Nu am dispărut, dar nici timp nu am prea mult şi adesea nu îmi găsesc motivaţia pentru a scrie.
Revin totuşi pentru că unele subiecte mă surprind şi drept urmare îmi notez câteva păreri pentru a putea face apel la ele mai tărziu, când oi fi mai copt şi pentru a putea vedea cum gândeam la o anumită vârstă.
Am două momente geniale în timpul zilei, în rest sunt prost făcut grămadă şi nu îmi pasă de nimic.
Acele momente sunt cele două momente când mă cac.
Când ma cac, eu citesc presa.
Zilele trecute un tâmpit descreierat (de parcă tâmpiţi nedescreieraţi ar putea să existe) s-a suit la volan băut.
A ajuns pe calea Floreasca, a facut praf câteva maşini, a spulberat un taximetrist şi pe colega acestuia.
Nimic mai tragic.
Fata a murit, taximetristu a murit şi presa noastră de rahat şi-a frecat bucuroasă mâinile (cum nu ştiu, că nu am văzut ca presa să aibă mâini, sau cap, mai ales cap, dar mă rog, pentru frumuseţea literară a textului acceptaţi-mi că presa şi-a frecat mâinile).
În urma acestor oameni morţi au rămas alţi oameni vii, unii care suferă, alţii care par că suferă.
Ieri în trafic prietenii fetei moarte în accident au oprit o şoferiţă beată şi au sunat la 112 să o predea.
Nimic mai frumos aţi spune, ce spirit civic, ce eroism, ce…
Ei zicese că au făcut semne maşinii să tragă pe dreapta şi au sunat la 112.
Acum imaginaţi-vă şcena.
Sunteţi în trafic şi cineva vă face semn să trageţi pe dreapta.
Cum reacţionaţi? Având în vedere că acel cineva nu e poliţist.
Să zicem că vă panicaţi şi trageţi pe dreapta, ştiindu-vă şi oleacă băuţi, vreţi să examinaţi mai bine situaţia pentru a vedea ce e de făcut.
Dar după primele momente vă daţi seama că nu e nimic, că aţi fost opriţi de nişte tineri fără drept legal şi o călcaţi mai departe.
Însă lucrurile nu par să se fi întâmplat aşa,se pare că (deşi presa nu menţionează cum) femeia a fost reţinută acolo pe dreapta până la venirea poliţiei.
Nu i se pare nimănui ceva suspect aici?
Evident ca întodeauna comentariile sunt halucinante, în dulcele spirit meltenesc.
Unii zic „de ce dracu au oprit-o că doar nu o mai învie pe prietena lor”…
Nu asta e problema de fond, gagica aia conducea beata şi putea omorî pe cineva.
Alţii:
„că foarte bine frate, de ce nu acţionează mai mulţi ca aceşti tineri, că bravo lor că…”
Acest comentariu născut din spirit educaţional şi de prea mult zel iarăşi nu e în regula.
Dacă ne-am apuca toţi atunci să împărţim dreptatea, la ce bun mai avem autorităţi?
Se naşte o altă între bare: Aceşti tineri până să le moară prietena, une erau, de ce nu au oprit şi alţi şoeri beţi?
Dacă nu le murea prietena, oare opreau vreun şofer beat?
Sau poate chiar ei, după o bere băută, se suiau la volan băuţi spunându-şi că nu au ce să păţească de la o bere.
Nu avem de unde să ştim, aşa că trecem mai departe.
Cum văd eu cazul:
Indiferent de cauza nobilă, sau nu, aceşti tineri au încălcat legile ţării.
Şi încălcarea legii chiar pentru a realiza o faptă nobilă, nu scuză fapta şi nu te exonerează de pedeapsă.
Să ne închipuim şcenariu:
Gagii văd o şoferiţă beată în trafic. Aş dori să ştiu şi eu cum au observat-o, că presupun că nu făcea zigzacuri pe şosea că în cazul acela se sesizau mai mulţi şoferi nu doar fix tineri, prieteni ai fetei moarte.
Mă rog, observă ei şoferiţa băută.
Îi fac semn să traga pe dreapta şi ea trage (aşa scrie presa).
Ai mă ce dracu, să îmi facă mie semne un necunoscut să trag pe dreapta şi, femeie fiind, să mă opresc?
E mai mult ca sigur că cumva au forţat-o să oprească.
Poate chiar unul din ei s-a aşezat în faţa maşinii pe şosea, iar femeia, fiind conştientă că are şi ceva alcool la bord, a oprit să nu îl calce pe prost.
Pentru că, trează fiind, dacă idiotu se aşază pe şosea, treci peste el şi asta e, nu ai nicio vină.
Nici băut nu ai nicio vină dacă ţi se pune prostu în drum, dar urma o anchetă, o anchetă în care s-ar fi putut descoperi că erai băut şi deci şansele de vinovăţie creşteau.
Aşa că mai mult ca sigur în felul acesta au forţat-o pe femeie să oprească.
Rămâne un mister cum au reţinut-o la faţa locului, dar presupun că tot printr-un mecanism din acesta de constrângere.
Deci mie aici îmi miroase a sechestrare de persoane şi multe alte infracţiuni comise de aceşti tineri.
În urma acestor fapte, lumea îi vede pe aceşti tineri ca nişte eroi.
Dând astfel de înţeles şi altor tineri că ar putea comite astfel de fapte vitejeşti.
În concluzie, puneţi mâna pe bâte şi razbunaţi-vă, fiindcă legal e voie.
Pe Gigi Becali (nu că l-aş iubi) într-un caz similar în care a încercat să aducă pe calea pocăinţei nişte hoţi de maşini, justiţia l-a încarcerat considerându-l pericol public.
Tinerii, daca vroiau sa fie cetăţeni model, notau numărul de la maşină, sunau la 112 şi spuneau că în zona cutare, maşina cu număru cutare pare a fi condusă de un şofer beat.
luni, 14 noiembrie 2011
joi, 3 noiembrie 2011
joi, 20 octombrie 2011
Oare
Scriu din goana mașinii care mă duce spre București
Sunt un tip rațional si nu mă podidesc sentimentele ASA ușor.
Dar acum in drumul spre avionul care mă va duce spre cea mai buna prietena mă chinuie o mulțime de senzatii.
Bucuria revederii nerăbdarea de a ajunge la cea pe care o numesc sora mea toate au navalit peste mine.
Alerg cu mașina si nu știu ce sa mai fac de nerăbdare
Ascult la radio
Cică BOR a avut un profit de zece milioane euro oare or fi plătit impozit?
Sunt un tip rațional si nu mă podidesc sentimentele ASA ușor.
Dar acum in drumul spre avionul care mă va duce spre cea mai buna prietena mă chinuie o mulțime de senzatii.
Bucuria revederii nerăbdarea de a ajunge la cea pe care o numesc sora mea toate au navalit peste mine.
Alerg cu mașina si nu știu ce sa mai fac de nerăbdare
Ascult la radio
Cică BOR a avut un profit de zece milioane euro oare or fi plătit impozit?
marți, 11 octombrie 2011
O sa ne omoare tehnica
După ce am scris din Microsoft life writter, acum avenit rândul lui iPhone sa îmi arate ce poate. Belgi, asta o fi ajuns online?
Ia sa vedem cum face rândurile noi.
Ia sa vedem cum face rândurile noi.
miercuri, 28 septembrie 2011
Multumiri
Va Multumesc!
Va multumesc pentru ca exiistati, pentru ca va pasa si pentru ca vreti in sufletul vostru sa fie mai bine oricui, indifferent cat de apropiat sau indepartat va este, indifferent din ce grup face parte, indifferent de orice.
Va multumesc pentru ca fara sa stiti prea multe despre mine, fara sa ma cunoasteti personal, ati acordat credit unui demers al meu si m-ati sustinut.
Va multumesc pentru ca, asa cum ati putut, ati participat la problemele mele, ati pus umarul sa rezolvati o parte din ele, ati rezonat alaturi de mine.
Datorita si voua, situatia nevazatorilor din Romania va ramane neschimbata pentru un moment, in sensul ca, nu vor fi taiate acele drepturi despre care vorbeam in scrisoarea mea deschisa pe care ati promovat-o cu atita bunavointa.
Inca odata va multumesc si va raman indatorat.
Cu drag al vostru
Black Ares
Va multumesc pentru ca exiistati, pentru ca va pasa si pentru ca vreti in sufletul vostru sa fie mai bine oricui, indifferent cat de apropiat sau indepartat va este, indifferent din ce grup face parte, indifferent de orice.
Va multumesc pentru ca fara sa stiti prea multe despre mine, fara sa ma cunoasteti personal, ati acordat credit unui demers al meu si m-ati sustinut.
Va multumesc pentru ca, asa cum ati putut, ati participat la problemele mele, ati pus umarul sa rezolvati o parte din ele, ati rezonat alaturi de mine.
Datorita si voua, situatia nevazatorilor din Romania va ramane neschimbata pentru un moment, in sensul ca, nu vor fi taiate acele drepturi despre care vorbeam in scrisoarea mea deschisa pe care ati promovat-o cu atita bunavointa.
Inca odata va multumesc si va raman indatorat.
Cu drag al vostru
Black Ares
luni, 26 septembrie 2011
Microsoft Windows Live Writer
Ani de zile mi-am stors creeri sa gasesc o modalitate de a scrie pe blog intr-un mod facil si fara dureri de cap.
Interfata celor de la google nu este foarte accesibila cu tehnologia mea, asa ca adesea ma regaseam acolo pierdut printre multe link-uri, butoane, dar fara posibilitatea de a scrie efectiv.
De atunci am luat decizia sa imi scriu postarile in Word si sa le public pe blog cu un simplu copy paste.
Am cochetat cu idea de a posta si prin e-mail, dar dupa ce am vazut cat de groaznic arata o astfel de postare, m-am lasat pagubas.
Acesta a fost si motivul pentru care nu am publicat nicio poza pana acum, ne fiind foarte sigur cum sa o fac din interfata aia.
Acum, odata cu sistemul windows cumparat, am primit de la Microsoft o scula care se numeste windows live writer.
Cu aceasta scula cica s-ar putea scrie live pe blog, fara alte batai de cap.
Pur si simplu scrii documentul la tine pe calculator, intr-un program prietenos si intuitiv, dai publicare si gata, postarea se duce pe blog.
Mai mult, se pare ca poti da si save astfel incat sa ai o copie de rezerva a blogului la tine pe computer.
Si totul fara sa parasesti programul in cauza.
Azi am decis sa il incerc si eu, asa ca, daca aceasta postare va aparea pe blog inseamna ca a reusit treaba.
Mai mult, abia astept sa public poze si alte lucruri din acestea.
vineri, 23 septembrie 2011
Informatii despre nevazatori si cum nu le este respectata legea referitoare la ei - partea II
Continui astazi analiza legii inceputa in episodul trecut.
De asemenea va invit sa mai cititi pe acest blog, analize asupra sistemului bancar facute in trecut in contradictie cu aceasta lege 448.
Va multumesc ca cititi si ca vreti sa intelegeti si sa ma intelegeti.
Din acest moment vom începe să observăm şi alte lacune ale legislaţiei.
Următoarea pe firmament, contradicţia cu altă legislaţie, sau, mai rău, supunerea faţă de alte legi.
Art. 66. - (1) Editurile au obligaţia să pună matriţele electronice utilizate pentru tipărirea cărţilor şi revistelor la dispoziţia persoanelor juridice autorizate care le solicită pentru a le transforma în format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire, în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Bibliotecile publice au obligaţia să înfiinţeze secţii cu carte în formate accesibile persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire.
Ca să înţelegeţi aceste paragrafe, trebuie să vă explic unele mici amănunte.
În viaţa de zi cu zi, persoanele fără vedere nu pot citi un material tipărit în alfabetul obişnuit, pentru că evident nu pot.
Însă, prin intermediul unui scanner obişnuit, o persoană fără vedere poate introduce în calculator, sub formă de imagine, un material tipărit.
Apoi, prin intermediul unei tehnologii denumită recunoaşterea optică a caracterelor, persoana în cauză poate transforma textul tipărit din imagine în text pur si simplu pe care mai apoi să îl copieze într-un editor de texte.
Vă veţi întreba cum foloseşte totuşi o persoană fără vedere un computer!
Ei bine, există un sistem de tehnologii, denumite citire de ecran şi text către vorbire.
Aceste tehnologii preiau o informaţie din computer, de cele mai multe ori afişata vizual şi o transformă în informaţie audio inteligibilă.
Deci, practic, computerul meu vorbeşte, aşa cum ar vorbi un om.
Astfel el îmi anunţă vocal orice modificare de context în lucrul cu calculatorul.
Apăs o tastă, el spune ce am apăsat, computerul afişează un mesaj, atunci tehnologia enunţă verbal ce s-a afişat.
Prin aceste tehnologii combinate: scanare, recunoaştere de caractere, citire de ecran, vorbire către text, o persoană nevăzătoare poate citi un text tipărit.
Procesul de scanare însă este unul anevoios, inchipuiţivă că zilele trecute doar ce mi-am cumpărat „Manualul gower de project management” are cam o mie de pagini a4. având în vedere că se poate scana cam la o rată de patru pagini pe minut, înseamnă că îmi trebuie 250 minute pentru a scana acea carte, adică aproximativ patru ore.
Această rată de scanare este una rapidă, uneori durează şi o pagină pe minut. Adăugand la asta şi eventualele rateuri, pagini care trebuie scanate de mai multe ori, timpul creşte considerabil. În plus nimeni nu e capabil să stea atâtea ore să facă o acţiune repetitivă, aşa că scanarea unei cărţi atât de mari nu poate fi un proces care decurge doar într-o zi.
La toate aceste neajunsuri se mai adaugă şi faptul că recunoaşterea caracterelor nu este un proces lipsit de erori, ba din potrivă, calitatea lui depinde de o mulţime de factori cum ar fi calitatea scanner-ului, calitatea hârtiei şi a cărţii, reglajele scanerului şi evident priceperea celui care scanează.
De cele mai multe ori, cartea după scanare, este corectată de cineva care vede, sau este citită aşa cu erori.
Pentru a elimina aceste probleme, legea a vrut să le spună editurilor, ca într-un cadru organizat să ofere matriţele cărţilor pentru a fi distribuite sub formă de e-book către persoanele nevăzătoare.
Numai că legea spune că aceste lucruri să se întâmple în conformitate cu legea dreptului de autor.
Fără a fi împotriva dreptului la proprietate intelectuală, trebuie să constat, că cele două legi se bad cap în cap, iar lumea alege să o respecte pe cea pe care şi-o doreşte.
Aşa că sunt foarte rare editurile care pun la dispoziţie cărţile în format electronic şi acelea doar când nu mai pot invoca legea dreptului de autor.
Deci vă închipuiţi care cărţi anume ajung la noi.
Nici vorbă să citeşti o nouă apariţie.
Mai mult, legea dreptului de autor interzice scanarea cărţilor, luandu-mi mie practic singura metodă prin care eu pot citi un material, sau forţându-mă să încalc legea şi deci să fiu un infractor.
Amintesc aici de faptul că în legea 448, în câteva articole discutate mai sus, statul trebuia să îmi procure lucruri necesare mie pentru viaţa de zi cu zi şi pentru muncă.
Cum nu o face, ne lasă la limita imposibilului.
De ce?
Pentru că alte state fac acest lucru, iar producătorii de aşa ceva s-au învăţat că ei fac contracte cu guverne nu cu persoane individuale.
Astfel pentru a citi un material tipărit eu aş avea nevoie:
Scanner: Este ieftin se găseşte oriunde, deci nu amintesc preţul.
OCR: Recunoaşterea caracterelor, costă 140 euro o licenţpă.
Cititor de ecran + text către vorbire: o licenţă 1095 dolari
Un display braille: 4000 usd.
Şi am enumerat doar câteva din tehnica de calcul, nu m-am legat de obiectele casnice.
Vă daţi seama ca nu mulţi au banii ăştia să îşi procure aceste materiale, ducând practic la 0 capacitatea de lecturare a unui material.
Cel de al doilea punct al articolului ar fi bun şi aplicabil, în contextul în care celelalte articole anterioare pe care le-am discutat, ar fi fost aplicate.
A face o sală de lectură specială pentru nevăzători la o bibliotecă, în contextul în care un nevăzător nu poate ajunge singur la o bibliotecă este cel puţin ilar.
Dar staţi liniştiţi că nici aşa ceva nu există, sau acolo unde există nu sunt întreprinderi ale statului, ci proiecte particulare, locale, făcute de diverse ong-uri fără nici un sprijin de la stat.
De obicei sunt săli mici, cu un computer, unde mai mult de o persoană două nu pot intra.
Art. 67. - (1) Până la data de 31 martie 2007, operatorii de telefonie au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin o cabină la o baterie de telefoane publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) să furnizeze informaţii despre costurile serviciilor în forme accesibile persoanelor cu handicap.
(2) Operatorii de servicii bancare au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor cu handicap, la solicitarea acestora, extrase de cont şi alte informaţii în formate accesibile.
(3) Angajaţii operatorilor de servicii bancare şi poştale au obligaţia de a acorda asistenţă în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap.
Primul punct se respectă, dar el este bun pentru o parte din persoanele cu handicap, pentru acelea care se pot deplasa până la acel telefon. Deci respectarea acestui punct păleşte din cauza nerespectării celor legate de infrastructură.
Ajungem însă la un punct care pe mine m-a afectat mult, dar pentru asta, iaraşi trebuie să vă introduc puţin în viaţa persoanelor cu dizabilităţi vizuale.
Lipsindu-ne organul vital scrierii şi citirii în alfabetul obişnuit, evident că noi nu avem un scris propriu de mână.
Mulţi dintre noi cunoaştem literele obişnuite de tipar şi putem scrie în orb cu acele litere, nu ţinem rândul cam drept dacă scriem repede, dar cu grija se poate ţine şi rândul.
Însă aceată cunoaştere este una de cultură generală mai mult decât de uz zilnic.
Amintiţivă câte referiri la literele alfabetului sunt în descrierile de zi cu zi şi veţi înţelege de ce e necesar să cunoaştem acele litere.
Adesea ni se spune: „Vezi că e o şurubelniţă acolo care arată ca un t”.
Datorită faptului că nu putem scrie, nu avem o semnătură proprie.
Oricum, ea în sine, semnatura, este o instituţie cretină, trebuind abrogată şi schimbată de mult.
De ce?
Pentru că poate fi contrafăcută până la asemenea detaliu de fineţe încât oricine poate semna în locul vostru şi, mai mult, oricine poate nega că o semnătură este a sa.
Există însă legea notarilor publici care spune „Nevăzătorii nu au drept de semnătură”.
În faţa unui notar, dacă acesta acceptă, eu pot semna cu literele pe care le cunosc şi el certifică actul.
Dacă însă notarul nu vrea, eu trebuie să pun degetul să las amprenta.
Mulţi notari deja nu mai folosesc această practică pentru a nu include persoanele cu dizabilităţi în rândul celor fără de şcoală.
Aşa că eu personal, în faţa notarului, semnez cu mâna mea, sau notarul specifică faptul că sunt nevăzător şi semnează şi parafează răspunzând de acel act.
Ca fapt divers, eu nu am semnat nici la casătoria civilă, ofiţerul de stare civilă consemnând dizabilitatea şi faptul că acea căsătorie este legal consimţită.
Să revenim la legea noastra:
Punctul doi spune faptul că băncile trebuie să îmi puna mie la dispoziţie informaţii în format accesibil.
Asta înseamnă că trebuie să îmi ofere toate informaţiile într-un mod în care eu să îl pot înţelege.
Adică nu pe hârtie.
Pentru a nu respecta această lege, multe bănci au început să refuze nevăzătorilor servicii.
Personal am fost refuzat de mai multe bănci la deschiderea de carduri, conturi şi alte servicii.
Ei invocă diverse legi, cel mai adesea legea notarilor publici, ca să spună că eu nu am drept de semnătură şi deci, ei, nu îmi pot oferi serviciu.
Dacă eu nu am dreptul la serviciu, ei nu trebuie să îl mai facă în format accesibil şi uite aşa au scăpat de mine.
Este un comportament ilar al băncilor, deoarece soluţii tehnice există, nu sunt costisitoare.
Mai mult decât atât, multe din băncile de la noi, sunt sucursale, sau reprezentanţe ale unor bănci de afară, bănci care, în ţarile occidentale, au implementat şi ruleaza multiple astfel de soluţii pentru a oferi servicii persoanelor cu dizabilităţi.
Revin deci la idea că acolo, legea existentă este şi aplicată, spre deosebire de aici, asta făcând diferenţa de comportament.
Punctul 3, nici nu mai comentez, nu se aplică, adesea sunt întâmpinat cu un formular şi trimis să îl completez.
Când îndrăznesc să spun că aş dori ajutor la completare mi se replică:
„Dar tu nu vezi domne ce coadă e, stau acum după dumneata să îţi scriu hârtiile”.
Menţionez că cel mai des mi se întâmplă acest lucru la poştă, dar şi la alţi operatori de servicii publice, de drept public sau privat.
Art. 68. - Până la data de 31 decembrie 2007, proprietarii de spaţii hoteliere au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea persoanei cu handicap care utilizează fotoliul rulant;
b) să marcheze prin pavaj sau covoare tactile intrarea, recepţia şi să deţină harta tactilă a clădirii;
c) să monteze lifturi cu însemne tactile.
Nu pot comenta prea mult asupra acestui articol, deoarece nu am fost în toate hotelurile din ţară ca să verific.
Dar vă asigur că acolo unde am fost, hoteluri de la o stea până la hoteluri de cindi stele, punctele b şi c nu erau respectate, iar punctul a însemna de cele mai multe ori o cameră poziţionată la parter şi atât, fără alte adaptări, unele din ele fiind foarte înguste la intrare, aşa încât nu ştiu cum intra un fotoliu rulant.
Nu mai spun că acele hoteluri nu aveau rampă la intrare.
De curând am fost martor la o întâmplare într-o staţiune unde un om cu fotoliu rulant, împins de o bătrânică, a coborât pe scări, aşa cum făcea de obicei, lucru riscant de altfel.
Numai că de data aia lucrurile nu au mai mers cum trebuie, iar omul s-a dus pe scari cu tot cu fotoliu cazând şi din acesta.
Norocul meu că eram acolo cu mai mulţi prieteni şi eram toţi bine instruiţi pentru a interveni astfel încât am ajutat ca omul să nu păţească mai nimic.
Va urma
Alte articole pe aceasta tema:
Legea in romania nerespectata, obisnuinta bate tribunalul
Orbii persoane cu dizabilitati discriminati de banci, episodul I
Romania si cacaturile ei
De asemenea va invit sa mai cititi pe acest blog, analize asupra sistemului bancar facute in trecut in contradictie cu aceasta lege 448.
Va multumesc ca cititi si ca vreti sa intelegeti si sa ma intelegeti.
Din acest moment vom începe să observăm şi alte lacune ale legislaţiei.
Următoarea pe firmament, contradicţia cu altă legislaţie, sau, mai rău, supunerea faţă de alte legi.
Art. 66. - (1) Editurile au obligaţia să pună matriţele electronice utilizate pentru tipărirea cărţilor şi revistelor la dispoziţia persoanelor juridice autorizate care le solicită pentru a le transforma în format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire, în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Bibliotecile publice au obligaţia să înfiinţeze secţii cu carte în formate accesibile persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire.
Ca să înţelegeţi aceste paragrafe, trebuie să vă explic unele mici amănunte.
În viaţa de zi cu zi, persoanele fără vedere nu pot citi un material tipărit în alfabetul obişnuit, pentru că evident nu pot.
Însă, prin intermediul unui scanner obişnuit, o persoană fără vedere poate introduce în calculator, sub formă de imagine, un material tipărit.
Apoi, prin intermediul unei tehnologii denumită recunoaşterea optică a caracterelor, persoana în cauză poate transforma textul tipărit din imagine în text pur si simplu pe care mai apoi să îl copieze într-un editor de texte.
Vă veţi întreba cum foloseşte totuşi o persoană fără vedere un computer!
Ei bine, există un sistem de tehnologii, denumite citire de ecran şi text către vorbire.
Aceste tehnologii preiau o informaţie din computer, de cele mai multe ori afişata vizual şi o transformă în informaţie audio inteligibilă.
Deci, practic, computerul meu vorbeşte, aşa cum ar vorbi un om.
Astfel el îmi anunţă vocal orice modificare de context în lucrul cu calculatorul.
Apăs o tastă, el spune ce am apăsat, computerul afişează un mesaj, atunci tehnologia enunţă verbal ce s-a afişat.
Prin aceste tehnologii combinate: scanare, recunoaştere de caractere, citire de ecran, vorbire către text, o persoană nevăzătoare poate citi un text tipărit.
Procesul de scanare însă este unul anevoios, inchipuiţivă că zilele trecute doar ce mi-am cumpărat „Manualul gower de project management” are cam o mie de pagini a4. având în vedere că se poate scana cam la o rată de patru pagini pe minut, înseamnă că îmi trebuie 250 minute pentru a scana acea carte, adică aproximativ patru ore.
Această rată de scanare este una rapidă, uneori durează şi o pagină pe minut. Adăugand la asta şi eventualele rateuri, pagini care trebuie scanate de mai multe ori, timpul creşte considerabil. În plus nimeni nu e capabil să stea atâtea ore să facă o acţiune repetitivă, aşa că scanarea unei cărţi atât de mari nu poate fi un proces care decurge doar într-o zi.
La toate aceste neajunsuri se mai adaugă şi faptul că recunoaşterea caracterelor nu este un proces lipsit de erori, ba din potrivă, calitatea lui depinde de o mulţime de factori cum ar fi calitatea scanner-ului, calitatea hârtiei şi a cărţii, reglajele scanerului şi evident priceperea celui care scanează.
De cele mai multe ori, cartea după scanare, este corectată de cineva care vede, sau este citită aşa cu erori.
Pentru a elimina aceste probleme, legea a vrut să le spună editurilor, ca într-un cadru organizat să ofere matriţele cărţilor pentru a fi distribuite sub formă de e-book către persoanele nevăzătoare.
Numai că legea spune că aceste lucruri să se întâmple în conformitate cu legea dreptului de autor.
Fără a fi împotriva dreptului la proprietate intelectuală, trebuie să constat, că cele două legi se bad cap în cap, iar lumea alege să o respecte pe cea pe care şi-o doreşte.
Aşa că sunt foarte rare editurile care pun la dispoziţie cărţile în format electronic şi acelea doar când nu mai pot invoca legea dreptului de autor.
Deci vă închipuiţi care cărţi anume ajung la noi.
Nici vorbă să citeşti o nouă apariţie.
Mai mult, legea dreptului de autor interzice scanarea cărţilor, luandu-mi mie practic singura metodă prin care eu pot citi un material, sau forţându-mă să încalc legea şi deci să fiu un infractor.
Amintesc aici de faptul că în legea 448, în câteva articole discutate mai sus, statul trebuia să îmi procure lucruri necesare mie pentru viaţa de zi cu zi şi pentru muncă.
Cum nu o face, ne lasă la limita imposibilului.
De ce?
Pentru că alte state fac acest lucru, iar producătorii de aşa ceva s-au învăţat că ei fac contracte cu guverne nu cu persoane individuale.
Astfel pentru a citi un material tipărit eu aş avea nevoie:
Scanner: Este ieftin se găseşte oriunde, deci nu amintesc preţul.
OCR: Recunoaşterea caracterelor, costă 140 euro o licenţpă.
Cititor de ecran + text către vorbire: o licenţă 1095 dolari
Un display braille: 4000 usd.
Şi am enumerat doar câteva din tehnica de calcul, nu m-am legat de obiectele casnice.
Vă daţi seama ca nu mulţi au banii ăştia să îşi procure aceste materiale, ducând practic la 0 capacitatea de lecturare a unui material.
Cel de al doilea punct al articolului ar fi bun şi aplicabil, în contextul în care celelalte articole anterioare pe care le-am discutat, ar fi fost aplicate.
A face o sală de lectură specială pentru nevăzători la o bibliotecă, în contextul în care un nevăzător nu poate ajunge singur la o bibliotecă este cel puţin ilar.
Dar staţi liniştiţi că nici aşa ceva nu există, sau acolo unde există nu sunt întreprinderi ale statului, ci proiecte particulare, locale, făcute de diverse ong-uri fără nici un sprijin de la stat.
De obicei sunt săli mici, cu un computer, unde mai mult de o persoană două nu pot intra.
Art. 67. - (1) Până la data de 31 martie 2007, operatorii de telefonie au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin o cabină la o baterie de telefoane publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) să furnizeze informaţii despre costurile serviciilor în forme accesibile persoanelor cu handicap.
(2) Operatorii de servicii bancare au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor cu handicap, la solicitarea acestora, extrase de cont şi alte informaţii în formate accesibile.
(3) Angajaţii operatorilor de servicii bancare şi poştale au obligaţia de a acorda asistenţă în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap.
Primul punct se respectă, dar el este bun pentru o parte din persoanele cu handicap, pentru acelea care se pot deplasa până la acel telefon. Deci respectarea acestui punct păleşte din cauza nerespectării celor legate de infrastructură.
Ajungem însă la un punct care pe mine m-a afectat mult, dar pentru asta, iaraşi trebuie să vă introduc puţin în viaţa persoanelor cu dizabilităţi vizuale.
Lipsindu-ne organul vital scrierii şi citirii în alfabetul obişnuit, evident că noi nu avem un scris propriu de mână.
Mulţi dintre noi cunoaştem literele obişnuite de tipar şi putem scrie în orb cu acele litere, nu ţinem rândul cam drept dacă scriem repede, dar cu grija se poate ţine şi rândul.
Însă aceată cunoaştere este una de cultură generală mai mult decât de uz zilnic.
Amintiţivă câte referiri la literele alfabetului sunt în descrierile de zi cu zi şi veţi înţelege de ce e necesar să cunoaştem acele litere.
Adesea ni se spune: „Vezi că e o şurubelniţă acolo care arată ca un t”.
Datorită faptului că nu putem scrie, nu avem o semnătură proprie.
Oricum, ea în sine, semnatura, este o instituţie cretină, trebuind abrogată şi schimbată de mult.
De ce?
Pentru că poate fi contrafăcută până la asemenea detaliu de fineţe încât oricine poate semna în locul vostru şi, mai mult, oricine poate nega că o semnătură este a sa.
Există însă legea notarilor publici care spune „Nevăzătorii nu au drept de semnătură”.
În faţa unui notar, dacă acesta acceptă, eu pot semna cu literele pe care le cunosc şi el certifică actul.
Dacă însă notarul nu vrea, eu trebuie să pun degetul să las amprenta.
Mulţi notari deja nu mai folosesc această practică pentru a nu include persoanele cu dizabilităţi în rândul celor fără de şcoală.
Aşa că eu personal, în faţa notarului, semnez cu mâna mea, sau notarul specifică faptul că sunt nevăzător şi semnează şi parafează răspunzând de acel act.
Ca fapt divers, eu nu am semnat nici la casătoria civilă, ofiţerul de stare civilă consemnând dizabilitatea şi faptul că acea căsătorie este legal consimţită.
Să revenim la legea noastra:
Punctul doi spune faptul că băncile trebuie să îmi puna mie la dispoziţie informaţii în format accesibil.
Asta înseamnă că trebuie să îmi ofere toate informaţiile într-un mod în care eu să îl pot înţelege.
Adică nu pe hârtie.
Pentru a nu respecta această lege, multe bănci au început să refuze nevăzătorilor servicii.
Personal am fost refuzat de mai multe bănci la deschiderea de carduri, conturi şi alte servicii.
Ei invocă diverse legi, cel mai adesea legea notarilor publici, ca să spună că eu nu am drept de semnătură şi deci, ei, nu îmi pot oferi serviciu.
Dacă eu nu am dreptul la serviciu, ei nu trebuie să îl mai facă în format accesibil şi uite aşa au scăpat de mine.
Este un comportament ilar al băncilor, deoarece soluţii tehnice există, nu sunt costisitoare.
Mai mult decât atât, multe din băncile de la noi, sunt sucursale, sau reprezentanţe ale unor bănci de afară, bănci care, în ţarile occidentale, au implementat şi ruleaza multiple astfel de soluţii pentru a oferi servicii persoanelor cu dizabilităţi.
Revin deci la idea că acolo, legea existentă este şi aplicată, spre deosebire de aici, asta făcând diferenţa de comportament.
Punctul 3, nici nu mai comentez, nu se aplică, adesea sunt întâmpinat cu un formular şi trimis să îl completez.
Când îndrăznesc să spun că aş dori ajutor la completare mi se replică:
„Dar tu nu vezi domne ce coadă e, stau acum după dumneata să îţi scriu hârtiile”.
Menţionez că cel mai des mi se întâmplă acest lucru la poştă, dar şi la alţi operatori de servicii publice, de drept public sau privat.
Art. 68. - Până la data de 31 decembrie 2007, proprietarii de spaţii hoteliere au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea persoanei cu handicap care utilizează fotoliul rulant;
b) să marcheze prin pavaj sau covoare tactile intrarea, recepţia şi să deţină harta tactilă a clădirii;
c) să monteze lifturi cu însemne tactile.
Nu pot comenta prea mult asupra acestui articol, deoarece nu am fost în toate hotelurile din ţară ca să verific.
Dar vă asigur că acolo unde am fost, hoteluri de la o stea până la hoteluri de cindi stele, punctele b şi c nu erau respectate, iar punctul a însemna de cele mai multe ori o cameră poziţionată la parter şi atât, fără alte adaptări, unele din ele fiind foarte înguste la intrare, aşa încât nu ştiu cum intra un fotoliu rulant.
Nu mai spun că acele hoteluri nu aveau rampă la intrare.
De curând am fost martor la o întâmplare într-o staţiune unde un om cu fotoliu rulant, împins de o bătrânică, a coborât pe scări, aşa cum făcea de obicei, lucru riscant de altfel.
Numai că de data aia lucrurile nu au mai mers cum trebuie, iar omul s-a dus pe scari cu tot cu fotoliu cazând şi din acesta.
Norocul meu că eram acolo cu mai mulţi prieteni şi eram toţi bine instruiţi pentru a interveni astfel încât am ajutat ca omul să nu păţească mai nimic.
Va urma
Alte articole pe aceasta tema:
Legea in romania nerespectata, obisnuinta bate tribunalul
Orbii persoane cu dizabilitati discriminati de banci, episodul I
Romania si cacaturile ei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
