Zei și gangsteri - de partea intunericului partea 1

0
Ți-am scris, bunul meu prieten, fapte ce s-au întâmplat în România de de mult, în România aceea pe care acum nimeni nu o mai cunoaște. România plină de corupție în toate autoritățile, pe teritoriul căreia colcăiau spioni din toate serviciile secrete, România în care oamenii cinstiți abia trăiau de pe azi pe mâine pentru că resursele cele multe erau acaparate de oligarhi și corupți.În zilele acelea, un singur om a avut curajul să iasă în afara legii și să lupte împotriva tuturor răutaților, iar faptele sale, cele care să nu îl incrimineze prea mult, ți le-am relatat în scrisorile mele anterioare. Am ascuns identități cât am putut, pentru că, chiar dacă timpul a trecut, sigur se vor mai găsi și astazi mulți care să-I poarte sâmbetele și să îi dorească moartea, realizând astfel o razbunare mult așteptată.

Îmi scrii că te-au mișcat mult faptele, trăirile acestui om, modul în care s-a descurcat și ceea ce a făcut și te-ai arătat interesat de mai multe fapte cu el. Ți-am promis că poate am sa scriu o carte cândva și asta am si incercat să fac prin aceste scrisori pe care ți le-am trimis până acum. Dar astăzi, voi sari puțin în timp și am să îți relatez alte întâmplări, care nu vin neaparat în ordine cronologică cu cele de până acum, alte întâmplări în care Ares a trebuit să aleagă între bine și rău!

1
Soarele încălzea faleza din Eforie Nord, dând o strălucire nisipului și mării, ceea ce făcea ca totul în jur să fie cald și luminos. Era doar ora 8 dimineața, dar căldura era deja mare, iar marea îmbia cu undele sale la o baie matinală. Vilele și hotelurile de pe plajă, se înșirau unul după altul, alcătuind un mozaic interesant de clădiri împrăștiat de-a lungul șoselei de aprovizionare care deservea barurile și terasele aflate pe plajă. Adriano, Yza, Reyna, Solero, toate se aflau la început de sezon și se pregăteau pentru a primi turiștii care urmau să vină pentru a-și petrece un concediu la mare. La început de sezon, doar cunoscuții și ce-i de a-i casei puteau sta acolo, sau câțiva clienți excentrici ccare doreau și puteau obține acest lucru.

O rază de soare atinse pleoapele lui Ares, încălzindu-le și anunțându-l că e dimineață. Se trezi și se întinse. Era atât de bine să te odihnești, să stai și să te rupi de marea misiune a vieții tale, să îți bagi picioarele în toți și toate și să nu îți mai pese de nimic. Pur și simplu să stai și să uiți de orice, să simți doar cum trece timpul și nimeni și nimic să nu te deranjeze. Se afla deja de 3 zile în această ascunzătoare și trăia liniștit.
Vis-a-Vis de el, se afla cârciuma lui preferată, “La stuf”, locul unde-i plăcea să stea dimineața, să savureze o cafea și să admire natura.

Ca în fiecare dimineață, se dădu jos din pat, își aruncă papucii în picioare, își luă bastonul și, târșâindu-și leneș picioarele, o porni spre cherhana. Ajunse acolo și fu întâmpinat cu familiaritate de fata de la bar:
- Late Machiato?
- Da, te rog, mi-l duci la masa aia cu soare te rog…
- Sigur, stai puțin că o să duc cafeaua și vin sa te ajut să mergi la masa respectivă.
Aparatul începu să zgomotească și în 30 secunde cafeaua lui Ares era gata. Fata i-o duse la masă și apoi veni să îl ajute pe Ares să se ducă la acea masă. Luându-și și ea o cafea, se așeză să stea alături de el.
Liniștea era deplină, soarele încălzea aerul din jur, iar Ares îi căută căldura cu fața și cu ochii.
Își amintea că îl văzuse odată și că îi plăcuse mult soarele, dar acum nu mai putea decât să îi simtă căldura și să iși imagineze ceea ce își mai amintea. Coborâ ochii și ascultă ce îi spunea fata. Apoi gândurile îi zburara iarăți aiurea…. Stătea acolo și asculta marea care, prin vuetul ei, dorea să îl liniștească, să îi alunge amintirile triste și să îi redea speranța că zile bune vor mai veni.

2
Cu o seară înainte, motociclista își luase agregatul și pornise într-o goană nebună spre Constanța. Primise informații noi și trebuia musai să fugă să oprească ceva groaznic ce urma să se întâmple. Parul ei, altă dată blond, acum curgea lung și brun pe umeri, iar privirea-i încruntată dovedea că are în suflet ceva crâncen cu care trebuie să se lupte. Alerga în goana motocicletei, sperând să poată ajunge la timp să împiedice cruntul eveniment ce era pe cale să se desfășoare. Dorea să ajungă din urma trupa de asasini ce tocmai plecase și să încerce să îi oprească singură, până când aceștia ar fi ajuns la locul faptei, dar ar fi fost mulțumită dacă ar fi reușit să ajungă acolo să poată măcar să ajute la oprirea lor. Nu se îndoia ca cel vizat s-ar fi descurcat cumva, dar îl știa cât de nesăbuit este și cum se supune pericolului inutil.
De altfel știa și de ce! Omului nu îi mai rămăsese nimic de făcut și își căuta moartea cu orice preț. Pentru asta, se băga în treburile cele mai periculoase, nepăsându-i de ce anume poate să se întâmple.
Cei mai buni prieteni îi fuseseră executați, o iubită îl înșelase, nu oricum, ci trădându-l dușmanilor, cealaltă fusese nevoită să plece, iar omul își jurase ca nu va mai iubi vreodată.
De aceea tot ce putea obține o femeie de la el, era o prietenie sinceră, bazată pe devotament și în care, omul și-ar fi dat și viața ca să poată ajuta.
Toate aceste lucruri îi treceau prin cap motociclistei și încă multe altele, gândindu-se la omul pentru care alerga acum să îl ajute și pentru care ar fi făcut orice.
Ajunse în preajma localității unde știa că se găsește omul. Cu spiritu-i de observație dezvoltat, își dădu seama rapid că nu mai era singură, alte motociclete făcându-și simțită prezența. Motociclista opri motorul, dar lăsă motocicleta să meargă din inerție, o îndreptă spre un tufiș, în care intră cu totul. Camuflă cât putu mai bine motorul și o porni încet spre una din vilele de pe plajă. Costumul său de motociclistă o ascundea foarte bine în faptul serii. Îi auzi pe ceilalți cum își opresc motocicletele și pe unde, văzu în întuneric lumini care umblau printr-o vilă aflata la 2 clădiri mai departe, văzu și vila în care știa că se află omul. Observă că acesta nu avea lumini sau televizoare aprinse și fu mai liniștită. Rămase de gardă, neștiind ce urma să se întâmple și ce informații au asasinii despre om.

4
Dimineața o prinse cu ochii pe geam supraveghind cele două vile. Îl văzu pe om ieșind din vilă și înjură:
“Ai căcat! Ce dracu ai ieșit așa în câmp deschis prietene! Nici măcar nu te asiguri?…”.
Se duse și își luă arma, celebra mitralieră pe care o avea și cu care îi mai salvase viața omului odată. Crăpă încet ușa, lăsând-o să se miște ca și cum vântul ar fi deschis-o. Se sprijini de cealalta parte a ușii, se lăsă pe vine și începu să mearga cu spatele lipit de perete, pentru a nu fi văzută dinspre vile. Spera în felul acesta să mențină efectul surpriză pe care îl avea de partea ei, în lupta cu cei 3 asasini care îl urmăreau pe om. Nu observase nicio mișcare la vila asasinilor, ceea ce însemna că aceștia aveau anumite ordine de a nu trece la treaba imediat. Se mai mișcă puțin și se uită spre tavernă. Îl văzu pe om la masă cu o fată, vorbind și bând o cafea. Știa exact ce este în acea cană, îl văzuse de atâtea ori bând acea porcărie de late machiato. Chiar îi spusese odata:
“Zău așa, parcă ai fi pipiță”!
Își aminti că remarca îl înveselise pe om și zâmbi.

5
În liniștea naturii, urechile lui Ares surprinseră un zgomot de târșială care venea dinspre una din vilele de mai în față. Era ca și cum cineva se râcâia de peretele vilei, mergând încet. În același timp auzi două arme armându-se și amândoua traseră în același timp. Instinctul îl aruncă la pământ imediat, în zborul lui, dărâmând-o și pe fata de lângă el și culcându-se peste ea. Aceasta începu să țipe isteric. Ares o plesni peste față și îi puse mână la gură pentru a atenua zgomotul făcut și pentru a nu îl demasca. Fata, după tratamentul administrat, se opri din țipat și lacrimi începură să îi curgă din ochi. În același timp Ares simți un lichid călduț care îi atingea picioarele și se prelingea… Fata fu scuturata de niște convulsii de plâns violente. Ares îi spuse în șoaptă:
“Plângi în liniște, nu s-a terminat încă.”.
Stătu acolo și o ținu pe fată culcată. Încet, încet, aceasta se liniștii și se destinse. Împuscăturile reîncepuseră, iar gloanțele zburau pe deasupra lui Ares și a fetei. Acesta încerca să înțeleagă ce se întâmplă și cum dracu să iasă din situație. Cum naiba îl găsiseră și cine erau? Dar astea erau chestiuni cu care să își bată capul mai târziu. Acu, important era să iasă cumva din situație și să o scoată și pe fată din situația respectivă. Începu să o pipăie pe fată să vadă dacă e rănită pe undeva. O întrebă în șoaptă:
- Ești rănită, te doare ceva?
- Nu! Răspunse ea. Doar câteva zgârieturi pe care le-am căpătat în cădere…
- Bine, rămâi nemișcată, încerc să ies din zonă să îi atrag după mine. Probabil că pe mine mă caută, așa că te duci la adăpost când ajung destul de departe! Ai înteles?
- Da!
Ares începu să se târâie încet, să își găsească drumul. Își prinse bastonul cu dinții, pentru a-și putea folosi mâinile la târâit și la pipăit drumul din jur. Se îndreptă spre șosea pentru a putea ajunge cumva la o vilă. În interior, spațiile deschise erau mai puține și lupta se putea purta altfel, armele nu mai erau așa eficiente.

6
Motociclista îl văzu când a început să se târâie! Îl admira fără limită. Cum putea executa fiecare mișcare calculat, perfect, nicio greșeală. Pas după pas, făcea mișcarea care trebuia. Știa că omul e un apparat de luptă, dar de fiecare data râmânea uimită atunci când îl vedea acționând. Voia cumva să î idea un semn, să îi spună ca e acolo, dar orice zgomot i-ar fi trădat poziția și nu putea să se expună chiar așa. La un moment dat văzu mâna omului că se ridică și că I arata 3 degete în jos.
“Căcat! Dar cum dracu știe”?
Degetele începuseră să se strângă unul câte unul, marcând secundele. La al doilea deget motociclista ridică arma și luă în cătare vila în care asasinii își aveau cuibul. Când și ultimul deget fu strâns, omul aruncă bastonul înspre vila sa, apoi sări în picioare, se expuse pentru 3 secunde, după care făcu o tumbă și traversă strada rostogolindu-se. În același timp o luminiță se aprinse la geamul asasinilor. Motociclista ochi luminița și trase. Un strigăt de durere se auzi și un corp căzând. Omul ajunse lângă vila sa și la adăpostul pereților și al gardului se duse spre vila motociclistei. Nu se opri lângă aceasta, ci intră de-a dreptul în vilă ca și cum ar fi căutat adăpost acolo. Motociclista începu să se miște încet spre intrarea vilei sale, parcurgând în sens invers drumul pe care îl făcuse mai devreme. Intră și ea în vilă, dar rămase la fereastră ca să supravegheze.

7
- Cine ești? Se auzi întrebarea lui Ares. Îmi pare că te cunosc.
- Cum ai știut că sunt aici?
- Te-am auzit!
- Ai, cacat! Și ziceam că am fost deșteaptă cu planul acela și că nu las nici un fel de urme…
- Ai fost, nu ai lăsat, doar eu te-am auzit. Drept dovadă ești aici vie încă!
- Da, ce să spun!
- Dar cine ești? Îmi pare că e a doua oară când mă scoți din rahat, iar data trecută nici nu am apucat să îți multumesc… Totodată vocea ta îmi pare cunoscută și parfumul...
- Mda, așa s-ar zice, dar poate îți vei plăti și datoriile cât de curând!
- Și răspunsul la întrebare este?
- Că nu trebuie să știi, sunt o necunoscută și așa vreau să rămân. Eu te știu pe tine și asta e de ajuns!
- Da, dar pe mine m-a învățat mama să nu vorbesc cu necunoscuții și mai ales nu cu necunoscutele!
- Ce să-ți zic! Folosești vechile glume ale lui Hermes, genial! Glumele tale unde sunt? Au dispărut?
- Ok. Deci știi și de Hermes. Probabil că știi și ce a pățit!
- Da!
- Și atunci ce cauți?
- Îți scot curul ăla mare din probleme, ai ceva împotrivă?
- Hmmm….
- Fii atent! Mai e unul. Motocicleta mea e în spate într-o tufă, putem să plecăm imediat, sau să încercăm să îl lichidăm și pe ăla!
- Hai să plecăm…
- Și dacă ne arde el?
- Se cheama ca am fost provocați!
- E căcat, fiule! Domnul corectitudine întodeauna…
- Asta e, ăsta sunt eu!
- Bine, cred că știu cum să îți plătești datoriile!
- Cum?
- Am avut un prieten, unu care m-a rănit mult și vezi tu, eu nu sunt mister corectitudine ca tine, vreau să mă răzbun, vreau să moară!
- Să moară? Dar nu ești cam crudă?
- Ce-ți pasă!
- Păi? Du-te și omoară-l! Ce să fac eu? Văd că te pricepi bine!
- Treaba e că nu mă pot apropia de el. Nu știu dacă chiar vreau să îl omor, dar aș vrea să îl sperii nițel!
- Nu prea există cale, nu merge doar să îl sperii! Pentru că odată ce va știi cine i-a făcut ce i-a făcut, va începe o vânătoare cruntă. Mai ales dacă cumva și el e din cealaltă lume…
- Da, este din cealaltă lume, că altfel nu îmi băteam capul cu el atât. Acum are 2 zdrahoni lângă el și nu îl pot prinde singur niciodată.
- Și ai vrea ce!?
- Să mergi cu mine și să îl omori!
- Cum îl cheama pe tipul acesta al tău?
- Xela!
- Chiar șeful mafiei canalelor? Ungurul ăla?
- Da, el!
- Ce naiba a avut de împărțit una ca tine cu unul ca el?
- E, nu întreba! Oricum, nu pentru întrebări am venit eu aici!
- Și dacă nu vreau?
- Atunci te las aici, mai ai un ins după tine și aș vrea să văd cum te descurci!
- O să ai ocazia și mai vorbim după!
Ares ieși în fugă din vilă, pe ușa din spate. Alerga încet ținându-se de zit, ajungând în spatele vilei unde erau asasinii. Intra și acolo pe ușa de serviciu și se opri un moment să vadă ce se întâmplă. Auzi gemete și vorbe la etaj. Se pare că motociclista făcuse ravagii, dar nu capitale. Ieși înapoi și se întoarse la vila unde îl aștepta motociclista. Aceasta era tot la fereastră, supraveghind șoseaua. - Hai să mergem, ăia de acolo par imobilizați pentru o vreme și în curând cred că vine și poliția.
- Bine!
Ieșiră din vilă și se duseră spre motocicleta ascunsă. Se suiră pe motocicletă, iar motociclista porni motorul și acceleră. În curând, vântul îi însoțea pe drumul lor spre bucurești și spre groaznica răzbunare a motociclistei, răzbunare pe care Ares avea să o infăptuiască, intrând astfel de partea întunericului.

Va urma!

Doctorii, UPU si viata mea

Scria prietena mea slvc acu ceva vreme, suparata fiind pe timpul de asteptare de la UPU, ca de ce nu se duce lumea direct pe sectie si vvine toata lumea la UPU. Eu aveam pe atunci alte intrebari, dar viata tinde sa mi le rastoarne pe toate. Deci SLVC, citeste te rog cu atentie: De duminica ma doare in gat. O durere in gat pe care o recunosc dintr-o mie sip e care am avut-o de atitea ori, insemna ceva simplu! Am facut puroi in gat. Insa nu am vrut sa fiu alarmist, puteau fi si alte probleme, asa ca doua zile am stat asteptand sa treaca. Cum nu a trecut am zis ca hai la medicu de families a vedem ce e de facut. Deci astazi, joi, 17 mai, am purces spre medicul de familie. Ajuns acolo, sunt preluat de doamna doctor care ma intreaba care e problema. Ii povestesc ca ma doare in gat, dar ca ma doare doar partea dreapta a gatului. Ea ma intreaba daca am facut febra, eu raspund ca nu. Ea foarte intrigata si e doar durerea asa? Fara febra? Eu raspund ca da. Isi ia instrumentul din dotare si mi-l vara pe gat, se uita si zice: Da, acolo e o leziune, dar nu stiu ce sa zic, pare ca e puroi, dar as afara febra fara alte sintome… Si continua: Ati avut greturi, varsaturi… Eu raspund evident ca nu. Ea zice, deci nu e puroi, dar nu as vrea sa ma pronunt, pare sa fie o micoza, o candidoza ceva. Mergeti acu la urgenta pe sectie la O.R.L., va dau eu trimitere si sa va vada un specialist. Iau trimiterea si plec. Ma duc la spital, intru in spital, ma duc pe sectie la O.R.L. Iese o asistenta frumoasa si imi spune ca nu am ce sa caut acolo, ca tre sa ma duc jos la upu si de acolo sa ma trimita inapoi cu o fisa de consultatie. Ma gandeam ca e un procedeu simplu, ma duc acolo, arat trimiterea si imi da fisa de consultatie. Ti-ai gasit. Mi se ia trimiterea, sunt pus sa asteptla coada cu toti ceilalti veniti la urgenta, care cu salvarea, care cu picioarele lor. Sunt introdus la un moment dat in sectie, intins pe un pat, mi se face ekg, mi se ia tensiunea. Apoi sunt lasat acolo. Ma intreb pentru ce toate astea, eu am o durere in gat. Vine o doamna doctor, ma intreaba ce am, ii povestesc tot ce am, plus faptul ca fusesem trimis specific. Si ia ma intreaba razand: “Aia de la O.R.L. v-au zis ca nu, ca sa veniti aici nu e asa?”. Nu intelegeam ce e de ras. Continua doctorita: Ati stranutat, ati tusit? Imi aduc aminte ca duminica cand a inceput durerea am stranutat in continuu de nu stiam ce e cu mine si ca am tusit si am si expectorat ceva. Ii povestesc toate astea. Doctorita zice: Bine, o sa facem analizele de sange, si niste raze la plamani si apoi tot inapoi la O.R.L. o sa ajungeti, probabil ca or sa se uite cu o camera ce aveti in gat. Ma gandesc, fenomenal, vin pentru un rahat dupa mintea unei nebune si uite cu ce ma aleg. Sunt carat intr-o alta sala, pus sa ma intend, vine o cretina (imi asum acest apelativ), deci vine o cretina si incepe sa imi caute vena dup ace imi pune garou si dup ace ma pune sa strang pumnul. Trebuie sa va spun ceva, in viata mea de 29 ani am facut la analize de mi-a iesit pe ochii. Cel putin odata pe an fac analizele anuale. Niciodata, dar niciodata nu am avut probleme cu gasitul venei si cu dinastea. Niciodata nu am avut probleme cu venele sa se sparga sau mai stiu eu ce. Cretina vine, cauta si cauta si cauta si cauta si nu gasea vena. La un moment dat se decide pentru un loc de unde in viata mea nu mi s-a luat sange, baga acul si zbang! O improscare de sange tasneste de ne murdareste pe amindoi si in acelas timp mana mea capata noi dimensiuni. Cretina intreaba: Dar asa I se sparg lui venele mereu? Ii raspund ca e prima data cand se sparge, ea pune tamponul peg aura facuta, o pune pe mama (apropos element nesterilizat in niciun fel) sa tina tamponul si incepe sa caute vena pe aceeasi mana mai departe. La un moment dat ma inteapa din nou si reuseste sat raga sange. Rezultatul primei runde, un hematom cat mine de mare. La finalul operatiunii, pentru ca nu mai avea tampon, ma lasa cu mana suroind si pleaca sa isi caute tampon. Se intoarce dupa vre-un minut asa si in timp ce imi punea tamponu ma intreaba: Suferiti de vreo boala contagioasa… As fi vrut sa zic sida, dar m-am abtinut, fereasca dumnezeu! Pleaca individa si revine cu o branula pe care mi-o fixeaza pe mana dreapta. Intreband in continuare de ce am asa probleme cu venele. Imi spune ca mi-a pus o branula de copii ca sa nu se mai sparga vena. Sunt ferm convins ca vrea incontinuare sa imi ia sange, dar precaut intreb: Nu a ajuns sangele luat la mana stanga, sau nu ati reusit? Imi raspunde: A! Nu, sange am luat, acu va bag ceva pe vena. Raman perplex si intreb, in timp ce substanta imi era déjà administrate: Dar ce imi bagati? Ea imi raspunde flirtand: Ei, o sa vezi tu, o surpriza! Raman si mai perplex! Ce anume imi bagati? Insist eu! Si de ce? Mi se spune ca mi se baga Hidrocortizon cu inca ceva “copol” sau “copobol” ceva de genu asta, dar intrebarea de ce ramane fara raspuns. Se termina si acest procedeu. Cretina ii spune mamei sa paraseasca sala, pentru ca apartinatorii nu au voie in sala. Mama ii aminteste ca are dreptul sa stea alaturi de mine deoarece sunt invalid gradul I cu insotitor si conform legii trebuie sa fiu insotit de un cunoscut pe tot parcursul procedurilor medicale. Cretina insista ca legea o spune ce spune, dar ca ei I se taie jumate de salariu daca sunt gasiti apartinatorii in sala cu pacientii. Mama iese pana la usa. Acum un mic intermeto: Cretino, da tu, tie ma adresez, modelului cretin de asistenta/doctora care crede ca le stie pe toate pe sectia ei. Conform legii cretino, un invalid de gradul 1 are dreptul la insotitor cunoscut oriunde vrea el si cat vrea el, chiar si in camera de reanimare fa proasto, iar daca cineva cuteaza sa iti taie salariu pe tema asta, tu, cretino care esti tu cretina, poti sa castigi multi bani din despagubiri. Am terminat intermeto-ul. Reluam povestirea. Rezultat pana acum: Doua hematoame pe mana stanga si o branula infipta in mana dreapta si aia infipta prost, ca a lasat urme. Pleaca mama, eu stateam in fund pe pat si brusc mi se face greata, imi vine sa vomit, dar nu am ce ca nu mancasem nimic acasa. Transpiratia imi iese prin toti porii si inima bate cavaleria rusticana pe doua voci. Ma lass a cad pe pat si respire regulat. Am mai trecut printr-o criza dinasta la dentist pe scaun si stiam ce poate. Ma gandeam sa o anunt pe aia ca mi-e rau, dar gandul la ce procedure ar putea sa urmeze si la c ear putea sa imi mai infiga pe vena m-a facut sa ma razgandesc. M-am gandit ca si daca aveam sa mor, macar eram déjà la urgenta, deci eram privilegiat. Imi revin cat de cat sic and ma mai linistisem vine cretina indarat: Domnu….. Trebuie sa va mai iau sange, stiti ala care vi l-am luat nu e de ajuns. O idée incepe sa se infiripe in mintea mea proaspat intoarsa din starea de rau si fara sa imi dau seama rabuvneste: Eu vreau sa plec… Gagica cautandu-mi iar vena si ungandu-ma cu spirt constiincios spune: Sa plecati? Cum sa plecati, dar asa ceva nu se poate. O fi crezut ca glumesc. Am spus raspicat: Uite asa plec Si mi-am tras mana din stransoarea ei, i-am spus sa imi scoata branula. Nu a vrut, ca ea scoate branula numai cand spune medicul. Am urlat: Atunci sa vina medicul ca imi bag picioarele in unitatea voastra, am venit in cacat cu trimitere de la proasta aia de familie direct la sectie la O.R.L. si am ajuns aici, lasati-ma dracu sa ma duc acolo ca voi aveti treaba cu oameni super bolnavi aici si il pierdeti cu mine. Ce gura ma-sii, ma mai si tineti aici, de vin bolnav de una si plec cu 4 inapoi acasa. Intr-un final vine medicul care imi facuse primirea la urgente si ii spune unei asistente: Hai mergi cu domnul la O.R.L. macar s ail vada O.R.L.-ul inainte sa plece. Zic in sinea mea: Bun, am ajuns la faza in care trebuia sa fim de la inceput. Ajung la O.R.L. Povestesc din nou de ce am ajuns acolo si pentru ce si incep sa fiu consultat. S-a uitat doctoral in gat la mine cu camera, fara camera, s-a uitat si in urechi si spune: Ai faringita. Si incepe si scrie si scrie si scrie si scrie. Eu ii spun: Stiti, ca doamna doctor m-a trijmis aici ca nu stia sigur daca e puroi sau daca e vreo ciuperca ceva. El, probabil ca sa nu isi contrazica colega spune: A! Nu! Ca ai si ciuperca, dar deocamdata ai infectie si tre sa o tratam cu antibiotic. Pe urma vi la control si vedem ce facem cu restul. Asta e zic si plec inapoi jos la urgente. Acolo semnez niste hartii cum ca refuz ogroaza de proceduri care m-ar fi asteptat (doamne multumesc ca nu le-am facut) si plec acasa. Ma duc la farmacie si intreb cat ma costa reteta: Totalul 150 lei noi… Am luat doar antibioticul „clacid” parca ii spune de pe lista lu domnu doctor si gandindu-ma ca dumnealui ii place sa se uite scriind pe retete, am renuntat la celelalte pastile. Si asa, doar antibioticul a fost 36 lei. Masuri de luat: Sigur sigur schimb mediculn de familie (ar fi al patrulea indecurs de un an, dar sunt rezistent. Ma voi duce la un control O.R.L. undeva la un cabinet privat, la un medic bun (lucru pe care ar fi trebuit sa il fac de la inceput, dar am spus sa dau o sansa medicinei de stat pe care o platesc) Sigur, Sigur nu mai calc la UPU decat cu mainile pe piept, in rest ma duc la clinici si cabinete private ca mi-a ajuns. Eu vin cu durere in cur (sau in gat ca e acelas lucru) si tu imi spargi venele. Si cretina ca sa revin la cretina, dupa ce mi-a spart venele si mama i-a cerut o compresie cu apa rece ca sa se traga hematomul, i-a dat mamei compresia, iar mama a venit sa o puna repede pe umflatura. In spatele ei, cretina spune tare si cu enfaza: „Cu placere”. Vrand sa ii atraga atentia mamei ca nu a zis multumesc. Ca sa inchei intr-o nota optimista: Pai bine bai cretino, tot cu tine vorbesc, modelul mai sus amintit de doctor/asistenta, dupa ce tu ma faci praf, dupa ce ma ciuruiti fara scop evident, dupa ce imi bagati pe vena cretinatati asa ca sa va aflati in treaba, dupa toate astea, tun vrei ca omul sa fie si calm si sa zica si multumesc. Si sa nu crezi cumva cretino ca nu te-am auzit cum ai spus: „Ei o sa refuze, refuza dupa 7”. Cred si eu ca ti-ar fi convenit vaco sa refuz dupa 7 cand iesi tu din tura, dar nu vaca tati am refuzat inainte de 7 si ai prins-o in plin pe tura. Norocul tau papuse fara minte e ca eram grabit sa scap de acolo si nu am mai scris in condica de reclamatii si sugestii tot ce aveam de spus. Asa ca ai grija pe viitor, mai usor cu hidrocortizonul ca s-ar putea sa va moara oamenii pe pat.

Informatii despre nevazatori si cum nu le este respectata legea referitoare la ei - partea I

Aveam pe blogul preferat mie, slvc, o discutie pe baza noii legi si a demersului meu de postarea trecuta.
Am primit acolo o critica de la o persoana, critica dupa care, initial, m-am enervat, am vrut sa reactionez urat, dar dupa aceea am remarcat un lucru atit de simplu.
Oamenii habar nu au ce este viata unei persoane cu dizabilitati.
Mai précis habar nu au ce inseamna viata unui nevazator.
Si mai précis, ce inseamna viata unui nevazator in Romania.
Stiu ca o sa sariti si o sa spuneti:
“Da frate, stim, in Romania nu e bine”.
Dincolo de aceasta fraza stereotypica, va spun ca nu, nu stiti nimic, vi se pare ca stiti si actionati in consecinta.
Va voi presenta mai jos diverse articole din legea persoanelor cu handicap si veti vedea singuri daca se aplica sau nu.
Mai important decat asta e faptul ca va voi prezenta printre articole, informatii despre cum sunt folosite anumite elemente specificate in lege in viata persoanelor cu dizabilitati.
Din pacate sunt mai multe parti destul de lungi, asa ca va mai urma si zilele urmatoare sa vizionati aceste informatii.

Va multumesc ca cititi!

Legea persoanelor cu dizabilităti nerespectata

Pentru informarea opiniei publice, m-am gândit să scriu acest document.
Există o percepţie publică în rândul oamenilor cum că persoanele cu dizabilităţi au tot ce îşi doresc, încât noua lege care le taie din pensia socială, nu ar fi chiar aşa o problemă.
În românia legea principală pentru protecţia persoanelor cu handicap este legea 448 pe 2006.
Vom analiza împreuna câteva articole dina ceastă lege şi am să vă rog să vă duceţi să constataţi singuri dacă am sau nu dreptate.
Aşa dar sa începem cu analiza legii.

Mediul Înconjurător

Ca o persoană care nu văd, nu am cum să identific lucrurile din juru meu la o depărtare mai mare. Practic în viaţa unui nevăzător există trei spaţii pe care acesta le poate controla într-o măsură mai mică sau mai mare:
Spaţiul închis aflat in jurul nevăzătorului la o distanţă de un braţ. Adică întindeţi braţul înainte şi vă învârtiţi în loc în jurul vostru şi âla este spaţiul închis.
Este foarte controlabil de către nevăzător, deoarece el poate atinge cu mâna tot ce se află acolo şi deci să ia cunoştinţă de existenţa a ceva în acel spaţiu.
Spaţiul semideschis: Este spaţiul care se află în jurul nevăzătorului la o distanţă de un braţ plus lungimea bastonului de nevăzător. Este un spaţiu mai greu controlabil pentru că nevăzătorul nu simte direct, cu propriile simţuri ce se află în jur.
Spaţiul deschis: Spaţiul acesta este format de tot ce nu se află în celelalte două spaţii şi nu e controlabil de loc de nevăzător.
Pentru a putea controla spaţiul deschis, nevăzătorul merge cu celelalte două spaţii din aproape în aproape.
Totuşi să observăm că dacă în spaţiile controlabile obiectele sunt vizuale, ele pot fi ignorate de către nevăzător.
De aceea în toată lumea, obiectele vizuale importante pentru nevăzător se marchează şi tactil într-un fel.
V-am explicat toate acestea pentru a înţelege ceea ce urmează şi necesitatea celor spuse de lege, dar niciodată aplicate.

Legea 448 are un întreg capitol de accesibilitate în care spune:

Art. 61. - În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:
a) să promoveze şi să implementeze conceptul Acces pentru toţi, pentru a împiedica crearea de noi bariere şi apariţia unor noi surse de discriminare;
b) să sprijine cercetarea, dezvoltarea şi producţia de noi tehnologii de informare şi comunicare şi tehnologii asistive;
c) să recomande şi să susţină introducerea în pregătirea iniţială a elevilor şi studenţilor a unor cursuri referitoare la problematica handicapului şi a nevoilor acestora, precum şi la diversificarea modalităţilor de realizare a accesibilităţii;
d) să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii;
e) să asigure accesul la informaţiile publice pentru persoanele cu handicap;
f) să asigure interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual şi ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate;
g) să proiecteze şi să deruleze, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de conştientizare asupra importanţei acesteia.

Punctul a este un blabla mare, practic nu recomanda nimic, e ca si cum i-ai recomanda unui copil să nu uite să se spele pe dinţi. Dacă o va face, sau nu, e treaba lui.
Punctul B nu este respectat. Nu există nici măcar un proiect de cercetare în domeniu. Toate tehnologiile respective ne sunt aduse de afară şi vândute la preţuri exorbitante.
Mai mult decât atât nu există niciun program naţional prin care să primesc măcar o parte din costurile necesare lucrurilor de care eu am nevoie.
Punctul C: Întrebaţi-vă copii dacă au făcut aşa ceva la şcoală.
Eu însumi am fost în şcoli să predau aşa ceva, darn u în numele unei autorităţi publice, ci pe cont propriu.
Oamenii erau foarte miraţi că se poate preda aşa ceva şi nu mai auziseră până atunci.
La punctul D, legea spune că statul ar trebui să îmi procure şi să mă ajute să obţin lucrurile necesare pentru mine, referitoare la dizabilitate.
Eventual statul ar trebui să şi suporte şi o parte din costurile acestor instrumente.
Însă nu numai că nu se ocupă de suportarea costurilor, dar nici nu au reuşit să aducă în România importatori, sau distribuitori de aşa ceva.
Toate lucrurile se cumpără de afară, cu preţuri exorbitante şi, mai mult, cu nişte costuri ale plăţilor fenomenale.
Neexistând posibilitatea să plăteşti în ţară, trebuie să plăteşti prin transfer bancar în străinătate, care costă foarte mult.
La un produs de 45 euro pe care îl cumperi, trebuie să plăteşti 50 euro comisioane bancare.
Despre punctele F şi G nu mai vorbesc, pentru că pe astea le puteţi constata şi singuri că nu există.
Dacă nu, putem întreba persoanele cu dizabilităţi de auz, de câte ori au găsit un interpret la o autoritate publică.

Art. 62. - (1) Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor staţii, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informaţional şi comunicaţional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.
(2) Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform prevederilor legale în domeniu.
(3) Costurile lucrărilor necesare pentru realizarea adaptărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat, după caz.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să includă reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap sau ai organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de recepţie a lucrărilor de construcţie ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2).
Art. 63. - (1) Autorităţile prevăzute de lege au obligaţia să elibereze autorizaţia de construcţie pentru clădirile de utilitate publică numai în condiţiile respectării prevederilor legale în domeniu, astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru clădirile de locuit care se construiesc ori pentru care se realizează lucrări de consolidare, de reabilitare, de extindere şi/sau de modernizare, cu finanţare din fonduri publice.
(3) Adaptarea accesului în clădirile aflate în patrimoniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale se face şi în condiţiile când nu se realizează lucrările prevăzute la alin. (2), la solicitarea persoanelor cu handicap grav, locatari ai acestora.

Am dat două articole de odată pentru că acestea sunt foarte strâns legate între ele şi nu e foarte mult de comentat pe marginea lor.
Articolul 62 punctul 1:
Vă întreb unde aţi văzut asemenea adaptări.
Recunosc că în Constanţa, acolo unde locuiesc, la unele intersecţii au fost montate semafoare sonore.
Aceste semafoare când e roşu nu emit niciun sunet, când este verde emit un sunet.
Să ne închipuim acum un nevăzător care merge pe un trotuar lung de 500 metrii în dreptul căruia se află o trecere de pietoni cu un semafor, fie el şi sonor.
Dacă semaforul este pe roşu, el nu scoate niciun sunet.
Mă întreb, cum va identifica nevăzătorul acea trecere de pietoni în caz că doreşte să traverseze.
Singura variantă pe care o văd este aceea ca el să aştepte vreo 5 minute să vadă dacă se aude semaforu.
Dacă nu îl aude, să plece mai departe pentru că înseamnă că nu există o trecere de pietoni pe acolo.
Având în vedere că s-ar putea să nu ştie în prealabil pe ce trotuare sunt treceri de pietoni cu semafor, asta înseamnă că ori de câte ori va dori să traverseze, nevăzătorul nostrum va trebui să aştepte cele 5 minute să vadă dacă nu cumva se aude.
Deci va trebui să facă asta la fiecare trotuar, iar dacă nu aude nimic, să se mai deplaseze nitel şi apoi iar să asculte.
În mod normal aceste semafoare ar fi trebuit să scoată zgomot şi când e roşu şi când e verde, iar sunetele să fie diferite.
Dar ne-am îndepărtat de la subiect. Spuneam că nu există acele amenajări aşa cum prevede alineatul 1.
Dacă aici legea nu prevede strict ce anume să se facă (ceea ce este o lacună),
Veţi vedea că în articolele următoare legea prevede nişte lucruri stricte.

Articolul 63 punctul 1:
Foarte important, acesta spune că în România nu ar fi trebuit emisă nicio autorizaţie de construcţie, atâta timp cât clădirea ce urmează a fi construită, în planul ei, nu respectă elementele de construcţie necesare accesului persoanelor cu dizabilităţi.
Legea aceasta este din 2006, ori eu nu cred că din 2006 nu s-a mai construit, darn u am văzut clădiri noi în care un nevăzător să se poată descurca fără ajutor.
Ceea ce înseamnă că ajungem încet, îbncet la miezul problemei şi anume că autorităţile nu respectă această lege.

Art. 64. - (1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport şi călătorie, până la 31 decembrie 2010, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia măsuri pentru:
a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie;
b) adaptarea tuturor staţiilor mijloacelor de transport în comun conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport;
c) montarea panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public;
d) imprimarea cu caractere mari şi în culori contrastante a rutelor şi a indicativelor mijloacelor de transport în comun.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.
(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers.
(4) Până la data de 31 decembrie 2007, autorităţile administraţiei publice locale competente au obligaţia să ia măsuri pentru:
a) adaptarea trecerilor de pietoni de pe străzile şi drumurile publice conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil;
b) montarea sistemelor de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens.
(5) Câinele-ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi în mijloacele de transport.
(6) Până la data de 31 decembrie 2010, administratorii infrastructurii feroviare şi operatorii de transport feroviar au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin un vagon şi staţiile principale de tren, pentru a permite accesul persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant;
b) să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghişee sau alte utilităţi.

Aici deja vedem nişte lucruri spuse, nişte termene impuse. Ţin să mentionez că în momentul acestei scrieri ne aflăm în data de 19.09.2011.
Să analizăm puţin acest articol.
La punctul 1 aceasta lege spune că până la 31.12.2010 autorităţile ar fi trebuit să adapteze fiecare mijloc de transport în comun astfel încât acesta să poată fi folosit de orice persoană cu handicap.
Nu ştiu cum este în alte oraşe, dare u la constanţa nu văd aceste lucruri.
Spre exemplu eu ca nevăzător, nu ştiu ce autobus vine, adică ce număr este, nu ştiu unde este uşa pe care să urc.
Mai important, legea spune să se marcheze staţia şi drumul către uşi cu pavaj tactil.
Acest pavaj este un pavaj pe care eu ca nevăzător să îl simt la picior şi după care să mă ghidez spre uşă.
Mai mult, tot cu ajutorul acestui pavaj pot sa aflu pe un trotuar de 500 metrii care are o staţie de autobus pe el, unde se află staţia aia de autobus.
La momentul actual nu există aşa ceva, decât în jurul şcolii de nevăzători din bucureşti.
Mai mult, obişnuiesc să merg cu transportul în comun, însoţit fireşte, iar la staţiile din Constanţa, nu ştiu cum se face, dar mereu uşa pe care cobor eu este oprită în faţa unui pom, sau a unui stâlp eventual şi cu un coş de gunoi pe el.

Să observăm că la punctul 4, se spune că până la 31.12.2007 trecerile de pietoni şi alte elemente importante de pe stradă ar trebui marcate inclusiv prin pavaj tactil.
Suntem în 2011 şi acest lucru nu se întâmplă.

Punctul 6 litera b spune că în gările CFR eu, ca nevăzător, ar trebui să am pavaj tactil spre peron, spre casele de bilete, astfel încât să mă pot descurca singur.
Inutil să spun că nici acest lucru nu se întâmplă.


Va urma

Domnul A, steroizii si laxativele

Cum bine v-ati obisnuit dragul meu cititor (ca inca nu am pretentia ca sunt mai multi), acesta este un blog al serialelor mereu incepute si niciodata terminate.
Asa ca mai incep o serie astazi…
Dar nu am sa mai vorbesc eu, am sad au drumul povestirii sa vorbeasca.
Atentie!!! Faptele urmatoare contin episoade reale, care, oricat m-am straduit eu sa le romantez, raman de o duritate covarsitoare!


Domnul A si steroizii cu laxative

Domnul A este un tanar antreprenor si din cauza aceasta (fiindca e tanar, nu fiindca e antreprenor) nu are cine stie ce venituri.
Drept pentru care nu isi permite masina cu soferita, sau sa angajeze vreo secretara draguta, cu craci lungi care sa ii zica “s-a facut dimineata domnule director” si care, printere altele, sa se duca pe la autoritati cu actele.
In concluzie il puteti vedea adesea pe domnul A stand in mijloacele de transport in comun, in drumurile sale spre autoritatile statale pentru a depune o hartie, a ridica altele trei si asa mai departe.

Domnul A se sui in autobuzul 43 care il aducea de la Administratia Financiara din Tomis Nord.
Era obosit si apasat de perioada menstruatiei, asa cum o numea el.
Odata pe an, in luna aprilie, venea perioada in care trebuia sa alerge cu declaratiile anuale ale micului PFA pe care a indraznit sa si-l deschida.
Suit in autobuz, pipaie in jurul sau pentru a gasi un loc liber. Gaseste unul si seaseaza.
Se gandeste la ce zi groaznica a avut si la cum trebuie sa depui declaratiile in tara asta de cacat in care locuieste.
Ca mai intai trebuie sa te duci pe I. G. Duca la administratie sa depui hartiile, de acolo primesti o decizie, cu care te sui in autobus sit e duci in capatul alalalt al orasului, pe Tulcei, pentru a plati si, eventual, te intorci la I. G. Duca sa duci dovada platii.

In gandurile sale profunde, domnul A aude un planset de femeie in spatele lui.
Neintelegand ce i-a tulburat atentia, domnul A devine mai atent.
O adolescenta, la vreo 17 ani dupa cum ghicea domnul A, plangea.
Langa ea o colega incerca sa o potoleasca:
- Lasa tu, asa a fost sa fie, e in rai acum…
- Da, - Zise fata printer suspine – Dar de ce el.

“O fi pierdut fata vreun parinte” isi zise domnul A.
Mancat pe dinauntru de curiozitate, domnul A incepe sa faca pariuri.
“Sa stii ca si-a pierdut mama, nu cred sa planga o fata atita dupa tacsu”.
- E tu, - zice colega – Hai nu mai plange.
- Cum san u plang tu cand a murit asa tanar, asa in putere!
“Hait ca am gresit”, gandeste domnul A, “muri tacsu”!
- Si i-am spus tu, i-am spus sa lase dracu steroizii aia si el radea si zicea ca nu o sa pateasca nimic si ca o sa fie cel mai tare.
Desi tanar, Domnul A este putin atins de educatia precara si infecta care li se preda copiilor in tara lui, educatie care ii transform ape tinerii scolari in vajnici pensionari e la 20 ani.
El gandeste:
“aha! Lua steroizii, generatia de azi, baga toate cacaturile in ea”.
- Tu, si i-am zis tu, - Continua fata plangand – I-am zis san u mai bage steroizi cu alcool ca nu i-a buna si uite na, a facut infarct. Cand ma gandesc tu, ca era cel mai tare din clasa, ca era cel mai bun la sport…
Plansul o cuprinde din nou. Colega se limiteaza la a-I lua capul in bratele ei si de al balanganii de colo colo.
“Nu am inteles niciodata faza asta cu balanganitu” isi spune domnul A.
Fata se aude dintre sanii celeilalte:
- De ce nu putea tu sa mai traiasca, ca doar si idiotul ala de C., ia steroizi cu laxative si uite tu ca nu are nimic!!!
“Ehe” isi spune domnul A. “Daca am putea sa alegem cine sa moara si cine sa traiasca”…

Va urma

Comunicare, conversatie in public si bune maniere

Ma doare capul, iar cand ma doare capul scriu.
Cainele iese in drum, porcul sta rasturnat pe o parte, iar eu scriu cand ma doare capul.

Sunt o ocupat cu o multime de chestii despre care sper sa gasesc timp sa scriu, pentru ca sunt interesante si frumoase.
Dar deocamdata, o sa va povestesc o poveste adevarata cu talc sau cu talc, cum doriti (fara diacritice nu e nicio diferenta).

Sunt eu foarte pasionat de comunicare, iar in pasiunea mea pentru comunicare, negociere, manipulare, am capatat prostul obicei chiar sa fiu atent cand oamenii vorbesc cu mine
Si fiind eu atent asa la ce imi spune lumea, constat ca lumea e destul de limitata in comportament si mai mult inchisa in niste clisee, incat ai putea deja sa faci programul unei intalniri de la inceput pana la sfarsit.

Pasul numarul I:

Sunt invitat la o petrecere, mai de graba un soi de open conference unde se servea si ceva haleu (evident ca pentru haleu m-am dus, ce credeati).
Ajung acolo, ma intalnesc cu X vechi amic de scoala, dar cu care nu am mai discutat de mult.
- A, Ares, ce mai faci omule, nu te-am vazut de un car de ani!
- Buna X, uite si eu in vizita pe la sindrofia asta, mi s-a parut interesant subiectul „comunicarea orala la broaste” si am zis sa vin si eu sa vad ce e prin jur.
- A! Da! (zice el cu jumate de platou in gura, cateva frimituri ii sar din gura si sar pe mine, el razand le sterge).
- Ce zici ca mai lucrezi?
- Pai, am lucrat pana anul trecut in industria software, la niste firme din bucuresti, anu trecut din cauza doamnei crize am ramas fara munca si m-am retras la Constanta, mi-am facut un pfa si lucrez pe cont propriu in mai multe domenii de activitate. Momentan ma ocup cu niste proiecte europene, care le scriu, care le menegeriez.
- A! Interesant! (zic, stai sa vezi ca fac un business networking aci cu colegu, e interesat de ce fac eu, poate ne invartim neste contracte).
Mesteca in continuare la jumatatea de platou, aproape ca se sufoca cu atita in gura, dar se lupta stoic sa impinga pe gat cocolosul alimentar, il ajuta cu un pahar de suc si bolul buclucas se lasa convins sa se duca, apoi ma intreaba.
- Si tu ce zici ca mai faci?

Pai bai vericule, nu ti-am spus mai sus ce fac? Ai fost si interesat de ce am spus ca ai exclamat „a! Interesant”.
Deci fratii si surorile mele, dragilor, daca nu va intereseaza ce face un om, nu puneti intrebari stupide numai ca sa va aflati intreaba, mai tarziu astea se intorc impotriva dumneavoastra.
Eu stiu ca conform educatiei cretine pe care ati primit-o ati invatat ca e politicos sa il intrebi pe om ce face, el, familia, neamu, mortii, dezgropatii si alte animale,
Dar e al dracu de urat ca omul ala chiar sa va raspunda si voi sa dovediti ca nu ati fost atenti.
In plus dragii mei, vreau sa va spun ca rahatul ala de cod de bune maniere pe care vi-l baga pe gat la scoala si in familie, e varza la multe privinte si din protocolul aristrocratic care era odata, a fost manjit si amendat cu niste taranisme, pe care vi le voi arata mai jos.
In primul rand, acest interes fata de celalalt, v-ati gandit vreodata ca poate intreband „ce mai faci” si daca nu te intereseaza cu adevarat ce mai face omul ala,
1. Va puneti pe voi intr-o situatie jenanta;
2. Il puneti pe saracul om sa va vorbeasca despre niste lucruri care pe el il dor, dar fiindca l-ati intrebat, va va raspunde, sperand poate ca ii veti furniza o idee, un ajutor, sau ca poate chiar va intereseaza ce face. E groaznic sentimentul sa vezi ca de fapt o intrebare ti-a fost pusa doar de dragu artei.

Acest flagel al „ce faci”, s-a intins atit de mult, incat multi dintre noi in ziua de azi, nu stim sa incepem o discutie fara sa intrebam mai intai „ce faci”.
Nu ca ne-ar pasa, dar suntem destul de babalai sa nu stim cum sa incepem altfel o convorbire, o discutie, o conversatie.

Continui cu povestea mea frumoasa.

Pasul numarul II:

Scap de individul care ma suparase suptil:
- Scuza-ma, trebuie sa ma duc sa ii salut pe organizatori, am venit de putin timp si nu am avut ocazia sa o fac. Mai vorbim noi.
- Da, da, bine du-te!

Plec, ma duc spre organizatori, salut, apoi ma duc in partea cealalta de sala, sperand ca publicul acolo sa fie mai interesant decat amicul meu.

Pasul Numarul III:

Ma intalnesc cu o domnisoara foarte pasionata de „broaste”, pornim o discutie pe marginea prezentarii si pare ca totul functioneaza corespunzator.
Am gasit o interlocutoare isteata, pe subiect, conversatia curge, lumea se alatura si intra in conversatie, fac uz de toate capacitatile mele de comunicare, intrebandu-i pe toti din jur cate ceva astfel incat nimeni, indiferent cat de timid sa nu ramana nebagat in seama.
Le adresez intrebari cu raspuns deschis, sa nu primesc doar un „da” sau un „nu”. Totul merge bine.
Se alatura grupului si o alta domnisoara, sta si asculta si asculta, o intreb ceva, da un raspuns cat de scurt posibil si pleaca.

Pasul Numarul IV:

Discutia continua, iar domnisoara revine.
Se sparge gasca, dar mai ramanem cativa.
Domnisoara ma intreaba:
- Cu ce va ocupati dumneavoastra, ca pareti foarte instrumentat pe caz asa!
- Eu sunt licentiat in Matemattica si Informatica, dar ma pasioneaza si cateva subiecte exotice. Mai ales ca sunt interesat de modelarea matematica a lumii vii, pentru ca incerc sa gasesc un sistem care sa modeleze anumite comportamente. „Comunicarea la broaste” ar fi unul dintre ele.
- A! (zice ea), sunteti priceput la calculatoare? Stiti computerul meu de ceva vreme se misca greu, mi-a disparut my computer de pe ecran si nu mai reusesc sa intru sa imi vad datele...
Linistea se asterne.
Daca e ceva ce urasc cel mai mult, sunt oamenii acestia, care vin in momente cu totul nepotrivite sa inceapa ei sa obtina o consultatie pe gratis, de orice tip, nu conteaza.
Ti se intimpla orice meserie ai fi, a! Esti medic, stii ca saptamina trecuta mi-a iesit un furuncul intre labile, ce as putea sa fac.
Esti matematician? Fiu meu de clasa a iv-a are o problema pe care nu reusim sa o rezolvam, pe unde oi fi pus-o, stati ca era pe aici prin geanta pe undeva, a uite-o!
Nimic mai grotesc, vin la o conferinta despre broaste, in timpul meu liber, sa ma delectez, sa uit de munca. Iar tu vi si ma calci pe nervi taman cu probleme de munca.
Deci scumpo, draga mea, cand te duci in public, lasa-ti problemele acasa.
Ca si recomandare generala, pe care o gasiti chiar si in prafuitul ala de cod de bune maniere al vostru,
La o reuniune publica, unde sunt mai multe persoane, nu te apuci sa il intrebi pe om, sa ii ceri consultatii pe meserie, ca omul ala nu se afla acolo sa iti ofere tie consultatii gratis.
Vrei sa iti rezolvi problema, spui cel mult:
„cum as putea sa dau de dumneavoastra intr-o alta zi, sa putem discuta o problema”.
Asa e mai frumos, daca chiar te arde problema respectiva.
De ce nu e frumos?
1. De obicei cand ceri o consultatie trebuie sa dai niste detalii care s-ar putea sa nu te puna intr-o lumina buna, sau sa dai niste detalii intime.
2. Eu sunt acolo pentru un anumit scop, nu pentru a da consultatii gratuite
3. Munca fiecaruia conteaza, iar dorinta ta de a-mi smulge o consultatie gratis, e de prost gust.
4. Deschizand subiectul pe un domeniu tehnic, risti sa monopolizezi conversatia, iar toti ceilalti sa se uite la tine si la mine cum vorbim despre tine si problemele tale din domeniu meu de activitate!
Si ar mai putea fi dar ma opresc.
Apropo de punctul numaru 1,
La cursul de comunicare profesorul ne-a povestit o intimplare:
Un mare doctor internist, este chemat la o petrecere publica, unde lumea se aduna sa discute diverse subiecte.
La un moment dat, stand la masa cu totii, discutand diverse subiecte, domnul doctor este interpelat de o doamna/domnisoara.
- Dumneavoastra sunteti celebrul internist Tanambaum?
- Da, doamna mea, eu sunt.
- Stiti domnule doctor, de cateva zile am o durere mare in partea dreapta si dimineata ma scol cu un gust ciudat in gura.
Doctorul, om stilat, cunoscator al protocolului, stie ca nu se face sa faci asemenea lucru, toti ochii sunt atintiti spre el, iar el se gandeste ce sa faca.
Se hotaraste sa administreze o lectie doamnei, chiar daca s-ar putea sa para ciudat, dar se mai gandeste ca imaginea sa il va face sa nu para chiar atit de badaran in ceea ce va face.
Atunci el ii spune doamnei:
- Va rog frumos sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Ce sa fac?
- Sa va dezbracati si sa va intindeti pe pat!
- Pai cum asa...
- Doamna mea, eu sunt medic, nu ghicitor, meseria mea presupune consultarea pacientului prin toate metodele si tehnicile existente inainte de a pune un diagnostic. As dori sa va palpez ficatul si abdomenul si sa va ascult nitel la plamani.
Doamna a inteles gafa facuta si s-a retras, audienta a ramas inmarmurita in fata unei asa lectii dure, dar corecte aplicate si nimeni nu a crezut ca medicul a gresit.

Deci scumpii mei, nu abordati subiecte jenante pentru voi, vreti o consultatie, foarte bine, ma anuntati si va faceti o programare, iar in timpul de lucru, rezolvam.

Pasul numarul V:

Aducandu-mi aminte de exemplul cu medicul, i-am spus si eu domnisoarei sa se duca pana acasa si sa aduca computerul acolo ca sa il rezolvam.
Gafa mea, proasta, chiar era sa plece sa il aduca...

Ma rog, in final se prinde ca nu prea mi-a fost pe plac si schimba subiectul, mai mai invart nitel prin club pe acolo si plec spre casa.

Va spuneam ca acest cod al bunelor maniere s-a dus dracu de cand a fost rescris de tarani:
Sa luam cateva exemple:
1. Salutul: In cod se spune ca barbatul saluta femeia, tanarul pe batran, inferiorul pe superior. Dar ce te faci cand nu vezi? Eu pot sa trec pe langa tine linistit si sa nu imi dau seama ca esti acolo, sau cine esti, daca esti barbat sau femeie, tanar sau batran, superior sau inferior. Ce ne facem atunci?
2. Salutul: Se spune ca pe strada, barbatul trebuie sa salute o femeie, cand o vede, dar nu zgomotos, mai precis, trebuie sa isi scoata palaria si sa zambeasca femeii. Nimic mai gresit. De fapt, lucrurile stau putin altfel, trebuie sa astepti un semn de la femeie, discret, dar trebuie sa existe, ca sa iti dai seama daca ea vrea sa fie recunoscuta sau nu. Sunt cazuri cand poate vrem sa nu fim recunoscuti si ne place sa traim cu impresia ca nu am fost recunoscuti. Problema nu e numai la femei, dar acolo codul face aceasta subliniere.
3. Mancatul la masa: Aud peste tot ca nu trebuie sa mananci tot din farfurie, sa nu creada lumea despre tine ca esti un nehalit, multi aruncand asta chiar in seama codului bunelor maniere. Culmea este ca am vazut versiuni ale codului bunelor maniere (dupa autor) unii spuneau intr-un fel, altii altfel. Treburile stau asa, cand suntem la masa, daca suntem serviti cerem putin, mancam tot, iar daca mai vrem mai cerem. La fel se intimpla si daca ne servim singuri, ne punem putin, mancam tot si apoi mai punem daca mai e cazul. A lasa mancare in farfurie e si inestetic si da si senzatia ca ati mancat doar asa, de complezenta, chiar daca voi ati bagat in voi cat un tanc.

Va multumesc ca ati avut rabdare si astazi si va mai astept sa discutam despre ce credeti si cum credeti voi de cuviinta!

Legea in Romania nerespectata, obisnuinta bate tribunalul

Buna seara si bine v-am gasit dragi mei,
Cineva a sperat ca am ramas fara idei.

Ei bine nu.

Abordez un subiect important pentru profesionistii din Romania si anume acela ca, mai puneti dracu mana pe o carte ba inainte sa va dati cu parerea.
Cunoasteti deja aversiunea mea, fata de banci si problema mea cu ele, dar subiectul din seara asta nu le priveste, desi tot o banca l-a generat.
Sunt PFA pe multe domenii de activitate, in calitatea mea de FPFA am incercat sa imi deschid un cont in banca, pentru ca legea te obliga ca agent economic sa ai cont in banca.
Las, faptul ca unele banci nu vor sa imi deschida cont, dar mite sa mai raspunda la rugamintea mea de a avea internet banking.
Sa va spun povestea:
Reusisem sa apelez la bunatatea C.E.C. sa imi ofere un digipass vorbitor sa am si eu internet banking.
Am reusit aceasta printr-un prieten ce lucreaza la C.E.C. si prin buna vointa unei doamne Director din C.E.C.
Le multumesc mult, se pare insa ca sistemul infrange buna vointa.
Astfel, s-au facut toate sfortarile necesare, aparatul a fost adus, am cazut de acord asupra procedurii de intrare in posesie totul era ok.
Conform procedurii trebuia sa ma duc la o sucursala/agentie C.E.C. din Constanta sa imi deschid cont si card.
Urmand ca mai apoi bucurestiul sa imi deschida internet banking si sa primesc mult ravnitul aparat.

Ajung la Agentia C.E.C. Constanta de pe I. C. Brateanu, zona pod butelii.
Intru, cu actele de la PFA in mana, cer la relatii cu clientii sa mi se spuna unde pot ca pfa sa imi fac cont si card.
Sunt indrumat la biroul persoane juridice.
Acolo O domnisoara/doamna (nu i-am putut face incadrarea in regn si specie)
mi-a luat actele si m-a intrebat unde e actul constitutiv.
I-am spus ca aia e tot ce am si ca eu ca pfa nu stiu ce act constitutiv tre sa am.
M-a rugat sa o scuz 2 minute, a plecat.
Dupa o ora de asteptare, timp in care nu stiam ce si pentru ce astept, se intoarce si imi spune.
Trebuie sa imi aduceti autorizatia de la primarie, pentru ca aia tine loc de act constitutiv si fara nu se poate.
Dumneavoastra insa, fiindca sunteti nevazator, trebuie sa imi aduceti si o curatela care sa contina datele persoanei care are dreptul sa faca operatiuni in cazul dumneavoastra.
Si sa contina express, dreptul de a deschide cont si...
Continua o lista de alte drepturi.
Am ramas interzis, am primit o hartie scrisa de mana cu ce trebuie sa aduc, m-am ridicat si am plecat spunand buna ziua.

Gafa nr. 1, eu nu am asistent personal, semnez singur toate hartiile, nu vreau sa am imputernicit.
Conform legi 448 pe 2006 si conform ordonantei 137 pe 2000 s-a comis o discriminare.
Cititi articolul anterior pentru detalii.

Dar mai mult, acum ajung la subiectul din aceasta seara,
suntem obisnuiti sa sfatuim lumea cu ce credem noi nu cu ce stim noi.
Si cand asta se reflecta intr-o procedura a unei banci, e vai si amar.
E clar ca functionara din fata mea nu stia ce sa faca in cazul meu si s-a dus sa se sfatuiasca cu sefa.
Ei bine, pentru pfa dragi oameni de la C.E.C. va trebui sa scoateti actul constitutiv.
Pentru ca pfa-ul nu are act constitutiv
si mai nou, ordonanta de urgenta 44 pe 2008 a abrogat legea 300 pe 2004
in concluzie, pfa-ul nu mai trece pe la primarie sa se autorizeze.
Conform acestei ordonante modificata prin ordonanta 38 pe 2009
pfa-ul se inregistreaza la registrul comertului si singurele lui acte
sunt certificatul de inmatriculare in registrul comertului,
certificat constatator
si rezolutia de autorizare din partea registrului comertului.
Acte pe care eu le aveam.

O alta problema intalnita, printre asa zisi profesionisti romani, este problema facturilor.
Toata lumea ma freaca la cap ca facturile trebuie semnate, toti sunt obisnuiti cu formatul de factura des intalnit, acela care contine date de expeditie,
si unde se semneaza pentru primirea marfii.
Am discutat cu zeci de experti contabili, oameni care lucreaza in aprovizionare, oameni care ar trebui sa stie cum e cu facturile.
Ei bine toti sustin sus si tare ca factura trebuie semnata.
Dragi profesionisti idioti, nu mai spuneti ce credeti, ci spuneti ce spune legea.
Codul fiscal articolul 155
spune ca facturile nu trebuie obligatoriu semnate si stampilate.
Ca vreti voi sa le semnati e treaba voasttra, nu va opreste nimeni, dar nu mai faceti spume ca aveti dreptate.
Inchei acest episod declarandu-ma trist cand vad cum pot fi tratati clientii in bancile romanesti.
Si incep din ce in ce mai des sa ma intreb, cum s-o deschide o banca?
Ca se pare ca va trebui sa imi deschid una.

Site Asociatia Nevazatorilor Filiala interjudeteana Constanta Tulcea

Sambata, 28 noiembrie 2009, am lansat in cadru festiv la Asociatia Nevazatorilor, Filiala interjudeteana Constanta Tulcea, site-ul acestei institutii.
Beneficiind de mult timp liber oferit de criza economica, am zis sa ajut, impreuna cu echipa mea, aceasta institutie sa capete o mai mare vizibilitate prin prezenta ei pe internet.
Este foarte important in zilele acestea sa fi prezent pe internet, dupa parerea mea, daca google nu te da in primele 30 rezultate pentru niste cuvinte cheie ale domeniului tau de interes, atunci nu existi.
Este drept ca politica seo a acestui site abia acum incepe si ne vom stradui sa aducem site-ul cat mai in fata, folosind practici corecte, straduindu-ne mai de graba sa aducem informatii valoroase vizitatorilor, decat sa incercam sa opacalim un motor de cautare.
Ce ne-am dorit cu acest site?
sunt doua idei mari si late:
1. creerea unei comunitati virtuale a nevazatorilor constanteni (si nu numai)
2. integrarea nevazatorilor constanteni si atragerea de noi parteneri cu care sa reusim sa dialogam, sa dezvoltam proiecte, astfel incat sa avem un schimb reciproc si echitabil de beneficii, informatii si activitati.
Deaceea site-ul este deschis oricui doreste sa se inscrie si sa dialogheze cu noi, atita timp cat dialogul este pastrat in limitele decentei.
adresa site-ului este:

http://www.anvrct.ro