Site Asociatia Nevazatorilor Filiala interjudeteana Constanta Tulcea

Sambata, 28 noiembrie 2009, am lansat in cadru festiv la Asociatia Nevazatorilor, Filiala interjudeteana Constanta Tulcea, site-ul acestei institutii.
Beneficiind de mult timp liber oferit de criza economica, am zis sa ajut, impreuna cu echipa mea, aceasta institutie sa capete o mai mare vizibilitate prin prezenta ei pe internet.
Este foarte important in zilele acestea sa fi prezent pe internet, dupa parerea mea, daca google nu te da in primele 30 rezultate pentru niste cuvinte cheie ale domeniului tau de interes, atunci nu existi.
Este drept ca politica seo a acestui site abia acum incepe si ne vom stradui sa aducem site-ul cat mai in fata, folosind practici corecte, straduindu-ne mai de graba sa aducem informatii valoroase vizitatorilor, decat sa incercam sa opacalim un motor de cautare.
Ce ne-am dorit cu acest site?
sunt doua idei mari si late:
1. creerea unei comunitati virtuale a nevazatorilor constanteni (si nu numai)
2. integrarea nevazatorilor constanteni si atragerea de noi parteneri cu care sa reusim sa dialogam, sa dezvoltam proiecte, astfel incat sa avem un schimb reciproc si echitabil de beneficii, informatii si activitati.
Deaceea site-ul este deschis oricui doreste sa se inscrie si sa dialogheze cu noi, atita timp cat dialogul este pastrat in limitele decentei.
adresa site-ului este:

http://www.anvrct.ro

Campania in scoli continua

Cum "amenintam" in postul anterior, am fost in scoli.
Pentru a prezenta insa cum a fost, trebuie sa o iau un pic mai din spate.
Asa ca iata cum au aratat lucrurile incepand de luni 23 noiembrie:
M-am aşezat imediat la masa de lucru şi am conceput un plan, urma să vorbesc unor elevi şi nu puteam s-o fac fără un plan bine stabilit.
Acest plan trebuia să cuprindă, ce vreau eu să comunic, cum comunic acest lucru şi cum percep dacă informaţia mea ajunge nealterată şi este bine inţeleasă.
Deasemenea doream să obţin şi eu informaţii, privitoare la ce cred elevii despre persoanele fără vedere.
Zis şi făcut, am început în forţă cu Şcoala nr. 24 din Constanţa "Ion Jalea".
Am stabilit un plan cu conducerea şcolii, la ce clase să intrăm şi când. Ni s-a părut normal ca aceste lecţii să le prezentăm în cadrul orelor de Educaţie Civică.
Ne-am bucurat de un mare sprijin din partea conducerii scolii şi mai ales din partea doamnelor învăţătoare.
Prima clasa pe care am avut-o în program a fost clasa a iv-a d. Au urmat în ordine a iv-a C, a IV-a A, a III-a B, a III-a A şi a III-a D.
La aceste clase am fost în doua zile, zilele de marţi şi miercuri 24 şi 25 Noiembrie 2009.
Doream, conform planului, să le comunicăm elevilor:
importanţa vederii pentru ei;
Cum să îşi protejeze vederea;
Cum se poate pierde vederea;
Care sunt stadiile de nevedere;
Faptul că există persoane fără vedere;
Cum convieţuim cu astfel de persoane, de exemplu cum oferim un pahar cu apă şi alt lichid, cum informăm o persoană fără vedere despre conţinutul unei farfurii, cum ajutăm o persoană fără vedere să traverseze, care e modul corect de a conduce o persoană fără vedere;
ce pot face persoanele fără vedere, cum citesc, cum scriu, cum se deplasează şi alte activităţi cotidiene.
Ce meserii pot sa facă persoanele fără vedere, cum lucrează în diferite meserii;
Cum se educă persoanele fără vedere.
Toate aceste informaţii au fost prezentate fie prin expunere directă, fie prin conducerea elevilor să descopere singuri cum se petrec lucrurile.
Astfel la importanţa vederii şi la exemplificarea diverselor modalităţi de a nu vedea, i-am rugat să îşi acopere ochişorii pe rând, cate unul, să experimenteze astfel cum e să vezi doar cu un ochi.
Apoi, i-am rugat, să închidă ochii. În această poziţie i-am întrebat ce cred ei că nu mai pot face în această stare.
Prin aceasta încercam să depistez eventualele prejudecăţi sau informaţii greşite existente printre ei, iar ele nu au întarziat să apară.
De la afirmaţii "eu cred ca nu pot să fac nimic aşa", trecând prin afirmaţii "eu nu pot să fac sport aşa", "eu nu pot să gătesc aşa", "eu nu pot să mănânc aşa", "eu nu pot să merg" şi ajungând la cele corecte "nu pot să desenez", "să pictez", "să scriu sau să citesc" (elevul se referea la caetul său), am trecut printr-o gamă largă de afirmaţii şi credinţe pe care le-am corijat si demonstrat practic.
prezentările nu au fost lipsite de umor, de exemplu eu spunându-i elevului care a zis că cu ochii închişi nu poate să mănânce, ca eu stau în faţa lui drept exemplu ca pot să mănânc că altfel nu ajungeam atât de gras.
Elevi au trecut la pasul următor, să conştientizeze că pot să perceapa informaţii şi fără vedere.
Momentul care a făcut declicul în mintea lor, a fost când, cu ochii închişi, i-am rugat să caute şi să îşi găsească pe bancă caetul şi pixul.
Atunci au înteles, că, cu oare care limitări, pot totuşi "să vadă" în jurul lor.
Le-am povestit atunci de spaţiile existente în viaţa unui nevăzător, cel până la lungimea mâinii, cel până la lungimea mâinii + lungimea bastonului.
A fost momentul in care elevii au făcut cunoştinţă cu bastonul alb şi când au învăţat cum să conducă o persoană fără vedere, cum să o servească la masă, cum să indice o direcţie.
Un alt joc a fost ca ei, sa se lase legaţi la ochi cu o eşarfă şi să primească obiecte din clasă şi din afara clasei (aduse de noi) pe care să le recunoască.
Deliciul clasei l-a făcut aparatul meu foto pe care, copii nu numai că l-au recunoscut, dar mi-au indicat şi părţile componente, la clasa a IV-a A am întâlnit chiar un expert!
Momentul important la acest joc era că eu insumi înmânam obiectele, dar pentru asta trebuia să ajung la persoana legată la ochi, eram astfel acolo, doua persoane fără vedere care trebuiau săs se întâlnească.
Am preferat să ma deplasez eu pentru că eram mai experimentat decât ei dupa ghidarea vocală, dar i-am învăţat că trebuie să se ghideze după voce şi dacă rămân pe întuneric şi vor să se găsească, să îşi vorbească în continuu.
O nouă provocare pentru ei a fost, tot legaţi la ochi, să îşi recunoască un coleg din clasă.
Au experimentat astfel cele două momente prin care o persoană fără vedere identifică un interlocutor, atinsul mâinii şi identificarea vocală.
în jocul acesta, cel legat la ochi trebuia să pipăie mâna colegului sau a colegei şi, fiindcă erau la prima lor experienţă, le-am dat voie sa pipăie şi capul. Mulţi dintre ei au găsit elementele să îşi identifice din prima colegii, dar pentru cei ce nu reuşeau, (evident emoţiile erau mari), rugam colegul de recunoscut să rostească ceva, cel mai des s-a rostit clasa în care se află.
La recunoaşterea vocală toţi au reuşit să îşi recunoască colegii şi au înteles astfel ca putem să ştim cu cine stăm de vorbă şi fără să îl vedem.
Deasemenea, tot practic, au fost experimentate şi noile lucruri învăţate, servirea la masă a unei persoane care nu vede, condusul acesteia pe stradă.
La întrebările elevilor despre şcoală, scris, citit, am răspuns cu toate informaţiile.
Am avut cu mine o plăcuţă şi un punctator, unelte de scris în alfabetul Braille şi am scris copiilor, aratându-le cum se face.
Am avut deasemenea cu mine şi o maşină de scris în Braille şi le-am aratat elevilor cum funcţionează.
Le-am arătat şi o revistă scrisă în Braille, moment la care toata clasa a exclamat "uauuuuu"!
Le-am citit şi le-am arătat cum se citeşte.
Ordinea evenimentelor în oră a variat de la clasă la clasă, dar invariabil orele erau deschise cu importanţa vederii şi sfaturi de protejare a acesteia.
Sfaturile au vizat o gamă larga de activităţi pe care ei le fac sau cu care se pot întâlnii:
privitul la televizor;
jucatul la calculator;
cititul;
joaca si multe altele.
Copii au fost atât de faşcinaţi de tot ce prezentam, încât nimeni nu auzea clopoţelul de ieşire, eu le spuneam, s-a făcut pauză şi ei raspundeau: "mai staţi puţin"!
Evident ca fiind în mijlocul copiilor, subiectul jocurilor şi al activităţii de joaca nu a putut să lipsească.
Astfel ei au văzut un şah adaptat pentru persoanele fără vedere şi alte jocuri.
Nu au fost ocolite nici subiectele tehnice. Copii fiind foarte curioşi şi având o mulţime de întrebăridespre:
Cum lucrează o persoană fără vedere pe calculator;
Cum utilizează un telefon mobil;
Cum se uită la televizor;
Poate o persoană fără vedere să citeasca o carte normală, nu în Braille;
Am răspuns la toate aceste întrebări, arătandu-le copiilor propriu meu telefon mobil, telefon care a faşcinat audienţa, deoarece vorbeşte.
Am găsit astfel o parte din informaţiile greşite pe care în jur de 150 de copii le aveau şi le-am corectat.
Am reuşit astfel să informez corect aceşti copii şi să învăţăm unii de la alţii o mulţime de lucruri.
Am reuşit astfel să îmi creez o mulţime de noi prieteni, care când ne vom întălni, nu vor avea cuvinte de ocara pentru mine, ci vor avea informare corectă şi respectul reciproc pe care ni-l purtăm.
Pentru că toţi avem dreptul la informare şi respect.
Pentru toate acestea multumesc oamenilor de la şcoala 24 "Ion Jalea", idiferent de ce poziţie ocupă şi mai ales doamnelor Directoare şi doamnelor învăţătoare.
Multumesc mult.
În final nu pot să uit ce mi-a spus o fată din una dinclasele a III-a:
"Eu, dacă nu văd, nu o mai pot vedea pe mama"!

scolile, noul camp de atac

Ma chinui de ceva vreme sa fac lumea sa inteleaga ca discriminarea nu e cel mai potrivit mod prin care integrarea persoanelor cu dizabilitati sa se realizeze.
Am contribuit prin exemplu personal la ridicarea nivelului de cunoastere al societatii despre persoanele cu dizabilitati.
Dar nu merge de unul singur, asa ca am atras Asociatia Nevazatorilor Filiala Interjudeteana Constanta Tulcea intr-o campanie agresiva de promovare a persoanelor cu dizabilitati de vedere.
Campania pe care eu am ticluit-o si impreuna cu ANR-Constanta Tulcea am pus-o in fapt se numeste dreptul la informare si respect.
Numele ales este sugestiv, noi respectam dreptul la informare al oamenilor, ei trebuie sa fie informatii corect in orice domeniu, in particular trebuie sa fie informatii corect si despre capacitatile, calitatile si de ce nu, defectele persoanelor cu dizabilitati vizuale.
Un numar mare de mituri, prejudecati, informatii eronate circula printre noi referitoare la persoanele cu dizabilitati.
Ne dorim sa distrugem aceste mituri, prejudecati si informatii eronate, vrem sa fim priviti cu alti ochi, dar daca nu noi vom face ceva, nimeni nu va face nimic.
Printre alte activitati din aceasta campanie, ne-am hotarat sa "atacam" scolile.
Stati linistiti nu va fi nicio lupta, vom merge in clase in cadrul orelor de dirigentie (consiliere), cultura civica si vom prezenta modul de viata al persoanelor cu dizabilitati, ce e corect si ce e gresit in informatiile care exista despre acestea, cum se interactioneaza cu o astfel de persoana.
Astfel speram sa avem generatii de oameni care sa fie corect informati si sa actioneze in consecinta.
Pe langa informatiile despre persoanele cu dizabilitati vizuale, elevii vor primi si informatii despre cum sa isi protejeze vazul.
Asa ca marti miercuri joi si vineri, noiembrie 2009 voi fi prin scoli, sa vorbesc, sa explic, sa dez bat si de ce nu sa ma joc.

persoanele cu handicap bune doar in campanie

De ani de zile, ma zbat intr-un sistem insensibil, sistem in care simplu fapt ca esti putin diferit de majoritate, te condamna la o marginalizare crunta.
Dar acum nu mai este vorba de mentalitati si/sau prejudecati gresite, desi vom vorbi si despre acestea.
Acum constat ca nerespectarea legii imi provoaca prejudicii ceea ce nu imi mai convine. Am ajuns chiar in postura de a fi somer din cauza nerespectarii legii, drept pentru care am zis ca este cazul sa nu ma mai ascund in spatele unor fraze frumoase si sa ma mint ca totul nu e decat o conjunctura.
Am inteles ca diversele refuzuri pe motiv de handicap si diversele actiuni ale diverselor institutii pentru a ma exclude din societate si pentru a-mi constrange drepturile constituie o adevarata declaratie de razboi, iar domnilor si doamnelor eu nu sunt un las, stiu sa ma lupt si daca vrreti razboi voi folosi toate metodele mele mai mult sau mai putin crestinesti, dar oricum pe toate care le am la indemana sa va infrang odata.
Pentru a intelege cum sta exact treaba, sunt o persoana fara vedere, dar care in ciuda handicapului a realizat niste studii superioare in domeniile matematica si informatica, continuate cu studii postuniversitare de project management.
Aceste studii, atestabile oricand prin diploma de master si de licenta, imi confera dreptul si obligatia de a stii sa utilizez un computer.
Pe de alta parte, la nivel international, exista eforturi sustinute de a realiza informatiile sub o forma in care sa aiba acces la ele si persoanele fara vedere.
Si in Romania exista o lege, legea 448 pe 2006, al carui articol 60 arata in felul urmator:
Art. 60. - In vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informational si comunicational, autoritatile publice au obligatia sa ia urmatoarele masuri specifice:
a) sa promoveze si sa implementeze conceptul Acces pentru toti, pentru a impiedica crearea de noi bariere si aparitia unor noi surse de discriminare;
b) sa sprijine cercetarea, dezvoltarea si productia de noi tehnologii de informare si comunicare si tehnologii asistive;
c) sa recomande si sa sustina introducerea in pregatirea initiala a elevilor si studentilor a unor cursuri referitoare la problematica handicapului si a nevoilor acestora, precum si la diversificarea modalitatilor de realizare a accesibilitatii;
d) sa faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii;
e) sa asigure accesul la informatiile publice pentru persoanele cu handicap;
f) sa asigure interpreti autorizati ai limbajului mimico-gestual si ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate;
g) sa proiecteze si sa deruleze, in colaborare sau in parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de constientizare asupra importantei acesteia.

Zilele acestea sunt alegeri, ca un bun cetatean cu drept de vot, am intrat pe site-ul www.bec2009p.ro sa vad ce se scrie pe acolo, pentru a stii maine in cunostiinta de cauza ce votez si cum.
Intru, observ sectiunea de documente, la sectiunea de documente intru la subsectiunea de hotarari si deschid hotararea nr. 1
surpriza, cand sa citesc, dupa procesul pe care adobe reader il face in cazul utilizarii programelor de accessibilitate, programul meu de accessibilitate ma anunta, "allert the document is emty"
adica, atentie documentul este gol.
Asta desi initial ma anuntase ca are 6 pagini.
In concluzie am presupus ca el este conceput de asa natura incat eu sa nu il pot citi.
Am intrebat lumea care vede daca e scris ceva acolo, presupunand chiar ca documentul ar avea 6 pagini goale.
Dar nu, documentul e plin si inca cu informatii importante.
Deci domnilor de la bec, aveti de gand sa ne tineti departe de informatiile dumneavoastra?
Va amintesc ca suntem aproximativ 80000 de orbi din care mare parte folosesc computerul pentru a se informa asupra diverselorlucruri importante pentru ei.