0
- Spune-mi unde dau de Xela si o să scapi ușor… Altfel ma obligi să fac chestii pe care nu vreau să le fac!
Fața amărâtului se îngrozi, știa că nu poate spune, deoarece nu știa, dar omul cu ochelari negri din fața lui părea hotărât și pe fața-i calmă nu se putea citi dacă glumește sau are de gând să meargă până la capăt.
- Nu știu să moară mama! Sefule! Nu te mint, nu știu unde este…
Menghina scârțâi și se apropie puțin de degetele ținute pe masă cu fermitate de către motociclistă.
- Spui? Sau… Îi spuse omul.
- Nu știu, jur că nu știu…
Menghina mai scârțâi nițel și începu să pună ppresiune pe degetul arătător al nenorocitului.
Acesta începu să se zbată și să țipe, dar era ținut bine.
- Dacă te zbați, îți faci singur rău. Eu nu vreau să ajungem acolo, dar tu mă silești! E atât de simplu să îmi spui ce vreau… Am atâta timp și tu ai atâtea degete…
- Dar dacă nu știu…
Menghina se strânse și osul degetului se auzi cum pârâie, un urlet inuman ieși din gura celui pe care îl prinseseră.
- Tu m-ai obligat! Acum, gândește-te bine, mai ai încă noua degete bune, vrei să continuăm jocul ăsta?
- Dar nu știu… Zise el printre lacrimi și hohote!
- Bun, dar știi cum să iei legătura cu el?
- Da! Știu..
- Bine, vreau să îi transmiți un mesaj, dar vezi să pară veridic. Îi spui că în seara asta, în pădurea de lângă bușteni, pe drumul spre Urlătoarea, va avea loc un schimb din care poate câștiga ceva ușor. O bandă rivală transportă cafeină spre o ascunzătoare de acolo și el poate pune mâna pe ea. Cu atâta cantitate de cafeină nu tre să îi spun eu ce poate să facă. Ai înteles?
- Da!
- Repetă!
- Pe drumul spre Urlătoarea, cafeină ascunsă…
- Bine! Și ai grijă, să pară cât mai veridic, să nu miroasă ceva, că ai încurcat-o!
- Am înțeles șefule!
- Căți oameni își ia cu el la astfel de operațiuni?
- 3 – Răspunse motociclista…
- Dar văd că ești informată! Înseamnă că l-ai asistat la ceva operațiuni…!
- Tangențial, când eram împreună…
- Bine! Da-i drumul ăstuia și hai să mergem, că trebuie să ajungem acolo să aranjăm ceva.
Îl dezlegară pe om și apoi plecară.
Luară motocicleta de unde o parcaseră și porniră spre Brașov.
1
Seara înconjura Bușteniul. Pâclele ei albastre aruncau imagini denaturate împrejur.
Ceea ce ziua părea o simplă pădure, noaptea se transforma într-o imagine feerică de poveste.
Umbrele pomilor, alungite în bătaia lunii, par monștrii din lumi străvechi, ieșiți să se plimbe și să vegheze la bunul mers al acestei lumi.
Luna, din care pare că ar fi mușcat un spiriduș poznaș, luminează crestele munților, vârfurile copacilor, luminând calea monștrilor străvechi.
Culorile vii și frumoase, se estompează, iar totul se transformă, văzut de departe, într-o fotografie alb negru a unei naturi ce pare că tresare în somn.
Drumul șerpuiește prin mijlocul acestui tablou, împărțind în doua ceata de monștrii, făcândui să pară că sunt din doua tabere adverse, două galerii care s-au adunat să își susțina echipa preferată în lupta care avea să înceapă.
Liniștea fu curmată de un zgomot de mașină, iar curând două perechi de faruri apărură și sparseră întunericul, alungând monștrii, speriind spiridușul, colorând totul în alte culori, culori deformate de lumina prea puternică apăruta de odată. Farurile se stinseră și 4 oameni coborâră din mașină. Ei se îndreptară spre începutul drumului forestier care ducea spre urlătoarea, începând să urce.
2
- Câți sunt?
- 4, după cum țiam spus, el și încă 3.
- Îi poți distinge?
- Da, vin 3 în față și el la final.
- Bun, stai aici, și nu te bagi, orice ar fi!
- Cum măi și dacă îți fac ăia felul?
- Nu contează, înseamnă că trebuie să fugi și să nu știe că ai fost aici!
- Dar nu pot măi să stau să ma uit, poate pot să te ajut…. Nu se poate, cum să mă uit cum ți se întâmplă, doamne ferește, ceva!?
- Bine, atunci arată-te și dacă o mierlesc, Xela o să știe exact cine a fost în spate și nici tu nu o să mai ai mult!
- Și ce dacă!
- Bine. Atunci facem așa, nu te arăți, în schimb ai voie să îmi strigi dacă ți se pare că sunt în pericol și că nu am intuit pericolul!
- Ok, dar dacă văd ceva mai rău, să știi că ma bag…
- Oh!
- Nici un oh!.... Shit!
- Ce-i?
- Mai e cineva, o femeie…
- Upsi! Avem noutăți! Cum arată?
- Păr roșu, lung, coadă, bine făcută, dar mică de înălțime, seamănă cu mine foarte mult, jur că parcă mă uit la o eu, mai matură…
- Pe bune? Ce face?
- Vine în spatele ăstora. Pare antrenată, pentru că se mișcă repede, dar ei par să nu o fi observat…
- O fi cu ei?
- Tot ce se poate, dar pare că nu vrea să fie văzută de ei… Shit!
- Ce mai e?
- Coițe, cine e tanti? A făcut un salt și dintr-un singur salt a ajuns pe o coamă mai sus, s-a așezat și pare că așteaptă ceva…
- E căcat! Ca să citez și eu din clasici în viață…
- Bă, ești nebun? Cum naiba a sărit așa?
- Se cheamă săritura panterei, dar nu știu mulți oameni să o poată face… E o săritură care te ajută să sari mult în înălțime și să ajungi pe lucruri aflate sus!
- Da? Și eu de ce nu o știu?
- Pentru că trebuie mult antrenament și multă putere de concentrare… Dar ce are pe ea?
- Un fel de fustă pantalon, o camașă și un hal de pelerină legată în talie cu o centură…
- Ce culoare e centura?
- Neagră! Dar are importanță?
- Are…. Cea ce vezi tu e un chimonou, iar centura arată gradul celui care îl poartă…
- Și? Ți-e cunoscută?
- Puțin, nu pot să îmi dau seama, ar trebui să simt mai multe!
- E! Ghinion, nu ai să simți, deoarece gagica a considerat să se ducă acolo sus prin săritura hipopotamului sau cum i-ai spus tu!
- A panterei!
- Asa, tot de la zoo este…
- Hmm… Ăilalți ce fac?
- Se apropie…
- Bine, e cazul să ies…
Ieși din ascunzătoare și își dădu jos haina lunga pe care o avea.
Motociclista rămase înmărmurită când văzu pe el aceleași haine ca pe necunoscuta de pe munte….
O pereche de pantaloni ce păreau a fi fustă pantalon, o cămașă albă cu mâneci largi, un capot încins cu o centură roșie, completau echipamentul lui Ares.
Acesta desfăcu centura, lăsă halatul deschis și își prinse centura direct peste pantaloni.
Ieși în față, se așeză în fața bușteanului care servea drept punte peste o prăpastie și se făcu remarcat.
- Ares, ce faci tu aici?
- Te așteptam Xela, am înțeles că ai venit după ceva…
- Trebuia să îmi închipui că vei fi și tu pe aici, dar nu de data asta scumpule, cafeina aia e a mea și nu o să o iei tu!
- Hai să vedem…
Oamenii începură să traverseze bușteanul, dar Ares puse ambele brațe și începu să ridice bușteanul!
Ceea ce pentru un om obișnuit părea ceva foarte greu, fu un mic efort pentru el. Omul care era în frunte, se dezechilibră și căzu, ceilalți făcură cale întoarsă.
Ares auzi cum se armează armele, iar după modul lor de armare, întelese că erau simple pistoale.
Sări în înălțime și se sui pe o coamă de munte!
“Ce căcat….”? Își zise motociclista!
“Face și el aceeași săritură”?
Pistoalele începură să se audă, dar Ares era deja la adăpost. Motociclista se uita la femeia necunoscută…
Aceasta privea atentă la cum se desfășurau lucrurile, având o cută de încruntare pe frunte, între ochii ei mici dar hotărâți.
Încruntarea dovedea concentrare și neplăcere totodată.
Motociclista rămase din ce în ce mai mirată de asemănarea dintre ele două, studiind-o atentă pe necunoscută pentru a înțelege cum de era posibil așa ceva!
Vâzând că Ares fugise, grupul celor 3 rămași, începură să treacă bușteanul și să ajunga de cealaltă parte… Ares observă mișcarea lor, intui că Xela va fi ultimul din rând, punându-se la adăpost. Îi auzi apropindu-se de locul unde se afla el și remarcă faptul ca doi mergeau în frunte, făcând un scut pentru Xela. Se așteptau ca atacul să vină de undeva din față și nici de cum nu își închipuiau că vor fi atacați de sus! Ares se lăsă să cadă fix în momentul când pașii celor din frunte se auzeau sub el. În cădere îi lovi pe aceștia și reuși sa le atinga brațele înarmate și să facă pistoalele să zboare în prăpastie.
Singurul risc era Xela, dar era un risc pe care Ares trebuia să și-l asume, pentru că această variabilă nu o avea sub control. Miza însă pe înfumurarea acestuia și pe faptul că în viața lui nu făcuse nimic cu mâna lui, ci tot timpul apelase la oameni și la păzitori. Și nu greșea, bazându-se pe păzitorii lui, Xela nu venise înarmat de această dată. De altfel el făcu cale întoarsă și își lăsă oamenii să se descurce. Ares începu să se învârta în jurul axei sale, cu un picior ținut la orizontală, să se asigure că are un spațiu suficient, pentru a putea să se gândească la următoarea mișcare și, eventual, să își dea seama de poziția adversarilor. Mișcarea kimonoului său îl acoperii, așa că era greu de știut unde este ca să poată fi lovit. În mișcarea sa, prinse picioarele unui adversar și le mătura. Pe celălalt nu îl găsise, dar avea el să își facă simțită prezența. Acționă rapid pentru a putea imobiliza măcar un adversar. Din mișcarea de rotație, se lăsă pe vine și se rostogoli spre locul unde adversarul picase. În ultima fază a rostogolirii, își desfăcu picioarele și le încordă, lăsând greutatea corpului său să facă restul. Picioarele sale nimeriră fix în abdomenul celui căzut și îl făcură să nu se mai miște. Ares îl apucă și îl trase până pe buza prăpăstiei, de unde îi făcu vânt. În același moment simții un curent de aer că vine spre el și se duse în aceeași direcție în care aerul se ducea. Celălalt adversar venea să îl împingă, dar nu intui că Ares va eschiva, așa că se duse din inerție în gol. Ares se ridică și porni să își caute drumul către buștean pentru a-l găsi pe Xela. Nu știa unde putea fi acesta și se uita împrejur. Știa că Xela nu o să îl atace, acesta dorind mai degrabă să supravietuiască decât să intre în luptă chiar dacă avea de luptat cu un orb pe care l-ar fi putut ușor învinge prin vicleșug, vicleșug la care Xela era atât de expert. Probabil că acesta plecase de mult, abandonându-și oamenii.
3
- Ai grijă! Se auzi strigătul motociclistei!
Un fâlfâit ca de aripi se auzi și o aterizare ușoară, calmă se făcu simțită fix în fața lui Ares.
Acesta adulmecă aerul pentru a putea simții mirosul, își ascuți auzul, pentru a putea identifica noua amenințare care se profila în fața-i.
Nu știa cu cine are de a face și acest lucru îl înnebunea…
Necunoscuta ridică o mână, o întinse spre Ares.
Odată cu gestul ei, vântul începu să sufle din acea direcție, din ce în ce mai puternic.
Fruntea necunoscutei se încrunta din ce în ce mai mult, pe moment ce se chinuia să mențină acel curent de aer.
Kimonoul lui Ares fu smuls si purtat departe, acesta însuși abia se ținea în curentul de aer, rezistând.
Aerul puternic din jurul lui îi bombarda nasul și urechile, nepermițându-i să mai audă ceva sau să mai miroasă.
Se simțea pierdut și nu știa ce forță înfruntă.
Încercă să se miște, dar simți că dacă face orice mișcare, își pierde echilibrul și prăpastia e doar la doi pași.
Vântul bătea din toate părțile. Un strigăt se auzi, dar Ares nu înțelese ce se strigă, vântul era prea puternic.
Încercă să închidă ochii și să își aducă aminte ce învațase, ce putere putea fi cea pe care o înfrunta…
Șcene de antrenament i se derulau prin minte, iar niciuna nu îi prezenta cum să răspundă.
Îl cuprinse teama, nu știa ce să facă, era prins și habar nu avea ce să facă…
- Stai calm, ieși din tine și stai calm atunci când nu știi ce să faci. Trebuie să te concentrezi și să uiți de tine, comportă-te ca și cum nu ai fi acolo, gândește-te că nu ești acolo, gândește-te că nu vrei să fi acolo, gândește-te cu putere, concentrează-te!
- Dar unde să fiu?
- Pur și simplu, nu ești, nu trebuie să te gândești că ești în altă parte, sau altcineva, pur și simplu, gândește-te că nu ești, doreșteți să nu fi, pur și simplu să nu fi. Stai, te concentrezi și încerci să nu fi, să nu exiști. În felul acesta îți părăsești trupul și poți manipula elementele din jurul tău, poți simți ce este în jurul tău, te poți conecta la ce este în jur. Dar ai grijă, nu folosești asta decât în situații rare, atunci când chiar nu știi ce să mai faci, sau când te vei confrunta cu o forță de neînțeles.
- Există forțe de neînțeles?
- Există! Există oameni care antrenați, pot folosi o mulțime de elemente în favoarea lor. Există practici bune și practici rele. Cele bune e bine să le cunoști, cele rele nu. Dar cele rele pot fi folosite împotriva ta. Tot ce trebuie tu să știi e că folosind o tehnică bună potrivită, poți înfrunta tehnica rea care ți se aplica… Dacă îi reziști destul ca să poți riposta.
Ares începu să se concentreze, își dorea cu ardoare să nu fie acolo, să nu fie, să nu existe. Se concentra din ce în ce mai tare. Cu tot vântul din jurul său, broboane de sudoare îi apărură curând pe frunte. Dar nimic nu se întâmpla. Necunoscuta îl ținea în continuare în acel curent de vânt, începând să înainteze încet spre el. Ares își dorea să nu existe, murea de teamă și încerca să se concentreze, dar teama îl copleșise. Ar fi vrut să ridice mâinile, să implore, să roage, să plângă, dar nici măcar acest lucru nu putea. Curentul de aer era mult prea puternic. Pentru o clipă se gândi să renunțe, să relaxeze muschii și să se lase în bătaia vântului.
- Teama, teama este o forță care ne face să fim reținuți! Ne e teamă să nu fim refuzați de o femeie, ne e teama să nu fim respinși dintr-un grup în care ne dorim să fim, ne e teamă de eșec, ba chiar ne e teamă de succes. Teama e o forță constrângătoare puternică, poate chiar cea mai puternică dinnoianul de forțe care ne ghidează în viață. Totodată, ea este și cea mai păguboasă, nu ne ajută decât în puține ocazii, iar atunci când ne ajută, am putea să o înlocuim liniștiți cu alte forțe, mai bune, forțe conducătoare. Oamenii scapă în două situații de teamă, atunci când nu mai au nimic de pierdut și atunci când sunt foarte siguri pe ei, pe procedurile lor. În cel de-al doilea caz însă, există momente când omul nu va mai fi sigur, există momente când se va întâlni cu o situație pentru care nu are o procedură și atunci va fi crunt, pentru că va experimenta un sentiment pe care l-a uitat. Există și o a treia cale, denumită, a treia cale. În această cale, omul nu experimentează teama, își crează corpul, creierul în așa fel încât să nu experimenteze teama. Pentru asta trebuie un antrenament intens și să fiți gata să renunțați la tot într-o clipă. Numai atunci când nu mai sunteți atașați de nimic, atunci veți putea să nu mai experimentați teama. Pentru că teama, este un sentiment asociat cu atasamentul. Orice temere este de fapt o teama de a pierde ceva, o situație, o stare, un lucru, o ființa, sau viața. Nu bagi mâna în foc pentru că o sa te arzi, dacă o să te arzi, o să te doară, o să ai pielea arsă și poate ai să mori. Dar ce ar fi ca pur și simplu să bagi mâna în foc și să nu te gândești la toate astea? De astăzi, antrenamentul vostru va fi să eliminați teama…
Vântul curgea dur în jurul lui Ares. Acesta era transpirat tot, de la forța concentrării pe care încerca să o aplice. Începu să vadă flăcări în fața ochilor. Se uita la ele cum dansează. Era în fața unui șemineu, iar focul era plăcut… Își aminti unde văzuse acel foc, era focul din șemineul în fața căruia își depusese jurământul după moartea lui Zeus, același șemineu în fața căruia petrecuse clipe frumoase alături de Anna, același șemineu în fața căruia o plânsese pe Anna, același șemineu… Mâna sa se întinse și intră în foc, flăcările începură să îi mângâie degetele, palma, podul palmei. Ținea mâna în foc și nu simțea nimic. Focul în loc să îi facă rău, începu să îl încălzească, vântul din jurul lui dispăru încetul cu încetul, iar totul începea să devină liniștit. Tot nu auzea nimic, dar vântul nu mai exista.
Motociclista se uita uimită de unde era, la forța luptei care se ducea jos. Era o lupta crâncenă pe viața și pe moarte, deși niciunul dintre adversari nu folosise încă vreo mișcare de arte marțiale, ucigătoare. Și totuși, încărcătura și violența erau atât de mari. Ar fi vrut să îl ajute pe Ares, dar la ceea ce vedea jos, era perfect conștientă că nu poate. Deodată observă că vântul care era împrejurul lui Ares, incepu sa se îndepărteze și să se facă un vârtej în jurul lui. Era ca și cum în drumul său spre Ares, întâlnea un zid înconjurător de care se izbea și pe care trebuia să îl ocolească. Și ce era mai minunat, ca cercul de protecție din jurul lui Ares se mărea. Necunoscuta își încetă înaintarea. Ares stătea nemișcat, drept, concentrat, menținând cercul de protecție din jurul lui. Necunoscuta lăsă mâna în jos și vântul începu să se îndepărteze. Ares nu simți schimbarea, așa că necunoscuta începu să se apropie din nou de el. Motociclista sări de unde era și dădu să se arunce asupra lui Ares, pentru a-l feri de necunoscută. Insă se izbi ca de un zid în jurul lui Ares și căzu. Necunoscuta o observă și ridică mâna. Curentul de aer reveni și o purtă pe motociclistă până sus, pe coama muntelui, așezând-o acolo. Ares simți izbitura în zidul lui de protecție, așa că îl reduse până îl elimină de tot. Simți că vântul nu mai este în jurul lui și că poate să se miște. Necunoscuta îndreptase aerul în altă direcție, iar el putea auzi și mirosi dinn nou. Necunoscuta se apropiase mult, iar Ares rămase ca trăznit când recunoscu parfumul. O parte din curentul de aer făcu ca părul necunoscutei să îi vină în față lui ares, iar mângâierea lui îi trezi sentimente de mult apuse și șopti!
- Agapi mou!
Necunoscuta se întoarse și opri curentul de aer.
Se apropie de Ares și îi puse mâna pe față.
Îl mângâie încet de-a lungul obrazului, ducându-și unghiile sale lungi în spatele urechii lui Ares și mângaindu-l.
Cealalta mână se ridică și făcu același lucru cu celalalt obraz și ureche.
Mâinile coborâră pe gât și apoi pe piept.
- Ești bine, Ares! Foarte bine...!
- Da, Shihan! Sunt bine…
- De ce?
- Mi s-a cerut, Shihan! Mi s-a cerut ca pe o datorie…
- Bine… Și crezi că vei putea duce datoria la bun sfârșit?
- Nu știu, Shihan… Nu știu…!
- Întodeauna pot apărea lucruri pe care nu le-ai prevăzut, ce te faci atunci? Dacă ajungi într-o situație din care nu mai poți să ieși, sau din care ieșitul este greu și cu pagube mari? Dacă îi pui pe alții în situații grele, situații din care nu mai pot ieși, sau ieșitul să fie cu pagube mari?
- Nu mă intereseaza de alții, Shihan! Sunt singur…!
- Ești? Chiar ești? Și fata de pe munte cine-i?
- Nu știu!
- Cum nu știi?
- Nu știu!
- Adică, pot să o omor aici și nu îți pasă?
- Nu-mi pasă!
- Dar eu?
- Tu, Shihan?
- Eu… Sau poate nici de mine nu îți mai aduci aminte?
- Ba da…
Necunoscuta se apropie și depuse unsărut pe gâtul lui Ares… Zeci de frânturi de amintiri năvăliră în mintea lui în acel moment. Trecu prin toate acele sentimente pe care le știa ingropate de mult. Bucuria, tristețea, furia, frustrarea, razvrătirea, deznădejdia, iubirea, ura, disperarea și multe altele, toate trecură într-o fracțiune de secundă prin inima lui.
- Sărutul morții…! Agapi mou….!
- Da, Agapi….
Mâinile necunoscutei coborâră și prinseră mâinile lui Ares, degetele sale mari, mângâiară palmele acestuia, urcând ușor spre încheieturi.
Încet, încet, mâinile urcară pe antebrațe, dezmierdând fiecare centimetru de piele întâlnit, apăsând, mângâind, presând, dezvoltând un întreg ritual al dragostei dintre cei doi.
Mâinile lui Ares se ridicară, cuprinseră în brațe șoldul îngust și îl traseră câtre el. Parfumul cunoscut îi invadă nările, iar părul îi mângâie fața din nou.
Mâinile sale urcau și coborau pe spatele necunoscutei, reîntâlnind fiecare centimetru cunoscut și atât de drag lui.
Fiori de durere treceau prin Ares, simțind toate acele amintiri care reînviau.
- Pentru ce, pentru ce ne aflăm aici Agapi? Dece…?
- Pentru că tu intri unde nu trebuie și uite, acum suntem aici…
- Dar te iubesc…. Nu pot…. Nu vreau…. De ce…?
- Te comporți ca un copil! De parcă nu ai știi de ce… Ai făcut niște alegeri, asumăți-le!
- Eu plec, renunț! Ne vom întâlni altă dată, în alte condiții și poate va fi mai bine…
- Ritsu – rei Judoca!
- Shihan - Rei!
Se despărțiră, se înclinară și mână Chipului se înfipse în gâtul lui Ares. Acesta se împinse în acea mână încordându-și muschii gâtului și încercă cu mâinile sale să prindă centura Chipului. Reuși și o ridică de la pământ, încercând să o aducă într-o poziție în care să o imobilizeze la sol, pentru a putea să câștige timp, timp pentru a-și construi strategia cu care să poată ieși cumva din acea luptă și să nu omoare Chipul care îi era atât de drag. Lupta începuse și totul era fără sfărșit. De data asta nu mai erau antrenamente, nu mai erau competiții, era pe viață și pe moarte, iar unul din ei nu mai avea... Va urma
