aici degeaba…
- Nu vreau, nu colaborez în nici un fel dacă îl duceți de aici!
- Duceți-l…!
- Nu!!!

Hermes încercă să se împotrivească, dar fu izbit puternic și leșină. Ares se așeză pe scaun și rămase mut.
- Aveți o mulțime de acuzații asupra dumneavoastră, omoruri, crime, vagabondaj, doar ca să enumăr câteva…
- Mda, v-am curațat poliția de ruși și de hoți, că sunteți infiltrați până în măduva oaselor. De unde să știu eu că nu ești și tu vreun rus împuțit…
- Vă rog să îmi vorbiți frumos, că și eu vă vorbesc! Ascultați-mă până la capăt și poate nu o să fie chiar așa rău…
- Nu vreau să am de a face cu voi! Orice mi-ai propune nu pot să accept…
- Atunci prietenul dumneavoastră Hermes, nu mai iese viu de aici!
- Ce aai spus vierme?
- Cum ați auzit, colaborați cu noi și Hermes, cum îi spuneți, va fi bine, nu colaborați…
- Auzi? Că nici nu știu unde sunt! Nici un împuțit de polițist nu mă șantajează pe mine, nu reușește. Nu aveți decât să îi faceți ce vreți lui Hermes, va știi să moară fără frică dacă e nevoie! Altceva te rog…
- Atunci, să știi că și Hades e în mâinile noastre…
- Ce? Cum! Urlă Ares tare, apoi pentru sine murmură: “Anna”…
- Micuța nu am prins-o, a reușit să scape împreună cu șoferul, dar prietenul dumneavoastră Hades era netransportabil, așa că l-au părăsit acolo.
- Ce câine ești ma!
- Dacă ați coopera, poate ați vedea că nu suntem așa câini și că avem scopuri comune…
- Câtă impertinență, eu scopuri comune cu o javră de polițist. Dar mă rog, sunt în mâinile voastre, vreau să îmi chemi avocatul și să îmi spui unde ne aflăm, trebuie să știu asta.
- Avocat! Fu pentru prima dată când polițistul izbugni în râs.
- Auzi, avocat… Dar mă rog, hai să vă spun unde sunteți: Vă aflați într-o locație secretă a Serviciului de Informații Externe. Este o locație curată, secretă de care nu știe nimeni. Dacă nu vrem noi, nimeni nu mai iese de aici și nimeni nu o să afle de voi vreodata. Și tu și prietenii tăi sunteți în această clădire și puteți să nu mai ieșiți niciodată de aici.
- Ce polițist prost ești, din toate greșelile din lume pe care puteai să le faci, tu ai ales-o pe cea mai gravă, dar nu o să te deștept eu acum. Dumă unde vrei, nu colaborez.
- Bine, cum vreți!

Polițistul puse mâna pe un buton și cineva veni:
- Ia-l și du-l în celulă, poate în 2 – 3 zile îl convingem…
- Niciodata câine, auzi? Niciodată javră!

Ares fu luat pe sus și cărat într-o celulă. Deși o celulă, locul era confortabil, având un pat matrimonial și toate cele trebuitoare. Părea mai degrabă un apartament decât o celulă, având un televizor, un sistem Hi-Fi de la Sony și o mică bucătărioară într-un colț. Ares studie toate acestea și îșți dădu seama că polițistul nu mințise, era într-o locație diferită și deosebită de o celulă de poliție. Ar fi vrut să fie și prietenii lui acolo, sau măcar să se bucure de condiții similare… Vremea trecu și Ares adormi, nimic nu îl trezi și când o făcu singur, nu își dădea seama cât este ceasul, ce oră e, ce o fi afară, zi sau noapte.

Vru să deschidă televizorul, dar exact în acel moment, ușa se deschise și cineva veni să îl ia. Se gândi să îl atace pe cel care intrase, dar o voce din cadrul ușii îl avertiză:
- Nu încerca nimic, pentru că nu ajungi nicăieri, vino cuminte!
- Javre… Scuipă Ares printre dinți și se lăsă încătușat din nou.

Fu dus în același birou , iar polițistul, intrând după el, închise ușa.
- V-ați mai gândit?
- De ce dracu ați vrea voi să lucrez cu voi, ce treaba aveți!
- Pentru că noi, direct, nu putem acționa pe teritoriul țării, iar acum avem informații de ceva important care urmează să se întâmple în România, iarnoi nu putem acționa.
- Și ce îmi pasă mie?
- Știm cine ești, știm ce poți, știm ce oameni ai și că ai organizații paralele pe tot întinsul țării. Apari la suprafață doar cu acești 2 – 3 oameni, dar de fapt sunt sute care te ajută, trebuie doar să le-o ceri. Îi știm pe o parte din ei, dar i-am lăsat în pace. Nu colabora și vor avea probleme. Știm că îți sunt devotați, pentru că fiecare îți este dator viața, iar oamenii prețuiesc cel mai mult viața, așa că, după cum vezi, știm multe.
- Ei bine, dacă știți atâtea, știți foarte bine că oamenii ăia sunt gata să moară pentru mine și nu mă vor trăda.
- Dar nu vorbim de trădarea ta aici…
- Nu, dar tu mă pui să îi trădez pe ei, pe ei cărora le-am jurat că nu voi colabora cu autoritățile niciodata!
- Nu va știi niciunul. De aia te-am despărțit de ei, veți pleca de aici fără ca nimeni să știe nimic. De fapt, îți vom da ocazia să evadezi împreună cu ei, fiind astfel mai veridici.
- Doamne, să îmi mint oamenii? Ce lepădături mai sunteți!
- Ei! Să îi minți, cum să îi minți! Le ascunzi doar adevărul, dar nu ești nevoit să le spui nicio minciună.
- Nu vreau ma, ma auzi? Nu vreau!
- Bine… Sună apăsând pe buton.
- Duceți-l!

Fu luat și dus înapoi… Stând și meditând, adormi într-un mod ciudat și începu să viseze… În vis îl văzu pe Hermes, plin de vânătăi, cum era lovit, cum mârâia printre dinți, cum o lovitură mai puternică îi mută capul și cum țâșnește un șuvoi de sânge din gura lui. Cum printre buze îi șoptește:
- Nu mai pot, fă ce vor și scapa-ma de chinuri!
- Hermes!!! Urlă Ares și se trezi.

Ușa se deschise și pași se apropiară. Până să audă vocea cu avertizmentul, Ares lovi picioarele celui care venea. În același timp simți un șoc electric care îi paraliză piciorul.

- Ți-am zis să nu încerci nimic…
- Curcani împuțiți! Mârâi Ares…
- Să vină și Florea și Vatafu la mine, să îl care, pentru că are piciorul paralizat!
- Am înțeles! Îi chem acum.

Cei doi chemați veniră și îl ridicară pe Ares. Sprijinindu-l, îl cărară până la birou.

- Ce i-ați făcut lui Hermes, ce i-ați făcut nenorociților!?
- Tu ne-ai obligat la asta! Și vom continua până accepți!
- Hermes va știi să moară demn!
- Uite care e treaba, destul cu politețurile, te-am luat cu binișorul, sperând că vei colabora de bună voie. Dar să știi că avem și alte metode, iar ceea ce ai văzut despre Hermes, e doar începutul. În curând o să ne rogi tu să colaborezi cu noi.
- Niciodată curcan împuțit, mă auzi? Niciodată, pot să mor aici și nu voi colabora…
- Bine, cum vrei, dar eu îți voi spune totuși ce vrem să faci mai întâi pentru noi….
- Nu mă intereseaza!
- Taci dracu și ascultă. E vorba de gruparea lui Azarbetov. Spală bani și trafică droguri, femei și altele pe la noi prin țară de multă vreme. Astea sunt operațiuni clasice cu care suntem învățați. Până acum am reușit să le spargem toate codurile și să lucrăm foarte ușor cu ei.
- Mda, atât de ușor, încât au împânzit întreaga poliție… Cred și eu că e o colaborare ușoară.
- Ascultă! De curând ceva nou s-a întâmplat, a apărut un nou creier, o nouă forță pe care Azarbetov se bazează. Coduriles-au sofisticat, până la ultimul pe care nu îl mai înțelegem. Operațiunile lor au început să se rărească în partea clasică, dar ceva se întâmplă, pentru că există o mare concentrare de forțe. Foarte mulți membrii ai rețelei se aglomerează spre România sau în prejurul ei. Uite aici un ultim cod pe care l-am primit și nu am reușit de loc să îl spargem, l-am printat că poate îți spune ceva, având în vedere capacitățile tale și cunoștințele de matematică.
- Nu mă interesează, de ce m-ar interesa?
- Să îți dau un motiv?
- Care!
- Li-Ataena!
- Ce e cu ea?
- Nu vrei să te răzbuni pe Azarbetov că a luat-o de lângă tine?
- Nu a luat-o el, a plecat ea singură, pentru că e de a lor, rusoaică.
- Da, dar tot a plecat de lângă tine, mă gândeam că poate vrei să te răzbuni.
- Răzbunarea cea mai cruntă este când dușmanul tău, e silit a recunoaște că ești bun și dânsu-i rău!
- Lasa-ma ma cu versuri din astea de om nebun, că nici ală de le-a scris nu a murit sănătos.
- Nici eu nu am să mor sănătos, mai ales după ce mi-ați luat pastilele?
- Pastilele? Dar noi nu ți-am luat nicio pastilă…
- Nu voi, ăilalți de m-au prins primi…
- Te-au mai prins unii?
- Ce să îți spun, faceți pe neștiutorii!
- Nu știm nimic… Noi te căutam în legătura cu codul!
- Și cum îți explici semnele din capul meu?
- Eu știu… Am zis că or fi semne de buna purtare!
- Da, dar recente, făcute de idioții de la poliție și uite aici! Spuse ridicând mâneca halatului cu care era îmbracat, aratandu-i polițistului câteva înțepături care se învinețiseră.
- Ce sunt alea!
- Știi ce sunt, ce întrebi ca prostul?
- Chimicale?
- Chimicale!
- Și ai zis ceva?
- Nu știu…
- Atunci înseamnă că ai memoria ștearsă….?
- Nu, dar e o poveste lungă…
- Hmm… Nu știam, sincer îmi pare rău!
- Ce javră mai ești și tu! Sincer îți pare rău, dar la o adică mi-ai aplica același tratament….
- Ce să îi faci, meseria! Dar, oricum, nu aș șterge o astfel de memorie, ne este mai utilă activă decât ștearsă…
- Da ma, bine!
- Deci, colaborăm și ți dau pe polițiști ăia în mână!?
- Prea târziu nenea! Eu nu las lucrurile să aștepte! Unu din ei e mort, împușcat de colegul lui.
- O mama, dar nu pierzi timpul…
- Deci, poțin să încerci ce vrei, dar nu vei reuși să mă convingi.

Omul sună și pentru a treia oară Ares fu dus în celulă. Se întinse și adormi din nou, în același mod ciudat ca și cu o zi înainte. Și iarași îi veni acelașș vis, dar de data aceasta cel chinuit era Hades. Iar la final același îndemn:
- Scapă-mă de chinuri.

Ares se trezi, dar nimeni nu veni să îl ducă în fața polițistului. Deschise televizorul și zapă înainte și înapoi. Se opri pe un canal de știri unde se prezentau numai știri externe. Vazu că la Madrid a avut loc un atentat cu bomba la metrou. La moscova un alt atentat. La londra un al treilea și toate la o perioada scurtă unul după altul. Nimeni nu le revendica, era o mare liniște în jurul lor și autoritățile se uitau neputincioase cum oraș după oraș cădeau pradă atentatelor.

Închise televizorul și incepu să se plimbe prin cameră. Se sprijini de o masă prezentă acolo și simți o foaie, o luă și o citi și vazu: 42013
45023
45012
35013
60134
50420
12350
150100
01236
01000
10123
60150
10001
23013
50140
00134
04201
50123
50140
13601
23504
20002
60001
24015
01201
23501
35010
12350
420150
00123
010001
40123
01360
12012
30002
34501
50125
013450
42014
00042
01345
000234
01234
01023
450150

Ce dracu? Se întrebă Ares și luă foaia cu el să se uite mai atent. Citi și reciti foaia, dar cifrele părură să nu aibă nici un sens. Imediat mintea lui analitică începu să lucreze și observă unele lucruri interesante, dar tot nu înțelese codul. Lasă hârtia pe pat și se gândi la toate codurile pe care le cunoștea… Caesar, md5, sha1, des, aes și altele. Niciunul nu putea produce o asemenea secvență cu asemenea caracteristici. Fie erau prea scurte, fie erau prea lungi, dar textele astfel criptate nu puteau da acea secvență. Și totuși ceva era acolo care i se părea cunoscut, ceva care îi scăpa în acest moment. Mai analiză odată codul și îl lăsă. Din experiență știa că soluția avea să vină de la sine, fără un efort de gândire și de cele mai multe ori în somn. Se minuna cum de nu mai adoarme, dar alungă repede acest gând și se bucură de timpul rămas preparandu-și un ceai în mica bucătărie.

Depistase în trecere niște ceaiuri la plic, unele de fructe de pădure, care conțineau Vitamina C de care simțea că are atâta nevoie. Făcu ceaiul și îl bău încet, sorbi înghițituri mici, simțind cum vitamina C își face efectul asupra gatului său și asupra întregului corp. Mintea parcă prindea să i se lumineze și lucrurile îi apăreau sub o altă formă acum. Totuși, cei care îl țineau captiv, fie SIE, sau altcineva, aveau același dușman ca și el. Ce ar fi fost dacă… Alungă rapid acest gând și se întoarse cu gândul în trecut.

Se gândi la anii de școală, se gândi la antrenamente, se gândi la povețele antrenorului, atât de luptă, cât și de viață. Se întoarse pe pat, vru să ia foaia, dar se razgandi în ultimul moment. Gândul său se întoarse la Anna, ce o fi cu ea? Pe unde o fi? Dintr-o dată simți cum îl cuprinde somnu și își dădu seama că era supravegheat și totodată își mai dădu seama că somnul î-l induceau printr-un soi de gaz introdus în cameră pe dumnezeu știe unde.

A doua dimineață veni, iar ares se trezi cu capul greu. Ușa se deschise și 4 persoane intrară să îl apuce. Nu îl duseră în birou, iar Ares începu să se teamă pentru ce avea să urmeze… O luară pe niște coridoare noi, coborâră niște trepte, urcară altele și intrară într-o sală mai mare. Acolo polițistul îl întâmpină:

- Bună dimineața durule, hai sa vedem astăzi cum reziști la ce o să urmeze:
- Javră, ce vrei să mai faci?
- O să vezi, sunt aici cu colega mea Cristina să încercăm să te convingem să colaborezi cu noi!Nu e așa scumpo?.
- Sigur că da, răspunse o voce guturală ca de bărbat!
- Ce dracu vreți să faceți!?
- Ai să vezi, sau, mă rog, pardon, ai să auzi!

O ușă fu deschisă și o targă fu adusă în cameră. Un geamat ieși de pe buzele lui Ares când nările sale simțiră mirosul Annei și se prăbuși. Sperase orice, crezuse orice, dar nu că o vor prinde pe Anna. Ce urma să fie, nu știa, dar nu trebuia să i se întâmple anei! Nu știa ce avea să urmeze, dar un urlet inuman îl zmulse din letargie. În același timp cu urletul, un bici se auzi șfichiuind o piele de om, iar concomitent rânjetul Cristinei se făcu cunoscut în încăpere.

Biciul se auzi a doua oara, iar urletul se repetă. Ares se ridică și încercă să se zmulgă, dar 4 brațe îl țintuiau locului. A treia oară biciul lovi și urletul se auzi și mai tare…

- Opriți!!! Urlă Ares. Voi colabora! Zise, cazând în genunchi.
- Așa, știam eu că suntem oameni de înțeles! Zise polițistul. Scoateți-o de aici! Le spuse celorlalți și făcu semn ca și Ares să fie dus în birou.

Va urma...